ICCJ. Decizia nr. 1493/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1493/2014
Dosar nr. 1679/84/2013
Şedinţa publică din 30 aprilie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu privire la latura penală a cauzei ;
Prin sentinţa penală nr. 28 din 13 martie 2013 a Tribunalului Sălaj, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 67/A din 09 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul H.D. a fost condamnat la:
- 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor, infracţiune prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului excerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 26 decembrie 2012 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, măsură care se va realiza conform art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.
În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea, în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, a profilului său genetic.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat un cuţit având lama de 13 cm lungime şi 3 cm lăţime, folosit de inculpat la comiterea infracţiunii de omor.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare în cuantum de 3.200 RON, din care 2.094 RON a reprezentat cheltuielile ocazionate de efectuarea raportului de constatare medico-legală din 26 decembrie 2012.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului, care la 25 decembrie 2012 a aplicat cu un cuţit o lovitură părţii vătămate P.G., care a dus la decesul victimei, întruneşte elemetele contitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
La termenul de judecată din data de 27 februarie 2013, C.A., fosta soţie a defunctului P.G., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.766 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare, iar P.S.A. şi P.G.G. - fiicele defunctului P.G. - s-au constituit părţi civile cu câte 25.000 RON daune morale.
P.C. - mama defunctului P.G. - s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON daune morale, aceeaşi cerere fiind formulată şi de soţul său, P.G.
V.E., P.M. şi P.I. - fraţii victimei P.G. - au arătat că nu se mai constituie părţi civile în cauză.
La acelaşi termen de judecată, inculpatului i s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 320 C. proc. pen. şi consecinţele care decurg din alegerea procedurii simplificate, H.D. declarând că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei, nu formulează cereri privind administrarea de probe şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte; de asemenea, inculpatul a arătat că recunoaşte pretenţiile părţilor civile.
După prezentarea succintă a actului de sesizare, în timpul audierii, inculpatul a arătat că, deşi este de acord să plătească despăgubiri părţilor civile, sumele solicitate Ie-a apreciat ca fiind prea mari, H.D. solicitând acordarea unui termen pentru încheierea unui acord de mediere cu părţile civile.
Întrucât şi părţile civile au fost de acord cu încheierea unui acord de mediere cu inculpatul, în cauză s-a acordat termen până la data de 13 martie 2013.
La termenul din data de 13 martie 2013, inculpatul şi părţile civile prezente au arătat că nu mai doresc încheierea unui acord de mediere, fapt pentru care instanţa, apreciind că pentru soluţionarea laturii civile a cauzei este necesară administrarea de probatorii, a pus în discuţie disjungerea acesteia.
În vederea soluţionării laturii civile a cauzei, cauza a fost disjunsă şi a fost înregistrat, pe rolul Tribunalului Sălaj, dosarul nr. 1679/84/2013.
Cu privire la latura civilă a cauzei;
Prin sentinţa penală nr. 79 din 25 septembrie 2013 a Tribunalului Sălaj, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 1679/84/2013, s-a constatat că părţile civile V.E., P.M. şi P.I. au renunţat la acţiunile civile formulate.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ. şi art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunile civile formulate şi susţinute în cauză, precum şi cea exercitată din oficiu şi a fost obligat inculpatul H.D. la plata următoarelor sume:
- câte 25.000 RON daune morale către părţile civile P.S.A. şi P.G.G.;
- 2.766 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei P.G., către C.A.N.;
- câte 5.000 RON daune morale către P.G. şi P.C., părinţii victimei P.G.
S-a constată că minora P.S.A. beneficiază de pensie de urmaş în cuantum de 350 RON lunar, iar P.G.G. a beneficiat, până la majorat, de pensie de urmaş în cuantum de 350 RON lunar.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ., s-a admis acţiunea formulată de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj şi a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri în cuantum de 90 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de deplasarea în localitatea Bodiajud, judeţul Sălaj, în vederea acordării primului ajutor victimei P.G.
În baza art. 163 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen., văzând prevederile art. 353 C. proc. pen., în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiune, s-a dispus menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului, măsură luată prin ordonanţa procurorului din data de 03 ianuarie 2013.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că la termenul din 24 aprilie 2013 au fost audiaţi partea civilă C.A.N. şi martorii V.E., P.M., P.I., la termenul din 22 mai 2013 s-a acvirat Dosarul nr. 5279/337/2009 al Judecătoriei Zalău, având ca obiect divorţul dintre defunctul P.G. şi P.(C.)A.N. şi s-au audiat martorii M.I., P.I.D., H.S. şi J.N., la termenul din 12 iunie 2013 s-a audiat martorul P.I. şi s-a solicitat Casei Judeţene de Pensii Sălaj să comunice dacă vreuna din părţile civile a beneficiat de ajutor de înmormântare pentru defunctul P.G. şi dacă fiicele defunctului beneficiază de pensie de urmaş.
De precizat este faptul că în Dosar nr. 361/84/2013, la termenul din data de 27 februarie 2013, părţile civile V.E., P.M. şi P.I. au renunţat Ia acţiunile civile formulate, în acest sens fiind incident principiul disponibilităţii.
În cauză, în ceea ce privesc daunele materiale solicitate, au fost îndeplinite condiţiile prev. de art. 1357 C. civ.: fapta ilicită - infracţiunea săvârşită, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea civilă C.A.N. este cert (cheltuielile necesare înmormântării victimei P.G., în sumă de 2.766 RON fiind dovedite cu înscrisurile existente la dosar) şi nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovăţia sub forma intenţiei indirecte aşa cum a fost constatat prin sentinţa penală nr. 28 din 13 martie 2013 a Tribunalului Sălaj rămasă definitivă în urma respingerii apelului declarat în cauză. Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum şi caracterul rezonabil al cuantumului, despăgubirile urmând a fi acordate în echitate. În consecinţă, acţiunea formulată de partea civilă C.A.N. a fost admisă, iar inculpatul a fost obligat la plata, către aceasta, a sumei de 2.766 RON.
În ceea ce priveşte daunele morale, stabilirea cuantumului lor presupune şi luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune şi existenţa unei anumite eventualităţi de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualităţi, este totuşi necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a prejudiciului moral, cum sunt consecinţele negative suportate sub aspect fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate şi urmările produse prin lezarea lor, măsura în care a fost afectată viaţa victimei şi situaţia profesională sau socială a acesteia, instanţa fiind obligată a preciza care anume din aceste criterii au fost avute în vedere la acordarea daunelor morale.
Prejudiciile nepatrimoniale, denumite şi daune morale, reprezintă acele consecinţe ale acţiunii celui obligat la reparaţii, care nu pot fi evaluate în bani, cum ar fi durerea provocată de moartea unei persoane. Repararea prejudiciului sub orice formă constituie obligaţia persoanei care a comis fapta generatoare de prejudicii.
Evaluarea daunelor morale, neputând fi făcută în aceleaşi condiţii ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice de evaluare. Un asemenea criteriu ar putea fi importanţa socială a valorii lezate prin săvârşirea faptei ilicite. În acest caz, valoarea poate avea atât un conţinut subiectiv (implicând o preţuire din partea persoanei lezate), dar şi un aspect obiectiv, fiind expresia unei cerinţe obiective a realităţii. Prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea vătămată. În raport cu valoarea lezată, se mai poate avea în vedere drept criteriu şi gravitatea, precum şi intensitatea durerilor fizice şi/sau psihice, provocate de agresor. Un alt criteriu ar putea fi repercusiunile asupra situaţiei sociale a victimei, inclusiv în plan familial sau profesional, prin atingerile aduse onoarei şi demnităţii victimei.
Din actele dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 315 din 26 ianuarie 2010, dată în Dosarul nr. 5279/337/2009 al Judecătoriei Zalău (acvirat), a fost admisă acţiunea de divorţ introdusă de reclamanta P.A.N. în contradictoriu cu pârâtul P.G., căsătoria fiind desfăcută din vina exclusivă a pârâtului. Cele două fiice rezultate din căsătorie au fost încredinţate mamei spre creştere şi educare, iar pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorelor P.S.A. şi P.G.G. câte 100 RON lunar cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data introducerii acţiunii, 05 octombrie 2009 şi până la majorat.
Ulterior însă, cele două fiice ale defunctului, în special minora P.G.G. au ţinut legătura cu acesta, P.G. îndeplinindu-şi, în mare măsură, obligaţiile părinteşti.
Conform referatului de evaluare efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Salaj, deşi familia P. s-a destrămat prin divorţ datorită dependenţei soţului de băuturi alcoolice, s-au menţinut în mod constant relaţiile dintre soţi şi dintre tată şi fiicele sale. Cea mică a fost afectată încă de la divorţ, întrucât era foarte ataşată de tatăl său şi continua să-l viziteze frecvent, acesta locuind în apropiere. Decesul acestuia a fost un şoc pentru copii, mai ales datorită modului în care s-a produs. Mama fetelor afirmă că nu poate discuta cu fetele despre acest subiect, însă cea mai mică este dusă la psiholog. Deşi refuză să vorbească despre acest subiect, mama le simte suferinţa şi uneori le aude plângând peste noapte sau găseşte batiste lângă patul lor şi pozele tatălui sub pernă. Pentru cele două fiice, mama a solicitat daune morale, bani care, chiar dacă nu le va alina suferinţa, vor acoperi nevoile acestora.
În mare măsură, aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţiile persoanelor audiate în cauză, declaraţii în care s-a mai arătat că, fiind cel mai mic dintre cei patru fraţi, defunctul P.G. a fost cel care şi-a ajutat cel mai mult părinţii la treburile gospodăreşti, fiind cel mai apropiat de aceştia.
Instanţa a reţinut că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situaţia anterioară a victimei. Criteriul echităţii exprimă cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare a părţii vătămate, dar, în acelaşi timp, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii şi să nu constituie venituri nejustificate.
Este evident că părţile civile P.S.A., P.G.G., P.C. şi P.G. au suferit prejudicii morale cauzate de dispariţia persoanei dragi, despăgubirile morale având scopul de a alina oarecum suferinţa pricinuită de moartea tatălui, respectiv a fiului, cuantificarea acestora urmând a se face într-un mod cât mai realist, sens în care se va avea în vedere şi faptul că, în situaţia de faţă, decesul victimei a survenit ca urmare a unei acţiuni intenţionate, iar pe de altă parte, pierderea suferită de membrii familiei nu va putea fi niciodată suplinită în totalitate prin acordarea unor sume de bani.
Raportat la aceste considerente, ţinând cont de contextul în care a fost săvârşită fapta şi gravitatea urmărilor acesteia, instanţa a apreciat că pretenţiile părţilor civile nu depăşesc cuantumul sumei care, prin prisma elementelor arătate mai sus, ar fi în măsură să compenseze prejudiciului moral efectiv suferit.
Instanţa a apreciat că în cauză s-a făcut dovada efectelor morale negative asupra părţilor civile P.S.A., P.G.G., P.C. şi P.G., care să fie compensate material, urmând a se admite acţiunile acestora astfel cum au fost formulate, neputându-se reţine în cauză un cuantum foarte ridicat al daunelor morale solicitate şi netinzându-se la obţinerea unor beneficii necuvenite.
Astfel fiind, instanţa a obligat inculpatul la plata a câte 25.000 RON daune morale către părţile civile P.S.A. şi P.G.G., fiicele defunctului P.G., precum şi la plata a câte 5.000 RON daune morale către părţile civile P.C. şi P.G., părinţii defunctului P.G.
Potrivit jurisprudenţei în materie, în cazul infracţiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice către copiii minori ai victimei până la majoratul acestora are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia penală nr. 822 din 08 februarie 2006).
Prin sentinţa civilă nr. 315 din 26 ianuarie 2010, dată în Dosarul nr. 5279/337/2009, pârâtul P.G. a fost obligat să plătească în favoarea fiicelor sale câte 100 RON lunar cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data introducerii acţiunii, 05 octombrie 2009, şi până la majoratul acestora.
Dintre cele două fiice ale defunctului P.G., numai P.G.G. este în prezent minoră, iar potrivit precizărilor făcute de C.A.N., P.S.A., devenită majoră la data de 11 septembrie 2012 şi absolventă a 12 clase în anul 2013, nu urmează studii după terminarea liceului. De asemenea, la dosar nu există probe din care să rezulte faptul că P.S.A. ar fi solicitat, după ce a devenit majoră, obligarea tatălui său la plata unei pensii de întreţinere până la finalizarea studiilor.
Conform adresei din 04 septembrie 2013 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, prin decizia din 30 ianuarie 2013, în favoarea fiicelor defunctului P.G. s-a stabilit o pensie de urmaş în cuantum de câte 161 RON lunar, cele două încasând, în fapt, câte 350 RON lunar, în conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 6/2009, privind instituirea pensiei sociale minim garantate.
Faţă de cele mai sus expuse, s-a constatat că, dată fiind contribuţia lunară pe care victima P.G. o avea de achitat fiicelor sale, câte 100 RON şi faptul că pensia de urmaş stabilită în favoarea acestora a fost mai mare (câte 350 RON), inculpatul H.D. nu poate fi obligat la prestaţii periodice în favoarea minorei P.G.G. până la majoratul acesteia, neputându-se reţine necesitatea acoperirii prejudiciului cauzat prin lipsirea de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea acesteia.
Întrucât au fost întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi întrucât sunt dovedite cheltuielile ocazionate de deplasarea în localitatea Bodiajud, judeţul Sălaj, în vederea acordării primului ajutor victimei P.G., în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 C. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a admis acţiunea formulată de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj şi a obligat inculpatul la plata de despăgubiri în cuantum de 90 RON.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.D., criticând sentinţa atacată ca neîntemeinică sub aspectul soluţionării acţiunii civile referitor la petitul privind daunele morale acordate părţilor civile P.S.A. şi P.G.G. şi a solicitat desfiinţarea soluţiei penale apelate în aceste limite şi pronunţarea unei decizii prin să se dispună diminuarea daunelor morale până la concurenţa sumei de 10.000 RON.
Apelul a fost motivat arătându-se că sumele acordate de către instanţa de fond cu titlu de daune morale sunt exagerate şi nejustificate şi că, deşi partea civilă P.S.A. şi-a precizat cuantumul daunelor morale la suma de 20.000 RON, instanţa de fond în mod greşit a acordat în favoarea acesteia suma de 25.000 RON.
Prin decizia penală nr. 212/A din 05 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.D. împotriva sentinţei penale nr. 79 din 25 septembrie 2013 a Tribunalului Sălaj.
Apelantul a fost obligat pe să plătească în favoarea statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu apărătorului s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că cerinţele legii impun ca persoana care a comis o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de „prejudiciu” fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale produse prin orice fapte ilicite, deci şi a celor cu caracter penal.
Referitor la critica privind cuantumul daunelor morale acordate, Curtea a reţinut că, spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probaţiuni, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.
În cazul infracţiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului şi toate consecinţele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere mai multe criterii, şi anume importanţa valorii morale lezate, durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, tulburările şi neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral, ţinând seama în acelaşi timp de scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral, acela de compensare a suferinţei persoanei prejudiciate şi nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani.
S-a considerat, de asemenea, că la cuantificarea acestor daune instanţa trebuie să se raporteze şi la practica judiciară în materie, fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalităţii în faţa legii.
Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite, cu respingerea oricărei intenţii de îmbogăţire fără justă cauză.
În prezenta speţă este vorba de atât de repararea unui prejudiciu de afecţiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care s-a dispus şi prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afecţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fi avut legături de afecţiune strânse cu victima, în momentul decesului”, cât şi de repararea prejudiciului încercat prin suferinţa fizica şi psihică proprie a victimelor directe.
În cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părţile civile au suferit o traumă psihică de profundă, determinată de fapta săvârşită de inculpat, moartea tatălui. Deşi victima a divorţat de soţia sa, mama părţilor civile, rezultă din declaraţiile acesteia din urmă şi a martorilor audiaţi în dosar că între fiicele defunctului şi acesta din urmă existau relaţii de afecţiune profunde, se întâlneau săptămânal ori mergeau la casa de la ţară a victimei şi contribuia, în măsura posibilităţilor, la întreţinerea fiicelor sale cu bani şi produse alimentare sau îmbrăcăminte.
Aşa fiind, acordarea de daune morale se justifică pentru a compensa prejudiciul afectiv cauzat acestora şi de care victimele erau legate printr-o relaţie afectivă de natură familială.
În raport cu gravitatea suferinţelor morale produse părţilor civile de impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimt acestea şi urmările psihologice suportate, corect a apreciat instanţa de fond că sumele de câte 25000 RON pentru fiecare dintre fiicele victimei reprezintă o justă şi echitabilă compensare, fiind corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial invocat de părţile civile şi în măsură să ofere o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul suferit, fiind totodată proporţionale culpei inculpatului, din această perspectivă soluţia fiind conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române, cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene (P. Tercier, op. cit. p. 268).
Împotriva acestei decizii condamnatul H.D. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale la care a fost obligat.
Examinând recursul declarat de inculpatul H.D. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la 5 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, recurs care vizează latura civilă a cauzei.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cererea de reducere a cuantumului daunelor morale formulată de inculpatul H.D. nu poate fi examinată în recurs întrucât aceasta nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., cuantumul acestor despăgubiri fiind rezultatul aprecierii suverane de către instanţe (fond/apel) a prejudiciului moral cauzat prin infracţiunea săvârşită de către inculpat.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 05 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 05 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1496/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 144/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
