ICCJ. Decizia nr. 1503/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sustragerea de sub sechestru (art. 244 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1503/2014
Dosar nr. 5267/86/2012
Şedinţa publică din 2 mai 2014
Prin Sentinţa penală nr. 197 din data de 19 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosarul nr. 5267/86/2012, s-au hotărât următoarele:
S-a respins cererea formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a judeţului Suceava vizând introducerea în cauză a SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) în calitate de partea responsabilă civilmente, ca nefondată.
S-a respins cererea formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a judeţului Suceava, de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL), ca nefondată.
A fost condamnat inculpatul I.R.A., administrator al SC J.R. SRL Suceava, la:
- pedeapsa de 2 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi
- pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 din vechiul C. civ. (în vigoare la data săvârşirii faptei), a fost admisă acţiunea civilă formulată de Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a judeţului Suceava şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus obligarea inculpatului I.R.A. la plata către partea civilă a sumei de 50.250,24 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, împreună cu majorările de întârziere, calculate conform O.G. nr. 92/2003, de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal.
S-a luat act că SC A.I. SRL Bacău, prin administrator P.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a respins solicitarea Parchetului de repunere a părţilor în situaţia anterioară sustragerii de sub sechestrul aplicat în mod legal asupra bunurilor aparţinând SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) şi în favoarea SC A.I. SRL Bacău - adm. P.A. şi care au fost puse sub sechestru prin Procesul-verbal din data de 29 octombrie 2009 întocmit de executorul judecătoresc J.C., ca nefondată.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.R.A. la plata către stat a sumei de 274,83 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, dispunându-se ca suma de 124,83 RON - reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală - să fie avansată în fondul Ministerului Public, iar suma de 150 RON - reprezentând cheltuieli judiciare din faza de judecată - în fondul M.J.L.C., din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, urmând a fi avansată în fondul Baroului de Avocaţi Suceava.
Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului hotărârii să fie transmisă Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 205/P/2011 din 20 aprilie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului I.R.A. sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Deopotrivă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii:
- I.R.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.;
- C.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi
- B.L.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că, prin plângerea penală formulată de SC A.I. SRL Bacău, reprezentată prin administrator P.A., îndreptată împotriva numiţilor I.R.A., C.I. şi B.L.T., s-a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere de sub sechestru, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fapte prev. de art. 244, art. 290 şi art. 291 C. pen.
În motivarea plângerii s-a arătat că, la data de 30 ianuarie 2009, între SC A.I. SRL Bacău şi SC J.R. SRL Suceava (fostă SC L.O. SRL), ultima reprezentată de I.R.A., s-a încheiat un contract de colaborare în baza căruia au fost livrate diferite cantităţi de materiale de construcţii, profile PVC şi de aluminiu, pentru care beneficiarul SC J.R. SRL a emis un bilet la ordin ce a fost refuzat la plată.
După ce mijlocul de plată a fost învestit cu formulă executorie, la data de 29 octombrie 2009, s-a procedat la instituirea sechestrului executoriu asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarei SC J.R. SRL, acestea fiind lăsate în custodia reprezentantului societăţii, I.R.A.
La data de 16 aprilie 2010, s-a constatat că toate bunurile sechestrate nu se mai găseau în custodia inculpatului I.R.A., acesta recunoscând că le vânduse către SC J.B. SRL Suceava. În acest sens, inculpatul a prezentat un număr de 64 facturi fiscale ce fuseseră semnate la rubrica "furnizor" de numiţii C.I. şi B.L.T., existând suspiciunea că aceste documente au fost întocmite în fals.
S-a mai reţinut că, la data de 9 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a înregistrat plângerea formulată de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Suceava împotriva numitului C.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 4 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că acesta, în calitate de administrator al SC J.R. SRL Suceava, în perioada octombrie - decembrie 2009, nu a înregistrat în contabilitatea societăţii veniturile realizate din vânzarea de mărfuri diverse, obiecte de inventar şi mijloace fixe, menţionate într-un număr de 64 facturi fiscale ce au fost emise către SC J.B. SRL, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit în sumă de 1.937,35 RON şi TVA în sumă de 48.312,89 RON, în total suma de 50.250,24 RON. Totodată, în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile, a refuzat în mod nejustificat să se prezinte la sediul organelor fiscale cu documentele de evidenţă contabilă ale societăţii.
La data de 24 august 2010, cauzele au fost conexate sub nr. unic 1414/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Prin Ordonanţa acestei structuri de parchet nr. 1414/P/2010 din data de 21 februarie 2011, cauza a fost declinată spre competentă soluţionare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, unde a fost înregistrată sub nr. unic 205/P/2011.
În fapt, s-a reţinut că SC J.R. SRL a fost înfiinţată în anul 2007, având sediul în mun. Suceava, str. ..., jud. Suceava, iar ca unic asociat şi administrator pe numitul C.I.
În anul 2004, a fost înfiinţată şi S.C. L.O. SRL, iniţial cu sediul în mun. Iaşi, iar ulterior, începând cu data de 5 septembrie 2007, cu sediul în mun. Suceava, la aceeaşi adresă ca şi SC J.R. SRL. Societatea era administrată statutar de C.I.
În luna octombrie 2009 a fost schimbată şi denumirea societăţii, din S.C. L.O. SRL în SC J.R. SRL. Prin Procura generală autentificată sub nr. 413 din 11 martie 2009, C.I. l-a împuternicit pe inculpatul I.R.A. să administreze SC L.O. SRL. În fapt, de administrarea SC J.R. SRL şi SC L.O. SRL s-a ocupat încă de la înfiinţare numai inculpatul I.R.A.
Prin Contractul din 3 ianuarie 2009, încheiat între SC A.I. SRL Bacău - reprezentată de P.A., şi SC L.O. SRL Suceava - reprezentată de I.R.A., s-a stabilit vânzarea către cea din urmă societate a materialelor de construcţii, profile PVC şi de aluminiu necesare fabricării de tâmplărie termopan din aluminiu şi PVC.
La data de 29 ianuarie 2009, inculpatul I.R.A. a achiziţionat marfă în valoare totală de 12.102,68 RON, în baza Facturii fiscale nr. x1, pentru plata căreia a emis Bilet ordin din 29 ianuarie 2009, refuzat la plată la data de 11 martie 2009. În urma discuţiilor purtate între furnizor şi beneficiar, acesta din urmă a acceptat emiterea altui bilet la ordin, cu seria ... din 8 septembrie 2009, în sumă de 23.417,68 RON (incluzând valoarea mărfurilor achiziţionate, plus penalităţile de întârziere), bilet la ordin care ulterior a fost, de asemenea, refuzat la plată datorită lipsei de disponibil în contul trăgătorului şi, ca urmare, învestit cu formulă executorie, cererea de executare silită fiind adresată Biroului Executorului Judecătoresc J.C.
La data de 29 octombrie 2009, la sediul debitoarei SC L.O. SRL (care între timp îşi schimbase denumirea în SC J.R. SRL), s-a instituit măsura sechestrului executoriu asupra unor bunuri mobile ale debitoarei, acestea fiind lăsate în custodia inculpatului I.R.A., căruia îi revenea obligaţia de a nu le înstrăina şi de a nu dispune de acestea. Printre bunurile sechestrate s-au numărat: profile PVC, două utilaje de tăiat, două vitrine frigorifice, un congelator cu frigider, un frigider Coca Cola şi un expresor de cafea, bunuri despre care inculpatul I.R.A. a precizat că sunt proprietatea altor agenţi economici, însă nu a prezentat niciun document care să confirme susţinerile sale.
La data de 16 aprilie 2010, reprezentanţii SC A.I. SRL, împreună cu executorul judecătoresc, s-au deplasat din nou la sediul debitoarei, în vederea transferării bunurilor anterior sechestrate către o altă locaţie, ocazie cu care s-a constatat că bunurile obiect al sechestrului fuseseră înstrăinate. Pentru dovedirea vânzării, inculpatul I.R.A. a prezentat un număr de 40 facturi fiscale numerotate de la 00112 la 00152, întocmite după data instituirii sechestrului, plus încă 24 facturi fiscale de la nr. 00153 la nr. 00176, având ca obiect vânzarea unor produse alimentare, toate facturile fiind emise către aceeaşi societate, respectiv SC J.B. SRL. La rubrica "semnătura şi ştampila furnizorului" erau înscrise numele "B.L." şi "C.I.", impresiunea ştampilei aparţinând SC L.O. SRL.
În lipsa acestor bunuri, creditorul SC A.I. SRL a fost în imposibilitatea valorificării bunurilor sechestrate în procedura de executare silită.
În consecinţă, în vederea verificării legalităţii operaţiunilor comerciale reflectate în facturile fiscale anterior menţionate, a fost sesizată Garda Financiară - Secţia Judeţeană Suceava.
În perioada 25 - 28 iunie 2010, Garda Financiară Suceava a procedat la verificarea modului în care SC L.O. SRL a evidenţiat în contabilitate veniturile obţinute prin comercializarea către SC J.B. SRL a mărfurilor declarate sechestrate. În urma verificărilor efectuate s-au constatat diferenţe între cuprinsul declaraţiilor "394" depuse de SC J.R. SRL şi SC J.B. SRL, în sensul că, în perioada octombrie - decembrie 2009, prima societate nu a declarat la organul fiscal vânzările realizate prin intermediul societăţii asociate, respectiv SC L.O. SRL. Totodată, s-a stabilit că societatea L.O. SRL a vândut în semestrul II al anului 2009 mărfuri, obiecte de inventar şi mijloace fixe în sumă de 254.278,2 RON, veniturile realizate nefiind evidenţiate în contabilitate, fapt rezultat şi din cuprinsul declaraţiilor "100" şi "300" privind impozitul pe profit şi TVA în care nu s-au regăsit declarate operaţiunile comerciale de vânzare, dar şi din cuprinsul chitanţelor fiscale emise care atestă că SC L.O. SRL a încasat contravaloarea bunurilor comercializate către SC J.B. SRL.
În vederea efectuării verificării documentelor contabile, la adresa sediului social, pe numele administratorului SC L.O. SRL - numitul C.I., au fost comunicate un număr de trei invitaţii, respectiv din 10 mai 2010, 17 mai 2010 şi 31 mai 2010. Primele două au fost returnate nesemnate, cu menţiunea "expirat termen de păstrare", iar ultima a fost restituită purtând ca semnătură menţiunea "C." - destinatar, fără a se putea însă stabili cine a fost persoana care a executat semnătura.
În consecinţă, organul fiscal a procedat la estimarea bazei de impunere şi la stabilirea, ca fiind sustrasă de la plata către bugetul de stat, a sumei totale de 50.250,24 RON, din care 49.312,89 RON TVA şi 1.937,35 RON impozit pe profit.
Urmare solicitării organelor de urmărire penală, D.G.F.P. Suceava, prin Adresa nr. 74456/30 mai 2011, a comunicat că SC J.R. SRL Suceava a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului începând cu data de 3 martie 2011, astfel încât societatea nu mai putea constitui obiectul inspecţiei fiscale, motiv pentru care nu s-au putut stabili obligaţiile fiscale datorate de aceasta bugetului de stat.
În contextul prezentat, D.G.F.P. Suceava a solicitat Gărzii Financiare Suceava să se constituie parte civilă cu suma reprezentând prejudiciul stabilit iniţial.
În urma analizei coroborate a probelor administrate în cauză, procurorul de caz a reţinut că, în drept, fapta inculpatului I.R.A. care, în calitate de administrator al SC J.R. SRL Suceava (denumită anterior SC L.O. SRL), în perioada octombrie - decembrie 2009, nu a înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 64 facturi fiscale, în baza cărora a efectuat livrări de mărfuri diverse, obiecte de inventar şi mijloace fixe, în valoare totală de 302.591,1 RON, către SC J.B. SRL Suceava, implicit veniturile obţinute, sustrăgându-se în acest fel de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat în sumă de 48.312,89 RON, reprezentând TVA şi în sumă de 1.937,35 RON, reprezentând impozit pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Totodată, a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat constând în aceea că, în calitatea sa de custode, a sustras de sub sechestru bunurile legal sechestrate prin Procesul-verbal din 29 octombrie 2009, întocmit de Executorul judecătoresc J.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost apreciate ca fiind pe deplin dovedite prin următoarele mijloace de probă: sesizările penale ale SC A.I. SRL şi Gărzii Financiare Suceava; copia Contractului din 3 ianuarie 2009 încheiat între SC A.I. SRL Bacău şi SC L.O. SRL Suceava; fişa de calcul a majorărilor de întârziere datorate de SC L.O. SRL către SC A.I. SRL; fişa cu datele de înregistrare ale SC A.I. SRL Bacău deţinute de O.R.C; Ordonanţa de declinare a competenţei nr. 1414/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava; Referatul cu propunere de declinare a competenţei nr. 1414/P/2010 din 13 ianuarie 2011 al I.P.J. Suceava; Rezoluţia de conexare nr. 1414/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava; Referatul cu propunere de conexare nr. 2184/P/2010 al I.P.J. Suceava; Rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de inculpatul I.R.A. a I.P.J. Suceava din data de 3 decembrie 2011; Rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale nr. 205/P/2011 din data de 2 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava; Adresă de constituire ca parte civilă a A.N.A.F.; Procesul-verbal de constatare a Gărzii Financiare Suceava din data de 28 iunie 2010; Procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 16 aprilie 2010 (dosar de executare silită nr. 247/2009) în care pe verso se consemnează tabelul cu bunuri sechestrate; situaţia facturilor emise de SC L.O. SRL în perioada octombrie - decembrie 2009; datele de înregistrare ale SC J.R. SRL, SC J.B. SRL şi SC L.O. SRL şi SC J.P. SRL deţinute de O.R.C. Suceava; Adresa A.N.A.F. privind situaţia neconcordanţelor aferente semestrului II al anului 2009 pentru SC J.R. SRL în urma procesării declaraţiei "394 depusă de partenerii de afaceri; Adresa A.N.A.F. privind declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat "100" pentru luna septembrie 2009 şi deconturi privind TVA "300" pentru luna septembrie 2009 ale SC J.R. SRL; invitaţiile întocmite de Garda Financiară Suceava pe numele C.I.; copiile celor 64 de facturi fiscale numerotate de la 00112 la 00176 emise în perioada octombrie - decembrie 2009 de SC L.O. SRL (în fapt SC J.R. SRL) către SC J.B. SRL pe care la rubrica "semnătura şi ştampila furnizorului" erau înscrise numele lui C.I. şi B.L.; copii ale procurilor generale încheiate între C.I. şi I.R.A.; copia Sentinţei comerciale nr. 109/2011 (dosar nr. 5886/86/2009) a Tribunalului Suceava privind închiderea procedurii de insolvenţă a debitorului SC L.O. SRL (SC J.R. SRL); copia formularului de bilanţ prescurtat a SC J.B. SRL; Adresa O.C.P.I. Suceava din 13 decembrie 2011 privind situaţia bunurilor imobile deţinute de inculpatul I.R.A.; declaraţiile martorilor P.A., D.V.F., B.L.T., C.I., I.M.I.; Adresa A.N.A.F. din 23 ianuarie 2012 privind situaţia comercială şi fiscală a SC J.R. SRL (fostă SC L.O. SRL Suceava) şi SC J.B. SRL (fostă SC J.P. SRL Suceava); fişele cazier judiciar ale inculpatului I.R.A., coroborate cu declaraţiile acestuia.
În faţa primei instanţe, în raport cu manifestarea de voinţă a inculpatului I.R.A. care, la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2012, asistat fiind de apărător ales, a arătat că doreşte să urmeze procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., constatând îndeplinite condiţiile textului de lege precitat, instanţa a procedat la judecarea cauzei conform dispoziţiilor legale sus-menţionate.
În acest cadru procesual, efectuând o analiză coroborată a probele administrate în timpul urmăririi penale şi a declaraţiei de recunoaştere dată de inculpat în faţa primei instanţe, Tribunalul Suceava a reţinut că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, elementul material al infracţiunii constând în acţiunea omisivă de a nu evidenţia în actele contabile vânzările pentru care s-au emis cele 64 de facturi fiscale vizate.
S-a reţinut în acest sens că, efectuând verificări cu privire la înregistrările în evidenţa contabilă a SC L.O. SRL Suceava a veniturilor realizate din vânzarea unor mărfuri, obiecte de inventar şi a unor mijloace fixe, în perioada octombrie 2009 - decembrie 2009, către firma SC J.B. SRL, Garda Financiară - Secţia Judeţeană Suceava a constatat că SC J.R. SRL nu declarase, în perioada vizată, niciun fel de vânzări către SC J.B. SRL.
Deopotrivă, s-a constatat că firma SC L.O. SRL care, de fapt, aparţinea SC J.R. SRL, efectuase diverse operaţiuni comerciale de achiziţie şi vânzare bunuri şi servicii, în perioada supusă verificării, dar că nu depusese nicio declaraţie fiscală obligatorie "100" şi "300" pentru obligaţiile de plată la bugetul de stat şi decontul privind T.V.A., în perioada 1 octombrie 2009 - 30 aprilie 2010.
Totodată, în raport cu modul în care SC L.O. SRL a evidenţiat în contabilitate veniturile obţinute prin comercializarea către SC B. SRL a mărfurilor declarate sechestrate, s-a reţinut că acesta a condus la constatarea unor diferenţe în cuprinsul declaraţiilor "394" depuse de SC J.R. SRL şi SC J.B. SRL, în sensul că, în perioada octombrie - decembrie 2009, prima societate nu a declarat la organul fiscal vânzările realizate prin intermediul societăţii asociate SC L.O. SRL.
S-a stabilit, de asemenea, că societatea SC L.O. SRL a vândut în semestrul II al anului 2009 mărfuri, obiecte de inventar şi mijloace fixe, veniturile realizate nefiind evidenţiate în contabilitate, fapt rezultat şi din cuprinsul declaraţiilor "100" şi "300". Totodată, din cuprinsul chitanţelor fiscale emise a reieşit că SC L.O. SRL a încasat contravaloarea bunurilor comercializate către SC J.B. SRL.
Totodată, s-a reţinut că prin cele 64 de facturi fiscale se atestă că mijloace fixe, mărfuri şi obiecte de inventar ce au aparţinut SC J.R. SRL au fost vândute către SC J.B. SRL. şi că operaţiunile în cauză au fost reale din moment ce, în urma verificărilor Gărzii Financiare, s-a stabilit că în contabilitatea celei din urmă firme facturile au fost înregistrate, cu consecinţa declarării acestor achiziţii în raportările periodice depuse la organele fiscale.
În consecinţă, în raport de consideraţiile factuale anterior prezentate, instanţa de fond a conchis că forma de vinovăţie sub care inculpatul a comis infracţiunea de evaziune fiscală a fost intenţia directă, calificată prin scop, fapta fiind comisă pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Deopotrivă, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului I.R.A. care, în calitate de custode, a sustras de sub sechestrul aplicat în mod legal, bunurile aparţinând SC A.I. SRL Bacău (ce fuseseră puse sub sechestru prin Procesul-verbal din 29 octombrie 2009, întocmit de Executorul judecătoresc J.C.), constituie infracţiunea prev. de art. 244 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul săvârşind-o cu intenţie directă.
S-a reţinut în acest sens că, la data de 29 octombrie 2009, în executarea silită a sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Suceava, executorul judecătoresc s-a deplasat la sediul debitoarei SC L.O. SRL (care între timp îşi schimbase denumirea în SC J.R. SRL) şi, în prezenţa inculpatului I.R. şi a creditorului P.A. - administrator al SC A.I. SRL, s-a procedat la aplicarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor ce au fost expres indicate în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu aceeaşi ocazie, care a fost semnat inclusiv de către inculpat.
La data de 16 aprilie 2010, reprezentanţii SC A.I. SRL, împreună cu executorul judecătoresc, s-au deplasat din nou la sediul debitoarei, în vederea transferării bunurilor anterior sechestrate către o altă locaţie, ocazie cu care s-a constatat că bunurile obiect al sechestrului fuseseră înstrăinate.
Dată fiind natura infracţiunii de sustragere de sub sechestru, instanţa de fond a reţinut că solicitarea procurorului, vizând repunerea părţilor în situaţia anterioară sustragerii de sub sechestrul aplicat în mod legal, conform Procesului-verbal din 29 octombrie 2009, întocmit de către Executorul Judecătoresc J.C., asupra bunurilor aparţinând SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) şi în favoarea SC A.I. SRL Bacău - adm. P.A., apare ca nefondată, astfel că a fost respinsă ca atare.
Deopotrivă, a reţinut că inculpatul a urmat o strategie care să-l ajute în realizarea scopului ilicit urmărit, gândind anticipat şi sustragerea sa de la răspundere penală. Astfel, anterior emiterii facturilor fiscale, a schimbat denumirea SC L.O. S.R.L. în SC J.R. SRL, tocmai pentru a conduce organele în drept pe o pistă falsă, astfel ca, în eventualitatea intervenţiei acestora, cercetările să se îndrepte către administrator - respectiv numitul C.I. (iniţial, plângerea Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Suceava adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost formulată împotriva celui anterior amintit, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 4 şi de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005), iar ulterior a acţionat de o atare manieră încât să planeze suspiciunea atât asupra martorului, cât şi a numitei B.L.
Totodată, a reţinut că numitul C.I. a fost folosit ca paravan de către inculpat, acesta speculând situaţia specială în care se află - fără un domiciliu stabil, cu o stare materială precară (acesta a fost, de altfel, atras iniţial de inculpat cu propunerea de a fi cioban, iar ulterior, de-a lungul timpului, pus administrator la diverse firme înfiinţate de către inculpat. Relevantă în acest sens a fost apreciată declaraţia martorului din care rezultă că, în luna octombrie 2009, la propunerea inculpatului, a fost de acord să înfiinţeze pe numele său o a doua societate, respectiv SC J.B. SRL, I.R. fiind cel care l-a condus la toate instituţiile unde s-au încheiat actele aferente, pe care le-a semnat, contabilă fiind B.L.
În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martorul a mai arătat că şi în cazul SC J.R. SRL a semnat, la propunerea inculpatului, multe documente contabile şi alte înscrisuri, fără să-şi dea seama ce consecinţe au activităţile desfăşurate de I.R., el având încredere în acesta, întrucât locuia în anexa imobilului proprietatea inculpatului.
Fiindu-i prezentate cele 64 de facturi fiscale, martorul nu a putut preciza dacă semnătura de la rubrica "semnătura şi ştampila furnizorului" este a sa, dar a arătat încă o dată că a semnat multe documente fără să le citească şi fără să cunoască conţinutul acestora. A mai arătat că, în calitate de administrator la SC J.B. SRL, nu a efectuat tranzacţiile menţionate în facturilor fiscale vizate şi nici nu cunoaşte cine le-a întocmit; ştampilele celor două societăţi la care figura ca fiind asociat şi administrator le-a folosit numai în prezenţa inculpatului I.R.A., la semnarea documentelor, în restul timpului neavând acces la acestea.
Totodată, instanţa a reţinut ca veridică susţinerea martorului în sensul că, în toamna anului 2009, spre iarnă, inculpatul I.R.A. i-a solicitat să-l ajute să dea foc documentelor contabile. În împrejurarea expusă, inculpatul a scos din locuinţa sa mai multe dosare, precizându-i că acestea conţin acte contabile, pe care le-a dus în spatele imobilului şi, la solicitarea sa, martorul le-a dat foc, acestea arzând în totalitate (iar nu într-un incendiu spontan ce s-ar fi iscat în locuinţa lui I.R. şi care nu ar fi fost raportat). În acelaşi context, martorul a precizat şi că susţinerea numitei I.M., în sensul că el ar deţine şi actele contabile ale SC J.B. SRL nu corespund adevărului, realitatea fiind că documentele au fost arse. În plus, s-a dovedit, inclusiv cu probatoriul testimonial administrat în cauză, că inculpatul era cel care administra de facto societăţile, de activitatea comercială a SC J.R. SRL (SC L.O. SRL) ocupându-se în mod direct şi permanent numai I.R.A.
În consecinţă, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, motiv pentru care a dispus condamnarea acestuia la pedepse privative de libertate, la a căror individualizare judiciară a avut în vedere criteriile generale prevăzute art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, gradul de pericol social al faptelor săvârşite (cel abstract şi generic, evaluat antefactum de legiuitorul penal prin determinarea regimului de represiune şi prin stabilirea minimului şi maximului posibil de sancţionare, dar în corelaţie cu cel concret ce se stabileşte post factum de organele judiciare prin analiza datelor privind conţinutul şi condiţiile concrete de realizare a infracţiunii şi cele referitoare la gradul de antisociabilitate al făptuitorului), împrejurările în care a intersectat sfera infracţionalităţii şi modalitatea concretă în care a acţionat, urmarea produsă - concretizată în planul realităţii faptice prin cauzarea unui prejudiciu patrimonial bugetului consolidat al statului, respectiv atingerea adusă autorităţii de stat, precum şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Deopotrivă, instanţa de fond a avut în vedere faptul că evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social şi că amploarea pe care a luat-o este îngrijorătoare deoarece, în lipsa măsurilor de combatere, poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului, în raport cu menţiunile din fişa de cazier judiciar, instanţa a reţinut că acesta a perseverat în săvârşirea de fapte prohibite întrucât a fost de mai multe ori în vizorul organelor în drept, dar de fiecare dată a beneficiat de clemenţă, aplicându-i-se sancţiuni cu caracter administrativ (inclusiv pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005). În consecinţă, a apreciat că inculpatul nu are capacitatea corespunzătoare de a se integra social, de adaptare adecvată la standardele normative ale societăţii.
Pentru aceste motive, instanţa a respins solicitarea apărării, de reţinere în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante, argumentând, suplimentar, că acesta a avut o atitudine oscilantă, de obstrucţionare a înfăptuirii actului de justiţie, întrucât iniţial, în faţa organelor de urmărire penală, a zădărnicit aflarea adevărului prin prezentarea unei situaţii ce nu corespundea realităţii, îngreunând eforturile de identificare a autorului infracţiunilor.
Acestea au fost motivele pentru care instanţa a apreciat că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
În final, instanţa a apreciat că executarea pedepsei rezultante trebuie să se facă în regim privativ de libertate, în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., reţinând că deşi suspendarea condiţionată a executării pedepsei este posibilă din punct de vedere legal (faţă de cuantumul pedepsei rezultante de 2 ani închisoare), nu se justifică a i se acorda inculpatului acest beneficiu, date fiind gravitatea faptelor şi elementele ce caracterizează persoana sa.
În latură civilă, instanţa de fond a constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului I.R.A., motiv pentru care, în temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 vechiul C. civ. (în vigoare la data săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală), a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Suceava şi a dispus obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului material cauzat, prin plata sumei de 50.250,24 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, împreună cu majorări de întârziere conform O.G. nr. 92/2003, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal.
Distinct de aceasta, instanţa de fond a luat act că SC A.I. SRL Bacău, prin administrator P.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză, raportat la infracţiunea de sustragere de sub sechestru prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
Cât priveşte cererea formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Suceava referitoare la introducerea în cauză a SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) în calitate de partea responsabilă civilmente, instanţa a respins-o ca nefondată, cu argumentarea că societatea vizată a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava la data de 3 martie 2011, astfel încât nu mai are capacitate de exerciţiu, neputând fi, prin urmare, subiect de drepturi şi obligaţii.
Totodată, a respins, ca nefondată, cererea formulată de aceeaşi parte civilă vizând instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL).
Solicitarea parchetului de repunere a părţilor în situaţia anterioară sustragerii de sub sechestrul aplicat în mod legal asupra bunurilor aparţinând SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) şi în favoarea SC A.I. SRL Bacău, prin Procesul-verbal din 29 octombrie 2009 întocmit de către Executorul Judecătoresc J.C., a fost respinsă, deopotrivă, ca nefondată, reţinându-se că executarea silită îşi urmează cursul în dosarul execuţional.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul I.R.A., criticând-o sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare a acesteia.
Prin Decizia penală nr. 122 din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul I.R.A. împotriva Sentinţei penale nr. 197 din 19 noiembrie 2012 a Tribunalului Suceava, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, iar în rejudecare:
A înlăturat dispoziţiile de condamnare a inculpatului şi de contopire a pedepselor aplicate acestuia.
A dispus condamnarea inculpatului I.R.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. şi la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt în contradicţie cu decizia.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare din apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept ca şi în fond, apreciind însă că este necesar a se proceda la o nouă reindividualizare a pedepsei.
În acest sens, plecând de la criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen., instanţa de apel a reţinut că lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum şi conduita pozitivă avută anterior săvârşirii faptei poate fi reţinută în favoarea acestuia ca şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
În consecinţă, ca efect al reţinerii aceste împrejurări, instanţa de apel a micşorat pedepsele aplicate inculpatului, dispunând ca executarea pedepsei rezultante de 1 an să se facă în regim de detenţie, cu argumentarea că în raport cu gravitatea faptelor comise şi prejudiciul mare care a fost cauzat prin săvârşirea acestora, încă nerecuperat, aceasta este singura modalitate de executare aptă să asigure scopul sancţiunii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.R.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 4 noiembrie 2013, sub nr. 5267/86/2012, având fixat prim termen de judecată la data de 21 martie 2013.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la data de 10 aprilie 2013, prin apărător ales, inculpatul I.R.A. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, în sfera căruia a criticat modalitatea de executare a pedepsei ce i-a fost aplicate în apel, susţinând că, în raport cu datele favorabile privind persoana sa, respectiv conduita exemplară postdelictuală în societate, familie şi în faţa organelor judiciare, nivelul superior de instrucţie, situaţia familială deosebită - tată a cinci copii, dar şi disponibilitatea de a acoperi prejudiciul produs prin faptă, se justifică dispunerea executării pedepsei în condiţiile art. 81 sau 861 C. pen. anterior.
Preparator, Înalta Curte constată că, potrivit art 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidenţă în prezenta speţă.
Totodată, constată că, deşi primul termen de judecată stabilit în cauză a avut loc la data de 21 martie 2014, dat fiind faptul că la respectivul termen de judecată cauza a fost amânată urmare solicitării inculpatului şi a apărătorului ales al acestuia de a-şi pregăti apărarea, solicitare care a fost apreciată ca fiind întemeiată, primul termen de judecată, în înţelesul dat acestei sintagme de art. 38510 C. proc. pen. anterior este cel din 2 mai 2014, când dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat efectiv.
În consecinţă, 2 mai 2014 este data în raport de care se calculează termenul de 5 zile prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. anterior pentru depunerea motivelor scrise de recurs şi a cărui nerespectare determină instanţa de recurs să ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se analizează din oficiu.
Un argument în plus în acest sens este faptul că atitudinea nediligentă a apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat care, deşi avea mandat de asistenţă juridică începând cu data de 3 martie 2014, nu a îndeplinit obligaţia care-i revenea de a formula motivele scrise de recurs, nu poate fi imputată inculpatului care a depus diligenţe în vederea angajării unui apărător ales anterior termenului din 21 martie 2014.
În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte constată că inculpatul I.R.A. şi-a motivat recursul în termen legal, motiv pentru care va purcede la analiza criticilor circumscrise de acesta cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Analizând recursul formulat de inculpatul I.R.A. prin prisma motivului invocat, dar şi din oficiu, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cadrul cazului de casare prev. de art 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, inculpatul a criticat modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită în apel, susţinând că, în raport cu datele favorabile privind persoana sa, se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 861 C. pen. anterior privind suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei.
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurentului, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, criticile formulate de acesta pot fi examinate de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare invocat, având în vedere modificările aduse acestuia prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Se observă în acest sens că prin actul normativ sus-menţionat s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.
În acest context, evaluând criticile formulate de inculpatul I.R.A., Înalta Curte constată că aspectele vizând greşita individualizare judiciară a modalităţii de executare a pedepsei exced limitelor controlului judiciar care poate fi exercitat în sfera cazului de casare invocat de apărare, întrucât, în esenţă, individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia sunt chestiuni de apreciere asupra mai multor circumstanţe, operaţiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, aspect antamat numai de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat şi, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, şi în faţa instanţei de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică.
Situaţia particulară a speţei constând în intervenirea unei legi penale în cursul soluţionării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României. În consecinţă, în caz de situaţie tranzitorie, legal şi constituţional, raportul juridic de drept penal va fi soluţionat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcţie de instituţiile penale incidente.
În consecinţă, având în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 289/2009 privind C. pen., Înalta Curte urmează a analiza incidenţa în cauză a acestora, caracterul de motiv de ordine publică al instituţiei aplicării legii penale mai favorabile justificând un astfel de demers chiar şi în condiţiile în care inculpatul I.R.A. nu a formulat o astfel de solicitare.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul inculpat I.R.A. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi de sustragere de sub sechestru prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cărora li s-a dat efect conform art. 76 lit. d) C. pen. anterior, dar şi a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior. Pentru aceste fapte, în apel, inculpatului i-au fost aplicate pedepsele de 1 an închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv de 1 lună închisoare pentru infracţiunea de sustragere de sub sechestru, ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante.
Verificând corespondenţa cu noile dispoziţii materiale şi procedurale, Înalta Curte constată că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) în Legea nr. 241/2005 nu a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, limitele de pedeapsă stabilite pentru această infracţiune fiind aceleaşi şi ulterior datei de 1 februarie 2014, respectiv de la 2 la 8 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Infracţiunea de sustragere de sub sechestru prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, ale cărei limite de pedeapsă se situau între 1 lună - 1 an închisoare sau amendă, conform alin. (1), respectiv între 3 luni - 2 ani închisoare sau amendă, conform alin. (2), este incriminată în noul C. pen. în art. 261 alin. (1) şi (2), care o sancţionează cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amendă (alin. (1)), respectiv 6 luni la 2 ani sau amendă (alin. (2)).
Totodată, se constată că, în speţă, circumstanţele atenuante reţinute de instanţă în favoarea inculpatului conform legii vechi nu au mai fost preluate de legiuitor în art. 75 C. pen., noua lege penală excluzând circumstanţele atenuante personale şi reţinând doar împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
În consecinţă, în raport cu aspectele prezentate anterior, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpatului I.R.A. este legea veghe, legea sub imperiul căreia în favoarea acestuia au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare, care au avut drept consecinţă juridică reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, circumstanţe care nu se mai regăsesc în noua lege.
Se reţine în acest sens că legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speţă prin raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi), ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte şi în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situaţia concretă.
Aşa cum a arătat şi profesorul V.D. "pentru a stabili care pedeapsă este mai uşoară, nu ne vom călăuzi după tariful abstract din lege, ci după rezultatele la care se va ajunge aplicând fiecărei pedepse prevăzută de cele două legi toate agravările şi atenuările, rezultând din circumstanţele în care s-a comis faptul".
În concluzie, constatând că motivele invocate de recurentul inculpat I.R.A. nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege şi că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare ce pot fi invocate din oficiu şi nici nu se impune aplicarea dispoziţiilor legii noi, ca lege penală mai favorabilă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.R.A. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 7 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.R.A. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 7 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 1593/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
