ICCJ. Decizia nr. 1391/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1391/2014
Dosar nr. 26243/3/2013
Şedinţa publică din 18 aprilie 2014
Prin Sentinţa penală nr. 708 din 16 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 865 C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012.
A fost descontopită pedeapsa de 1 an închisoare în pedepsele componente respectiv şase pedepse de două luni închisoare aplicate pentru şase infracţiuni de ameninţare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi sporul de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu pedeapsa din prezenta urmând ca inculpatul B.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare în final inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata prevenţiei de la 3 iunie 2013 şi perioada deja executată de la 15 aprilie 2011 la 28 mai 2012.
Au fost menţinute măsurile de siguranţă dispuse prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă S.P. şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.777,62 RON către această parte civilă.
S-a luat act că partea vătămată A.M.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin Rechizitoriul nr. 4/D/P/2012 din 26 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că la data de 1 ianuarie 2012 inculpatul B.I. a lovit-o pe partea vătămată A.M.S., cu un corp dur, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral.
Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a unor acte premergătoare, proces-verbal de cercetare a locului faptei şi planşa foto, copii ale actelor medicale privind asistenţa medicală acordată părţii vătămate, raport de expertiză medico-legală privind leziunile suferite de A.M.S., raport de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpatul B.I. şi actele medicale aferente, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, raport de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia comportamentului simulat a părţii vătămate A.M.S., procese-verbale de recunoaştere din planşe foto, procese-verbale de redare a conţinutului unor convorbiri telefonice, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul B.I. acesta recunoscând în totalitate acuzaţiile reţinute în sarcina sa şi solicitând judecarea pe baza procedurii simplificate, declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că la data de 2 ianuarie 2012 numita A.M.S. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă "S.P." prezentând un traumatism cranio-cerebral ca urmare a unei plăgi cranio-duro-cerebrale situate în zona parieto-occipitală stângă.
Conform raportului medico-legal, A.M.S. a prezentat leziuni traumatice la nivelul capului care se puteau produce la 1 ianuarie 2012 prin lovire cu corp dur. Evaluarea gravităţii leziunilor traumatice cranio-cerebrale (nivel parieto-occipital stânga) reprezentate prin: plagă pericraniană, fractură oblică fără deplasare parieto-occipital stânga, hematom subdural subacut, hematom intraparenchimatos, poate fi făcută prin aprox. 70 zile de îngrijiri medicale dacă nu au survenit complicaţii. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa persoanei.
Materialul probator administrat în cauză demonstrează că autorul acestei agresiuni este inculpatul B.I.
S-a stabilit că la 1 ianuarie 2012 în locuinţa părţii vătămate a avut loc o petrecere la care au participat B.I., fratele său, F.I., cât şi P.M., fostul soţ al A.M.S. de care aceasta este divorţată dar care locuieşte în continuare la aceeaşi adresă. De mai mulţi ani A.M.S. avea o relaţie de concubinaj cu inculpatul B.I., relaţie care însă a înregistrat numeroase conflicte şi stări tensionate.
La data respectivă atât B.I., cât şi fratele său erau puternic marcaţi de consumul de alcool încă de la momentul venirii în locuinţa părţii vătămate; odată ajunşi aici B.I. şi fratele său au continuat să consume alcool împreună cu P.M. şi A.M.S. Pe fondul consumului de alcool şi al unei crize de gelozie, B.I. a făcut afirmaţia că din casa respectivă trebuie să moară cineva apoi a apucat-o de păr pe A.M.S. şi, cu un briceag pe care îl avea asupra sa, a lovit-o foarte puternic la nivelul craniului. Lama obiectului vulnerant a penetrat cutia craniană provocând o fractură parietală stângă şi a produs un hematom subdural.
Martorul P.M., care ieşea din baia locuinţei în momentele în care B.I. o imobilizase pe A.M.S., a fost lovit cu pumnul în faţă de fratele inculpatului, numitul F.I. Lovitura a determinat nu numai căderea lui P.M., dar şi o stare de uşoară ameţeală şi confuzie care nu i-a permis acestuia perceperea tuturor detaliilor, în pofida dimensiunilor foarte reduse ale locuinţei.
La scurt timp după aplicarea loviturii A.M.S. s-a simţit rău şi a fost necesară intervenţia unui echipaj al serviciilor medicale de urgenţă care a transportat-o la cea mai apropiată unitate sanitară, iar B.I. şi fratele său revenind la domiciliul lor situat în blocul învecinat.
Declaraţia de recunoaştere dată de inculpat în vederea beneficierii de dispoziţiile art. 320 alin. (1) alin. (7) C. proc. pen., se coroborează cu materialul probator administrat în cauză ce dovedeşte fără putinţă de tăgadă atât existenţa faptei, cât şi vinovăţia inculpatului.
În drept, fapta inculpatului B.I. de a aplica o lovitură cu un cuţit în zona craniană numitei A.M.S., lovitură urmare căreia aceasta a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale şi care i-a pus viaţa în primejdie, constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., şi anume: dispoziţiile generale a C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la forma de tentativă a infracţiunii de omor, dispoziţiile părţii speciale a C. pen. care stabilesc limitele speciale ale infracţiunii dedusă judecăţii, împrejurările concrete în care fapta s-a derulat în cadrul unor operaţiuni judiciare.
Faţă de modalitatea în care inculpatul a acţionat şi faţă de valorile ocrotite de lege specifice infracţiunii comise de acesta Tribunalul a apreciat că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului cu atât mai mult cu cât este cunoscut cu antecedente penale, urmând ca pedeapsa să fie stabilită într-un cuantum care să le asigure şi să le respecte caracterul preventiv - restrictiv - exemplificativ, situat peste minimul special prin raportare la criteriile analizate mai sus.
În ceea ce-l priveşte pe inculpat pe lângă pedeapsa principală acestuia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă care să o eficientizeze.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
Motivele de apel aşa cum au fost susţinute de către părţile apelante sunt menţionate în practicaua prezentei hotărâri şi nu mai este necesară reluarea acestora.
Prin Decizia penală nr. 358/A din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 708 din 16 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A fost menţinută starea de arest şi a fost dedusă arestarea preventivă de la 3 iunie 2013 la zi.
A obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu avocat oficiu.
Analizând apelurile declarate în cauză în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate şi le va respinge în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută, nu a fost contestată de către părţi, iar inculpatul a recunoscut în totalitate afirmaţiile şi şi-a însuşit materialul probator din faza de urmărire penală.
În privinţa pedepsei aplicate, s-a constatat că s-a făcut o justă individualizare a acesteia, ţinându-se cont de prevederile art. 72 C. pen., respectiv de gravitatea faptei, de condiţiile în care a fost săvârşită, de urmările acesteia, de limitele de pedeapsă, dar şi de atitudinea sinceră a inculpatului, care a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate, prev. de art. 3201 C. proc. pen., care stabileşte deducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
În condiţiile în care pedeapsa a fost stabilită la 6 ani pentru infracţiunea de tentativă de omor, s-a constatat că aceasta a fost orientată peste limita minimă prevăzută de lege, avându-se în vedere gravitatea faptei, dar şi faptul că inculpatul a mai comis şi alte infracţiuni, chiar dacă nu este recidivist.
Aşa fiind, nu au fost primite criticile Parchetului şi nici a inculpatului în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.
Referitor la apelul inculpatului, s-a constatat că nu sunt motive care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante, atitudinea sa sinceră a fost avută în vedere de către instanţa de fond care i-a dat eficienţa cuvenită.
În ceea ce priveşte solicitarea Parchetului de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 63 lit. d) şi e) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor părinteşti şi drepturilor de a fi tutore, instanţa a apreciat că nu se impune aplicarea şi acestei sancţiuni.
De asemenea, s-a apreciat că nu se impune nici confiscarea sumei de 20 RON, în condiţiile în care briceagul folosit la comiterea infracţiunii nu a fost găsit şi nu s-a făcut dovada că acesta ar aparţine inculpatului, iar valoarea acestuia nu poate fi stabilită nici prin apreciere, în situaţia în care din actele de la dosar nu rezultă nicio caracteristică a acestuia pentru a putea fi evaluat, nefiind îndeplinite prevederile art. 118 lit. b) C. pen.
În concluzie, s-a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi nu sunt motive pentru desfiinţarea acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.I.
Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Cu prilejul dezbaterilor, a reiterat critica vizând netemeinicia pedepsei aplicate, apreciind cuantumul acesteia mult prea mare în raport cu dispoziţiile art. 20 C. pen. anterior şi ale art. 3201 C. proc. pen. anterior, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei recurate, iar pe fond şi să i se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai mic având în vedere atitudinea sinceră, de recunoaştere şi de regret a comiterii faptei, context în care poate beneficia de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. anterior.
De asemenea, a solicitat aplicarea art. 5 din C. pen., apreciind că legea nouă este mai favorabilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 10 decembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind învestită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 4 aprilie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare, cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se află în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Examinând recursul declarat de inculpat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se impun următoarele consideraţii de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.
Din analiza conţinutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislaţia procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce priveşte chestiunile de nelegalitate, menţionate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind aşadar, o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
Prin urmare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situaţiei de fapt, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată la data de 28 noiembrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Ca atare, obiectul judecăţii în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, aşa încât instanţa de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Referitor la critica formulată de inculpat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că individualizarea pedepsei aplicate acestuia s-a realizat pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanţelor sale personale de care instanţele au ţinut seama în procesul de stabilire a pedepsei.
Tot astfel, existenţa unor circumstanţe atenuante nu mai poate fi analizată în recurs, pentru că ar conduce la o modificare a situaţiei stabilite cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Aşadar, reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstanţelor comiterii faptei şi a datelor sale personale şi nu verificarea încălcării unei dispoziţii legale în procesul de stabilire a pedepsei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin urmare, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului vizând aplicarea unei pedepse mai mici nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, câtă vreme, este evident că, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi reglementându-se aşadar un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.
Or, în cauză, recurentul a arătat că decizia penală pronunţată în apel este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, critica fiind exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit dispoziţiei legale anterior menţionate.
Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.
Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.
Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.
Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel, ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.
În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.
Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnarea va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării, şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.
Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.
În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
De altfel, principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.
Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanţa apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condiţiilor de incriminare, a cerinţelor privind tragerea la răspundere penală şi a condiţiilor de sancţionare.
În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.
Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispoziţiilor legale (art. 5 alin. (2) şi art. 173 C. pen. care demonstrează că noţiunea de "lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual şi nu legea în integralitatea ei), cât şi a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralităţii de infracţiuni, a pedepselor complementare şi accesorii, a suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012).
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă, cu suficientă evidenţă, voinţa legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.
Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune, atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că fapta de omor calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 alin. (1) C. pen.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că infracţiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.
Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
La momentul comiterii, infracţiunea era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancţionată cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor.
Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 din C. pen. şi nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte condiţiile de existenţă a tentativei şi cele privind tratamentul sancţionator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate şi cu aceleaşi consecinţe în art. 32 şi 33 din noul C. pen.
Referitor la efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, se constată că nu există diferenţe între art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleaşi condiţii de reglementare.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că potrivit legii vechi, fapta comisă de inculpat era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, sancţiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 21 C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 4 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni închisoare. Pedeapsa aplicată pentru această infracţiune a fost de 6 ani închisoare.
Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ordinea prevăzută în art. 79 C. pen., limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Aşadar, inculpatului i s-a aplicat, de către instanţa de fond, o pedeapsă orientată către mediu. Potrivit legii noi limitele au fost reduse. Ca atare, se constată că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către mediu prin raportare la limite de pedeapsă care potrivit legii noi au fost reduse ceea ce ar impune adaptarea pedepsei la aceste noi limite.
Cât priveşte stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ţinând seama de noile limite de pedeapsă.
Ca atare, Înalta Curte va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporţionalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de fond l-a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei pentru fapta de tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Ţinând seama de principiile anterior menţionate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare, legea nouă fiind, din această perspectivă, mai favorabilă.
Instanţa de recurs va aplica principiul proporţionalizării şi cu privire la pedepsele complementare, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede că "se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă", urmând a le adapta în funcţie de noile limite şi conţinut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârea atacată, conform legii vechi.
Potrivit art. 66 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi, spre deosebire de vechea reglementare, din art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, care stabilea limite de la 1 la 10 ani.
Prin urmare, va adapta pedeapsa complementară la noile limite şi va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, redusă de la 2 ani cât a aplicat instanţa de fond.
În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public, dar şi reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce priveşte minimul cât şi maximul sancţiunii, rezultă că in concreto, legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l priveşte pe inculpat.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de inculpat este fondat şi, în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, îl va admite şi rejudecând va face aplicarea art. 5 C. pen.
Deşi legea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracţiunii în forma de bază.
Ca atare, în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul B.I. din infracţiunea prev. de art 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 32 rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen.
Totodată, va menţine dispoziţiile privind anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012 şi descontopirea pedepsei de 1 an închisoare în pedepsele componente, respectiv, şase pedepse de două luni închisoare aplicate pentru şase infracţiuni de ameninţare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi sporul de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante.
Fiind repuse în individualitatea lor pedepsele anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în ceea ce priveşte pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, printr-o hotărâre rămasă definitivă, se impune aplicarea legii penale de dezincriminare, în conformitate cu dispoziţiile art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen.
Potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 C. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012, s-a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că la data de 15 aprilie 2012, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în faţa blocului de domiciliu, inculpatul B.I., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice a tulburat ordinea şi liniştea publică provocând scandal şi proferând expresii jignitoare la adresa părţilor vătămate N.M., T.N., T.R.E., P.I.L., N.V.I. şi P.S., părţi pe care le-a ameninţat cu moartea având asupra sa un cuţit de bucătărie pe care-l flutura în aer, creând o stare de panică şi de tulburare în rândul persoanelor prezente.
Faptele anterior descrise au fost încadrate în infracţiunile prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, art. 193 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată se constată că textul de incriminare a fost abrogat prin art. 39 pct. 1 din Legea nr. 187/2012.
Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Art. 8 din Legea nr. 187/2012 prevede că dispoziţiile art. 4 se aplică în mod corespunzător şi pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în titlul II.
Verificând îndeplinirea condiţiei din art. 4 C. pen. se constată că potrivit art. 372 alin. (1) C. pen., fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Aşadar, se constată că fapta de "port fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, al unui obiect fabricat pentru tăiere" prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012, nu mai constituie infracţiune în noua reglementare, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii incriminate în prezent în art. 372 alin. (1) C. pen.
Astfel, în conformitate cu art. 372 alin. (1) C. pen., fapta de a purta fără drept obiecte fabricate pentru tăiere constituie infracţiune doar în condiţiile în care se realizează la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun, or fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 luni închisoare nu a fost comisă în niciunul dintre locurile menţionate de legea nouă. Ca atare, fapta pentru care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu mai este prevăzută ca infracţiune de legea nouă.
Prin urmare, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. şi la art. 8 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa de 2 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu se va mai executa.
Concursul de infracţiuni existent între infracţiunile săvârşite de recurentul inculpat impune, de asemenea, o evaluare separată sub aspectul identificării legii mai blânde.
Sub acest aspect se constată că instanţa de fond a aplicat pentru concursul de infracţiuni dispoziţiile art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.
Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
Conform legii noi, sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., conform cărora în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În mod evident, sporul de 4 luni aplicat prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pe care instanţa de recurs îl menţine, este mai redus decât sporul de 8 luni ce ar rezulta din aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. Ca atare, legea veghe este mai favorabilă inculpatului în materia concursului de infracţiuni.
Prin urmare, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, va contopi cele şase pedepse de câte două luni închisoare aplicate pentru şase infracţiuni de ameninţare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior aplicate prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu pedeapsa din prezenta rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare, astfel că, în final inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Instanţa de recurs va aplica şi pedepse accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că "se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă", urmând a le adapta în funcţie de noile limite şi conţinut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi.
Prin urmare, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele cuprinse între 15 aprilie 2011 la 28 mai 2012, respectiv de la 3 iunie 2013 la 18 aprilie 2014.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.I., casează, în parte, Decizia penală nr. 358/A din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi Sentinţa penală nr. 708 din 16 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul B.I. din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen..
În baza art. 32 rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen.
Menţine dispoziţiile privind anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 19 iunie 2012 şi descontopirea pedepsei de 1 an închisoare în pedepsele componente, respectiv, şase pedepse de două luni închisoare aplicate pentru şase infracţiuni de ameninţare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi sporul de 4 luni închisoare aplicat pedepsei rezultante.
În baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. şi la art. 8 din Legea nr. 187/2012 constată că fapta prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 nu mai este prevăzută de legea penală, astfel încât pedeapsa de 2 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu se mai execută.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, contopeşte cele şase pedepse de câte două luni închisoare aplicate pentru şase infracţiuni de ameninţare, fapte prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. anterior şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior aplicate prin Sentinţa penală nr. 489 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu pedeapsa din prezenta rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare, astfel că, în final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioadele cuprinse între 15 aprilie 2011 la 28 mai 2012, respectiv de la 3 iunie 2013 la 18 aprilie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 400 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1382/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... | ICCJ. Decizia nr. 1399/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
