ICCJ. Decizia nr. 1303/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1303/2014
Dosar nr. 53/57/2014
Şedinţa publică din 11 aprilie 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 12 februarie 2014, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins sesizarea formulată de comisia constituită la nivelul Penitenciarului B.M. în baza H.G. nr. 836/2013 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen. referitor la pedepsele în executarea cărora se află condamnatul B.I.I.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia la data de 29 ianuarie 2014, comisia constituită la nivelul Penitenciarului B.M. a sesizat instanţa pentru a dispune cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 6 noul C. pen. referitor la pedepsele în a căror executare se află condamnatul B.I.I.
În motivarea sesizării s-a reţinut în esenţă că, prin sentinţa penală nr. 154 din data de 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) şi lit. i) C. pen. şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. După rămânerea definitivă a pedepsei închisorii a fost emis mandatul de executare din data de 23 martie 2012, condamnatul fiind încarcerat în penitenciar începând cu data de 10 decembrie 2010 şi până în data de 9 decembrie 2017.
S-a afirmat în cuprinsul sesizării că se impune a se analiza depăşirea limitei de pedeapsă pentru infracţiunea de constituire de grup organizat în condiţiile recunoaşterii vinovăţiei şi înlesnirii tragerii la răspundere penală. Pentru cea de furt calificat, s-a susţinut în cuprinsul aceleiaşi sesizări, având în vedere limitele speciale reduse de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, că pedeapsa ar fi prea mare dar în limite legale.
În susţinerea sesizării la dosar au fost depuse fotocopiile mandatului de executare a pedepsei închisorii şi ale sentinţei şi deciziei de condamnare.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi art. 5 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) şi lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Sesizarea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această concluzie prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 154 pronunţată la data de 9 decembrie 2011 de Curtea de Apel Alba-Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011, definitivă prin decizia penală nr. 874 pronunţată la data de 22 martie 2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a hotărât condamnarea, printre alţii, şi a actualului condamnat la pedepsele de:
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi a art. 3201 C. proc. pen. şi
- 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) şi lit. i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 37 lit. a) C. pen., a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2010 şi a art. 3201 C. proc. pen.
A fost revocată suspendarea condiţionată a executării unei pedepse anterioare de 2 ani închisoare şi s-a dispus executarea ei alături de fiecare din pedepsele stabilite prin sentinţa de condamnare, aplicându-se pedepsele de 4 ani şi respectiv 7 ani închisoare.
În final, s-a dat relevanţă dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. şi, contopindu-se pedepsele, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
După rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare, la data de 23 martie 2012 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
S-a reţinut că sesizarea nu poate fi admisă, pornind de la textele de lege incidente în materie.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 C. pen., având denumirea marginală „aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Rezultă de aici că pentru aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, este necesar ca pe de o parte să se verifice dacă legea nouă prevede o pedeapsă mai uşoară decât legea veche iar apoi, după constatarea îndeplinirii acestei condiţii, să se verifice dacă sancţiunea aplicată definitiv depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită. Abia după momentul constatării ca îndeplinită şi a acestei a doua condiţii se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de legea nouă.
Pe de altă parte, în determinarea „maximului special prevăzut de legea nouă” s-a considerat că trebuie să se pornească de la dispoziţiile art. 187 C. pen. potrivit cărora prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În cauza de faţă, instanţa a constatat că actualului condamnat B.I.I. i-au fost aplicate două pedepse pentru săvârşirea a două infracţiuni: prima aceea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 [pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.] şi a doua prevăzută de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) şi lit. i) şi alin. (4) C. pen. [5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.].
Infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat) era sancţionată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar în actualul C. pen. această infracţiune este reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 367 şi este sancţionată în forma de bază cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) şi lit. i) şi alin. (4) C. pen. (furtul calificat cu consecinţe deosebit de grave) era sancţionată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. În actualul C. pen. infracţiunea de furt calificat în modalitatea săvârşită de inculpat este reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 228-art. 229 alin. (1) lit. b) şi lit. d) şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Analizând fiecare din pedepsele aplicate definitiv inculpatului (2 ani şi respectiv 5 ani închisoare) instanţa de fond a constatat că acestea nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, adică de 5 ani în cazul fiecăreia dintre cele două infracţiuni.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că nu se poate face aplicarea art. 6 C. pen. şi în consecinţă a respins sesizarea comisiei constituită la nivelul Penitenciarului B.M. în baza H.G. nr. 836/2013.
Împotriva sentinţei penale nr. 39 din 12 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, condamnatul B.I.I., în termenul prevăzut de lege, a formulat contestaţia ce formează obiectul prezentului dosar.
La termenul de judecată din 11 aprilie 2014, fiind prezent în faţa instanţei şi asistat de apărătorul desemnat din oficiu, contestatorul condamnat a declarat că îşi retrage contestaţia împotriva sentinţei penale nr. 39 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori ce formează obiectul acestui dosar.
Faţă de declaraţia expresă a contestatorului condamnat B.I.I. în sensul retragerii contestaţiei, Înalta Curte va lua act de manifestarea unilaterală de voinţă a acestuia.
Totodată va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei formulată de contestatorul condamnat B.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1304/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... → |
|---|
