ICCJ. Decizia nr. 156/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.), proxenetismul (art. 329 C.p.), traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13), iniţiere, constituire de grup
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 156/2014
Dosar nr. 3958/90/2009
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 366 din 29 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în art. 329 C. pen., formulate de apărătorii inculpaţilor C.V.V., N.D. şi N.M.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.M., zis „N.", cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., asupra părţii vătămate F.E.L.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M. la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
în baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 57 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 7 august 2009, până la 31 ianuarie 2011.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.D., zis „P.", la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.;
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicându-i-se, totodată, art. 57 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 7 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.V.V., sub aspectul infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată H.L.).
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.V. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 741 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Sibiu, care a fost cumulată cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicându-i-se şi art. 57 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 7 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.R., zis „L.", cu privire la infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat Ia art. 323 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.R. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicându-se şi art. 57 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 7 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
S-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului G.I.V., zis „P.", din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (3) C. pen.
În baza art. 329 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul G.I.V. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicându-i-se şi art. 57 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 7 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
S-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului G.V.C., zis „B.", din art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12. salin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 329 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V.C. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicându-i-se, totodată, art. 57 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 7 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
În baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. pen., a fost achitat inculpatul B.A.D., cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul B.A.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 7 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu instituită în sarcina tuturor inculpaţilor.
În baza art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.V.V. la 50.000 RON daune morale către partea vătămată minoră D.E.M.
S-a luat act că celelalte persoane vătămate nu s-au constituit părţi civile.
S-au menţinut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 15.000 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu, s-a dispus a fi suportate în avans din fondurile Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că prin Rechizitoriul din 26 noiembrie 2009, dat în Dosarul nr. 51/D/P/2008, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Vâlcea, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor N.M., zis „N.", pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, raportat Ia art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.,cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; N.D., zis „P.", pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., C.V.V., pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Leg. nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., G.R., zis „L.", G.I.V., zis „P.", G.V.C., zis „B.", toţi pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Leg. nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi B.A.D., pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în luna aprilie 2008, inculpatul N.M. a recrutat pe partea vătămată S.N. şi prin inducere în eroare a determinat-o să practice prostituţia în folosul său în municipiul Orşova, apoi, alternând inducerea în eroare cu aplicarea unor violenţe a transportat-o în Spania unde, prin aceleaşi mijloace, a determinat-o să practice în continuare prostituţia în folosul său; tot în anul 2008, inculpaţii N.M., N.D., C.V., G.I. şi G.R. au propus persoanei vătămate R.E. să practice prostituţia în favoarea lor, răspunzând refuzului acesteia cu ameninţări iar C.V. a şi agresat-o într-o noapte, iar în data de 2 septembrie 2008, inculpaţii, împreună cu alte persoane au bătut-o şi au încercat să o introducă într-un autoturism cu scopul de a o constrânge să practice prostituţia în beneficiul lor.
S-a mai reţinut, că începând cu luna mai 2009, D.E.M. a fost obligată de C.V. să practice prostituţia în folosul său împreună cu H.C. şi B.A.M.L. şi că, după ce au plecat în Bucureşti au fost aduce cu forţa înapoi în Brezoi de inculpaţii C.V. şi B.A.; N.M. a exploatat sexual pe R.G.M.; N.D. a exploatat-o pe minora D.I.C.; acelaşi N.M. a exploatat-o pe F.E.L.; G.I. şi G.V. au transportat şi găzduit pe R.A.P. în vederea practicării prostituţiei; în luna august 2008, inculpaţii N.M. şi N.D. au încercat să o racoleze în vederea practicării prostituţiei pe minora B.A.I.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi arătând că persoanele vătămate practicau prostituţia încă dinainte de a-i cunoaşte şi că au fost în relaţii de concubinaj cu acestea iar ulterior s-au şi căsătorit, nefiind recrutate ori determinate de ei în acest sens.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor şi martorilor, interceptarea unor convorbiri telefonice şi înscrisurile aflate la dosar, în ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului N.M., cu privire la traficarea persoanei vătămate minore S.E.N., instanţa de fond a reţinut, că în luna aprilie 2008 inculpatul a cunoscut persoana vătămată în localitatea Brezoi unde aceasta lucra ca barman. În aceste condiţii între cei doi a debutat o relaţie, inculpatul purtându-se iniţial frumos cu persoana vătămată, făcându-i cadouri şi plecând împreună în excursii. Deşi i s-a atras atenţia de numitul C.A. că inculpatul ar intenţiona să o determine la practicarea prostituţiei, partea vătămată nu l-a crezut.
După ce a câştigat încrederea victimei, inculpatul s-a deplasat cu aceasta în municipiul Orşova pretextând că urmează să-i cunoască familia. După circa o săptămână, rămânând fără bani, inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să întreţină relaţii sexuale contra cost, urmând ca el să-i aducă clienţi. În faţa refuzului iniţial, inculpatul a lovit-o şi a ameninţat-o că îi va scoate ochii. Timp de o lună şi jumătate victima a întreţinut relaţii sexuale contra cost, fiind supravegheată şi transportată de inculpatul N.M. la locuinţa clienţilor sau în hoteluri, banii fiind însuşiţi de inculpat.
După ce au strâns o sumă de bani, inculpatul a indus-o în eroare pe victimă determinând-o să se deplaseze împreună în Spania, urmând să o ajute să lucreze ca barman. Victima fiind minoră, inculpatul a încercat să obţină o procură cu un act de identitate fals, fără însă a reuşi, dar inculpatul plătind suma de 100 euro funcţionarului de la frontieră şi spunând că partea vătămată îşi va vizita mama stabilită în Franţa au trecut graniţa ţării. Până a ajunge în Spania, partea vătămată a fost obligată să întreţină relaţii sexuale în parcări pentru a procura motorina necesară în vederea deplasării.
Ajunşi în Spania, în localitatea Don Benito cu sprijinul unui anume „I.", N.M. a închiriat un apartament şi i-a pus în vedere părţii vătămate că va practica prostituţia într-un bar, întrucât nu i-a găsit loc de muncă potrivit înţelegerii iniţiale.
Pentru a nu avea probleme cu organele de poliţie privind vârsta, partea vătămată a declarat că şi-a pierdut actele şi şi-a declinat identitatea unei persoane reale de 19 ani din Herculane, astfel că a obţinut un înscris cu aceste date şi cu ajutorul căruia a putut fi introdusă în localul respectiv. A practicat, astfel, circa 3 săptămâni prostituţia şi, întrucât patronul localului nu accepta supravegherea din partea proxeneţilor, inculpatul o aştepta afară, sau în local unde stătea ca simplu consumator. Din sumele obţinute persoana vătămată achita patronului localului o sumă pentru că folosea o cameră, iar restul intra în posesia inculpatului N.M.
Întrucât valabilitatea actului eliberat de poliţia spaniolă urma să înceteze, cei doi s-au întors în România să încerce să obţină un buletin fals. Pe drumul de întoarcere motorina necesară a fost procurată în acelaşi mod.
În ţară, sub pretextul că îşi vizitează rudele, persoana vătămată a reuşit să scape de sub supravegherea inculpatului însă, în repetate rânduri, acesta a reuşit să o găsească, să o agreseze şi să o ameninţe, iniţial pentru a o determina să continue să practice prostituţia, apoi pentru a o determina să-şi retragă plângerea depusă şi să îşi schimbe declaraţiile.
În acest context instanţa de fond a reţinut, că inculpatul a ştiut că victima este minoră.
Deşi în faţa instanţei persoana vătămată şi-a schimbat declaraţia, arătând că a formulat plângerile din gelozie, fiind influenţată şi de bunica sa, instanţa a reţinut ca reale declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Acestea sunt credibile întrucât se prezintă activitatea inculpatului în mod amănunţit, cu numeroase referiri la locuri şi persoane concrete, deci este greu de crezut că astfel de lucruri să fie „plăsmuite" din gelozie ori să fie induse de bunica sa. De asemenea, acest mod de operare care presupunea, pe de o parte, aparenta afecţiune şi inducerea persoanei vătămate într-o relaţie de viitor, iar pe de altă parte, acte de violenţă atunci când victima refuza să procure foloase prin practicarea prostituţiei, a fost întrebuinţat de inculpat şi în exploatarea minorei R.G.
Începând cu luna aprilie 2008, partea vătămată R.E. a practicat prostituţia în zona motelului L., sub supravegherea şi în folosul numitului P.I. După o perioadă a continuat să practice prostituţia pe cont propriu. În aceste condiţii inculpaţii N.M. şi N.D., C.V., G.I. şi G.R. i-au propus să practice prostituţia în favoarea şi sub protecţia lor, dar au fost refuzaţi.
S-a mai arătat în actul de sesizare, că în dimineaţa zilei de 2 septembrie 2008, inculpaţii N.M., N.D., G.R., C.V.V., B.A. şi alte persoane, în total 10 - 15, au pătruns într-un local în care se afla partea vătămată, au bătut-o şi dezbrăcat-o, după care au încercat să o târască de păr şi să o introducă cu forţa într-un autoturism, însă ea a reuşit să scape şi că această agresiune avea ca scop ca, după răpire, inculpaţii să întreţină relaţii sexuale prin constrângere cu partea vătămată, apoi, să o oblige să practice prostituţia în beneficiul lor.
Instanţa de fond a apreciat, că probele nu confirmă acest mod de desfăşurare a evenimentelor. Probele administrate au dovedit că inculpaţii G.I., G.R., C.V. şi B.A. ar fi agresat persoana vătămată, neexistând probe că inculpaţii au urmărit să o răpească pe partea vătămată pentru a o obliga să practice prostituţia în folosul lor.
Începând cu luna mai 2009, minora D.E.M. a cunoscut-o pe B.A.M., care i-a propus să practice împreună prostituţia în punctul numit Gura L. A fost invitată într-un apartament în care se aflau B.A.M., H.C., copilul minor al acesteia şi H.S. În acest apartament C.V. şi B.A.M. au încercat să o convingă să practice prostituţia pe Valea Oltului sub protecţia şi în beneficiul lor. În apartamentul respectiv i-a cunoscut şi pe C.A. şi B.A.
Neavând practic unde să locuiască, întrucât fugise de acasă, minora a acceptat, locuind în acel apartament şi practicând prostituţia.
Aceasta a arătat în declaraţiile olografe că nu a fost forţată să practice prostituţia ci a fost de acord cu acest lucru. A mai arătat, că uneori cele trei se deplasau la parcări cu autoturismul lui C.V., condus de B.A., iar în alte împrejurări cu un taxi şi că inculpatul C. se deplasa să verifice unde se află şi câţi clienţi au, apoi aştepta să îi telefoneze pentru a veni să le ia. De asemenea, partea vătămată a mai susţinut că zilnic toate fetele îi dădeau din banii câştigaţi lui C.V., fiind ameninţate cu acte de violenţă în caz contrar şi că, la un moment dat, a agresat-o sub pretext că a stat prea mult cu un client.
Instanţa a remarcat că numai în declaraţia consemnată de procuror apar menţiuni, în sensul că celor trei nu li se permitea să iasă singure din apartament, fiind supravegheate continuu de C.V. şi B.A. Este în mod evident imposibil ca cei doi inculpaţi să se fi aflat în permanenţă în faţa blocului pentru a le supraveghea, cu atât mai mult cu cât, în actul de sesizare, se descriu şi alte fapte la care cei doi ar fi participat în aceeaşi perioadă şi din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul B.A.D. efectua activităţi de transport cu autoturismul şi în beneficiul altor persoane. Mai mult, dacă partea vătămată ar fi dorit să scape practic de sub supraveghere, ar fi avut ocazia să o facă în numeroasele ocazii în care, în urma unor acţiuni organizate a fost depistată practicând prostituţia şi sancţionată contravenţional.
Începând cu anul 2005, inculpatul C.V. a determinat-o şi pe partea vătămată H.C.L., minoră la acel moment, să practice prostituţia în folosul său. Practic, inculpatul a convins-o că are sentimente sincere pentru ea şi, timp de aproape un an s-a comportat firesc însă, din ianuarie 2005, a convins-o să practice prostituţia spunându-i că va face acest lucru doar pentru o lună pentru că nu au din ce trăi dar, această stare de fapt s-a prelungit ulterior.
Din septembrie 2007, C.V. s-a mutat împreună cu B.A.M. într-o garsonieră, iar din aprilie 2008 şi-a schimbat şi mai mult comportamentul faţă de H.C.L. devenind violent şi cerându-i toţi banii pe care-i lua de la clienţi. După ce nu a mai putut suporta chiria pentru apartament, practic H.C.L. a trebuit să locuiască în garsoniera lui B.A.M., ambele practicând prostituţia în beneficiul lui C.V. care, se afla în relaţii de concubinaj cu numita G.I. şi, mai venea practic la apartament pentru a dormi şi a încasa sumele de bani.
Ulterior, din nou s-au mutat într-un apartament cu două camere în Brezoi unde din luna mai a fost adusă, aşa cum s-a arătat mai sus şi D.E.M.
Partea vătămată a arătat, că nu li se interzicea să părăsească imobilul şi că a hotărât să plece în Bucureşti întrucât cunoscuse un alt băiat cu care vroia să înceapă o nouă viaţă. Cât priveşte activitatea lui B.A., a arătat că acesta conducea autoturismul lui C.V. transportându-le la stradă ori aducându-le înapoi la apartament.
Începând cu anul 2007 şi partea vătămată B.A.M. a început să practice prostituţia, fiind apoi contactată de C.V.V. care, la început s-a oferit să-i acorde protecţie percepând anumite sume de bani ocazionale. Ulterior, după ce şi-a procurat un autoturism, C.V., i-a asigurat şi transportul, atât ei cât şi lui H.C.L., conducător auto fiind B.A. Partea vătămată s-a mutat apoi în apartamentul lui C.V. unde locuiau şi H.C.L. şi fratele ei şi, din acel moment, au început să practice prostituţia în favoarea lui C.V. Ulterior a fost adusă în apartament şi D.E.M. În momentul în care H.C.L. a hotărât să plece în Bucureşti şi B.A.M. şi D.E.M. s-au înţeles să o urmeze. Profitând de lipsa de la domiciliu a lui C.V., au apelat la ajutorul unui anume M., care Ie-a transportat până la intrarea în Bucureşti. De acolo, cele trei, împreună cu fiica minoră a Iui H.C.L. şi C.V., precum şi H.A.S., au fost transportate de respectivul F., cunoscutul lui H.C.L., la un apartament unde urmau să locuiască.
Fiind sunată de C.V.V. care a început să plângă şi a spus că îi este dor de fiica lui, B.A.M. i-a comunicat lui C.V. unde se află. Urmare acestui fapt, C.V. şi fratele său C.A., s-au deplasat în Bucureşti cu autoturismul condus de B.A. Cei doi fraţi au urcat la apartamentul respectiv, iar C.V. a agresat-o pe H.C.L. şi i-a tăiat părul cu un briceag, apoi, Ie-a cerut să coboare în curtea blocului şi să o apeleze pe D.E.M., care nu era acasă, să vină şi ea.
În curtea blocului, C.A. şi C.V. au lovit-o pe D.E.M., acuzând-o că ea a instigat-o pe H.C.L. să plece, apoi Ie-a cerut să urce în maşină pentru a se deplasa înapoi la Brezoi.
B.A.D. a încercat să îi ia telefonul lui H.C.L. însă, aceasta a scos cartela şi a rupt-o, apoi B.A.D. i-a luat din mână cele două telefoane ale lui D.E.M. şi Ie-a aruncat în maşină, motivându-şi gestul prin aceea că voia să evite ca acesta să cheme alte persoane şi să se producă vreo altercaţie.
În deplasarea spre Brezoi au fost opriţi pe autostradă de organele de poliţie procedându-se la luarea de declaraţii.
În anul 2006, inculpatul N.M. a cunoscut-o pe R.G.M. în vârstă atunci de 15 ani. Deşi cunoştea că aceasta e minoră, inculpatul a intrat într-o relaţie de concubinaj cu ea, rezultând şi o minoră. Ulterior, inculpatul a determinat-o să practice prostituţia în beneficiul său, prin ambele metode pe care Ie-a folosit şi cu S.N., atât folosindu-se de sentimentele cultivate persoanei vătămate faţă de el, cât şi prin ameninţări şi violenţe.
Atât persoana vătămată, cât şi inculpatul au prezentat o altă situaţie de fapt, respectiv că inculpatul nu cunoştea că R.G.M. practică prostituţia şi că, atunci când a aflat, i-a interzis acest lucru.
Instanţa de fond a apreciat, că materialul probator administrat în cauză contrazice însă afirmaţiile celor doi, rezultând că inculpatul era implicat activ în racolarea de clienţi, însuşirea banilor obţinuţi, supravegherea victimei, ameninţări şi violenţe la adresa acesteia.
Astfel, în data de 21 mai 2009, inculpatul a anunţat-o că e solicitată de un client, deja cunoscut ca „B." care numai pe ea o vrea, iar la refuzul acesteia motivat că îi este rău şi că „nu merge cu ţiganii", inculpatul o ameninţă că „o rupe cu bătaia",că „o bate de o omoară", dar încearcă să o impresioneze şi că „îşi pune toată lumea în cap" ori că „se bagă sub TIR".
În data de 29 august 2008, acelaşi inculpat se informează de la R.G.M. dacă „au venit mascaţii" şi, aflând că nu, îi replică „bine, stai afară acolo şi fă bani"; în 24 mai 2009, inculpatul cere victimei să întreţină relaţii sexuale cu un anume C. pentru 100 euro, iar la refuzul acesteia, din nou o ameninţă cu moartea întrucât are nevoie de bani pentru a-şi achita datoriile, etc.
Şi persoana vătămată D.I.C. a părăsit domiciliul la vârsta de 15 ani, începând să practice prostituţia în zona Robeşti, locuind într-o cameră a motelului situat în zonă. În Brezoi, I-a cunoscut pe inculpatul N.D. cu care a intrat în concubinaj. Deşi cunoştea vârsta acesteia, inculpatul a înţeles să beneficieze de sumele obţinute de minoră din practicarea prostituţiei, cerându-i cu autoritate să „facă bani" pentru el. Probele au dovedit că inculpatul cerea victimei minore să procure bani din practicarea prostituţiei, pentru a-l întreţine sau pentru a-şi achita datoriile.
S-a arătat în actul de sesizare că, pentru a achita o datorie către N.M., numitul P.C. a exploatat-o sexual pe F.E.L. Nu este însă trimis în judecată, iar din faptul că N.M. urma să primească banii, nu se poate reţine că a exploatat-o pe F.E.L.
În jurul datei de 30 iulie 2009, prin intermediul nepoatei lor, R.M., G.I. şi G.V., aflaţi în localitatea Orşova, au cunoscut pe numita R.A.P. După două zile petrecute împreună, aflând că la întoarcerea în Râmnicu Vâlcea îi va însoţi R.M., R.A.P. şi-a exprimat voinţa de a se deplasa cu ei în Râmnicu Vâlcea. În acest oraş, s-au cazat în apartamentul în care locuia G.I., împreună cu mama lui.
După două zile, R.M. şi R.P. şi-au exprimat voinţa de a câştiga bani din practicarea prostituţiei, fiind de notorietate că pe Valea Oltului se practică intens această activitate. Aceasta a arătat cu fermitate, că cei doi inculpaţi i-au atras atenţia că, minoră fiind, este o activitate periculoasă, însă R.P. şi R.M. au început să practice prostituţia în zona Motelului L. Cele două erau transportate cu autoturismul de G.I. şi G.V., iar din sumele câştigate, le-au plătit celor doi suma de 85 RON, contravaloarea transportului şi chiriei apartamentului. La 6 august 2009, ca urmare a intervenţiei autorităţilor, această activitate a încetat.
Singurele probe privind această stare de fapt sunt declaraţiile părţilor. Nu există probe şi nici indicii, că inculpaţii ar fi determinat în vreun fel pe R.P. să practice prostituţia în folosul lor, ori că şi-ar fi însuşit alte sume de bani decât contravaloarea transportului şi chiria locuinţei, ori că, încă de la momentul în care au adus-o în Râmnicu Vâlcea, ar fi urmărit să o oblige la practicarea prostituţiei.
Cât priveşte pretinsa faptă constând în încercarea de recrutare de către inculpaţii N.M. şi N.D. a numitei B.A.I., instanţa de fond nu a reţinut această faptă, neexistând probe în acest sens.
Astfel, la dosar se află o aşa-numită „declaraţie", luată prin tehnoredactare, de un organ necompetent a efectua cercetări cu privire la infracţiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001, pe coală albă, nenumerotată şi neînseriată, fără dovada că i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile procesuale, având mai degrabă,caracterul unui act premergător, dar fără a respecta nici cerinţele unui proces-verbal de consemnare a unui astfel de act. De asemenea, la dosar se află o plângere către DIICOT, de asemenea tehnoredactată şi semnată de pretinsa persoană vătămată.
Instanţa a avut în vedere că potrivit art. 75 C. proc. pen., declaraţiile părţii vătămate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Nu există nicio altă probă care să confirme săvârşirea acestei pretinse fapte.
Mai mult, în faţa instanţei, a declarat că nu a fost audiată la sediul vreunui organ judiciar ci în discotecă, aspect care explică gravele vicii de formă ale înscrisului impropriu numit „declaraţie". Tot în faţa instanţei a declarat că niciunul din inculpaţi nu a încercat să o recruteze în vederea practicării prostituţiei,şi că avea această ocupaţie, dar pe cont propriu. Modul în care s-au efectuat cercetările în cauză a ridicat instanţei numeroase întrebări, declaraţiile de părţi vătămate sau martori cuprinzând aspecte pe care nu s-a stabilit dacă şi din ce sursă le puteau cunoaşte, ori exprimări mult peste gradul de pregătire şi înţelegere al acestora.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor, ale martorilor, precum şi din convorbirile telefonice şi mesajele SMS purtate între inculpaţi ori între aceştia şi alte persoane, instanţa de fond a constatat, că inculpaţii, ca şi alte persoane, cooperau în activitatea infracţională, ţinându-se reciproc la curent cu situaţia fiecăruia, furnizându-şi informaţii cu privire la situaţia în locurile în care se practica prostituţia, cu intrarea altor persoane în locurile respective, cu razii ale Poliţiei, procurarea de fete pentru clienţi etc. De asemenea, îşi asigurau reciproc, la nevoie, transport cu autoturismele, pentru ei sau pentru fetele care practicau prostituţia, ori se împrumutau reciproc cu sume de bani, urmând a fi plătite din sumele obţinute din prostituţie. Aceste activităţi i-au constituit, practic, într-un grup, însă unul nestructurat, fără lideri şi sarcini precise, ci sprijinindu-se reciproc în caz de nevoie, nefiind întrunite condiţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, ci ale art. 8 din aceeaşi lege.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.
Exploatarea este definită la art. 2 din lege, alin. (2) lit. c) prevăzând, ca formă a exploatării, în sensul legii,obligarea la practicarea prostituţiei.
Rezultă deci, a apreciat instanţa de fond, că pentru existenţa infracţiunii de trafic de minori, pe de-o parte, subiectul activ trebuie să efectueze una din acţiunile care constituie element material al infracţiunii, astfel cum sunt enumerate la art. 13 şi, pe de altă parte, să acţioneze în acest mod în scopul obligării la practicarea prostituţiei.
În aceste condiţii, instanţa de fond nu a reţinut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001, decât în sarcina inculpaţilor care au desfăşurat activităţi ce se circumscriu elementului material al acestei infracţiuni, astfel cum este definit în lege şi au acţionat în scopul prevăzut de lege.
Ca urmare, faţă de situaţia de fapt expusă mai sus, instanţa de fond a reţinut săvârşirea de către inculpaţi a următoarelor infracţiuni:
Inculpatul N.M. a săvârşit infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în forma continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a recrutat, transportat şi găzduit, prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă pe victimele minore S.N. şi R.G.M., în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei, ajutat de alte persoane, respectiv un anume „I." şi soţia acestuia, în ce priveşte exploatarea victimei S.N. şi de alte persoane,între care şi unii dintre inculpaţii din prezenta cauză.
Tot în sarcina inculpatului N.M. s-a reţinut şi infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., ambele fapte fiind săvârşite în stare de recidivă post executorie.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere gravitatea infracţiunilor, pericolul social abstract, dar şi concret al acestora, faptul că a traficat două victime, ca şi antecedentele penale şi starea de recidivă, astfel că îi va aplica pedepsele de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv, pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, în regim de deţinere, cu aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii aceloraşi drepturi, iar din durata pedepsei s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive.
Cum din probele administrate în cauză nu a reieşit că inculpatul ar fi săvârşit vreun act de recrutare, transportare, transferare găzduire sau primire cu privire la persoana vătămată F.E.L., în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului sub acest aspect.
Inculpatul N.D. a săvârşit infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în intervalul 2006 - 2009 a recrutat şi găzduit pe minora D.I.C. pe care, atât prin înşelăciune, cât şi prin ameninţare şi violenţă a obligat-o la practicarea prostituţiei, fiind sprijinit în această activitate de N.M. (a se vedea convorbirile telefonice din 5 iulie 2009 şi 6 iulie 2009), dar şi de alţii din inculpaţi ori alte persoane,care-i furnizau informaţii despre razii şi controale, etc.
S-a reţinut, de asemenea şi infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., ambele fiind în stare de recidivă postexecutorie.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere gravitatea infracţiunilor, pericolul social abstract, dar şi concret al acestora, faptul că a traficat o singură victimă cu care, ulterior s-a şi căsătorit, ca şi antecedentele penale şi starea de recidivă,astfel că îi va aplica pedepsele de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv, pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, în regim de deţinere, cu aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii aceloraşi drepturi şi deducându-i-se perioada reţinerii şi arestării preventive.
Inculpatul C.V. a recrutat şi găzduit, în scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, prin inducere în eroare, dar şi prin violenţă şi ameninţare, pe victimele minore H.L., B.A.M. şi D.E.M., ajutat în această activitate de alte persoane, respectiv B.A., H.A.S. şi alte persoane care, de asemenea, furnizau acestuia informaţii despre activitatea de prostituţie practicată de acestea, le asigurau transportul la parcări ori localuri etc.
Ca urmare, a apreciat instanţa de fond, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta este săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen constituindu-l pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 741 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Sibiu.
Şi în sarcina inculpatului C.V. s-a reţinut infracţiunea prev.de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., de asemenea în stare de recidivă postcondamnatorie.
Inculpatul C.V. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, reţinându-se că victima H.L. „a devenit majoră mai târziu".
În realitate, la momentul recrutării, victima era minoră, ceea ce a atras încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 678/2001, fapta fiind deja consumată. Legea nu incriminează exploatarea propriu-zisă a persoanei, care, prin definiţie, se prelungeşte în timp, ci oricare din activităţile de recrutare, găzduire, transportare, transferare, primire etc. săvârşite în scopul exploatării.
Ca urmare, şi fapta comisă asupra victimei H.C.L. face parte din infracţiunea continuată de trafic de minori, în forma agravată, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neexistând şi o infracţiune de trafic de fiinţe umane săvârşită de C.V., în forma prev. de art. 12,asupra victimei majore H., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea infracţiunilor, pericolul social abstract dar şi concret al acestora, faptul că a traficat trei victime, ca şi antecedentele penale şi starea de recidivă, astfel că i-a aplicat pedepsele de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv, pedeapsa de 4 ani închisoare, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, în regim de deţinere, cu aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii aceloraşi drepturi.
În aplicarea disp. art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 741/2008 a Judecătoriei Sibiu, ce a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză,astfel că inculpatul va executa în total pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., deducându-i-se perioada reţinerii şi arestării preventive.
Inculpatul G.R. a fost achitat în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, neavând vreo participare la vreo asemenea infracţiune.
Instanţa de fond a apreciat, că în actul de sesizare, nu se arată în concret ce activităţi din cele care constituie element material al infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 a desfăşurat inculpatul G.R., numele său fiind menţionat doar în legătură cu pretinsa agresiune asupra lui R.E. şi în legătură cu transportul, alături de alte persoane, al lui D.E.M. la locul în care aceasta practica prostituţia.
În legătură cu pretinsa faptă asupra persoanei vătămate R.E., aşa cum s-a arătat cu ocazia analizei situaţiei de fapt, G.R. a fost prezent la localul unde a avut loc conflictul, dar nu s-a implicat, aşa cum arată chiar persoana vătămată în faţa instanţei. De asemenea, acest incident nu constituie activitate din cele care, potrivit legii, se circumscriu elementului material al infracţiunii de trafic de fiinţe umane, neavând legătură cu exploatarea vreunei persoane.
Cât priveşte persoana vătămată D.E.M., acesta a prezentat nu mai puţin de 6 declaraţii în cursul urmăririi penale, iar în niciuna din acestea nu face vreo referire la inculpatul G.R.
Instanţa de fond a apreciat, că din ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv transcrierile unor convorbiri telefonice, rezultă că inculpatul G.R. a desfăşurat activităţi de sprijinire a grupului constituit din inculpaţi şi alte persoane, în scopul obţinerii de beneficii materiale din activităţi de proxenetism şi trafic de fiinţe umane. S-a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
La stabilirea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol concret al infracţiunii, amploarea fenomenului şi preocuparea permanentă a inculpaţilor de a-şi extinde activitatea, astfel că va aplica inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani, cu executare în loc de deţinere şi cu deducerea duratei reţinerii şi arestării preventive.
Inculpatul G.I.V. a găzduit în perioada 1 august - 6 august 2009 pe minora R.A.P., i-a asigurat deplasarea împreună cu G.V. până în zona Motelului L., în vederea practicării prostituţiei şi a primit de la aceasta suma de 50 RON, chiria apartamentului, ştiind că aceasta e minoră.
Cum singura probă reiese din declaraţia numitei R.P., care arată cu claritate că practicarea prostituţiei a reprezentat propria sa voinţă şi nu a fost obligată, nici măcar influenţată în vreun fel, nu s-a reţinut recrutarea sau găzduirea în scopul exploatării, întrucât, la art. 2 lit. c) din lege, exploatarea e definită ca obligarea la practicarea prostituţiei.
În consecinţă, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prev. de art. 13 raportat la art. 12 din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (3) C. pen., constând în aceea că a înlesnit şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către un minor.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol concret al infracţiunii, amploarea fenomenului şi preocuparea permanentă a inculpaţilor de a-şi extinde activitatea, astfel că a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În sarcina aceluiaşi inculpat, s-a reţinut şi infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, reieşind aceeaşi preocupare de a sprijini în activităţile de trafic de fiinţe umane şi proxenetism grupul, prin asigurarea autoturismului, informaţii, legătură între persoane etc. faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani. în urma contopirii, s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, în regim de deţinere şi cu deducerea duratei reţinerii şi arestării preventive.
Inculpatul G.V.C., de asemenea, a asigurat cazarea minorei R.A.P. în Râmnicu Vâlcea şi, la cererea acesteia, i-a asigurat deplasarea în zona motelului L., încasând contravaloarea drumurilor efectuate, ştiind că aceasta se deplasează pentru a practica prostituţia şi că este minoră.
Din considerentele expuse anterior, instanţa de fond nu a reţinut infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001, ci a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (3) C. pen., constând în aceea că a înlesnit şi tras foloase din practicarea prostituţiei de către o minoră.
De asemenea, s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, respectiv, sprijinirea grupului organizat, în vederea obţinerii de beneficii materiale din săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi trafic de fiinţe umane.
Inculpatul G.V., zis B., sprijinea grupul în special prin asigurarea deplasărilor membrilor acestuia sau al persoanelor care practicau prostituţia,dar şi de a-i informa despre situaţia de la locurile unde se practica prostituţia, despre acţiunile altor persoane implicate etc.
Având în vedere gradul de pericol abstract, dar şi concret al infracţiunilor săvârşite de inculpat, amploarea fenomenului infracţional în zona Brezoi şi preocuparea continuă, alături de ceilalţi inculpaţi, de a-şi extinde activitatea infracţională, instanţa a aplicat inculpatului pedepsele de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 329 alin. (3) C. pen., şi 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În urma contopirii pedepselor, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, din care s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive.
Inculpatul B.A. a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prev. de art. 12 şi de art. 13 din Legea nr. 678/2001, reţinându-se că a traficat pe B.A.M., H.C.L. şi D.E.M., arătându-se că inculpatul le transporta şi asigura permanenta lor supraveghere.
Din probele administrate, instanţa de fond nu a reţinut că acuzaţiile ce-i sunt aduse sunt dovedite.
Este adevărat, că în declaraţia dată în faţa procurorului de D.E.M., se menţionează că erau supravegheate permanent de C.V., în principal, şi de B.A., în subsidiar, că nu li se permitea să iasă din apartament şi că cei doi erau în permanenţă în faţa blocului.
Instanţa de fond nu a reţinut această afirmaţie ca având putere probatorie, întrucât nu se coroborează cu nicio altă probă. În faza de urmărire penală a mai dat încă patru declaraţii olografe, în care nu prezintă asemenea aspecte, mai mult, arată că, atunci când se aflau în locurile în care practica prostituţia, C.V.V. venea să vadă unde stau, cam câţi clienţi aveau, apoi pleca şi aştepta să-l sune pentru a veni să le ia, şi că, uneori, se deplasau cu taxiul.
Nici H.C.L. şi B.A.M. nu confirmă acuzaţiile,arătând că erau libere să iasă în oraş, şi că B.A.D. nu avea vreo implicare în supravegherea lor sau colectarea sumelor de bani, ci conducea autoturismul lui C.V.V., asigurându-le uneori deplasarea la moteluri apoi acasă.
De altfel, a apreciat instanţa de fond, nici nu s-ar putea în mod raţional reţine că în permanenţă B.A. se afla în faţa blocului pentru a nu le permite să iasă din apartament, cât timp în acelaşi act de sesizare se arată că, în data de 2 septembrie 2009, B.A.D. şi C.V.V. ar fi participat la scandalul de la Motelul L.
De asemenea, au fost audiaţi martori în faţa instanţei, care au arătat că, în această perioadă, inculpatul B.A.D. a lucrat ca DJ într-un club, ca taximetrist fiind, deci, imposibil ca acesta să fi supravegheat în permanenţă locuinţa victimelor.
Nu există nicio probă în sensul că inculpatul B.A.D. ar fi recrutat, transferat, cazat, găzduit, primit vreo persoană în scopul exploatării.
Singura problemă s-ar pune în legătură cu activitatea de transportare.
S-au reţinut prin actul de sesizare două categorii de astfel de activităţi, respectiv că, uneori, efectua curse asigurând deplasarea victimelor în zona „Gura Lotrului", apoi înapoi în Brezoi şi că, Ia solicitarea lui C.V., Ie-a adus pe H.C.L., B.A.M. şi D.E.M. de la Bucureşti.
Prima categorie de activităţi, respectiv cursele către şi de la locul în care victimele practicau prostituţia, nu constituie element material al infracţiunii de trafic de fiinţe umane. Această activitate, pentru a intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii, trebuie să reprezinte o „mutare" a victimei, dintr-un loc în altul, în scopul exploatării, referindu-se, deci, la momentele iniţiale, imediat după recrutare.
În cauză, a reţinut prima instanţă, deja infracţiunea era consumată de la momentul la care inculpatul C.V. le recrutase şi le găzduise. Activitatea inculpatului B.A.D. practic, nu diferă de a altor conducători auto care efectuau activitate de taximetrie, fie legal, fie fără autorizaţie şi transportau frecvent pe victimele traficului de la domiciliu la locul practicării prostituţiei şi înapoi. Chiar din declaraţiile acestora şi chiar din actul de sesizare, reiese că inculpatul B.A.D. le transporta „frecvent", dar că acelaşi gen de deplasări îl efectuau şi alte persoane.
S-a mai arătat în actul de sesizare că inculpatul B.A.D. „îl ajuta pe C.V.V. în activitatea de supraveghere". Aşa cum s-a arătat mai sus, acest aspect apare într-o singură din cele 5 declaraţii ale victimei D.E.M., pe care nu şi-a menţinut-o în instanţă şi nu este confirmat de B.A.M. şi H.C.L.
Oricum, supravegherea nu face parte din acţiunile care, potrivit art. 12 şi 13 din lege constituie element material al infracţiunii de trafic de fiinţe umane.
Nici „exercitarea unui rol mult mai activ, ce friza uneori manifestările de agresivitate fizică" nu constituie element material al infracţiunii, şi, de altfel nu se arată în concret în ce consta „rolul mult mai activ" şi care au fost „manifestările de agresivitate fizică".
Cât priveşte transportul de la Bucureşti la Brezoi, în data de 5 iulie 2009, de asemenea, nu s-a reţinut că ar constitui infracţiunea de trafic de fiinţe umane.
La data respectivă, inculpatul B.A.D. a fost solicitat de C.V. să se deplaseze la Bucureşti pentru a aduce acasă pe concubina acestuia, H.C.L. şi pe fiica sa minoră. Cât priveşte „manifestările de violenţă", singurul act a fost o lovitură aplicată lui D.E.M. pentru că a refuzat să-i dea cele două telefoane mobile.
Din acel moment, după ce au fost opriţi pe autostradă de organele de Poliţie practic, a încetat orice contact între B.A. şi D.E.M. ori H.C.L.
În condiţiile descrise mai sus, a apreciat instanţa de fond, nici această acţiune nu poate fi calificată drept „transportarea unei persoane în scopul exploatării", neexistând nicio probă că inculpatul B.A.D. ar fi urmărit acest scop, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, nici anterior nu desfăşurase asemenea activitate.
Ca urmare, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului sub aspectul infracţiunii de trafic de fiinţe umane şi trafic de minori.
Activitatea aceluiaşi inculpat, de a-şi oferi serviciile de conducător auto inculpatului C.V., victimelor şi altor persoane care practicau prostituţia, precum şi altora dintre inculpaţi, pentru a-i sprijini în activităţile acestora de trafic de fiinţe umane şi proxenetism, a constatat instanţa de fond, constituie însă infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul concret al infracţiunii, dar şi activitatea concretă prin care inculpatul a sprijinit grupul, respectiv, doar aceea de conducător auto.
De asemenea, instanţa a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv, lipsa antecedentelor penale, percepţia concetăţenilor faţă de acesta ca persoană neconflictuală şi preocupată de obţinerea de venituri licite, care a avut mai multe locuri de muncă iar pe parcursul procesului s-a angajat şi şi-a reluat cursurile universitare, astfel că, o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării este suficientă pentru reeducarea inculpatului, având în vedere şi perioada de circa 1 an şi 6 luni petrecută în stare de arest, suficientă pentru a constitui un avertisment pentru inculpat şi pentru a forma acestuia o atitudine corectă faţă de valorile şi normele sociale.
În apărare, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen.
Cât priveşte pe inculpaţii C.V., N.D. şi N.M., cererea a fost respinsă de instanţa de fond, întrucât încadrarea dată faptei prin rechizitoriu este corectă.
În cazul infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, nu au importanţă modul şi mijloacele prin care se realizează recrutarea, găzduirea, transportarea victimelor, important fiind scopul urmărit şi anume, exploatarea. Aşa cum s-a arătat mai sus, exploatarea este definită la art. 2 lit. c) şi ca obligarea la practicarea prostituţiei, spre deosebire de proxenetism unde, persoana care practică prostituţia o face din propria şi libera voinţă.
Aşa cum s-a arătat în analiza situaţiei de fapt, inculpaţii sus-menţionaţi au obligat pe victime să practice prostituţia, realizând astfel cerinţa legii privind scopul exploatării.
Ca urmare, faţă de aceşti inculpaţi, s-a respins cerea de schimbare a încadrării juridice.
Încadrarea juridică a fost schimbată faţă de inculpaţii G.V. şi G.I. întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, aceştia nu au recrutat, transportat, găzduit pe minora R.A.P. în scopul exploatării ci, în urma cererii acesteia, i-au înlesnit practicarea prostituţiei şi au tras foloase din această activitate.
Faţă de inculpaţii G.R. şi B.A. nu s-a pus problema schimbării de încadrare juridică a faptei, întrucât s-a dispus achitarea.
Prin concluziile scrise, apărătorul inculpatului B.A. a cerut restituirea cauzei întrucât, la finalul actului de sesizare, sunt enumerate ca mijloace materiale, de probă numai „firele de păr ale victimei H.C.L." şi că inculpatului B.A. nu i s-a asigurat posibilitatea de a se apăra faţă de acuzaţia de violare de domiciliu deşi s-a dispus o soluţie pentru această faptă, apărări ce nu au fost primite de instanţa de fond, pentru următoarele motive:
Nu există nici un Vc. al actului de sesizare faţă de enumerarea ca mijloace materiale de probă doar a firelor de păr ale uneia din victime, în condiţiile în care, într-adevăr, acestea au fost singurele mijloace materiale de probă, alături de alte mijloace de probă precum declaraţii ale părţilor şi martorilor, procese-verbale etc. Practic, se face o confuzie între mijloace de probă şi mijloacele materiale de probă.
Nici împrejurarea că inculpatul B.A.D. nu şi-a putut formula apărări faţă de acuzaţia de lipsire de libertate nu atrage vreo sancţiune procedurală cât timp interesele sale procesuale nu au fost vătămate prin soluţia de scoatere de sub urmărire penală.
Cât priveşte eventuala confiscare a câştigurilor realizate de inculpaţi, instanţa de fond a constatat, că nu s-a stabilit de către organele de urmărire penală cuantumul acestora şi nici nu există la dosar probe pe baza cărora instanţa să stabilească acest cuantum.
Cum măsura de siguranţă a confiscării este o sancţiune de drept penal, nu se poate lua prin apreciere ci numai pe baza unor probe certe şi neechivoce. Ca urmare, nu s-a luat măsura confiscării de către instanţa de fond.
În cauză, părţile vătămate, cu excepţia victimei minore la data audierii D.E.M., au arătat că nu se constituie părţi civile în cauză.
Ca urmare, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen. şi a obligat pe inculpatul C.V.V. la plata daunelor morale către D.E.M., într-un cuantum estimat de instanţă la 50.000 RON.
Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale, precum şi măsura obligării de a nu părăsi localităţile de domiciliu luată faţă de inculpaţi în faza de judecată.
Totodată, s-a luat act că celelalte persoane vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea şi inculpaţii N.M., N.D., C.V.V., G.R., G.I.V., G.V.C. şi B.A.D., invocându-se atât motive de nelegalitate cât şi de netemeinicie, după cum urmează:
În motivele scrise, parchetul a criticat, în primul rând, greşita achitare a inculpaţilor N.M., C.V.V., G.R., B.A.D., precum şi aplicarea unor pedepse nelegale inculpaţilor N.M., N.D. şi C.V.V. le-au fost aplicate pedepse nelegale pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, în condiţiile în care, instanţa de fond nu a reţinut în favoarea acestora circumstanţe atenuante. Un al treilea motiv de apel l-a constituit greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor G.I. şi G.V.C., din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 67872001, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (3) C. pen. Ultimul motiv de apel a vizat greşita deducere a perioadei reţinerii din pedepsele aplicate.
Inculpaţii, prin apărători, au susţinut motive comune de apel, legate de greşita individualizare a pedepselor aplicate, apreciind că instanţa trebuia să reţină în favoarea lor circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii cuantumului sancţiunilor.
Prin Decizia penală nr nr. 52/A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul DIICOT - biroul teritorial Vâlcea împotriva Sentinţei penale nr. 366 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând:
A. A înlăturat achitarea inculpatului N.M. zis „N." pentru infracţiunea prev.de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. în raport cu partea vătămată F.E. A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului N.M. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor şi, în baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul N.M. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - parte vătămată F.E.L.
A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului precizat pentru infracţiunea prev.de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., de la 8 ani, la 10 ani închisoare.
Conform art. 33, 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Conform art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei, perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 6 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
B. A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului N.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
A majorat pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., de la 7 ani, la 10 ani închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.D., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Conform art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei, perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 6 august 2009 până la 31 ianuarie 2011.
C. A înlăturat achitarea inculpatului C.V.V. pentru infracţiunea prev.de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.V.V. în pedepsele componente, pe care le repun în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., în art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia a condamnat inculpatul C.V.V. la 11 ani închisoare.
Conform art. 33, 34 C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare la care a cumulat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare ca urmare a revocării suspendării condiţionate aplicată prin Sentinţa penală nr. 741/2008 a Judecătoriei Sibiu, astfel încât inculpatul va executa în total 12 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei, perioada executată de inculpat în timpul reţinerii şi arestării preventive, din 6 iulie 2009 şi intervalul 7 august 2009 - 31 ianuarie 2011.
A dedus din pedepsele aplicate celorlalţi inculpaţi reţinerea şi arestul preventiv, astfel:
- pentru inculpatul G.R. de la 6 august 2009 la 31 ianuarie 2011;
- pentru inculpaţii G.I.V., G.V.C. şi B.A.D. de la 7 august 2009 la 31 ianuarie 2011.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondate apelurile inculpaţilor N.M., N.D., C.V.V., G.R., G.I.V., G.V.C. şi B.A.D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel:
- pe inculpaţii N.M., N.D., G.R., G.I., G.V. şi B.A., câte 1.193 RON, din care câte 193 RON onorariul apărătorului din oficiu pentru părţile vătămate, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
- pe inculpatul C.V.V. la 1.393 RON din care 200 RON onorariul avocatului său din oficiu şi 193 RON onorariul avocatului din oficiu pentru părţile vătămate ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că în legătură cu greşita achitare a inculpatului N.M. zis „N." pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în raport cu partea vătămată F.E.L., parchetul a susţinut că acest inculpat avea de recuperat o sumă de bani de la învinuitul P.C. care pentru a se putea achita de datorie a exploatat sexual pe partea vătămată F.E.L., însă pentru acest lucru, în urma înţelegerii dintre el şi inculpatul N.M., sus-numita a fost găzduită în apartamentul inculpatului din Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Declaraţiile părţilor vătămate R.G. şi S.N.N., care se prostituau în folosul lui N.M., confirmă ipoteza că F.E.L. a fost găzduită în acelaşi apartament din Municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce partea vătămată F.E.L., în faţa instanţei de fond, deşi nu şi-a menţinut declaraţiile din cursul urmăririi penale, precizează că în apartamentul în discuţie, îl întâlnea frecvent pe inculpatul N.M. şi ştia din discuţiile cu celelalte fete că şi un alt inculpat pe nume C.V. „avea fete la produs".
Instanţa de control judiciar a avut în vedere că traficul de persoane incriminat de art. 12 din Legea nr. 678/2001 se realizează în mai multe modalităţi normative alternative, între care se regăsesc cazarea ori primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia.
În cauză, chiar dacă partea vătămată F.E.L. era exploatată sexual de învinuitul P.C., această activitate infracţională s-a desfăşurat în folosul inculpatului N.M., beneficiarul de facto al sumelor de bani rezultate, şi cel care a asigurat în acest scop cazarea părţii vătămate.
Curtea a apreciat, aşadar, întemeiată prima critică a parchetului considerând că prima instanţă ar fi trebuit să dispună în condiţiile date condamnarea inculpatului N.M. pentru infracţiunea de trafic de persoane în raport cu partea vătămată F.E.L.
În ce priveşte greşita achitare a inculpatului C.V.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 faţă de partea vătămată H.L., parchetul susţine că exploatarea sexuală a acesteia a debutat în luna ianuarie 2005 când încă era minoră, prelungindu-se în timp până în vara anului 2009, după majoratul sus-numitei, care s-a împlinit la 22 mai 2007.
În acest caz, în opinia parchetului se suprapun două infracţiuni în concurs şi anume aceea de trafic de persoane şi cea de trafic de minori incriminate prin dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, cum de altfel, rezultă şi din actul de inculpare.
În cele din urmă, parchetul opinează că chiar şi dacă instanţa de fond nu ar fi agreat această ipoteză, nu ar fi trebuit să dispună achitarea, ci avea la îndemână alternativa schimbării încadrării juridice prevăzută de art, 334 C. proc. pen. din cele două infracţiuni precizare mai sus în una singură şi anume cea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.
Într-adevăr, aceasta ar fi trebuit să fie soluţia juridică, pentru că în ipoteza dată, când activitatea infracţională acoperă atât perioada minorităţii cât şi pe cea de după împlinirea majoratului, varianta achitării pentru actele materiale din timpul majoratului este improprie, câtă vreme se confirmă în totalitate acuzaţiile aduse inculpatului, iar condamnarea pentru infracţiunea de trafic de minori are în vedere toată această activitate infracţională.
În acelaşi timp, curtea nu a fost convinsă de susţinerea parchetului, cum că în această ipoteză coexistă două infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori, încadrarea juridică corectă a faptelor fiind într-o singură infracţiune de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, ce se raportează la varianta cadru al traficului de persoane incriminat prin art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, săvârşită în formă continuată conform art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care instanţa de fond ar fi trebuit să facă aplicaţia dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.
- Critica privind greşita achitare a inculpatului G.R. zis „L." pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este fundamentată de parchet pe confuzia pe care instanţa o face între părţile vătămate D.E.M. şi D.I.C. zisă „O.", instanţa de fond argumentându-şi soluţia prin raportare la prima dintre aceste părţi vătămate, când în realitate activitatea inculpatului o vizează pe cea de a doua.
Curtea a reţinut că acuzaţiile aduse inculpatului G.R. sunt legate de numele părţi vătămate D.I.C. şi nu E.M. la care se referă instanţa de fond, însă probele administrate în cauză nu susţin acuzaţia de trafic de minori nici măcar în ceea ce o priveşte pe partea vătămată D.I.C.
Din procesele-verbale de redarea convorbirilor telefonice, rezultă că inculpatul obţinea bani din activităţi de transport a părţilor vătămate în locurile unde acestea urmau să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi, în beneficiul inculpaţilor N.M., sprijinind aşadar activitatea efectivă de trafic.
Cu ocazia audierii de către prima instanţă partea vătămată minoră D.I.C. pe lângă faptul că nu şi-a mai păstrat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, a precizat că practica prostituţia pe cont propriu, deplasându-se la clienţi cu taxiuri de firmă şi nu cu un anumit taximetrist.
Curtea a considerat corectă soluţia la care s-a oprit instanţa de fond privind achitarea acestui inculpat pentru trafic de persoane minore, fapta nefiind comisă de acesta, activitatea sa infracţională prin care şi-a pus la dispoziţie serviciile de transport susţinând astfel traficul de persoane realizat de inculpaţii N.M. şi C.V.V., înscriindu-se în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 pentru care a fost deja condamnat prin sentinţa recurată.
- În legătură cu greşita achitare a inculpatului B.A.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, curtea a reţinut ca evidentă lipsa intenţiei inculpatului specifică exploatării sexuale a părţilor vătămate pe care acesta le transporta astfel că soluţia adoptată de instanţa de fond e corectă.
Critica vizând pedepsele nelegale aplicate celor doi inculpaţi N.M., cât şi inculpatului C.V.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, a fost considerată întemeiată întrucât instanţa de fond a stabilit pedepse sub minimul special fără să reţină circumstanţe atenuante.
Referitor la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor G.I. şi G.V. din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (3) C. pen., în legătură cu victima minoră R.A.P., curtea a reţinut că singura probă care se referă la această acuzaţie este chiar declaraţia părţii vătămate R.A.P. de unde rezultă că aceasta practica prostituţia pe cont propriu, iar inculpaţii o susţineau, oferindu-i transport şi protecţie, contra cost.
Din această declaraţie nu a rezultat că a fost constrânsă de inculpaţi în vreun fel, aşa încât activitatea inculpaţilor se circumscrie infracţiunii de proxenetism în varianta normativă incriminată de Codul penal în dispoziţiile art. 329 alin. (3), prima instanţă procedând corect prin schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Nededucerea perioadei de reţinere în raport cu fiecare dintre inculpaţi a fost considerată o critică întemeiată instanţa de apel procedând în consecinţă.
Apelurile inculpaţilor privind individualizarea judiciară a pedepselor aplicate au fost respinse, instanţa de control judiciar neidentificând probe care să justifice reducerea pedepselor.
Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea şi inculpaţii N.M., N.D., C.V.V., G.R., G.I.V., G.V.C. şi B.A.D.
Reprezentantul Ministerului Public, a susţinut motivele de recurs formulate detaliat în scris în memoriul depus la dosar.
Astfel, primul motiv de recurs invocat de parchet s-a referit la greşita achitare, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a inculpatului G.R., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motiv de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
În susţinerea acestui motiv de recurs, procurorul a arătat că instanţa de apel a reţinut faptul că probele administrate în cauză nu susţin acuzaţia de trafic de minori nici măcar în ceea ce o priveşte pe partea vătămată D.I.C.
Motivarea se bazează în primul rând pe faptul că atunci când a fost audiată de prima instanţă partea vătămată minoră D.I.C., pe lângă faptul că nu şi-a mai păstrat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, a precizat că practica prostituţia pe cont propriu, deplasându-se la clienţi cu taxiuri de firmă şi nu cu un anumit taximetrist. Instanţa de apel a apreciat ca întemeiată şi critica parchetului în sensul că acuzaţiile aduse inculpatului G.R. sunt legate de numele părţii vătămate D.I.C. şi nu E.M. cum greşit a motivat instanţa de fond.
S-a apreciat că, simpla retractare a unei declaraţii nu poate produce efectul de înlăturare a acesteia decât dacă este temeinic motivată şi, oricum, nu în cazul în care situaţia de fapt arătată în cuprinsul declaraţiei rezultă şi din alte probe ale dosarului. S-a arătat că, instanţa de apel a omis să analizeze pe de o parte contextul în care a fost făcută declaraţia de retractare - partea vătămată D.I.C. s-a căsătorit în timpul judecăţii pe fond cu inculpatul N.D. (la data de 26 mai 2010), care era arestat preventiv alături de ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză. Căsătoria lor a avut un caracter conjunctural, exclusiv în interesul inculpaţilor şi situaţiei lor juridice, partea vătămată D.I.C. retractând declaraţia dată la urmărirea penală. S-a probat în faţa instanţei de fond faptul că a fost vorba de o căsătorie conjuncturală prin aceea că, îndată ce a fost pus în libertate, soţul - inculpat N.D. a introdus acţiune de divorţ şi căsătoria lor a fost desfăcută la 24 ianuarie 2012. De altfel, ea nu este singura parte vătămată care s-a căsătorit cu un inculpat din această cauză, „căsătorii de ocazie" în interesul inculpaţilor fiind încheiate şi între inculpatul arestat preventiv la acea vreme N.M. şi partea vătămată R.G.M., inculpatul arestat preventiv la acea vreme G.I.V. şi partea vătămată C.A.L., inculpatul arestat preventiv C.V.V. şi partea vătămată B.A.M.
Pe de altă parte, procurorul a mai arătat că, raportat la conţinutul art. 62 C. proc. pen. care statuează că scopul probelor constă în aflarea adevărului, dar şi la faptul că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a omis să analizeze comparativ cele două declaraţii ale părţii vătămate din faza de urmărire penală şi din prima instanţă, restul probelor cu care acestea se coroborează (sau nu) şi, ţinând cont de contextul în care a fost făcută cea de-a doua declaraţie de retractare, să o fi înlăturat pe aceasta din urmă. Opinia parchetului este aceea că declaraţia dată de partea vătămată la urmărirea penală reflectă adevărul, a fost obţinută la timp scurt după săvârşirea faptelor, se coroborează cu restul probelor şi nu a fost înlăturată până în prezent de nici una dintre instanţe - astfel că nu poate fi ignorată.
S-a mai constatat că, din conţinutul tuturor convorbirilor telefonice efectuate şi al celorlalte probe administrate, reiese faptul că deşi minora D.I.C. zisă "O." era exploatată în scopul practicării prostituţiei iniţial de inculpatul C.V.V., apoi de inculpatul N.D., transportul ei către locaţiile unde se prostitua era asigurat de inculpaţii G.R., G.V.C. sau B.A.D. Aceste acţiuni de transport desfăşurate de inculpatul G.R. nu erau întâmplătoare, el nefiind un simplu taximetrist care oferea oricui servicii de transport. Activităţile sale nu se circumscriu unei simple exercitări fără drept a unei profesii, ci realizează elementul material al infracţiunii de trafic de minori.
Mai mult, s-a constatat că instanţa de apel nu a analizat actul material reţinut prin actul de sesizare referitor la minora R.E. în legătură cu incidentul din dimineaţa zilei de 02 septembrie 2008 desfăşurat în parcarea Motelului L. în care a fost implicat şi inculpatul G.R. Constatând că minora R.E. se prostituează pe cont propriu, în nenumărate rânduri inculpaţii N.M., N.D., C.V.V., G.I.V. şi G.R. i-au propus acesteia să presteze servicii sexuale plătite în favoarea şi sub supravegherea lor, propunere care a fost respinsă de fiecare dată, motiv pentru care inculpaţii au ameninţat-o pe victimă cu diverse acte de violenţă, inclusiv cu perspectiva de a fi răpită şi apoi obligată la prostituţie. Astfel, în dimineaţa zilei de 2 septembrie 2008, în parcarea Motelului L. au sosit mai multe autoturisme din care au coborât 10 - 15 persoane, printre care se aflau şi inculpaţii G.I.V., G.R. şi B.A.D., apoi s-au repezit la partea vătămată R.E. şi la o martoră pe nume I.A., au imobilizat-o pe cea dintâi într-o toaletă în care au pătruns prin spargerea uşii, au dezbrăcat-o complet şi au târât-o pe jos, trăgând-o de păr, cu scopul explicit de a o introduce într-un autoturism. Scopul final al inculpaţilor era acela ca, după răpire, partea vătămată să fie constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu ei, apoi să practice prostituţia în beneficiul lor, aşa cum de altfel au ameninţat-o până în acel moment.
Pentru toate aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impunea condamnarea inculpatului G.R., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa de apel a reţinut că probele administrate în cauză nu susţin acuzaţia de trafic de minori în ceea ce o priveşte pe partea vătămată D.I.C., deoarece din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul obţinea bani din activităţile de transport ale părţilor vătămate către locurile unde acestea urmau să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi, în beneficiul inculpaţilor N.M., sprijinind aşadar activitatea efectivă de trafic - acte care se înscriu în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 pentru care a fost deja condamnat prin sentinţa recurată.
Dată fiind această motivare, în subsidiar, procurorul a apreciat că, activitatea desfăşurată de inculpatul G.R. putea fi calificată drept o complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că soluţia juridică potrivită ar fi fost aceea de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar nu de achitare.
Câtă vreme din ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv transcrierile unor convorbiri telefonice, s-a reţinut de către instanţe că inculpatul G.R. a desfăşurat activităţi de sprijinire a grupului constituit din inculpaţi şi alte persoane, în scopul obţinerii de beneficii materiale din activităţi de trafic de fiinţe umane, în opinia procurorului, soluţia corectă era aceea de schimbare a încadrării juridice a faptelor sale în complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar nu de achitare.
Al doilea motiv de recurs formulat de către parchet întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a vizat greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor G.I.V. şi G.V.C., din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (3) C. pen.
Procurorul a arătat că instanţa de apel a reţinut că partea vătămată R.A.P. practica prostituţia pe cont propriu, iar inculpaţii o susţineau, oferindu-i transport şi protecţie, contra cost, aşa încât activitatea lor se circumscrie infracţiunii de proxenetism în varianta normativă incriminată de Codul penal în dispoziţiile art. 329 alin. (3).
S-a arătat de asemenea că, potrivit legii române, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Definiţia traficului de persoane este structurată pe trei elemente principale: acte, mijloace şi scopuri.
În categoria actelor sunt incluse acele acţiuni pe care le desfăşoară traficanţii în realizarea scopului propus, conform legii, acestea fiind: recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea şi primirea victimei.
În categoria mijloacelor sunt incluse acele mijloace utilizate de către traficanţi pentru realizarea scopului propus, conform legii, acestea fiind: ameninţarea, violenţa, alte forme de constrângere, răpirea, frauda, înşelăciunea, abuzul de autoritate, profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, şi oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.
În categoria scopurilor este inclusă exploatarea fiinţei umane, aceasta presupunând conform art. 2 din Legea nr. 678/2001: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; obligarea la practicarea prostituţiei ori la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice, precum şi alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Raportat la conţinutul materialului probator existent în cauză, procurorul a apreciat că activităţile desfăşurate de inculpaţii G.I.V. şi G.V.C., se circumscriu infracţiunii de trafic de minori, astfel:
În data de 30 iulie 2009 ambii inculpaţi au racolat-o pe minora R.A.P., au transportat-o şi găzduit-o în Râmnicu Vâlcea în apartamentul închiriat de ei, apoi au condus-o în zona Motel L. de pe Valea Oltului unde a practicat prostituţia în favoarea lor în perioada 1 august 2009 - 6 august 2009.
Inculpatul G.I.V. a luat parte în noaptea de 2 septembrie 2009 la acţiunea desfăşurată în parcarea Motelului L. alături la celelalte 10 - 15 persoane constând în agresarea părţii vătămate R.E.
Inculpatul G.V.C. asigura transportul minorei D.I.C. către locaţiile unde se prostitua, fiind exploatată iniţial în favoarea inculpatului C.V.V., apoi a inculpatului N.D.
Cel de al treilea motiv de recurs formulat de parchet, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a vizat greşita achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a inculpatului B.A.D. cu privire la infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
În legătură cu activitatea desfăşurată de inculpatul B.A.D., curtea de apel a reţinut faptul că el nu obţinea venituri de pe urma exploatării sexuale a persoanelor transportate, scopul pentru care realiza transportul era cel financiar, dar remuneraţia era efectuată de inculpatul C.V.V., în folosul căruia erau asigurate aceste servicii de transport. S-a mai reţinut că, inculpatul B.A.D. nu era părtaş în mod efectiv la exploatarea sexuală a părţilor vătămate, deşi cunoştea pe cine transportă, unde şi pentru ce; obiectivul său de a fi plătit pentru transporturile efectuate nu se înscrie în sfera infracţiunilor de trafic de persoane sau de minori cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Câtă vreme tot Curtea a motivat în conţinutul deciziei recurate că se confirmă în totalitate acuzaţiile aduse inculpatului C.V.V. cu privire la exploatarea părţii vătămate H.C.L. şi a dispus condamnarea lui pentru infracţiunea de trafic de minori (cu referire la întreaga perioadă pe care s-a desfăşurat activitatea infracţională pornind de Ia minoritatea acesteia şi până după majoratul ei, soluţia juridică corectă în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.A.D., în opinia parchetului, era tot de condamnare sau eventual de schimbare a încadrării juridice a faptelor sale din autor al infracţiunii de trafic de minori în complice la această infracţiune, deoarece fără sprijinul acordat de el nu s-ar fi realizat elementul material al infracţiunii analizate, întrucât, complicitatea, ca formă specifică de participaţie penală secundară, este caracterizată prin sprijinul efectiv acordat de complice în realizarea de către autor a faptei prevăzută de legea penală.
Astfel, în data de 4 iulie 2009, profitând de împrejurarea că inculpaţii C.V.V. şi B.A.D. erau plecaţi într-o altă localitate, victimele H.C.L., D.E.M. şi B.A.M.L., însoţite de fratele primei victime H.A.S., precum şi de un alt tânăr F. (rămas neidentificat), au părăsit apartamentul din oraşul Brezoi şi s-au deplasat cu autoturismul lui F. în municipiul Bucureşti unde au fost cazate într-un apartament de pe strada C., sector 6. După ce a constatat absenţa victimelor, inculpatul C.V.V. a început să le sune cu insistenţă, singura care a răspuns la telefon fiind B.A.M.L. care i-a comunicat inculpatului adresa unde locuiau cu chirie.
În cursul zilei următoare, 5 iulie 2009, cu autoturismul marca "X" înmatriculat provizoriu sub nr. VL-xxx aparţinând inculpatului C.V.V. şi condus de inculpatul B.A.D., cei doi s-au deplasat la Bucureşti, cu menţiunea că în autoturism se mai afla şi C.A. fratele primului inculpat. După ce a pătruns în apartament, C.V.V. a agresat-o pe partea vătămată H.C.L., în sensul că a lovit-o de mai multe ori cu pumnii şi picioarele, apoi cu ajutorul unui cuţit i-a tăiat o şuviţă de păr, împrejurare în care i-a produs părţii vătămate o plagă tăiată în zona urechii stângi.
Totodată, inculpatul i-a ordonat victimei să-şi facă bagajele pentru a se întoarce în localitatea Brezoi, unde evident că îi impunea să continue practicarea prostituţiei. În aceleaşi împrejurări inculpatul C.V.V., ajutat de inculpatul B.A.D. a agresat-o şi pe victima D.E.M., apoi acesta din urmă a confiscat telefoanele de la victime în aşa fel încât tinerele să nu mai aibă posibilitatea de a solicita ajutor. Un echipaj al politiei rutiere a oprit în trafic autoturismul condus de B.A.D. la km 73 de pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, apoi toate persoanele aflate în autoturism au fost conduse la secţie. în aceste circumstanţe inculpaţii C.V.V. şi B.A.D., precum şi făptuitorul C.A. au fost reţinuţi de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu, ambele în formă calificată, pe o perioadă de 24 de ore, măsură care a expirat în data de 6 iulie 2009, orele 20.
Mai mult, acţiunea de transport desfăşurată de inculpat nu era întâmplătoare, el nefiind un simplu taximetrist care oferea oricui servicii de transport. Activităţile sale nu se circumscriu unei simple exercitări fără drept a unei profesii, ci se bazau exclusiv pe „comenzile de transport" primite de la inculpatul C.V.V., ştiind foarte clar ce are de făcut, pe cine să ia, de unde şi unde să ducă. Aceste „comenzi de transport" vizau tocmai cele trei părţi vătămate minore D.E.M., H.C.L. şi B.A.M.L. de la apartamentul unde erau găzduite până la locaţiile unde se prostituau şi înapoi, ci nu orice persoane. Sumele de bani reprezentând contravaloarea acestor curse nu erau încasate de inculpat direct de la „cliente" după fiecare cursă cum ar proceda în mod obişnuit un taximetrist (autorizat sau nu) şi care nu ar avea legături mai strânse cu persoanele pentru care efectua transportul, ci era plătit periodic de inculpatul C.V.V. Nu se poate vorbi, în opinia procurorului, despre lipsa intenţiei inculpatului specifică exploatării sexuale a părţilor vătămate pe care acesta le transporta care să conducă la soluţia de achitare a acestuia pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, câtă vreme sub aspect intelectiv el a avut reprezentarea contribuţiei sale la săvârşirea unei fapte penale, a urmărit şi chiar acceptat această finalitate.
De asemenea, inculpatul B.A.D. a luat parte în noaptea de 2 septembrie 2009 la acţiunea desfăşurată în parcarea Motelului Lotru alături la celelalte 10 - 15 persoane constând în agresarea părţii vătămate R.E.
Având în vedere toate aceste motive, în temeiul prevederilor art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost motivat, casarea în parte a Deciziei penale nr. 52/A din 9 mai 2013 recurată şi a Sentinţei penale nr. 366 din 29 octombrie 2012 şi, rejudecând cauza, a solicitat instanţei să dispună pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice în sensul celor deja indicate.
Apărătorul inculpatului N.M., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172, a pus concluzii de admitere a recursului. A solicitat casarea hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de apel şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de fond. Totodată a mai solicitat şi reducerea pedepsei aplicată inculpatului.
Apărătorul inculpatului C.V.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 a pus concluzii de admitere a recursului. A solicitat ca instanţa să aibă în vedere circumstanţele atenuante judiciare care nu au fost avute în vedere de instanţa de apel. A arătat că pedeapsa rezultantă a inculpatului a fost majorată de la 9 ani la 12 ani şi 6 luni de către instanţa de apel fiindu-i agravată situaţia în apel, faţă de împrejurarea că şi el a declarat apel în cauză. În final a solicitat casarea deciziei penale pronunţată de instanţa de apel, menţinerea în parte a soluţiei de achitare cu privire la partea vătămată H.L.
A mai arătat de asemenea că părţile vătămate H.L. şi B.A.M., în declaraţiile date, nu confirmă acuzaţiile aduse acestui inculpat, apărătorul apreciind că în mod corect instanţa de fond l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) şi (3). De asemenea a mai solicitat ca instanţa să aibă în vedere şi art. 334 referitor la schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1), (2), (3) în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 raportat la art. 14 C. proc. pen.
Acelaşi apărător, referindu-se la circumstanţele judiciare personale ale inculpatului a arătat că acesta este căsătorit, aparent are o situaţie familială, are un copil minor în întreţinere, şi a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Apărătorul inculpaţilor G.R., G.V.C. şi B.A.D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 raportat la art. 14 C. proc. pen., în forma actuală, după modificare, a pus concluzii de admitere a recursului, solicitând schimbarea modalităţii de executare a pedepsei. A arătat că ambii inculpaţi sunt căsătoriţi şi au copii minori în întreţinere. Cu privire inculpatul G.R., a arătat că acesta a fost angajat la momentul eliberării, în prezent, aşa cum rezultă din adeverinţa depusă la dosar, există o societate comercială care îşi manifestă disponibilitatea de a-l angaja pe inculpat în vederea executării pedepsei la locul de muncă. Referindu-se la inculpatul G.V.C., de asemenea a arătat că şi acesta are familie, doi copii minori în întreţinere şi un loc de muncă stabil câştigându-şi în mod onest existenţa.
Acelaşi apărător a solicitat, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172, admiterea recursului formulat de inculpatul B.A.D. A arătat că decizia din apel nu cuprinde motivarea pe care se bazează soluţia, că instanţa de fond nu a arătat din cine este compus grupul şi nici pe ce probe se bazează reţinerea infracţiunii de grup prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Totodată, apărătorul a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul făcea parte din acest grup, considerente pentru care a solicitat achitarea acestuia.
A mai solicitat de asemenea, respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat pentru inculpaţii G.R., G.V.C. şi B.A.D.
Cu privire la inculpatul B.A.D., a apreciat că acesta în mod corect a fost achitat pentru infracţiunea de trafic de persoane. A mai arătat că în sarcina inculpatului în mod greşit instanţele au reţinut incidentul din 2 septembrie 2009 întrucât la această dată se afla în arest preventiv, acest inculpat fiind arestat preventiv încă din 7 august 2009.
Apărătorul a mai arătat că inculpatul B.A.D. are un loc de muncă stabil, a lucrat ca taximetrist, iar părţile vătămate au arătat că nu îl cunosc pe acest inculpat. Susţinerea parchetului că soluţia de achitare se bazează numai pe retractarea declaraţiilor părţilor vătămate nu îşi găseşte suport. De altfel, în faţa instanţei de fond părţile vătămate au recunoscut că nu au dat acele declaraţii ce conţineau formulări elevate pentru nivelul lor de pregătire, unele declaraţii fiind semnate semnate chiar şi cu degetul.
Concluzionând, apărătorul a solicitat admiterea recursurilor declarate de inculpaţi şi respingerea recursului declarat de parchet.
Apărătorul inculpatului G.I.V., a pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. pen. în susţinere a arătat că probatoriul administrat în cauză nu se pliază pe situaţia de fapt reţinută şi nu se face dovada existenţei elementului subiectiv necesar pentru existenţa infracţiunilor pentru care este acuzat inculpatul. În acest sens arătat că părţile vătămate şi-au retras ulterior declaraţiile făcute şi căsătoriile încheiate între inculpaţi şi părţile vătămate dovedesc că prezentul dosar nu mai are vreun temei.
Concluzionând, în temeiul art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului.
În subsidiar, dacă instanţa va aprecia că inculpatul este vinovat pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina Iui, acelaşi apărător a solicitat reducerea pedepsei către minimul special prevăzut de lege.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie la 9 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat. Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că doar inculpaţii G.V.C. şi B.A.D. au depus motivele de recurs la data de 13 octombrie 2013, înainte cu cel puţin 5 zile de primul termenul de recurs din 1 noiembrie 2013 şi Ministerul Public, respectând obligaţiile impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel că pentru recurenţii inculpaţi N.M., N.D., C.V.V., G.R., G.I.V. recursurile vor fi examinate prin prisma cazurilor de casare care pot fi analizate din oficiu, respectiv prin prisma cazurilor prev. de art. 3859 pct. 1,3, 4, 5, 6, 13,14 şi 15.
Ministerul Public invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a criticat decizia de apel sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor G.R., B.A.D.; greşitei schimbări de încadrare juridică din infracţiunea de trafic de persoane în infracţiunea de proxenetism, în cazul inculpaţilor G.I.V. şi G.V.C.
Cu privire la greşita achitare a inculpatului G.R. procurorul susţine, în esenţă, că soluţia instanţei este fundamentată greşit pe declaraţiile retractate ale părţilor vătămate în contextul în care acestea s-au căsătorit cu o parte dintre inculpaţi de care ulterior au divorţat după ce au fost eliberaţi din arest, astfel că trebuie acordată o mai mare atenţie declaraţiilor iniţiale ale părţilor vătămate.
Ceea ce se cere este o reevaluare a declaraţiilor date de părţile vătămate în faţa instanţei de judecată cu consecinţa înlăturării lor şi acordarea unei valenţe mai mari celor date de aceleaşi persoane în faza de urmărire penală, care conţin o expunere completă şi credibilă a modului în care s-au derulat infracţiunile.
Instanţa reţine că dispoziţiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declaraţiilor date în faza de urmărire penală, însă, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declaraţiile de retractare să fie susţinute de o justificare valabilă, iar această justificare este dată tocmai de starea civilă a părţilor care sunt căsătorite între ele.
În afară de acestea se constată că reevaluarea materialului probator cu consecinţa înlăturării soluţiei de achitare nu poate fi circumscrisă cazului de casare invocat. Cazul de casare care ar fi permis o asemenea analiză, art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor G.I.V. şi G.V.C. din infracţiunea de trafic de minori în infracţiunea de proxenetism, procurorul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, elementul material constând în teza transportării părţii vătămate R.A.P.
Distincţia dintre infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, care, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, este reprezentat de apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. constă în apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
În faza procesuală a recursului, instanţa verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu norma de incriminare, fără a proceda la verificarea situaţiei de fapt, o astfel de verificare nemaifiind posibilă în calea de atac a recursului.
Probele administrate au relevat că inculpaţii G.I.V. şi G.V.C. nu au efectuat activităţi de recrutare, transportare sau găzduire a părţii vătămate R.A.P. în scopul exploatării ei, ci, la cererea acesteia, i-au înlesnit practicarea prostituţiei şi au tras foloase din această activitate, aspecte care rezultă din însăşi declaraţia părţii vătămate.
În acest context, rezultă că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care Înalta Curte urmează a respinge critica formulată de Ministerul Public.
În ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatului B.A.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, procurorul a arătat că acesta efectua transportul în scopul exploatării părţilor vătămate, fiind remunerat de inculpatul C.V.V.
Instanţa de recurs are în vedere că aspectele de fapt au fost deja stabilite de către instanţele de fond şi apel, în baza unei analize ample a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, astfel că se apreciază că prin recursul declarat, departe de a se invoca o greşită aplicare a normei de drept la situaţia de fapt incidentă în cauză, se solicită o nepermisă reanalizare şi modificare a situaţiei de fapt stabilite în mod definitiv, considerându-se că, inculpatul efectua transportul în scopul exploatării părţilor vătămate.
Or, având în vedere că ceea se tinde a fi modificat prin critica formulată nu este norma de incriminare aplicabilă, ci situaţia de fapt reţinută în speţă, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.
Inculpatul G.V.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 raportat la art. 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, menţionând că are familie, doi copii minori în întreţinere şi un loc de muncă stabil şi onest.
În ceea ce priveşte critica referitoare la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, circumscrisă de inculpat cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, instanţa constată că, în realitate, vizează procesul de individualizare judiciară a pedepsei. Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are însă posibilitatea de a examina hotărârile din perspectiva criticii invocate, întrucât aceasta nu se circumscrie cazului de casare mai sus menţionat şi, nici cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării „când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", astfel cum a fost modificat după data de 15 februarie 2013, prin Legea nr. 2/2013. Individualizarea pedepsei, chiar şi numai în ce priveşte modalitatea de executare a acesteia, este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea elementelor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea aplicării pedepselor în limitele prevăzute de lege.
Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. în acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este, aşadar, strict legată de aplicarea legii.
În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina, în cauza de faţă, critica referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpatul B.A.D. a solicitat achitarea apreciind că din probele administrate nu rezultă că făcea parte din gruparea infracţională. De asemenea a susţinut că decizia din apel nu cuprinde motivarea pe care se bazează soluţia, că instanţa de fond nu a arătat din cine este compus grupul şi nici pe ce probe se bazează reţinerea infracţiunii de grup din art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la grava eroare de fapt, situaţie în care criticile recurentului B.A.D. nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.
Asupra recursurilor declarate de inculpaţii N.M., N.D., C.V.V., G.R., cu referire la toate criticile susţinute ce se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi respectiv pct. 12 în cazul inculpatului G.I.V., Înalta Curte constată că, în raport de împrejurarea că motivele scrise de recurs au fost formulate cu neobservarea termenului imperativ prevăzut de acest text de lege, printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu nemairegăsindu-se şi cele prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea criticilor recurenţilor menţionaţi circumscrise acestui caz de casare.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea şi inculpaţii N.M., N.D., C.V.V., G.R., G.I.V., G.V.C. şi B.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Va constatat că inculpatul C.V.V. este arestat în altă cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea şi inculpaţii N.M., N.D., C.V.V., G.R., G.I.V., G.V.C. şi B.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul C.V.V. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi N.M., N.D., C.V.V. şi G.I.V. Ia plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi G.R., G.V.C. şi B.A.D. la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, în sumă de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1607/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
