ICCJ. Decizia nr. 1463/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1463/2014
Dosar nr. 9968/108/2012
Şedinţa publică din 28 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 187 din 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 9968/108/2013, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul B.I.J. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, comisă în formă continuată.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
În baza art. 33, 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa fără aplicarea vreunui spor.
În baza art. 26 C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitor, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul B.I.S. la 5 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
În baza art. 292 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de fals în declaraţii.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 închisoare, pe care inculpatul o va executa fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., au fost interzise ambilor inculpaţi, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, şi art. 64 lit. b), c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat ambilor inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de Statul Român - A.N.A.F., prin D.G.F.P. Arad şi au fost obligaţi ambii inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.C. SRL, prin lichidator Casa de insolvenţă R. IPURL Arad, să plătească suma de 949.318 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi, până la momentul plăţii efective a prejudiciului.
A fost respinsă cererea de instituire a sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F., prin D.G.F.P. Arad.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad a reţinut că SC A.C. SRL Arad a fost înfiinţată la data de 01 noiembrie 2007, de către inculpatul B.I.J., acesta dobândind şi calitatea de administrator al societăţii, iar sediul social a fost stabilit în Arad, str. G.T.D., nr. 47, în baza contractului de comodat încheiat între proprietarii imobilului - învinuiţii B.I.S. şi B.R. şi asociatul unic şi administratorul SC A.C. SRL - B.I.J., contractul fiind valabil până la revocare.
S-a mai reţinut că, deşi nu au revocat niciodată contractul de comodat, pentru a permite funcţionarea în continuare a societăţii (administrată de către fiul lor B.I.J.) la sediul declarat, la data de 27 februarie 2008 învinuiţii B.I.S. şi B.R. au declarat în faţa notarului public, cu ocazia vânzării imobilului situat în Arad, str. G.T.D., nr. 47, către D.F., că imobilul nu a făcut obiectul vreunei convenţii.
Obiectul de activitate al SC A.C. SRL consta în „lucrări de construire a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.
În calitate de administrator al societăţii, inculpatul B.I.J., a reţinut, dar nu a virat la bugetul de stat, sumele reţinute de la angajaţi reprezentând obligaţiile cu reţinere la sursă, de natura CAS, CASS, contribuţie de şomaj, impozit pe veniturile din salarii, aferente perioadei 25 mai 2008 - 09 septembrie 2009, cauzând în acest fel un prejudiciu de 8.715 RON.
Datorită creanţelor fiscale mari datorate bugetului general consolidat al statului (146.326 RON), la data de 18 ianuarie 2010, A.F.P. Arad a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC A.C. SRL, prin sentinţa comercială nr. 305, pronunţată la data de 15 februarie 2010, Tribunalul Arad dispunând deschiderea procedurii insolvenţei şi totodată numirea ca administrator judiciar a Casei de Insolvenţă R. IPURL. Deşi a fost legal citată prin administrator, SC A.C. SRL nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat contestaţie la cererea de deschidere a procedurii.
Administratorul judiciar - Casa de Insolvenţă R. IPURL - a solicitat societăţii debitoare să-i pună la dispoziţie documentele prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără ca în fapt acestea să-i fi fost remise vreodată.
La data de 22 septembrie 2010, reprezentanţii A.N.A.F. - D.G.F.P. Arad au efectuat un control la SC A.C. SRL Arad, constatând că societatea nu desfăşoară activitate la sediul declarat.
Prin procesul-verbal din 22 septembrie 2010, s-a constatat - ca urmare a verificărilor efectuate prin control încrucişat la mai multe societăţi comerciale din ţară, coroborat cu menţiunile cuprinse în declaraţia 394 (referitoare la achiziţiile şi livrările de mărfuri efectuate pe teritoriul naţional) - că SC A.C. SRL Arad nu a evidenţiat în contabilitate toate operaţiunile comerciale desfăşurate în perioada 20 noiembrie 2007- 31 decembrie 2009, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul general consolidat al statului a sumei de 841.315 RON, compusă din 456.558 RON reprezentând TVA, respectiv 384.757 RON, impozit pe profit.
Societatea SC A.C. SRL Arad nu a declarat în declaraţia 394 şi nici nu a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale derulate cu mai multe societăţi comerciale (SC P. SRL Reşiţa, SC M.E. SRL Arad, SC M.T.E.C. SRL Baia Mare, SC A.G. SRL Cluj, SC U.L.P. SRL Arad, SC T.B. SRL Bistriţa, SC G.H. SRL Curtici, SC W.B.W. SRL Arad, SC P.I. SRL Arad, SC A. SRL Arad, SC C.O. SRL Arad, SC C.A. SRL Timişoara, SC S.C. SRL, SC M.C. SRL, SC F.O. SRL, SC G.S. SRL, SC W.T.H. SRL, SC M.E.C. SRL, SC A.G. SRL), implicit nici veniturile realizate din aceste operaţiuni.
La data de 10 septembrie 2009, prin hotărârea nr. 1 a asociatului unic, s-a dispus retragerea definitivă şi irevocabilă din societate a inculpatului B.I.J. şi cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL Arad către P.G. şi Ţ.F.S. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul B.I.J. a fost revocat din funcţia de administrator, în această calitate fiind numit inculpatul P.G. Totodată, a fost menţinut sediul social al societăţii în localitatea Arad, str. G.T.D., nr. 47.
Din probele administrate, prima instanţă a reţinut că cesiunea părţilor sociale s-a efectuat de către inculpatul B.I.J. doar scriptic nu şi faptic, respectiv că sediul social al societăţii a fost menţinut în localitatea Arad, str. G.T.D., nr. 47, deşi imobilul fusese vândut anterior. Aşa-zisa cesiune a părţilor sociale este infirmată din punct de vedere al realităţii operaţiunii, prin documentele identificate în cursul urmăririi penale (facturi, chitanţe, avize de însoţire a mărfii) ridicate de la partenerii comerciali ai SC A.C. SRL care atestă efectuarea unor operaţiuni comerciale de către inculpatul B.I.J., precum şi de către tatăl acestuia B.I.S., atât înainte, cât mai ales după data de 10 septembrie 2009, când a avut loc cesiunea părţilor sociale. De asemenea, martorii T.A., M.Z., C.R., P.L.M., M.M.D., M.O., B.F., T.C.M., P.K., P.R., T.T., M.I., P.C.C., P.C.N., L.B., (reprezentanţi ai societăţilor în favoarea cărora SC A.C. SRL a executat lucrări de construcţii, înainte sau după cesiune) i-au indicat pe învinuiţii B.I.J. şi B.I.S., ca fiind singurii reprezentanţi ai acestei societăţi, iar din înscrisurile comunicate de către Banca T. şi R. Bank, rezultă că au fost efectuate operaţiuni bancare în numele SC A.C. SRL şi după data cesiunii, respectiv că singura persoană cu drept de semnătură în bancă în reprezentarea societăţii a fost inculpatul B.I.J.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 noiembrie 2012, Tribunalul a reţinut că scrisul de mână de pe facturile şi chitanţele fiscale emise de către SC A.C. SRL către SC M.E. SRL, SC U.L.P. SRL, SC W.P. SRL, SC V.D. SRL, SC T.B. SRL, SC M.C. SRL, SC C.O. SRL, SC P.I. SRL, SC A.G. SRL, în perioada anterioară şi ulterioară datei cesiunii părţilor sociale, a fost executat de către numitul B.I.J.
În acelaşi timp s-a reţinut că, potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 decembrie 2012, rezultă că semnăturile executate pe facturile şi chitanţele fiscale emise de către SC A.C. SRL către SC R.E.C. SRL şi SC R.O.C. SRL, SC M.E. SRL, SC U.L.P. SRL, SC R.C.O. SRL, SC G.A. SRL, SC W.B.W. SRL, SC P.E.C. SRL, SC C.O. SRL, SC P.I. SRL şi SC A.T. SRL, anterior şi ulterior cesiunii părţilor sociale, au fost executate probabil, de către B.I.J., respectiv de către B.I.S.
Conform procesului-verbal de control şi a anexelor acestuia, prima instanţă a reţinut că prejudiciul cauzat de către SC A.C. SRL pe parcursul semestrului II 2008, respectiv al semestrelor I şi II 2009 este în sumă de 841.614 RON şi se compune din 456.558 RON reprezentând TVA, respectiv 384.757 RON, impozit pe profit.
S-a constatat că acest prejudiciu a fost creat prin omisiunea înregistrării în actele contabile ale societăţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale a veniturilor în valoare de : 567.476 RON, aferente semestrului II 2008 obţinute de către SC A.C. SRL din executarea de lucrări de construcţii către clienţi din spaţiul naţional, cu un TVA aferent în sumă de 107.688 RON şi un impozit pe profit de 90.813 RON; 497.102 RON aferent semestrului I 2009, obţinute de către SC A.C. SRL din executarea de lucrări de construcţii către clienţi din spaţiul naţional, cu un TVA aferent în sumă de 104.321 RON şi un impozit pe profit de 87.600 RON; 1.287.776 RON aferente semestrului II 2009, obţinute din executarea de lucrări de construcţii către clienţi din spaţiul naţional, cu un TVA aferent în sumă de 244.849 RON şi un impozit pe profit de 206.343 RON.
Tribunalul a reţinut că în cursul urmăririi penale, Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 108.003 RON, iar în cursul cercetării judecătoreşti, la data de 12 februarie 2013, partea civilă a depus o cerere prin care a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 949.318 RON formată din: 384.757 RON impozit pe profit suplimentar; 49.362 RON majorări de întârziere aferente; 456.558 RON TVA suplimentară; 58.641 RON, majorări de întârziere aferente, iar accesoriile au fost calculate până la data de 15 februarie 2010, urmând a fi actualizate până la data plăţii efective a prejudiciului.
Prin aceeaşi cerere s-a reţinut că partea civilă a solicitat instituirea sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor B.I. şi P.G. şi părţii responsabile civilmente SC A.C. SRL, în temeiul art. 163-167 C. proc. pen., coroborat cu art. 11 din Legea nr. 241/2005.
Analizând starea de fapt reţinută, Tribunalul Arad a apreciat că faptele inculpatului B.I.J., care în perioada semestrului II al anului 2008, respectiv a semestrelor I şi II ale anului 2009, în calitate de administrator al SC A.C. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a derulat activităţi comerciale având ca obiect, în principal, lucrări de construcţii, fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţii veniturile realizate, precum şi de a cesiona părţile sociale ale societăţii comerciale şi de a menţine sediul social la imobilul din Arad, str. G.T.D., nr. 47, despre care ştia că a fost vândut, în vederea pierderii urmelor activităţii sale infracţionale şi pentru a îngreuna controalele efectuate de organele de specialitate, cauzând astfel prin neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 841.614 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, aflate în concurs real.
De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului B.I.J. care în calitate de administrator al SC A.C. SRL, cu intenţie, deşi a reţinut, nu a virat la bugetul de stat sumele reţinute de la angajaţi reprezentând obligaţiile cu reţinere la sursă, de natura CAS, CASS, contribuţie de şomaj, impozit pe veniturile din salarii, aferentă perioadei 25 mai 2008 - 09 septembrie 2009, cauzând în acest fel un prejudiciu de 8.715 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 (stopaj la sursă).
Cu privire la faptele inculpatului B.I.S. care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada semestrului II al anului 2008, respectiv în perioada semestrelor I şi II ale anului 2009, l-a ajutat pe fiul său B.I.J. - administrator al SC A.C. SRL - să deruleze activităţi comerciale având ca obiect, în principal, lucrări de construcţii, negociind contracte, întocmind şi semnând facturi şi chitanţe fiscale în numele SC A.C. SRL, fără ca în evidenţele contabile ale societăţii să fi fost înregistrate veniturile realizate, precum şi de a declara în fals în faţa notarului public cu ocazia vânzării imobilului situat în Arad, str. G.T.D., nr. 47, (imobil cu privire la care la data de 01 noiembrie 2007 a încheiat pe termen nelimitat, până la revocare, un contract de comodat în favoarea SC A.C. SRL) că imobilul nu a făcut obiectul vreunei convenţii, prima instanţă a constatat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen., aflate în concurs real.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. privitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, gradul concret de pericol social al faptelor, modul de acţiune şi perioada de timp în care au acţionat, întinderea prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu a fost recuperat, precum şi de datele ce caracterizează persoana şi conduita inculpaţilor, care nu au antecedente penale, considerente în baza cărora i-a condamnat la pedepsele menţionate în dispozitivul sentinţei.
Apreciind că împrejurările faptice reţinute prezintă gravitate, însă prin rezonanţa consecinţelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpaţilor, aceştia având o conduită pozitivă anterioară comiterii infracţiunii, probată prin lipsa antecedentelor penale, care le conferă profilul şi statutul de persoane apte de a aprecia asupra semnificaţiei procesului electoral, prima instanţă a făcut aplicarea criteriilor prevăzute în art. 71 C. pen., precum şi a criteriilor desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, în consecinţă, pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., a interzis ambilor inculpaţi, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen. - cu excepţia dreptului de a alege - şi a celor prev. de art. 64 lit. b), c) C. pen.
Întrucât relaţiile sociale protejate de lege prin încriminarea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor sunt cele referitoare la buna desfăşurare a activităţilor de comerţ, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite, în condiţiile art. 65 C. pen., Tribunalul a aplicat acestora pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege şi a celor prevăzute de art. 64 lit. b), c) C. pen., pe o durată de 5 ani.
Prima instanţă, constatând că prejudiciul creat prin faptele inculpaţilor nu a fost recuperat, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1), (2) C. civ. a admis acţiunea civilă exercitată de Statul Român - A.N.A.F., prin D.G.F.P. Arad - şi a obligat pe ambii inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.C. SRL, prin lichidator Casa de Insolvenţă R. IPURL Arad, să plătească suma de 949.318 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi, până la momentul plăţii efective a prejudiciului, respingând cererea de instituire a sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F., prin D.G.F.P. Arad apreciindu-se că nu s-a făcut dovada existenţei vreunui bun sau a vreunui cont aparţinând acestora.
Împotriva sentinţei penale au declarat apeluri, în termen legal, inculpaţii B.I.J. şi B.I.S. şi partea civilă D.G.F.P. Arad, apeluri înregistrate la Curtea de Apel Timişoara la data de 19 iunie 2013.
În motivarea apelului declarat, partea civilă a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, urmare rejudecării, instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor până la concurenţa sumei acordate de prima instanţă cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea apelului declarat de către inculpaţi s-a solicitat, cu privire la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 de care este acuzat inculpatul B.I.J., să se aibă în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atâta vreme cât, ca efect al cesiunii, nu mai avea nici un fel de calitate de subiect activ al infracţiuni la data survenirii controlului organelor fiscale. De asemenea, cu privire la reţinerea şi nevirarea contribuţiilor salariale aferente pentru salariaţii societăţii, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat, faţă de pericolul social concret al faptei, şi anume prejudiciu sub 8.200 RON cauzat bugetului de stat, s-a considerat că pedeapsa de 3 ani închisoare este mult prea aspră în condiţiile în care inculpatul este la primul contact cu legea penală care prevede alternativ cu pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii. Totodată, s-a considerat că vinovăţia nu poate fi stabilită exclusiv în sarcina inculpatului B.I.J., atâta vreme cât el nu cunoştea exact cuantumul şi termenul la care trebuiau achitate viramentele salariale, nefiind încunoştiinţat în acest sens de contabila societăţii, P.M.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că încadrarea juridică este incorectă, atâta vreme cât instanţa trebuia să constate că fapta pentru care este judecat inculpatul nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală, ci contravenţie prev. de art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, pentru nerespectarea reglementărilor emise de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, faptă contravenţională sancţionată cu amendă de la 300 RON la 4.000 RON.
De asemenea, s-a arătat că esenţa infracţiunii de evaziune fiscală este dată de săvârşirea acesteia cu intenţie directă, calificată prin scop, acela de a prejudicia bugetul general consolidat al statului prin sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor aferente, scop ce nu poate fi considerat îndeplinit în situaţia în care inculpatul întârzie cu înregistrarea documentelor, ceea ce conduce la naşterea obligaţiei de plată, atât a taxelor şi impozitelor aferente acestor documente, cât şi a accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere. Prin urmare, considerând că fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind contravenţie, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Cu privire la inculpatul B.I.S., referitor la infracţiunea prev. de art. 292 C. pen., respectiv fals în declaraţii, s-a arătat că declaraţia înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare redactat şi autentificat de către B.N.P. B.I. este un formular tipizat notarial şi conţine o menţiune obligatorie care trebuie să apară în orice act translativ de proprietate, menţiune ce se referă la transferul dreptului de proprietate al imobilului situat în Arad, str. G.T.D., nr. 47, şi nu la locaţiune sau cedarea dreptului de folosinţă gratuită (contract de comodat) asupra imobilului înstrăinat de inculpatul B.I.S., prin urmare lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii sus-menţionate, mai precis latura subiectivă.
S-a mai arătat în motivele de apel, cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului B.I.S. pentru complicitate la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în formă continuată sub modalitatea omisiunii în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate comise, că inculpatul nu avea nici o calitate în societatea SC A.C. SRL, nefiind nici asociat şi nici administrator, în consecinţă nu avea nici o obligaţie de a respecta regimul contabil stabilit de lege în cadrul unei societăţi comerciale.
În plus, s-a solicitat a se reţine că expertiza grafoscopică privind autenticitatea semnăturii din 02 noiembrie 2012 efectuată în faza de urmărire penală, concluzionează ipotetic că este posibil ca semnăturile să aparţină inculpaţilor, existând astfel posibilitatea contrară, această expertiză având la bază doar xerocopii, lipsind originalul înscrisurilor expertizate care să-i încrimineze pe inculpaţi. Concluziile incerte şi contradictorii ale raportului de expertiză, potrivit principiului „in dubio pro reo”, profită inculpaţilor şi determină, coroborat cu lipsa înscrisurilor originale de la dosarul cauzei, pronunţarea unei hotărâri care să conducă la achitarea acestora.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei, prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a apreciat-o ca fiind netemeinică şi, în consecinţă, prin decizia penală nr. 186/A din 02 octombrie 2013, a admis apelurile declarate de inculpaţi şi partea civilă, a desfiinţat sentinţa şi rejudecând:
În temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005 l-a condamnat pe inculpatul B.I.J. la 2 ani închisoare.
În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea şi a dispus ca inculpatul B.I.J. să execute pedeapsa rezultă de 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, l-a condamnat pe inculpatul B.I.S. la 2 ani închisoare.
În baza art. 292 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate sus-numitului inculpat şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei care nu contravin prezentei decizii.
Instanţa de apel a arătat în considerentele deciziei că situaţia de fapt reţinută de Tribunal este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză şi, în consecinţă, că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv cele prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 lit. b) şi f) din aceeaşi lege, în privinţa inculpatului B.I.J. şi complicitate la infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi fals în declaraţii, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.I.S.
Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond nu a făcut o corectă individualizare judiciară a acestora, raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere al faptelor. În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte. Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Instanţa de apel a reţinut şi că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în declaraţii au o rezonanţă socială deosebită în rândul populaţiei, afectând bugetul de stat, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului B.I.J. pentru săvârşirea celor trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, instanţa de apel a apreciat că este necorespunzător faţă de prevederile art. 72 C. pen., şi că se impune reindividualizarea pedepselor aplicate acestui inculpat pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, aplicând inculpatului pedepse de 2 ani pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 ani închisoare.
Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului B.I.S., instanţa de apel a apreciat că se impune diminuarea cuantumului acestora, raportat la criteriile prev. de art. 72 C. pen., sens în care, în temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 l-a condamnat la 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 292 C. pen. la 6 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În ceea ce priveşte calea de atac declarată de partea civilă D.G.F.P. Arad, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 163 C. proc. pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal şi de către instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a pagubei. Faţă de modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, prin obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente reprezentată prin lichidator judiciar la plata sumei de 949318 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi până la momentul plăţii efective a prejudiciului, raportat la soluţia pronunţată în latura penală a cauzei, instanţa a dispus în temeiul art. 163 C. proc. pen. instituirea sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpaţilor.
Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpaţii B.I.J. şi B.I.S.
În motivele de recurs scrise, inculpatul B.I.J., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17, 172 C. proc. pen. a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005; art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005; art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, recurentul inculpat a susţinut că în mod greşit şi nelegal a fost reţinută în sarcina sa din moment ce, urmare a cesiunii efectuate şi a predării documentelor societăţii către cesionari, el nu mai avea nicio responsabilitate în faţa autorităţilor statului legat de administrarea SC A.C. SRL la care deţinuse calitatea de asociat şi administrator.
În ce priveşte infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, sus-numitul recurent inculpat a susţinut că nu poate fi reţinută vinovăţia, exclusiv în sarcina sa, atâta vreme cât nu doar el, ci şi contabila societăţii a cunoscut şi a evidenţiat în declaraţiile contabile sumele datorate bugetului de stat. Având în vedere şi faptul că se află la prima abatere, nu are antecedente penale, cuantumul prejudiciului care este unul redus, a solicitat să fie condamnat la pedeapsa amenzii penale sau să i se aplice dispoziţiile art. 181 C. pen. cu consecinţa aplicării unei amenzi administrative.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, sus-numitul inculpat a arătat că în mod greşit a fost condamnat deoarece fapta constituie contravenţie prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991.
În concluziile orale, apărătorul desemnat din oficiu pentru sus-numitul recurent inculpat, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. a solicitat achitarea pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, achitarea pentru fapta prev. de art. 9 lit. b) din aceeaşi lege pentru că fapta nu constituie infracţiune, ci contravenţie şi condamnarea la amenda penală pentru infracţiunea prev. de art. 6 din legea menţionată.
Inculpatul B.I.S., în motivele de recurs scrise, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12, 17 şi 172 C. proc. pen. a solicitat achitarea pentru cele două infracţiuni în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, sus-numitul recurent inculpat a arătat, în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 292 C. pen., că interpretarea instanţei de fond şi a celei de apel, în sensul existenţei infracţiunii de fals în declaraţii este eronată întrucât declaraţia înscrisă în actul notarial de înstrăinare a locuinţei se referă nu la un act de locaţiune (contractul de comodat asupra sediului social al SC A.C. SRL), ci la un act translativ de proprietate.
În ce priveşte complicitatea la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale, care, în esenţă, se comite doar prin omisiune şi implică anumite obligaţii care derivă din calitatea de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi comerciale, calitate pe care nu a deţinut-o în cadrul SC A.C. SRL.
În concluziile orale susţinute cu ocazia dezbaterilor pe fond a recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, invocând doar cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. a solicitat achitarea acestuia pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În subsidiar, pentru ambii inculpaţi, în motivele scrise de recurs s-a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate de instanţa de apel şi suspendarea condiţionată a acestora în condiţiile art. 81 C. pen.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.I.J. şi B.I.S., prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat în scris de către recurenţi, situaţie în care criticile circumscrise acestei prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., căruia i se circumscrie critica inculpaţilor privind individualizarea judiciară a pedepselor şi nu pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., cum greşit a fost invocat în motivele de recurs scrise. Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, atât recurentul inculpat B.I.J., cât şi recurentul inculpat B.I.S. au criticat decizia sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate greşit individualizate de instanţe sub aspectul modalităţii de executare a acestora, critică ce nu poate însă face obiect de cenzură al Înaltei Curţi în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., modificat. Pentru aceleaşi argumente nu pot fi primite nici cererile recurentului inculpat B.I.J. de a fi condamnat la amendă penală pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, respectiv de a se constata că această faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, în consecinţă, de a i se aplica o amendă administrativă. Modul şi împrejurările în care fapta a fost comisă, importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi care au fost vătămate prin activitatea infracţională a recurentului inculpat, valoarea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului şi împrejurarea că nu a fost recuperat sunt aspecte ce imprimă faptei gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Referitor la solicitarea recurenţilor inculpaţii B.I.J. şi B.I.S. de a se dispune achitarea lor în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - inexistenţa faptelor - primul pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, iar cel de-al doilea pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte constată că nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., pe care l-au invocat în motivele de recurs scrise.
În realitate, recurenţii inculpaţi solicită o reapreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia instanţa de fond a dispus condamnarea lor, soluţie confirmată de instanţa de apel.
Având în vedere argumentele mai sus expuse referitoare la efectul parţial devolutiv al recursului, în sensul că examinarea cauzei în cadrul acestei căi ordinare de atac nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept, nu şi la chestiuni de fapt, modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt.
În speţă, asemenea aspecte nu au invocate şi nici nu au fost constatate de către instanţa de recurs. Desfăşurarea judecăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de fond şi instanţa de apel au evaluat întregul material probator şi au analizat probele în acuzare, dar şi apărările inculpaţilor, motivând corespunzător soluţiei de condamnare a acestora.
Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. invocat în susţinerea orală a recursurilor, acesta este incident când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.
Contrar celor susţinute de apărare şi în acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi instanţa de apel, faptele pentru care recurenţii inculpaţi B.I.J. şi B.I.S. au fost trimişi în judecată există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către aceştia cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv cu intenţie.
Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 01 noiembrie 2007, recurentul inculpat B.I.J. a înfiinţat SC A.C. SRL Arad, societate al cărei administrator a fost şi care a avut ca obiect de activitate executarea lucrărilor de consolidare a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale şi sediul social în municipiul Arad, str. G.T.D., nr. 47, astfel cum rezultă din contractul de comodat încheiat cu proprietarii imobilului, B.I.J. şi B.R. Pentru a permite funcţionarea societăţii sus-menţionate, contractul de comodat nu a fost revocat, iar la data de 27 februarie 2008, cu ocazia înstrăinării imobilului situat la adresa sus-menţionată, recurentul inculpat B.I.S. şi soţia sa, B.R., au declarat la notarul public faptul că respectivul imobil nu face obiectul vreunei convenţii.
La data de 10 septembrie 2009, prin hotărârea nr. 1 a asociatului unic s-a dispus retragerea definitivă şi irevocabilă din societate a recurentului inculpat B.I.J. şi cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL, către P.G. şi T.F.S., cu aceeaşi ocazie recurentul inculpat fiind revocat din funcţia de administrator, calitate în care a fost numit T.G., fiind menţinut sediul social al societăţii în municipiul Arad, str. G.T.D., nr. 47.
Din facturile, chitanţele şi avizele de însoţire a mărfii ridicate de la parteneri comerciali ai SC A.C. SRL, SC P. SRL Reşiţa, SC M.E. SRL Arad, SC M.T.E.C. SRL Baia Mare, SC A.G. SRL Cluj, SC U.L.P. SRL Arad, SC T.B. SRL Bistriţa, SC G.H. SRL Curtici, SC W.B.W. SRL Arad, SC P.I. SRL Arad, SC A. SRL Arad, SC C.O. SRL Arad, SC C.A. SRL Timişoara, SC S.C. SRL, SC M.C. SRL, SC F.O. SRL, SC G.S. SRL, SC W.T.H. SRL, SC M.E.C. SRL, SC A.G. SRL, rezultă, însă, că cesiunea părţilor sociale s-a efectuat doar în mod scriptic, nu şi faptic şi că sediul social al societăţii a fost menţinut în municipiul Arad, str. G.T.D., nr. 47, deşi imobilul fusese înstrăinat de proprietari, prin contract autentic de vânzare-cumpărare. Relevante sunt declaraţiile martorilor C.R.E., P.C.C., M.O., T.T., M.I., S.L.A., care s-au referit la lucrările de construcţii pe care le-au executat pentru SC A.C. SRL atât înainte, cât şi după presupusa cedare a părţilor sociale. În concret, martorii sus-menţionaţi au arătat că atât recurentul inculpat B.I.J., cât şi recurentul inculpat B.I.S. au reprezentat interesele SC A.C. SRL şi s-au implicat în activitatea desfăşurată de societate (niciunul dintre martori nu a indicat vreo altă persoană care să fi reprezentat interesele societăţii sus-menţionate). Astfel, martorul P.C.C., referindu-se la operaţiunile economice derulate ulterior fictivei cedări a părţilor sociale a SC A.C. SRL a declarat că în anul 2009, în calitate de reprezentant al SC V. SRL a avut un contract de colaborare cu SC A.C. SRL, despre care ştia că este reprezentată de B.I.S., context în care această societate a prestat pentru firma martorului diverse lucrări de construcţii drumuri. Aceeaşi stare de fapt a relatat-o în declaraţiile sale şi martorul P.R. care s-a referit la lucrările executate de firma inculpatului B.I.J. în calitate de reprezentant al SC A.C. SRL în perioada 2009-2010. Derularea de către recurenţi a activităţilor comerciale în numele SC A.C. SRL şi după data presupusei cedări a părţilor sociale rezultă şi din declaraţiile martorilor M.Z., B.F., P.K., M.M.D. şi P.L.M. Martora ultim menţionată, care s-a ocupat de organizarea contabilităţii societăţii SC A.C. SRL a declarat că ambii recurenţi inculpaţi se ocupau de administrarea faptică a acesteia şi îi puneau la dispoziţie documentele contabile pe care le înregistra în evidenţele societăţii şi că în repetate rânduri le-a adus la cunoştinţă obligativitatea achitării contribuţiilor la bugetul de stat, fără însă a primi de la ei documente justificative din care să rezulte îndeplinirea acestor obligaţii.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 noiembrie 2012 rezultă că scrisul de mână de pe facturile şi chitanţele fiscale emise de SC A.C. SRL către SC M.E. SRL, SC U.L.P. SRL, SC W.P. SRL, SC V.D. SRL, SC T.B. SRL, SC M.C. SRL, SC C.O. SRL, SC P.I. SRL, SC A.G. SRL, în perioada anterioară şi ulterioară datei cesiunii părţilor sociale a fost executat de recurentul inculpat B.I.J.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 decembrie 2012 rezultă că semnăturile executate pe facturile şi chitanţele fiscale emise de către SC A.C. SRL, către SC R.E.C. SRL şi SC R.O.C. SRL, SC M.E. SRL, SC U.L.P. SRL, SC R.C.O. SRL, SC G.A. SRL, SC W.B.W. SRL, SC P.E.C. SRL, SC C.O. SRL, SC P.I. SRL şi SC A.T. SRL, a nterior şi ulterior cesiunii părţilor sociale, au fost executate, probabil, de către B.I.J., respectiv de către B.I.S.
Din procesul-verbal întocmit de reprezentanţii A.N.A.F. - D.G.F.P. Arad şi anexele la acesta rezultă că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului de către SC A.C. SRL, în semestrul II 2008 şi în semestrele I şi II ale anului 2009 este în sumă totală de 841.614 RON şi se compune din: 456.558 RON, reprezentând TVA, 384.757 RON, impozit pe profit, prejudiciu creat prin omisiunea înregistrării în actele contabile ale societăţii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, a veniturilor în sumă de 567.476 RON aferente semestrului II 2008, obţinute de SC A.C. SRL din executarea de lucrări de construcţie la care se adaugă TVA-ul aferent în valoare de 107.688 RON şi impozitul pe profit în sumă de 90.813 RON; 497.102 RON, aferent semestrului I 2009, obţinute de SC A.C. SRL din executarea de lucrări de construcţii, la care se adaugă TVA aferent, în valoare de 104.321 RON şi impozitul pe profit în valoare de 87.600 RON; 1.287.776 RON, aferent semestrului II 2009, obţinute din executarea de către SC A.C. SRL a lucrărilor de construcţie, la care se adaugă TVA aferent în valoare de 244.849 RON şi impozitul pe profit în valoare de 206.343 RON.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că faptele recurentului inculpat B.I.J. constând în aceea că în semestrul II al anului 2008, respectiv semestrele I şi II ale anului 2009, în calitate de administrator al SC A.C. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, a derulat activităţi comerciale având ca obiect, în principal, lucrări de construcţie fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţii veniturile realizate, de a cesiona părţile sociale ale societăţii şi de a menţine sediul social la imobilul din Arad, str. G.T.D., nr. 47, despre care ştia că a fost vândut, în vederea pierderii urmelor activităţii sale infracţionale şi pentru a îngreuna controalele efectuate de organele de specialitate, cauzând astfel, prin neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă de 841.614 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Fapta sus-numitului recurentului inculpat constând în aceea că în calitate de administrator al SC A.C. SRL, cu intenţie, nu a virat la bugetul de stat sumele reţinute de la angajaţi, reprezentând obligaţiile cu reţinere la sursă - C.A.S., C.A.S.S., contribuţia de şomaj, impozit pe veniturile din salarii - aferente perioadei 25 mai 2008 - 09 septembrie 2009, cauzând un prejudiciu în sumă de 8.715 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
În ce-l priveşte pe recurentul inculpat B.I.S., Înalta Curte reţine că faptele acestuia constând în aceea că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în semestrul II al anului 2008, respectiv în semestrele I şi II ale anului 2009, cu intenţie, l-a ajutat pe fiul său, B.I.J. - administrator al SC A.C. SRL să deruleze activităţi comerciale având ca obiect, în principal, lucrări de construcţii, negociind contracte, întocmind şi semnând facturi şi chitanţe fiscale în numele SC A.C. SRL, fără ca în evidenţele contabile ale societăţii să fi fost înregistrate veniturile realizate şi de a declara în fals în faţa notarului public, cu ocazia vânzării imobilului situat în Arad, str. G.T.D., nr. 47 (imobil cu privire la care la data de 01 noiembrie 2007 a încheiat pe termen nelimitat, până la revocare, un contract de comodat în favoarea SC A.C. SRL), că imobilul respectiv nu a făcut obiectul vreunei convenţii, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv de art. 292 C. pen.
Având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile.
Potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969 astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Determinarea caracterului „mai favorabil” al legii se realizează ţinând seama de o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de încriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de încriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.
Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.
Pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005 pentru care recurentul inculpat B.I.J. a fost condamnat, precum şi pentru complicitatea la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 reţinută în sarcina recurentului inculpat B.I.S., limitele de pedeapsă atât în ceea ce priveşte minimul, cât şi maximul, au rămas aceleaşi şi după intrarea în vigoare a noului C. pen.
De asemenea, în ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii (art. 292 C. pen. din 1969, art. 326 din noul C. pen.), limitele de pedeapsă au rămas aceleaşi (3 luni la 2 ani sau amenda).
Se constată, aşadar, că nu a intervenit o modificare a limitelor de pedeapsă, iar cuantumul sancţiunilor aplicate inculpaţilor se încadrează în limitele prevăzute de legile care încriminează infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Faţă de cele mai sus arătate, constatând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, recursurile declarate de inculpaţii B.I.J. şi B.I.S. se privesc ca nefondate şi se vor respinge ca atare, în conformitate cu dispoziţiile. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500 RON din care suma de 300 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I.J. şi B.I.S. împotriva deciziei penale nr. 186/A din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1472/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1586/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
