ICCJ. Decizia nr. 1472/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1472/2014
Dosar nr. 4337/118/2013
Şedinţa publică din 29 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 234 din 23 mai 2013 Tribunalul Constanţa a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de către apărătorul inculpatului, ca nefondată. În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.I. la pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 27 martie 2013 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unei răngi metalice în lungime de circa 1,20 m şi cu diametrul de 4-5 cm, folosită la comiterea faptei, depusă la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanţa.
Totodată s-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanţa: o toporişcă; un topor; două fragmente urme materie cu aspect tencuială; o cheie; o mochetă de culoare verde (mare); o mochetă de culoare verde (mică); o plapumă; obiecte de îmbrăcăminte; o pereche de pantofi de culoare neagră având pe talpă inscripţia „C.”.
S-a dispus ataşarea la dosar a următoarelor obiecte depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanţa: plicul în care se află ambalată o urmă biologică ridicată prin transfer pe tampon de bumbac steril umectat, de pe gura recipientului din plastic de culoare albă cu inscripţia „I.”; plicul în care se află ambalaţi stropi de culoare brun-roşcată ridicaţi prin răzuire de pe peretele estic al primei camere (sufragerie); plicul în care se află ambalaţi stropi de culoare brun-roşcată ridicaţi prin răzuire de pe partea laterală a vitrinei din prima cameră (sufragerie); plicul în care se află ambalaţi stropi de culoare brun-roşcată ridicaţi prin decuparea materialului lemnos de pe tocul uşii de acces din sufragerie în dormitor; plicul în care se află ambalat fragment de ţesut biologic moale; plicul în care se află ambalat fragment de ţesut osos; plicul în care se află ambalată urmă biologică ridicată prin transfer pe tampon de bumbac steril umectat de pe patul din a doua cameră (dormitor). Totodată inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa soluţia menţionată anterior Tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 465/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S.M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că din vara anului 2012, inculpatul a intrat în legătură de concubinaj cu victima T.D.D., în vârstă de 42 de ani, care s-a mutat împreună cu el în imobilul de pe str. M. din municipiul Constanţa. Relaţiile dintre inculpat şi victimă au înregistrat frecvente momente de tensiune, datorită geloziei inculpatului, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice de către părţi. Din declaraţiile martorilor audiaţi, a rezultat că desele conflicte erau generate chiar de victimă, care obişnuia să consume băuturi alcoolice, respectiv spirt medicinal, astfel că, banii pe care inculpatul îi lăsa pentru cumpărarea de alimente, luau altă destinaţie.
La data de 26 martie 2013, în jurul orelor 11:00, inculpatul S.M.I. s-a deplasat pe str. C. din Constanţa, pentru a verifica stadiul lucrărilor de forare a unui puţ în care se angrenaseră şi martorii I.T. şi S.I., inculpatul urmând să fie prezent de dimineaţă la instanţa de judecată, unde avea pe rol un proces penal.
Întrucât începuse să plouă, inculpatul şi martorii anterior menţionaţi, au fost nevoiţi să întrerupă lucrul şi au consumat la faţa locului o sticlă de un litru jumătate de ţuică pe care le-o dăduse beneficiarul lucrării. Tot acesta, le-a dat şi o sticlă de vin, la plecare. Ajungând la locuinţa inculpatului, toţi trei au consumat sticla de vin, martorii remarcând cu această ocazie, că victima T.D.D. care se afla în patul din camera pe care o împărţea cu inculpatul, era în stare de ebrietate.
După consumarea sticlei de vin, martorii au plecat, inculpatul rămânând cu partea vătămată, cu care a avut un schimb de replici, fiind nemulţumit de faptul că aceasta nu cumpărase alimente şi nu făcuse nimic de mâncare, deşi de dimineaţă îi lăsase pentru aceasta suma de 100 RON.
În jurul orelor 14:00-14:30 inculpatul a plecat în oraş şi până în jurul orelor 23:00 s-a opri pe la mai multe unităţi de alimentaţie publică, unde a mai consumat băuturi alcoolice, potrivit propriilor afirmaţii, circa 500 gr votcă.
În jurul orelor 23:30, revenind la domiciliu, acesta a găsit-o pe victimă pe trepte în faţa locuinţei, în stare avansată de ebrietate, având lângă ea o sticlă de 0,5 litri de spirt medicinal, din care consumase aproape jumătate. După ce a introdus-o în casă şi a aşezat-o pe pat, au început să se certe, întrucât victima nu cumpărase alimente şi nu făcuse nimic de mâncare. Conform susţinerilor inculpatului, comportamentul victimei care „era mai tare în clanţă” decât el, a fost de natură să-i provoace o stare de nervozitate accentuată, astfel că sub imperiul acestei stări, a luat prelungitorul de la sapa de foraj, adică o bară metalică în lungime de circa 1,20 m, cu care i-a aplicat mai multe lovituri peste mâini şi peste picioare, dar şi pe celelalte suprafeţe ale corpului. Intensitatea loviturilor la nivelul membrelor inferioare au dus la o hemoragie abundentă, acestea fiind evidenţiate cu ocazia necropsiei, ca având caracter tanato-generator.
În dimineaţa zilei de 27 martie 2013 martorul I.T., a fost chemat de către inculpat în camera unde, pe pat, se afla întinsă victima, împrejurare în care inculpatul i-a şi mărturisit acestuia că a bătut-o, întrucât îi fura bani. Martorul i-a sugerat inculpatului să cheme salvarea, ceea ce a şi făcut, însă personalul medical de specialitate, sosit ulterior la faţa locului, a constatat decesul victimei.
În urma necropsiei cadavrului a rezultat faptul că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat „anemiei acute severe, prin hemoragie externă, consecutivă plăgilor confuze ale membrelor inferioare cu secţionarea planului vascular al gambei drepte. Leziunile de violenţă au putut fi produse după cum urmează: cele de la nivelul extremităţii cefalice şi membrelor superioare au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure având caracterul celor produse prin autoapărare; cele de la nivelul membrelor inferioare au putut fi produse prin lovire cu corp dur, cu muchii şi margini rotunjite, cu dimensiuni de aproximativ 4/4 cm, cu direcţie dinspre superior spre inferior, cu poziţia ipotetică a agresorului deasupra şi lateral stânga faţă de victimă, având caracter tanato-generator; pot data cu puţin timp înainte de deces. Leziunile de violenţă de la nivelul cutiei toracice constatate cu ocazia necropsiei au putut fi produse urmare a manevrelor de resuscitare având caracter post-vital. În sângele recoltat de la cadavru s-a constatat o alcoolemie de 1,00 gr %, iar în urina recoltată s-a constatat o alcoolemie de 1,25 gr %”.
Fiind audiat, inculpatul, a dat dovadă de sinceritate, recunoscând în întregime săvârşirea faptei, depoziţiile acestuia fiind în deplină concordanţă cu cele ale martorilor audiaţi, precum şi cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În faţa instanţei, la termenul de judecată din 21 mai 2013, acesta a făcut declaraţia până la începerea cercetării judecătoreşti, recunoscând fapta aşa cum este reţinută în actul de sesizare, arătând că îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi nu solicită administrarea de probe noi, aşa încât instanţa, în baza art. 3201 C. proc. pen., a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text.
Fapta săvârşită de către inculpat este dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă; raportul medico-legal de necropsie din 11 aprilie 2013 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa şi planşa foto anexă; raportul medico-legal de necropsie, cuprinzând examenele complementare; depoziţiile martorilor S.I. şi C.O. şi I.T.; declaraţiile inculpatului.
În raport de ansamblul probator administrat în faza urmăririi penale, instanţa a reţinut că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat.
Astfel, prima instanţă a constatat că, în drept, fapta inculpatului S.M.I., care în noaptea de 26 din 27 martie 2013 i-a aplicat mai multe lovituri cu un corp dur victimei T.D.D., în urma cărora aceasta a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Din împrejurările şi modul concret în care a exercitat agresiunea (pe fondul unui conflict spontan şi al consumului excesiv de băuturi alcoolice de către ambele părţi, a lovit victima cu ţeava de la prelungitorul frezei de forat), din caracterul repetat al loviturilor şi intensitatea lor, leziunile şi mecanismul producerii lor, existenţa raportului de cauzalitate necondiţionat între leziuni şi rezultatul tanato-generator, instanţa şi-a format convingerea că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei şi chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte, agresiunea exercitată depăşind cu mult simpla intenţie de a aplica o corecţie fizică.
Prin urmare, cererea apărării de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, neputându-se susţine că decesul victimei a fost rezultatul intenţiei depăşite al unei fapte de lovire, având în vedere modalitatea derulării agresiunii.
Instanţa având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptei reţinute, împrejurările şi modalitatea de comitere, urmarea produsă, constând în decesul victimei, circumstanţele personale ale inculpatului, conduita procesuală adoptată, reţinând şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta fiind justificată de absenţa antecedentelor penale, a aplicat inculpatului pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare,
Împotriva sentinţei penale nr. 234 din 23 mai 2013 a Tribunalului Constanţa au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul S.M.I.
Apelantul parchet a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate în legătură cu individualizarea pedepsei aplicate inculpatului S.M.I., susţinând, în esenţă, că pedeapsa aplicată de prima instanţă este nelegală în privinţa cuantumului, care trebuia coborât sub limita minimă specială, urmare a aplicării prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi ale art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., precum şi netemeinica reţinere a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
În concluzie, parchetul apelant a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârii de fond şi, în rejudecare, să se înlăture aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., menţinându-se pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare.
Apelantul inculpat S.M.I. a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte, solicitând admiterea ei, iar în privinţa individualizării pedepsei a solicitat reţinerea şi a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. şi, reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă specială stabilită urmare aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 117/P din 4 octombrie 2013 Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a înlăturat circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., menţinându-se pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare, fiind, respins apelul inculpatului.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că starea de fapt a fost corect reţinută, încadrarea juridică dată faptei este, de asemenea corectă, probatoriul administrat dovedind pe deplin vinovăţia inculpatului. Însă, având în vedere natura faptei reţinute în sarcina inculpatului, modul şi mijloacele de săvârşire, relaţiile dintre inculpat şi victimă, desele conflicte domestice dintre aceştia, determinate de faptul că erau consumatori de alcool în exces, instanţa de prim control judiciar a apreciat că lipsa antecedentelor penale nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante, cu consecinţa diminuării răspunderii penale. În opinia instanţei de apel recunoaşterea faptei de către inculpat reprezintă doar o confirmare a unei situaţii evidente şi de netăgăduit, ceea ce nu se justifică reţinerea în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei în condiţiile nereţinerii niciunei circumstanţe atenuante, Curtea de Apel a apreciat că pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare aplicată de prima instanţă este corect individualizată atât în cuantum, cât şi ca modalitate de executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.M.I., solicitând, în esenţă, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen. şi, reindividualizarea pedepsei.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la primul caz de casare invocat, cel prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, instanţa reţine că recurentul a criticat ambele hotărâri pentru greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât nu a avut niciodată intenţia de a-şi omorî concubina. Instanţa de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.
În urma examenului propriu, Înalta Curte constată că starea de fapt şi încadrarea juridică a faptei au fost corect reţinute atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de prim control judiciar, fiind neîntemeiată critica inculaptului, prin care arată că în mod greşit i s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., reţinând că ceea ce diferenţiază infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este intenţia cu care inculpatul acţionează, în sensul că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, lovirea sau vătămarea corporală săvârşindu-se cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă, respectiv decesul persoanei, survine din culpă, în timp ce infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţie, fie ea directă sau indirectă.
Înalta Curte constată că, în speţă, aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele anterioare, inculpatul a aplicat victimei aflată într-o stare avansată de ebrietate, lovituri în mod repetat, în diferite zone ale corpului, cu intensitate, cu o bara metalică, în timp ce era întinsă pe pat, iar, ca urmare a acestor lovituri victima a decedat.
Intenţia inculpatului de a ucide rezultă din materialitatea actului, dolus ex re. Din modul de comitere a faptei şi intensitatea loviturilor aplicate rezultă faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar dacă indirectă, prevăzând că forţa şi numărul acestor lovituri pot conduce la moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului.
În acest context, Înalta Curte reţine că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat şi decesul victimei, aceasta rezultând din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din recunoaşterea recurentului în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, dar şi din raportul de constatare medico-legală din 11 aprilie 2013 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa, în care se concluzionează că moartea victimei, a fost violentă şi s-a datorat „anemiei acute severe, prin hemoragie externă, consecutivă plăgilor confuze ale membrelor inferioare cu secţionarea planului vascular al gambei drepte.”
Înalta Curte, faţă de împrejurarea că infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţia de a ucide şi nu cu intenţia generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane” utilizată în textul art. 174 C. pen. corespunde unei îndreptări a acţiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei.
Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care apreciază critica formulată de recurentul inculpat ca neîntemeiată.
În ce priveşte criticile referitoare la greşita înlăturare a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi nereţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. anterior, Înalta Curte constată că şi acestea sunt neîntemeiate.
Instanţa are posibilitatea de a reţine în favoarea inculpatului una dintre circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., dar numai în măsura în care consideră că împrejurarea ce ar putea constitui circumstanţă atenuată rezultă din dosarul cauzei şi relevă pericolul social mai redus al faptei sau făptuitorului.
Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală şi nu poate justifica reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, aşa că în raport de fapta comisă nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Jurisprudenţa naţională a statut faptul că circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. poate fi reţinută în raport de atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea aflării adevărului în cauză. Însă, în speţa de faţă, această atitudine procesuală a inculpatului nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidenţiată deja prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. Altfel, ar însemna ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, iar nu aceasta a fost intenţia legiuitorului.
În ce priveşte ultima critică a recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanţa de control judiciar constată că aceasta se circumscrie, în realitate, cazului de casarea prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. astfel cum a fost arătat. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., ca urmare a modificărilor suferite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, devine incident doar când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţe, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie nici cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
De asemenea, se are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 4 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 martie 2013 la 29 aprilie 2014.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 4 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 martie 2013 la 29 aprilie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1463/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
