ICCJ. Decizia nr. 1478/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1478/2014
Dosar nr. 4626/108/2012
Şedinţa publică din 29 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 140 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4626/108/2012, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul C.D., la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă T.E.R. şi obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 euro sau contravaloarea în RON la data executării cu titlu de daune morale, fiind respinse celelalte pretenţii.
S-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 3.600 RON şi a sumei de 5.000 euro sau contravaloarea în RON la data executării.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad a reţinut că în primăvara anului 2011, fără a se putea preciza cu exactitate data, partea vătămată T.E.R. şi martorul B.G. care erau prieteni şi doreau să locuiască împreună, au solicitat inculpatului C.D. să-i găzduiască în locuinţa sa din oraşul L., judeţul Arad. Inculpatul a fost de acord şi după ce au ajuns la domiciliul său, martorul B.G. a plecat pentru a-şi aduce unele bunuri, timp în care partea vătămată a rămas în locaţia respectivă. La întoarcerea martorului, inculpatul i-a spus că partea vătămată va rămâne cu el şi, împreună cu fratele său, I., au început să-l lovească pe acesta. Partea vătămată a încercat să intervină în conflict dar a fost agresată la rândul ei. Inculpatul cu un briceag pe care-l avea asupra lui l-a tăiat pe martorul B.G. apoi l-a scos din locuinţă. În continuare, partea vătămată a dorit să plece din imobilul respectiv dar inculpatul nu i-a permis, a devenit violent şi a întreţinut relaţii sexuale cu acesta.
Pentru că partea vătămată nu a venit acasă, tatăl acesteia, aflând de la martorul B.G., unde se află fiica sa, împreună cu organele de poliţie, s-a deplasat la imobilul respectiv. Martorul T.C. i-a cerut părţii vătămate să se întoarcă acasă, dar aceasta, fiindu-i teamă de inculpat, a refuzat, afirmând că îl iubeşte pe C.D. şi doreşte să rămână cu el.
Astfel, s-a reţinut că în următoarele trei-patru săptămâni, partea vătămată însoţită de martora L.T.A. a practicat prostituţia, în parcările de tir-uri situate pe şoseaua A.-D. În locaţiile respective, partea vătămată se deplasa uneori cu taxi iar alteori chiar cu tir-uri. De fiecare dată, partea vătămată era însoţită de martora L.T.A., care o supraveghea şi care îi găsea clienţii, stabilea tariful pentru un raport sexual, iar banii astfel obţinuţi, era obligată să-i dea inculpatului C.D. În această perioadă partea vătămată nu avea telefonul asupra ei, fiindu-i luat de inculpat, era agresată de către acesta, ameninţată şi nu i se permitea să părăsească locuinţa lui din L., numai însoţită de el sau de un membru al familiei sale.
La un moment dat, inculpatul C.D. i-a spus părţii vătămate T.E. că vor pleca în Franţa, la Paris, unde erau părinţii lui, promiţându-i acesteia că îi va găsi un loc de muncă. înainte de plecarea din ţară, partea vătămată însoţită de inculpat, fratele acestuia şi martota L.A., s-au deplasat la locuinţa părinţilor victimei T.E., pentru ca aceasta să-şi ia unele lucruri. Tatăl părţii vătămate a întrebat-o pe aceasta dacă un doreşte să rămână acasă, dar, pentru că inculpatul era lângă aceasta (T.E.) şi a bruscat-o, a răspuns că îi este bine şi doreşte să plece în Franţa.
În Paris, inculpatul şi partea vătămată s-au cazat într-o tabără, unde se aflau şi părinţii inculpatului, zonă în care se aflau amplasate corturi, fără apă curentă, toalete, se gătea afară pe focuri amenajate din cărămizi, iar hrana se procura din resturi alimentare găsite în tomberoane. În zilele următoare, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să se ducă cu mama sa, la „tomberoane pentru a căuta alimente” şi pentru a căuta fier vechi. Pentru că partea vătămată a început să plângă, inculpatul a înjurat-o şi a lovit-o astfel că a fost nevoită să o însoţească pe mama inculpatului. În zilele următoare, partea vătămată a fost determinată de inculpat, prin violenţe şi injurii, să meargă la cerşit împreună cu mama acestuia. Ulterior, inculpatul a luat legătura cu o persoană de etnie romă, care locuia în vecinătatea lor şi care se prostitua şi i-a cerut acesteia să o ia şi pe partea vătămată pentru a practica prostituţia, urmând să aibă grijă de ea. Tariful era stabilit de inculpat şi la întoarcere, toţi banii câştigaţi erau luaţi de acesta. Timp de 2 luni partea vătămată, pe timpul zilei mergea la cerşit iar seara se prostitua. La un moment dat, inculpatul a intenţionat să o vândă pe partea vătămată, dar nu s-a înţeles cu persoana respectivă şi pentru că victima plângea, i-a adresat injurii şi a încercat să-i aplice lovituri cu o rangă metalică.
De asemenea, s-a reţinut că, cu ajutorul unor persoane (care nu au putut fi identificate) partea vătămată a reuşit să fugă, ajungând în cele din urmă împreună cu acelea în România.
Prima instanţă a mai reţinut că în perioada în care partea vătămată T.E. a fost obligată de inculpatul C.D. să practice prostituţia, aceasta, conform propriei declaraţii, i-a dat inculpatului în jur de 3.600 RON şi 5.000 euro.
Procedând la analizarea probatoriului administrat tribunalul a constatat că declaraţiile părţii vătămate T.E.R. se coroborează cu declaraţiile martorilor T.C., B.G., M.N., G.M.G., U.R.G., L.T.D., T.M.C., date în faza de urmărire penală şi care confirmă pe deplin vinovăţia acestuia.
S-a reţinut că în faţa instanţei unii dintre martori, deşi au declarat că menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală, au revenit asupra unor aspecte, aducând diferite precizări, care însă nu sunt în contradicţie cu aspectele care rezultă în mod explicit şi neechivoc din celelalte probe existente la dosarul cauzei.
Prima instanţă a apreciat că declaraţiile date de martorii T.C., T.L.M. în cursul urmăririi penale, într-un moment apropiat de producerea faptelor şi în care s-au declarat de către aceştia, cu lux de amănunte, cele întâmplate, reflectă adevărul, în timp ce declaraţiile date ulterior apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpatului.
Faţă de ansamblul probatoriu administrat, declaraţiile martorei C.I.L., martor propus în apărare, au fost considerate de tribunal ca fiind subiectivă şi dată pro causa, astfel încât a fost înlăturată.
Tribunalul Arad a constatat că fapta inculpatului C.D., care, prin înşelăciune, ameninţări, şi violenţe a procedat la racolarea, transportul şi cazarea victimei T.E.R. în România şi din România în Franţa, în vederea exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei constituie infracţiunea de trafic de persoane art. 12 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001.
S-a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen., forma agravată a infracţiunii de lipsire de libertate, a fost incriminată prin Legea nr. 169/2002 de modificare a C. pen., în scopul combaterii traficului de persoane în vederea exploatării lor sexuale, iar fapta inculpatului de a racola, caza şi transporta victima T.E.R. pe teritoriul României şi în Franţa, în vederea practicării prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, neputând fi reţinută în concurs şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen., deoarece, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea da bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Pornind de la aceste considerente, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul C.D. pentru infracţiune prevăzută de art. 189 alin. (3) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum şi persoana inculpatului.
S-a considerat că fapta acestuia este gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul a ţinut seama că fapta a avut drept scop obţinerea unor avantaje materiale pe căi nelegale, respectiv prin exploatarea victimei, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea lui viitoare pozitivă.nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.
Totodată, s-a considerat că atitudinea sfidătoare avută de inculpatul C.D., faţă de instanţa de judecată pe întreg parcursul procesului penal, prin neasumarea răspunderii pentru cele săvârşite, prin încercarea de a determina partea vătămată să-şi schimbe declaraţiile, unită cu împrejurarea că nu a manifestat cel mai mic regret faţă de fapta comisă, îndreptăţeşte convingerea instanţei că reeducarea acestuia nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
În privinţa inculpatului au fost reţinute lipsa antecedentelor penale, nivelul de instruire şcolară ca absolvent a 6 clase primare, împrejurarea că nu are un loc de muncă, prezenţa sporadică a inculpatului în faţa instanţei şi atitudinea sa.
Cu privire la acţiunea civilă, s-a reţinut de către prima instanţă că partea vătămată T.E. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale.
Tribunalul a constatat că daunele morale sunt menite să contribuie la reducerea compensatorie a suferinţelor fizice şi psihice cauzate părţii vătămate ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatului şi, s-a apreciat că un cuantum de 5.000 euro pentru partea civilă este suficient, dar şi necesar reparării prejudiciului moral.
Împotriva sentinţei penale nr. 140 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4626/108/2012 au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad şi inculpatul C.D., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad hotărârea primei instanţe a fost criticată sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. În acest sens, s-a arătat că din probele administrate în cauză s-a conturat o stare de fapt în sensul că partea vătămată T.E.R. a fost atrasă împreună cu martorul B.G. în locuinţa inculpatului sub pretextul găzduirii celor doi pentru câteva zile, iar, ulterior, inculpatul s-a certat cu acest martor scoţându-l din locuinţă, fără însă a-i mai permite şi părţii vătămate să părăsească locuinţa, această stare de fapt rezultând şi din declaraţiile părţii vătămate date în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond şi fiind confirmate şi de martorul B.G., declaraţie care a fost luată în considerare de instanţă la motivarea sentinţei penale.
S-a susţinut că sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal presupune o faptă prin care o persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă, în condiţiile speţei observându-se că libertatea de voinţă a părţii vătămate a fost afectată de o constrângere fizică şi morală folosită de inculpat, care a cauzat acesteia o puternică stare de teamă, mai ales în condiţiile în care inculpatul era la el acasă şi împreună cu fratele său C.I. În aceste condiţii, s-a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) C. pen., fapta consumându-se în momentul în care părţii vătămate i s-a interzis de către inculpat părăsirea locuinţei, această acţiune neavând legătură cu săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracţiunii care a început şi s-a continuat la câteva zile de la data săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, aşa cum rezultă şi din declaraţia părţii vătămate.
Totodată, se precizează în motivele de apel că din probele administrate în cauză nu rezultă că lipsirea de libertate s-a săvârşit în scopul de a obliga partea vătămată să practice prostituţia situaţie în care se impunea o schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării dispoziţiilor alin. (3) din art. 189 C. pen. [acest alineat fiind absorbit în infracţiunea complexă prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, conform deciziei nr. 1/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la judecarea recursului în interesul legii], întrucât infracţiunea de lipsire de libertate s-a consumat cu mult înainte ca inculpatul să ia decizia de a obliga partea vătămată să practice prostituţia.
În motivarea apelului declarat de inculpatul C.D. s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în tot a sentinţei penale nr. 140 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, iar în rejudecare, cu ocazia reindividualizării răspunderii penale a inculpatului, să se ia în considerare că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a împăcat cu partea vătămată T.E.R., aceasta neavând nici un fel de pretenţii pecuniare sau de altă natură faţă de inculpat, iar la data de 25 iunie 2013 inculpatul s-a şi căsătorit cu partea vătămată, manifestând o atitudine de regret faţă de fapta comisă. Totodată a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea sa cu efectele pe care acestea le atrag conform dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi, în consecinţă, să i se aplice o pedeapsă orientată spre minim, iar ca mod de executare a pedepsei, în temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen., să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de acest text de lege, scopul pedepsei putând fi atins şi în stare de libertate, urmând ca pe durata termenului de încercare, să se supună tuturor măsurilor de supraveghere şi să respecte toate obligaţiile dispuse de instanţa de judecată.
Prin decizia penală nr. 181/A din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad împotriva sentinţei penale nr. 140 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4626/108/2012. De asemenea a admis apelul declarat de inculpatul C.D., a desfiinţat sentinţa penală recurată, numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi în rejudecare s-a luat că partea civilă T.E.R. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că starea de fapt reţinută de prima instanţă corespunde realităţii, fiind rezultatul analizei complete şi corecte a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti. Vinovăţia inculpatului C.D. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane rezultă din declaraţiile părţii vătămate T.E.R. coroborate cu declaraţiile martorilor T.C., B.G., M.N., L.T.A. şi T.M. date în cursul urmăririi penale şi menţinute cu unele modificări în faţa instanţei. Astfel, martorul B.G. a relatat modul în care partea vătămată nu a fost lăsată să plece de la locuinţa inculpatului, cum a fost ameninţată şi bătută pentru a se prostitua, iniţial în parcările de tir-uri din judeţul Arad, apoi dusă în Franţa în acelaşi scop, banii obţinuţi fiind însuşiţi de inculpat. Martora L.T.A. a arătat că a mers împreună cu partea vătămată între L. şi S. pentru practicare prostituţiei, că banii obţinuţi de aceasta erau luaţi de inculpat şi că a asistat la agresarea fizică a părţii vătămate de către inculpat pentru că nu îi dăduse toţi banii. Despre practicarea prostituţiei de către partea vătămată în beneficiul inculpatului au relatat şi martorii M.N., G.M.G., U.R.G.
Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, „constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”.
În cauză, în mod corect Tribunalul Arad a reţinut în sarcina inculpatului C.D. comiterea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a reţinut că prin decizia nr. 1/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a statuat că: „Fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primeşte o altă persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie infracţiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente şi dispoziţiile art. 189 alin. (1)-alin. (3) C. pen.”. În motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad au fost invocate declaraţiile părţii vătămate şi martorului B.G., susţinându-se că infracţiunea de lipsire de libertate în varianta simplă prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. s-a consumat anterior comiterii infracţiunii de trafic de persoane. Din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate şi martorului B.G., compararea declaraţiilor succesive date pe parcursul procesului, instanţa a constatat că acţiunea de lipsire de libertate a părţii vătămate de către inculpatul C.D. este probată cu certitudine din momentul şi cu scopul folosirii acesteia pentru practicarea prostituţiei. Astfel, partea vătămată nu a fost constantă în declaraţiile sale referitor la modul în care a rămas la locuinţa inculpatului, dacă avea posibilitatea de a părăsi locul respectiv sau exista o constrângere reală anterior momentului în care a fost informată că trebuie să câştige bani din prostituţie. Astfel, în declaraţia olografă din 20 septembrie 2011, partea vătămată arată: „Precizez faptul că am lucrat ca barmană în localul oraşului L. Aici am cunoscut un băiat pe nume C.D. din L. care era client al barului. În perioada sărbătorilor de Paşte acest băiat a auzit că nu prea mă descurc cu banii şi nu prea sunt mulţumită cu locul meu de muncă, fapt pentru care a venit la mine şi mi-a propus să fiu prietena lui şi ulterior să plecăm în Franţa la muncă. Mi-a spus că în Franţa este mama lui şi că aceasta ne va găsi ceva de lucru. Am fost de acord, astfel, m-am mutat la domiciliul lui în L., pe str. M., m-am mutat cu acesta, la acea adresă mai locuia fratele său, I. concubina acestuia A. Chiar din primele zile C.D. m-a obligat să renunţ la locul meu de muncă şi mi-a spus să mă duc şi eu cu A. la traseu şi să producem bani din practicarea prostituţiei”. Ulterior, în declaraţia din 20 iunie 2012, aceeaşi parte vătămată susţine că mers la domiciliul inculpatului la propunerea martorului B.G. şi că: „În urma acestei bătăi C.D. împreună cu fratele său, I., l-au scos afară din curte pe B.G., spunându-i să nu se mai întoarcă. După aceasta D. a venit la mine şi mi-a spus că totul va fi bine şi că va avea grijă de mine şi că B.G. ar fi vrut să mă trimită să practic prostituţia şi de aceea l-a bătut. Înainte de această discuţie, în timpul scandalului am primit şi eu o palmă de la D. întrucât am vrut să ies din curte. După discuţia cu D., deşi nu a spus-o direct, mi-am dat seama că nu voi putea pleca din locuinţa lui. A doua zi, în timp ce eu eram în curte l-am văzut pe D. vorbind cu l. şi soţia acestuia, pe nume A., după care m-au chemat şi pe mine, iar D. mi-a spus că în următoarele zile va trebui să merg să practic prostituţia împreună cu A., care urma să mă supravegheze.” În declaraţia dată în faţa primei instanţe, aceeaşi parte civilă susţine: „împreună cu B.G. nu-am deplasat la locuinţa inculpatului situată în L. a cărei adresă însă nu o cunosc. B.G. a plecat după haine, iar eu am rămas la locuinţa inculpatului care a afirmat că din acel loc nu voi mai pleca. Când B.G. s-a întors, inculpatul şi fratele acestuia, l., au început să-l bată eu am încercat să intervin dar am primit o palmă. Inculpatul avea asupra lui un briceag, armă pe care o poartă tot timpul şi cu care l-a tăiat pe B.G. la mână după care l-a scos afară pe acesta. Eu am rămas în locuinţa inculpatului şi deşi am vrut să plec nu mi s-a permis, inculpatul mi-a luat telefonul şi deşi nu am fost de acord a întreţinut relaţii sexuale cu mine. Inculpatul mi-a spus că în zilele următoare vom pleca în Franţa”. Pe de altă parte, martora T.L.M., sora părţii vătămate, a susţinut că partea vătămată ar fi rămas de bună voie la locuinţa inculpatului cu care avea o relaţie: „Ştiu că la un moment dat aceasta nu a mai venit acasă, iar părinţii mei au căutat-o. Au aflat că partea vătămată este la locuinţa inculpatului care era iubitul ei şi din câte cunosc a rămas de bună voie în acel loc. Ştiu că părinţii mei au fost cu poliţia pentru a cerere părţii vătămate să vină acasă dar aceasta a refuzat”. Aceeaşi variantă este prezentată şi de martorul T.C., tatăl părţii vătămate: „însoţi de organele de poliţie m-am deplasat la locuinţa inculpatului unde am chemat pe fiica mea afară şi i-am cerut să se întoarcă acasă însă aceasta a refuzat susţinând că îl iubeşte pe inculpat sau alte persoane. În aceleaşi împrejurări şi soţia mea a căutat-o pe M. şi aceasta a refuzat să se întoarcă acasă”. Toate aceste declaraţii conduc, cel puţin, la un dubiu în ce priveşte împrejurarea că partea civilă a fost ţinută forţat la domiciliul inculpatului înainte de a fi obligată să practice prostituţia.
Prin urmare, soluţia tribunalului de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. este legală şi temeinică, neimpunându-se nici schimbarea încadrării şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea alin. (3) al acestui articol.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C.D. pentru infracţiunea de trafic de persoane instanţa de apel a constatat că a fost corect individualizată. În faţa instanţei de apel, inculpatul a susţinut că s-a împăcat cu partea vătămată, s-a căsătorit cu aceasta şi regretă fapta. Însă, instanţa de apel a apreciat că asumarea faptei şi regretul exprimat de inculpat în apel nu sunt animate de sinceritatea şi procesele de conştiinţă ale acestuia, ci de dorinţa de a beneficia de clemenţa organelor judiciare. Pe de altă parte, instanţa a constatat că nu se poate da împrejurării că inculpatul nu are antecedente penale calificarea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ci doar va fi avută în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare stabilită de tribunal, respectiv în regim de deţinere, instanţa de apel a constatat că este singura în măsură să conducă la reeducarea inculpatului.
Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că în faţa instanţei de apel, s-a depus declaraţia părţii civile, autentificată din 29 mai 2013 de Biroul Notarial Public T.C., prin care aceasta arată că nu are nici un fel de pretenţii pecuniare sau de altă natură faţă de inculpat. Având în vedere că în această privinţă funcţionează principiul disponibilităţii, instanţa de apel a luat act de această manifestare de voinţă a părţii civile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.D., solicitând, în esenţă, reindividualizarea judiciară a pedepsei.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor legii de punere în aplicare a C. proc. pen., recursurile aflate în curs de judecată la data de 1 februarie 2014 declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, aceasta fiind singura situaţie tranzitorie în care se va continua aplicarea legii de procedură anterioare referitoare la recurs.
Prin urmare, prezentul recurs va fi examinat prin prisma dispoziţiilor C. proc. pen. anterior.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este, aşadar, strict legată de aplicarea legii.
În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina, în cauza de faţă, critica referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Faţă de aceste considerente, potrivit art. 3855 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu pentru recurentul inculpat şi suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă T.E.R., se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1479/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1474/2014. Penal → |
|---|
