ICCJ. Decizia nr. 1607/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, ade



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1607/2014

Dosar nr. 1799/104/2011

Şedinţa publică din 12 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65/02 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1799/104/2011 s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata B.C., domiciliată în com. Studina, sat Studina, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 6 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru aceste două infracţiuni.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnată aceiaşi inculpată la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. în fapta de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I-a C. pen.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnată aceiaşi inculpată la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s-a aplicat inculpatei B.C. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

2. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat B.C.M., domiciliat în com. Studina, sat Studina, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru aceste două infracţiuni.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 teza I-a C. pen. în infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I-a C. pen.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s-a aplicat inculpatului B.C.M. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

3. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1) - 7 C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. a fost condamnată inculpata G.N.E., domiciliată în Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată acelaşi inculpată la 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru aceste două infracţiuni.

În baza art. 292 C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe aceiaşi inculpată la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen.s-a aplicat inculpatei G.N.E. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

4. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201, alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul F.M.I., domiciliat în com. Studina, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru aceste două infracţiuni.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

5. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3202 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G.I., domiciliat în com. Studina, sat Studina, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru aceste două infracţiuni.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului C.G.I. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

6. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.M.A., domiciliat în com. Studina, sat Studina, judeţul la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracţiune.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi şi (3) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului C.M.A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

7. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G.M., domiciliat în Corabia, judeţul Olt, la pedeapsa principală de2 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracţiune

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi şi (3) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen.a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.G.M. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare pronunţată prin sentinţa penală definitivă prin neapelare nr. 80 la data de 20 aprilie 2010 de Judecătoria Corabia şi s-a dispus executarea în întregime a acesteia, astfel că pedeapsa totală principală a închisorii este în cazul inculpatului M.G.M. de 2 ani și 10 luni.

8. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.V., domiciliat în com. Studina, sat Studina, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. şi art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracţiune.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi şi (3) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.V. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

9. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.F., domiciliat în com. Studina, sat Studinita, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracţiune.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi şi (3) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s-a aplicat inculpatului T.F. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a menţinut, conform art. 61 alin. (1) C. pen., liberarea condiţionată dispusă cu privire la executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată acestui inculpat la contopire prin sentinţa penală definitivă nr. 530 din 27 noiembrie 2007 pron. de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 10394/63/2007.

10. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.C.Ş., domiciliat în Caracal, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen.s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracţiune

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi şi (3) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la l an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s-a aplicat inculpatului P.C.Ş. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

11. În baza art. 7 alin. (1) din legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.L.I., domiciliat com. Studina, sat Studina, judeţul Olt, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fosta înlăturată aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracţiune.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi şi (3) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 291 teza I-a C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a Il-a C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 500 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen. s.a aplicat inculpatului M.L.I. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpaţilor, cu titlul de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza Il-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din duratele pedepselor principale aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpata B.C. - de la 8 martie 2011 până la 23 noiembrie 2011;

- pentru inculpatul B.C.M. - de la 9 martie 2011 până la 20 septembrie 2011;

- pentru inculpatul G.N.E. - de la 9 martie 2011 până la 15 iunie 201;

- pentru inculpatul F.M.I. - de la 8 martie 2011 până la 12 iulie 2011;

- pentru inculpatul C.G.I. - de la 8 martie 2011 până la 12 iulie 2011;

- pentru inculpatul C.M.A. - de la 8 martie 2011 până la 24 iunie 2011;

- pentru inculpatul M.G.M. - de la 9 martie 2011 până la 17 martie 2011;

- pentru inculpatul M.V. - de la 10 martie 2011 până la 17 martie 2011;

- pentru inculpatul T.F. - de la 9 martie 2011 până la 17 martie 2011;

- pentru inculpatul P.C.Ş. - din 9 martie 2011 până la 17 rnrtie 2011;

- pentru inculpatul M.L.I. - de la 9 martie 2011 până la 17 martie 2011.

În baza art. 861 alin. (2) şi art. 862 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.A. pe durată de 4 ani, M.V. pe durată de 4 ani, P.C.Ş. pe durată de 5 ani şi M.L.I. pe durată de 5 ani, ce constituie termene de încercare compuse din durata pedepselor principale ale închisorii şi un interval de timp.

S-a dedus din durata termenelor de încercare timpul reţinerii şi arestării preventive a acestor inculpaţi.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat pe durata termenelor de încercare executarea pedepsei accesorii pentru aceşti patru inculpaţi.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenelor de încercare cei patru inculpaţi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere

- se vor prezenta la datele fixate de Serviciul de probaţiune al Trib. Olt la sediul acestui Serviciu

- vor anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea

- vor comunica şi justifica schimbarea locului de muncă

- vor comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existentă.

S-au pus pun în vedere acestor patru inculpaţi prevederile art. 86 rap. la art. 83 şi 84 C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-au anulat următoarele înscrisuri false : adeverinţele din 2 decembrie 2010, din 11 ian. 2011, din 24 ianuarie 2011 din 14 febr. 2011, din 31 ian. 2011 din 28 ian. 2011 din 13 noiambrie 2010, din 25 februarie 2011 şi fişele fiscale pe anul 2009 pe numele inculpaţilor B.C.M., M.G.M., T.F., P.C.Ş., M.L.I., M.V., F.M.I., T.G., toate emise de Regionala C.F.R. Craiova, contractul de credit, fără dată dintre partea civilă şi persoana D.N. şi în parte cu privire la fotografie cartea de identitate pe numele D.N.

S-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului aplicată asupra autoturismului, prin Ordonanţa procurorului D.I.I.C.O.T. nr. 23D/P/2011 din 9 martie 2011 în vederea conficării.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a acestui bun al inculpatului F.M.I. aflat în custodia I.P.J. Olt.

În baza art. 998, 999 şi 1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I. şi C.G.I. în solidar la plata către partea civilă Se SC R.B. SA Suc. Craiova la plata sumei de 348.356,96 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale plus dobânzile de întârziere şi comisioanele aferente până la stingerea debitului.

În cadrul acestei din urmă sume la care se adaugă comisioane datorate şi dobânzi de întârziere până la stingerea debitului au mai fost obligaţi tot în solidar la plată către partea civilă, următorii inculpaţi:

- C.M.A. - în limita sumei de 42.051 lei.

- M.G.M. - în limita a 43.858,43 lei.

- M.V. - în limita a 42.549 lei.

- T.F. - în limita a 42.684 lei.

- P.C.Ş. - în limita a 42.490 lei.

- M.L.I. - în limita a 42.549 lei.

A fost obligat pe fiecare din inculpaţii G.N.E.,F.M.I., C.G.I., P.C.Ş., M.G.M., T.F. şi M.L.I. la plata a câte 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400 de lei reprezintă onorarii de avocaţi din oficiu avansate Baroului Olt.

Totodată au fost obligaţi ceilalţi inculpaţi la plata a câte 600 de lei cu acelaşi titlu către stat.

În fapt, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Începând cu luna octombrie 2010, inculpaţii B.C., B.C.M. şi G.N.E. au constituit o grupare infracţională care avea ca principală activitate recrutarea, de persoane care ar dori să obţină credite bancare, fără însă ca aceste persoane să îndeplinească condiţiile prevăzute de normele bancare, în vederea obţinerii de credite, fie de nevoi personale, fie credite obişnuite. La acest grup infracţional se arată că au aderat şi ceilalţi inculpaţi,

Cercetările efectuate în cauză au stabilit faptul că în perioada octombrie 2010 - martie 2011, inculpaţii: B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., C.M.A., M.G.M., T.F., M.V., P.C.Ş. şi M.L.I., au constituit o grupare infracţională, care urmărea să obţină credite de la unităţi bancare din judeţul Dolj şi, pe baza unor acte de angajare false la C.F.R., Regionala Craiova au reuşit să obţină credite de la SC R.B. SA, Agenţia Dolj (348.356, 96 lei).

În acest sens, în privinţa condiţiilor preexistente, s-a arătat că inculpata B.C. era angajată la C.F.R. - Regionala Craiova, având funcţia de impiegat mişcare la Staţia C.F.R. Roşiori Nord, inculpatul B.C.M. era angajat la C.F.R. - Regionala Craiova, având funcţia de impiegat mişcare la Staţia C.F.R. Mihăieşti, inculpata G.N.E. era angajată la C.F.R. - Regionala Craiova, având funcţia de contabil iar inculpaţii: F.M., C.G.I., C.M.A., M.G.M., T.F., M.V., P.C.Ş. şi M.L.I. nu au avut niciodată un loc de muncă, în baza unui contract de muncă.

Activitatea grupului infracţional s-a desfăşurat pe raza judeţelor Olt şi Dolj şi consta în recrutarea de persoane de către inculpaţii: B.C., F.M., C.G.I. şi C.M.A., după care persoanelor recrutate li se întocmeau în fals documente, fişe fiscale, adeverinţe de salariu şi vechime în muncă, la Regionala C.F.R. Craiova de inculpata B.C.

Astfel, în perioada octombrie 2010 - martie 2011, 7 (şapte) persoane de pe raza judeţului Olt, au obţinut credite de la SC R.B. SA - Agenţia Dolj, în valoare de 348.356, 96 lei., după cum urmează : F.M. - un credit de 43.958,94 lei; D.N. (creditul fiind obţinut de fapt de B.C.M. prin falsificarea cărţii de identitate a acestei persoane) - un credit de 43.795,55 lei;T.F. - un credit de 42.684, 00 lei;M.V. - un credit de 42.549,00 lei; M.L. - un credit de 42.549,00 lei; P.C. - un credit de 42.490,00 lei; M.G. - un credit de 43.858,43 lei.

Ca şi modalitatea concretă de lucru, în prima etapă, la solicitarea inculpatei B.C. se recrutau persoanele doritoare de a obţine un credit, pe baza unor documente fictive, se discuta cu acestea, ocazie cu care li se aducea la cunoştinţă că din creditul obţinut în baza actelor întocmite de inculpata B.C. şi cu sprijinul inculpatei G.N.E., trebuia să dea o parte din bani sau suma integrală, membrilor grupului infracţional, condus de inculpaţii: B.C., B.C.M., G.N.E.

Astfel, s-a reţinut că inculpata B.C. se ocupa, de obicei, atât de racolarea persoanelor, cât mai ales de întocmirea actelor fictive, pentru aprobarea dosarelor de credit. După ce întocmea documentaţia fictivă, inculpata B.C. era cea care se ocupa de depunerea dosarelor de credit în vederea aprobării acestora, împreună cu persoanele ale căror documente le falsificase.

Inculpata B.C. menţiona, pe fiecare document, la persoana de contact de pe adeverinţele de salariu, pe inculpata G.N.E. precum şi numărul de telefon la care aceasta răspundea direct, pentru fiecare dintre credite inculpata G. confirmând că inculpaţii au calitatea de angajat cu salarii de circa 2.300 lei, aspect nereal.

În ceea ce o priveşte pe inculpata G.N.E., aceasta avea ca principală atribuţie, în cadrul grupului, rolul de a induce şi menţine în eroare reprezentanţii băncii SC R.B. SA, care efectuau verificările preliminare acordării creditului prin confirmarea mincinoasă, declararea fictivă că, persoanele despre care banca se interesa, au calitatea de angajat precum şi salariul acestora.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.C.M., acesta avea rolul de a o sprijini pe soţia sa în activitatea de recrutare a persoanelor ce urmau să obţină credite şi activităţi de sprijinirea grupului infracţional.

Inculpaţii F.M., C.G.I. şi C.M.A., aveau rolul de a căuta, recruta şi convinge persoane, fără loc de muncă, ori garanţii imobiliare, să obţină credite pe baza unor documente fictive de salariat şi venituri, pentru aceste activităţi infracţionale inculpaţii primind importante sume de bani de la B.C., din creditele obţinute în baza documentelor fictive.

Astfel, inculpatul C.G.I. i-a recrutat şi convins pe inculpaţiiT.F., P.C.Ş. şi F.M. să obţină credite, pe baza unor documente fictive şi să predea importante sume de bani membrilor grupului.

De asemenea, inculpatul F.M. i-a recrutat şi convins să obţină credite, pe baza unor documente fictive şi să predea importante sume de bani membrilor grupului, pe inculpaţii: M.V., M.G.M. şi M.L.I.

Inculpatul C.M.A., sprijinit de inculpaţii C.G.I. şi F.M.I. a recrutat şi a convins pe martorul T.G. să obţină credite, pe baza unor documente fictive şi să predea importante sume de bani membrilor grupului.

În concret s-a arătat că:

1. Inculpata B.C. a contrafăcut adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 2 decembrie 2010 pentru numitul D.N., în fond soţul său B.C.M. fiind titularul acestui credit obţinut în urma falsificării cărţii de identitate a lui D.N., în sensul că, inculpatul B.C.M., în toamna anului 2010 i-a solicitat lui D.N. cartea de identitate pentru a-i completa acestuia un cupon C.F.R., iar ulterior a falsificat această carte de identitate aplicând fotografia sa lângă datele de identitate ale numitului D.N.

Tot inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a soţului său, în sensul completării cu sume mult mai mari decât cele reale, aceasta a falsificat fişa fiscală prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare, iar inculpatul B.C.M. a semnat la obţinerea creditului de 43.795,55 lei în numele şi în mod fictiv „D."

2. Inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a inculpatului M.G.M., în sensul contrafacerii şi completării acesteia, prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

Inculpata B.C. a contrafăcut adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 11 ianuarie 2011 pentru inculpatul M.G.M., menţionând fictiv că a avut un venit net lunar de 2.350 lei în luna octombrie 2010, 2.373 lei pentru luna noiembrie 2010 şi 2.369 lei pentru luna decembrie 2010, cu toate că acesta nu a fost niciodată angajatul C.F.R.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare iar inculpatul M.G.M. a semnat la obţinerea creditului de 43.858,43 lei.

3. De asemenea, inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a inculpatului T.F., în sensul contrafacerii şi completării acesteia, prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

Totodată, inculpata B.C. a contrafăcut adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 24 ianuarie 2011 pentru inculpatul T.F., completând fictiv că a avut un venit net lunar de 2.345 lei în luna octombrie 2010, 2.363 lei pentru luna noiembrie 2010 şi 2.373 lei pentru luna decembrie 2010, cu toate că acesta nu a fost niciodată angajatul C.F.R.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare, inculpatul T.F. a semnat la obţinerea creditului de 42.684,00 lei, cunoscând că nu este angajat al C.F.R. iar creditul este obţinut în condiţii ilegale.

4. În acelaşi fel, inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a inculpatului P.C.Ş., în sensul contrafacerii şi completării acesteia, prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

Inculpata B.C. a contrafăcut adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 14 februarie 2011 pentru inculpatul P.C.Ş., completând fictiv că a avut un venit net lunar de 2.329 lei pentru luna noiembrie 2010, 2.340 lei pentru luna decembrie 2010 şi 2.362 lei pentru luna ianuarie 2011 cu toate că acesta nu a fost niciodată angajatul C.F.R.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare iar inculpatul P.C.Ş. a semnat la obţinerea creditului de 42.490,00 lei, cunoscând că nu este angajat al C.F.R., iar creditul este obţinut în condiţii ilegale.

5. Inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a inculpatului M.L.I., în sensul contrafacerii şi completării acesteia, prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

Tot inculpata B.C. a contrafăcut adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 31 ianuarie 2011 pentru inculpatul M.L.I., completând fictiv că a avut un venit net lunar de 2.335 lei pentru luna octombrie 20101, 2.342 lei pentru luna noiembrie 2010, 2.360 lei pentru luna decembrie 2010 având în vedere că acesta nu a fost niciodată angajatul C.F.R.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare iar inculpatul M.L.I. cunoscând activitatea infracţională a semnat la obţinerea creditului de 42.549,00 lei.

6. Tot inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a inculpatului M.V., în sensul contrafacerii şi completării acesteia, prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

Totodată a contrafăcut adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 28 ianuarie 2011 pentru inculpatul M.V., completând fictiv că a avut un venit net lunar de 2.332 lei pentru luna octombrie 2010, 2.340 lei pentru luna noiembrie 2010, 2.365 lei pentru luna decembrie 2010 cu toate că acesta nu a fost niciodată angajatul C.F.R.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare iar inculpatul M.V. cunoscând activitatea infracţională a semnat la obţinerea creditului de 42.549,00 lei.

7. Inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a inculpatului F.M.I., în sensul contrafacerii şi completării acesteia, prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

Aceasta a contrafăcut şi adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 13 noiembrie 2010 pentru inculpatul F.M.I., completând fictiv că a avut un venit net lunar de 2.351 lei pentru luna august 2010, 2390 lei pentru luna septembrie 2010 şi 2.373 lei pentru luna octombrie 2010 cu toate că acesta nu a fost niciodată angajatul C.F.R.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare iar inculpatul F.M.I. cunoscând activitatea infracţională a semnat la obţinerea creditului de 42.882,00 lei.

8. Inculpata B.C. a falsificat fişa fiscală aferentă anului 2009 a numitului T.G. în sensul contrafacerii şi completării acesteia, prin fotocopiere repetată şi completarea în fals, precum şi adeverinţa de venit, semnând-o fictiv la rubricile director şi contabil şef, aplicând apoi o ştampilă cu sigla C.F.R., de asemenea contrafăcută.

Aceasta a contrafăcut şi adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 25 februarie 2011 pentru numitul T.G., completând fictiv că a avut un venit net lunar de 2.337 pentru luna noiembrie 2010, 2.324 lei pentru luna decembrie 2010 şi 2.352 lei pentru luna ianuarie 2011 cunoscând acesta nu a fost niciodată angajatul C.F.R.

În baza documentelor fictive a fost aprobat contractul de credit precum şi graficul de rambursare iar numitul T.G. a semnat la obţinerea creditului de 42.051,00 lei.

Se mai menţionează faptul că inculpata B.C. împreună cu F.M., C.G.I. şi persoana titulară a creditului (împrumutatul) depuneau toate dosarele arătate mai sus la SC C.M. SRL Craiova, judeţul Dolj, firmă ce avea ca obiect de activitate intermedierea creditelor bancare.

Din actele de cercetare penală nu a rezultat că angajaţii acestei societăţi aveau cunoştinţă, ori erau implicaţi în activitatea infracţională a membrilor grupului.

În seara zilei de 7 martie 2011, în jurul orelor 19,30 inculpaţii C.M.A., F.M.I. şi C.G.I., la solicitarea numitei B.C., care întocmise documentele fictive pentru obţinerea creditului de către numitul T.G., s-au prezentat la SC SC R.B. SA Craiova pentru ridicarea creditului, pe baza documentelor depuse anterior, respectiv la data de 28 februarie 2011.

Anterior obţinerii creditului, la data de 05 martie 2011 numitul T.G. a sesizat organele de urmărire penală, denunţând membrii grupului cu privire la activitatea infracţională.

Constatând că numitul T.G. nu mai este hotărât să îi achite din creditul obţinut suma de 30.000 lei, inculpata B.C. le-a solicitat inculpaţilor F.M., C.G.I. şi C.M.A. ca la data de 07 martie 2011, când trebuia ridicat creditul, aceştia să-l însoţească la Craiova pe T.G., la bancă să ridice creditul.

Iniţial, inculpata B.C. le promisese fiecăruia dintre inculpaţii F.M., C.G.I. şi C.M.A. câte 1.000 lei pentru a-l determina pe T.G. să îi vireze banii într-un cont al acesteia iar, în final, pentru atingerea scopului infracţional le-a promis celor trei câte 3.000 lei pentru a îl determina pe martorul T.G. să ridice banii şi să îi vireze în contul acesteia.

Numitul T.G. a ridicat creditul de 41.840 lei din care a oprit 10.000 lei iar diferenţa a dat-o inculpatului C.M.A. care îl însoţise în bancă pe T.G.

În continuare cei trei inculpaţi şi martorul T.G. s-au urcat în autoturismul cu care aceştia veniseră de la Studina la Craiova, respectiv autoturismul, condus de inculpatul C.G.I. şi s-au deplasat în viteză către municipiul Caracal.

S-a reţinut că T.G. a încercat să se sustragă şi să nu îi însoţească pe cei trei inculpaţi însă acesta a fost determinat de aceştia să-i însoţească.

Pe traseu organele de poliţie au efectuat manevrele de oprire în trafic a autoturismului menţionat mai sus, însă inculpatul C.G.I., conducând autoturismul în viteză, a evitat manevrele de oprire, efectuate de organele de politie şi s-a deplasat în viteză către com. Coşoveni, judeţul Dolj.

Inculpatul C.G.I. a reuşit să evite un nou baraj al poliţiei efectuat pe raza com. Coşoveni, judeţul Dolj şi cu toate că a oprit un moment la solicitarea agentului şef B.G. care şi-a declinat calitatea şi l-a somat pe conducătorul auto "Poliţia ! Stai!" . Inculpatul a demarat în trombă, iar după ce a mai parcurs o distanţă de circa 1 km, autoturismul condus de inculpat s-a blocat în solul umed, motiv pentru care cele patru persoane au abandonat autoturismul şi l-au părăsit.

În aceste condiţii numitul T.G. a rămas lângă autoturism, în schimb cei trei inculpaţi, respectiv C.G.I., F.M. şi C.M.A. au escaladat un gard şi s-au deplasat în frigă de la faţa locului.

Inculpatul C.M.A. a fost imobilizat de organele de poliţie în scurt timp însă inculpaţii F.M.I. şi C.G.I., ignorând semnalele şi somaţiile organelor de poliţie au reuşit să scape, fiind reţinuţi în seara respectivă, pe raza municipiului Caracal, cu ocazia unui filtru efectuat de organele de poliţie.

În autoturismul inculpatului C.G.I. se constată că a fost identificată suma de 41.840 lei care a fost predată reprezentanţilor SC R.B. SA Craiova Est, conform procesului verbal nr. 119 din 7 martie 2011.

În fine s-a arătat că dosarele de creditare întocmite de inculpata B.C., cu sprijinul inculpaţilor care au primit creditele, cuprindea: adeverinţa de salariu şi vechime în muncă (falsificate), copie BI/CI, facturi furnizare servicii SC C.E.Z. SA, Radio T.V., cerere credit, după care se lua legătura cu persoana doritoare de a obţine creditul şi împreună cu unul din membrii grupului infracţional se mergea la sediul SC C.M. SRL Craiova, pentru depunerea dosarelor iar apoi la SC R.B. SA Agenţia Dolj de unde se ridicau banii şi se plăteau comisioanele aşa cum se stabiliseră dinainte către inculpata B.C.

În continuare, după obţinerea creditului, inculpata B.C. le înmâna celorlalţi membri ai grupului cota cuvenită acestora pentru contribuţia efectiva la atingerea scopului grupului infracţional organizat.

Pentru reţinerea acestei stări de fapt au fost avute în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale respectiv: contracte de credit, fişe fiscale, adeverinţe de salariu şi de vechime în muncă falsificate, formularele şi ordinele de plată SC R.B. SA prin care se atestă acordarea de împrumuturi şi virarea banilor, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi.

Referitor la declaraţiile inculpaţilor s-a arătat că, în faza de urmărire penală, inculpata B.C. a avut o atitudine sinceră, recunoscând activitatea infracţională desfăşurată, constând în faptul că i-a recrutat pe ceilalţi inculpaţi şi determinat să participe la activitatea infracţională în scopul obţinerii unor sume importante de bani pe baza unor documente fictive.

De asemenea, inculpata a recunoscut şi că le-a solicitat inculpaţilor B.C., G.N.E., C.G.I., F.M. şi C.M.A. să adere şi sprijine grupul infracţional, cei din urmă inculpaţi având rolul bine determinat de a recruta persoane fără loc de muncă pentru obţinerea unor credite.

Mai mult, se arată că inculpata a recunoscut că a adus la cunoştinţa inculpaţilor F.M., T.F., M.V., M.L., P.C., M.G. că aceasta se va ocupa de întocmirea dosarelor de credit şi contrafacerea materială a înscrisurilor necesare.

Tot în faza de urmărire penală inculpaţii M.V., B.C.M., P.C.Ş., M.L.I., G.N.E., C.G.I., F.M. şi C.M.A. au avut o atitudine sinceră, recunoscând că au ştiut ab initio, că vor obţine credite bancare în urma falsificării documentelor necesare, respectiv fişe fiscale, adeverinţe de salariat şi vechime în muncă şi au urmărit atingerea acestui scop.

S-a menţionat că nu aceeaşi atitudine au avut-o inculpaţii T.F., M.G.M., care au adoptat o atitudine nesinceră, susţinând pueril şi fără temeinicie şi dovezi că nu au cunoscut modalitatea în care vor obţine acele fonduri, despre acere credeau că reprezintă „ subvenţii agricole,, ori fonduri pentru accesarea programului „prima casă,,.

Aceste apărări au fost înlăturate de organul de urmărire penală întrucât unităţile bancare impun condiţii severe pentru creditare (un loc de muncă stabil şi venituri constante (evident legale), garanţii imobiliare, bonitatea financiară asigurată de existenţa nu numai a veniturilor dar şi a unei garanţii financiare, coparticipări financiare în cazul accesării programului prima casă, de către solicitant, iar în cazul unor,, subvenţii agricole,, nici aici nu ar fi reuşit inculpaţii să se califice având în vedere că nu deţin terenuri din nici o categorie în proprietate şi nici alte garanţii imobiliare nu deţin în proprietate.

Referitor la creditul lui T.G., se arată că inculpata B.C., la urmărirea penală, a recunoscut că prin aceleaşi mijloace frauduloase a contrafăcut documentele necesare obţinerii creditului, iar pentru a-l determina pe T.G. să îi vireze suma de 31.000 lei în cont, le-a solicitat sprijinul inculpaţilor C.G.I., F.M.I., C.M.A., doar pentru acest serviciu fiecare dintre aceştia trei urmând să primească de la inculpata B.C. câte 4.400 lei.

Folosind aceleaşi mijloace frauduloase, se arată că inculpata B.C. a obţinut un credit pentru achiziţionarea unui autoturism, pe numele inculpatului F.M.I.

Acest autoturism a fost folosit de inculpatul B.C.M. întrucât inculpatul F.M.I. i-a întocmit procură pentru înscrierea maşinii.

În fine, toţi inculpaţii care au obţinut credite pe baza documentelor fictive, se arată că au recunoscut că nu au fost niciodată angajaţi ai C.F.R.

În faza de judecată, prima instanţă le-a pus în vedere inculpaţilor disp. art. 3201 C. proc. pen. şi i-a întrebat dacă recunosc faptele şi dacă înţeleg să se folosească de această procedură.

S-a reţinut că au dat un răspuns afirmativ la această întrebare, aşa cum s-a consemnat în declaraţiile acestora din şedinţele de judecată din datele de 7 iulie 2011, 9 august 2011, 30 august 2011 şi 9 martie 2012, cu următoarele excepţii:

- inculpatul T.F. nu a recunoscut comiterea faptei penale prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

- inculpatul P.C.Ş., după ce mai întâi, în şedinţa din data de 7 iulie 2011, a recunoscut toate faptele penale a revenit, cu sensul de revocare a acesteia, până la începerea cercetării judecătoreşti, prin declaraţia dată în data de 9 august 2011 prin aceea că la rândul său nu a recunoscut aceiaşi faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În aceste condiţii, instanţa de fond a recunoscut validitatea acestor declaraţii ale inculpaţilor prin raportare la condiţiile cuprinse în ipoteza normelor de la art. 3201 alin. (1)-(3) C. proc. pen. şi pe cale de consecinţă şi efectele juridice prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii T.F. şi P.C.Ş., actul de recunoaştere a fost validat numai cu privire la faptele recunoscute - deci mai puţin infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - pentru aceasta din urmă arătându-se că se continuă cercetarea judecătorească.

De asemeni, cu privire la inculpatul M.G.M. s-a constatat că nu pot fi reţinute disp. art. 3201 C. proc. pen. deoarece declaraţia de recunoaştere a fost dată de acesta la data de 9 martie 2012, după începerea cercetării judecătoreşti, ce a avut loc potrivit celor menţionate mai sus pentru fapta ce nu a fost recunoscută de ceilalţi doi inculpaţi.

În plus, s-a arătat că la toate termenele de judecată anterioare începerii cercetării judecătoreşti inculpatul M.G.M. a fost citat, cu respectarea procedurii legale, însă în cursul acestora nu s-a prezentat şi nici nu şi-a valorificat direct sau indirect drepturile penal-procesuale.

La data de 22 martie 2013, cu ocazia dezbaterilor la instanţa de fond inculpaţii F.M.I., C.M.A. si M.V. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor prin „înlăturarea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât in mod greşit s-a reţinut în rechizitoriu că aceşti inculpaţi au aderat la grupul infracţional organizat, in realizate acest grup infracţional nu există şi nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni".

Totodată, pentru inculpatul F.M. apărătorul acestuia a susţinut că în mod greşit, în rechizitoriu, s-a reţinut că ar fi săvârşit infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, deşi din probele dosarului nu rezultă continuitatea săvârşirii acestei infracţiuni .

De asemenea s-a arătat că in mod greşit s-a reţinut in sarcina acestui inculpat - F.M. - un prejudiciu in sumă de 348.356,96 lei, având in vedere că acesta a luat un credit total în valoare de 179,915 lei situaţie in care consideră că nu se poate retine in sarcina inculpatului alin. (5) al art. 215 C. pen. respectiv infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave .

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.M.A. s-a arătat că acesta nu a obţinut nici un credit de la bancă si deci, in sarcina sa, nu trebuia să se retină decât cel mult art. 215 alin. (1) C. proc. pen. nu si celelalte alineate 2 şi 3 şi nici forma continuată a săvârşirii acestei infracţiuni.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.V. acesta nu a avut reprezentarea existentei vreunui grup infracţional, a participat in mod spontan, făcând un contract de credit individual, motiv pentru care nu se poate retine in sarcina sa infracţiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi forma continuată a infracţiunii de înşelăciune

Avocat T.G., pentru inculpata G.N.E., în aceiaşi şedinţă a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor astfel: înlăturarea art. 7 din Legea nr. 29/2003 întrucât nu există dovezi din care să rezulte existenta vreunui grup infracţional organizat din care inculpata G.E. să fi făcut parte, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni; înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. motivat de faptul că fiecare dintre inculpaţi a făcut cate un credit personal si nu poate fi reţinut in sarcina inculpatei tot prejudiciul de 348.356,96 lei.

Prin încheierea din data de 22 martie 2013 prima instanţă a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi.

S-a motivat că, din probele administrate a rezultat, „cu certitudine" existenţa grupului infracţional organizat, astfel cum a fost descris în actul de sesizare.

Acest grup a fost constituit de B.C., B.C.M. şi G.N.E. iar la grup au aderat şi inculpaţii F.M., C.G.I. si C.M.A.

Instanţa de fond a reţinut că inculpaţii B.C., B.C.M. şi G.N.E. erau singurii care aveau calitatea de angajaţi C.F.R., că inculpata B.C. şi soţul său B.C.M. se ocupau de coordonarea activităţii şi întocmirea actelor fictive pentru dosarele de credit, inculpata G.N. elibera adeverinţele fictive de salariat şi avea rolul de a confirma calitatea de salariat, la verificările pe care banca le făcea telefonic iar F.M., C.G.I. si C.M.A. aveau rolul de a recruta persoane care să beneficieze de credite.

În privinţa celorlalţi inculpaţi prima instanţă a arătat că faptele sunt demonstrate de probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile lor, de recunoaştere a obţinerii creditelor, fără a fi avut calitatea de angajaţi.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor prima instanţă a aplicate pedepsele menţionate mai sus.

Pe latură civilă inculpaţii au fost obligaţi la plata sumelor cu care unitatea bancară s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii B.C., F.M.I., C.M.A., G.N.E., B.C.M., C.G.I., P.C.Ş., M.G.M., M.V., T.F., M.L.I.

Ca şi motive de apel s-au invocat, în esenţă, următoarele:

Inculpatul C.G.I., atât prin motivele scrise de apel cât şi prin cele susţinute oral a criticat sentinţa doar sub aspectul individualizării pedepsei, atât cu privire la cuantum cât şi la modalitatea de executare.

S-a solicitat reducerea pedepsei aplicate în raport de circumstanţele personale şi schimbarea modalităţii de executare în suspendare condiţionată sau suspendare sub supraveghere.

Inculpatul F.M.I. a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate susţinând, în primul rând, că probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăţia sa în comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat.

Nu s-au făcut însă nici un fel de trimitere la probe şi nu s-a explicat cum a fost posibil ca acest inculpat să obţină creditul bancar de care se face vorbire mai sus şi, mai ales, nu s-a oferit nici un fel de explicaţie cu privire la faptul că inculpatul ar reveni la declaraţia de recunoaştere dată în faţa primei instanţe.

În teză subsidiară s-a solicitat să se dea o eficienţă sporită circumstanţei atenuante reţinute şi să se reducă pedepsele aplicate, schimbându-se totodată modalitatea de executare în suspendare condiţionbată sau sub supraveghere.

Cu ocazia dezbaterilor, verbal a susţinut doar acest al doilea motiv de apel privind individualizarea.

Inculpatul T.F., atât în motivele scrise de apel cât şi în cele susţinute oral a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în conformitate cu disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. (fără a arăta însă ce elemente constitutive ale infracţiunii respective ar lipsi) iar pentru celelalte infracţiuni a cerut o reindividualizare a pedepselor prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi schimbarea modalităţii de executare.

Inculpata G.N.E., prin motivele scrise de apel şi cele orale a criticat sentinţa primei instanţe invocând greşita reţinere a infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - pentru care a solicitat achitarea.

În acest sens a invocat faptul că un grup infracţional organizat presupune ca măcar membrii fondatori ai grupului să se cunoască între ei ori, din probele administrate în cauză a rezultat că doar inculpata B.C. îi cunoştea pe toţi ceilalţi şi ţinea legătura cu aceştia.

Inculpata G.N. a susţinut că nu l-a cunoscut nici măcar pe B.C., soţul lui B.C., astfel cum rezultă din declaraţia acestuia, cu atât mai puţin pe celelalte persoane.

Faţă de aceste argumente s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la celelalte infracţiuni a invocat şi o greşită încadrare juridică dar a faptelor - dar nu a dezvoltat acest aspect - şi a solicitat reducerea pedepselor aplicate şi schimbarea modalităţii de executare în suspendare condiţionată sau suspendare sub supraveghere.

Inculpaţii B.C. şi B.C. au criticat sentinţa pentru netemeinicie cu privire la individualizarea pedepselor.

Au susţinut că se impunea aplicarea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 arătând că la dosar se află o adresă a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt din care rezultă faptul că cei doi inculpaţi au denunţat şi au facilitat tragerea la răspundere penală şi a altor persoane, aceştia fiind trimişi în judecată în Dosarul nr. 2109/213/2012 al Judecătoriei Corabia.

Totodată au arătat că au stat în arest preventiv o perioadă îndelungată, suficientă pentru a conştientieza gravitatea faptelor, le regretă, că trebuie ţinut cont de faptul că au un copil minor în întreţinere şi care va rămâne tară ambii părinţii astfel că s-a solicitat suspendarea sub supraveghere ca modalitate de executare a pedepsei.

Inculpatul P.C.Ş. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

- de ordin procedural - s-a invocat faptul că prima instanţă nu a acordat cuvântul apărătorului şi nici ultimul cuvânt inculpatului, încălcându-i astfel grav dreptul la apărare, fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.

- pe fond - s-a invocat faptul că în mod greşit inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 arătându-se că l-a cunoscut întâmplător pe C.I. şi au discutat despre posibilitatea obţinerii unui loc de muncă, propunându-i-se apoi obţinerea unui împrumut.

Când s-a deplasat la Craiova şi a observat relaţiile de amiciţie dintre inculpata B.C. şi funcţionara de la bancă, a fost convins că obţine banii legal şi că, în curând va începe şi munca.

S-a susţinut că nu a colaborat cu alte persoane, că nu există un „sediu" al grupului şi nici „un regulament de funcţionare".

A menţionat că recunoaşte faptul că inculpata B. a avut iniţiativa de a falsifica dovada de venituri pe care a semnat-o fictiv la rubricile director şi contabil şef şi pe care a aplicat o ştampilă contrafăcută şi recunoaşte că s-a folosit de aceste acte pentru a obţine acel credit de la bancă dar pentru individualizarea judiciară a pedepselor trebuia să se ţină cont de faptul că inculpatul suferă de o boală de inimă astfel că, pentru infracţiunile recunoscute, se putea aplica o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării.

Apelantul inculpat M.V. a criticat sentinţa numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei arătând că lucrează în Germania şi îi este imposibil să se prezinte la Serviciul de probaţiune şi a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată.

Inculpatul C.M.A. în motivarea apelului a criticat sentinţa invocând greşita reţinere a infracţiunii de grup infracţional organizat - faţă de care a solicitat achitarea - şi greşita individualizare a pedepselor pentru celelalte infracţiuni - solicitând reducerea lor şi schimbarea modalităţii de executare.

În şedinţa publică de la 13 februarie 2013 acest inculpat a declarat că îşi retrage apelul formulat.

Inculpatul M.L. a criticat sentinţa cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor solicitând reducerea lor şi schimbarea modalităţii de executare în suspendare condiţionată.

În şedinţa publică din 27 februarie 2013, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul M. a declarat că îşi retrage apelul formulat.

Inculpatul M.G.M. a criticat sentinţa susţinând că, deşi a beneficiat de aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., nu i-a cunoscut pe membrii aşa-zisului grup infracţional astfel că, în mod greşit a fost condamnat pentru această infracţiune.

Prin Decizia penală nr. 182 din 13 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii B.C., B.C.M., F.M.I., G.N.E., C.G.I., P.C.Ş., M.G.M. şi T.F., împotriva sentinţei penale nr. 65 din 02 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 1799/104/2011, ca nefondate.

S-a constatat că prin încheierea din 13 februarie 2013, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul C.M.A.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul M.L.I.

A fost admis apelul declarat de inculpatul M.V. şi desfiinţează în parte sentinţa cu privire la acest inculpat şi, rejudecând, înlătură disp.art. 861 şi 863 C. pen. în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat pe durata de 4 ani, termen de încercare stabilit conform, art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost obligat fiecare din inculpaţii C.M.A., P.C.Ş., F.M.I., C.G.I., B.C., B.C.M., T.F., M.G.M. şi M.L.I. la plata sumei de 500 lei din care câte 400 lei pentru fiecare reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

A fost admisă cererea de reexaminare formulată de av. I.L. şi îl scuteşte de plata amenzii dispusă prin încheierea

Hotărârea a fost definitivă cu privire la inculpatul M.L.I. şi s-a dispus emiterea formelor de executare.

Analizând apelurile formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

I. Referitor la criticile privind aspecte de ordin procedural formulate de inculpatul P.Ş.C., instanţa a reţinut că sunt nefondate.

S-a reţinut că dezbaterile în fata instanţei de fond au avut loc în data de 22 martie 2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din data respectivă.

Cuvântul apărătorului ales al acestui inculpat este consemnat la fila 9 din încheierea respectivă (penultimul alineat - este adevărat că numele este uşor greşit dar concluziile sunt consemnate).

Ultimul cuvânt al inculpatului a fost consemnat alături de ultimul cuvânt al celorlalţi inculpaţi.

II. Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor 3201 C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că inculpaţii C.G.I., F.M.I., C.M.A., B.C., B.C.M., G.N.E., M.V. au recunoscut integral faptele pentru care au fost trimişi în judecată, inclusiv constituirea/aderarea la grupul infracţional organizat şi nu au mai revenit asupra acestor declaraţii pe parcursul procesului penal la prima instanţă.

In aceste condiţii, orice critică adusă în apel de inculpaţii Fota şi Guinea privind reţinerea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este inadmisibilă, inculpaţii nemaiputând reveni asupra recunoaşterii făcute, după ce au beneficiat de aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii P.C.Ş. şi T.F., aceştia au recunoscut comiterea infracţiunilor, cu excepţia celei de aderare/constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a apreciat că prima instanţă a luat act de această recunoaştere parţială.

Instanţa de apel a avut în vedere că, în speţa de faţă, au formulat apel doar inculpaţii, o înlăturare a aplicării disp. art. 3201 C. proc. pen. ar însemna o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac, lucru interzis de art. 372 C. proc. pen.

III. Cu privire la infracţiunea de constituire/adrerare la un grup infracţional organizat, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa nu îşi însuşeşte punctul de vedere strict al apărării, cu privire la condiţiile pe care ar trebui să le întrunească un grup pentru a fi aplicabile disp. art. 7 din Legea nr. 39/2003 - existenţa unei ierarhi şi a unor atribuţii bine determinate - ştiut fiind faptul că o grupare infracţională nu va întocmi niciodată un „statut" sau „contract" în care să precizeze „atribuţiile" membrilor săi sau „scopurile" grupării.

Existenţa grupului infracţional organizat se deduce din modul de comitere a infracţiunilor, mai ales atunci când pentru comiterea lor sunt necesare anumite „etape" care nu ar putea fi realizate decât printr-o cooperare organizată între inculpaţi.

Instanţa de apel a areţinut că există grup infracţional organizat în sensul art. 2 din Legea nr. 39/2003, ori de câte ori se face dovada că minim 3 persoane au acţionat în mod coordonat la comiterea mai multor infracţiuni, urmând un anumit „modus operandi", la mai multe intervale de timp, chiar dacă, în concret sarcinile s-au modificat de la caz la caz (de ex. la o anumită faptă unul este autor nemijlocit iar ceilalţi complici în timp ce la alte fapte rolurile se schimbă).

Ori, în raport la aceste cerinţe s-a constatat că în speţa de faţă sunt îndeplinite.

B.C., B.C.M. şi G.N.E. au constituit pilonul principal al grupului infracţional organizat deoarece erau singurii care avea calitatea de angajaţi la Regionala C.F.R.

După cum s-a arătat, inculpata B.C. se ocupa de întocmirea documentelor fictive, fiind ajutată de soţul său, inculpatul B.C.M. care se ocupa şi cu racolarea, iar rolul inculpatei G.N.E. -contabilă la Regionala C.F.R. Craiova - era acela de a confirma telefonic calitatea de angajaţi a diferitelor persoane care beneficiau de credite.

Inculpaţii C.G.I., F.M. şi C.M.A. au aderat la acest grup nu doar prin faptul că, personal, au beneficiat negela de credite ci şi prin aceea că s-au ocupat de racloarea ltor persoane.

Din declaraţiile celor trei inculpaţi, date la urmărirea penală, rezultă că inculpata B.C. le-a promis o anumită sumă de bani pentru fiecare persoană pe care o racolează.

Astfel, inculpatul F.M. i-a racolat pe M.V. (pentru care a primit 1.000 lei) pe M.L. (pentru care a primit 1.000 lei) şi pe M.G. (pentru care a primit 2.500 lei).

În ceea ce priveşte pe inculpatul C.G.I., acesta i-a racolat pe T.F. şi P.C.Ş.

Atât F.M. şi C.G.I. dar şi C.M.A. au sprijinit grupul în obţinerea banilor pentru creditul obţinut nelegal pe numele lui T.G. ( a se vedea mai sus situaţia de fapt descrisă privind surprinderea celor trei inculpaţi, în maşină, cu banii care tocmai fuseseră ridicaţi).

În ceea ce priveşte pe P.C.Ş., T.F., M.V., M.G. şi M.L., deşi nu au racolat alte persoane, aceştia au comis infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 sub forma „sprijinirii" grupului infracţional iniţial.

Instanţa de apel a apreciat că pe fondul cauzei, comiterea infracţiunilor -inclusiv cea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - este dovedită cu probele administrate la urmărirea penală (declaraţii inculpaţilor, actele falsificate, acte care atestă obţinerea creditelor etc.) şi cu declaraţia de recunoaştere necondiţionată dată în faţa instanţei, pentru inculpaţii C.G.I., F.M.I., C.M.A.. B.C., B.C.M., G.N.E., M.V., aceştia beneficiind de aplicarea art. 3201 C. proc. pen. pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

Referitor la inculpaţii P.C.Ş. şi T.F., comiterea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este demonstrată de declaraţiile celorlalţi inculpaţi, coroborat cu propriile declaraţii.

Astfel, fiind „recrutaţi" pentru obţinerea ilegală a unor credite, au acceptat ca, în schimbul foloaselor materiale pe care le primeau, să verse o parte din banii pe care i-au primit într-un cont indicat de lidera grupului - B.C.

Pentru existenţa infracţiunii în raport de fiecare din inculpaţii menţionaţi, în parte, nu prezintă nici o relevanţă dacă cunoşteau sau nu toate persoanele implicate.

Inculpaţii au cunoscut, cu siguranţă, faptul că obţinerea creditelor este ilegală din simplul motiv că nu aveau calitatea de angajaţi ai Regionalei C.F.R. Craiova aşa cum scria în actele pe care le semnau la bancă.

În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni, reţinute în sarcina tuturor inculpaţilor, acestea sunt recunoscute în condiţiile şi împrejurările descrise de rechizitoriu, critica acestora vizând doar individualizarea judiciară a pedepselor.

Inculpaţii C.M.A. şi M.L.I. şi-au retras apelurile formulate, instanţa urmând să ia act de această manifestare de voinţă. Privitor la individualizarea judiciară a pedepselor.

Criticile formulate de inculpaţii B.C. şi B.C.M., privind faptul că ar fi trebuit să beneficieze de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât au facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane sunt nefondate.

Legea nr. 682/2002 se referă la protecţia martorilor iar art. 19 stabileşte că persoana care într-o cauză penală are calitatea de martor şi denunţă sau facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane, beneficiază de o reducere a limitelor de pedeapsă în cazul în care, la rândul său, a comis o infracţiune.

Instanţa a considerat că aceste dispoziţii vizează situaţiile în care atât martorul cât şi persoana denunţată de acesta sunt urmăriţi penal în acelaşi dosar şi nu în dosare diferite.

S-a reţinut că în speţă, în Dosarul penal nr. 2109/213/2012 al Judecătoriei Corabia au avut calitatea de inculpaţi C.G.I., C.G.M., C.M.A., F.M., M.L.I. iar fapta lor viza obţinerea nelegală de credite de la SC P.F.R. I.F.N. SA).

Inculpaţii B.C. şi B.C.M. nu au avut nici o calitate în dosarul respectiv.

Criticile formulate de inculpaţii F.M.I., G.N.E., C.G.I., P.C.Ş., M.G.M. şi T.F. privind individualizarea judiciară a pedepselor sunt nefondate.

Prima instanţă a fixat atât cuantumul pedepselor cât şi modalitatea de executare a pedepselor ţinând cont de modul de comitere a infracţiunilor, de implicarea fiecăruia, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi de toate celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanţa de apel a apreciat că este fondat un singur apel - cel al inculpatului M.V. - cu privire la modalitatea de executare.

Spre deosebire de ceilalţi inculpaţi acesta a făcut dovada (prin copia contractului de muncă depusă la dosar) a faptului că este angajat (fie şi temporar) în Germania.

Cum scopul modalităţilor neprivative de libertate de executare a pedepselor, este acela de a contribui la reintegrarea în societate a inculpaţilor, a-i fixa ca modalitatea de executare suspendarea sub supraveghere devine prea împovorător pentru acest inculpat a cărui reşedinţă este în prezent în alt stat.

De aceea, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 81 C. pen. instanţa de apel a considerat că pentru acest inculpat se poate dispune schimbarea modalităţii de executare din suspendare sub supraveghere în suspendare condiţionată simplă.

Faţă de toate aceste considerente instanţa, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b) şi pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a respins apelurile declarate de inculpaţii B.C., B.C.M., F.M.l., G.N.E., C.G.I., P.C.Ş., M.G.M. şi T.F., ca nefondate.

S-a constatat că prin încheierea din 13 februarie 2013, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inc. C.M.A.

S-a lua act de retragerea apelului declarat de inc. M.L.I.

A fost admis apelul declarat de inculpatul M.V., dispunându-se desfiinţarea în parte a sentinţei cu privire la acest inculpat şi, rejudecând, au fost înlăturate dispozoţiile art. 861 şi 863 C. pen. în ceea ce îl priveşte pe acesta.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat pe durata de 4 ani, termen de încercare stabilit conform, art. 82 C. pen.

Se-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost admisă şi cererea de reexaminare formulată de av. I.L. urmând ca acesta să fie scutit de plata amenzii dispusă prin încheierea din 13 februarie 2013.

împotriva Deciziei penale nr. 82 din 13 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpaţii B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.l., C.G.I., M.G.M., T.F. şi P.C.Ş.

În recursul lor, inculpaţii B.C., B.C., C.G.I., M.G.M., prin apărătorii lor, au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi aplicarea legi penale mai favorabile, atât pentru infracţiunea de înşelăciune, cât şi pentru infrcaţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Consideră că în cauză legea penală mai favorabilă este legea penală nouă care prevede limite de pedepse mai mici pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Recurentul inculpat F.M.I., prin apărătorul său, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunate şi schimbarea încadrării juridice dată faptei prin înlăturarea aplicării alin. (5) din conţinutul infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 C. pen., considerând că suma la care a fost obligat este prea mare faţă de creditul pe care l-a contractat de la bancă.

A mai solicitat aplicarea legi penale mai favorabile, respectiv a dispoziţiilor N.C.P., care prevede limite de pedepse mai mici pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa. Ca modalitatae de executare a pedepsei a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. anteror sau art. 81 C. pen. anterior.

Recurenta inculpată G.N.E., prin apărătorul său, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi schimbarea încadrării juridice dată faptei prin înlăturarea aplicării alinetului 5 din conţinutul infracţiunii de înşelăciune deoarece nu a contractat niciun credit de la bancă, participatia sa la activitatea infracţională fiind minoră, respectiv a indus în eroare banca cu privire la identitatea şi calitatea inculpaţilor, aşa încât a fost obligată, în mod greşit, la plata în solidar a prejudiciului către partea civilă, cu toate că este dispusă să achite partea din prejudiciu care a fost stabilită în sarcina sa. Având în vedere că nu are antecedente penale, are un copil minor în întreţinere, a realizat un curs de croitorie în vederea angajării, a solicitat schimbarea modalităţii de executare într-o formă fără privare de libertate.

Recurentul inculpat T.F., prin apărătorul său, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior, solicitând în principal achitarea sa în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, pentru infracţiunea reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, acesta recunoscând celelalte infracţiuni pentru care i-au fost aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior. în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a susţinut că lipseşte latura subiectivă, întrucât nu a avut reprezentarea că a acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat.

În subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, care este legea nouă, aplicarea unei pedepse orientată către minimul special prevăzut de noua lege, având în vedere că s-au reţinut în favoarea sa şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior.

Recurentul inculpat P.C.Ş. prin apărătorul său, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior, solicitând în principal achitarea, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În subsidiar, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, care în cauză este legea nouă ce prevede pedepse mai reduse pentru faptele reţinute în sarcina sa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 iulie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 februarie 2014, este în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 13 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă limitarea obiectului judecăţii în recurs.

Examinând cazurile de casare formulate de inculpaţii M.B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.l., C.G.I., M.G.M., T.F. şi P.C.Ş. conform dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată:

În ceea ce priveşte criticile inculpaţilor T.F. şi P.C.Ş. referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat se constată căa acestea sunt nefondate,

Potrivit Potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003, constituie infracţiune, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Potrivit art. 2 lit. a) din cuprinsul aceleiaşi legi, prin „grup infracţional organizat" se înţelege: grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Prin acţiunea de iniţiere a unui grup infracţional se înţelege efectuarea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea grupului, intrând în această noţiune toate actele întreprinse în vederea constituirii grupului infracţional iar prin acţiunea de constituire se înţelege intrarea în grupul infracţional, această activitate fiind caracterizată prin durată în timp şi realizarea unui scop infracţional comun.

Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că faptul că începând cu luna octombrie 2010, inculpaţii B.C., B.C.M. şi G.N.E. au constituit o grupare infracţională care avea ca principală activitate recrutarea de persoane care ar dori să obţină credite bancare, fără însă ca aceste persoane să îndeplinească condiţiile prevăzute de normele bancare, în vederea obţinerii de credite, fie de nevoi personale, fie credite obişnuite. La acest grup infracţional se arată că au aderat şi ceilalţi inculpaţi.

În perioada octombrie 2010- martie 2011, inculpaţii: B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., C.M.A., M.G.M., T.F., M.V., P.C.Ş. şi M.L.I., au constituit o grupare infracţională, care urmărea să obţină credite de la unităţi bancare din judeţul Dolj şi, pe baza unor acte de angajare false la C.F.R., Regionala Craiova au reuşit să obţină credite de la SC R.B. SA, Agenţia Dolj (348.356, 96 lei).

Activitatea grupului infracţional s-a desfăşurat pe raza judeţelor Olt şi Dolj şi a constat în recrutarea de persoane de către inculpaţii: B.C., F.M., C.G.I. şi C.M.A., după care persoanelor recrutate li se întocmeau în fals documente, fişe fiscale, adeverinţe de salariu şi vechime în muncă, la Regionala C.F.R. Craiova de inculpata B.C. Astfel, în perioada octombrie 2010 - martie 2011, 7 (şapte) persoane de pe raza judeţului Olt, au obţinut credite de la SC R.B. SA - Agenţia Dolj, în valoare de 348.356, 96 lei., după cum urmează : F.M. - un credit de 43.958,94 lei; D.N. (creditul fiind obţinut de fapt de B.C.M. prin falsificarea cărţii de identitate a acestei persoane) - un credit de 43.795,55 lei;T.F. - un credit de 42.684, 00 lei;M.V. - un credit de 42.549,00 lei; M.L.- un credit de 42.549,00 lei; P.C. - un credit de 42.490,00 lei; M.G. - un credit de 43.858,43 lei.

Ca şi modalitatea concretă de lucru, în prima etapă, la solicitarea inculpatei B.C. se recrutau persoanele doritoare de obţinere de credit, pe baza unor documente fictive, se discuta cu acestea, ocazie cu care li se aducea la cunoştinţă că din creditul obţinut în baza actelor întocmite de inculpata B.C. şi cu sprijinul inculpatei G.N.E., trebuia să dea o parte din bani sau suma integrală, membrilor grupului infracţional, condus de inculpaţii: B.C., B.C.M., G.N.E.

Astfel, s-a reţinut că inculpata B.C. se ocupa, de obicei, atât de racolarea persoanelor, cât mai ales de întocmirea actelor fictive, pentru aprobarea dosarelor de credit. După ce întocmea documentaţia fictivă, inculpata B.C. era cea care se ocupa de depunerea dosarelor de credit în vederea aprobării acestora, împreună cu persoanele ale căror documente le falsificase.

Inculpata B.C. menţiona, pe fiecare document, la persoana de contact de pe adeverinţele de salariu, pe inculpata G.N.E. precum şi numărul de telefon la care aceasta răspundea direct, pentru fiecare dintre credite inculpata Guinea confirmând că inculpaţii au calitatea de angajat cu salarii de circa 2.300 lei, aspect nereal.

În ceea ce priveşte pe inculpata G.N.E. aceasta avea ca principală atribuţie, în cadrul grupului, rolul de a induce şi menţine în eroare reprezentanţii SC R.B. SA, care efectuau verificările preliminare acordării creditului prin confirmarea mincinoasă, declararea fictivă că, persoanele despre care banca se interesa, au calitatea de angajat precum şi salariul.

În ceea ce priveşte pe inculpatul B.C.M. acesta avea rolul de a o sprijini pe soţia sa în activitatea de recrutare a persoanelor ce urmau să obţină credite şi activităţi de sprijinirea grupului infracţional.

Inculpaţii F.M., C.G.I. şi C.M.A., aveau rolul de a căuta, recruta şi convinge persoane, fără loc de muncă, ori garanţii imobiliare, să obţină credite pe baza unor documente fictive de salariat şi venituri, pentru aceste activităţi infracţionale inculpaţii primind importante sume de bani de la B.C., din creditele obţinute în baza documentelor fictive.

Astfel, inculpatul C.G.I. i-a recrutat şi convins să obţină credite, pe baza unor documente fictive şi să predea importante sume de bani membrilor grupului, pe inculpaţii: T.F., P.C.Ş. şi F.M.

De asemenea, inculpatul F.M. i-a recrutat şi convins să obţină credite, pe baza unor documente fictive şi să predea importante sume de bani membrilor grupului, pe inculpaţii: M.V., M.G.M. şi M.L.I.

Inculpatul C.M.A. sprijinit de inculpaţii C.G.I. şi F.M.I. a recrutat şi a convins pe martorul T.G. să obţină credite, pe baza unor documente fictive şi să predea importante sume de bani membrilor grupului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior pot fi analizate doar aspectele de drept pe care le ridică situaţia de fapt deja stabilită de către instanţa de fond şi cea de apel.

În acest sens, prin Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012, Înalta Curte a statut că "dispoziţiile prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior sunt incidente, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare."

În prezenta cauză, hotărârea recurată a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare (la 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, prin care s-a realizat o limitate a efectului devolutiv al recursului, fiind abrogat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, ce permitea o cenzură a situaţiei de fapt stabilite de instanţele inferioare (însă numai din perspectiva existenţei unei grave erori, care nu se confunda cu dreptul cu reapreciere a probatoriului), intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, exclusiv la chestiunile de drept.

Se reţine în acest sens că, aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu-zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu aceea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).

În concluzie, Înalta Curte constată că legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale, ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.

În aceste condiţii, revenind la prezenta cauză, se constată că motivele de recurs formulate de inculpaţii T.F. şi P.C.Ş. prin care au solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, criticând situaţia de fapt şi susţinând că latura subiectivă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat pentru care au fost condamnaţi nu are susţinere în probatoriul administrat, nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii, astfel că, reaprecierea probatoriului şi reanalizarea situaţiei de fapt, nu este posibilă în recurs. Inculpaţii T.F. şi P.C.Ş., nu şi-au recunoscut vinovăţia, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, însă probatoriile administrate în cauză au demonstrat fără dubii participaţia şi vinovăţia acestora fiind apte să răstoarne prezumția de nevinovăție.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor inculpaţi F.M. şi G.N. privind greşita individualizare a pedepsei respectiv a modalităţii de executare se constată că sunt nefondate.

Modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14. C.pr.pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, adică a unei pedepse nelegale în cuantum sau ca modalitate de executare. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept, cum s-a reținut anterior. În consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior .

Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, cu privire la cuantum sau cu privire la modalitatea de executare, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveDte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 09 aprilie 2014.

De la data pronunţării deciziei din apel, 13 martie 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare N.C.P. și au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi Înalta Curte urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. In examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 215C. pen. anterior şi incriminarea înşelăciunii la art. 244 C. pen., abrogarea art. 288 şi art. 290 C. pen. anterior şi incriminarea acestora în art. 320 şi 322 C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. cu conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de legea nouă (C. pen.).

Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpată conduce la dezincriminarea faptei faţă de aceasta.

Art. 7 din Legea nr. 39/2003 „Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. "

Art. 367 Constituirea unui grup infracţional organizat

(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Art. 215 C. pen. anterior,

Înşelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 244 C. pen.

Înşelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 288 C. pen. anterior.

Fals material în înscrisuri oficiale,

Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Art. 320 C. pen.

Fals material în înscrisuri oficiale,

Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Art. 291 C. pen. anterior

Uzul de fals

Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

Art. 323 C. pen.

Uzul de fals,

Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

Art. 292 C. pen. anterior

Falsul în declaraţii,

Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 326 C. pen.

Falsul în declaraţii,

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor.

Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat.

La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (art. 215 C. pen. anterior) şi efectele acuzaţiei în legea nouă (art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.).

Legea veche prevedea o sancţiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 1 an şi un maxim de 5 ani închisoare astfel că legea nouă va retroactiva, fiind evident mai favorabilă.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpaţilor ca urmare a reţinerii legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii, cu privire la cuantum sau cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi cea de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special).

Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune în cuantumul minimului special prevăzut de legea nouă.

Cu privire la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale se observă că noua incriminare preia întocmai vechiul text legal, singura diferenţă fiind numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Referitor la aceste infracţiuni se constată că limitele de pedeapsă sunt mai mari în noua incriminare, astfel că nu se impune aplicarea art. 5 C. pen.

Cu privire la infracţiunile de fals în declaraţii şi uz de fals pedepsele sunt similare atât în legea veche cât şi în legea nouă.

Referitor la dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior privind starea de recidivă reţinută pentru inculpatul M.G.M., instanța constată că legea nouă ar fi fost mai favorabilă doar dacă sancțiunea aplicată anterior era închisoarea mai mică sau egală cu un an, caz în care, conform art. 41 C. pen., ar fi dispărut starea de recidivă.

Referitor la existenţa concursului de infracţiuni, instanţa constă că legea veche este mai favorabilă inculpaţilor întrucât aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile declarate de recursurile declarate de inculpaţii B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., M.G.M., T.F. şi P.C.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 82 din 13 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia recurată, cât şi sentinţa penală nr. 65 din 2 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite :

I. Pentru inculpata B.C.,

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c), raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior; - 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior va schimba încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior va condamna inculpata la 8 luni închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. La art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Va menţine cele două pedepse de câte 500 lei amendă penală aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior, respectiv de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va contopi pedepsele aplicate, urmând inculpata B.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

II. Pentru inculpatul B.C.M.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior. In baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior. în baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior condamnă inculpatul la 8 luni închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Va menţine cele două pedepse de câte 500 lei amendă penală aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior, respectiv de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va contopi pedepsele aplicate, urmând inculpatul B.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

III. Pentru inculpata G.N.E.,

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzut de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior; - 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a Il-a C. pen. anterior. în baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna inculpata la 8 luni închisoare.

- din complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzut de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 48 C. pen., rap la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 48 C. pen., rap la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, va condamna inculpata la 8 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a Il-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpata G.N.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

IV. Pentru inculpatul F.M.I.,

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior; - 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a Il-a C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior va schimba încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna inculpatul la 8 luni închisoare, din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi pedepsele aplicate, urmând inculpatul F.M.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

V. Pentru inculpatul C.G.I.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201, alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior va schimba încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna inculpatul la 8 luni închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. La art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul C.G.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

VI. Pentru inculpatul M.G.M.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c), rap. şi la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior va schimba încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen..

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna inculpatul la 1 an închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

Va menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 va menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare, pronunţată prin sentinţa penală nr. 80 din data de 20 aprilie 2010 a Judecătoriei Corabia, definitivă prin neapelare, şi va dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedepsele principale cu închisoarea aplicate în prezenta cauză, astfel urmând ca inculpatul să execute două pedeapse de câte 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul M.G.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

VII. Pentru inculpatul T.F.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea rap. la art. 41 alin. (2) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi a art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c), raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, va condamna inculpatul la 1 an închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare. Menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen., art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) penal rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va contopi pedepsele aplicate, urmând inculpatul T.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

VIII. Pentru inculpatul P.C.Ş.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior; - 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor din:

- din infracţiunea prevăzută de art7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna inculpatul la 1 an închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior. în baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va contopi pedepsele aplicate, urmând inculpatul P.C.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Va înlătură pedepsele accesorii aplicate pentru toţi inculpaţii susmenţionaţi.

Va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., M.G.M., T.F. şi P.C.Ş., vor rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., M.G.M. şi T.F., în sumă de câte 400 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat P.C.Ş., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., M.G.M., T.F. şi P.C.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 82 din 13 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia recurată, cât şi sentinţa penală nr. 65 din 2 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

I. Pentru inculpata B.C.,

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c), raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201, alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior condamnă inculpata la 8 luni închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. La art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Menţine cele două pedepse de câte 500 lei amendă penală aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior, respectiv de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând inculpata B.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

II. Pentru inculpatul B.C.M.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior. In baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior. în baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior condamnă inculpatul la 8 luni închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Menţine cele două pedepse de câte 500 lei amendă penală aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 288 alin. (1) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior, respectiv de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând inculpatul B.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

III. Pentru inculpata G.N.E.,

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzut de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. e) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior. în baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă inculpata la 8 luni închisoare.

- din complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzut de art. 26 rap. La art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 48 C. pen., rap la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 48 C. pen., rap la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnă inculpata la 8 luni închisoare.

Menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lite teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpata G.N.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

IV. Pentru inculpatul F.M.I.,

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă inculpatul la 8 luni închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând inculpatul F.M.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

V. Pentru inculpatul C.G.I.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă inculpatul la 8 luni închisoare. - din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul C.G.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

VI. Pentru inculpatul M.G.M.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c), rap. şi la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă inculpatul la 1 an închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

Menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare, pronunţată prin sentinţa penală nr. 80 din data de 20 aprilie 2010 a Judecătoriei Corabia, definitivă prin neapelare, şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedepsele principale cu închisoarea aplicate în prezenta cauză, astfel urmând ca inculpatul să execute două pedepse de câte 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând inculpatul M.G.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

VII. Pentru inculpatul T.F.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),3 cu aplicarea rap. la art. 41 alin. (2) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi a art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c), raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.,art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, condamnă inculpatul la 1 an închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen., art. 37 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c) penal rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. anterior In baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând inculpatul T.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

VIII. Pentru inculpatul P.C.Ş.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior;

- 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior;

- 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior schimbă încadrarea juridică dată faptelor din:

- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă inculpatul la 1 an închisoare.

- din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior. În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Menţine pedeapsa de 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I-a cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a rap. la art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând inculpatul P.C.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Înlătură pedepsele accesorii aplicate pentru toţi inculpaţii susmenţionaţi. Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., M.G.M., T.F. şi P.C.Ş., rămân în sarcina statului. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B.C., B.C.M., G.N.E., F.M.I., C.G.I., M.G.M. şi T.F., în sumă de câte 400 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat P.C.Ş., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1607/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, ade