ICCJ. Decizia nr. 1474/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1474/2014
Dosar nr. 3801/104/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 2014
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 6 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3801/104/2010, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.F. la pedeapsa principală de 9 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe timpul detenţiei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale arestarea preventivă cu începere din data de 5 august 2010.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a arestării inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 4.451,71 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă S., cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale, reprezentate de cheltuielile de spitalizare avansate victimei, de 37.968,29 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale reprezentate de cheltuielile de înmormântare şi de pomenire a victimei, de 100.000 RON cu titlul de daune morale către partea civilă B.I., precum şi a sumei de 20.624,18 RON către partea civilă B.I., cu titlul de cheltuieli judiciare. A fost obligat inculpatul la plata cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 366/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost trimis în judecată inculpatul B.F. pentru comiterea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., reţinându-se că în seara zilei de 29 iulie 2010 victima P.I., în timp ce se deplasa spre domiciliu, cu atelajul său cu tracţiune animală, încărcat cu paie, a fost ajuns de inculpat, care se afla la volanul unui tractor. În urma manevrei de depăşire pe care a efectuat-o inculpatul, vehiculul acestuia a intrat în coleziune cu una din ţepele căruţei astfel că, între cei doi s-a declanşat o discuţie după care inculpatul a coborât şi a lovit victima cu o bâtă în cap şi peste corp, după care a jucat-o cu picioarele. După ce victima a fost transportată acasă, întrucât starea acesteia s-a agravat, a fost internată la Spitalul Judeţean S., însă, cu tot tratamentul de care a beneficiat a decedat la data de 4 august 2010.
Starea de fapt, expusă anterior, a fost probată prin declaraţiile părţilor, declaraţiile martorilor, expertiza medico-legală şi înscrisuri.
Ca probe cu caracter concludent s-au reţinut chiar declaraţiile victimei declaraţia soţiei victimei, P.D., martorii C.I., C.I.A., D.V., B.F.C., toţi aceştia confirmând agresiunea la care a fost supusă victima şi urmările suferite. în plus, martora D.V. a mai relatat că actele de violenţă ale inculpatului au avut loc în două reprize, mai întâi prin lovituri cu pumnii, picioarele şi cu un ciomag iar apoi din nou, după sosirea martorilor B.F. şi B.V., cu picioarele.
Aceste probe s-au coroborat cu constatările de leziuni menţionate în cuprinsul actelor medico-legale (raportul de autopsie din 4 octombrie 2010 al S.J.M.L. Olt, raportul de nouă expertiză medico-legală din 20 iulie 2011 al I.N.M.L. M.M. şi nota expertală întocmită de domnul conf. univ. dr. I.F., medic primar medicină legală, expert medico-legal gradul I) ale căror concluzii sunt în sensul că lovirea cu corpuri dure-pumn, picioare, ciomag-cădere şi călcare în condiţiile unei agresiuni fizice, reprezintă prima cauză posibilă a decesului. Mai mult, aceste probe s-au coroborat şi cu constatările referitoarela temperamentul violent cu constante reacţii disproporţionat agresive al inculpatului faţă de factori de stres.
Apărarea inculpatului a încercat să demonstreeze că moartea victimei nu se datorează exclusiv accidentului produs, invocând astfel declaraţiile martorilor B.V. şi B.F., care au arătat că au găsit victima în dreapta combinei între hederul şi roata acesteia în poziţia şezut pe pământ, aceasta a fost ajutată de inculpat dar şi de ei, să se ridice fără să fie vorba de vreo agresiune, victima, solicitând să fie dusă acasă, precum şi constatările şi concluziile din nota expertală întocmită de dr. S.F.L., medic primar legist, expert medico-legal, depusă din 1 martie 2011, că nu s-au constatat leziuni specifice lovirii active cu un corp contondent alungit ori lovirii cu tocul de pantof, că leziunile de la nivelul coastelor şi genunchilor pledează pentru cauze ţinând de lovirea de corp/plan dur, dar şi în cadrul unui accident rutier, prin proiectarea victimei după lovirea de către un vehicul, că pe cap, trunchi şi membre nu s-au constatat la autopsie leziuni traumatice specifice lovirii cu un corp contondent alungit dar că pe acestea s-au constatat leziuni traumatice specifice lovirii/compresiunii cu un corp contondent alungit ce ar corespunde descrierii de lame tăietoare ale hederului de la combina de recoltat păioase dar mai ales conţinutul avizului din 22 august 2011 al Comisiei de avizare şi control din cadrul I.N.M.L. M.M. care a arătat că se poate afirma cu certitudine că leziunile tanatogeneratoare, respectiv „fracturile costale cu rupturi pulmonare în hil au avut ca mecanism de producere comprimarea, cel mai probabil cu roata din faţă a tractorului sau cu roata căruţei, cu condiţia să fie de tip pneu, nefiind exclusă nici o comprimare prin greutatea corpului unei alte persoane, această din urmă variantă fiind însă mai puţin plauzibilă în lipsa şi a altor leziuni externe pe corpul victimei”.
Instanţa de fond a apreciat aceste apărări ale inculpatului ca nefondate, întrucât probele concludente atestă că, leziunile traumatice ale victimei dar şi decesul acesteia au fost cauzate de către atitudinea violent agresivă a inculpatului. De asemenea, raportul de nouă expertiză medico-legală a arătat că leziunile traumatice, inclusiv fracturile costale şi cominutivă scapulară „se puteau produce prin lovire cu un corp dur, atât prin agresiune, cât şi în cadrul unui accident”. Instanţa a reţinut că şi cel de al doilea raport de nouă expertiză medico-legală nu exclude actele de agresiune ale inculpatului ca şi cauză a leziunilor şi decesului victimei deoarece la început arată că „este posibil şi un mecanism mixt,de lovire şi o comprimare parţială în cadrul unui eveniment rutier urmat de lovire activă cu corp dur”.
În ce priveşte declaraţiile martorilor B.V. şi B.F., primul rudă cu inculpaţii, cel de al doilea partener de afaceri cu inculpatul în legătură cu vânzarea producţiei agricole, instanţa de fond le-a înlăturat, apreciind că au fost date „pro causa”, fiind subiective şi destinate să servească inculpatului.
Cererea părţii vătămate de schimbare a încadrării juridică din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. a fost admisă dat fiind că agresiunea a vut loc pe drumul judeţean D.-S.
Cerea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 178 C. pen. a fost respinsă de prima instanţă, în raport de probele ce atestă că inculpatul a cauzat decesul victimei, acesta acţionând cu vinovăţie sub forma intenţiei.
S-a apreciat că, fapta comisă de inculpat aşa cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut, pe baza criteriului obiectiv, vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe, întrucât a prevăzut rezultatul şi l-a urmărit. În sensul că inculpatul a avut reprezentarea acestui rezultat grav au fost elementele de fapt ce se referă la numărul, intensitatea mare a loviturilor aplicate şi durata acestora, la zona corporală cu caracter vital vizată dar şi cu privire la folosirea de către inculpat a unei bâte care în împrejurările reţinute de instanţă capătă caracter letal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au reţinut criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., reţinându-se în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, conform art. 74 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe timpul detenţiei. Sub aspectul pedepsei accesorii de interzicere a dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. aceasta a fost determinată de izvorul de drept formal ce este jurisprudenţa C.E.D.O. din cauza Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004 în care se arată că acela care a suprimat viaţa nu se mai poate bucura de dreptul electoral menţionat.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale timpul arestării preventive a acestui inculpat cu începere din data de 5 august 2010.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a arestării inculpatului deoarece sunt întrunite în continuare condiţiile cazului de arestare prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) raportat la art. 143 C. proc. pen. Astfel sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate deplină ori chiar restrânsă a inculpatului s-a reţinut că acesta constă în certitudinea că inculpatul, în condiţiile factorilor de stres de genul celor de faţă, va comite noi infracţiuni de violenţă, vizând viaţa ori integritatea corporală, aşa cum trebuie concluzionat în raport de conduita sa violentă din această cauză, dar şi din celelalte cauze penale pentru care a fost condamnat ori pentru care s-a încetat acţiunea penală.
Măsura confiscării speciale a bâtei folosită de inculpat la agresiune prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. nu s-a dispus, instanţa apreciind că nu se impune confiscarea, deoarece acest obiect nu s-a ridicat de către organele de urmărire penală şi este prezumat (pe baza împrejurărilor premergătoare incidentului) că aparţine victimei şi nu inculpatului sau unei alte persoane care să fi cunoscut scopul folosirii ilicite.
Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, art. 999 C. civ. cu privire la acţiunea părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă S. deoarece prin fapta sa ilicită inculpatul a produs părţii civile B.I., în calitate de succesoare a patrimoniului victimei, un prejudiciu ce include cheltuieli de internare şi tratament medical. Au fost admise acţiunile civile promovate de partea civilă B.I., privind daunele materiale solicitate, cheltuielile de înmormântare şi pomenire a victimei, stabilindu-se un cuantum de 37.968,29 RON şi 100.000 RON cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul B.F. şi partea civilă B.I.
În apelul parchetul a criticat sentinţa penală ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece: - a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind pusă în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului fără să se prezinte o motivare în fapt şi în drept şi fără respectarea garanţiilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen. S-a arătat în esenţă că nu au fost garantate drepturile procesuale ale inculpatului, aceasta nu a fost audiat şi întrebat dacă are de administrat probe noi raportat la noua încadrare juridică; - nu s-au administrat probe complete în condiţiile în care s-a stabilit prin actele medico legale că victima a prezentat la examinare leziuni care au fost produse prin lovire activă şi alte leziuni care s-au produs în condiţiile unui accident de circulaţie; - Instanţa de judecată a aplicat o pedeapsă sub rninimul special pe baza unor împrejurări despre care anterior a reţinut că nu au nici o legătură cu cauza dedusă judecăţii.
În cadrul dezbaterilor orale reprezentantul parchetului nu a mai susţinut motivele de apel dezvoltate în referatul scris, solicitând ca în apel, instanţa să majoreze pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat după înlăturarea circumstanţelor judiciare atenuante, aplicate acestuia.
Inculpatul prin apărător ales a formulat apel pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. de instanţa de fond şi, într-o teză subsidiară reţinerea cauzei spre rejudecare şi schimbarea încadrării juridice cu reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 C. pen., în condiţiile reţinerii spre rejudecare şi administrării de noi probatorii, al unei expertize criminalistice auto. S-a motivat că raportul de nouă expertiză tehnică şi avizul dat de comisia de avizare exclude ca şi cauză a morţii leziuni produse prin lovire directă, astfel că în mod nereal s-a reţinut că victima a fost lovită de inculpat, moartea victimei datorându-se leziunilor produse în urma unui eveniment rutier. S-a arătat că declaraţia pe care a dat-o victima de fapt a fost scrisă de fiica acestuia în prezenţa poliţistului în momentul în care victima se afla în spital, înainte de a deceda şi conform actelor medicale şi foilor de observaţie, era incoerent şi avea halucinaţii.
În cadrul dezbaterilor orale, inculpatul şi-a precizat motivele de apel, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice, solicitând reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., condamnarea la o pedeapsă cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi reţinerea culpei concurente prin producerea accidentului.
Partea civilă B.I. în cadrul motivelor de apel a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul legalităţii şi temeiniciei atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile. S-a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului, majorarea cuantumului daunelor materiale şi morale la nivelul sumei solicitate în cererea de constituire ca parte civilă respective la nivelul sumei de 300.000 RON.
Prin decizia penală nr. 250 din 8 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi partea civilă B.I. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 6 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3801/104/2010.
În schimb, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.F., desfiinţată sentinţa penală atacată, schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., text în baza căruia, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 57 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului, durata detenţiei preventive de la data de 5 august 2010 la data de 22 februarie 2013.
Sub aspectul laturii civile, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.I. şi, obligat inculpatul la plata sumei de 34.172 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi respectiv la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, către partea civilă B.I.
Pentru a decide astfel instanţa de apel, în urma administrării unui probator vast, a reţinut că în seara zilei de 29 iulie 2010, în jurul orelor 22:00-22:30, după lăsarea întunericului, inculpatul B.F. se deplasa pe drumul judeţean pe sensul de deplasare S.-V., cu combina, fără faruri, luminată slab cu un bec de poziţie pe partea dreaptă, din spate fiind urmat de fiul său B.V., ce conducea un tractor, ce avea ataşată remorca cu grâu, tractor care lumina din spate drumul combinei. Potrivit relatărilor inculpatului combina mergea cu o viteză de 7-8 km/oră şi, dată fiind mărimea acesteia, ocupa mai mult de jumătate din drum.
Pe acelaşi drum judeţean, în faţa combinei, se deplasa victima P.I., în vârstă de 60 ani, pe lângă o căruţă tractată de măgar, încărcată cu fân, căruţă care nu era semnalizată corespunzător.
Pe drumul judeţean, pe sensul de deplasare S.-V., datorită vizibilităţii reduse, a avut loc un impact între combina condusă de inculpat, ce avea hederul ridicat, şi căruţa cu fân, condusă de victima P.I., acesta deplasându-se pe lângă căruţă. Combina cu ederul ridicat a lovit din spate căruţa, în urma evenimentului rutier victima P.I. fiind accidentată, leziunile prezentate de acesta fiind produse prin compresiune cu roata propriei căruţe, prin lovire/frecare de corpuri/planuri dure şi comprimare/călcare în condiţiile exclusive ale accidentului rutier.
Victima a fost ridicată de către inculpat din faţa roţii, de pe partea dreaptă a combinei, respectiv roata din faţă dreapta, acesta aflându-se între roată şi ederul combinei, cu faţa în jos. A fost transportată la domiciliul său de către fiul inculpatului, martorul B.V. şi martorul B.F., soţia victimei anunţând, prin serviciul 112, salvarea înjurai orelor 00:20, după ce s-a deplasat în câmp şi a adus acasă căruţa şi măgarii, căruţa prezentând parii ce susţineau fânul, detaşaţi din poziţia firească.
Instanţa de apel a concluzionat că probele adminisrrate(declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, înscrisuri, raport de constatare tehnico-ştiinţifică) nu au fost în măsură să înlăture dubiul cu privire la vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, persistând o stare de incertitudine care exclude posibilitatea pronunţării unei hotărâri de condamnare pentru o infracţiune de omor sau şi o infracţiune de vătămare corporală; astfel, în cauză, operează principiul in dubio pro reo, în baza căruia, din interpretarea probatoriului, instanţa de apel reţine în sarcina inculpatului exclusiv infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică pentru detectarea comportamentului simulat din 5 aprilie 2013 a stabilit că inculpatul, la întrebarea dacă a lovit victima în seara zilei de 29 iulie 2010, nu a prezentat un comportament simulat.
La producerea accidentului de circulaţie, instanţa de apel a apreciat că victima a avut o culpă concurentă de 10%, în condiţiile în care aceasta s-a deplasat pe drumul public cu căruţa necorespunzător semnalizată.
La individualizarea judiciară a pedepsei, văzând împrejurările şi modul de săvârşire a faptei, acţiunea inculpatului, ulterioară săvârşirii faptei, acesta părăsind locul accidentului şi iniţial nu a dat date cu privire la condiţiile în care s-a desfăşurat accidentul, concluziile referatului de evaluare, gradul de pericol social al faptei, dar şi persoana acestuia, astfel cum este prezentat în actele depuse la dosarul cauzei, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedepasa de 3 ani şi 6 luni în regim de privare de libertate pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
Sub aspectul laturii civile, având în vedere că s-a reţinut gradul de culpă a victimei de 10% în producerea evenimentului rutier, instanţa de apel a apreciat că sumele de 34.172 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi de 90.000 RON, reprezentând daune morale, sunt îndestulătoare pentru partea civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public, partea civilă şi inculpatul, motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând recursurile prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., se apreciază că recurenţii au motivat în termen recursurile, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În ce priveşte recursul declarat de Ministerul Public se constată că procurorul, în şedinţă publică, a precizat că susţine doar motivul vizând nelegala soluţionare a laturii civile, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, criticând decizia recurată sub aspectul greşitei obligări a inculpatului la plata întregii despăgubiri în sumă de 4.451,71 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă, în condiţiile reţinerii culpei comune la producerea accidentului de circulaţie ce a avut ca rezultat decesul victimei.
Astfel, în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că victima a avut o culpă concurentă de 10% la producerea accidentului de circulaţie, întrucât s-a deplasat pe drumul public cu căruţa necorespunzător semnalizată, în mod evident şi cheltuielile efectuate cu spitalizarea şi tratamentul victimei, în sumă de 4.451,71 RON acordate părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă S. trebuiau suportate atât de inculpat, cât şi de victimă.
Constatând întemeiată critica procurorului, instanţa urmează a admite recursul, sub acest aspect.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.F., se constată că acesta a criticat decizia instanţei de apel, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile. În final, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Analizând decizia atacată se constată că sub aspectul laturii penale, recursul este întemeiat. Astfel, prin reevaluarea situaţiei de fapt reţinute spre rejudecare, instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică dată infracţiunii săvârşite de inculpat, stabilind că acesta este vinovat de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 C. pen. anterior şi, nu infracţiunea de omor calificat. În procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de apel însă, nu a mai analizat incidenţa circumstanţelor atenunate reţinute de instanţa de fond, în temeiul art. 74 alin. (2) C. pen. anterior (culpa comună, soţie bolnavă, ulterior decedată, singur mtreţinător de familie) încălcând, astfel principiul „non reformatio in pejus”.
În materia căilor de atac exercitate de părţi operează principiul procesual prevăzut de art. 372 C. proc. pen. anterior, astfel instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat apel.
Raţiunea acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.
Este recunoscut în doctrină faptul că în cazul în care instanţa este învestită cu soluţionarea mai multor apeluri şi, numai apelul inculpatului este admis, astfel cum este şi situaţia în speţa de faţă, instanţa nu-i poate agrava situaţia prin înlăturarea incidenţei unor împrejurări favorabile acestuia, prin înlăturarea circumstanţelor acordate prin hotărârea atacată. Prin regula „non reformatio in peius” legea înlătură posibilitatea înrăutăţirii situaţiei părţii care a declarat apel, indiferent de aspectele noi ce se ivesc în judecarea căii de atac.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a admis apelul inculpatului, a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii deduse judecăţii, uşurându-i situaţia juridică şi prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, însă aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante reţinute în favoarea inculpatului nu ţine de încadrarea juridică a faptei, astfel încât instanţa de apel nu trebuia să omită aplicarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, de prima instanţă şi, care au rămas câştigate cauzei.
Examinând incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., se constată că infracţiunea de ucidere din culpă, are acelaşi conţinut şi aceleaşi limite de pedeapsă, atât în reglementarea anterioară [art. 178 alin. (2) C. pen. anterior], cât şi în cea nouă [art. 192 alin. (2) C. pen.], însă, având în vedere împrejurarea că circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului, care permit instanţei să aplice o pedeapsă sub minimul general, nu au corespondent în noul C. pen., se apreciază că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.
Ca atare, constatând nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel sub aspectul nereţinerii circumstanţelor atenuante reţinute de prima instanţă şi, prin urmare nelegalitatea pedepsei aplicate, critica inculpatului, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., este întemeiată.
Cu privire la latura civilă, inculpatul a solicitat reducerea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor datorate. Critica inculpatului este parţial întemeiată şi numai cu privire la cuantumul despăgubirilor civile acordate părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă S. pentru considerentele expuse în cadrul analizei recursului declarat de Ministerul Public şi, care nu vor mai fi reluate. Ca urmare, instanţa va dispune reducerea proporţională a despăgubirilor acordate Spitalului Judeţean de Urgenţă S. cu suma corespunzătoare procentului de culpă concurentă de 10% stabilit victimei.
În ce priveşte recursul declarat de partea civilă, B.I., Înalta Curte constată că, prin motivele scrise depuse la dosar, aceasta a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, apreciind că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior şi nu de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 C. pen. anterior. Sub aspectul individualizării pedepsei, aceasta a arătat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special al infracţiunii de omor calificat, iar sub aspectul laturii civile, majorarea cuantumului despăgubirilor.
În legătură cu critica principală circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., privind greşita schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, instanţa de recurs o va analiza, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.
Înalta Curte reţine că pentru a putea caracteriza activitatea infracţională ca fiind făcută cu intenţia de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, cum ar fi folosirea unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, numărul şi intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima precum şi alte împrejurări relevante.
Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea de omor se caracterizează prin intenţie, care poate fi directă când făptuitorul urmăreşte, doreşte producerea morţii victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deşi nu-l doreşte, acceptă această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui şi de asumare a acestui risc.
Existenţa sau nu a intenţiei de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conştiinţa făptuitorului, forma de vinovăţie se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului, care preced, însoţesc sau succed săvârşirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările care caracterizează săvârşirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârşire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp şi loc în care a fost comisă fapta, etc.
Înalta Curte constată că, în condiţiile probatoriul administrat nu a putut demonstra că inculpatul ar fi acţionat cu intenţia de a ucide, instanţa de apel, în mod corect, raportat la probatoriul administrat şi starea de fapt reţinută, a constatat că inculpatul se face vinovat exclusiv de infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Cât priveşte critica subsidiară, circumscrisă aceluiaşi caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., referitoare la aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special al infracţiunii de omor calificat se constată că în realitate, aceasta nu se circumscrie cazului de casare arătat, atât timp cât ceea ce se învederează instanţei reprezintă o solicitare de reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului.
Aspectele invocate de către recurenta parte civilă ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege”, însă modificările aduse acestui caz prin Legea nr. 2/2013 privind înlăturarea sintagmei referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă exclud posibilitatea analizei criticii formulate.
Şi sub aspectul laturii civile, criticile invocate sunt nefondate, cuantumul despăgubirilor acordate fiind rezultatul analizării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi reaprecierii acesteia. Ceea ce se solicită de partea civilă este reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel şi care a avut consecinţe asupra soluţionării acţiunii civile. Înalta Curte constată că această critică nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs din perspectiva niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 250 din 8 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 68 din 6 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt şi, în rejudecare, va dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. anterior cu reţinerea circumstanţelor atenunate prevăzute de art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. anterior va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei.
Având în vedere că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 5 august 2010-14 februarie 2014, va constata pedeapsa aplicată integral executată.
Sub aspectul laturii civile va obliga inculpatul la plata sumei de 4.006,539 RON cu titlu de despăgubiri către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă S.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.I., care va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 250 din 8 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 68 din 6 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt şi rejudecând:
În baza art. 178 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.F. la pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei.
Constată pedeapsa aplicată integral executată.
Obligă inculpatul la plata sumei de 4.006,539 RON cu titlu de despăgubiri către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă S.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă B.I.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1478/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1473/2014. Penal → |
|---|
