ICCJ. Decizia nr. 1359/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1359/2014
Dosar nr. 451/91/2013
Şedinţa publică din 16 aprilie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112/2013 din 17 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, secţia penală, inculpatul N.C. a fost condamnat la:
- 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 14 august 2012 la zi şi a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului N.C.
A fost respinsă acţiunea civilă intentată de partea civilă D.C., ca neîntemeiată.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.300 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 13 august 2012, inculpatul N.C. în jurul orelor 19.00 - 20.00, în timp ce se afla în locuinţa martorei R.I., cu pumnii şi cu un par ce-l avea asupra sa, l-a lovit în mod repetat pe D.G., care, de asemenea, se afla la locuinţa numitei R.I. şi urmare a loviturilor aplicate, acesta din urmă a decedat.
Astfel s-a reţinut că în ziua de 13 august 2012, în jurul orelor 19.00 - 20.00, victima D.G. a venit la locuinţa martorei R.I., unde se afla şi inculpatul N.C.; cei doi şi victima consumaseră băuturi alcoolice. Întrucât martora R.I. nu i-a permis accesul în curtea ei, victima D.G. a sărit gardul, ocazie cu care martora a fugit în casă, în curte rămânând numai inculpatul N.C. şi victima. Între inculpat şi victimă a început o altercaţie fizică, în urma căreia inculpatul N.C. a lovit victima de mai multe ori până aceasta a rămas căzută la pământ. În opinia primei instanţe, cele ce preced se probează cu depoziţia martorei R.I. care se coroborează parţial cu depoziţia inculpatului N.C.; acesta din urmă a confirmat prezenţa sa în curtea locuinţei martorei R.I. negând implicaţia sa în lovirea victimei. Susţinerea acestuia în sensul că victima a fost lovită de martorul M.I., nu se confirmă câtă vreme toţi martorii audiaţi au arătat că respectivul nu se afla la locul incidentului martora R.I.; martorul M.I. a declarat că în seara zilei de 13 septembrie 2012 se afla la locuinţa sa împreună cu sora şi cumnatul său fapt confirmat de cei doi.
După ce victima a rămas căzută la pământ, martora R.I. a ieşit din casă şi împreună cu inculpatul N.C. au aruncat apă pe acesta şi l-au lăsat întins pe pământ; inculpatul a mers acasă, fapt confirmat indirect de martorul I.T. care a declarat că în jurul orelor 23.00, în 23 august 2012, inculpatul a trecut pe lângă poarta sa ocazie cu care i-a dat o ţigară şi un pahar cu bere.
Inculpatul N.C. a revenit la locuinţa martorei R.I., către orele 04.00, ocazie cu care a luat victima ajutat şi de martoră, a pus-o într-o roabă şi a transportat-o în afara curţii la cca. 15 m de casa martorului D.N. Transportul victimei cu roaba a fost auzit de martorul I.D.C.
Declaraţia martorei R.I. se coroborează pe linia celor ce preced, la care se adaugă consemnările din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi depoziţia martorului D.N., care a descris locul unde a fost găsită victima.
De asemenea, din concluziile raportului de expertiză bio-criminalistică a rezultat că pe hainele ridicate de la inculpatul N.C., precum şi probele: depozit subunghial recoltate de la acesta confirmă contactul fizic dintre inculpatul N.C. şi victimă.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că inculpatul s-a aflat locul incidentului soldat cu moartea victimei, prin urmare a avut ocazia să comită fapta imputată de acuzare; existenţa probelor biologice analizate bio-criminalistic confirmă contactul fizic cu victima, precum şi conduita acestuia relevată de martora R.I. de revenire la locul incidentului şi transportare a victimei în afara curţii martorei, conduc spre concluzia că inculpatul a lovit victima cauzându-i leziuni traumatice constatate medico-legal.
Inculpatul N.C. a susţinut în apărare că victima a fost lovită de martorii M.I. şi R.I., însă depoziţia sa pe această linie nu se coroborează cu materialul probatoriu existent în cauză. Martorului M.I. nu i s-a probat prezenţa la locul incidentului, iar faţă de martora R.I. nu există dovezi că ar fi lovit victima, ci doar de a ajuta inculpatul N.C. la manipularea cadavrului cu ocazia transportului în afara curţii sale.
În aceste condiţii, instanţa observând şi concluziile raportului de constatare medico-legală, potrivit căruia moartea victimei a fost violentă, survenită pe fondul unor leziuni traumatice multiple cauzate prin lovituri repetate cu corpuri contondente la care se adaugă reţinerile privind circumstanţele şi cronologia producerii morţii victimei, a conchis că inculpatul N.C. este autorul faptei imputată de acuzare. În concret, s-a reţinut fapta inculpatului N.C. de a lovi în mod repetat victima, cauzându-i leziuni traumatice, care au determinat decesul acesteia, întruneşte sub aspectiv obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.
În ce priveşte latură subiectivă, prima instanţa a reţinut intenţia indirectă a inculpatului, în sensul că acesta a lovit victima fără să urmărească suprimarea vieţii acesteia, însă a acceptat eventualitatea producerii acestui rezultat în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. Că este aşa, rezultă din faptul că inculpatul după lovirea victimei şi rămânerea acesteia la pământ a socotit să îşi va reveni, după cum rezultă din declaraţia martorei R.I.
A acceptat eventualitatea morţii victimei câtă vreme a revenit la locul incidentului şi când a constatat că victima decedase a îndepărtat-o din curtea martorei R.I. Astfel, în opinia primei instanţe, vinovăţia inculpatului apare ca fiind pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-a făcut cu observarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen.; gradul de pericol social ridicat a faptei reţinută ca infracţiune, dedus din atingerea adusă dreptului la viaţă fundamental pentru persoana fizică; persoana inculpatului N.C. care nu are antecedente penale a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal, protejându-şi poziţia şi implicarea în comiterea faptei prin culpabilizarea altor persoane. Toate acestea au determinat instanţa să orienteze pedeapsa spre maximul special.
Împotriva sentinţei penale nr. 112/2013 din 17 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, secţia penală, inculpatul N.C. a declarat apel.
În dezvoltarea motivelor de apel, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a susţinut că probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăţiei acestuia dincolo de orice îndoială şi că există date privind participarea la săvârşirea omorului a martorilor M.I. şi R.I., astfel că, în opinia apărării se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei, care, în opinia apărării, este prea aspră, în raport cu circumstanţele reale şi personale.
Prin decizia penală nr. 289/A din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desfiinţeată în parte sentinţa penală nr. 112/2013 din 13 mai 2013 a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare:
A fost redusă de la 18 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 383 alin. (11) ref. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului N.C.
Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 14 august 2012 la zi.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a fi avansat Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că susţinerile inculpatului, în sensul că victima nu a fost ucisă de el, ci de martorul M.I., ajutat de martora R.I., nu pot fi primite favorabil, fiind în contradicţie cu situaţia de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, completată în cursul judecăţii în apel.
S-a arătat că niciuna dintre probele administrate în cauză nu confirmă că martorul M.I. s-ar fi aflat la locul săvârşirii faptei. Singurele persoane care în mod indiscutabil s-au aflat în curtea locuinţei martorei R.I. în după amiaza zilei de 13 august 2012, în intervalul de timp în care victima a fost ucisă, sunt martora mai sus menţionată şi inculpatul N.C.
Prezenţa inculpatului în curtea martorei era una obişnuită - inculpatul fiind acela care o ajuta pe martoră la efectuarea unor treburi în gospodărie, fiind plătit pentru muncile prestate.
Martora R.I. avea, în acelaşi timp, o relaţie de prietenie cu victima D.G., care o vizita în mod frecvent şi care, atunci când se afla în stare de ebrietate, provoca scandal şi devenea violent, atât faţă de martoră, cât şi faţă de inculpatul N.C. sau de alţi bărbaţi care întâmplător se aflau la locuinţa martorei.
Faptul că în perioada anterioară uciderii victimei au existat mai multe scandaluri la locuinţa martorei R.I., în care au fost implicaţi martora, inculpatul N.C. şi victima D.G. este confirmat prin adresa din 01 octombrie 2013 a Postului de Poliţie Milcovul, precum şi prin declaraţia martorului D.N., vecin cu martora.
Din declaraţiile acestui martor rezultă că, într-o zi, în perioada anterioară săvârşirii infracţiunii, l-a văzut pe inculpatul N.C. pe stradă, cu o sapă în mână, alergând după viitoarea victimă, D.G., în timp ce martora R.I. îl îndemna pe inculpat să o lovească pe victimă cu sapa.
Deteriorarea relaţiilor dintre victimă şi martora R.I. a făcut ca aceasta din urmă să nu-i mai permită victimei să intre în curtea sa.
Acesta este contextul în care s-au petrecut faptele din ziua de 13 august 2012 - soldate cu uciderea victimei.
S-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că, în ziua mai sus menţionată, victima i-a făcut mai întâi o vizită scurtă martorei, în jurul orelor 18.00, (moment în care la locuinţa martorei se afla şi inculpatul N.C.), aducându-i flori, fructe şi pâine, după care a plecat la un bar din apropiere.
Pentru a preîntâmpina revenirea victimei, martora R.I. a încuiat poarta cu un lacăt - aspect susţinut atât de martoră, cât şi de inculpat. Cu toate acestea, în jurul orelor 20.00, victima, aflată în stare avansată de ebrietate (din raportul de constatare medico-legal rezultă că la momentul decesului a avut o alcoolemie de 3,00 g‰), a pătruns în curtea locuinţei martorei, sărind gardul.
În aceste condiţii, pe fondul stării conflictuale anterioare, probabil la îndemnul martorei R.I., inculpatul N.C. (aflat şi el sub influenţa băuturilor alcoolice, consumate la locuinţa martorei) i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un par şi cu o secure, în special în zona picioarelor, cauzându-i leziuni grave, care i-au provocat decesul.
Existenţa contactului fizic dintre inculpatul N.C. şi victimă este confirmată de concluziile raportului de expertiză bio-criminalistică (ADN), care atestă că pe hainele purtate de inculpat în seara respectivă şi în depozitele subunghiale recoltate de la acesta au fost identificate urme biologice aparţinând victimei.
Mai multe dintre aspecte cuprinse în declaraţiile inculpatului, prin care încearcă să acrediteze ideea că este nevinovat, sunt nereale, fiind contrazise de probele administrate în cauză.
Un prim aspect este acela privind participarea martorului M.I. la uciderea victimei, martor care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu a fost prezent la locul faptei şi nu a fost în niciun fel implicat în săvârşirea acesteia.
Un alt aspect se referă la momentul în care inculpatul a părăsit locuinţa martorei R.I. în seara respectivă. Susţinerile inculpatului, în sensul că a plecat acasă pe la orele 20.00 sunt infirmate de declaraţiile martorului I.T., martor care s-a întâlnit cu inculpatul pe la orele 23.00, când acesta se îndrepta spre casă, venind de la locuinţa lui R.I.
În acelaşi sens, sunt şi declaraţiile martorilor N.G. şi N.L.T. - martori care locuiau împreună cu inculpatul (fiind fraţii acestuia) şi care au relatat că în seara zilei de 13 august 2012 inculpatul a venit acasă pe la orele 22.30 - 23.00, în stare de ebrietate. Martorii au mai relatat că, după ce s-a culcat, au auzit mai multe apeluri telefonice la care inculpatul nu a răspuns şi au văzut că acesta are un telefon marca N., fapt care i-a surprins, deoarece ştiau că fratele lor nu are telefon mobil.
Coroborând acest aspect din declaraţiile martorilor N.G. şi N.L.T., cu susţinerile martorului D.C. - fiul victimei, care a arătat că în noaptea de 13/14 august 2012 l-a sunat de mai multe ori pe tatăl său, care deţinea un telefon marca N., dar apelurile i-au fost respinse, se poate deduce că în noaptea respectivă telefonul mobil al victimei s-a aflat la inculpat.
Martorii N.G. şi N.L.T. au mai relatat că a doua zi inculpatul a plecat de acasă foarte devreme, mai înainte ca ei să se trezească, aspect care confirmă declaraţiile martorei R.I., în sensul că în dimineaţa zilei de 14 august 2012, în jurul orelor 04.00, inculpatul a venit la locuinţa sa şi că au urcat împreună victima într-o roabă, cu care inculpatul a transportat victima până în drum.
Momentul în care inculpatul a transportat victima şi a abandonat-o într-un şanţ a fost surprins de martorul I.D.C., care dormea într-o casă apropiată şi care, fiind trezit de zgomotul produs, I-a văzut pe inculpat în timp ce trecea cu roaba pe drum. Deşi martorul, care era dintr-o altă localitate nu-l cunoştea pe inculpat, i-a reţinut trăsăturile fizice, iar ulterior l-a recunoscut din grup.
Prin urmare, sunt nereale susţinerile inculpatului N.C., care nu a recunoscut că în dimineaţa zilei de 14 august 2012 s-a dus acasă la martora R.I. şi că a transportat victima cu roaba până în drum, abandonând-o într-un şanţ.
Concluzionând, Curtea a reţinut că este pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului cu privire la uciderea victimei D.G., în împrejurările mai sus arătate, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Chiar dacă din probe rezultă o anumită implicare a martorei R.I., cel puţin în activităţile ulterioare uciderii victimei (martora l-a ajutat pe inculpat să o pună pe victimă în roabă, pentru a fi transportată, şi a ajutat la îndepărtarea urmelor infracţiunii - fapte insuficient lămurite de urmărirea penală, care ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului) acest aspect nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatului pentru propriile fapte.
Curtea a reţinut însă că hotărârea apelată este netemeinică în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului N.C., pe care prima instanţă a stabilit-o în apropierea limitei maxime speciale prevăzută de lege.
Sub acest aspect, Curtea a apreciat că la individualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi ignorată existenţa unei stări conflictuale anterioare, întreţinută în special de victimă, care atunci când era în stare de ebrietate provoca scandal şi era deosebit de violentă atât faţă de inculpat, cât şi faţă de martora R.I. Şi în seara de 13 august 2012 victima a venit la locuinţa martorei aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, iar modul în care a pătruns în curtea martorei R.I., sărind gardul, a fost de natură să provoace martorei şi inculpatului o anumită stare de tulburare, stare care, chiar dacă, în împrejurările date (reţinându-se că victima a avut o relaţie de prietenie cu martora şi venea frecvent la locuinţa acesteia) nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., trebuie avută în vedere la individualizarea pedepsei, în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Totodată, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere că inculpatul, care are un grad redus de instruire, şi-a câştigat existenţa lucrând pentru martora R.I., persoană faţă de care se simţea ataşat şi pe care s-a simţit dator să o apere faţă de acţiunile violente ale victimei.
Având în vedere împrejurările în care a fost săvârşită fapta, precum şi celelalte circumstanţe reale şi personale, Curtea a considerat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este mult prea aspră şi că scopul şi funcţiile sancţiunii penale, prevăzute de art. 52 C. pen., pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii, inculpatul N.C. a formulat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, în principal, achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, prin acordarea de circumstanţe atenuate judiciare şi reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., o reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia - invocând ca temei de drept cazul casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul N.C. în raport cu cazul de casare invocat art. 3859 alin. (1) pct. 172C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 11 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege prin care s-a operat o limitare semnificativă a devoluţiei recursului - reglementat ca a doua cale de atac ordinară - în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost substanţial modificate sau au fost incluse în aria de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) (în radactarea dată prin sus-menţionata lege) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) din acelaşi cod.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., în redactarea dată prin Legea nr. 2/2013.
Ipoteza în care s-ar fi comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, constituia - înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 - cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în prezent abrogat; acest caz de casare (art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.) era unul dintre cele care permiteau, în mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt de către instanţa de recurs. Această verificare nu mai este permisă de legea în vigoare, cât timp art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea dată prin sus-menţionata lege) reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel, criticile recurentului inculpat privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) din noul C. proc. pen. exceda cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, prin acordarea de circumstanţe atenuante judiciare şi reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului acesteia sub minimul special, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al aceluiaşi art. 3859alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.
În fine, examinând din oficiu, recursul de faţă şi în raport cu prevederile art. 5 alin. (1) C. pen. (2014), privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că sus-arătatele prevederi legale nu sunt incidente, pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunea de omor reţinută în sarcina inculpatului, fiind potrivit art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), respectiv art. 188 alin. (1) C. pen. (2014), aceeaşi (10 - 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi).
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 289/A din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500 RON, din care suma de 300 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 289/A din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 august 2012 la 16 aprilie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1362/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1358/2014. Penal → |
|---|
