ICCJ. Decizia nr. 1347/2014. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1347/2014
Dosar nr. 3929/108/2011*
Şedinţa publică din 15 aprilie 2014
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 2 august 2011, dat în Dosarul nr. 4429/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul A.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Prin rechizitoriu, în principal, s-a reţinut că, activitatea infracţională a inculpatului a constat în aceea că, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, în cursul anului 2010 a efectuat activităţi comerciale, fără ca acestea să fie evidenţiate în contabilitate şi nici în declaraţiile privind TVA şi impozitul pe profit, nu a depus nicio declaraţie de impozite şi taxe, care trebuiau depuse la organul fiscal teritorial - D.G.F.P. Arad, în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 252.349 RON.
De asemenea, s-a reţinut că organele de control nu au putut identifica nicio persoană care să aibă legătură cu această societate, la sediul social fiind transmise mai multe invitaţii care s-au întors cu menţiunea "firmă mutată de la adresă".
Prin Sentinţa penală nr. 450 din 27 octombrie 2011, Tribunalul Arad, din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, a apreciat că, fapta inculpatului A.J. care, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, în perioada februarie - mai 2010, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii şi nu a declarat operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Fapta aceluiaşi inculpat de a nu declara sediul social al societăţii după expirarea acestuia în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Ca urmare a reţinerii în sarcina inculpatului a săvârşirii celor două infracţiuni de evaziune fiscală, aceasta a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 450 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Arad, pronunţată în Dosar nr. 3929/108/2011, la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, aplicându-i-se totodată pedepsele complementare şi accesorii. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad, şi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.C. SRL, la plata către aceasta a sumei de 252.349 RON, cu titlul de despăgubiri.
Prin Decizia penală nr. 27/A din 17 februarie 2012, a Curţii de Apel Timişoara, au fost admise apelurile declarate de inculpatul A.J. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad, împotriva hotărârii judecătoreşti mai sus menţionate, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Arad.
În motivarea deciziei, instanţa de control judiciar, a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la solicitarea părţii civile, ca înaintea citirii actului de sesizare să dispună introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC F.C. SRL, judecând cauza fără citarea legală a acestei părţi, fără ca judecătorul să se pronunţe cu privire la introducerea în cauză a acesteia. Totodată, s-a reţinut ca în rejudecare instanţa de fond va analiza şi utilitatea administrării probelor solicitate de către părţi în apărare, inclusiv proba cu expertiză contabilă solicitată de către inculpat.
În rejudecarea cauzei, potrivit considerentelor deciziei de casare, instanţa a dispus introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente SC F.C. SRL şi efectuarea expertizei fiscale judiciare, propuse în apărare de către inculpat. Totodată a procedat la luarea unei noi declaraţii inculpatului A.J. şi a martorilor M.S. şi B.D., propuşi prin rechizitoriu. Din coroborarea acestor probe cu probele administrate în faza de urmărire penală şi analiza acestora instanţa a reţinut în fapt:
1. În data de 12 februarie 2010, inculpatul A.J., cetăţean maghiar, a înfiinţat SC F.C. SRL cu sediul în Arad, str. N.G., jud. Arad, societate la care inculpatul are calitate de asociat unic şi administrator şi care are ca obiect principal de activitate "comerţul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun".
Imediat după înfiinţarea societăţii, inculpatul a început să desfăşoare activităţi comerciale în numele acesteia, constând în achiziţii de mărfuri din spaţiul intracomunitar şi vânzarea acestora, mai departe, la agenţii economici din România. În concret aşa cum rezultă din constatările Gărzii Financiare cât şi cele ale D.G.F.P. Arad, societatea comercială, în trim. I al anului 2010, a efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri, în valoare totală de 279.237 RON, de la un furnizor maghiar şi bunuri în valoare totală de 82.965 RON, de la un furnizor italian; operaţiuni care rezultă din conţinutul raportului din 15 septembrie 2010; al D.G.F.P. Arad, unde furnizorii intracomunitari au declarat livrările efectuate către SC F.C. SRL. Inculpatul nu a înregistrat aceste achiziţii în evidenţele contabile ale societăţii şi nici în celelalte documente legale, respectiv în declaraţiile fiscale obligatorii.
Efectuându-se un control încrucişat la SC A. SRL Arad, partener comercial al SC F.C. SRL, s-a constatat în contabilitatea acestei societăţii că au fost înregistrate un număr de şase facturi, reprezentând achiziţii de mărfuri de la această din urmă societate, efectuate în cursul lunilor februarie - martie 2010, mărfuri care reprezintă practic mărfurile achiziţionate de SC F.C. SRL, de la furnizorul maghiar F.E.K., care în cursul lunii februarie 2010 a livrat, către societatea administrată de către inculpat bunuri în valoare de 47.667 RON iar în cursul lunii martie 2010, a livrat către aceiaşi societate bunuri în valoare de 231.570 RON. Conform facturilor identificate în evidenţele contabile ale SC A. SRL, valoarea mărfurilor vândute de către SC F.C. este aproximativ aceiaşi cu valoarea mărfurilor achiziţionate din Ungaria.
Apărarea inculpatului cum că mărfurile vândute către SC A. SRL, au fost achiziţionate de fapt din România, fără să poată prezenta vreo dovadă în acest sens, respectiv facturi de achiziţie, nu poate fi reţinută de către instanţă, întrucât C.M.R.-urile descoperite în contabilitatea societăţii A. dovedesc contrariul. Totodată din conţinutul dispoziţiei de plată existente la dosar, inculpatul în data de 24 februarie 2010, a făcut plăţi către societatea comercială din Ungaria, inculpatul fiind singurul împuternicit al societăţii pe care o administra de a efectua operaţiuni pe cont.
De asemenea, cu toate că din cuprinsul dispoziţiilor de plată existente la dosar rezultă ca au fost făcute plăţi de către societatea administrată de către inculpat, către furnizorul intracomunitar de mărfuri E.S., care în cursul lunii februarie 2010, a livrat bunuri în valoare de 82.965 RON, în gestiunea SC F.C. SRL, nu a fost identificate de către organele fiscale mărfurile aferente acestor achiziţii iar inculpatul nu a putut prezenta facturi de vânzare ale acestora, neregăsindu-se aceste mărfuri nici în raport, situaţie în care inculpatul le-ar fi vândut în spaţiul intracomunitar şi nici în declaraţia 394, situaţia în care inculpatul le-ar fi vândut unor societăţi de pe teritoriul ţării.
Astfel organele de inspecţie fiscală au stabilit că în trim. I al anului 2010, SC F.C. SRL, a realizat venituri în valoare totală de 369.432 RON, pentru care societatea trebuia să înregistreze şi să achite TVA sume de 70.192 RON şi un impozit pe profit în sumă de 59.109 RON.
Analizând operaţiunile comerciale derulate de către societatea comercială administrată de către inculpat, în trimestrul II al anului 2010, din conţinutul aceluiaşi raport rezultă că F.E.K., în luna mai 2010, a livrat bunuri către SC F.C. SRL, în valoare de 110.367 RON, iar furnizorul italian E.S. a livrat în luna aprilie, către societatea administrată de inculpat, bunuri în valoare de 41.756 RON.
Bunurile achiziţionate de către SC F.C. SRL de la aceste societăţi nu au fost identificate în gestiunea societăţii, iar operaţiunile de achiziţie a acestora nu au fost declarate organelor fiscale şi nici înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii. Ca atare, prin raportul de inspecţie fiscală din data de 13 aprilie 2011, menţionat mai sus, au fost calculate venituri obţinute de societatea controlată, în sumă de 151.943 RON, pentru care s-a stabilit un impozit pe profit, în sumă de 24.311 RON şi o TVA, în sumă de 28.869 RON.
În urma constatărilor făcute, D.G.F.P. Arad s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 252.349 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, aferente operaţiunilor comerciale desfăşurate de SC F.C. SRL în trimestrele I şi II 2010, operaţiuni nedeclarate şi neînregistrate în evidenţa contabilă a acesteia, dar declarate de alte societăţi implicate în derularea acestora. Suma cu care organele fiscale s-a constituit parte civilă în procesul penal este compusă din sumele pe care societatea le-ar fi datorat efectiv cu titlu de impozit pe profit şi TVA (în total 3.420 RON impozit pe profit şi 99.061 RON TVA) la care au fost calculate majorări întârziere (38.528 RON majorări aferente impozitului pe profit şi 31.340 RON, majorări aferente TVA).
2. În cursul lunii septembrie 2010, intenţionându-se efectuarea de către organele fiscale a unui control la SC F.C. SRL, s-a constatat că la sediul declarat al acesteia societăţi, respectiv în municipiul Arad, str. N.G., jud. Arad, nu s-a putut lua legătura cu niciun reprezentant al acesteia, motiv pentru care, a fost transmisă prin poştă, către administratorul A.J. invitaţia din 15 septembrie 2010, prin care acesta era chemat la organele de inspecţie fiscală cu documente ale societăţii în vederea efectuării unui control încrucişat privind operaţiunile intracomunitare. Invitaţia a fost returnată organelor fiscale cu menţiunea "firmă mutată de la adresă". În urma cercetărilor efectuate de către organele de poliţie, a rezultat că societatea comercială administrată de către inculpat nu a desfăşurat nicio activitate în spaţiul închiriat din municipiul Arad ci doar a primit corespondenţa pe care martora M.S., proprietara imobilului o transmitea apoi în Ungaria. Contractul de comodat, încheiat anterior, la înregistrarea societăţii în România, pentru spaţiul respectiv, pe o perioadă de şase luni, nu a mai fost prelungit ulterior, la data efectuării controlului de către organele de inspecţie fiscală societatea comercială nemaiavând practic sediu declarat, inculpatul A.J. în calitate de administrator al acesteia omiţând să declare alt sediu.
Concluzionând, raportat la starea de fapt mai sus reţinută, instanţa a constatat că intenţia inculpatului de a sustrage societatea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în condiţiile în care aceasta a desfăşurat relaţii comerciale pe care inculpatul nu le-a declarat şi nu le-a înregistrat este evidentă, omisiunea ulterioară de a mai declara unde se află sediul societăţii fiind o consecinţă firească de sustragere de la orice verificări care ar fi fost de natură să stabilească obligaţii fiscale în sarcina societăţii. În acest sens, apărarea inculpatului, raportat la referirile sale la faptul că societatea a fost condusă în mod efectiv de către o altă persoană şi anume: "B.E.", nu este credibilă şi nu poate fi luată în considerare, atâta timp cât inculpatul nu poate da declaraţii referitoare la acesta şi nu poate prezenta documente privind împuternicirea pe care i-a dat-o.
Analizând starea de fapt reţinută, instanţa a apreciat că fapta inculpatului A.J. care, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, în perioada februarie - mai 2010, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii şi nu a declarat operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, descrisă la pct. 1 din starea de fapt, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Fapta aceluiaşi inculpat de a nu declara sediul social al societăţii după expirarea acestuia în scopul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, descrisă la pct. nr. 2 din starea de fapt, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
La stabilirea pedepsei, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, gradul concret de pericol social al faptei, respectiv de modul de acţiune şi perioada de timp în care s-a acţionat, întinderea prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu a fost recuperat decât parţial, în rejudecarea cauzei, precum şi de persoana şi conduita inculpatului, care nu are antecedente penale.
Potrivit acestor considerente, Tribunalul Arad, prin Sentinţa penală nr. 28 din 29 ianuarie 2013, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat inculpatul A.J., la:
- 2 (doi) ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la:
- 2 (doi) ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, pe care inculpatul o va executa, fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 3 (trei) ani.
În baza art. 81, 82 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului şi s-a fixat acestuia un termen de încercare de 4 (patru) ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad - Activitatea de Inspecţie Fiscală, în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente SC F.C. SRL Arad, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.
S-a constatat că inculpatul a achitat parţial prejudiciul datorat părţii civile până la concurenţa sumei de 25.000 RON.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 1000 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a fost obligat inculpatul să plătească suma de 207.633 RON, cu titlu de despăgubiri.
S-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor aparţinând inculpatului şi părţii responsabilă civilmente SC F.C. SRL Arad.
Împotriva sentinţei Tribunalului Arad au declarat apel inculpatul A.J. şi partea civilă D.G.F.P. Arad.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond a dispus în mod greşit condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective.
Se susţine că sediul societăţii comerciale administrate de inculpat a fost stabilit la adresa din Arad, str. N.G., fiind încheiat un contract de comodat cu proprietarul imobilului şi nu s-a făcut dovada că s-a sustras, nu a declarat, a declarat în mod fictiv sau inexact sediul firmei.
Se mai arată că nu i s-a comunicat niciun fel de corespondenţă din cea primită la sediul firmei, iar în momentul în care prima corespondenţă i s-a comunicat în Ungaria, s-a prezentat la organele de urmărire penală.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru netemeinicie, solicitând obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la plata întregii sume cu care s-a constituit parte civilă, la care să fie adăugate majorări, dobânzi şi penalităţi şi instituirea unui sechestru asigurător şi a unei popriri asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 252.349 RON.
Prin Decizia penală nr. 170/A din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Arad împotriva Sentinţei penale nr. 28/2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3929/108/2011*, a desfiinţat sentinţa în parte, sub aspectul laturii civile, şi rejudecând cauza a obligat inculpatul să plătească părţii civile apelante şi dobânzi şi penalităţi aferente sumei de 207.633 RON începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A dispus instituirea unui sechestru şi popriri asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpatului până la concurenţa sumei de 207.633 RON. Au fost menţinute celelalte dispoziţiile sentinţei apelate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.J.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut a constat că în cursul urmăririi penale partea civila D.G.F.P. Arad a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 252.349 RON reprezentând impozit pe profit, TVA .şi majorări de întârziere calculate până la data finalizării controlului.
Inculpatul a achitat suma de 25.000 RON, iar instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei 207.633 RON având în vedere suma stabilită ca prejudiciu adus bugetului de stat prin săvârşirea, infracţiunii de evaziune fiscală, în urma efectuării unei expertize financiar contabile în cursul cercetării judecătoreşti.
Prin urmare, valoarea prejudiciului a fost evaluat în mod corect de către instanţa de fond însă apelul părţii civile a fost apreciat fondat doar în ce priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii acesteia de a fi obligat inculpatul şi la plata dobânzilor şi a penalităţilor aferente debitului datorat precum şi asupra cererii de instituire a unui sechestru asigurător şi poprire asigurătorie asupra conturilor inculpatului.
S-a arătat că, pentru a se asigura repararea întregului prejudiciu se impune obligarea inculpatului şi la plata dobânzilor şi a penalităţilor aferente sumei datorate. Nu a fost obligată şi partea responsabilă civilmente SC F.C. SRL, în solidar cu inculpatul la despăgubiri civile întrucât aceasta a fost radiată din registrul comerţului la data de 28 martie 2012.
Referitor la apelul inculpatului, Curtea a constat că acesta este nefondat.
Din probele administrate în cauză a rezultat că la data de 12 februarie 2010 inculpatul A.J., cetăţean maghiar a înfiinţat SC F.C. SRL, cu sediul în Arad, str. N.G., jud. Arad. Din cercetările efectuate s-a stabilit că sediul societăţii a fost stabilit la adresa menţionată mai sus în baza unui contract de comodat încheiat între, inculpat şi numitele M.S. şi F.Ş.I., pe o perioadă de 6 luni.
În cursul lunii septembrie 2010, activitatea de inspecţie fiscală din cadrul D.F.P. Arad a intenţionat efectuarea unui control la sediul declarat al societăţii, însă im s-a putut lua legătura cu administratorul societăţii, acesta nefiind găsit, constatându-se că societatea nu funcţionează la sediul declarat.
La data efectuării controlului, contractul de comodat era expirat şi nu a mai fost prelungit de părţi.
Martora M.S., semnatară a contractului de comodat, a declarat că în cele 6 luni de zile societatea inculpatului nu a desfăşurat niciun fel de activitate în spaţiul închiriat, ci doar acolo primea corespondenţa pe care martora o transmitea apoi în Ungaria.
Că inculpatul nu a desfăşurat niciun fel de activitate la sediul declarat rezultă şi din împrejurarea că la data la care s-a intenţionat efectuarea controlului de către organele fiscale, s-a constatat că la sediul social declarat nu a putut lua legătura cu inculpatul sau un reprezentant al acestuia, motiv pentru care a fost transmisă inculpatului invitaţia de a se prezenta în faţa organelor fiscale cu documentele societăţii în vederea efectuării unui control, însă invitaţia a fost returnată cu menţiunea "mutat de la adresă".
Din cele menţionate mai sus Curtea a apreciat că inculpatul a declarat în mod fictiv sediul societăţi în care urma să-şi desfăşoare activitatea firma pe care o administra în scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor fiscale, fiind astfel îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.
Astfel, având în vedere că în cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc. pen., iar conform normelor tranzitorii, respectiv dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, rezultă că în speţă se aplică legea veche, mai precis C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed.
Având în vedere situaţiile prevăzute de lege în care se poate cenzura hotărârea pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte constată că motivul invocat de către recurentul inculpat, respectiv că fapta nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, solicitându-se reanalizarea probelor, care nu dovedesc că subzistă latura obiectivă a acestei infracţiuni, nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. - "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni" - este incident dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, raportată la susţinerea apărării cu privire la nedeclararea fictivă a sediului social, putea fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Or, în condiţiile în care prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prev. la art. 3859 pct. 18 a fost abrogat, este evident că elementele ce ţin de temeinicia hotărârii recurate nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs constată că, în raport cu dispoziţiile art. 5 C. pen. şi anume - aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, textele legale nu au suferit modificări.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.J. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1429/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1277/2014. Penal → |
---|