ICCJ. Decizia nr. 1480/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1480/2014
Dosar nr. 1641/116/2013
Şedinţa publică din 29 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 1 august 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul C.C., împotriva sentinţei penale nr. 165/2003 pronunţată în Dosarul nr. 416/P/2002 al Tribunalului Călăraşi.
A fost obligat condamnatul revizuient la 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 12 iulie 2013 sub nr. 1641/116/2013, condamnatul C.C., deţinut în Penitenciarul G., a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 165/2003, întrucât arată că nu a agresat şi nu a deposedat victima de vreun bun, iar la dosar unii martori, victima şi ceilalţi doi coinculpaţi au dat declaraţii mincinoase.
Instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr. 165/2003 a fost condamnat petentul C.C. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea în concurs a unei infracţiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi lit. c) şi alin. (21) lit. a), lit. b), lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 75 lit. c) C. pen., a unei infracţiuni de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 75 lit. c) C. pen. şi a unei infracţiuni de conducere fără permis prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decret nr. 328/1966 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 75 lit. c) C. pen. (au fost condamnaţi prin aceiaşi sentinţă, pentru aceleaşi infracţiuni inculpaţii M.G. şi I.M.).
Sentinţa penală nr. 165/2003 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3666 din 1 iulie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în căi de atac fiind menţinută hotărârea instanţei de fond, inclusiv cu privire la pedeapsa aplicată revizuientului.
Analizând criticile formulate de revizuent instanţa de fond apreciază că acestea tind să reitereze chestiuni privind fondul cauzei şi care au intrat în puterea lucrului judecat prin parcurgerea căilor de atac ordinare. Totodată revizuentul contestă consecinţele faptei de violenţă asupra părţii vătămate.
Faţă de această situaţie, constatând că aspectele enumerate de revizuient nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul C.C., împotriva sentinţei penale nr. 165/2003 pronunţată în Dosarul nr. 416/P/2002 al Tribunalului Călăraşi.
Împotriva sentinţei penale a formulat apel revizuentul condamnat C.C., solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Prin decizia penală nr. 2161 A din 8 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul-revizuient C.C. împotriva sentinţei penale nr. 133 din 1 august 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută numai în situaţiile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar motivele invocate de condamnat nu se regăsesc printre acele situaţii.
Revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, textul invocat cerând ca faptele şi împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă.
Reţinând că împotriva sentinţei penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare, prevăzute de lege, sentinţa rămânând definitivă prin decizia penală nr. 3666 din 1 iulie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul având posibilitatea formulării tuturor apărărilor sale în faţa instanţelor de apel şi recurs, inclusiv cu privire la administrarea de probe noi şi de a contesta probatoriul aflat la dosarul de urmărire penală, instanţa de apel a apreciat că este inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o reapreciere a probatoriului administrat, prelungirea probatoriului pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza ori reindividualizarea pedepsei. De asemenea, simpla afirmaţie a condamnatului că partea vătămată ori martorii şi ceilalţi inculpaţi au dat declaraţii mincinoase în cauză nu este suficientă pentru a fi incidente dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale a formulat recurs revizuentul condamnat C.C., solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru pentru examinarea cererii de revizuire.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, recursul va fi examinat prin prisma dispoziţiilor C. proc. pen. anterior.
În conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen. anterior hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. anterior revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri:
a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
Se constată că motivele invocate de recurent, pe de o parte, se circumscriu unor apărări de fond şi, în nici un caz, unor împrejurări sau fapte noi, necunoscute de către instanţa de fond, iar, pe de altă parte, simpla afirmaţie a condamnatului că partea vătămată ori martorii şi ceilalţi inculpaţi au dat declaraţii mincinoase nu este sufiecientă pentru a determina revizuirea hotărârii.
Constatând că niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ şi expres prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. anterior în mod corect, cererea sa de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul revizuentului C.C., iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.C. împotriva deciziei penale nr. 276/A din 8 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1484/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1479/2014. Penal → |
|---|
