ICCJ. Decizia nr. 1451/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui aseme
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1451/2014
Dosar nr. 1031/104/2012
Şedinţa publică din 25 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 203 din data de 13 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1031/104/2012 s-au dispus următoarele:
1. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Ş.N., la 2 ani închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 luni închisoare.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pedeapsă principală şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe timp de 4 ani termen de încercare (din care 2 ani pedeapsă şi 2 ani interval de timp).
Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata termenului de încercare şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea acesteia pe durata aceluiaşi termen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.I.G., pentru infracţiunile prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul Ş.N. a următoarelor bunuri:
- 1 dispozitiv electronic de tip MSR 206, UL 1950E 156304, LR 100944, made in Taiwan;
- 1 laptop marca S.;
- 3 cărţi de credit fără nume titular ,fără număr cont şi fără perioadă de valabilitate inscripţionate „S.” (2 cărţi credit) şi „D.” (1 carte credit);
- 9 post-it-uri autocolante ce cuprind litere, cifre şi diferite semne (6 folii mari şi 3 folii mici).
În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea de la acelaşi inculpat a următoarelor bunuri:
- 6 acte identitate false pe următoarele nume: P.I., B.M.M., L.R., A.B. şi H.B.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul Ş.N. la plata sumei de 1.400 RON cheltuieli judiciare statului (1.000 RON avansaţi la urmărirea penală) din care 100 RON, onorariu avocat oficiu, conform delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie din 15 martie 2012.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în sumă de 100 RON reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei de asistenţă obligatorie din 15 martie 2012 au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt nr. 73D/P/2011 din 05 martie 2012, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor S.I.G., arestat în altă cauză şi Ş.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor S.I.G. şi Ş.N. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003, întrucât fapta nu există şi în baza în baza art. 249 C. proc. pen., art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, întrucât faptele nu au fost săvârşite de acesta.
În fapt, în actul de trimitere în judecată s-a reţinut că în cursul lunii august 2011 inculpatul S.I.G. a luat legătura cu inculpatul Ş.N. şi martorul B.M.A., pe care i-a întrebat dacă vor să facă rost de bani, propunându-le să meargă în Italia în scopul de a lucra pentru el, în sensul ca cei doi, respectiv Ş.N. şi B.M.A., să scoată bani de pe cărţile de credit sau să cumpere produse cu cărţi de credit, pe care inculpatul S.I.G. le va falsifica.
Iniţial, inculpatul Ş.N. şi martorul B.M.A. nu au dat un răspuns cert, însă până în luna octombrie 2011, inculpatul S.I.G. i-a contactat de foarte multe ori spunându-le că trebuie să meargă în Italia, în final, aceştia acceptând propunerea inculpatului S.I.G. şi hotărând să plece în Italia la data de 12 octombrie 2011.
S-a mai reţinut că la data de 11 octombrie 2011 inculpatul S.I.G. l-a contactat pe inculpatul Ş.N. spunându-i că urmează să plece pe data de 12 octombrie 2011 iar el va merge la autogară pentru a face rezervările la autocar urmând a plăti un avans de 15 euro pentru biletul de autocar.
În acest scop, inculpatul S.I.G. a venit la domiciliul inculpatului Ş.N. cu un autoturism taxi şi a luat-o pe soţia acestuia, respectiv pe martora Ş.C. cu care s-a deplasat la autogară şi au plătit rezervările la autocar.
Cu această ocazie, inculpatul S.I.G. i-a comunicat inculpatului Ş.N. că împreună cu ei va merge un alt băiat, identificat ulterior ca fiind B.M.A., stabilind totodată că urmau să plece a doua zi la orele 07.30 din autogara municipiului Craiova.
A doua zi, respectiv la data de 12 octombrie 2011, în jurul orelor 07.30 - 07.45 inculpatul Ş.N. s-a întâlnit în autogara din municipiul Craiova cu inculpatul S.I.G. şi martorul B.M.A., după care au plecat toţi trei spre municipiul Slatina, de unde urmau să plece în Italia.
S-a mai arătat că în momentul în care cei trei s-au întâlnit în autogara din municipiul Craiova, inculpatul S.I.G. i-a dat inculpatului Ş.N. mai multe bunuri, respectiv un dispozitiv electronic folosit la citirea şi scrierea datelor pe cărţile de credit, trei carduri învelite într-o coală de hârtie albă, mai multe autocolante în relief folosite la inscripţionarea cărţilor de credit, un laptop într-o pungă de plastic, precum şi patru cărţi de identitate contrafăcute pe diferite nume, emise de autorităţile din Cehia, toate conţinând fotografia inculpatului Ş.N., motivând că el este cunoscut cu antecedente în ceea ce priveşte cărţile de credit şi a avut probleme cu autorităţile din Italia şi pentru mai multă siguranţă, aceste bunuri să le ţină inculpatul Ş.N., care fiind mai în vârstă nu putea fi supus controlului.
În momentul în care au ajuns în autogara din municipiul Slatina între cei doi inculpaţi a apărut un conflict, iar inculpatul Ş.N. a declarat că nu mai merge în Italia, cerându-i coinculpatului S.I.G. să îi restituie banii, lucru ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care inculpatul Ş.N. i-a comunicat că îi va restitui bunurile în momentul în care va primi suma de bani.
În aceste condiţii cei trei au plecat spre Craiova cu două mijloace de transport separate.
S-a apreciat că în drept faptele celor doi inculpaţi Ş.N. şi S.I.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. şi respectiv art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti la termenul din 23 aprilie 2012, în prezenţa apărătorului său ales a fost ascultat inculpatul Ş.N. care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., recunoscând integral comiterea celor trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, cunoscând probele administrate în cursul urmăririi penale şi înţelegând să şi le însuşească.
A mai precizat că menţine toate declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, neavând alte probatorii de solicitat în apărarea sa cu excepţia actelor în circumstanţiere .
Fiind audiat la data de 19 iunie 2012 în prezenţa apărătorului său ales, inculpatul S.I.G. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
A susţinut că îl cunoaşte pe inculpatul Ş.N. de aproximativ 6 ani, întâlnindu-se cu acesta la sfârşitul lunilor septembrie - octombrie 2011, dată la care în urma discuţiilor purtate şi deoarece anterior stabilise să meargă în Italia cu prietena sa, s-a hotărât plece în acelaşi timp cu acesta, scopul deplasării sale constituindu-l achiziţionarea de obiecte de îmbrăcăminte, ce urmau să fie valorificate prin intermediul magazinului prietenei sale.
A mai susţinut că urma să fie însoţit şi de martorul B.M.A., în urma discuţiei cu inculpatul Ş.N. convenind să plece împreună la data de 12 octombrie 2011.
A mai arătat că în urma unei discuţii telefonice cu inculpatul Ş.N., în seara zilei de 11 octombrie 2011 a mers la domiciliul acestuia care, cunoscând că anterior se ocupase de clonarea unor carduri - fiind şi condamnat în Italia la 6 luni închisoare - l-a întrebat dacă mai are astfel de preocupări. În aceeaşi seară inculpatul Ş.N. i-a arătat un aparat de falsificat carduri, precum şi mai multe carduri falsificate, dar şi documente de identitate falsificate, despre care i-a relatat că le va lua cu sine în Italia.
În dimineaţa zilei de 12 octombrie 2011 împreună cu B.M.A. s-a deplasat în autogara Craiova, unde s-au întâlnit cu inculpatul Ş.N., plecând spre municipiul Slatina, acolo unde a avut o discuţie contradictorie cu inculpatul, acesta lovindu-l cu palma şi adresându-i injurii, motiv pentru care a sunat la 112, organele de poliţie sancţionându-l contravenţional pe inculpatul Ş.N.
În urma incidentului din autogara Slatina a renunţat a mai merge în Italia şi pentru a se întoarce în Craiova, l-a contactat telefonic pe numitul B.M., şofer de taxi, care s-a deplasat în municipiul Slatina, de unde l-a luat atât pe el, cât şi pe B.M.A., transportându-i în municipiul Craiova.
A mai susţinut că pe drumul de întoarcere spre Craiova a apelat din nou serviciul 112, denunţându-l pe inculpatul Ş.N. în sensul că acesta deţine aparatură de clonat carduri asupra sa.
Au fost ascultaţi martorii din acte B.M. şi Ş.C.
Cu ocazia audierii sale martorul B.M. şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, arătând că în ziua de 12 octombrie 2011 în jurul orelor 09.00 în timp ce se afla în municipiul Craiova a fost contactat de inculpatul S.I. care i-a cerut să vină în autogara Slatina, acolo unde l-a întâlnit pe inculpat însoţit de o persoană despre care ulterior a aflat că se numeşte B.M. În timp ce se întorceau spre municipiul Craiova, mai precis pe raza oraşului Balş au fost opriţi de organele de poliţie şi conduşi la sediu, unde se găsea şi inculpatul Ş.N., toţi revenind în municipiul Slatina pentru a fi audiaţi.
A mai arătat martorul că, în timp ce se îndrepta spre municipiul Craiova având în taxi pe inculpatul S.I. şi martorul B.M.A., de la inculpat a aflat că acesta intenţiona să meargă în Italia la muncă însă s-a certat cu inculpatul Ş.N. şi a apelat serviciul de urgenţă 112, denunţându-l deoarece avea asupra sa „aparatură de clonare carduri”.
Martora Ş.C., soţia inculpatului Ş.N., a susţinut că cei doi inculpaţi se cunoşteau de aproximativ 3-4 ani, adică din anul 2008, şi începând cu perioada august - septembrie 2011 inculpatul S. „a venit frecvent în domiciliul nostru şi a insistat în mod repetat ca soţul său să îl însoţească în afara ţării la muncă, respectiv în Italia” fără a şti ce anume urmau să muncească.
A mai arătat că în luna octombrie 2011 soţul său s-a hotărât să-l însoţească pe inculpatul S. în Italia şi în acest sens împreună cu acesta s-a deplasat cu un taxi în autogara Craiova, unde a achitat 15 euro, reprezentând un avans din contravaloarea biletului de autocar.
Deşi soţul său a plecat din Craiova spre Slatina împreună cu inculpatul S. în seara zilei de 12 octombrie 2011 a revenit în domiciliu, povestindu-i că „s-a certat cu inculpatul S., chiar l-a lovit pe acesta, motiv pentru care inculpatul S. a sunat la 112 şi a anunţat organele de intervenţie”.
A mai susţinut că tot soţul său i-a explicat că inculpatul S. l-ar fi jignit şi pentru acest motiv l-a lovit; ulterior pe 13 octombrie „i-a adus la cunoştinţă că în timp ce se întorcea spre Craiova a fost oprit de organele de poliţie, asupra sa fiind găsit un dispozitiv şi nişte cărţi de credit, despre care ar fi susţinut că i le-ar fi dat S. în momentul în care au plecat spre Slatina”.
Martora a mai relatat, de asemenea, că tot de la soţul său a luat cunoştinţă de faptul că „în momentul în care au plecat spre Slatina, mai precis în autogara Craiova, acesta ar fi primit de la S. un rucsac în care se aflau aceste obiecte, fără a cunoaşte conţinutul rucsacului deoarece S. nu i-a spus ce anume conţine; despre conţinutul rucsacului a aflat în momentul în care a fost oprit de poliţie”.
Tot de la soţul său, a aflat şi că atunci când s-au certat în autogara Slatina „nu a apucat să-i restituie rucsacul deoarece S. ar fi fugit”.
Martora a mai susţinut că împreună cu soţul său a făcut bagajul, iar printre obiectele sale nu se afla acel rucsac.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti nu a putut fi audiat în mod nemijlocit martorul din acte B.M.A. deoarece din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere din data de 12 noiembrie 2012, rezultă că acesta este plecat la muncă în Anglia; de altfel şi din înscrisurile existente la dosar, înaintate instanţei de martorul B.M.A. rezultă că acesta este angajat cu contract de muncă pe o perioadă de 6 luni în Anglia, neputându-se prezenta pentru a fi ascultat.
În considerarea acestui aspect şi a dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. la termenul din data de 30 octombrie 2012, instanţa a dat citire declaraţiei dată la urmărirea penală de martorul B.M.A.
Pentru lămurirea situaţiei juridice a celor doi inculpaţi au fost solicitate fişele de cazier judiciar ale acestora, ce au fost ataşate la dosar instanţă, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I.G., a fost ataşată la dosar şi copia sentinţei penale nr. 78 din 04 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2664/101/2012, însoţită de un referat privind stadiul executării pedepsei aplicate acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi întregul material probator administrat în faza de urmărire penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, prin prisma declaraţiilor date de inculpaţi în faţa instanţei şi a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei şi cum de altfel au recunoscut şi cei doi inculpaţi, aceştia locuiau în municipiul Craiova cunoscându-se de aproximativ 6 ani, context în care s-au întâlnit pe raza municipiului la începutul lunii octombrie 2011. Din discuţiile purtate cu această ocazie au înţeles că intenţionează să se deplaseze în Italia, convenind ca deplasarea să o facă în acelaşi timp, inculpatul S.I.G. intenţionând să achiziţioneze obiecte de îmbrăcăminte pentru magazinul deţinut de prietena sa, împreună cu acesta urmând a se deplasa şi prietenul său, martorul B.M.A.
Potrivit înţelegerii, în dimineaţa zilei de 12 octombrie 2011, după ce anterior inculpatul Ş.N. îşi procurase biletul de transport prin intermediul soţiei sale, care se deplasase în autogara Craiova, unde avansase suma de 15 euro, cei doi inculpaţi şi martorul B.M. s-au întâlnit în autogara Craiova, deplasându-se cu un microbuz spre municipiul Slatina cu intenţia de a lua autocarul cu destinaţia Italia - Roma.
În autogara Slatina, între cei doi inculpaţi a apărut un conflict, generat de condiţiile de cazare pe care intenţiona să le impună inculpatul Ş.N., împrejurare în care acesta l-a lovit pe inculpatul S.I.G. şi i-a adresat injurii, din acest motiv apelând serviciul de urgenţă 112, la faţa locului sosind organele de poliţie care au întocmit un proces-verbal de contravenţie, sancţionându-l pe inculpatul Ş.N.
Pe fondul acestui conflict inculpatul S.I.G. a hotărât să nu mai meargă în Italia, contactând telefonic pe numitul B.M., şofer de taxi în municipiul Craiova, care s-a deplasat în autogara Slatina, de unde l-a luat pe inculpat şi pe prietenul acestuia B.M.A., deplasându-se spre municipiul Craiova.
S-a menţionat că pe drumul de întoarcere inculpatul S.I.G. a apelat din nou serviciul de urgenţă 112, încunoştinţând organele de intervenţie că asupra inculpatului Ş.N., ce plecase cu un microbuz tot spre Craiova - după incidentul din autogara Slatina - se află mai multe carduri falsificate, precum şi un dispozitiv de falsificare de astfel de instrumente de plată, pe care inculpatul i le arătase acestuia în seara zilei de 11 octombrie 2011.
Pe raza oraşului Balş, taxiul în care se găsea inculpatul S.I.G. şi martorul B.M.A. a fost oprit de organele de poliţie, care le-au solicitat să-i însoţească în vederea luării unor declaraţii.
Totodată, urmare denunţului făcut de inculpatul S.I.G. în aceeaşi zi, respectiv 12 octombrie 2011, asupra inculpatul Ş.N. ce se afla în microbuzul cu care se întorcea în municipiul Craiova, au fost identificate un dispozitiv electronic de tip MSR 206, două suporturi din material plastic de culoare gri pe avers şi alb pe revers, un număr de 4 fotocopii ce reprezintă acte de identitate cu fotografia sa pe diferite nume (L.R., A.B. şi H.B.) emise de Republica Cehă, un laptop marca S., un nr. de 9 post-it-uri ce cuprind litere, cifre şi diverse semne autocolante şi 3 telefoane marca N., aşa cum a rezultat din procesul-verbal de constatare.
Cu privire la toate aceste bunuri inculpatul Ş.N. a înţeles să declare că îi aparţin coinculpatului S.I.G., care i le-ar fi înmânat în timp ce se găseau în autogara Craiova în ziua de 12 octombrie 2011, iar după ce s-au certat în autogara Slatina, a plecat cu scopul de a se întoarce acasă, urcându-se în microbuzul spre Craiova „după ce în prealabil discutase cu S.I. să-i dea înapoi tot ce îi dăduse în autogara din Craiova, acesta spunându-i că nu poate să le ia, că o să aibă probleme pe drum şi să i le ducă înapoi în Craiova”.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 03 ianuarie 2012 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, dispozitivul analizat supus examinării folosit la inscripţionarea benzii magnetice a cardurilor este un produs comercial fabricat de compania S.T.P., fiind destinat citirii şi inscripţionării cartelor magnetice, acţionarea acestora realizându-se manual prin deplasarea într-o fantă special dedicată a aparatului ; la o singură trecere a unei cartele magnetice prin fanta aparatului, pot fi citite sau înscrise una, două sau toate cele trei piste ale benzii magnetice ataşate cartelei, pentru utilizare dispozitivul conectându-se la un calculator personal prin utilizarea unui cablu special pentru conexiune de date de tip RS232; după alimentarea dispozitivului şi pornirea aplicaţiei dedicate pe calculatorul personal, se pot realiza funcţiile de citire, înscriere sau copiere a unor cartele magnetice; în urma testării funcţionale a dispozitivului s-a constatat că acesta este în stare de funcţionare, folosindu-se cartele magnetice ce au relevat faptul că dispozitivul poate fi folosit la citirea, înscrierea sau copierea datelor pe banda magnetică a cartelelor.
În ceea ce priveşte cele trei carduri, două inscripţionate „S.” şi un card inscripţionat „D.” s-a concluzionat că din punct de vedere constructiv prezintă dimensiunile şi caracteristicile standard ale unei cărţi de credit, iar neconcordanţa dintre inscripţionările grafice prezente la aversul acestora şi informaţiile identificate pe banda magnetică coroborată cu inexistenţa unei corespondenţe între datele înscrise pe acestea, relevă contrafacerea lor prin inscripţionarea datelor cu ajutorul unui echipament dedicat.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti cu ocazia audierii sale, astfel cum a rezultat din declaraţia dată în şedinţa publică din data de 23 aprilie 2012, în prezenţa apărătorului său ales inculpatul Ş.N. a înţeles să recunoască integral toate cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată şi să solicite aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I.G., se constată că acesta nu a recunoscut săvârşirea vreunei infracţiuni, susţinând că singura legătură pe care a avut-o cu inculpatul Ş.N. şi martorul B.M.A. a fost de a merge cu acelaşi mijloc de transport în Italia.
Pe de altă parte, din declaraţia martorului B.M.A. dată în faza de urmărire penală, rezultă că a fost într-adevăr contactat de inculpatul S.I.G. în ziua de 10 octombrie 2011 pentru a-l însoţi în Italia, acolo unde acesta intenţiona să cumpere diverse bunuri,cu precădere articole vestimentare „utilizând în acest scop carduri clonate” urmând a pleca cu autocarul în Italia în ziua de 12 octombrie 2011 împreună cu un prieten ale acestuia „a cărui identitate nu o cunoştea”.
Martorul a mai declarat că în ziua de 12 octombrie 2011 s-a întâlnit în gara Craiova cu inculpatul S.I.G. însoţit de o altă persoană „cu care urmau să plece în Italia” însă în momentul în care au ajuns în autogara Slatina, între cei doi a avut loc o altercaţie, inculpatul S.I.G. apelând serviciul 112 şi reclamând faptul că prietenul său deţine în bagaje aparatură destinată clonării de carduri bancare „până în acel moment neştiind că persoana ce urma să-i însoţească în Italia deţine astfel de bunuri”.
Prima instanţă a constatat că susţinerea inculpatului Ş.N., potrivit căreia bunurile identificate asupra sa reprezentând dispozitivul de clonat carduri şi cardurile falsificate ar fi aparţinut inculpatului S., care i le-ar fi înmânat în momentul în care s-au întâlnit în autogara Slatina, nu este reală fiind contrazisă de mai multe aspecte, printre care:
- împrejurarea că martorul B.M.A. nu confirmă această predare de bunuri, în dimineaţa zilei de 12 octombrie 2011 atunci când inculpatul Ş.N. s-a întâlnit cu cei doi în autogara Craiova;
- împrejurarea că alături de aceste bunuri, asupra inculpatului Ş.N. au mai fost găsite 4 fotocopii ce reprezintă acte de identitate emise de Republica Cehă pe diferite nume, cu fotografia sa şi nu a inculpatului S.I.G.;
- nu în ultimul rând, de aspectele contradictorii declarate de inculpat şi martora Ş.C., soţia sa, referitoare la cunoaşterea sau necunoaşterea de către inculpat a conţinutului rucsacului remis spre păstrare de inculpatul S.I.G.
Astfel, s-a constatat că fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul Ş.N. a declarat că în momentul în care s-a întâlnit cu S.I. şi B.M. în autogara Craiova, „S.I. mi-a dat să pun în bagajul meu un dispozitiv electronic folosit la citirea şi scrierea datelor pe cărţile de credit învelite într-o plasă se plastic, 3 carduri blanc învelite într-o coală de hârtie albă, mai multe autocolante în relief folosite la inscripţionarea cărţilor de credit, un laptop într-o pungă de plastic şi 4 cărţi de identitate contrafăcute, emise de autorităţile cehe pe numele A.B. (2 bucăţi), L.R. (1 bucată) şi H.B. (1 bucată) toate având poza mea”, cunoscând aşadar chiar la momentul luării în posesie natura bunurilor primite de la inculpatul S.
În contradicţie cu declaraţia inculpatului s-a reţinut că este depoziţia martorei Ş.C., soţia acestuia, care referitor la acest aspect a înţeles să declare: „de la soţul meu ştiu că a primit de la S., în momentul în care au plecat spre Slatina, mai precis în autogara Craiova, un rucsac în care se aflau aceste obiecte, fără a cunoaşte conţinutul rucsacului deoarece S. nu i-a spus ce anume conţine acesta; despre conţinutul rucsacului a aflat în momentul în care a fost oprit de poliţie”.
În acelaşi sens, prima instanţă a reţinut că motivul pentru care după conflictul din autogara Slatina inculpatul Ş.N. nu a restituit toate aceste bunuri coinculpatului S.I.G. - deşi potrivit susţinerilor sale aparţineau acestuia - a fost acela că inculpatul S. „i-a spus că nu poate să le ia că o să aibă probleme pe drum şi să i le aducă înapoi în Craiova”.
În legătură cu acest aspect, aceeaşi martoră Ş.C., soţia inculpatului Ş.N., a înţeles să declare „mai ştiu de la soţul meu că nu a apucat să-i restituie rucsacul în Slatina, deoarece S. ar fi fugit”.
Faptul că inculpatul S.I.G. nu a fugit a rezultat din declaraţia martorului B.M., care a relatat că ajungând în autogara Slatina s-a întâlnit cu inculpatul S., care era însoţit de o altă persoană, despre care ulterior a aflat că se numeşte B.M., aceştia urcându-se în taxi şi plecând spre municipiul Craiova.
Aşadar, susţinerea inculpatului Ş.N., referitoare la împrejurarea că bunurile identificate asupra sa în ziua de 12 octombrie 2012 ar aparţine în fapt coinculpatului S.I.G., s-a reţinut că nu este credibilă, fiind puţin probabil ca, în cunoştinţă de cauză cu privire la caracterul prohibit de lege al acestora şi în contextul în care avusese un conflict cu inculpatul S.I.G. (lovindu-l şi injuriindu-l pe acesta, fapte ce au atras sancţionarea sa contravenţională) să fie de acord totuşi să poarte asupra sa pe drumul de întoarcere spre Craiova aceste bunuri, riscând a fi el însuşi identificat de organele de poliţie.
Prima instanţă a constatat aşadar că situaţia de fapt expusă în actul de trimitere în judecată a fost infirmată de cercetarea judecătorească, dar şi de mijloacele de probă administrate chiar pe parcursul urmăririi penale.
Astfel, deşi în considerentele actului de sesizare s-a reţinut că cei trei S.I.G., Ş.N. şi B.M.A. „se cunosc de foarte mult timp” atât inculpatul Ş.N., cât şi martorul B.M.A. au declarat că nu s-au cunoscut anterior, ci numai în ziua de 10 decembrie 2011 (declaraţia B.M.A. - „în ziua de 12 octombrie 2011 m-am întâlnit în gara Craiova cu prietenul meu S., care era însoţit de o persoană de aproximativ 40 de ani, persoană cu care urma să plecăm în Italia”; declaraţie Ş.N. - „m-am întâlnit în jurul orelor 07.45 în autogara din municipiul Craiova, cu S.I. şi cu un băiat pe care nu îl cunoşteam şi despre care am aflat de la organele de poliţie că se numeşte B.M.A.”).
Un alt aspect reţinut, în cuprinsul rechizitoriului contrar chiar declaraţiilor date în faza de urmărire penală de cei implicaţi, este motivul pentru care inculpatul Ş.N. ar fi refuzat să-i restituie inculpatului S.I.G. bunurile interzise de lege ce îi aparţineau, date în autogara Craiova şi care au fost găsite asupra sa de organele de poliţie în timp ce se deplasa cu microbuzul spre municipiul Craiova; astfel, în considerentele actului de învestire a instanţei se reţine faptul că inculpatul Ş.N. a refuzat să mai meargă în Italia după conflictul din autogara Slatina, cerându-i lui S.I.G. să-i restituie banii, lucru care nu s-a întâmplat „motiv pentru care inculpatul Ş.N. i-a spus că-i va restitui bunurile pe care i le dăduse în momentul în care va primi suma de bani, în aceste condiţii cei trei plecând spre Craiova cu două mijloace de transport separate”.
Contrar acestui fapt, inculpatul Ş.N. a declarat la urmărirea penală că „în momentul în care mă certam cu S.I., i-am zis acestuia să-mi restituie suma de 15 euro pe care îi dăduse soţia mea ca avans, iar acesta l-a trimis pe B.M. să schimbe suma de 100 RON, din care mi-a dat suma de 60 RON”.
S-a constatat aşadar că toate aceste aspecte, contradictorii asupra unor elemente esenţiale ale cauzei certifică odată în plus caracterul nesincer al susţinerilor inculpatului Ş.N., cu privire la apartenenţa reală a bunurilor interzise de lege identificate asupra sa, chiar dacă actul de sesizare reţine această situaţie de fapt.
În condiţiile în care inculpatul S.I.G. a negat cu vehemenţă faptul că acele bunuri i-ar fi aparţinut, iar declaraţiile martorilor B.M.A. şi B.M. sunt neconcludente cu privire la acest aspect, ba dimpotrivă nu confirmă varianta inculpatului Ş.N. în sensul că inculpatul S. i-ar fi remis acestuia în ziua de 12 octombrie 2011 în autogara Craiova un rucsac cu acele bunuri, coroborat cu împrejurarea că asupra inculpatului S.I.G. nu au fost identificate vreunul din bunurile interzise de lege, denotă lipsa de temeinicie a situaţiei de fapt reţinută în actul de inculpare ce a fundamentat trimiterea în judecată a inculpatului S.I.G.
Chiar dacă martora Ş.C. a susţinut în faţa instanţei împrejurarea că nu a observat în seara zilei de 11 octombrie 2012 în bagajul soţului său rucsacul cu bunurile mai sus menţionate, această susţinere trebuie privită cu reticenţă prin prisma calităţii de soţ a acesteia faţă de inculpatul Ş.N.
Pe de altă parte, tot în considerarea actului de trimitere în judecată prima instanţă a mai reţinut că dispozitivul acestuia conţine la pct. 3 soluţia scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului B.M.A. în baza art. 249 C. proc. pen. art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003, art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 întrucât faptele nu au fost săvârşite de acesta.
În considerarea acestei soluţii cu referire la infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, constituie grup infracţional organizat, grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a unora sau a mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi.
Aşadar, ceea ce face diferenţe între cele două forme de asociere infracţională, este modul coordonat de funcţionare, în cadrul grupului infracţional organizat trebuind să se regăsească o subordonare ierarhică, prestabilită în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracţiunii, caracterul coordonat presupunând o structură determinată, anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activităţii infracţionale, o aşa-zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate, caracterul coordonat presupunând planificare, organizare, control cât şi procurare de instrumente, mijloace specifice, folosirea de combinaţii etc., iar ceea ce este comun acestora este numărul persoanelor implicate, „grupul indiferent de caracterul organizat sau spontan al acestuia, trebuind să fie format din trei sau mai multe persoane”.
Or, în rechizitoriu referitor la această infracţiune a fost descrisă activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, care au fost trimişi în judecată faţă de cea de treia persoană care a făcut obiectul anchetei, respectiv numitul B.M.A., dispunându-se soluţia scoaterii de sub urmărire penală întrucât „fapta nu a fost săvârşită de acesta” [art. 10 lit. c) C. proc. pen.].
În această situaţie prima instanţă a reţinut că fapta prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost imputată prin actul de sesizare numai inculpaţilor S.I.G. şi Ş.N. fără a se mai reţine participaţia penală a vreunei alte persoane; potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003 iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este potrivit prezentei legi grup infracţional organizat [art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003] se pedepseşte după caz potrivit art. 167 sau art. 323 C. pen.
Făcând trimitere la dispoziţiile art. 323 C. pen. şi art. 167 C. pen. prima instanţă a avut în vedere practica constantă potrivit căreia prin asocierea „mai multor persoane” se înţelege constituirea unui grup de cel puţin 3 persoane.
Şi aceasta întrucât, din moment ce în cazul unor infracţiuni prevăzute în alte texte ale C. pen., legiuitorul a folosit expresia „două sau mai multe persoane” rezultă că prin „mai multe persoane” a înţeles să se refere nu la două, ci la mai multe.
De aceea, s-a constatat că infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 reţinută în sarcina inculpaţilor îi lipseşte un element al laturii obiective, anume asocierea să fi fost făcută de trei sau mai multe persoane.
De altfel, faţă de apărarea constantă a inculpatului S.I.G., care a negat comiterea vreunei infracţiuni din cele reţinute în sarcina sa, deci implicit lipsa vreunei iniţiative în constituirea grupului infracţional şi având în vedere ansamblul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi a cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţia coinculpatului Ş.N. şi a martorului B.M.A. din care rezultă că aceştia nu se cunoşteau în precedent, acesta din urmă declarând „personal nu am ştiut până în acel moment, respectiv în autogara Slatina că persoana care urma să ne însoţească în Italia pe prietenul meu, S.I.G., deţinea astfel de bunuri”, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni nici din această perspectivă, neputându-se conchide că cei trei au constituit în mod spontan un grup infracţional în scopul comiterii de infracţiuni câtă vreme toţi trei s-au cunoscut numai în dimineaţa zilei de 12 octombrie 2011.
În considerarea situaţiei de fapt mai sus expusă, cu referire la ansamblul probator administrat în cauză şi ţinând seama de dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. privind aprecierea probelor şi art. 345 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că fapta inculpatului Ş.N. de a deţine - astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 12 octombrie 2011 - un dispozitiv electronic funcţional folosit la falsificarea cardurilor, precum şi 4 carduri contrafăcute, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunilor de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate şi respectiv deţinerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică prev. de art. 24 alin. (2) şi respectiv art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
Vinovăţia inculpatului, ce îmbracă forma intenţiei directe, s-a reţinut că rezultă cu certitudine din întregul ansamblu probator administrat în cauză, chiar şi din recunoaşterea inculpatului care a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., respectiv judecata sa în baza procedurii simplificate.
În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul Ş.N. privind aplicarea dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., s-au constatat următoarele:
Deşi instanţa, nu a reţinut situaţia de fapt expusă în actul de trimitere în judecată, nici cu privire la existenţa infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., dar nici cu privire la împrejurarea recunoscută de inculpat, potrivit căreia bunurile identificate asupra sa, interzise de lege ar aparţine coinculpatului S.I.G., având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale precitate în sensul că până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul a formulat o cerere de judecată în condiţiile art. 3201 C. proc. pen. - nefiind culpa acestuia că probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost suficiente pentru a stabili că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat - a admis cererea acestuia în sensul că în privinţa celor două infracţiuni pentru care a dispus condamnarea inculpatului, a redus limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială cu o treime, aceasta având în vedere şi dispoziţiile art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. V din O.U.G. nr. 121/2011.
În acelaşi sens, prima instanţă a reţinut că, chiar dacă în privinţa inculpatului S.I.G., care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, a continuat judecata cauzei potrivit procedurii de drept comun, având în vedere că din materialul probator astfel administrat constată că cele două infracţiuni descrise în rechizitoriu şi recunoscute de inculpatul Ş.N. sunt probate dincolo de orice dubiu, iar acesta a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen. până la începerea cercetării judecătoreşti, în considerarea art. 16 din Constituţie potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, pentru evitarea aplicării unor tratamente diferite între inculpaţi dar şi în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 3201 C. proc. pen. a dispus condamnarea acestuia cu aplicarea textului legal precitat.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. şi a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de legea specială, de gradul de pericol social al faptelor comise, de persoana inculpatului cât şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În considerarea textului citat şi având în vedere recunoaşterea inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi datele persoanele cu referire la starea de sănătate (potrivit actelor medicale) s-a precizat că aplicarea unei pedepse în limitele prev. de art. 3201 C. proc. pen. de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, respectiv de 2 ani închisoare pedeapsă rezultantă, este de natură a atinge scopul prev. de legiuitor în dispoziţiilor art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei instanţa constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 81-82 C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă aplicată nu este mai mare de 2 ani., inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii, iar în raport cu datele personale pozitive anterior expuse, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 4 ani termen de încercare, din care 2 ani pedeapsă şi 2 ani interval de timp.
Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare.
În raport cu dispoziţiile art. 64 şi 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, fiind prevăzută de textul legal precitat şi totodată necesară şi proporţională cu natura şi gravitatea infracţiunilor comise de inculpat.
Aceeaşi apreciere a făcut prima instanţă şi cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunţată în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, prin care s-a constatat că interzicerea drepturilor părinteşti, în mod automat şi absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoare în absenţa oricărui control exercitat de instanţa de judecată fără luarea în considerare a tipului infracţiunii.
Pe cale de consecinţă, în baza ar. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe durata termenului de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea acesteia pe durata aceluiaşi termen.
În considerarea argumentelor expuse anterior cu privire la infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2002 rap. la art. 323 C. pen., respectiv pentru lipsa elementelor constitutive ale acesteia, s-a dispus achitarea inculpatului Ş.N. conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În privinţa inculpatului S.I.G., prima instanţă a reţinut că materialul probator administrat în cauză şi apreciat conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în ansamblu şi în scopul aflării adevărului, nu a confirmat cu certitudine şi dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia acestuia pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., instanţa fără a mai relua argumentele expuse anterior privind pe inculpatul Ş.N., a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive nici în ceea ce-l priveşte pe coinculpatul S.I.G., astfel că în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea acestuia.
Cu privire la celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, prev. şi ped. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 respectiv, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 constând în deţinerea de instrumente de plată electronică, şi deţinerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prima instanţă a constatat că asupra inculpatului nu au fost identificate vreun astfel de instrument ori echipament electronic, bunurile interzise de lege fiind identificate în ziua de 12 octombrie 2011 asupra inculpatului Ş.N.
Pe de altă parte, inculpatul nu a recunoscut situaţia de fapt expusă în actul de sesizare, ce a fundamentat trimiterea sa în judecată, potrivit căreia aceste bunuri i-ar fi aparţinut, situaţie în măsură a angaja răspunderea sa penală.
Este adevărat că inculpatul Ş.N. l-a incriminat prin declaraţiile sale, însă numai declaraţia acestuia nu este de natură a determina angajarea răspunderii penale a inculpatului, în lipsa altor probe care să certifice vinovăţia acestuia.
Împrejurarea expusă în actul de sesizare, respectiv faptul că în antecedenţă inculpatul ar fi fost condamnat pentru falsificarea unor carduri - aspect recunoscut şi de acesta cu ocazia audierii de către instanţă - nu constituie nici pe departe o probă care să contureze vinovăţia inculpatului în cauza dedusă judecăţii.
Chiar dacă martorul B.M.A. a înţeles să declare în faza de urmărire penală că inculpatul S.I.G. i-a propus să meargă în Italia pentru a folosi cărţi de credit falsificate, această declaraţie chiar prin coroborare cu declaraţia coinculpatului Ş.N., nu este în măsură a face dovada vinovăţiei sale cu privire la cele două infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată; şi aceasta întrucât, pe de o parte, asupra sa nu au fost găsite astfel de bunuri, iar pe de altă parte, nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatul Ş.N. avea tot interesul de a-l incrimina, faţă de apărarea pe care acesta a înţeles să şi-o facă în cauză, în sensul că, în fapt aceste bunuri, deşi deţinute de el în ziua de 12 octombrie 2011, nu îi aparţineau, fiind ale inculpatului S.I.G.
În condiţiile în care asupra inculpatului S.I.G. nu au fost identificate niciunul din bunurile interzise de lege, iar dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea privind comerţul electronic, incriminează tocmai deţinerea unor instrumente de plată electronică ori echipamente de falsificare a acestora, prima instanţă a apreciat că în cauză nu există nici măcar probe indirecte care să contureze indicii privind vinovăţia inculpatului.
În acest sens s-a menţionat că în codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 prezumţia de nevinovăţia este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi ce garantează libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organului judiciar care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului penal;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, iar aceasta trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, în caz de îndoială ce nu poate fi înlăturată prin probe, impunându-se soluţia achitării.
Or, în cazul în care probele referitoare la vinovăţia inculpatului nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la aceasta, nu se poate angaja răspunderea penală a unei persoanei, aceasta beneficiind de prezumţia mai sus menţionată, nefiind obligată să-şi dovedească nevinovăţia.
În cauza de faţă, prima instanţă a reţinut că nu are temei pentru a dispune condamnarea inculpatului S.I.G. numai pentru considerentul că în antecedenţă „s-a ocupat de clonarea cardurilor” fiind chiar condamnat la o pedeapsă privativă de libertate în Italia şi numai în temeiul declaraţiei incriminatoare a coinculpatului Ş.N., în condiţiile în care acesta a negat constant chiar de la începutul declanşării procedurii judiciare prezente săvârşirea vreunei infracţiuni şi cel mai important aspect, esenţial în cauza dedusă judecăţii, asupra sa nu au fost găsite bunuri interzise de lege, astfel că nu se poate concluziona că în ziua de 12 octombrie 2011 inculpatul a deţinut instrumente de plată falsificate ori echipamente ce servesc la falsificarea acestora.
Chiar dacă depoziţia martorului B.M.A., audiat în faza de urmărire penală, atestă împrejurarea că inculpatul S.I.G. i-ar fi solicitat să meargă în Italia, pentru a utiliza în acest scop „carduri clonate” aceasta nu face dovada situaţie de fapt reţinută în actul de inculpare ca fiind temei al subzistenţei celor două infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, respectiv a împrejurării că inculpatul S.I.G. a deţinut carduri şi echipamente de falsificat asemenea instrumente de plată, devenind credibilă, odată în plus, apărarea acestuia reţinută de instanţă, potrivit căreia toate bunurile deţinute şi identificate asupra inculpatului Ş.N. în ziua de 12 octombrie 2011 îi aparţineau acestuia (1 dispozitiv electronic de tip MSR 206 UL 3 cărţi de credit fără nume titular 4 acte identitate false pe diferite nume având fotografia sa).
În considerarea acestei situaţii de fapt şi reţinând că infracţiunile prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, nu au fost săvârşite de inculpatul S.I.G., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. c) C. proc. pen. prima instanţă a dispus achitarea acestuia.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul Ş.N. a bunurilor identificate asupra sa în ziua de 12 octombrie 2011, constituind obiectul material al infracţiunilor prev. şi ped. de art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, bunurile fiind folosite la săvârşirea acestora, respectiv a unui dispozitiv electronic de tip MSR 206, UL 1950E 156304, LR 100944, made în Taiwan, 1 laptop marca S., 3 cărţi de credit fără nume titular fără număr cont şi fără perioadă de valabilitate inscripţionate „S.” (2 cărţi credit) şi „D.” (1 carte credit) şi 9 post-it-uri autocolante ce cuprind litere, cifre şi diferite semne (6 folii mari şi 3 folii mici), iar în temeiul art. 118 lit. f) C. pen. a dispus confiscarea de la acelaşi inculpat a celor 6 acte de identitate false emise pe următoarele nume: P.I., B.M.M., L.R., A.B., A.B. şi H.B. (fila 8 dosar urmărire penală), deţinerea acestora fiind interzisă de lege având în vedere caracterul contrafăcut al acestora şi împrejurarea că în raport de natura lor, fac dovada identităţii persoanei, astfel că nu se pot afla decât în posesia titularului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, cu privire la inculpatul S.I.G., D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt.
Prin motivele scrise de apel hotărârea primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei achitări a inculpatului S.I.G. pentru infracţiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002. S-a arătat că, în raport de momentul la care inculpatul S.I.G. a formulat denunţul şi anume după conflictul pe care l-a avut cu Ş.N., în condiţiile în care în mod cert şi anterior acestui moment a avut cunoştinţă de existenţa obiectelor de clonat carduri, se impune concluzia că a fost implicat în activitatea infracţională de deţinere de aparatură de clonat carduri, sens în care sunt şi declaraţiile martorilor Ş.C. şi B.M. S-a mai arătat că depoziţia pe care acest din urmă martor a dat-o în faza de urmărire penală, confirmă dincolo de orice îndoială activitatea infracţională a inculpatului S.I.G. în procurarea, manipularea, deţinerea skimerului, laptopului şi cardurilor, iar prima instanţă în mod greşit a înlăturat-o din ansamblul materialului probator numai ca urmare a faptului că nu a reuşit, din motive obiective, să procedeze la audierea sa în şedinţă publică. S-a mai arătat că prin soluţia de achitare a inculpatului nu se descurajează fenomenul infracţional, iar simpla negare a faptelor de către inculpat nu poate avea o valoare deosebită.
La termenul de judecată din 11 aprilie 2013 s-a procedat la audierea inculpatului S.I.G.
La termenul de judecată din 20 iunie 2013 a fost audiat, în calitate de martor, Ş.N.
La termenul de judecată din 11 octombrie 2013 a fost audiată martora N.A.M.
La termenul de judecată din 31 octombrie 2013 a fost audiat martorul B.M.
Examinând apelul formulat, în raport de actele şi lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, în faza urmăririi penale şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă şi a dispus just achitarea inculpatului S.I.G. pentru infracţiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C. pen., art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea nr. 265/2002.
În urma propriului examen al întregului material probator administrat în cauză, inclusiv declaraţiile date în apel de inculpatul S.I.G., declaraţia lui Ş.N., faţă de care, în lipsa apelului parchetului, hotărârea primei instanţe a rămas definitivă considerent în raport de care a fost audiat în apel în calitate de martor, declaraţiile martorilor N.A.M. şi B.M.A. Curtea a constatat că prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul S.I.G. nu a fost înlăturată, neputându-se reţine, dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a comis infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
La fel ca instanţa de prim grad curtea a constatat că, în condiţiile în care asupra inculpatului S.I.G. nu s-au găsit instrumente de plată falsificate şi nici dispozitive destinate falsificării acestora şi în condiţiile în care acest inculpat a negat în permanenţă săvârşirea faptelor, iar declaraţiile pe care le-a dat pe parcursul procesului penal sunt constante, fără să cuprindă contradicţii asupra aspectelor esenţiale ale cauzei, Parchetul şi-a întemeiat acuzarea pe declaraţiile date de coinculpat (martorul Ş.N.), declaraţiile soţiei acestuia, (martora Ş.C.) şi declaraţiile martorului B.M.A.
În ceea ce priveşte declaraţiile date de Ş.N., nu pot fi reţinute ca dovedind vinovăţia inculpatului S.I.G. deoarece nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În acest sens, la fel ca prima instanţă, curtea a constatat că există contradicţii între declaraţiile date de Ş.N. şi declaraţiile martorei Ş.C. cu privire la momentul în care a aflat caracterul ilicit al bunurilor pretins primite de la inculpatul S.I.G. (la momentul primirii, potrivit declaraţiilor date de Ş.N. respectiv la momentul opririi de către organele de poliţie, conform declaraţiilor martorei Ş.C.) şi cu privire la motivul pentru care nu i-a restituit inculpatului S.I.G. aceste bunuri după conflictul pe care l-a avut în autogara Slatina şi în urma căruia Ş.N. a fost sancţionat contravenţional - inculpatul S.I.G. i-ar fi cerut să le ducă în Craiova pe motiv că nu vrea să aibă probleme pe drum conform declaraţiilor pe care le-a dat Ş.N. în vreme ce martora Ş.C. a declarat că a aflat de la soţul său că nu a reuşit să-i restituie bunurile inculpatului S.I.G. deoarece a fugit, aspect contrazis de declaraţia martorului B.M., aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Pe lângă aceste neconcordanţe declaraţia dată de Ş.N. în sensul că bunurile în cauză aparţineau de fapt inculpatului S.I.G. nu poate fi reţinută ca reală nici în raport de faptul că nu se coroborează cu menţiunile procesului-verbal aflat la dosar urmărire penală.
S-a constatat în acest sens că, din declaraţiile date în faza urmăririi penale Ş.N. şi de martora Ş.C. nu a rezultat dacă obiectele pretins primite de la inculpatul S.I.G., respectiv un dispozitiv electronic de tip MSR 206, două suporturi din material plastic de culoare gri pe avers şi alb pe revers, un număr de 4 fotocopii ce reprezintă acte de identitate cu fotografia sa pe diferite nume - L.R., A.B. şi H.B. - emise de Republica Cehă, un laptop marca S., un nr. de 9 post-it-uri ce cuprind litere, cifre şi diverse semne autocolante, au fost ambalate toate la un loc şi nici modalitatea concretă în care au fost predate. Ulterior, martora Ş.C., în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de prim grad a învederat însă că ştie de la soţul său că acesta ar fi primit de la S.I.G. „un rucsac” în care s-ar fi aflat bunurile identificate ulterior de organele de poliţie, iar în declaraţia din apel Ş.N. a precizat că toate bunurile primite de la inculpatul S.I.G. au fost ambalate într-un „sac menajer negru”, sac pe care nu l-a desfăcut, ci l-a pus aşa cum îl primise, în bagajul său, „peste haine”. În cuprinsul aceleiaşi declaraţii Ş.N. a precizat, totodată că „bunurile au fost găsite de organele de poliţie în bagajul pe care mi-l predase S., separat între hainele mele, nefiind identificate bagaje suspecte”. Or, în urma examinării procesului-verbal aflat la dosar urmărire penală s-au impus două concluzii: pe de o parte, în conţinutul acestui proces-verbal nu se face referire la vreun sac menajer sau rucsac, ci doar la „bagajele” lui Ş.N., fără ca acestea să fie clar identificate, iar, pe de altă parte, din conţinutul aceluiaşi proces-verbal rezultă că, spre deosebire de restul bunurilor ce au fost găsite într-o „geantă neagră”, cele nouă post-it-uri autocolante cu litere cifre şi diferite semne, s-au găsit separat, într-un ziar identificat „în bagajul de haine”. Or, în condiţiile în care Ş.N., a susţinut că toate bunurile primite de la inculpatul S.I.G. au fost ambalate laolaltă în sacul menajer şi că acolo au fost găsite de organele de poliţie menţiunea din procesul-verbal referitoare la faptul că o parte dintre bunuri s-au găsit de fapt între hainele sale, într-un bagaj diferit, este de natură să pună sub semnul îndoielii realitatea susţinerii conform căreia bunurile i-au fost predate de inculpatul S.I.G.
În vederea stabilirii cu certitudine a aspectelor referitoare la numărul şi caracteristicilor bagajelor identificate asupra lui Ş.N. şi a celor privind locul în care au fost identificate fiecare dintre bunurile suspecte, instanţa de apel a procedat la audierea martorului asistent N.A.M. declaraţie din care nu au putut fi însă obţinute detalii suplimentare, întrucât martora, în şedinţă publică, a declarat că în realitate nu a asistat la momentul examinării bagajelor găsite asupra Ş.N., că se afla în ziua respectivă la sediul poliţiei pentru că însoţise acolo o prietenă şi i s-a solicitat de către un poliţist să semneze un proces-verbal, spunându-i-se că „aceasta este procedura”şi că nu i se va întâmpla nimic dacă îl semnează.
În contextul reliefat mai sus, declaraţiile date de Ş.N. nu au fost reţinute în dovedirea vinovăţiei inculpatului S.I.G. şi atâta timp cât poziţia procesuală a acestei persoane s-a dovedit a fi nesinceră, corect prima instanţă a înlăturat ca fiind subiectivă şi declaraţia martorei Ş.C., soţia sa, în sensul că, în seara de dinaintea plecării l-a ajutat pe Ş.N. să-şi facă bagajele şi cunoaşte cu certitudine că acesta nu a avut asupra lui bunurile identificate ulterior de organele de poliţie.
În ceea ce-l priveşte pe martorul B.M. deşi în cuprinsul motivelor de apel s-a susţinut în esenţă că activitatea infracţională de care este acuzat inculpatul se probează cu depoziţia dată de acest martor în faza urmăririi penale, depoziţie greşit înlăturată de prima instanţă în raport de faptul că, din motive obiective, nu a putut proceda la audierea sa, în realitate declaraţia dată la urmărire penală de acest martor nu a fost înlăturată de prima instanţă, ci a fost amplu examinată, concluzia reţinută şi care este însuşită şi de curte fiind în sensul că nu dovedeşte faptele de care este acuzat inculpatul S.I.G. În acest sens curtea a reţinut la rândul său că, deşi atât Ş.N., cât şi inculpatul S.I.G. au învederat încă din faza urmăririi penale că în autogara din Craiova inculpatul S.I.G. a venit însoţit de martorul B.M. şi acolo s-au întâlnit cu Ş.N., martorul B.M., în faza urmăririi penale a susţinut o situaţie de fapt diferită fără ca organele de urmărire penale să fi încercat să stabilească adevărul. Ulterior, cu ocazia audierii de către instanţa de apel, B.M. a declarat, la fel ca inculpatul S.I.G. şi martorul Ş.N., în sensul că s-a deplasat la gara din Craiova împreună cu inculpatul S.I.G., iar acolo s-au întâlnit cu Ş.N., situaţie faţă de care, martorul B.M. ar fi trebuit să fie martor ocular, persoană prezentă la momentul la care a avut loc predarea bunurilor identificate ulterior de organele de poliţie în bagajele martorului Ş.N. Or, cu ocazia audierii în faza urmăririi penale, aşa cum s-a arătat, nu a fost elucidată modalitatea în care martorul s-a deplasat la gara din Craiova (singur sau împreună cu inculpatul S.), situaţie faţă de care în declaraţia dată de martor în această fază procesuală nu sunt cuprinse menţiuni cu privire la faptul dacă a observat sau nu ca inculpatul S. să predea anumite bunuri lui Ş.N., iar în declaraţia dată în faţa instanţei de apel martorul a precizat că deplasarea la gara din Craiova a făcut-o împreună cu inculpatul S., cu un taxi, iar în timpul deplasării de la Craiova la Slatina şi până la plecarea lui Ş.N. nu a asistat la vreun schimb de bagaje.
În ceea ce priveşte aspectele din declaraţia pe care martorul B.M. a dat-o în faza urmăririi penale, în sensul că în perioada februarie - martie 2011 a fost plecat cu inculpatul S. în Anglia, unde a făcut cumpărături, utilizând un card bancar al cărui titular era martorul şi care era alimentat de S., fără ca martorul să cunoască în ce modalitate, iar în Italia urma să desfăşoare aceeaşi activitate, corect prima instanţă a reţinut că nu fost avute în vederea în dovedirea infracţiunilor prev. de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, de care este acuzat inculpatul în prezentul dosar, concluzie pe care şi-a însuşit-o şi instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât modalitatea în care susţine martorul că ar fi procedat inculpatul S. în Anglia (alimentarea cu bani a cardului al cărui titular era martorul) nu a dovedit neapărat comiterea unor infracţiuni informatice de către acesta, banii cu care a alimentat cardul putând proveni din activităţi licite, iar nu din comiterea unor infracţiuni informatice. În aceste condiţii, faptul că martorul a declarat în faţa instanţei de apel că în Italia urma să-l ajute pe inculpatul S. în calitate de şofer şi nu cunoaşte ce activitate urma să desfăşoare acesta în Italia nu înseamnă că a revenit asupra unor aspecte esenţiale din declaraţia dată în faza urmăririi penale şi în raport de care s-ar putea stabili în sarcina inculpatului S.I.G. faptele care i se impută în prezenta cauză: deţinerea instrumentelor de plată falsificate şi a echipamentelor destinate falsificării instrumentelor de plată, identificate în bagajele lui Ş.N.
Cât priveşte momentul la care inculpatul S.I.G. a sesizat autorităţile, faptul că procedat în felul acesta abia ulterior conflictului pe care l-a avut cu Ş.N. în autogara din Slatina ar putea reprezenta o probă indirectă în susţinerea acuzaţiei formulate împotriva inculpatului S.I.G., dar numai în măsura în care s-ar corobora cu alte probe, directe şi indirecte. În cauză însă, aşa cum s-a arătat, singura probă directă a fost declaraţia lui Ş.N., declaraţie care a cuprins însă mult prea multe neconcordanţe de natură să ridice serioase dubii cu privire la sinceritatea sa, iar celelalte probe indirecte (inclusiv cele deduse din declaraţiile martorilor Ş.C. şi B.M.) nu au fost suficiente pentru a conduce la o concluzie contrară. Or, în raport de această situaţie aspectul reliefat în motivele de apel ale parchetului nu a fost avut în vedere ca o probă în dovedirea vinovăţiei inculpatului S.I.G.
Faţă de considerentele de mai sus, Curtea, la fel ca prima instanţă a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu face dovada comiterii de către inculpatul S.I.G. a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Dimpotrivă, în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, corect prima instanţă a reţinut că, atâta timp cât martorul B.M. nu a confirmat predarea bunurilor, fotocopiile actelor de identitate emise de Republica Cehă pe diferite nume purtau fotografia lui Ş.N., iar nu pe aceea a inculpatului S.I., iar declaraţiile lui Ş.N. şi ale soţiei sale, martora Ş.C. au fost contradictorii în privinţa unor aspecte esenţiale ale cauzei, obiectele identificate asupra lui Ş.N. au aparţinut acestuia, iar nu inculpatului S.I.G. care urma să se deplaseze în Italia cu alt scop decât cel urmărit de Ş.N.
Concluzionând, Curtea a apreciat că în mod legal şi temeinic prima instanţă a dispus achitarea inculpatului S.I.G. pentru infracţiunile prev. de art. 24 alin. (2) şi prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu precizarea că, în cazul infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., atâta timp cât Parchetul nu a declarat apel împotriva soluţiei de achitare a inculpatului Ş.N. pentru aceeaşi infracţiune, soluţie ce comportă discuţii cel puţin prin prisma faptului că a fost dispusă în condiţiile în care judecata acest inculpat s-a desfăşurat în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., o soluţie de condamnare a inculpatului S.I.G. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., în modalitatea reţinută în actul de sesizare respectiv împreună cu inculpatul Ş.N. ar echivala cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a acestei din urmă persoane şi a autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri penale definitive.
Prin decizia penală nr. 329 din 31 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt împotriva sentinţei penale nr. 203 din 13 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova.
La data fixată pentru judecarea recursului, respectiv 25 aprilie 2014, în şedinţă publică, reprezentantul Parchetului a solicitat să se ia act de retragerea recursului formulat în cauză.
Înalta Curte, având în vedere manifestarea de voinţă a titularului recursului formulat, va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 329 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 329 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.I.G., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1462/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1429/2014. Penal → |
|---|
