ICCJ. Decizia nr. 1265/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1265/2014
Dosar nr. 71322/3/2011
Şedinţa publică din 10 aprilie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă.
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 440 din 23 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 71322/3/2011, s-au dispus următoarele:
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. (fiul lui I. şi E., născut în comuna Fărău, judeţul Alba, domiciliat în Alba Iulia, str. D., judeţul Alba,), la pedeapsa principală de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
S-a constatat că inculpatul B.S. a fost liberat sub control judiciar prin Decizia penală nr. 267/R din 07 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de modificare control judiciar formulată de inculpat.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16 octombrie 2011 până la 07 februarie 2012.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracţiune respectiv suma de 956.500 RON şi 22.000 euro (în echivalent RON).
S-a constatat că suma de 73.000 RON (parte din suma colectată de coinculpatul R.C. în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului B.) şi respectiv suma de 82.000 RON (primită de inculpatul B. în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunţători conform ordonanţelor din datele de 07 noiembrie 2011 (pentru suma de 73.000 RON), respectiv ordonanţele din 21 octombrie 2011 şi 24 octombrie 2011 (pentru suma de 82.000 RON).
În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie până la concurenţa sumei de 956.500 RON şi 22.000 euro (în echivalent RON), astfel:
- prin Ordonanţa din data de 25 octombrie 2011, asupra imobilului compus din locuinţă (S+P+M) şi cabinet medical situat în Alba Iulia, str. D., judeţul Alba, cartea funciară nr. X aparţinând inculpatului B.S.;
- prin Ordonanţa din 02 noiembrie 2011, asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului: apartamentul nr. 35, situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren în suprafaţă de 396 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren cu suprafaţa de 3.600 mp., situat în Alba Iulia, str. F., situat în Alba Iulia, str. T., judeţul Alba şi teren situat în comuna Ighiu, judeţul Alba - parcela nr. 1, fânaţi de 121 mp., fânaţi de 214 mp., fânaţi de 151 mp., având o suprafaţă totală de 486 mp.;
- prin Ordonanţa din 04 noiembrie 2011 asupra sumelor de 1.340 euro şi 260 dolari SUA aparţinând inculpatului.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.C. din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C. (fiul lui G. şi P., născut în comuna Balaci, judeţul Teleorman, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, strada R.), la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute, de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. a fost încredinţată supravegherea inculpatului R.C., Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi pune în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-a constatat că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata T.A.M. (fiica lui L. şi M., născută în Sibiu, judeţul Sibiu, domiciliată în Bucureşti, strada T., sector 3), la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un, termen de încercare de 4 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. a fost încredinţată supravegherea inculpatei T.A.M., Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi s-a pus în vedere acesteia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-a constatat că inculpata a fost cercetată în stare de libertate.
S-a constatat că suma de 10.000 RON, dobândită prin infracţiune a fost restituită către martorul denunţător C.I. prin ordonanţa din 24 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpatul B.S. la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpatul R.C. la plata sumei de 7.000 RON cheltuieli judiciare către stat şi inculpata T.A.M. la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 190/P/2011 din 9 noiembrie 2011 al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a inculpatului R.C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a inculpatei Ţ.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, inculpatul B.S., preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, cu rang de secretar de stat, a primit, în tranşe lunare, în baza unei înţelegeri anterioare, prin intermediul inculpatului R.C., director al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, de la funcţionarii ce compun echipa de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, respectiv PACSPO şi ICAR, suma totală de 1.058.500 RON şi 22.000 euro, reprezentând o parte din salariile acestora în perioada de referinţă, banii fiind pretinşi pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, în scopul de a nu se întâmpina piedici în implementarea proiectelor PACSPO şi ICAR, C.I., angajat la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor menţionate), i-a dat inculpatei Ţ.A.M., având funcţia de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, suma de 10.000 RON, ulterior efectuării unui control, pentru ca inculpata să nu îşi exercite în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare.
Actul de inculpare s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu din 05 septembrie 2011, denunţ formulat de C.N. la data de 17 octombrie 2011, declaraţia martorului C.N. din 24 octombrie 2011, contracte de prestări servicii, de muncă încheiate cu SC C. SRL, extrase de cont aferente lunilor septembrie şi octombrie 2011 depuse de martorul C.N. cu ocazia audierii la data de 24 octombrie 2011, declaraţia martorului C.N. din 31 octombrie 2011, extrase de cont eliberate de B.R. Râşnov aferente perioadei decembrie 2010 - octombrie 2011 predate de martorul C.N. cu ocazia audierii la data de 31 octombrie 2011, denunţul numitei P.A. din 17 octombrie 2011, declaraţia martorului P.A. din 24 octombrie 2011, contracte de prestări servicii încheiate cu SC C. SRL şi extrase de cont aferente lunilor septembrie şi octombrie 2011 predate de martorul P.A. cu ocazia audierii sale la data de 24 octombrie 2011, declaraţia martorului P.A. din 31 octombrie 2011, extrase de cont eliberate de I.G. Bank aferente perioadei ianuarie - octombrie 2011 predate de martorul P.A. cu ocazia audierii sale la data de 31 octombrie 2011, denunţul formulat de Ş.G. la data de 15 octombrie 2011, declaraţia martorului Ş.G. din 24 octombrie 2011, contract de prestări servicii, contracte de muncă şi extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 depuse de martorul Ş.G. cu ocazia audierii la data de 24 octombrie 2011, declaraţia martorului Ş.G. din 31 octombrie 2011, extrase de cont depuse de martorul Ş.G. cu ocazia audierii la data de 31 octombrie 2011, denunţul formulat de P.I.B. la data de 17 octombrie 2011, declaraţia martorului P.I.B. din 24 octombrie 2011, extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 predate de martorul P.I.B. la 24 octombrie 2011, declaraţia martorului P.B. din 31 octombrie 2011, declaraţia martorului C.I. din 25 octombrie 2011, contracte de muncă încheiate cu SC C. SRL, extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 depuse de martorul C.I. cu ocazia audierii la data de 25 octombrie 2011, denunţul formulat de D.I. la data de 17 octombrie 2011, declaraţia martorului D.I. din 25 octombrie 2011, declaraţia martorului B.M. din 27 octombrie 2011, declaraţia martorului B.M.A. din 21 octombrie 2011, declaraţia martorului O.I. din 19 octombrie 2011, proces-verbal din 23 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 13 septembrie 2011, de R.C. cu angajaţi ai A.N.O.F.M., proces-verbal din 23 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 15 septembrie 2011, de R.C. cu C.C.N. precum şi cu alte persoane, proces-verbal din 22 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat, în data de 17 septembrie 2011, de R.C. cu B.S., planşă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C. şi B.S. care a avut loc în 17 septembrie 2011 în municipiul Alba Iulia, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.B.C. în data de 12 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu o persoană de sex masculin în data de 12 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de B.S. cu C.C.N. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.S. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 15 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 13 octombrie 2011, de R.C. cu mai multe persoane, proces-verbal din 15 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat de R.C. cu B.S. în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate de R.C. cu B.S. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 25 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ţ.A.M. cu S.M. în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 25 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ţ.A.M. cu o persoană de sex feminin în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 14 octombrie 2011 de consemnare a seriilor bancnotelor care compun suma de 82.000 RON, planşă fotografică privind marcarea criminalistică a bancnotelor ce compun suma de 82.000 de RON, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, din 15 octombrie 2011, planşă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C. şi B.S., la data de 15 octombrie 2011, în incinta sediului Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu - Râşnov, planşă fotografică având ca obiect aspecte de la constatarea infracţiunii flagrante săvârşite de B.S. în data de 15 octombrie 2011 în incinta C.N.F.P.P.P Râşnov, proces-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, din 15 octombrie 2011, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, proces-verbal din 15 octombrie 2011 prin care ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A au sigilat uşa de acces în apartamentul nr. 14 din Bucureşti, str. N., sector 1, proces-verbal din 16 octombrie 2011 de efectuare a percheziţiei domiciliare în Bucureşti, str. N., sector 1, proces-verbal de percheziţie domiciliară din 15 octombrie 2011 privind imobilul din Petreşti, str. M., judeţul Alba, acord de parteneriat - forma revizuită, nr. 795/06/08/2010, fişa postului nr. 436, corespunzătoare funcţiei ocupată de către Ţ.A.M., bugetul asigurărilor pentru şomaj întocmit de către C.N.F.P.P.P. Râşnov pentru perioada februarie 2010 - ianuarie 2011, proces-verbal întocmit de către of. de pol. judiciară, declaraţie de învinuit din 15 octombrie 2011 - B.S., declaraţie de inculpat din 16 octombrie 2011 - B.S., declaraţie de inculpat din 02 noiembrie 2011 - B.S., declaraţie de inculpat din 16 octombrie 2011 în şedinţa de consiliu din 16 octombrie 2011, declaraţie de inculpat din 08 noiembrie 2011, denunţ olograf formulat de R.C., declaraţie de învinuit din 15 octombrie 2011 - R.C., declaraţie de învinuit din 18 octombrie 2011 - R.C., declaraţie de învinuit din 31 octombrie 2011 - R.C., proces-verbal din 01 noiembrie 2011 de predare-primire a sumei de 73000 RON de la R.C., declaraţie învinuit din 20 octombrie 2011 Ţ.A.M., proces-verbal din 20 octombrie 2011 predare-primire suma de 10000 RON de la Ţ.A.M., fotocopie denunţ formulat de B.S. în ziua de 04 noiembrie 2011, DVD-R marca V. inscripţionat "190/P/2011 din 17 septembrie 2011 Alba Iulia întâlnire R.C. cu B.S. copie 4", cu seria constructivă 8285F1923-01723B21, DVD-R marca V. inscripţionat "DP.190/P/2011 şi Constatarea infracţiunii flagrante săvârşită de B.S. la data de 15 octombrie 2011 în localitatea Râşnov - jud. Braşov copie 9" cu seria constructivă 8285F1924-01736B21, DVD-R marca V. inscripţionat "DP.190/P/2011 şi constatarea infracţiunii flagrante săvârşită de numitul B.S. din 15 octombrie 2011 în localitatea Râşnov - jud. Braşov copie 10" cu seria constructivă 8272F1916-00671B06, DVD - R marca V. inscripţionat "DP. 190/P/2011 şi D.N.A. Constatarea infracţiunii flagrante B.S. 15 octombrie 2011 Râşnov - jud. Braşov copie 8" cu seria constructivă 8285F1924-01721B21, DVD-R marca T. inscripţionat "DNA DP.190/P/2011 şi înregistrare ambientală audio-video a dialogului dintre R.C. şi B.S. la data de 17 septembrie 2011 în mun. Alba Iulia, jud. Alba Copie 3 conf. art. 913" cu seria constructivă 9258428+REF00164, DVD+R marca V. inscripţionat " D.N.A DP 190/P/2011 şi 15 septembrie Râşnov jud. Braşov copie 2 cf. art. 913 C. proc. pen. înregistrări ambientale audio-video ale dialogurilor purtate de R.C. cu C.C.N. şi alte persoane necunoscute la Râşnov, jud. Braşov în data de 15 septembrie 2011", cu seria constructivă 9258428+REC05099, DVD + R marca V. inscripţionat "D.N.A DP 190/P/2011 şi copie art. 913 C. proc. pen. înreg. ambientale audio-video ale dialogurilor purtate la data de 13 septembrie 2011 de către R.C. şi alte persoane începând cu ora 11:01, în loc Râşnov, jud. Braşov Copie 1", cu seria constructivă 1036431+REE01745, DVD + R marca V. inscripţionat "D.N.A 190/P/2011 şi copie art. 913 C. proc. pen. Râşnov, Braşov înreg. ambientale audio-video ale dialogurilor purtate la data de 15 octombrie 2011 de R.C. cu B.S. copie 7", cu seria constructivă 9258428+REC00827, DVD + R marca V. inscripţionat "D.N.A 190/P/2011 şi copie art. 913 C. proc. pen. Râşnov, Braşov înregistrări ambientale audio-video ale dialogurilor purtate de R.C. cu mai multe persoane la data de 13 octombrie 2011 în Râşnov copie 5", cu seria constructivă 9257428+REA29227, CD-R marca V. inscripţionat "D.N.A Dosar penal nr. 190/P/11 copie 1 CF. art. 913 C. proc. pen.", cu seria constructivă 8052140RB43489, CD-R marca V. inscripţionat "D.N.A Dosar penal nr. 190/P/11 copie 1 CF. art. 913 C. proc. pen.", cu seria constructivă 8052140LB43484.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii şi martorii propuşi prin rechizitoriu respectiv N.I., B.B.C., C.N., B.M., Ş.G., P.B., C.I., P.A., D.I., B.M.A., precum şi martorii B.I., V.C., încuviinţaţi la propunerea inculpaţilor R. şi B. dar şi martorul C.C. audiat la propunerea inculpatului B.S., declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 5 septembrie 2011 organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B.S., preşedintele Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, pretinde şi primeşte sume de bani de la funcţionarii din subordine, în schimbul numirii şi menţinerii lor în echipele de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene. Sumele respective sunt colectate lunar de la angajaţi, de către persoane anume desemnate de preşedintele instituţiei, din cadrul agenţiilor teritoriale şi înmânate personal lui B.S.
S-a reţinut că, încă de la începutul implementării acestora, B.S. i-a pretins lui R.C., directorul C.N.F.P.P.P. Râşnov şi managerul proiectelor, să-i redirecţioneze lunar o cotă parte din salariile sau remuneraţia persoanelor care au încheiate convenţii civile pe proiectele menţionate şi care fac parte din echipele de implementare a proiectelor. Pentru a-l determina pe R.C. să se conformeze acestei cereri, B.S. i-a pus în vedere că, în calitate de ordonator principal de credite, are competenţa de a suspenda plata cofinanţării pentru derularea celor două proiecte, însă va uza de aceasta numai dacă nu va primi sumele solicitate.
Pentru înţelegerea situaţiei de fapt s-au făcut câteva precizări cu privire la mecanismul în care cei trei coinculpaţi au fost implicaţi în legătură cu derularea proiectelor cu fonduri europene.
Astfel, la acel moment, la nivelul Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu (C.N.F.P.P.P.) Râşnov se aflau în implementare două proiecte, în cadrul anexei prioritare 4 - "Modernizarea Serviciului public de Ocupare", domeniul major de intervenţie 4.2. - "Formarea Personalului Propriu al Serviciului Public de Ocupare din cadrul POSDRU:
"Pregătirea aprofundată, continuă în serviciul public de ocupare - PACSPO" (Contract nr. POSDRU/95/4.2/S/59727), cu buget de 18.755.337 RON;
"Învăţământ continuu aprofundat pentru România - ICAR" (Contract nr. POSDRU/95/4.2/S/61043) cu buget de 17.173.757 RON;
Data de începere a celor două proiecte, care au primit finanţare maxim admisă (5 milioane de euro pentru un proiect) a fost 1 iulie 2010, iar data de finalizare este 30 iunie 2013.
Prin acordul de parteneriat cu nr. 795 din 6 august 2010, C.N.F.P.P.P. Râşnov - partener principal, C. LTD - partener 1 şi alţi 4 parteneri au convenit că obiectul parteneriatului îl reprezintă stabilirea responsabilităţilor fiecărui partener în vederea implementării proiectului "învăţământ continuu aprofundat pentru România - ICAR".
Inculpatul B.S., în calitate de preşedinte al ANOFM, îndeplinea, conform art. 19 pct. 1 din Legea nr. 202/2006 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, care, potrivit art. 18 pct. 1 lit. e) din aceeaşi lege, aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, preşedintele ANOFM având aşadar atribuţii parţiale în procesul decizional cu privire la bugete. De asemenea, conform art. 22 pct. 1 lit. i) din aceeaşi lege, preşedintele ANOFM îndeplineşte atribuţiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite (act normativ redat la dosar).
Sumele reprezentând cofinanţarea de 25% necesară derulării proiectelor sunt alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, aprobat de inculpatul B.S., fapt ce rezultă din capitolele bugetare aflate la dosar. Acestea poartă menţiunea "aprob" şi semnătura inculpatului B.S., aşa cum se poate observa din analiza înscrisurilor ataşate la dosar.
Inculpata Ţ.A.M. avea între atribuţiile de serviciu, conform fişei postului nr. 436 din 20 aprilie 2011, pe aceea de a organiza activitatea de control privind utilizarea fondurilor comunitare, a fondurilor de cofinanţare aferente, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 95), pe aceea de a urmări realizarea unui management financiar adecvat pentru fondurile alocate pentru Axa prioritară nr. 4 "Modernizarea Serviciului Public de Ocupare" (pct. 75), precum şi de a lua toate măsurile necesare pentru a urgenta implementarea proiectelor aprobate pentru finanţare în cadrul POSDRU, în special cu privire la realizarea verificărilor cererilor de rambursare primite de la beneficiari pentru a evita dezangajarea fondurilor alocate anual, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE. 1083/2006, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 10).
În cauză s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării audio-video a convorbirilor şi comunicărilor, a înregistrării audio-video a discuţiilor purtate în mediul ambiental, localizarea şi urmărirea prin GPS, precum şi luarea de imagini în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de B.S., R.C. şi alţii.
De asemenea, s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării audio-video a convorbirilor şi comunicărilor purtate de numitul B.S. de la postul telefonic cu nr. X.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt referitoare la participarea inculpaţilor B.S. şi R.C. pe trei paliere de expunere, detaliate cu mijloacele de probă specifice fiecăruia şi care vizează: actul material reţinut în sarcina celor doi inculpaţi din data de 17 iunie 2011, actul material reţinut în sarcina acestora din data de 15 octombrie 2011 şi cel de-al treilea palier care vizează perioada noiembrie 2010 - august 2011.
În urma exploatării autorizaţiilor emise de instanţă a rezultat că la data de 13 septembrie 2011, după virarea în conturile salariaţilor a retribuţiilor aferente lunii august, R.C. a purtat o discuţie cu o persoană de sex feminin, angajată în cadrul proiectului, care l-a întrebat dacă trebuie să "scoată de azi banii pentru B.", fiindcă în ziua următoare pleca în concediu. Răspunsul lui R.C. a fost afirmativ. Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, aceeaşi persoană a purtat un nou dialog cu R.C., căruia i-a spus: "Scuze! I-am pus aicea (...) să scap de ei!", R. răspunzându-i: "Bine!" Interlocutoarea i-a adus la cunoştinţă lui R. că "a scos de 50 de (...) (lei - n.n.) (...) la bancomat, numai de (...) şi nici plicuri nu mai avem. Le-am băgat în (...)".
La data de 13 septembrie 2011, R.C. a formulat un denunţ, arătând, în esenţă, că din luna februarie 2011, circa 50 - 60% din sumele încasate pentru salarii la nivelul Centrului Râşnov s-au colectat în vederea remiterii către B.S., preşedintele ANOFM. Activitatea de colectare a fost asigurată de R.C., la cererea expresă a lui B.S. Inculpatul R.C. a mai precizat că solicitarea de către B.S. a sumelor de bani menţionate s-a făcut în mod expres la începutul anului 2011 imediat după alocarea unei părţi din sumele solicitate pentru proiect, acesta dând de înţeles că, în cazul nerespectării acestor "solicitări" de remitere a unui procent din remuneraţii, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecinţe negative asupra realizării activităţilor, primirii retribuţiilor şi derulării proiectelor. R.C. a recunoscut că a transmis persoanelor implicate în derularea proiectelor cererea preşedintelui ANOFM, acestea consimţind să dea periodic sumele solicitate. R.C. a arătat că, întrucât pe 12 septembrie 2011 s-au virat salariile aferente lunii august, el urmează să colecteze banii de la persoanele care lucrează în cadrul proiectelor, în zilele următoare B.S. trebuind să vină pentru a-i ridica. În cadrul acestui denunţ inculpatul R. a solicitat să fie luate măsurile legale şi şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu organele de urmărire penală, în vederea strângerii de probe şi identificării tuturor participanţilor la aceste fapte.
Cu ocazia unei audieri ulterioare, inculpatul R.C. a arătat ca prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I. Atunci Preşedintele ANOFM a menţionat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Discuţia s-a purtat în curtea C.N.F.P.P.P. Râşnov iar inculpatul R.C. a arătat că nu s-a gândit la acest aspect în momentul în care a dat prima declaraţie din 13 octombrie 2011.
La data de 17 septembrie 2011, ca urmare a unor convorbiri telefonice între B.S. şi R.C., s-a stabilit ca întâlnirea dintre cei doi în scopul remiterii banilor să aibă loc în după-amiaza aceleiaşi zile, la intrarea în municipiul Alba Iulia, unde domiciliază B.S. (înregistrare redată la dosar).
Conform înregistrărilor audio-video, sumele de bani respectiv 19.000 RON şi 22.000 euro, au fost introduse de R.C. într-o pungă de plastic transparentă, iar apoi într-o altă pungă, de culoare roşie. Înregistrarea ambientală video a relevat continuitatea între momentul introducerii banilor în pungă şi momentul remiterii către B.S., neexistând dubii cu privire la conţinutul acesteia.
Din această perspectivă s-a reţinut că nu poate fi primită critica apărării inculpatului B. vizavi de eventuale neclarităţi ale imaginii sau a unor timpi din înregistrare, elementele esenţiale creând suficiente garanţii judecătorului asupra modului de derulare a faptelor cu atât mai mult cu cât inculpatul B., audiat, recunoaşte primirea acestei sume de bani chiar dacă dă o altă explicaţie în legătură cu ea.
Inculpatul B.S. a sosit la locul de întâlnire cu autoturismul S., iar R.C. a coborât din autoturism având în mână punga de culoare roşie în care se aflau sumele de bani. R.C. s-a adresat lui B.S. spunându-i: "V-am adus ăia!", B. întrebând: Ce aveţi aicea?", iar R. răspunzând: "Sunt ăia (...) îi ştiţi dumneavoastră". Conform imaginilor video, B.S. a deschis portiera autoturismului cu care venise şi a pus punga de culoare roşie pe bancheta din spate. În continuarea dialogului, B. l-a avertizat pe R. să fie atent, să nu vorbească la telefon, iar atunci când R.C. i-a spus că "unii cam strâmbă din nas", B.S. s-a arătat deosebit de interesat, reacţia sa fiind următoarea "pleacă, dacă nu le convine" şi "dacă comentează, afară". De asemenea, B.S. i-a precizat lui R. că "la Ţ., când zic eu îi daţi, nu lunar şi aşa"(...) Fiecare cu lungul nasului, că după aia (...)" (...) "înţelege ea ce nu trebuie şi nu e bine".
Toate momentele remiterii sumei de bani sunt susţinute de înregistrările dialogului ambiental din data de 17 septembrie 2011 relevante fiind în acest sens cele redate la dosar şi care, în urma lecturii susţin pe scurt situaţia redată anterior.
Inculpatul S.B. audiat fiind, în faţa instanţei, în referire la acest act material deşi a precizat iniţial că recunoaşte acest act material în realitate a menţionat că îl recunoaşte în sensul că a primit banii dar nu ca pe o luare de mită. În acest sens, s-a precizat că a avut o înţelegere în luna septembrie 2011 cu inculpatul R. cu ocazia unei întâlniri la un dineu la Cluj când coinculpatul i-a promis că îl va ajuta fără a-i detalia în ce constă ajutorul. Faţă de insistenţele lui R. a acceptat să se întâlnească la Alba Iulia şi afirmă că-şi asumă primirea sumei de bani cu menţiunea că a avut percepţia că sunt bani pentru campania sa electorală şi că în fapt este un ajutor primit de la acesta ca şi prieten, persoană fizică şi nu director al Centrului Râşnov.
Inculpatul R.C. audiat fiind, şi-a menţinut punctul de vedere din denunţ arătând că încă din luna noiembrie 2010 când au sosit primii bani inculpatul B. a sosit la Râşnov, ocazie cu care i-a spus acestuia că datorează funcţia de director, că ştie câţi bani ia fiecare din personalul antrenat din proiecte şi că în loc de 300 RON/oră aceştia merită 100 RON/oră, diferenţa fiindu-i necesară pentru campania electorală. Precizează inculpatul că acest act material s-a realizat sub coordonarea organelor de urmărire penală sens în care banii strânşi de la salariaţi pe luna august i-a dus la Alba Iulia coinculpatului, convenind asupra modului în care urma să acţioneze, însă, în opinia sa, banii pe care i-a dat inculpatului B. nu au reprezentat o donaţie pentru campania electorală ci o constrângere a coinculpatului.
La data de 13 octombrie 2011, după virarea remuneraţiilor aferente lunii septembrie în conturile angajaţilor, R.C. a început, ca de obicei, colectarea banilor pentru inculpatul B.S. În acest sens, relevante sunt interceptările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul R. şi o parte din angajaţi, din care a rezultat fără putinţă de tăgadă faptul că aceştia veneau şi aduceau sumele de bani, având reprezentarea destinaţiei acestora (cum este cazul martorei Ş.G. care în discuţia cu R. a precizat că "am adus dijmuiala pentru B.", manifestându-şi totodată nemulţumirea şi arătând că toţi oamenii sunt revoltaţi). Din aceste dialoguri a rezultat uneori şi sumele pe care aceştia le dădeau şi mai ales, un element esenţial, caracterul de repetabilitate al unor plăţi lunare pe care salariaţii le făceau.
În total s-a colectat suma de 82.000 RON, banii fiind puşi de R.C. la dispoziţia organelor de urmărire penală, care au procedat la înserierea şi marcarea criminalistică a acestora.
La data de 15 octombrie 2011, la sediul C.N.F.P.P.P. Râşnov a sosit inculpatul B.S., împreună cu familia, aceştia urmând să participe în seara respectivă la o nuntă în Braşov.
S-a precizat că anterior, în cursul zilei de luni, 10 octombrie 2011, inculpatul B.S. a avut o convorbire telefonică cu R.C., încunoştinţându-l că va veni vineri la Râşnov şi spunându-i să pregătească "raportul".
Revenind la ziua de 15 octombrie 2011, s-a constatat că în jurul orelor 14.21, autoturismul marca S., în care se afla inculpatul B.S. împreună cu trei persoane a pătruns în parcarea situată în curtea C.N.F.P.P.P. Râşnov, unde B.S. s-a întâlnit cu R.C. şi au făcut împreună o scurtă vizită a centrului.
În jurul orelor 14.45, familia inculpatului B.S. a intrat în spaţiul de cazare al centrului, iar R.C. a intrat în biroul său situat într-un alt corp de clădire. După aproximativ 15 minute, B.S. a revenit în biroul lui R.C., unde a stat aproximativ 20 min. În acest timp B.S. şi R.C. au purtat un dialog relevant pentru cauză, în care inculpatul B. îşi manifestă şi împărtăşeşte coinculpatului R. temerile sale faţă de existenţa unor reclamaţii la DNA având informaţii că reclamaţii vizează faptul că "se dau salariile şi apoi se iau înapoi şi se redistribuie către conducerea agenţiei, avertizându-l pe R.C. să nu aibă nimic prin casă, prin calculatoare (făcând trimitere la faptul că "ăştia când vin iau şi verifică, şi de acolo plecată totul"). În acelaşi dialog inculpatul R. este sfătuit de inculpatul B. că trebuie "să ne apărăm pielea! Şi singurul, singura problemă e să nu recunoşti nici tăiat în zeci de (...) dacă vine vreo acuzaţie (...)".
S-a constatat că în acelaşi dialog inculpatul B. i-a propus lui R.C. "să găsim o societate, ceva. Găsesc eu fără (...) Aveţi încredere în mine. În Germania, am pe cineva. Ca să facem un (...) un lanţ din ăsta. Să car cu materiale cu tot", tocmai în scopul încercării de disimulare a derulării activităţii infracţionale prin acel "lanţ" de firme prin care să se ascundă provenienţa banilor.
Înregistrările din mediul ambiental au relevat în egală măsură faptul că inculpatul B. şi coinculpatul R. vorbesc de remiterea sumelor de bani, de cuantumul sumei, despre care R.C. afirmă că sunt "optzeci şi două de mii" iar coinculpatul B. conchide că ar însemna "douăzeci de mii de euro", precum şi în legătură cu modalităţile concrete în care aceste sume de bani vor fi remise, ocazie cu care inculpatul B. intră în contact fizic cu punga în care se află banii, despre care afirmă că este murdară de praf (constatându-se ulterior că pe aceste pungi se aflau urme de substanţe de praf verde, fluorescent, urme descoperite pe faţa internă şi externă a mâinilor, cravatei, sacoului şi pantalonilor inculpatului B.).
La scurt timp după ce inculpatul B. l-a avertizat încă o dată pe inculpatul R.C. "să fim foarte atenţi ce vorbim!" acesta a fost surprins de către organele de urmărire penală în curtea imobilului, lângă autoturismul său, împreună cu R.C. După legitimare şi arătarea scopului sosirii în imobil, inculpatul B.S. a fost întrebat care este motivul vizitei sale la C.N.F.P.P.P. Râşnov şi dacă are asupra sa eventuale sume de bani, acesta afirmând că are la el circa 4000 RON. În continuare fiind întrebat dacă în interiorul autovehiculului există vreo sumă de bani acesta a răspuns negativ, arătând totodată că a primit un cadou de la R.C., cu ocazia zilei de naştere a lui R.C., însă nu ştie în ce constă acesta.
Solicitându-i-se inculpatului B.S. să deschidă portbagajul autoturismului, în interior s-a constatat existenţa unei pungi din plastic de culoare roşie, purtând inscripţia P., în care se aflau două sticle (una de T. şi una de vin spumant A.) şi o altă pungă de culoare maro, care avea imprimată menţiunea "H." despre care inculpatul B.S. declară că provine de la R.C., dar că nu cunoaşte ce conţine. Desfăcând punga respectivă, martorul asistent G.A. a scos din interior pe portbagajul autoturismului numeroase bancnote în cupluri de 100, respectiv de 50 RON.
După examinarea şi evidenţierea substanţelor fluorescente la inculpatul B.S. s-au examinat în spectru UV şi pungile în care se aflau banii, constatându-se pe suprafaţa acestora urme de substanţe de praf verde fluorescent. În urma numărării de către martorul asistent G.A. a sumelor de bani, s-a constatat că este vorba de bancnote în cupiuri de 100 (una sută) RON şi 50 (cincizeci RON), suma fiind în cuantum de 82.000 (opt zeci şi două mii) RON. În continuare, s-a procedat la examinarea în spectru U.V. a bancnotelor descoperite în pungă constatându-se că bancnotele în cupiuri de 100 (una sută) RON au aplicată menţiunea "MITĂ", menţiune înscrisă cu instrument scriptural de culoare verde fluorescent. Totodată, s-a constatat că seriile bancnotelor găsite în autoturismul inculpatului coincid cu cele consemnate în procesul-verbal de marcare criminalistică aflat la dosar.
Cu privire la acest act material, inculpatul B. a recunoscut că a primit banii în data de 15 octombrie 2011 de la inculpatul R. care anterior îl sunase pentru că era ziua lui şi l-a invitat la Râşnov. A precizat inculpatul că banii primiţi erau destinaţi campaniei sale electorale iar suma de 80.000 RON, primită a apreciat-o, ca şi în cazul celuilalt act material, ca fiind un ajutor venit de la un prieten şi deci nu o luare de mită.
Inculpatul R. a infirmat apărarea coinculpatului în sensul că îşi menţine punctul de vedere vizavi de faptul că nu putea fi vorba de o donaţie pentru campania electorală, remiterea banilor fiind o constrângere impusă de coinculpat.
Pentru actul material din 15 octombrie 2011, inculpatul R. a precizat că i-a dat banii lui B. în centrul de la Râşnov, personal, act urmat de procedura flagrantului.
Numiţii C.N., C.I., P.B., Ş.G., P.A., B.M., B.B.C., N.I., angajaţi cu contract de muncă sau cu contract civil de prestări servicii ai SC C. Ltd SRL, au formulat în perioada 15 octombrie 2011 - 17 octombrie 2011 denunţuri, arătând că, pe parcursul derulării raporturilor de muncă în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR, inculpatul R.C. le-a solicitat să dea, lunar, o parte din retribuţiile cuvenite, pentru a se colecta o sumă de bani ce urma a-i fi remisă inculpatului B.S., în urma unei solicitări anterioare a acestuia, adresată inculpatului R.C., în scopul bunei derulări a proiectelor menţionate. Sumele remise lunar de angajaţi puteau diferi în funcţie de numărul de ore lucrate şi de salariul calculat.
Astfel: - C.N. a fost angajat din 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar din 16 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR. Conform declaraţiei sale, solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010, când, de altfel, a şi dat prima sumă de bani. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 8.000 RON, ianuarie 2011 - 5.000 RON, februarie 2011 - 6.000 RON, martie 2011 - 5.000 RON, aprilie 2011 - 5.000 RON, mai 2011 - 10.000 RON, iunie 2011 -8.000 RON, iulie 2011 - 3.000 RON, august 2011 - 22.000 RON, septembrie 2011 - 21.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.
În faza cercetării judecătoreşti, martorul şi-a menţinut poziţia arătând că, începând cu luna decembrie 2010 şi până la luna flagrantului a remis lunar sume de bani după data salariului la solicitarea inculpatului R. care i-a spus că sunt necesare pentru a primi în continuare cofinanţarea necesară, lipsa cofinanţării echivalând pentru el cu pierderea locului de muncă. Martorul a arătat că la început inculpatul R. nu a pronunţat numele celei la care banii ajungeau, spunând doar că este o persoană cu putere de decizie pe partea de cofinanţare, el considerând că aceasta îi revine preşedintelui ANOFM, iar în mod expres a aflat de la R. că banii ajung la inculpatul B. cu 2 - 3 luni înainte de flagrant.
B.B.C. a fost cooptat în cadrul proiectului ICAR conform contractului din 17 noiembrie 2010, iar în cadrul PACSPO în 1 mai 2011. Sumele date lunar au fost următoarele: iunie 2011 - 33.000 RON, iulie 2011 - 33.000 RON, august 2011 - 33.000 RON, septembrie 2011 - 7.500 euro, octombrie 2011 - 9.000 RON.
Martorul, în cursul cercetării judecătoreşti a arătat că în luna iunie 2011 a purtat o discuţie cu inculpatul R. care i-a spus că trebuie să plătească suma de 33.000 RON, pentru ca proiectele să continue, fără să-i spună expres cui îi dă banii, evoluţia ulterioară a evenimentelor, constând în aceea că după ce dădea banii lui R. în intervalul iunie - octombrie 2011, preşedintele B. venea la Râşnov, determinându-l să creadă că banii îi erau destinaţi acestuia. B.B. a afirmat că R. nu i-a spus niciodată în mod expres că banii ajungeau la B., dar i-a spus că dacă nu cotizează proiectele se opresc, de la R. ştiind şi faptul că autoritatea de management care aprobă finanţarea este subordonată preşedintelui ANOFM, iar cofinanţarea era aprobată de preşedintele acestuia.
N.I. a fost angajat din 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR, iar în cadrul PACSPO din 1 noiembrie 2010. Conform declaraţiei sale, solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 14.000 RON, ianuarie 2011 - 20.000 RON, februarie 2011 - 19.000 RON, martie 2011 - 19.000 RON, aprilie 2011 - 19.000 RON, mai 2011 - 21.000 RON, iunie 2011 - 21.000 RON, iulie 2011 - 21.000 RON, august 2011 - 21.000 RON, septembrie 2011 -21.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.
În faza cercetării judecătoreşti martorul, a arătat că în luna decembrie a anului 2010, a purtat o discuţie cu inculpatul R. care i-a spus că o parte din banii pe care acesta îi va primii vor trebui să meargă "mai sus", pentru ca întârzierile să nu mai apară în finanţări şi proiectele să meargă. Martorul a precizat că inculpatul R. nu i-a spus în mod expres la cine vor merge sumele de bani făcând însă referire la persoana care aproba aceste finanţări, el ştiind că aceasta revenea în sarcina preşedintelui ANOFM.
P.A. a fost angajată la 1 noiembrie 2010 în cadrul PACSPO şi la 17 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR. Solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 32.000 RON, ianuarie 2011 - 50.000 RON, februarie 2011 - 35.500 RON, martie 2011 - 40.000 RON, aprilie 2011 - 40.000 RON, mai 2011 - 38.000 RON, iunie 2011 - 54.000 RON, iulie 2011 - 60.000 RON, august 2011 - 60.000 RON, septembrie 2011 - 14.500 euro, octombrie 2011 - 20.000 RON.
În cursul cercetării judecătoreşti martora, a arătat că a avut discuţii iniţial cu I.D., apoi cu inculpatul R.C. care i-au spus că va trebui să cotizeze cu diverse sume de bani pentru buna derulare a proiectelor fără indicarea persoanei destinatare a sumelor de bani, aceasta ştiind că banii merg mai sus, la ANOFM. Martora a arătat că a dedus, că destinatarul sumelor este preşedintele ANOFM pentru că în calitatea pe care acesta o avea era ultimul care semna un document de cofinanţare pentru cele două proiecte.
B.M. a fost angajată în data de 15 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptată în data de 01 mai 2011. Din depoziţia sa a reieşit că prima solicitare făcută de R.C. datează din decembrie 2010. Sumele remise lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 11.000 RON, iunie 2011 - 39.000 RON, iulie 2011 - 39.000 RON, august 2011 - 39.000 RON, septembrie 2011 - 33.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.
În cursul cercetării judecătoreşti, martora a precizat că în cursul lunii decembrie 2010 inculpatul R., prin intermediul lui D.I. i-a solicitat plata sumei de 11.000 RON, spunându-i că "banii vor merge mai sus", în situaţia contrară proiectele fiind întrerupte cu consecinţa pierderii locului de muncă.
Ulterior, martora a arătat că a aflat de la R. că banii mergeau a preşedintele de la ANOFM iar în perioada mai - iunie 2011 după majorarea salariului şi stabilirea sumelor de plată inculpatul R. i-a spus că banii sunt ceruţi de către preşedintele ANOFM. În afară de discuţia cu R. în care martora susţine că acesta i-a spus în mod expres că banii merg la inculpatul B., aceasta arată că a mai purtat discuţii cu colegii pe tema remiterii de bani însă destul de vagi pentru că niciunul din ei nu spunea în mod expres că dă aceste sume de bani.
Ş.G. a fost angajată în data de 01 martie 2011 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptată în data de 03 mai 2011. Din depoziţia sa reiese că prima solicitare făcută de R.C. datează din martie 2011. Sumele remise lunar au fost următoarele: aprilie 2011 - 9.000 RON, mai 2011 - 9.000 RON, iunie 2011 - 9.000 RON, iulie 2011 - 9.000 RON, august 2011 - 9.000 RON, septembrie 2011 - 9.000 RON, octombrie 2011 - 9.000 RON.
În faza cercetării judecătoreşti martora a declarat la dosar că a fost angajată la firma parteneră în cele două proiecte cu fonduri europene începând cu 01 martie 2011, dată de la care inculpatul R., în calitate de manager de proiect, i-a spus că lunar va trebui să dea jumătate din salariu său pentru ai fi remis preşedintelui B., în caz contrar implementarea proiectelor fiind frânată.
P.B. a fost angajat în data de 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptat în data de 01 mai 2011. Din depoziţia sa a reieşit că prima solicitare făcută de R.C. datează din mai 2011. Sumele remise lunar au fost următoarele: iunie 2011 - 5.000 RON, iulie 2011 - 15.000 RON, august 2011 - 9.000 RON, septembrie 2011 - 8.000 RON, octombrie 2011 - 9.000 RON.
În faza cercetării judecătoreşti martorul a declarat că în luna mai 2011, a purtat o discuţie cu inculpatul R. din care rezulta că va trebui să dea o sumă de bani, stabilită de acesta, în caz contrar urmând să nu se mai aprobe cofinanţarea de 25%. Cu acea ocazie inculpatul R. i-a spus martorului că banii vor merge la inculpatul B. că banii îi sunt necesari în campania electorală.
C.I. a fost angajat în data de 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR, iar în cadrul proiectului PACSPO a fost cooptat în data de 03 martie 2011. Din depoziţia sa a reieşit că prima solicitare a inculpatului R.C. datează din iulie 2011 şi a fost făcută pentru inculpata Ţ.A.M. Astfel, C.I. i-a dat 10.000 RON inculpata Ţ.A.M. la sfârşitul lunii august 2011. De asemenea i-a mai remis lui R.C. 5.000 RON, în octombrie 2011, pentru B.S.
În faza cercetării judecătoreşti martorul a declarat că în legătură cu remiterea sumei de bani pentru luna octombrie 2011 a fost întrebat de către inculpatul R. dacă mai are bani, la răspunsul său afirmativ coinculpatul spunându-i martorului că mai are nevoie de 5.000 RON, pentru că vine domnul preşedinte. Martorul a arătat că a bănuit că i s-au cerut banii pentru a-i da lui B. care, în opinia sa, avea nevoie de bani pentru a candida ca şi senator.
Singura angajată care nu a acceptat să dea aceste sume de bani a fost D.I. Aceasta a declarat că, prin luna februarie sau martie 2011, inculpatul R.C. a informat-o că i s-a solicitat o sumă de bani de către şeful ANOFM, pentru a face ca cele două proiecte să se desfăşoare normal. Deoarece martora este autoarea celor două proiecte, a refuzat categoric să contribuie cu o sumă de bani la această solicitare, fiind, de altfel, convinsă că este vorba de o sumă cerută doar pentru luna respectivă, şi nu de o "taxă" lunară, aşa cum a dedus ulterior. Conform susţinerilor martorei, în toată această perioadă, R.C. i-a spus că este extrem de îngrijorat de situaţia creată, întrucât avea această poziţie "ingrată" de a cere bani de la angajaţi pentru B.S. R.C. nu i-a spus niciodată martorei care a fost reacţia inculpatului B.S. cu privire la faptul că ea nu a acceptat să plătească. D.I. a mai arătat că, în fiecare lună, R.C., atunci când venea momentul de a strânge banii, dar mai ales de a spune oamenilor că se strâng iar bani, dorea să renunţe şi la funcţie, şi la proiecte, spunând că el nu a făcut niciodată asemenea lucruri.
În cursul cercetării judecătoreşti martora a arătat că este manager de program pentru cele două proiecte cu fonduri UE în cadrul societăţii partenere calitate în care în luna februarie 2011 inculpatul R. i-a cerut să contribuie cu o sumă din salariul ei, sumă ce urma să-i fie remisă inculpatului B., al cărui nume a fost indicat explicit pentru buna desfăşurare a celor două proiecte. Martora a arătat că nu a fost de acord cu plata şi deşi iniţial a demisionat, actul de demisie nu i-a fost acceptat şi a continuat să lucreze.
Concluzionând, raportat la declaraţiile martorilor denunţători care au susţinut că li s-au cerut bani inclusiv în luna decembrie 2010, în declaraţia ulterioară dată de inculpatul R.C., fiind întrebat cu privire la momentul primei solicitări de remitere a unor sume de bani, făcută de inculpatul B.S., acesta a arătat că, de fapt, solicitarea făcută de B.S. la sfârşitul lunii februarie 2011 nu a fost prima (aşa cum a menţionat în prima declaraţie), ci a constituit o cerere de majorare a cuantumului sumelor pe care deja le dădea din cursul anului trecut. Prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I. Atunci Preşedintele ANOFM a menţionat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Discuţia s-a purtat în curtea C.N.F.P.P.P. Râşnov. R.C. a arătat că nu s-a gândit la acest aspect în momentul în care a dat prima declaraţie din 13 octombrie 2011. Aşadar, susţinerile numiţilor C.I., N.I., B.M., P.A. în sensul că au început să dea sume din salarii din noiembrie - decembrie 2010 au fost apreciate ca fiind reale.
Din denunţul şi declaraţia lui R.C., precum şi din denunţurile formulate de martori analizate anterior, a reieşit faptul că atunci când li s-a comunicat cuantumul salariilor sau mărirea acestora, li s-a pus în vedere că trebuie să dea lunar o parte din veniturile obţinute pentru conducerea ANOFM, aceasta constituind de fapt raţiunea pentru care li se stabilesc salarii atât de mari. A fost considerat evident faptul că R.C. le-a transmis angajaţilor o solicitare reală formulată de B.S., întrucât o parte din aceştia fiind în relaţii bune cu preşedintele ANOFM, aveau posibilitatea de a-l verifica pe R., adresându-se direct lui B.S.
Audiat în cauză pe aceste acte materiale inculpatul B.S. a avut o poziţie de nerecunoaştere a faptelor, arătând că în opinia sa martorii care au declarat că au dat bani au făcut-o pentru că sunt prieteni cu inculpatul R. şi, la rândul lor comiteau şi ei infracţiuni de vreme ce după primul act material au continuat să dea bani.
Coinculpatul R.C. audiat fiind în faza cercetării judecătoreşti şi-a menţinut poziţia, manifestată cu ocazia formulării denunţului, precum şi a declaraţiilor de inculpat din faza de urmărire penală, arătând că au existat mai multe discuţii cu preşedintele ANOFM-ului în care se făcea referire la partea de cofinanţare din bugetul statului, iar din modul în care evenimentele s-au derulat l-au făcut să perceapă aceste acţiuni ale coinculpatului ca şi acte de presiune. R. a declarat că după primirea banilor în luna noiembrie 2010, inculpatul B.S. venit în vizită la Râşnov i-a spus că-i datorează funcţia de director "că ştie câţi bani ia fiecare din personalul antrenat în proiecte, că în loc de 300 RON/oră merită 100/oră, iar diferenţa îi este necesară lui pentru campania electorală".
Inculpatul R. a precizat că le-a comunicat angajaţilor din proiect acest lucru şi a fost opţiunea lor să plătească suma de bani, fiind conştienţi că fără cofinanţare proiectul nu va merge, iar sumele de bani aduse de martorii denunţători erau sume pe care le considera el, de regulă reprezentând diferenţa de 200 RON/oră la care făcuse referire B.
Relevant în cauză a fost faptul că inculpatul R. arată că B. nu i-a cerut în mod expres banii făcând însă trimitere la proiectele în derulare şi spunând că "execuţia trebuie să fie una specială", sintagmă faţă de care acesta a înţeles că trebuie să-i dea sumele de bani, iar, ulterior preşedintele ANOFM a afirmat în mod expres că are nevoie de sume mai mari pentru că va candida la funcţia de senator sau deputat, făcând precizarea "din aceste proiecte îmi trag seva".
Analizând declaraţia inculpatului R., că susţinerile inculpatului B. vizavi de destinaţia acestor sume, pe care le-ar fi perceput ca o donaţie pentru campania electorală, nu au fost primite, în condiţiile în care R. a arătat în declaraţia sa în faţa instanţei că banii nu au reprezentat o asemenea donaţie ci o constrângere în a-i remite coinculpatului. Nu au fost primite în mod favorabil declaraţiile inculpatului B. care, cu ocazia audierilor a declarat că deşi cunoştea ce salariu avea inculpatul R., mic, a considerat că sumele primite pentru actele materiale din lunile septembrie şi octombrie au reprezentat un ajutor, în calitate de persoană fizică a acestuia, raţionament ce are la bază diferenţa extrem de mare între veniturile lui R. şi sumele remise de acesta coinculpatului.
Nu lipsită de relevanţă a fost apreciată poziţia inculpatului B.S. care nu a recunoscut niciodată cele nouă acte materiale la care am făcut referire în ultima parte a expozeului iar cu privire la actele materiale reţinute pentru lunile septembrie şi octombrie, pe parcursul urmăririi penale şi a fazei cercetării judecătoreşti a prezentat o mulţime de variante, niciuna însă susţinută de materialul probator existent la dosarul cauzei.
Din perspectiva tuturor mijloacelor de probă analizate pe aceste trei segmente ce se circumscriu celor 11 acte materiale reţinute în sarcina celor doi inculpaţi raportate la situaţia de fapt descrisă, Tribunalul a făcut câteva precizări faţă de rezultatul coroborării probelor şi de criticile invocate în apărare.
O primă chestiune o reprezintă solicitarea apărării inculpatului R.C. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la luare de mită în infracţiunea de dare de mită, pe care instanţa a apreciat-o ca neîntemeiată.
Criticile formulate vizavi de inexistenţa unei înţelegeri prealabile cu inculpatul B.S., precum şi inexistenţa unor diferenţe între poziţia subiectivă a inculpatului R. şi cea a martorilor denunţători nu a primit acreditarea instanţei de judecată ele nefiind susţinute de probatoriile din cauză.
Din această perspectivă este dovedită existenţa unei înţelegeri anterioare între cei doi coinculpaţi, R.C. acţionând ca intermediar, transmiţând angajaţilor solicitările preşedintelui ANOFM, stabilind (conform propriilor declaraţii), cât trebuie să plătească fiecare lunar, colectând apoi banii şi remiţându-i inculpatului B.S.
Pentru a evidenţia cele afirmate instanţa a punctat câteva aspecte convertite în mijloace de probă ce justifică aceste susţineri:
Relevantă pe această chestiune a fost atitudinea inculpatului B.S. cu prilejul primirii sumelor la datele de 17 septembrie 2011 şi 15 octombrie 2011, singurele recunoscute (dar cu altă conotaţie), respectiv faptul că acesta nu a fost surprins că i se oferă bani şi nu a întrebat ce reprezintă şi de ce îi sunt daţi, mulţumindu-se cu răspunsul dat de R.C. la întrebarea "ce sunt ăştia?", respectiv "Sunt ăia (...) îi ştiţi dumneavoastră".
De asemenea, înţelegerea la care se face referire rezidă şi din atenţionările repetate adresate de B.S. lui R.C. cu privire la necesitatea asigurării conspirativităţii activităţilor de colectare şi de predare a banilor din care a reieşit conştientizarea caracterului infracţional al acţiunilor derulate de cei doi: a nu se vorbi la telefon, a nu se păstra pe calculatoare sau în carneţele evidenţe ale sumelor colectate, găsirea unor noi modalităţi de mascare a derulării activităţilor infracţionale prin crearea unui "lanţ" de firme prin care să se ascundă provenienţa banilor.
Mai mult, un alt etalon a rezultat din declaraţia lui R.C. precum şi a celorlalţi martori denunţători, vizavi de momentul majorării cuantumului salariilor ocazie cu care li s-a adus la cunoştinţă că trebuie să plătească diverse sume de bani, ceea ce denotă faptul că inculpatul R. le-a transmis angajaţilor o solicitare reală formulată de B.S.
În tot acest ansamblu faptic a fost evidentă o participare a inculpatului R. diferită de a celorlalţi martori denunţători, aflaţi în ipostaza unor angajaţi într-o societate parteneră ce se axa pe implementarea fondurilor Uniunii Europene, în condiţiile în care, aşa cum a rezultat din probatorii acesta făcea acte de intermediere a sumelor date de către denunţători cu titlu de mită, inculpatului B. Nu s-a putut admite faptul că inculpatul R. era un simplu intermediar care lua sumele de bani din primul eşalon, al celor care dădea mită şi i le transmiteau celui care primea mită în condiţiile în care acesta s-a implicat activ stabilind ce persoane urmau să dea exceptând-o şi chiar "acoperind-o", conform propriilor susţineri pe D.I. din această activitate, stabilind cât să plătească fiecare (chiar dacă sumele erau calculate la indicaţia lui B.), ca diferenţă dintre suma plătită experţilor de 300 RON/oră şi cea de 100 RON/oră pe care aceştia o luau efectiv) stabilea condiţiile şi împrejurările remiterii sumelor de bani.
În atare situaţie, poziţia subiectivă a inculpatului R. era una de complicitate la luare de mită, simplul fapt că exista posibilitatea ca în caz contrar ca şi el să fie dat afară, neexcluzând participaţia sa sub această formă la infracţiunea de luare de mită.
În raport de toate aceste consideraţiuni, Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului R.C.
În referire la aceste prime două acte materiale, respectiv cele din septembrie şi octombrie 2011, tribunalul a achiesat la apărarea inculpatului R.C. în raport de care învinuirea de complicitate la luare de mită pe aceste acte nu poate fi primită.
În acest sens, s-a reţinut că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu în data de 05 septembrie 2011, iar inculpatul R. la data de 13 septembrie 2011 formulează denunţ manifestându-şi disponibilitatea să colaboreze cu organele de urmărire penală.
În aceste condiţii s-au derulat actele materiale din 17 septembrie 2011 când inculpatul R.C. purtând tehnică de înregistrare audio-video a remis sumele de bani inculpatului B.S., precum şi actul material din 15 octombrie 2011 când a avut loc flagrantul.
În atare situaţie, s-a reţinut că inculpatul R.C. nu poate fi tras la răspundere penală pentru aceste două acte materiale în care a acceptat să-şi dea concursul pentru a demonstra activitatea infracţională a coinculpatului B.S.
Pentru aceste argumente, instanţa a apreciat că este întemeiată apărarea inculpatului R. urmând ca pentru aceste două acte materiale să nu facă obiectul unei soluţii de condamnare, forma continuată a infracţiunii permiţând înlăturarea lor.
Continuând demersul analizei probatoriilor pe aceste două acte materiale au fost supuse analizei apărările inculpatului B.S. care a solicitat achitarea pentru că fapta nu ar exista, iar în subsidiar pentru că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Prima ipoteza a apărării a fost aceea că pentru aceste două acte materiale probele nu au fost obţinute legal, inculpatul R. având atât calitate de denunţător, inculpat, dar şi agent provocator, or, în lipsa unor probe obţinute legal apărarea apreciază că faptele nu există.
Analizând din această perspectivă situaţia de fapt, instanţa a considerat că situaţia nu se află în ipoteza unor probe obţinute în mod nelegal şi nici a unei acţiuni provocatorii.
Pentru analiza unei provocări din partea organelor statului instanţa a avut în vedere principiile statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acestea sunt sintetizate în hotărârea Bannikova împotriva Rusiei din 04 noiembrie 2010. Unul din criteriile avute în vedere de către Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru a determina dacă a avut loc o provocare din partea organelor statului, în lipsa căreia infracţiunea dedusă judecăţii nu s-ar fi comis, este dat de existenţa sau inexistenţa unor date anterioare din care să rezulte faptul că inculpatul ar fi fost implicat în comiterea unei infracţiuni sau ar fi fost dispus să comită o astfel de faptă.
Ori, în cauza de faţă Tribunalul a apreciat că parchetul avea suficiente elemente obiective pentru a suspecta inculpaţii de implicarea într-o activitate infracţională - înainte de momentul la care inculpatul R. a formulat denunţul şi a acceptat să colaboreze, elemente pe care le-am prezentat mai sus.
Un alt criteriu important dezvoltat de Curte este dat de stabilirea momentului în care agenţii statului au intervenit şi anume dacă aceştia au determinat producerea infracţiunii s-au doar "s-au alăturat" unei activităţi infracţionale în desfăşurare, caz în care nu se reţine existenţa unei provocări de natură a încălca dreptul la un proces echitabil (decizia din cauza Eurofinacom împotriva Franţei).
Ori, după cum se reţine în cazul dedus judecăţii şi după cum probele administrate ulterior au confirmat la data intervenţiei inculpatului R., în opinia apărării ca agent provocator, activitatea infracţională a inculpaţilor era deja în desfăşurare, acţiunea limitându-se la demontarea participării tuturor părţilor implicate şi la conturarea caracterului de continuitate infracţională.
De asemenea, pentru a determina existenţa unei provocări contrare art. 6 din Convenţie, Curtea a analizat existenţa unei presiuni din partea agenţilor statului pentru ca inculpaţii să comită infracţiunea, presiune inexistentă în cazul de faţă.
În data de 17 septembrie 2011, după denunţul formulat inculpatul R.C., cu ajutorul tehnicii de înregistrare, nu a făcut altceva decât să demonstreze continuarea activităţii infracţionale pentru care organele de urmărire penală se sesizaseră din oficiu anterior denunţului şi să producă mijloace materiale de probă obţinute în condiţii de legalitate.
Faptul că ulterior acestui act material inculpatul R.C. a acţionat şi în data de 15 octombrie 2011, dată la care a avut loc şi flagrantul nu poate fi primită ca o provocare a agentului statului ci s-a dorit să se demonstreze modalitatea faptică în care se acţiona, caracterul de repetabilitate al remiterii sumelor de bani primite de R. de la martorii denunţători şi remisă inculpatului B., cu alte cuvinte s-a evidenţiat forma continuată a infracţiunii.
În opinia instanţei, în situaţia creată, aşa cum a fost analizată şi prin prisma reglementărilor europene în cauza dedusă judecăţii nu s-a constatat o provocare la săvârşirea unei infracţiuni de natură să încalce dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi nicio încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care să ducă la înlăturarea mijloacelor de probă obţinute cu concursul inculpatului R.
În situaţia în care organele de urmărire penală s-ar fi oprit la demonstrarea actului material din 17 septembrie 2011 nu s-ar fi evidenţiat şi valorificat întreaga activitate infracţională pentru care aceştia s-au sesizat din oficiu, în condiţiile în care sesizarea viza acte de remitere de sume de bani lunar de către angajaţii în proiectele cu fonduri europene către preşedintele ANOFM.
Faţă de toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că în cauză susţinerile apărării nu sunt întemeiate, iar o soluţie de achitare a inculpatului B. pentru cele două acte materiale motivat de aceea că faptele nu există nu îşi găseşte susţinere în materialul probator existent la dosarul cauzei.
A doua ipoteză a apărării inculpatului B.S. pe aceste două acte materiale a vizat o soluţie de achitare, motivat de aceea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Un prim argument, neîmpărtăşit de Tribunal l-a vizat nedovedirea primirii sumei de bani cu trimitere la actul din 17 septembrie 2011, motivat de aceea că nu s-a înregistrat momentul introducerii sumelor în euro în pungă de către R.C., că exista posibilitatea ca înainte de remiterea acelei pungi, sumele să fie sustrase, că înregistrarea video nu este foarte concludentă existând întreruperi ale imaginilor, că R. pentru sumele colectate pentru luna septembrie nu a remis toată suma colectată reţinându-se de către procuror că o sumă de 73.000 RON a fost "uitată în sertarul său".
Un element esenţial de la care s-a pornit în analiza acestei critici a fost poziţia procesuală a inculpatului B.S. care şi în faza de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei de judecată, în mod constant a recunoscut primirea sumelor de bani pentru actul din luna septembrie din anul 2011, dar şi pentru actul material din octombrie 2011, dată la care a avut loc şi flagrantul.
Chiar dacă poziţia inculpatului cu privire la destinaţia sumelor de bani a fost una oscilantă, arătând iniţial că a primit banii bucuros fiindcă proiectele funcţionează, apoi a arătat că aceştia erau un ajutor din partea lui R. pentru campania electorală, - indiferent de motivaţiile invocate actul primirii sumelor de bani este recunoscută.
Este evident, că ultima apărare în sensul unui ajutor pentru campania electorală a fost considerată neverosimilă, în condiţiile în care inculpatul R. a negat acest lucru, în condiţiile în care nu se poate vorbi de o modalitate de susţinere ilegală a campaniei electorală, conform legilor în materie, iar sumele primite au reprezentat un raport total disproporţionat faţă de salariul inculpatului R. în aşa fel încât să poată fi acceptată ideea că acesta ar fi putut din sursele proprii să-l ajute pe inculpat în demersul său.
În atare situaţie, argumentele vizavi de neînregistrarea sumelor de bani şi discontinuităţile înregistrării nu au fost primite, cu atât mai mult cu cât acele secunde din înregistrare în care imaginea dispare este explicată de inculpatul R. prin faptul că purta o cameră de înregistrare în nasturele de la haina cu care era îmbrăcat, mişcările sale producând acele discontinuităţi. Cu toate acestea înregistrarea audio-video susţine pas cu pas momentul de predare-primire a sumelor de bani.
Faţă de criticile invocate în apărare vizavi de faptul că, aşa cum se reţine şi în rechizitoriu inculpatul R. a omis predarea sumei de 73.000 RON, care au rămas în sertarul biroului său, instanţa a acreditat apărarea acestui inculpat care era supravegheat, monitorizat, de către organele de urmărire penală cu care a înţeles să colaboreze existând această posibilitate, efectivă, ca din considerente de ordin subiectiv, de emoţie, suma de bani să fie uitată în sertar. De altfel, în ceea ce-l priveşte pe R. faţă de soluţia instanţei potrivit căreia pe acest act material inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală, această chestiune nu poate produce consecinţe juridice, iar pentru inculpatul B.S. este mai puţin relevant dacă ar fi luat mită şi această sumă de bani sau nu în condiţiile în care nu i se reţine în cuantumul total stabilit ca sumă de bani primită prin infracţiune şi suma de 73.000 RON şi nici nu s-a avut în vedere la instituirea sechestrului asigurător. Cu siguranţă însă dacă şi această sumă ar fi fost în punga cu bani inculpatul B. ar fi primit-o de vreme ce nu ar fi existat nicio obiecţie a acestuia în primirea sumei de bani, nicio discuţie între cei doi pe cuantumul sumei ci pur şi simplu banii au fost luaţi.
O altă chestiune invocată de apărare, în afara existenţei unei înţelegeri prealabile între cei doi inculpaţi, a reprezentant-o faptul că acţiunea de pretindere şi primire sume de bani s-a făcut în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului B.S.
Astfel, aceste elemente au rezultat din sugerarea de către inculpatul B.S., în mod constant, inculpatului R.C. că, în calitate de ordonator principal de credite, alocă sumele cuvenite cu titlu de cofinanţare când şi dacă doreşte. În acest sens, este relevantă declaraţia lui R.C. că la începutul anului 2011, imediat după alocarea unei părţi din sumele solicitate pentru proiect, inculpatul a dat de înţeles că, în cazul nerespectării acestor "solicitări" de remitere a unui procent din remuneraţii, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecinţe negative asupra realizării activităţilor, primirii retribuţiilor şi derulării proiectelor. Afirmaţiile lui R.C. se coroborează cu datele cuprinse în evidenţele privind bugetul asigurărilor de şomaj. Mai mult s-a reţinut, conform susţinerilor lui R. ca prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I., ocazie cu care preşedintele ANOFM a menţionat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar.
De asemenea, valoare probatorie pe această chestiune a fost acordată şi susţinerile martorilor-denunţători C.N., C.I., P.B., Ş.G., P.A., B.M., B.B.C., N.I. în sensul că R.C. le-a spus că dacă nu sunt de acord cu remiterea acestor sume, "proiectele pică", obligaţiile asumate de parteneri nefiind posibilă fără îndeplinirea de către partenerul principal C.N.F.P.P.P. Râşnov a obligaţiilor asumate.
Relevantă în cauză a fost considerată şi declaraţia martorei D.I., care a arătat că, în fiecare lună, R.C., atunci când venea momentul de a strânge banii, dorea să renunţe şi la funcţie, şi la proiecte, spunând că el nu a făcut niciodată asemenea lucruri. Din acest fapt reiese, odată în plus, legătura dintre desfăşurarea proiectelor şi remiterea către B.S. a sumelor solicitate.
Discuţia din 15 octombrie 2011 dintre inculpatul B.S. şi R.C., în care inculpatul B.S. căuta o explicaţie a unei posibile plângeri formulate la instituţiile statului cu privire la activitatea infracţională şi care făcea referire la faptul că "se dau salariile şi se iau înapoi şi se redistribuie către conducerea agenţiei" a fost apreciată elocventă sub aspectele invocate.
Mai mult, din dialogul avut de inculpat cu R.C. la 17 septembrie 2011 a rezultat că nu era prima situaţie în care B.S. primea bani de la R.C., întrucât atunci când B.S. l-a întrebat pe R.C. ce se află în punga pe care urma s-o primească, răspunsul celui din urmă a fost "Sunt ăia (...) ştiţi dumneavoastră", aspect ce întăreşte odată în plus susţinerile martorilor-denunţători şi ale inculpatului R.C. referitoare la primirea de către B.S. a unor sume de bani şi în perioada decembrie 2010 - august 2011.
De asemenea, din discuţia purtată în data de 15 octombrie 2011, între R.C. şi B.S. - în cuprinsul căreia, cel dintâi i-a precizat inculpatului, cu referire la faptul că martora D.I. nu a fost de acord să renunţe la o parte din salariu, că a avut o singură discuţie "la început" cu aceasta şi că fiind refuzat, nu a mai insistat - coroborată cu declaraţia martorei D.I., a rezultat că momentul de "început", la care face referire, este mult anterior lunii septembrie 2011.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în data de 08 noiembrie 2011, inculpatul a dat o declaraţie suplimentară în care a recunoscut că a primit în 17 septembrie 2011 suma de 22.000 euro şi 19.000 RON de la R.C., cu titlu de cadou, pentru că acesta era mulţumit "că proiectele merg foarte bine". De asemenea, inculpatul a recunoscut că în data de 15 octombrie 2011, a primit de la inculpatul R.C. plasa conţinând 82.000 RON, dar a alegat că aflat doar după ce a introdus în portbagaj sacoşa, ce conţinea aceasta.
Chiar dacă ulterior inculpatul şi-a schimbat substanţial poziţia procesuală, această trimitere la primirea unor sume de bani cu titlu de cadou în considerarea faptului că proiectele mergeau bine s-a apreciat că trebuie văzută prin prisma întregului context infracţional reţinut şi nuanţează existenţa înţelegerii anterioare precum şi faptul că primirea sumelor de bani era legată de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Toate aceste elemente probatorii au demonstrat faptul că inculpatul R., pe acest segment faptic, dar şi martorii denunţători, pentru celelalte nouă acte materiale, au avut reprezentarea ca aceste solicitări făcute prin intermediul complicelui de inculpatul B. erau strâns legate de îndatoririle acestuia de serviciu, în speţă de aprobarea cofinanţării de la bugetul statului, acesta fiind şi motivul pentru care proiectele au fost oprite.
În afara acestei percepţii subiective relevante au fost considerate normele în materie pe care instanţa le-a analizat la momentul prezentării probelor şi care reglementează, în mod clar şi fără echivoc, competenţa în aprobarea şi defalcarea sumelor de bani ce provin din fonduri europene cu referire specială la partea de cofinanţare de 25%, din bugetul statului.
La fel de adevărat a fost considerat un argument mai puţin juridic, dar care rezidă din modalitatea de derulare a faptelor coroborat cu competenţele inculpatului B.S. şi care a reflectat poziţia acestuia în cadrul instituţiei pe care o conduce, în cadrul consiliului de administraţie în care chiar dacă teoretic ar fi avut un singur vot, prin funcţia pe care o îndeplinea putea să stabilească, să imprime o anumită direcţie de vot.
Pentru toate aceste argumente, s-a considerat că nu se poate acredita ideea apărării în sensul în care pentru cele două acte materiale nu sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită de către inculpatul B.S., motiv pentru care soluţia de achitare formulată nu poate fi primită.
Aşa cum s-a putut observa şi procurorul de caz şi apărarea în concluziile formulate, dar şi instanţa în analiza sentinţei a separat cele două acte materiale de celelalte nouă acte materiale ce ar viza activitatea infracţională a celor doi inculpaţi din perioada decembrie 2010 - august 2011, pentru considerente ce vizează o facilă prezentare a situaţiei de fapt, a coroborării mijloacelor de probă dar mai ales a prezentării apărărilor inculpaţilor.
Nu a fost reluată situaţia de fapt care a fost prezentată inclusiv pe cele nouă acte materiale, ci s-a arătat, că relaţia pe axa luării de mită a vizat trei partiţii: martorii denunţători care au arătat că au dat bani la solicitarea lui R.C., unii arătând că acesta le-a indicat textual că banii vor merge la inculpatul B.S. alţii arătând că li s-a spus doar că banii vor merge la cei îndreptăţiţi să aprobe cofinanţarea de 25%, percepţia lor fiind aceea că banii sunt destinaţi inculpatului B.S.
A doua etapă, a vizat remiterea acestor sume de bani complicelui inculpatului B., respectiv coinculpatul R., ambele părţi - martori - complice recunoscând acest aspect. Astfel, R. recunoaşte că a primit sumele de bani de la martori motivând că a fost constrâns să-i remită mai departe coinculpatului B.
Cel de-al treilea eşalon, a vizat remiterea acestor sume de bani de către inculpatul R.C. coinculpatului B.S., din punct de vedere probator complicele a recunoscut remiterea acestor sume de bani, în timp ce inculpatul B. a negat primirea acestora.
S-a menţionat că ne aflăm pe tărâmul unor infracţiuni de corupţie, derulate la un nivel foarte ridicat prin raportare la poziţia inculpatului B., care avea calitatea de preşedinte al ANOFM şi, în consecinţă, aceste infracţiuni au fost analizate acceptând modul concret în care fapte de acest gen se comit, văzând şi modalitatea aleasă, prin intermediari, tocmai pentru a nu se putea realiza raporturi clare, transparente a unei luări de mită.
S-a arătat că este evident că inculpatul B. nu a pretins în mod direct sumele de bani martorilor denunţători, ci a apelat la concursul complicelui său aşa încât cel expus direct să nu fie el, ci complicele, iar apărarea sa să se rezume la o simplă nerecunoaştere a faptelor.
Această atitudine însă a fost considerată ca insuficientă pentru a înlătura toate celelalte argumente juridice şi probe existente la dosarul cauzei şi, în opinia instanţei, nu justifică soluţia de achitare a inculpatului B.S., solicitată de apărare motivat de aceea că aceste fapte nu au fost săvârşite de el.
Aşa cum s-a analizat anterior, a existat o înţelegere între cei doi inculpaţi ce viza infracţiunea de luare de mită.
Nefondată a fost considerată apărarea care a susţinut că inculpatul B., la momentul semnării contractelor în luna iunie 2010, nu ar fi avut o înţelegere cu complicele său pentru că din declaraţiile acestuia şi a martorilor denunţători nu a rezultat acest lucru.
A fost apreciată evidentă şi credibilă declaraţia inculpatului R., în cazul acestui gen de infracţiuni, când a susţinut că nu era nimeni de faţă la momentul la care B. îi spunea să strângă banii, nu i-a indicat de la cine să strângă banii şi nu a ţinut o evidenţă lunară a acestor sume de bani, iar martorii denunţători au arătat că B. nu le-a cerut în mod direct niciodată bani.
Aceste aspecte nici nu au fost contestate de către organele de urmărire penală care au stabilit că datorită implicării inculpatului R. în activităţile de strângere a sumelor de bani, în desemnarea persoanelor şi stabilirea cuantumului sumelor are calitate de complice la infracţiunea de luare de mită însă în egală măsură acest mod de operare nu exclude participaţia inculpatului B.
De altfel, inculpatul R. nu ar fi avut niciun interes să declare că a primit bani de la martorii denunţători şi i-a dat mai departe inculpatului B., expunându-se astfel unei soluţii de tragere la răspundere penală însă, a acceptat faptele comise şi şi-a manifestat interesul de a colabora cu organele de urmărire penală.
Că aceasta era o modalitate de lucru a rezultat şi din continuarea activităţii infracţionale după momentul sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală, inculpatul B. primind în aceeaşi modalitate şi în aceleaşi condiţii sume de bani şi în lunile septembrie şi octombrie 2011. Mai mult, aceste ultime acte materiale au confirmat nu numai caracterul de repetabilitate, de continuitate al infracţiunii, dar au evidenţiat şi faptul că primirea acestor sume de bani de către inculpatul B., în condiţiile descrise, era o obişnuinţă, era ceva prestabilit, ce nu i-a ridicat semne de întrebare la momentul remiterii sumelor din septembrie 2011 (acesta fiind considerat de inculpat primul act de primire a banilor), ci a acceptat fără alte explicaţii (în afară de cele legate de cuantumul sumei), lucru pe care l-a făcut şi în luna octombrie 2011, discuţiile dintre cei doi inculpaţi demonstrând cu prisosinţă această modalitate constantă în care se acţiona.
S-a invocat de către apărare constatarea lipsei plicurilor în care o parte din martorii denunţători au pretins că aşa au remis sumele de bani, aspect care în opinia instanţei a fost apreciat ca fiind nerelevant, luarea de mită fiind demonstrată indiferent dacă banii au fost daţi în plic sau nu, valoarea probatorie a eventualelor sume înscrise pe plic putând fi în egală măsură contestată de apărare, iar faptul că ele nu se mai regăsesc la dosarul de urmărire penală a fost explicată de procuror prin faptul că au fost apreciate ca neavând valoare probatorie, motiv pentru care nu s-a dispus ataşarea lor.
O relevanţă deosebită, în cauză, a fost acordată interceptărilor din perioada anterioară flagrantului din luna octombrie 2011, când martorii denunţători veneau în biroul coinculpatului R. să aducă banii, ocazie cu care din discuţiile purtate, a rezultat clar persoana căreia îi erau destinaţi, iar martorii erau nemulţumiţi de continuarea acestei "dijmuieli", solicitându-i lui R. să facă ceva pentru a stopa fenomenul.
Evoluţia în timp a modului în care cofinanţarea a sosit, mult mai târziu decât momentul semnării contractelor, dar în acelaşi timp cu prima solicitare făcută inculpatului R., stoparea finanţării, reluarea ei, reprezentau în fapt, o modalitate prin care inculpatul B.S. îşi manifesta poziţia influentă pe care o avea făcându-i să creadă pe cei antrenaţi în proiecte că dacă nu vor "cotiza" în continuare proiectele vor fi stopate.
Relevantă în cauză a fost considerată declaraţia inculpatului R.C. care în afară de situaţiile descrise, prin care încearcă să contureze imaginea unei constrângeri morale, pe care inculpatul B. o făcea asupra sa, ameninţându-l că-şi va pierde locul de muncă, funcţia, descrie şi aspecte clare în care inculpatul B. i-a spus în mod expres că diferenţa dintre sumele plătire angajaţilor de la 300 de RON/oră la 100 RON/oră îi este necesară lui, pentru campania electorală, spunându-i că doreşte să candideze ca deputat sau senator precizându-i că "din aceste proiecte îmi trag seva".
Un ultim aspect l-a constituit sumele de bani remise în această perioadă, observându-se din această perspectivă că după ziua de salariu, martorii denunţători, extrăgeau sume de pe cardurile de salarii sau din conturi într-un cuantum mare, toţi în aceeaşi perioadă, ceea ce denotă şi susţine declaraţiile acestora că scoteau bani pentru ai remite lui R. Cuantumul sumelor lunare, în cazul unora dintre martori a variat, explicaţia fiind dată de mărirea artificială a salariului tocmai în scopul ca aceştia să dea sume mai mari de bani, plata făcându-se în funcţie de numărul de ore prestate (conform indicaţiilor primite reprezentând diferenţa de 300 RON/oră cu care erau plătiţi şi suma de 100 RON/oră pe care o luau efectiv); există şi martori care au cotizat cu aceleaşi sume de bani, salariile lor nesuferind modificări. Din această perspectivă, nefondată a fost apreciată apărarea inculpatului care a susţinut că sumele pretins a fi primite de inculpat nu sunt corect stabilite, în condiţiile în care, la dosarul de urmărire penală există declaraţiile martorilor denunţători care au arătat, în fiecare lună, ce sume au dat şi demonstrează aceste lucruri cu extrasele bancare. Faptul că la momentul remiterii sumelor de bani martorii nu şi-au preconstituit probe, aşa cum a încercat apărarea să exploateze prin întrebările adresate această chestiune este un aspect logic în condiţiile în care orice cetăţean aflat în situaţia martorilor, conştientiza că la acel moment săvârşeşte o faptă ilicită şi ar fi fost un non sens să-şi constituie probe în dovedirea propriei vinovăţii.
Nu lipsită de relevanţă a fost apreciată şi percepţia martorilor denunţători că banii ajung la B., raportând toate aceste elemente şi la vizitele pe care preşedintele le făcea la Râşnov, în preajma zilelor de salariu, aspecte percepute personal sau de la alte persoane.
Nici audierea martorilor propuşi în apărare de inculpat, B.I. şi V.C. nu au adus un element probator important, de vreme ce s-a încercat să se demonstreze, faţă de susţinerile coinculpatului şi a martorilor denunţători care au arătat că B. venea la Râşnov în preajma datei de salariu, contrariu. Aceşti martori nu au putut argumenta, fără dubiu, prezenţa sau absenţa inculpatului de la Râşnov, numărul exact al vizitelor, unul din martori fiind paznic (şi relatând numai cu privire la momentele pe care el le-a perceput, fără a exclude şi existenţa altor vizite), iar celălalt fiind şoferul inculpatului B. (fiind evident că inculpatul putea face vizite nu numai însoţit de şofer sau cu maşina instituţiei, iar încercările de a se arăta că în urma acestor vizite B. nu avea obiecte în mână, iar bagajul îl căra şoferul, neputând să excludă o posibilă luare de mită, care, evident, nu avea să se facă "la vedere". Pentru aceste argumente apărările au fost avute în vedere de judecător, nefiind relevante ori apte să înlăture forţa probatorie a celorlalte mijloace de probă analizate.
Nici declaraţia martorului C.C., audiat în cauză la propunerea aceluiaşi inculpat nu a adus elemente noi, de natură să înlăture acuzaţiile reţinute în sarcina acestuia, discuţiile dintre cei doi înregistrate şi redate la dosarul cauzei, demonstrând faptul că există o conivenţă între cei doi inculpaţi, de care martorul nu era străin, chiar dacă a încercat să dea explicaţii, neplauzibile, în faţa instanţei.
A fost avută în vedere şi poziţia coinculpatei Ţ.A.M. care, audiată fiind, a recunoscut că, cu prilejul unor convorbiri avute cu o prietenă, după reţinerea inculpatului B.S., a afirmat că ştia că B. "ia", arătând că a exprimat acest lucru deoarece undeva la sfârşitul lunii august, a avut loc o întâlnire la Cetate, unde a participat şi B.S., ocazie cu care inculpata a sesizat că R.C. i-a dat ceva pe sub bord lui B.S., aceasta fiind împrejurarea care i-a creat supoziţia respectivă.
Toate aceste argumente au determinat instanţa, contrar apărării inculpatului B., să constate că banii preluaţi de complicele R. de la martorii denunţători au ajuns la inculpatul B., cu titlu de luare de mită aşa încât soluţia de achitare, formulată conform căreia faptele nu ar fi fost săvârşite de inculpatul B., a fost considerată întemeiată.
Referitor la inculpatul R.C. pe cele nouă acte materiale (stabilindu-se că pentru cele două acte materiale din septembrie şi octombrie 2011 nu-i poate fi antrenată răspunderea penală), au fost analizate apărările prin care s-a solicitat achitarea, după cum urmează:
Prima solicitare a inculpatului R. se referea la achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., invocându-se existenţa a trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei respectiv constrângerea morală, starea de necesitate şi eroarea de fapt.
În acest sens, apărarea inculpatului R.C. a invocat o serie de situaţii relative la diverse forme de presiune pe care inculpatul B. le-a manifestat asupra sa, ameninţând că-l dă afară (discuţie la care a participat martorul M.O.), întâlnirea de la Valea Râşnoavei în care inculpatul B. a făcut referire la sumele de bani din cofinanţare, vizitele inopinate ale preşedintelui, controalele de la OIPOSDRU, discuţiile cu martorii denunţători, - toate dovedind presiunea psihologică exercitată asupra inculpatului.
Se relevă de asemenea întâlnirile din lunile iulie - septembrie 2010, în care inculpatul B. i-a spus că este nevoie de bani (arătându-i modul în care să-i dea lui diferenţa dintre sumele cu care erau plătiţi experţii), episodul din luna noiembrie 2010, în care R. s-a opus la angajarea a două persoane cu salariile majorate, ocazie cu care i se pretinde o sumă clară de 25.000 euro lunar, discuţiile din luna ianuarie 2011, din care a rezultat că B. ştia cât câştigă fiecare şi în care acesta îl avertizează pe R. că nu trebuie să vorbească cu nimeni nici măcar cu martorul C.C., apoi momentul în care inculpatul B. i-a spus lui R. că banii îi sunt necesari pentru campanie şi că din proiecte îşi trage seva, toate coroborate cu internările pentru coronorografie ale lui R. în luna februarie 2011.
Toate aceste aspecte au evidenţiat într-adevăr un mod specific de abordare a fenomenului corupţiei, de către inculpatul B., care l-a făcut pe R. să creadă că în situaţia în care ar acţiona altfel şi-ar pierde locul de muncă, iar proiectele nu ar mai funcţiona.
Această modalitate reprezintă o formă de influenţă a inculpatului B. ceea ce justifică o dată în plus, dincolo de toate apărările formulate că acesta a lăsat să se creadă că este factorul decisiv în aprobarea cofinanţării statului, însă aceste momente nu sunt de natură a justifica o constrângere morală de natura unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
Constrângerea morală este în accepţiunea art. 46 C. pen. "constrângerea sau presiunea exercitată de o persoană asupra psihicului altei persoane aşa încât persoana constrânsă sub imperiul unei temeri grave de producere a răului cu care este ameninţată, nemaiavând posibilitatea să-şi determine şi să-şi dirijeze în mod liber voinţa, săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală".
Dacă instanţa a putut accepta parţial existenţa unei acţiuni de constrângere săvârşită de inculpatul B. asupra psihicului inculpatului R., dată fiind identificarea elementelor la care a făcut referire şi existenţa unor raporturi între cele două instituţii pe care le reprezentau, nu a fost de acord cu îndeplinirea celorlalte două condiţii necesare relative la crearea unui pericol grav pentru persoana ameninţată sau pentru o altă persoană, respectiv ca pericolul cu care se ameninţă să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală. În acest sens, pericolul invocat era pierderea locului de muncă al inculpatului R. şi a celor angajaţi la societatea comercială parteneră în implementarea fondurilor europene, însă acest pericol nu poate să fie echivalat cu un rău ireparabil sau greu de reparat aşa cum obligă textul de lege pentru că el nu se referă la vreuna din valorile esenţiale legate de persoană. Mai mult, nu a fost împărtăşită apărarea inculpatului că a existat constrângere în condiţiile în care această eventuală formă de presiune psihică ar fi putut fi înlăturată într-o modalitate extrem de simplă, aceea a sesizării autorităţilor cu privire la o eventuală formă manifestă a unei infracţiuni.
Instanţa nu a admis că cel constrâns, respectiv inculpatul R., prin acea formă de ameninţare, datorită unei erori de fapt, a săvârşit fapta penală. Altfel spus, nu se poate accepta din punct de vedere juridic ca o persoană cu pregătirea profesională şi gradul de instrucţie al inculpatului R. să aibă percepţia că nu există altă posibilitate de înlăturare a pericolului pierderii locului de muncă, decât săvârşind infracţiuni.
A fost invocată de asemenea ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei existenţa conexă a stării de necesitate, care în opinia instanţei de asemenea nu poate să echivaleze cu o critică întemeiată pornind de la conţinutul normativ al acesteia care, în art. 45 C. pen., arată că "este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau în interes obştesc".
Analizând aceste dispoziţii legale s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei acestei cauze, atât cele referitoare la condiţiile pericolului cât şi cele referitoare la condiţiile privind acţiunea de salvare.
Pericolul creat prin acele presiuni cu ameninţarea pierderii locului de muncă pentru toţi angajaţii implicaţi (apărarea invocând în acest sens interesul obştesc), nu poate echivala cu un pericol iminent care să nu poată fi evitat, înlăturat decât prin săvârşirea unei infracţiuni, inculpatul R. şi martorii denunţători având posibilitatea prezervării locului de muncă prin anunţarea autorităţilor şi stoparea fenomenului infracţional.
Concluzionând, pe aceste elemente, instanţa a apreciat că nu pot fi primite ca fondate criticile apărării care a încercat să exonereze de răspundere penală pentru cele nouă acte materiale pe inculpatul R.C., în speţă, neidentificându-se, conform dispoziţiilor legale în materie, o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptelor, folosirea termenilor de constrângere morală, eroare de fapt, stare de necesitate fiind atribuiţi în sensul propriu, literar dar nu în sensul juridic al instituţiilor la care se face trimitere. În consecinţă, soluţia de achitare formulată pe acest temei nu poate fi primită.
O altă solicitare a apărării inculpatului R.C. a vizat achitarea acestuia întrucât infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată îi lipseşte unul din elementele constitutive respectiv intenţia directă care este specifică unui complice.
Din perspectiva probelor analizate instanţa a constatat că şi această apărare este nefondată, reţinându-se că inculpatul R.C. - pe cele nouă acte materiale, a acţionat în calitate de complice cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru infracţiunea de luare de mită.
S-a apreciat ca irelevant, în cauză, dacă inculpatul R. a urmărit obţinerea unui interes material propriu, în condiţiile în care infracţiunea de complicitate la luare de mită are ca scop aceea de a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri. Inculpatul R. a fost trimis în judecată pentru că a ajutat prin acţiunile sale pe inculpatul B.S. să primească sumele de bani în scopul indicat mai sus, fără a i se imputa că şi el a primit acele sume de bani pentru sine ci doar pentru a i le remite mai departe inculpatului B.
Or, în condiţiile în care inculpatul a acceptat participarea în acest cerc infracţional, a adus la cunoştinţa martorilor denunţători că trebuie să dea bani, le-a arătat scopul, a stabilit care din persoane vor contribui sau nu, stabileşte care este cuantumul sumelor ce trebuie remise, a încasat, a stabilit detaliile remiterii către B. a acestor sume de bani, inculpatul nu a acţionat cu forma de vinovăţie specifică complicelui ci, din contră infracţiunile s-au derulat exclusiv prin intermediul său. Aceste argumente au îndreptăţit instanţa de fond să constate că solicitarea achitării este neîntemeiată, iar inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită pe cele nouă acte materiale.
Nici apărarea potrivit căreia se solicită aplicarea unei sancţiuni administrative acestui inculpat, nu a putut fi primită pornind de la natura infracţiunii comise, a numărului actelor materiale, a contribuţiei efective şi determinante în cadrul acestui lanţ infracţional, aspecte care nu pot echivala, în opinia instanţei cu o atingere minimă adusă valorilor ocrotite de lege aşa încât fapta să nu prezinte gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Argumentele invocate în sensul existenţei unei multitudini de circumstanţe atenuante atât reale, cât şi personale au fost avute în vedere la momentul analizei aspectelor pe individualizarea judiciară a pedepsei.
De asemenea, solicitarea aplicării cauzei de impunitate inculpatului R. în condiţiile schimbării încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la luare de mită în infracţiunea de dare de mită, nu a mai putut face obiectul analizei, în condiţiile în care instanţa a statuat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice.
Nici solicitarea aplicării dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, în favoarea inculpatului R. care prevăd că "persoana care a comis una din infracţiunile atribuite prin prezenţa ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzută de lege", - nu au fost primite, întrucât acest inculpat a denunţat fapta şi pe inculpatul B. după sesizarea organelor de urmărire penală din oficiu, sesizare care la acest moment viza atât persoanele inculpaţilor cât şi faptele. În atare situaţie s-a apreciat că dispoziţiile legale invocate nu sunt aplicabile în cauză, acestea putând opera în situaţia în care prin denunţul exclusiv al inculpatului se poate ajunge la identificarea altor persoane şi tragerea lor la răspundere penală, în cazul dedus judecăţii inculpatul având o contribuţie la aprobarea faptelor comise în forma continuată însă nu de natură a atrage această înjumătăţire a limitelor de pedeapsă.
Concluzionând, faţă de analiza probelor şi criticilor invocate de cei doi inculpaţi, Tribunalul a apreciat că participarea, cu forma de vinovăţie cerută de lege a acestora a fost demonstrată, iar singurele soluţii care se circumscriu în cauză sunt acelea de condamnare.
În consecinţă, faptele inculpatului B.S., care în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, având ca atribuţiuni de serviciu, aprobarea defalcării bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale şi fiind ordonator principal de credite, de a primi, în mod repetat (11 acte materiale), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi după o înţelegere prealabilă, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, suma totală de 1.058.500 RON şi 22.000 euro, de la funcţionarii angajaţi în cadrul SC C. SRL, partener în proiectele PACSPO şi ICAR, prin intermediul inculpatului R.C., în scopul de a vira procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului R.C., de a-i da inculpatului B.S., preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, în mod repetat şi în baza unei înţelegeri anterioare, suma de 22.000 euro şi 1.058.500 RON, colectată de la funcţionarii ce compun echipa de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, sumă reprezentând o parte din salariile acestora pe perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, banii fiind remişi lui B.S., pentru ca acesta din urmă, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale), prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpata Ţ.A.M. a fost trimisă în judecată reţinându-se că, în scopul de a nu se întâmpina piedici în implementarea proiectelor PACSPO şi ICAR, C.I., angajat la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor menţionate), i-a dat inculpatei, având funcţia de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, suma de 10.000 RON, ulterior efectuării unui control, pentru ca aceasta să nu îşi exercite în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare.
Referitor la activitatea infracţională a inculpatei Ţ.A.M., din actele de urmărire penală au rezultat următoarele:
În denunţul formulat la 16 octombrie 2011, precum şi în declaraţia ulterioară, martorul-denunţător C.I. a arătat că în timpul verii 2011, Ţ.A.M. a venit într-un control, anunţat telefonic cu câteva zile înainte de efectuarea lui, la C.N.F.P.P.P. Râşnov. Cu acea ocazie, voia să verifice responsabilul financiar, pentru că ea constatase că nu are ştampilă de persoană fizică autorizată. Nemulţumită că nu a găsit printre documentele verificate o notificare, care se afla la o colegă care nu a vrut să o pună la dispoziţia directorului OIPOSDRU, Ţ.A.M. l-a sunat pe R.C. şi a avut un dialog cu acesta pe un ton destul de dur, reproşându-i că nu sunt organizate documentele proiectelor corespunzător. După părerea martorului, această verificare a fost destul de neobişnuită, pentru că a fost efectuată de către directorul OIPOSDRU, în condiţiile în care exista în cadrul OIPOSDRU un serviciu specializat în audit, cu puţin timp înainte avuseseră un astfel de audit, iar verificarea documentelor nu a avut loc în birourile centrului, ci în curte, într-un foişor, fiind efectiv studiate de către Ţ.A.M. doar câteva acte indicate de ea. La finalizarea controlului inculpata Ţ.A.M. nu a încheiat niciun fel de document din care să reiasă aspectele constatate şi măsurile dispuse. În ziua în care s-a desfăşurat verificarea, managerul de proiect R.C. era în concediu, iar managerul de programe de asemenea.
După 30 iunie 2011, I.D., manager programe în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR, i-a comunicat că B.S. i-a transmis lui R.C. că martorul C.I. trebuie să îi dea inculpatei Ţ.A.M. suma de 10.000 RON din veniturile sale, fără să îi spună pentru ce anume, ci doar precizând că "domnul preşedinte ştie". După ce a primit salariul, martorul a retras suma de 10.000 RON de la bancă, iar cu aproximativ o săptămână sau două înainte de desfăşurarea Festivalului "Strugurele de aur" de la Jidvei, ce a avut loc în perioada 8 - 11 septembrie 2011, s-a deplasat la Bucureşti, ocazie cu care a fost şi la Ţ.A.M. la birou. I-a dat acesteia cei 10.000 RON într-un plic, moment în care ea a întrebat ce este cu acei bani şi ce trebuie să facă cu ei. Martorul i-a răspuns să ia legătura cu B.S. pentru că el ştie despre bani, iar în aceste condiţii Ţ.A.M. a luat banii. În cursul conversaţiei cu aceasta martorul i-a spus că e foarte bine că nu se mai află nimeni în birou în momentul în care îi înmânează plicul cu bani, deoarece i s-a spus că trebuie să i-l dea ei personal. Martorul a arătat că i-a spus inculpatei că în plic se află suma de 10.000 RON.
În cursul weekend-ului următor, B.S. l-a întrebat pe C.I. dacă i-a dus un cadou Ţ.A.M., din partea lui R.C., martorul confirmând că i-a înmânat acesteia 10.000 RON, moment în care B.S. a afirmat: "eu în locul ei nu i-aş fi luat", "ar trebui s-o dau afară şi p-asta". Fiind nelămurit dacă trebuie sau nu să continue această activitate, C.I. l-a rugat pe B.S. să-i spună dacă trebuie să meargă să-i dea lunar bani Ţ.A.M., acesta afirmând că îi va comunica R.C. dacă mai trebuie să-i dea bani şi când să facă acest lucru.
După ce i-a remis banii inculpatei Ţ.A.M. şi a avut discuţia cu B.S., martorul i-a transmis şi inculpatului R.C. că nu trebuie să continue să îi dea diferite sume lunar directoarei OIPOSDRU, lucru pe care R.C. a susţinut că îl ştie şi el.
C.I. şi-a exprimat opinia că Ţ.A.M. nu a venit în control la C.N.F.P.P.P. Râşnov din motive profesionale, ci datorită unor conflicte pe care le avea cu una din persoanele care făcea parte din echipa de audit, care verificase cele două proiecte cu ceva timp înainte, iar referitor la motivul pentru care a fost trimis să-i dea cei 10.000 RON Ţ.A.M., s-a gândit că acesta ar putea fi legat de faptul că, în calitate de director OIPOSDRU, aceasta era prima care verifica cererile de rambursare şi le aviza înainte de a fi aprobate de către ANOFM.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul denunţător şi-a menţinut poziţia în sensul descrierii modului de remitere a banilor şi a împrejurărilor concrete în care aceste evenimente s-au derulat nuanţând însă prezenţa inculpatei Ţ., arătând că într-adevăr erau nereguli privind arhiva care nu era organizată, lucru care ar fi determinat încunoştinţarea preşedintelui ANOFM.
Aspectele relatate de martorul C.I. au fost confirmate şi de martora D.I., care a arătat că în luna august sau septembrie 2011, R.C. a fost chemat la o întâlnire cu B.S., iar la întoarcere i-a comunicat că i s-a cerut ca Ţ.A.M. să primească 10.000 RON de la C.I., din salariul acestuia. Martora a arătat că această sumă fusese solicitată tot în considerarea funcţiei deţinute de Ţ.A.M., pentru buna desfăşurare a implementării proiectelor, respectiv după efectuarea unei vizite la C.N.F.P.P.P. Râşnov undeva prin iunie 2011. La rugămintea lui R.C., martora i-a transmis lui C.I. că trebuie să îi dea 10.000 RON Ţ.A.M. şi că pentru aceasta i s-a mărit salariul. Ulterior, C.I. i-a relatat că a mers la Bucureşti şi a rezolvat problema, înmânându-i banii inculpatei.
Martora a fost reaudiată şi în cursul cercetării judecătoreşti, susţinând aceeaşi versiune a situaţiei de fapt conform, căreia inculpatul R. i-ar fi spus să-i transmită lui C., să-i dea inculpatei suma de 10.000 RON din salariul acesteia fără a i se preciza scopul, ea bănuind că suma era solicitată pentru că inculpata era directoare la organismul intermediar.
A mai precizat că R. nu i-a spus cine este destinatarul banilor, ci doar ca martorul C. să-i ducă inculpatei şi, deşi arată că nu erau nereguli i-a transmis solicitarea lui C. motivat de aceea că era solicitarea preşedintelui ANOFM adresată prin intermediul inculpatului R.
Martora-denunţătoare Ş.G., în faza de urmărire penală a declarat, referitor la aceste împrejurări, că, atunci când a efectuat controlul în iunie sau iulie 2011 la Râşnov, Ţ.A.M. a solicitat documentele proiectelor, iar martora i-a spus că sunt încuiate în biroul I.D., care era în concediu. Inculpata a spus că nu e normal, că o să ia măsuri şi că o să-i spună lui B.S., dar nu a întocmit un act scris care să ateste neregula constatată. Din atitudinea acesteia, inclusiv din conversaţia telefonică pe care a avut-o cu R.C., martora a perceput că inculpata s-a manifestat iniţial foarte nervoasă din cauza celor constatate, iar ulterior şi-a schimbat atitudinea faţă de directorul centrului, lăsându-l pe acesta să creadă că "îi rămâne dator" fiindcă îl lasă să rezolve aceste nereguli.
Şi în faza cercetării judecătoreşti aceasta a arătat că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală, inclusiv pasajul legat de discuţia dintre inculpaţii R. şi Ţ., fiind de faţă la convorbirea telefonică a celor doi. Cu această ocazie martora a arătat că supărarea inculpatei Ţ. era justificată, nu l-a ameninţat direct sau voalat pe R. la telefon spunându-i că doar îl va anunţa pe inculpatul B. de cele constatate. Cu privire la percepţia pe care a avut-o în cursul declaraţiei din cursul urmăririi penale vizavi de faptul că R. i-ar fi rămas dator lui Ţ., martora arată că a fost una subiectivă, motivat de faptul că nu s-a încheiat niciun document care să constate acest episod dintre cei doi.
Audiat fiind, în legătură cu acuzaţiile reţinute în sarcina inculpatei, R.C. arată că în luna iulie 2011, a primit un telefon de la inculpatul B. care i-a spus să-i trimită 10.000 RON inculpatei, director la organismul intermediar, fără a preciza că-i sunt destinaţi banii efectiv. în acest sens, arată că l-a chemat pe C. care a fost de acord să meargă la inculpată şi, din banii proprii, să-i remită acesteia suma de 10.000 RON. Ulterior, a discutat cu C. care i-a comunicat faptul că a vorbit cu inculpatul B., care i-a spus să nu-i mai dea bani inculpatei decât atunci când spune el. Inculpatul R. neagă faptul că banii ar fi mers la inculpata Ţ. pentru a fi îngăduitoare vizavi de unele nereguli, constatată la centru, acestea chiar dacă existau erau minore.
În declaraţia dată la 2 noiembrie 2011, inculpatul B.S. a susţinut că inculpata Ţ.A.M. nu i-a spus că ar fi primit acei bani şi nu l-a abordat pentru a-l întreba ce reprezintă suma respectivă şi cui îi este destinată.
Ulterior, în denunţul formulat la 4 noiembrie 2011 (în baza căruia s-a format un dosar penal separat), inculpatul B.S. a susţinut că Ţ.A.M. ar fi primit suma respectivă pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 34/2006.
Inculpatul B.S., audiat de judecător cu privire la inculpata Ţ.A.M. a arătat că între cele două întâlniri cu inculpatul R. de la Cluj şi de la Alba Iulia el a avut o întâlnire cu martorul C. ocazie cu care acesta i-a spus că a fost la inculpata Ţ. şi i-a dat o sumă de bani arătându-i totodată că inculpatul R. i-a spus că va trebui să-i dea lunar banii inculpatei pentru că i se mărise salariul. Inculpatul recunoaşte că a purtat discuţii şi cu C. şi cu inculpatul R. spunându-le să nu-i mai dea bani lui Ţ.
Acest ultim aspect rezidă şi dintr-o convorbire redată şi interceptată în dosarul de urmărire penală, din cuprinsul căreia rezultă că preşedintele ANOFM îi spune coinculpatului R. "Ascultaţi! La Ţ., când zic eu îi daţi nu cu lunar şi aşa (...) fiecare cu lungul nasului, că după aia (...) " (a se vedea înregistrarea de la dosar), - aspecte care denotă faptul că inculpatul B. avea cunoştinţă despre acest lucru, iar banii nu-i erau destinaţi lui ci inculpatei.
Inculpata Ţ.A.M. a declarat, în faza de urmărire penală, că pe la sfârşitul lui iulie, a tot căutat-o C.I. La un moment dat, acesta a venit la biroul ei, spunând: "ce bine că te-am găsit, că te caut în disperare". Acesta i-a lăsat nişte documente şi un plic care era deschis, ea văzând că în el sunt bani, moment în care l-a întrebat "ce-i că ăştia", C. spunând că nu ştie, că aşa i-a zis "şeful". Inculpata a mai arătat că a luat banii, neştiind ce semnifică şi cui îi sunt destinaţi. Până la urmă, a reuşit să îl întrebe pe B.S. despre ce e vorba, acesta spunându-i să-i ţină ea, fără a-i da de înţeles că acei bani îi aparţin. Inculpata a precizat că nu a făcut legătura între primirea acestor bani şi poziţia sa de director al OIPOSDRU.
În faza cercetării judecătoreşti, cu ocazia reaudierii inculpata a arătat că în luna mai 2011 a fost Râşnov la o întâlnire de lucru datorată faptului că în luna aprilie s-a constatat că o serie de documente de la Râşnov, cuprind erori care duceau la prelungirea terenului de aprobare a documentelor. Confirmă participarea la întâlnirea de lucru a martorilor denunţători C.I. şi Ş.G., ocazie cu care a solicitat să vadă un document mai vechi, document care nu i-a putut fi pus la dispoziţie fiind încuiat în biroul coordonatorului de proiect aflat în concediu la acea dată.
Inculpata a recunoscut convorbirea cu coinculpatul R. în care i-a cerut explicaţii despre imposibilitatea studierii acelui înscris, sugerându-le ca pe viitor să scaneze documentele şi să le pusă la dispoziţia angajaţilor.
Motivează faptul că nu a încheiat niciun act, urmare acestei întâlnire, pentru că era doar o întâlnire de lucru. Referitor la primirea sumei de bani declaraţia acesteia se coroborează cu cea a martorului C., sub aspectul modului în care plicul cu bani a fost remis, însă arată că a avut percepţia că-i era destinat şefului său, inculpatul B.S., şi că în următoarele săptămâni a încercat că-l contacteze pe acesta lucru care nu a fost posibil, între timp operând arestarea inculpatului.
Inculpata a afirmat că fără a avea dovezi a arătat în discuţiile cu mama sa, dar şi cu o prietenă pe skype că inculpatul B. "ar lua" bani, motivat de multitudinea informaţiilor apărute în presă, dar şi de o întâlnire între B. şi R. la cetate, când l-a văzut pe R. că-i dădea ceva pe sub bord lui B.
În ceea ce o priveşte inculpata a arătat că nu a avut nicio clipă percepţia că banii îi erau destinaţi şi nici că ar fi avut vreo legătură cu vizita de la Râşnov, pentru că nu exista niciun motiv.
Analizând această situaţie de fapt dar şi apărările inculpatei Ţ.A.M. instanţa a apreciat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Primul aspect l-a constituit poziţia martorului-denunţător C.I., cât şi a martorei D.I. care au susţinut că inculpata a primit banii, făcând legătura cu funcţia deţinută de aceasta.
De remarcat a fost şi aspectul ce rezultă din discuţia purtată în mediul ambiental la 17 septembrie 2011 între inculpatul B.S. şi inculpatul R.C., reieşind primirea banilor, precum şi faptul că Ţ.A.M. ar fi urmat să mai primească diferite sume de bani numai atunci când B.S. ar fi considerat necesar.
Astfel, prin modul în care s-a desfăşurat controlul şi prin atitudinea faţă de subordonaţii săi, inculpata a lăsat să se înţeleagă că ar exista posibilitatea să devină mai înţelegătoare şi să nu creeze probleme pe viitor, în condiţiile în care aceştia ar găsi maniera de a "o sensibiliza", ceea ce s-a şi întâmplat ulterior prin intermediul lui C.I.
Nu a fost avută în vedere apărarea inculpatei în sensul că ceea ce s-a întâmplat la Râşnov nu a fost un act de control ci o întâlnire de lucru, în condiţiile în care aceasta s-a prezentat la sediu, a purtat discuţii cu angajaţii, a constatat o serie de neajunsuri, sens în care a solicitat să discute cu inculpatul R. (neregulile nu sunt contestate ca şi existenţă de coinculpatul R. şi martora Ş.G.).
Faptul că inculpata nu ar fi avut atribuţii de control, aşa cum susţine apărarea, este o chestiune infirmată de fişa postului acesteia potrivit căreia atribuţiile de monitorizare aveau caracter de continuitate până la finalizarea proiectelor. În acest sens, remarcabilă a fost apreciată declaraţia inculpatului B. pe care a dat-o în cadrul denunţului formulat, în care a susţinut că Ţ.A.M. ar fi primit suma respectivă pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 34/2006 deşi, iniţial, a arătat că el nu a cunoscut primirea acestei sume de bani.
Or, în condiţiile în care, fără a anunţa o vizită de lucru inculpata s-a deplasat la sediul din Râşnov şi efectuează o activitate, care în esenţă este una de monitorizare nu s-a achiesat la apărarea inculpatei, potrivit căreia aceasta nu avea atribuţii de control, percepţia celor implicaţi de la Râşnov fiind că inculpata s-a prezentat acolo în calitate de director al organismului intermediar.
Atribuţiile de monitorizare, aveau un caracter de continuitate, până la finalizarea proiectelor aşa încât primirea sumei de bani nu poate fi considerată că a avut loc după exercitarea acestor atribuţii de control, cum a susţinut apărarea, inculpata având posibilitatea de a-l exercita inclusiv după primirea sumei de 10.000 RON, în aceste condiţii.
Nu a fost primită nici critica potrivit căreia actul de inculpare nu prevede în mod expres care sunt atribuţiile de serviciu ale inculpatei, acestea rezultând din fişa postului şi normele ce reglementează activitatea organismului intermediar.
Apărarea face o întreagă discuţie vizavi de atribuţiile de control ce ar antrena aplicarea alin. (2) al art. 254 C. pen. şi faptul că inculpata Ţ., în calitatea sa de director, nu ar fi avut atribuţii de control în ceea ce priveşte proiectele cu fonduri europene, ci doar atribuţii de monitorizare a acesteia.
Instanţa a făcut o distincţie între atribuţiile ce-i incumbau inculpatei pe acest segment de activitate, descrise mai sus şi aplicarea alin. (2) care statuează că dacă persoana care a săvârşit fapta din alin. (1) are atribuţii de control acest alineat devine operabil.
Este cert că prin funcţia pe care o deţinea inculpata avea atribuţii de control, şi de necontestat faptul că profitând de această poziţie s-a deplasat la Râşnov pentru a face anumite verificări, pentru care a fost şi "recompensată" de către cei care au avut percepţia acestei vizite nu ca pe una de lucru ci ca pe una de control.
Relevant a fost apreciat şi faptul că această vizită a inculpatei a venit la scurt timp după o acţiune de control a organismului intermediar care potrivit declaraţiilor inculpatei a constatat o serie de erori în documente care ar fi determinat prelungirea termenului de aprobare a acestora. În aceste condiţii este credibilă declaraţia inculpatului B. potrivit căreia suma de bani i-ar fi fost dată inculpatei pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 34/2006.
Nici critica potrivit căreia nu s-a demonstrat existenţa unei legături de serviciu între inculpată şi C., angajat al unei societăţi comerciale nu poate fi primită în condiţiile în care aşa cum s-a arătat inculpata era director al organismului intermediar care monitoriza implementarea proiectelor cu fonduri europene, implementare făcută prin intermediul acestei societăţi comerciale care se ocupa de proiect şi al cărei angajat era inculpatul C. şi al căror beneficiar este C.N.F.P.P.P. Râşnov.
De asemenea, nu se poate acredita ideea că inculpata a acţionat fără intenţie directă şi calificată prin scop, nu ar fi pretins sumele de bani iar primirea a fost recunoscută doar ca element de fapt, inculpata neavând reprezentarea că este vorba de o luare de mită, eventual aflându-se într-o formă de participaţie improprie.
Niciuna din aceste critici nu a fost apreciată ca fondată, în condiţiile în care inculpata a acceptat primirea sumei de bani de la martorul denunţător C. Faptul că inculpata ar fi crezut că banii sunt destinaţi coinculpatului B. nu poate fi primită, fiind inadmisibil ca un director al unei instituţii să accepte un plic în care a văzut că sunt bani, fără a solicita explicaţii, apoi să păstreze în detenţia sa plicul o perioadă de câteva săptămâni, motivând că nu au fost împrejurările necesare pentru a lămurii situaţia cu preşedintele ANOFM, arătând că a schimbat şi plicul în care se aflau banii pentru că se deteriorase, demersul de a afla destinaţia banilor nereuşind să se finalizeze pentru că inculpatul B. a fost arestat.
Toate aceste argumente fac necredibilă apărarea inculpatei cu atât mai mult cu cât din convorbirile lui R. cu B. se vehiculează posibilitatea remiterii şi a unor alte sume dar numai când B. decide.
S-a considerat că este cert că inculpata a acceptat o sumă de bani pe fondul relaţiilor cu societatea parteneră de implementară a fondurilor europene pe cele două proiecte, neputând fi exclus din întreg cercul faptic modul în care se aprobau proiectele, partea de cofinanţare, întârzierile survenite aceste vizite inopinate etc. În atare situaţie nu se poate vorbi de o lipsă a unei intenţii directe sau de o participaţie improprie a inculpatei, în accepţiunea art. 31 alin. (2) C. pen., la fapta de luare de mită.
Un ultim aspect a vizat chiar latura subiectivă, percepţia persoanei inculpatei este legată şi de conduita acesteia din seara reţinerii inculpatului B., care a fost aceea a unei persoane care are ceva de ascuns şi care încerca să caute susţinere aşa încât după ce aceasta a fost informată de martora B.M.A. cu privire la cele întâmplate, printr-un mesaj telefonic scris, având următorul conţinut: "Şeful tău e la dna. Vb cu soarele meu de pe tel Danei. Să nu vb de pe al tău e ascultat. Ai grija ce vb şi cu el k e urmărit. Pup.", ulterior, inculpata a luat legătura, în condiţii de conspirativitate, cu o persoană din mediul politic, căutând informaţii suplimentare, care nu i-au fost însă furnizate. De asemenea, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, aceasta l-a contactat telefonic pe C., pentru a afla ce a declarat acesta organelor de urmărire penală şi pentru a şti cum să-şi formuleze apărarea.
Concluzionând, s-a apreciat că în cauză inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită iar o soluţie de achitare pentru că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, aşa cum a solicitat apărarea nu poate fi primită.
În drept, fapta inculpatei Ţ.A.M., care în calitate de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, a primit de la C., angajat la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR, al căror beneficiar este C.N.F.P.P.P. Râşnov), suma de 10.000 RON, ulterior efectuării unui control asupra desfăşurării acestora, scopul primirii banilor fiind acela de nu-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru faptele săvârşite inculpaţilor li s-a aplicat câte o pedeapsă la a căror stabilire şi individualizare au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: dispoziţiile generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la forma continuată a infracţiunilor - pentru inculpaţii B.S. şi R.C., respectiv a formei simple a infracţiunii pentru inculpata Ţ.A.M., la modalitatea de executare a pedepselor pentru fiecare inculpat în parte, dispoziţiile părţii speciale şi a legii speciale ce reglementează infracţiunile de corupţie şi care stabilesc limitele speciale pentru infracţiunile deduse judecăţii, împrejurările concrete în care faptele s-au derulat, numărul de acte materiale reţinute, calitatea specială a persoanelor implicate, sumele mari obţinute prin infracţiunea de luare de mită - în cazul inculpatului B.S., precum şi aspectul de fenomen infracţional cu caracter de obicei ce se suprapunea procedurilor în care se accesau fonduri europene.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că rolul pedepsei în accepţiunea art. 52 C. pen., a fost atins în cazul celor trei inculpaţi prin aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea, în limite care să evidenţieze în egală măsură criteriile analizate mai sus, individualizate pentru fiecare în raport de contribuţia acestora şi circumstanţele reale şi personale ale speţei.
În cazul inculpatului B.S., au fost avute în vedere persoana inculpatului şi calitatea de preşedinte al ANOFM, cu rang de secretar de stat, calitate în care a săvârşit faptele de natură penală, încălcând atribuţiunile de serviciu. În raport de acest fapt, de modul în care a înţeles să acţioneze, primind bani din teritoriu, de la angajaţi ai unei firme partenere în implementarea proiectelor cu fonduri europene, prin persoane interpuse, luându-şi măsuri de precauţie pentru a nu se expune vreunui risc, instruind complicele să fie prudent în cele ce întreprinde, să nu conserve vreun potenţial mijloc de probă, la care se adaugă numărul actelor materiale comise - 11 şi cuantumul sumelor primite - s-a apreciat de instanţă că nu pot fi acceptate solicitările apărării de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante.
De altfel, în cazul inculpatului, lipsa antecedentelor penale nu au fost asimilate unor circumstanţe atenuante, de vreme ce funcţia de demnitate publică pe care acesta o ocupa impunea absenţa acestora.
Pregătirea profesională, vârsta acestuia, aspectele sociale sunt elemente care, ar fi trebuit să aibă un impact favorabil asupra conduitei inculpatului, să-i inhibe comportamentul infracţional şi să evidenţieze aspecte pozitive pentru instituţia pe care o reprezenta, lucru care în cazul de faţă nu poate fi reţinut în sensul invocat de apărare. În fine, problemele de ordin medical ale inculpatului vor fi avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, însă nu justifică, prin ele însele reţinerea ca şi circumstanţe atenuante, fără a ignora şi poziţia procesuală vădit nesinceră a acestuia, care a încercat, diverse explicaţii, nefondate să îşi excludă vinovăţia.
Toate aceste argumente au dus la concluzia că, în cazul acestui inculpat, pedeapsa aplicată trebuie să se situeze în partea superioară a limitei speciale, pentru a da eficienţă atât funcţiei coercitive, restrictive a pedepsei, dar, în egală măsura şi funcţiei exemplificative a acesteia.
Referitor la inculpatul R.C. au fost avute în vedere, prioritar conduita acestuia din momentul formulării denunţului, ocazie cu care şi-a manifestat disponibilitatea în colaborarea cu organele de urmărire penală pentru identificarea tuturor inculpaţilor şi probarea faptelor.
Din aceasta perspectivă, instanţa de fond nu a fost de acord cu concluziile procurorului de şedinţă, în sensul de a nu reţine această împrejurare ca şi circumstanţa atenuantă, achiesând la punctul de vedere al procurorului de caz exprimat în rechizitoriu. Este adevărat că există în cauza o sesizare din oficiu, însă în egală măsură, contribuţia inculpatului R. în anchetă a fost una însemnată şi ea trebuie evaluată cu atât mai mult cu cât prin declaraţiile sale şi participarea efectivă inculpatul nu a beneficiat de vreo cauză de exonerare de răspundere, ci din contră, a dovedit nu numai participarea inculpatului B. la fapte, ci, implicit şi-a recunoscut şi asumat şi propria vină.
Atitudinea sa pe întreg parcursul procesului penal a fost una sinceră, chiar dacă a încercat să îşi contureze apărări, cu consecinţa unei soluţii de achitare, însă, pe fond acesta nu a negat faptele şi nici participarea sa, dând detalii concrete despre ceilalţi participanţi.
În egală măsură, fără a se converti, aşa cum s-a arătat într-o cauză care înlătura caracterul penal al faptei, a fost analizată poziţia inculpatului în acest eşafodaj probator, asupra căruia s-au exercitat nişte presiuni de o anumită factura care au influenţat într-o oarecare manieră aspectul subiectiv al acţiunilor sale.
Nu în ultimul rând au fost avute în vedere numărul actelor materiale comise, în număr de nouă, calitatea de complice, faptul că nu s-a reţinut ca acesta a avut un beneficiu material pentru sine din comiterea infracţiunii, vârsta, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale.
Toate aceste argumente au dus la concluzia că, în cazul acestui inculpat, se impune reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa caracterului obligatoriu al reţinerii acestor circumstanţe, care însă nu vor motiva coborârea pedepsei sub acest minim în condiţiile în care se identifică un concurs între acestea şi cauzele de agravare a pedepsei, exemplificate de forma continuată a infracţiunii, aşa încât pedeapsa ce urmează a fi aplicată acestui inculpat s-a situat uşor peste minimul special de pedeapsă.
Relativ, la inculpata Ţ.A.M. au fost avute în vedere forma simplă a infracţiunii, un singur act material, condiţiile în care a acceptat suma de bani, suma efectiv primită, modică, cel puţin prin comparaţie cu coinculpatul B., vârsta inculpatei, care este tânără, cu posibilităţi de reinserţie socială, cu o pregătire profesională respectabilă, - elemente care, în opinia instanţei au justificat reţinerea în cazul inculpatei a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse sub minimul special de pedeapsă, însă orientat spre un cuantum care să reflecte funcţia exemplificativă a pedepsei aplicată inculpatei, ce trebuie să conştientizeze pe viitor consecinţele actelor sale, care era director într-un organism intermediar, care avea atribuţii de control ce presupun o anume responsabilitate.
Faţă de împrejurarea că inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care este obligatorie aplicarea şi a unei pedepse complementare, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (având în vedere că vizează infracţiuni de corupţie în legătură cu serviciul se impune şi această ingerinţa a restrângerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.), instanţa a stabilit astfel de pedepse într-un cuantum care să le eficientizeze, după executarea pedepselor principale.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor dat fiind cuantumul acestora, precum şi criteriile ce au stat la baza analizei activităţii infracţionale a inculpaţilor, Tribunalul a apreciat că în cazul inculpatului B.S. modalitatea legală şi oportună este doar aceea în regim privativ de libertate în timp ce pentru coinculpaţi a stabilit ca regim de executare unul neprivativ de libertate.
Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S. situat peste limita de mijloc a pedepsei permite doar aplicarea unei pedepse în regim privativ de libertate, modalitate care a fost apreciat că va corespunde celorlalte criterii analizate cu referire la persoana inculpatului şi la caracteristicile speţei.
În consecinţă, în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Instanţa de fond a constatat că faţă de cei trei inculpaţi se impune restrângerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dar şi a lit. c) a aceluiaşi articol dat fiind faptul că s-a stabilit că inculpaţii s-au folosit de funcţiile pe care le-au avut pentru săvârşirea infracţiunii.
Cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul B.S., tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată respingând-o pentru următoarele considerente:
S-a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv şi că acesta a fost liberat sub control judiciar prin Decizia penală nr. 267/R din 07 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
De la acel moment şi până în prezent aproape la fiecare termen de judecată inculpatul B. a formulat cereri succesive de modificare a controlului judiciar fie pe considerente sociale, pentru a se angaja sau pe motive medicale cum este cazul cererii de astăzi.
Inculpatul B.S. şi-a motivat necesitatea extinderii limitei teritoriale la nivelul României pentru a putea să efectueze un RMN cranian la clinica de neurochirurgie din Cluj, conform prescripţiilor medicale.
Analizând actele medicale existente la dosarul cauzei s-a constatat că în perioada 15 aprilie 2012 - 19 aprilie 2012 inculpatul a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ocazie cu care a fost supus CT craniu, al cărui aspect a fost normal, iar tratamentul recomandat a vizat doar tratament medicamentos, regim alimentar şi monitorizarea diabetologică şi cardiologică, fără a i se prescrie necesitatea unui RMN cranian.
La data de 11 mai 2012 i s-a recomandat de către medicul de familie, nimeni altul decât soţia inculpatului efectuarea unui RMN cranian cu indicarea clinicii din Cluj, aceasta fiind singura investigaţie diferită de actul medical de la momentul externării inculpatului.
În atare situaţie s-a apreciat că aceste probe prin care se dovedeşte necesitatea unei investigaţii în afara limitelor teritoriale instituite inculpatului sunt pro causa, inculpatul având posibilitatea, dacă există această urgenţă, să solicite permisiunea de a se deplasa în Cluj pe o perioadă determinată de timp, aspect pe care inculpatul nu l-a dorit la acest termen de judecată, arătând judecătorului că sunt necesare programări şi nu poate şti exact când trebuie să se deplaseze.
S-a constatat că nu se impune modificarea controlului judiciar aşa cum a fost ea formulată nu se impune.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16 octombrie 2011 până la 07 februarie 2012.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracţiune respectiv suma de 956.500 RON şi 22.000 euro (în echivalent RON).
S-a impus necesitatea confiscării sumei de bani în temeiul invocat mai sus, măsură pe care instanţa a apreciat-o ca fiind legală, nefiind de acord cu susţinerile apărătorului inculpatului S.B. şi a reprezentantului parchetului.
În acest sens, a fost invocată Decizia în interesul legii nr. 59 din 24 septembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite care a statuat că banii, valorile sau orice ale bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, neputând fi restituite denunţătorilor care au primit o soluţie de netrimitere în judecată pentru infracţiunea de dare de mită, infracţiune raportată la Legea nr. 78/2000.
Potrivit acestei decizii dispoziţia de restituire a banilor persoanei care le-a dat operează numai dacă infracţiunile sunt încadrate exclusiv conform art. 255 C. pen., în caz contrar, când faptele denunţătorilor sunt încadrate şi cu trimitere la legea specială, respectiv Legea nr. 78/2000 aceste sume nu se restituie, operând confiscarea în temeiul art. 19 din aceeaşi lege de la persoana care a dobândit sumele prin infracţiune.
În ceea ce priveşte cuantumul sumei confiscate, acesta s-a considerat că este de 956.500 RON şi 22.000 euro şi nu 903.500 RON şi 22.000 RON, aşa cum s-a reţinut prin rechizitoriu.
În realitate nu este o chestiune ce rezultă din probatorii, ci doar este vorba de o eroare materială făcută în rechizitoriu când din suma totală obţinută prin infracţiune de 1.058.500 RON şi 22.000 euro, s-a reţinut că ar fi fost recuperată suma totală de 155.000 RON (82.000 RON - primită de inculpat în luna octombrie 2011 şi 73.000 RON - parte din suma colectată în luna septembrie 2011 lăsată din neglijenţa lui R. în interiorul biroului), ajungându-se astfel la suma de 903.500 RON.
S-a constatat că în mod greşit s-a procedat la considerarea ca recuperată a sumei de 73.000 RON şi scăderea ei din suma reţinută ca primită de inculpatul B., în realitate această sumă mai fiind scăzută odată, pentru că nu a fost luată în considerare ca şi sumă alături de celelalte obţinute prin infracţiune. Cu alte cuvinte suma de 73.000 RON, uitată nu a fost adunată şi considerată, în mod firesc, ca şi sumă dobândită prin infracţiune pentru a mai putea justifica o nouă deducere.
Concluzionând, s-a apreciat că suma corectă ce trebuie confiscată de la inculpat este cea de 956.500 RON plus 22.000 euro (ce rezultă din calculul matematic).
Totodată s-a constatat, aşa cum s-a mai arătat că suma de 73.000 RON (parte din suma colectată de coinculpatul R.C. în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului B.) şi respectiv suma de 82.000 RON (primită de inculpatul B. în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunţători conform ordonanţelor din datele de 07 noiembrie 2011 (pentru suma de 73.000 RON), respectiv ordonanţele din 21 octombrie 2011, şi 24 octombrie 2011 (pentru suma de 82.000 RON).
În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie până la concurenţa sumei de 956.500 RON şi 22.000 euro (în echivalent RON), astfel:
- prin Ordonanţa din data de 25 octombrie 2011, asupra imobilului compus din locuinţă (S+P+M) şi cabinet medical situat în Alba Iulia, str. D., judeţul Alba, cartea funciară nr. X aparţinând inculpatului B.S.;
- prin Ordonanţa din 02 noiembrie 2011, asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului: apartamentul nr. 35, situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren în suprafaţă de 396 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren cu suprafaţa de 3.600 mp., situat în Alba Iulia, str. F., situat în Alba Iulia, str. T., judeţul Alba şi teren situat în comuna Ighiu, judeţul Alba - parcela nr. 1, fânaţi de 121 mp., fânaţi de 214 mp., fânaţi de 151 mp., având o suprafaţă totală de 486 mp.;
- prin Ordonanţa din 04 noiembrie 2011 asupra sumelor de 1.340 euro şi 260 dolari SUA aparţinând inculpatului.
Cu privire la inculpaţii R.C. şi Ţ.A.M., tribunalul a apreciat că, în raport de cuantumul pedepselor aplicate şi de toate circumstanţele reale şi personale, aşa cum au fost ele creionate cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei scopul pedepsei, va putea fi atins în cazul celor doi inculpaţi şi prin executarea pedepselor în regim neprivativ de libertate însă sub supravegherea serviciului de probaţiune, serviciu care trebuie să monitorizeze respectarea măsurilor de supraveghere impuse inculpaţilor ca şi garanţii pentru realizarea reinserţiei sociale a acestora.
În consecinţă, în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi sub supraveghere pe termene de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen., în cuantumuri care să respecte dispoziţiile legale dar să şi eficientizeze măsurile.
În baza art. 863 C. pen. a fost încredinţată supravegherea celor doi inculpaţi, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru inculpatul R.C., respectiv de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru inculpata Ţ.A.M. şi s-a pus în vedere acestora, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, respectiv Bucureşti;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-a constatat că cei doi inculpaţi au fost cercetaţi în stare de libertate.
S-a mai constatat că suma de 10.000 RON, dobândită prin infracţiune a fost restituită către martorul denunţător C.I. prin ordonanţa din 24 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B.S., Ţ.A.M. şi R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie asupra următoarelor aspecte:
- Parchetul vizând greşita confiscare a sumelor de bani ce reprezintă drepturi salariale ale martorilor denunţători ce trebuie a le fi restituite conform art. 255 alin. (5) C. pen., apoi pe aspecte ce vizează întreaga activitate infracţională a inculpatului R.C. ce cuprinde 11 acte materiale şi nu 9, cum greşit a reţinut judecătorul fondului; sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor trei inculpaţi atât privitor la cuantumul lor ce ar trebui majorat, cât şi sub aspectul modalităţii de executare pentru inculpaţii R.C. şi Ţ.A.M., în raport de circumstanţele reale deosebit de grave ale comiterii infracţiunilor.
- Inculpatul B.S., sub aspectul greşitei reţineri a situaţiei de fapt privind alocarea fondurilor pentru implementarea proiectelor CNFPP Râşnov, a unei înţelegeri anterioare lunii decembrie 2010, aşa cum reiese şi din declaraţia inculpatului R.C., aspecte ce relevă că cel din urmă inculpat nu a fost constrâns în vreun fel să desfăşoare activităţile reţinute de parchet, nu s-a făcut dovada remiterii efective a sumelor de bani, prin urmare, pentru cele 9 acte materiale ce i se impută să se dispună achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Pe latură civilă, inculpatul arată că nu i se poate imputa suma de 1.039.500 RON (modificată ulterior în 1.058.500 RON plus 22.000 euro) întrucât nu a fost dovedită participarea sa la infracţiunile pretins săvârşite, nu s-a făcut dovada remiterii acestor sume de bani de către inculpatul R.C.
În ceea ce priveşte faptele din datele de 17 septembrie 2011 şi 15 octombrie 2011 instanţa să constate incidenţa dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen. din punct de vedere al nulităţii probatoriilor, întrucât ele au fost obţinute prin îndemnul autorităţilor la continuarea săvârşirii infracţiunii de complicitate la luarea de mită, în raport şi de data de 13 septembrie 2011 când inculpatul R.C. s-au autodenunţat fiind relevante în cauză Hotărârea nr. 1971 şi Sentinţa penală nr. 2496/1975 a Tribunalului Suprem referitor la ceea ce înseamnă provocarea.
Pentru aceste două ultime fapte săvârşite în condiţiile mai sus arătate, inculpatul a solicitat achitarea conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
- Inculpata Ţ.A.M. a solicitat achitarea, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa - probele pe care s-a întemeiat condamnarea fiind exclusiv cele obţinute la urmărirea penală nu şi nemijlocit în faţa instanţei (depoziţiile martorilor D.I. şi B.M.A.), mai mult, motivarea soluţiei face trimiteri la aspecte ce exced dosarului şi face referire la un dosar penal în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Totodată consideră că reţinerea acestor elemente ca temei al soluţiei de condamnare este nelegală din trei considerente, respectiv: declaraţia inculpatului B.S. la care se face referire în motivarea instanţei de fond este în realitate un denunţ, un act de sesizare al organelor de urmărire penală într-un alt dosar, act care nu reprezintă potrivit art. 223 şi 66 şi următoarele C. proc. pen., probă în prezenta cauză. În ceea ce priveşte denunţul acestui inculpat, arată că acesta a fost formulat pro causa, iar în ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de nelegalitate, arată că instanţa de fond nu a procedat la audierea inculpatului B. în legătură cu aceste aserţiuni şi nici la audierea vreunei alte persoane din prezenta cauză.
Astfel, consideră că aceste chestiuni sunt extrajudiciare, nu au legătură cu cauza cu care instanţa a fost învestită şi nu puteau fi folosite drept argument al unei soluţii de condamnare.
Arată că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive pentru care inculpata T.A.M. a fost trimisă în judecată şi, ulterior condamnată de instanţa de fond, respectiv atât latura obiectivă a cauzei, cât şi latura subiectivă, precum şi situaţia premisă necesară a exista în cazul infracţiunii de luare de mită.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, arată că din probele administrate în cauză, dar şi din motivarea instanţei de fond, nu s-a stabilit cine a pretins mită, cine este mituitorul şi cine este mituitul. Mai mult, instanţa de fond, a reţinut o situaţie contradictorie, astfel că sentinţa penală atacată nu respectă rigorile prevăzute de art. 345 C. proc. pen.
Referitor la situaţia premisă a acestei activităţi infracţionale reţinută în sarcina inculpatei, arată, de asemenea, că este contradictorie. Astfel, instanţa de fond ar fi trebuit să explice în ce anume constau atribuţiile de control ale inculpatei T.A.M. şi ce anume atribuţii de control a încălcat sau ar fi putut să încalce, fie să constate ce bunuri s-au primit după efectuarea controlului respectiv.
În ceea ce priveşte atribuţiile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., consideră că reţinerea în sarcina inculpatei a atribuţiilor de control este neîntemeiată, apreciind că potrivit doctrinei şi practicii judiciare atribuţiile de control trebuie să aibă un caracter efectiv şi nu unul formal. Astfel, aceasta nu avea posibilitatea să efectueze activităţi de control în domeniul respectiv.
Cu privire la latura subiectivă, consideră că nu există în prezenta cauză, arătând că din declaraţiile martorilor rezultă că inculpata Ţ. nu cunoştea provenienţa sumelor de bani sau destinaţia acestora. Mai mult, aceasta nu a solicitat personal, niciun fel de sumă, niciunuia din participanţii din prezenta cauză, declaraţiile martorilor care atestă această situaţie fiind regăsite la filele 19 - 20 din motivele de apel.
În subsidiar, în situaţia în care instanţa constată pe baza probelor administrate, vinovăţia inculpatei, să se aprecieze că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este total nejustificată, iar în ceea ce priveşte cele susţinute în apelul parchetului, apreciază că dispoziţiile art. 72 C. pen. au fost analizate şi detaliate de instanţa de fond, inculpata T.A.M. nefiind niciodată în conflict cu legea penală, fiind o persoană tânără care a manifestat pe tot parcursul procesului penal conlucrarea cu organele de urmărire penală şi cu instanţa de judecată, motiv pentru care sunt nefondate.
- Inculpatul R.C. - a solicitat instanţei să se constate că unele dintre faptele imputate le-a săvârşit la îndemnul procurorului, cele din septembrie - octombrie 2011, fiindu-i date anumite orientări - astfel că nu poate fi condamnat, în condiţiile în care a sprijinit efectiv organul de urmărire penală, în subsidiar, să se reţină că a fost constrâns în a le comite şi pe cale de consecinţă să se reţină în sarcina sa şi circumstanţe atenuante care în final să-l exonereze de răspundere penală.
În circumstanţiere, solicită a se avea în vedere şi starea sa de sănătate, vârsta înaintată - în prag de pensionare, care să permită reducerea pedepsei aplicate şi executarea ei în libertate prin suspendarea sub supraveghere.
Cei trei inculpaţi au solicitat respingerea apelului declarat de Parchet.
Prin Decizia penală nr. 175/A din 7 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul formulat de inculpatul B.S. împotriva Sentinţei penale nr. 440 din 23 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 71322/3/2011.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale aplicate inculpatului B.S. şi rejudecând:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului B.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 9 ani închisoare la 6 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii R.C. şi Ţ.A.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar, analizând întregul material probator administrat în faza de urmărire penală, coroborat cu cel din faza de cercetare judecătorească, a constatat că starea de fapt reţinută de către instanţa de fond corespunde realităţii, vinovăţia inculpaţilor fiind pe deplin dovedită.
Cu privire la criticile Parchetului, instanţa le-a considerat nefondate. Confiscarea sumelor de bani de la inculpatul B.S. a avut în vedere faptul că dispoziţiile art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen. sunt aplicabile numai infracţiunilor încadrate exclusiv în art. 255 C. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile legii penale speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000.
S-a arătat că prin Decizia nr. 59 din 4 iunie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat că "dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 privind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror bunuri care au făcut obiectul infracţiunii sunt aplicabile numai infracţiunii prevăzute de legea specială."
S-a apreciat că nu devin incidente dispoziţiile art. 255 alin. (3) şi (5), întrucât faptele denunţătorilor sunt încadrate şi cu trimitere la legea specială, Legea nr. 78/2000, pentru care sumele de bani nu se restituie, operând confiscarea în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 de la persoana care le-a dobândit prin infracţiune.
În referire la actele materiale reţinute în sarcina inculpatului R.C., Curtea a achiesat la motivarea instanţei de fond arătând că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu la 05 septembrie 2011, inculpatul R. a formulat un denunţ la 13 septembrie 2011, manifestându-şi dispoziţia de a colabora cu organele de urmărire penală, astfel încât nu poate fi tras la răspundere penală pentru aceste două acte materiale, în care a acceptat să-şi dea concursul pentru a demonstra activitatea infracţională a inculpatului B.S., lipsind forma de vinovăţie care să permită o soluţie de condamnare a sa.
În ceea ce priveşte critica Parchetului vizând individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, Curtea a reţinut că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului B.S., instanţa de apel a apreciat-o ca fiind excesivă, considerând că o pedeapsă într-un cuantum de 6 ani închisoare este îndestulătoare şi de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Referitor la motivele de apel ale inculpatului B.S., instanţa de prim control judiciar a achiesat la motivarea instanţei de fond, constatând că acesta a pretins şi primit, prin intermediul inculpatului R.C., în tranşe lunare, de regulă după plata salariilor (dovadă extrasele bancare ale fiecărui salariat) diferite sume de bani cu titlu de mită, infracţiunea îmbrăcând astfel forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.
În calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocuparea Forţei de Muncă cu rang de secretar de stat, inculpatul B.S. a primit, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, în tranşe lunare în baza unei înţelegeri anterioare, prin intermediul inculpatului R.C., director al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, de la funcţionarii echipei de implementarea proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din Fondurile Uniunii Europene, respectiv PACSPO şi IKAR, sumele de 1.058.500 RON şi 22.000 euro, reprezentând o parte din salariile acestora în perioada de referinţă pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fondurile proprii, în vederea bunei derulării a activităţii în cadrul proiectelor.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului R.C., Curtea a constatat că nu este fondat.
Faptele sale de a remite inculpatului B.S., preşedinte ANOFM, în mod repetat şi în baza unei înţelegeţi anterioare, suma de 22.000 euro şi 1.058.500 RON, colectate de la funcţionari ce compun echipele de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, sume ce reprezintă o parte din salariile acestora pe perioada decembrie 2010 - octombrie 2011 ce au fost remise ulterior inculpatului B.S., pentru ca cel din urmă, în calitate de ordonator principal de credite să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei desfăşurări a activităţii în cadrul proiectelor, au fost dovedite mai presus de orice dubiu prin înscrisurile de la dosar, proba testimonială administrată în cauză, nu în ultimul rând denunţul inculpatului formulat la 13 septembrie 2011 la D.N.A.
Corect s-a stabilit că în sarcina acestui inculpat nu pot fi reţinute (în cadrul infracţiunii continuate) decât cele nouă acte materiale de până la momentul denunţului, fără însă a exista o formă de constrângere morală asupra sa, o stare de necesitate sau eroare de fapt care să conducă la înlăturarea răspunderii penale.
S-a reţinut că inculpatul B.S., în discuţiile purtate cu inculpatul R., l-a făcut pe acesta să creadă că în situaţia în care nu s-ar conforma cererilor sale, şi-ar putea pierde locul de muncă, însă nu se poate aprecia că el a acţionat sub imperiul unei temeri grave a răului cu care era ameninţat, fără a avea posibilitatea de a-şi determina liber voinţa (în cazul de faţă aşa cum a finalizat prin denunţul formulat) încât să persiste în săvârşirea de fapte penale.
Cu privire la această formă de presiune psihică, invocată în apărare, pentru ca inculpatul să obţină achitarea, instanţa a considerat că nu a fost dovedită în afara oricărui dubiu de vreme ce inculpatul a luat hotărârea finală, de a anunţa organele în drept, putând uza de această cale încă din faza incipientă a tratativelor dintre el şi inculpatul B.S.
Curtea a constatat în acord cu judecătorul fondului, că nu a existat în cauză o stare de necesitate în care a acţionat acest inculpat - pentru ca săvârşind faptele imputate să salveze de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau în interes obştesc, pentru a fi exonerat de răspunderea penală.
Pericolul creat prin acele presiuni cu ameninţarea pierderii locului de muncă pentru toţi angajaţii implicaţi sau a lui personal nu poate echivala cu un pericol iminent ce nu putea fi evitat decât prin săvârşirea de infracţiuni, atât el cât şi martorii având posibilitatea să-şi păstreze locul de muncă prin anunţarea autorităţilor în drept.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată acestui inculpat pe care a criticat-o sub aspectul cuantumului şi a solicitat reducerea lui în raport de vârsta înaintată (în prag de pensie) şi starea de sănătate, Curtea a constatat că pentru motivele anterior expuse (în apelul declarat de Parchet) nu se justifică o reducere a ei.
Inculpatul R.C. a acţionat pe o durată mare de timp (aproximativ un an), a colectat bani pentru inculpatul B.S. de la colegii săi, funcţionari pe proiectele POSDRU şi ICAR finanţate din Fonduri europene, nu a întrerupt această activitate deşi şi-a exprimat regretul şi dispreţul faţă de el însuşi că este nevoit să recurgă la aşa ceva, împărtăşind colegilor de serviciu această stare (martora D.I.), este evident că într-o primă fază a crezut în ameninţările cu pierderea postului ale inculpatului B., însă, într-un final, a formulat un denunţ şi şi-a manifestat disponibilitatea totală de a coopera cu organele de urmărire penală.
Pedeapsa de 4 ani închisoare ce va fi executată în libertate însă sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost apreciată şi de această instanţă ca cea mai adecvată scopurilor pe care trebuie să le complinească în acord cu art. 52 C. pen. dar şi în considerarea vârstei sale (63 de ani apropiată de pensionare) şi de ieşire din sistem ca şi al stării precare de sănătate pentru care nu se impune regimul de detenţie.
În ceea ce priveşte apelul inculpatei Ţ.A.M. sub aspectul motivelor invocate vizând achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Curtea a constatat că nu este fondat.
Inculpata a deţinut funcţia de director la un organism intermediar, avea atribuţii de control conform Fişei postului pe care le-a şi exercitat cu prilejul deplasării sale la Râşnov unde a solicitat verificări de acte şi documente însă nu a întocmit niciun proces-verbal sau un alt act de control, arătându-şi doar nemulţumirea cu privire la modul de lucru al celor verificate.
Declaraţiile martorului C.I. care i-a înmânat suma de 10.000 RON, iar aceasta a primit-o aflând că este de la inculpatul B.S., coroborate cu cele ale inculpatului R.C. care, la rândul lui avea cunoştinţă despre această remitere de bani şi că, pe viitor, numai la avizul primit de la inculpatul B.S., urmau sau nu a se înmâna inculpatei alte sume de bani pentru aceasta "să nu ridice alte pretenţii" au fost apreciate ca fiind relevante în a prezenta aceeaşi situaţie şi coroborate cu primirea efectivă a banilor au condus la concluzia că inculpata a cunoscut titlul cu care i-au fost remişi.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 76/2000, Curtea a constatat că judecătorul fondului a reţinut corect şi circumstanţele personale ale inculpatei cărora le-a dat eficienţa cuvenită, vârsta tânără, încadrată în muncă într-un post de răspundere, atitudinii adoptate pe parcursul procesului penal, încât 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare prin suspendare este aptă să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Ţ.A.M., R.C. şi B.S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a apreciat hotărârea instanţei de apel nelegală sub aspectul modalităţii de confiscare specială a sumelor dobândite din săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul B., considerând a fi incidente dispoziţiile art. 255 alin. (5) C. pen., cât şi sub aspectul condamnării parţiale a inculpatului R.C. faţă de actele materiale ale infracţiunii de luare de mită sub forma complicităţii pentru perioada septembrie - octombrie 2011.
Inculpatul B.S. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., referitoare la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru cele 9 acte materiale săvârşite în perioada decembrie 2010 - august 2011, şi ridicarea sechestrului asigurător de pe bunurile proprietate personală până la concurenţa sumei de 1.039.500 RON. În legătură cu actele materiale din 17 septembrie 2011 - 15 octombrie 2011 se solicită înlăturarea acestora, întrucât sunt nule de drept, fiind realizate cu încălcarea art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul R.C. fiind îndemnat să continue săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în vederea obţinerii de probe. În cazul în care se va trece peste această apărare, inculpatul solicită ca pentru acuzaţiile din 17 septembrie 2011 şi din 15 octombrie 2011 să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Nu există dovada că cei 19.000 euro şi 22.000 euro au fost introduşi de R.C. în punga ce i-a fost înmânată, nu rezultă dovada înţelegerii remiterii banilor, nu rezultă scopul remiterii, nu avea nicio atribuţie în stabilirea sumelor necesare pentru proiecte, motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Inculpata Ţ.A.M. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpata arată că nu au fost avute în vedere probele administrate în faza de cercetare judecătorească, ci numai pe cele din faza de urmărire penală, şi astfel s-a ajuns la o concluzie eronată privind situaţia de fapt.
De asemenea, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, nestabilindu-se care este mituitorul şi în considerarea căror atribuţii s-a remis mita de 10.000 RON. Inculpata a învederat că nu îndeplinea atribuţii de control în sensul legii penale, acestea reveneau AMPOSDRU şi nu există intenţia directă pentru comiterea faptei.
Inculpatul R.C. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât a săvârşit fapta sub impulsul constrângerii, iar în subsidiar reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pe cele ale "inculpaţilor Ţ.A.M., R.C. şi B.S. şi fondat pe cel al Parchetului, numai sub aspectul dispoziţiei de confiscare a sumelor de bani, pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie
Cu privire la critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., prin care se arată că în mod neîntemeiat, nu s-a dispus condamnarea inculpatului R.C. şi pentru actele materiale din 17 septembrie 2011 şi 15 octombrie 2011, care au rămas astfel nepedepsite, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi subsumată cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Deşi Parchetul a circumscris critica în prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi analizată în limitele acestui caz de casare, care ar presupune o modificare a situaţiei de fapt, în condiţiile în care judecata în recurs se poate raporta doar la chestiuni de drept şi nu de fapt. Modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt, ceea ce în speţă nu s-a constatat.
2. Cu privire la critica privind modalitatea de confiscare a sumelor dobândite din săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul B.S., Înalta Curte o consideră fondată.
În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 255 alin. (5) C. pen.: "Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. (2) şi (3)."
Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 reprezintă un temei de drept aplicabil numai în măsura în care sumele de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunii nu servesc la despăgubirea celor care le-au dat, aşa cum rezultă din situaţia de fapt.
Particularităţile infracţiunilor de corupţie, care implică doi sau mai mulţi autori distincţi ai infracţiunilor de dare şi luare de mită şi cauzele de impunitate sau de atenuare a răspunderii penale, situaţiile de restituire a bunurilor, în anumite condiţii, reglementate tocmai pentru prevenirea şi represiunea săvârşirii infracţiunilor, descoperirea lor, determină o analiză atentă a declaraţiilor martorului denunţător, stabilirea bunei sale credinţe, a interesului în cauză, a legăturilor cu funcţionarul mituit, a cazierului său, a împrejurărilor formulării denunţului, a vechimii faptelor reclamate, dacă se află sau nu sub influenţa unei persoane, dacă a fost determinat de către organele de urmărire să formuleze denunţul, mai ales în situaţia martorului cercetat pentru infracţiuni şi în special, chiar arestat sau aflat în detenţie, dacă a provocat săvârşirea infracţiunii, în scopul obţinerii de probe, situaţia martorului denunţător - intermediar, care este complice atât la infracţiunea de luare de mită, cât şi dare de mită, iar uneori şi autor al infracţiunii de trafic de influenţă, când pretinde bani şi foloase pentru sine.
În cazul de faţă martorii denunţători erau într-o situaţie mai mult decât stresantă, ce se perpetua de 11 luni, când în preajma primirii salariilor erau luaţi la rând, de inculpatul R.C., director al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, care acţiona în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul B.S., remiţându-i suma totală de 22.000 euro şi 1.058.500 RON, colectată lunar de la aceşti funcţionari din echipa de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, sumă reprezentând o parte semnificativă din aceste salarii. Cu atât mai mult cu cât aceşti experţi şi-au îndeplinit sarcinile pe o perioadă în care aceste fonduri au fost blocate, activităţile s-au derulat în continuare, fiind remuneraţi cu întârziere.
Aşadar, aceste persoane au fost de două ori neîndreptăţite până la acest moment procesual, prima dată când au fost victimele unu act de corupţie, fiind condiţionaţi să cotizeze o parte din salariu pentru a-şi desfăşura în continuare activitatea şi a doua oară când au fost din nou privaţi de drepturile lor salariale de către instanţa de fond şi apel, care au confiscat aceste drepturi salariale în favoarea bugetului statului român, fără nicio legătură cu acoperirea acestor salarii.
Drepturile salariale au caracter personal, prin urmare nu pot face obiectul confiscării speciale, întrucât aceasta ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză, cu încălcarea principiilor şi reglementărilor în această materie.
Faţă de cele reţinute instanţa va dispune restituirea drepturilor salariale martorilor denunţători, astfel: 71.800 RON către C.N., 87.800 RON şi 7.500 euro către B.B., 184.800 RON către N.I., 258.300 RON şi 14.500 euro către P.A., 149.800 RON către B.M., 54.500 RON către Ş.G., 29.200 RON către P.B. Aceeaşi a fost şi raţiunea pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie a restituit parţial în faza de urmărire penală următoarele sume: 21.200 RON către C.N., 20.200 RON către B.B., 21.200 RON către N.I., 21.200 RON către P.A., 21.200 RON către B.M., 9.000 RON către Ş.G., 15.500 RON către C.I.
Instanţa constată că în cursul urmăririi penale au fost restituite următoarele sume de bani:
- 21.200 RON către C.N.,
- 20.200 RON către B.B.,
- 21.200 RON către N.I.,
- 21.200 RON către P.A.,
- 21.200 RON către B.M.,
- 9.000 RON către Ş.G.,
- 15.500 RON către C.I.
2. Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.S.
2.1. Inculpatul arată că, în mod greşit, s-a dispus condamnarea sa şi solicită achitarea pentru faptele prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru cele 9 acte materiale din perioada decembrie 2010 - august 2011, critică pe care inculpatul o subsumează cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că ceea ce tinde inculpatul să dovedească ţine de o reevaluare a mijloacelor de probă ce vizează stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de cele două instanţe, care nu mai este posibilă prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât acesta vizează chestiuni de drept.
Având în vedere modul de reglementare a soluţionării recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte constată că dispoziţiile Codului de procedură penală - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 - sunt restrictive în ceea ce priveşte cazurile de casare ce au fost invocate şi, implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinţei penale de instanţa de fond şi a deciziei pronunţate de instanţa de apel, reducând astfel şi limitele învestirii instanţei de recurs.
Pe cale de consecinţă, examinarea cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept şi nu la chestiuni de fapt. Modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât ca urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt. Asemenea elemente nu au fost invocate şi nici nu pot fi constatate. Desfăşurarea judecăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de apel a evaluat întreg materialul probator şi a analizat probele şi acuzele, dar şi apărările inculpatului, conturând cu claritate motivele pentru care a dispus condamnarea inculpatului.
2.2. Referitor la acuzaţiile legate de actele materiale din 17 septembrie 2011 - 15 octombrie 2011, inculpatul susţine că toate probele administrate sunt nule de drept, fiind obţinute cu încălcarea art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în sensul că inculpatul R.C. a fost îndemnat ca din 17 septembrie până pe 15 octombrie 2011 să continue săvârşirea infracţiunii în vederea obţinerii de probe.
Conform art. 68 C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii de probe.
Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de urmărire penală, a agenţilor statului, dar şi din partea oricărei persoane private - de exemplu denunţător - în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.
Sintagma "a determina" presupune o instigare la comiterea infracţiunii (îndemn, încurajare, în sensul reglementării formei de participaţie a instigării prevăzute de art. 25 C. pen.), dar se poate aprecia că intră sub incidenţa textului de lege de mai sus şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează într-un mod neechivoc săvârşirea unei infracţiuni.
Totodată, provocarea este reglementată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect care reiese din denumirea marginală a art. 68 C. proc. pen., "Interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care interzice în cuprinsul alin. (1) obţinerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo (prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni şi îndemnuri), iar în alin. (2) se referă expres la determinarea săvârşirii sau continuării săvârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe.
Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.
Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, dar pe baza art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine existenţa acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile:
a. Situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim.
b. Lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie. Exista provocare din partea organelor statului atunci când agenţii implicaţi nu se limitează a examina de o manieră pur pasivă a activităţii ilicite, ci exercită asupra persoanei în cauză o influenţă de natură a o incita la comiterea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii, adică pentru a obţine dovezi şi pentru a trage la răspundere (Ramanauskas, Eurofinacom c Franţei).
Din probatoriul administrat rezultă că în speţă, cele două condiţii nu sunt îndeplinite, deoarece inculpatul a acceptat primirea unor foloase materiale pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu anterior sesizării organelor de urmărire penală, deci rezoluţia infracţională era luată şi nu a fost determinată de comportamentul inculpatului R.C.
2.3. Inculpatul B. invocă şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, întrucât nu există dovada că sumele de bani, cei 19.000 RON şi 22.000 euro, au fost introduse în integralitatea lor de către R.C. în punga înmânată, nu rezultă dovada înţelegerii remiterii banilor, care a fost scopul remiterii acestor sume, iar preşedintele ANOFM nu avea atribuţii în stabilirea sumelor necesare pentru desfăşurarea proiectelor.
Invocarea acestui caz de casare practic este formală, întrucât prin criticile formulate de inculpatul B.S. se tinde la repunerea în discuţie a existenţei faptelor în materialitatea lor, adică la constatarea inexistenţei faptelor sau a reţinerii altor fapte în locul celor deja reţinute, fapt pe care instanţa de recurs nu-l mai poate face, în sensul reexaminării probatoriului administrat şi a modificării situaţiei de fapt.
Întrucât inculpatul face trimitere la neîndeplinirea unei condiţii ce vizează realizarea laturii obiective a infracţiunii de luare de mită (preşedintele ANOFM nu avea în atribuţiile sale alocarea sumelor necesare pentru desfăşurarea proiectelor), instanţa va analiza din această perspectivă elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de luare de mită trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:
- săvârşirea uneia dintre modalităţile alternative în cuprinsul art. 254 C. pen.;
- acţiunea sau inacţiunea să aibă ca obiect bani sau alte foloase;
- acţiunea sau inacţiunea făptuitorului să fie anterioară sau concomitentă îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii sau îndeplinirii unui act contrar atribuţiilor de serviciu solicitate;
- actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. funcţionarul pretinde, primeşte etc. bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia. În sarcina inculpatului B.S. s-a reţinut modalitatea pretinderii şi primirii de sume de bani.
A pretinde înseamnă a cere insistent ceva, a formula pretenţii, fiind necesar ca subiectul activ al infracţiunii să exprime fără dubiu că doreşte să primească folosul nelegal. Pretinderea poate fi nu doar expresă, ci şi abuzivă, dar în acelaşi timp neechivocă, fiind suficient ca ea să fie inteligibilă, adică să aibă capacitatea de a fi înţeleasă de cel căruia i se adresează.
Or în cauză, rezultă din declaraţia inculpatului R.C. că prima solicitare făcută de B.S. în legătură cu pretinderea sumelor de bani a fost în luna mai 2010, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C., afirmând că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Această declaraţie se coroborează cu susţinerile martorilor C.N., N.I., B.M., P.A. care au arătat că au început să dea sume din salarii din noiembrie - decembrie 2010.
Deşi inculpatul B. nu i-a cerut în mod expres sume de bani, solicitarea acestuia a fost aluzivă şi suficient de explicită pentru a fi înţeleasă de inculpatul R. Astfel, B. a făcut trimitere la proiectele în derulare, spunând că execuţia trebuie să fie una "specială", sintagmă faţă de care R. a înţeles că trebuie să-i dea sumele de bani, iar ulterior, B. a afirmat în mod expres că are nevoie de sume mai mari pentru că va candida la funcţia de senator sau deputat, făcând precizarea "din aceste proiecte îmi trag seva".
De asemenea, cu ocazia vizitei la Râşnov din noiembrie 2010 inculpatul B.S. i-a spus inculpatului R. "că ştie câţi bani ia fiecare din personalul antrenat în proiecte, că în loc de 300 RON/oră încasaţi 100/oră, iar diferenţa îi e necesară lui pentru campania electorală".
Astfel este dovedită pe deplin pretinderea de către inculpatul B. a unor sume de bani de la angajaţii din proiect.
"Primirea" reprezintă a lua în posesiune ceea ce ţi se dă, ţi se trimite, ţi se oferă, intrarea în posesia folosului ilicit.
Astfel, din probele dosarului rezultă primirea acestor sume de către inculpatul B. (procesul-verbal de înregistrare ambientală, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, care se coroborează cu declaraţia inculpatului R. şi a altor martori) la datele de 17 septembrie 2011 şi 15 octombrie 2011.
De asemenea, se poate constata că pretinderea a avut ca obiect bani, iar acţiunea inculpatului a fost anterioară îndeplinirii unui act ce intra în atribuţiile de serviciu.
Între cei doi coinculpaţi R. şi B. a existat o înţelegere anterioară, R. acţionând ca intermediar, fiind cel care a transmis angajaţilor solicitările preşedintelui ANOFM, fiind cel care a stabilit cât trebuie să plătească fiecare lunar, colectând apoi remiţându-i inculpatului B. banii.
Relevantă în dovedirea vinovăţiei inculpatei este atitudinea inculpatului B.S. avută cu prilejul primirii sumelor la 17 septembrie 2011 şi 15 octombrie 2011, recunoscute de acesta, dar cu o altă explicaţie, inculpatul B. nu a fost surprins că i se oferea bani şi nu a întrebat ce reprezintă şi care este motivul pentru care i se dau, mulţumindu-se cu răspunsul dat de R. "Sunt ăia (...) îi ştiţi dvs."
Înţelegerea preexistentă între cei doi inculpaţi rezultă şi din atenţionările repetate adresate de B. lui R. cu privire la necesitatea asigurării conspirativităţii activităţilor de colectare şi de predare a banilor din care a reieşit conştientizarea caracterului infracţional al acţiunilor derulate de cei doi: a nu se vorbi la telefon, a nu se păstra pe calculatoare sau în carneţele evidenţe ale sumelor colectate, găsirea unor noi modalităţi de mişcare a derulării activităţii infracţionale prin crearea unor lanţuri de firme prin care să se ascundă provenienţa banilor.
De asemenea, acţiunea de pretindere şi primire a sumelor de bani s-a făcut în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului B.S.
În mod constant inculpatul B.S. i-a sugerat inculpatului R. că, în calitate de coordonator principal de credite, alocă sumele cuvenite cu titlu de cofinanţare când şi dacă doreşte. Relevantă este declaraţia lui R.C. în care arată că la începutul anului 2011, imediat după alocarea unei părţi din sumele solicitate pentru proiect, inculpatul a dat de înţeles că, în cazul nerespectării acestor solicitări de remitere a unui procent din remuneraţii, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecinţe negative asupra realizării activităţii, primirii retribuţiilor şi derulării proiectelor.
Aceste afirmaţii ale inculpatului R. se coroborează cu datele cuprinse în evidenţele privind bugetul asigurărilor de şomaj cât şi cu declaraţiile martorilor C.N., C.I., P.B., Ş.G., P.A., B.M., B.B., N.I., în sensul că inculpatul R. le-a spus că dacă nu sunt de acord cu remiterea acestor sume, "proiectele pică", obligaţiile asumate de parteneri nefiind posibile fără îndeplinirea de către partenerul principal C.N.F.P.P.P. Râşnov a obligaţiilor asumate.
Astfel, martorii au avut reprezentarea că solicitările inculpatului B. făcute prin intermediarul inculpatului R. erau strâns legate de îndatoririle acestuia de serviciu, în speţă de aprobarea cofinanţării de la bugetul de stat, acesta fiind şi motivul pentru care au acceptat să cedeze o parte din salariile lor, ori în caz contrar, proiectele fiind oprite.
Un act privitor la îndatoririle de serviciu este de competenţa funcţionarului dacă se circumscrie sferei serviciului pe care acesta îl desfăşoară şi care priveşte tot ceea ce cade în sarcina funcţionarului respectiv.
Chiar dacă îndeplinirea actului ar ţine de atribuţiile altui funcţionar, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.
Astfel, inculpatul B.S., în calitatea sa de preşedinte al ANOFM, conform art. 19 pct. 1 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie care potrivit art. 18 pct. 1 lit. e) din aceeaşi lege, aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale în raport de sarcinile acestora, potrivit legii, preşedintele ANOFM avea atribuţii parţiale în procesul decizional cu privire la bugete. De asemenea, conform art. 22 pct. 1 lit. i) din aceeaşi lege, preşedintele ANOFM îndeplineşte atribuţiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite.
Sumele reprezentând cofinanţarea de 25% necesară derulării proiectelor erau alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, aprobat de inculpatul B.S., fapt ce rezultă din capitolele bugetare aflate la dosar. Acestea poartă menţiunea "aprob" şi semnătura inculpatului B.S.
Faţă de aceste considerente susţinerile inculpatului potrivit cărora nu ar fi avut competenţe în acest sens sunt nefondate.
Din punct de vedere al laturii subiective rezultă că a acţionat cu intenţie directă, astfel încât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită atât din punct de vedere al laturii subiective, cât şi obiective.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. inculpatul a solicitat recalificarea faptei, făcând trimitere la dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen., proporţionalizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului şi stabilirea unei pedepse de 4 ani cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a), c) C. pen.
Examinând solicitările inculpatului, Înalta Curte le consideră nefondate.
Astfel, conform modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, se exclude posibilitatea analizării criteriilor referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile prevăzute de art. 72, C. pen. După data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiilor referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior decurge din limitarea căii de atac a recursurilor la probleme de drept.
Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport cu limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special).
Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către maximul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.
Infracţiunea de luare de mită era sancţionată conform Codului penal anterior cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în noul C. pen. e reglementată în dispoziţiile art. 291 C. pen. care prevăd pedeapsa de la 3 la 10 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică ori a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a fost sancţionat.
Comparând limitele de pedeapsă, se constată că legea nouă prevede un maxim mai mic decât legea veche, însă minimul a rămas nemodificat.
Astfel, aşa cum se poate constata, instanţa de apel a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 ani închisoare, pedeapsă care se încadrează în noile limite de pedeapsă prevăzute de art. 291 C. pen., (fiind cu 3 ani peste minimul prevăzut de lege în ambele coduri), motiv pentru care nu se impune o reducere a pedepsei aplicate în raport de minimul prevăzut de lege.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului B.S.
3. Cu privire la recursul declarat de inculpata Ţ.A.M., Înalta Curte îl consideră nefondat.
3.1. Inculpata susţine că soluţia de condamnare s-a bazat exclusiv pe probe administrate în faza de urmărire penală, instanţa de fond neluând în seamă probele administrate în mod direct şi nemijlocit în faza de judecată, respectiv declaraţiile martorilor C.I. şi D.I. şi totodată face referiri la denunţul inculpatului B.S. care consideră că a fost formulat pro causa şi poate fi considerat o declaraţie.
Aspectele învederate de către inculpata Ţ.A.M. ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, reprezintă critici care vizează punerea în discuţie a existenţei faptelor în materialitatea lor, la constatarea inexistenţei acestora sau a reţinerii altor fapte în locul celor deja reţinute, fapt care nu mai este posibil ca urmare a modificării aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013. (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior fiind abrogat în mod expres).
Instanţele de fond şi de apel au evaluat întregul material probator şi au analizat probele în acuzare, dar şi în apărare, prezentând motivele pentru care au dispus condamnarea inculpatei.
Conform dispoziţiilor procedurale nu există o ordine de preferinţă a probelor administrate (urmărire penală sau cercetare judecătorească), instanţa evaluându-le pe cele care se coroborează, motiv pentru care, criticile inculpatei sunt nefondate.
3.2. Critica inculpatei Ţ.A.M., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită sunt nefondate, întrucât nu îndeplinea atribuţii efective de control, în sensul legii penale pentru a căror îndeplinire/neîndeplinire necorespunzătoare să fi primit anumite sume de bani cu titlu de mită şi nici nu a acţionat cu intenţie directă sau indirectă, sunt nefondate.
Conform fişei postului nr. 436 din 20 aprilie 2011, inculpata Ţ.A.M. avea printre alte atribuţii de serviciu şi pe aceea de a organiza activităţi de control privind utilizarea fondurilor comunitare, a fondurilor de cofinanţare aferente şi conform cu prevederile O.G. nr. 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 95) pe aceea de a urmări realizarea unui management financiar adecvat pentru fondurile alocate pentru Axa prioritară nr. 4 "Modernizarea serviciului public de ocupare" (pct. 75), precum şi de lua toate măsurile necesare pentru a urgenta implementarea proiectelor aprobate pentru finanţare în cadrul POSDRU, în special cu privire la realizarea verificărilor cererilor de rambursare primite de la beneficiari pentru a evita dezangajarea fondurilor alocate anual, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1083/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, prin natura funcţiei pe care inculpata o deţinea avea atribuţii de control şi folosindu-se de această poziţie s-a deplasat la Râşnov pentru a face anumite verificări, de altfel cei care au "recompensat-o" având percepţia unei acţiuni de control şi nu a unei vizite de lucru.
Vizita inculpatei s-a produs la un interval scurt după o acţiune de control a organismului intermediar care potrivit declaraţiei inculpatei a constatat o serie de erori în documente care ar fi determinat prelungirea termenului de aprobare a acestuia. Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului B. potrivit căreia suma de bani i-ar fi fost dată inculpatei pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 34/2006.
Aspectele învederate de inculpată privind locaţia unde a fost efectuată vizita, faptul că aceasta a fost făcută prin ordin de deplasare şi evidenţiat în registrele ANOFM şi a fost anunţată telefonic conducătorului C.N.F.P.P.P. Râşnov nu prezintă relevanţă în dovedirea faptului că inculpata nu ar fi avut atribuţii de control, atâta timp cât din fişa postului acesteia rezultă contrariul.
Inculpata a mai susţinut în mod neîntemeiat că a acţionat fără intenţie directă şi calificată prin scop şi că nu ar fi avut reprezentarea că este vorba despre o luare de mită.
Din modul în care s-au desfăşurat faptele a rezultat că inculpata a acceptat primirea sumei de bani fără a solicita explicaţii, păstrând plicul o perioadă de câteva săptămâni fără a lămuri situaţia cu inculpatul B., fapt de natură să înlăture susţinerile inculpatei privind lipsa intenţiei directe.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior şi actualul C. pen., referitor la infracţiunea de luare de mită, constată că limita minimă a pedepsei nu a fost modificată, fiind tot de 3 ani în ambele coduri.
Cum inculpatei i s-a aplicat o pedeapsă sub acest minim, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, iar acestea nu constituie instituţii autonome, ele însoţind încadrarea juridică a faptei şi totodată nu mai au corespondent în noul C. pen., legea anterioară este mai favorabilă, motiv pentru care va fi menţinută pedeapsa aplicată inculpatei de către instanţa de fond.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata Ţ.A.M.
4. Cu privire la recursul declarat de inculpatul R.C. prin care solicită achitarea, întrucât a săvârşit fapta sub imperiul constrângerii, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei aplicate, instanţa îl consideră nefondat.
Analizând conţinutul recursului inculpatului R.C., instanţa de recurs constată că acesta vizează schimbarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de judecată în fondul cauzei şi confirmată de către instanţa de apel, fapt ce nu mai este posibil ca urmare a modificării cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013.
Forma de presiune psihică invocată în apărare de către inculpatul R.C. a existat, însă pentru a fi în prezenţa constrângerii morale în accepţiunea art. 46 C. pen. e necesar să existe şi un pericol grav pentru persoana ameninţată, iar acest pericol trebuie să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală.
Astfel, pericolul invocat, pierderea locului de muncă al inculpatului şi al celorlalte persoane angajate la societatea comercială parteneră în implementarea fondurilor europene nu echivalează cu un rău ireparabil în sensul textului de lege. Această constrângere putea fi înlăturată prin denunţarea faptelor autorităţilor, nefiind în prezenţa unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptelor şi astfel a existat intenţia inculpatului în săvârşirea faptelor.
În ceea ce priveşte reindividualizarea pedepsei aplicate de către instanţa de apel, Înalta Curte, având în vedere modificările aduse art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior prin Legea nr. 2/2013 exclude posibilitatea analizării criticilor referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate face o nouă individualizare a sancţiunii cu această ocazie, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.
Constatând că pedeapsa aplicată inculpatului R.C. de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar este de 4 ani închisoare, pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de legea penală, întrucât acest minim nu a fost modificat prin Codul penal nou pentru infracţiunea de luare de mită, fiind tot de 3 ani aşa cum era prevăzut şi de Codul penal anterior, pedeapsa aplicată inculpatului R. fiind cu 1 an peste minimul prevăzut de lege, instanţa apreciază că nu se justifică o reducere proporţională a pedepsei.
De asemenea, Înalta Curte reţine că deşi inculpatului i-au fost reţinute de către instanţa de prim control judiciar circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. anterior, al căror efect, în principiu, constă în reducerea pedepsei sub minimul special, întrucât instanţa de fond şi apel a reţinut un concurs între cauzele de agravare şi cele de atenuare a pedepsei, acest fapt nu a condus la coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Instanţa de fond a menţionat, expres, că şi în situaţia în care a reţinut în favoarea sa circumstanţe atenuante nu va da eficienţa juridică de reducere a pedepsei, având în vedere dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen., că nu se va dispune coborârea pedepsei sub minimul special al textului incriminator în condiţiile în care se identifică un concurs între acestea şi cauzele de agravare a pedepsei, exemplificate de forma continuată a infracţiunii, aşa încât pedeapsa ce urmează a fi aplicată acestui inculpat se va situa peste minimul special de pedeapsă. În sfârşit, cum circumstanţele atenuante nu constituie instituţii autonome, iar comportarea sinceră a inculpatului nu se mai regăseşte printre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 C. pen. (aceste aspecte au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei orientată către minimul prevăzut de legea penală), instanţa de recurs nu poate să le dea eficienţă separat.
Pentru aceste considerente, va respinge ca nefondat recursul inculpatului R.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 440 din 23 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai sub aspectul dispoziţiei de confiscare a sumelor de bani.
Dispune ca inculpatul B.S. să restituie sumele de bani rămase după restituirile de la urmărirea penală, după cum urmează: 71.800 RON către C.N., 87.800 RON şi 7.500 euro către B.B., 184.800 RON către N.I., 258.300 RON şi 14.500 euro către P.A., 149.800 RON către B.M., 54.500 RON către Ş.G., 29.200 RON către P.B.
Constată că în cursul urmăririi penale au fost restituite următoarele sume de bani: 21.200 RON către C.N., 20.200 RON către B.B., 21.200 RON către N.I., 21.200 RON către P.A., 21.200 RON către B.M., 9.000 RON către Ş.G., 15.500 RON către C.I.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii Ţ.A.M., R.C. şi B.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 RON, până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 127/2014. Penal → |
|---|
