ICCJ. Decizia nr. 1568/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1568/2014

Dosar nr. 12662/121/2011

Şedinţa publică din8 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 220 din 17 mai 2013 a Tribunalului Galaţi, între altele, s-a dispus condamnarea inculpatului B.M.C., la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2)¹ lit. a), b), c), alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. (1969).

A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. (1969).

În baza art. 33-34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul B.M.C. să execute pedeapsa mai grea de 11 ani închisoare, sporită la 11 ani şi 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante.

A fost menţinut mandatul de arestare preventivă emis în lipsă pe numele inculpatului B.M.C. cu nr. 11 din 22 decembrie 2011.

A fost condamnat inculpatul T.l.M., la o pedeapsă principală de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2)¹ lit. a), b), c), alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. (1969).

A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare,. pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. (1969).

În baza art. 33-34 lit. b şi art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul T.l.M. să execute pedeapsa mai grea de 8 ani, sporită la 8 ani şi 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante.

Au fost condamnaţi inculpaţii R.N. şi I.A., la câte o pedeapsă principală de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. (1969), raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2)¹ lit. a), b), c), alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. (1969).

Au fost condamnaţi aceeaşi inculpaţi la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la violare de domiciliu prevăzută de art. 26 Cod penai (1969) raportat la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. (1969).

În baza art. 33-34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpaţii R.N. şi I.A. să execute pedepsele mai grele de 8 ani, sporite la câte 8 ani şi 4 luni închisoare, pentru fiecare plus pedepsele complementare ale interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani fiecare, după executarea pedepsei principale rezultante.

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor T.l., B.M., R.N. şi I.A. şi s-a dedus din pedepsele principale rezultante,duratele executate astfel; de la 29 noiembrie 2012 la zi, pentru inculpatul T.l.; de la 28 februarie 2013 la zi, pentru inculpatul I.A. şi de la 11 martie 2013 la zi, pentru inculpatul R.N.

Conform art, 71 C. pen., Ie-a fost aplicată inculpaţilor T.l., B.M., I.A. şi R.N., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), iar conform art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la cei patru inculpaţi, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 118 C. pen. (1969) au fost confiscate în folosul statului în vederea distrugerii două pistoale artizanale; două încărcătoare;şase proiectile artizanale şi mănuşi chirurgicale în vederea distrugerii, bunuri indisponibilizate încă din faza de urmărire penală.

În baza art. 14 C. proc. pen. (1968) şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.M.C.; T.l.M.; l.A. şi R.N., la plata sumei de 390.000 euro sau echivalentul în monedă naţională la data plăţii, către părţile civile M.M. şi M.D.T. (totală).

Au fost respinse ca nefondate celelalte cereri civile invocate în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. 452 din 06 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au fost trimişi în judecată penală inculpaţilor T.l.M. şi B.M.C., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b), alin. (2)¹ lit. a), b), c), alin. (3) C. pen. (1969) şi violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).

Inculpaţii I.A. şi R.N., pentru comiterea complicităţii la infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu prevăzută de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), b), alin. (2)¹, alin. (3) C. pen. (1969) şi respectiv art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 26 C. pen. (1969).

În fapt, prin actul de sesizare al instanţei s-au reţinut următoarele:

Inculpaţii R.N. şi I.A. sunt prieteni şi locuiesc în comuna Independenţa, judeţul Galaţi unde se află şi locuinţa părţilor vătămate M.R., M.M. şi M.D.

Cu ani în urmă cei doi inculpaţi s-au împrietenit şi cu inculpaţii T.l.M. şi B.M.C., care sunt din oraşul Cernavodă, jud. Constanţa, între cei patru inculpaţi fiind menţinute legăturile de prietenie.

Inculpaţii I.A. şi R.N. erau în relaţii apropiate cu partea vătămată M.D., a împrumutat de mai multe ori bani de la acesta şi au fost de câteva ori în casa părinţilor părţii vătămate M.D.

Din zvon public şi de la partea vătămată M.D., inculpaţii I. şi R. au aflat că cele trei părţi vătămate (familia M.) deţin în casă sume mari de bani şi valută, motiv pentru care au hotărât să sustragă prin violenţă aceşti bani de la familia M.R. şi M.

În realizarea activităţii infracţionale cei doi inculpaţi s-au deplasat din com. Independenţa, jud. Galaţi, în oraşul Cernavodă unde au luat legătura cu inculpaţii B.C. şi T.l. dar şi cu martorul -făptuitor T.E., toţi cinci hotărând în detaliu modul de acţiune cum să sustragă banii de la familia „M." şi cu tot planul conceput au venit în judeţul Galaţi la Independenţa la data de 26 martie 2011.

Inculpaţii R.N. şi I.A. cunoşteau foarte bine interiorul locuinţei părţilor vătămate, ştiau în care cameră sunt banii, motiv pentru care au relatat în detaliu aceste amănunte şi inculpaţilor B.M.C. şi T.l. dar şi făptuitorului T.E..

În continuarea activităţii infracţionale, inculpaţii B.M.C. şi T.l. au primit de la ceilalţi doi inculpaţi sfaturile necesare dar şi cagulele de mascare, pistoale artizanale pentru intimidarea părţilor vătămate care ar fi putut opune rezistenţă.

Conform planului în imobilul părţilor vătămate trebuiau să intre inculpaţii B. şi T. înarmaţi cu pistoale şi mascaţi cu cagule dar şi făptuitorul, în timp ce inculpaţii R.N. şi I.A. trebuiau să asigure paza reuşitei infracţionale.

Inculpatul I.A. i-a transportat pe toţi participanţii în apropierea locuinţei părţilor vătămate „M." cu un autoturism, după care conform planului s-a pornit la tâlhărirea părţilor vătămate prin intrarea în casa acestora din com. Independenţa.

În timp ce inculpaţii I.A. şi R.N. asigurau paza în apropierea locuinţei părţilor vătămate şi în curtea casei acestora, inculpaţii T.l. şi B.C., împreună cu făptuitorul au intrat în locuinţa părţilor vătămate care s-au speriat de cele întâmplate.

În timpul operaţiunilor de căutare şi scotocire la un moment dat inculpatul B.M.C. a găsit într-o cameră, într-un dulap o borsetă în care se afla suma de 390.000 euro, pe care a luat-o şi împreună cu inculpatul T.l. şi celălalt au părăsit casa părţilor vătămate.

În timpul descinderii în locuinţa părţilor vătămate M.R., M.M.; M.D.T., dar şi martora B.M.A. au fost ameninţaţi de inculpaţi cu pistoalele care le aveau asupra lor.

După părăsirea locuinţei inculpaţii au aruncat cagulele şi la un moment dat s-au deplasat la o casă părăsită unde s-au împărţi banii, cei mai mulţi bani rămânând în borseta pe care a luat-o în continuare inculpatul B.M.C.

După comiterea celor două infracţiuni toţi inculpaţii s-au despărţit pornind în direcţii diferite dar menţinând în continuare legăturile chiar şi telefonic.

Faptele descrise s-au comis la data.de 26 martie 2011, iar conţinutul convorbirilor telefonice aflate la dosar relevă faptul că cei patru inculpaţi au plănuit din timp activitatea infracţională şi au stabilit în detaliu modul de pătrundere în locuinţă şi tâlhărirea membrilor familiei „M."

După comiterea faptelor, în special după data.de 20 mai 2011, toţi inculpaţii erau îngrijoraţi de demararea anchetei penale, cei mai mulţi sustrăgându-se cercetărilor fiind prinşi abia în faza de judecată inculpaţii T.I., I.A. şi R.N.

Conform conţinutului convorbirilor telefonice aflate la dosar, toţi inculpaţii au purtat discuţii, erau îngrijoraţi de desfăşurarea anchetei penale şi totodată stabileau unele tactici de apărare.

În timpul desfăşurării cercetărilor penale, inculpaţii R.V., R.T. şi R.C., părinţii, respectiv fratele inculpatului R.N. au fost audiaţi, dar au negat implicarea fiului lor în activitatea infracţională ca de altfel şi a celorlalţi inculpaţi, deşi aveau clar cunoştinţă de cele întâmplate, conform conţinutului convorbirilor telefonice aflate la dosar, dar şi a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză,

În faza de urmărire penală, inculpaţii B.M.C., T.I., R.N. şi I.A. nu au putut fi audiaţi deoarece s-au sustras cercetărilor, fiind cel mai probabil plecaţi o bună perioadă de timp din ţară.

În faza de judecată la cererea parchetului, cei patru inculpaţi au fost arestaţi în lipsă, conform încheierii de şedinţă din 11 decembrie 2011, fiind emise mandatele pentru inculpaţii R.N., I.A., B.M.C. şi T. I.M. (filele 25-33).

La data de 15 februarie 2012, partea vătămată M.R. a decedat (fila 85), iar celelalte părţi vătămate M.D. şi M.M. s-au constituit părţi civile cu suma sustrasă prin tâlhărie de inculpaţi, de 390.000 euro, precum şi cu daune morale.

Probele administrate în faza de judecată au confirmat situaţia de fapt şi acuzaţiile aduse prin rechizitoriul, celor patru inculpaţi. Astfel, din declaraţia dată de partea vătămată M.M. a rezultat că activitatea de tâlhărie a fost pusă la cale de inculpaţii I.A. şi R.N., care cunoşteau locuinţa părţii vătămate iar la comiterea faptelor au participat mai multe persoane, dintre care trei au pătruns în casă, erau cu cagule pe cap şi aveau pistoale asupra lor.

Aceeaşi parte vătămată a mai arătat că suma sustrasă din locuinţă prin violenţă şi ameninţare a fost de 390.000 euro, iar această sumă a fost . strânsă din economii dar s-au efectuat şi unele împrumuturi.

Susţinerile părţii vătămate M.M. au fost confirmate şi de fiul acesteia, partea vătămată M.D.T., care a mai arătat că la un moment dat după declanşarea anchetei penale, inculpaţii I.A. şi R.N., prin rudele apropiate, intenţionau să restituie banii sustraşi, dar şi că la tâlhărie au participat şi alţi trei tineri din Cernavodă, probabil prieteni cu inculpaţii I. şi R., iar existenţa unei sume în valută în casă este explicată prin aceea că partea vătămată M.R. (decedată între timp) trebuia să suporte o intervenţie medicală extrem de costisitoare în Germania.

Din declaraţia martorei B.V. a rezultat că aceasta se afla la familia „M." şi a sesizat faptul că partea vătămată M.M. a ţipat şi a strigat după ajutor, iar când a ieşit în curte a văzut doi tineri mascaţi şi cu pistoale fugind, iar unul dintre aceştia avea o borsetă în care se afla suma în valută sustrasă prin violenţă.

Din declaraţia martorei B.A., nepoata părţilor vătămate. a rezultat că şi aceasta se afla în locuinţa unde s-a produs fapta şi la un moment dat persoanele mascate au ameninţat-o cu un pistol şi a întrebat-o unde sunt banii pe care ulterior inculpaţii T. şi B. i-au luat.

Din declaraţia martorei T.M. a rezultat că fiul său inculpatul T.l. şi inculpatul B.M.C. au venit din Cernavodă în judeţul Galaţi în luna martie 2011, iar la un moment dat după această lună, fiul său i-a dat un telefon şi se plângea că are probleme cu poliţia şi că ar fi căutat.

Martorul D.P. a precizat că de la familia "M." din com. Independenţa, judeţul Galaţi, în luna martie 2011 s-au sustras prin violenţă şi ameninţare circa 400.000 euro, iar la un moment dat inculpatul T.l. i-ar fi relatat că a participat la sustragerea acestor bani împreună cu alţi tineri.

La data de 29 noiembrie 2012, inculpatul T.l.M. a fost prins şi încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă dar nu a dorit să dea declaraţii, ulterior precizând că se prevalează de art. 320¹ C. proc. pen. (1968) şi a precizat că recunoaşte şi regretă faptele comise.

Martorul T.E., făptuitor în cauză, pentru care s-a disjuns cauza (fila 63, vol.2), a precizat că a fost şi el prezent la sustragerea banilor de la familia „M.", iar la activitatea infracţională au participat inculpaţii T.l. şi B.C., care sunt din Cernavodă, precum şi inculpaţii I. şi R.N., care sunt din comuna Independenţa, judeţul Galaţi şi cunoşteau exact locuinţa părţilor vătămate şi faptul că aceştia deţineau în casă sume foarte mari de bani (euro).

Potrivit aceluiaşi martor - făptuitor, toate relaţiile despre locuinţa părţilor vătămate le-au furnizat inculpaţii I. şi R.N. Aceştia au venit în apropierea locuinţei părţilor vătămate în timp ce inculpaţii T.l. şi B.M.C. au pătruns în locuinţă şi prin ameninţare verbală şi cu pistolul au sustras din casa părţilor vătămate suma de 390.000 euro.

Acelaşi martor a mai arătat că a stat şi el cu un pistol la uşa locuinţei timp în care inculpatul B.M.C. şi inculpatul T.l. căutau banii prin camere, iar, la un moment dat l-a văzut pe B.M.C. ieşind din casă cu un rucsac în care se afla suma de bani.

S-a mai arătat că, la un moment dat, membrii familiei M., prezenţi în locuinţă s-au speriat, erau panicaţi, au ţipat şi au strigat după ajutor, iar banii luaţi au fost împărţiţi de cei patru inculpaţi (autorii şi complicii).

Tot în faza de judecată, la data de 28 februarie 2013, a fost prins şi încarcerat inculpatul I.A., iar la termenul de judecată dini 1 martie 2013 inculpatul R.N. s-a prezentat personal în faţa instanţei, s-a predat şi s-a procedat la încarcerarea acestuia (fila 101).

Atât inculpatul I.A. cât şi inculpatul R.N., în prezenţa apărătorilor aleşi au solicitat aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (1969), nu au dorit să dea declaraţii, dar au precizat că recunosc sincer, regretă faptele comise şi nu contestă probele administrate până în prezent atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată.

Inculpatul B.M.C., pentru care s-a emis mandat de arestare preventivă în luna decembrie 2012, nu a fost prins şi nu este încarcerat, dar a avut asistenţa juridică asigurată pe toată durata de judecată la fond.

Situaţia de fapt descrisă şi analizată mai sus a fost clar dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: plângerile şi declaraţiile celor trei părţi vătămate; declaraţiile de martori; procese - verbale de cercetare, desfăşurătoarele de convorbiri telefonice, declaraţiile date de făptuitorul - martor T.E., coroborate cu precizările sincere făcute de inculpaţii T.l., I.A. şi R.N., după încarcerare, respectiv că recunosc sincer cele întâmplate şi regretă infracţiunile comise.

În drept faptele inculpaţilor: B.M.C. şi T.l., care la data de 26 martie 2011, au pătruns fără drept în locuinţa părţilor vătămate: M.R., M.M. şi M.D., mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu pistoale, unde sub ameninţare şi presiune fizică şi psihică au sustras suma de 390.000 euro dintr-o cameră a locuinţei părţilor vătămate, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu şi tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), b), 2¹ lit. a), b), c) şi alin. (3) teza I C. pen. (1969) şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).

Faptele inculpaţilor R.N. şi I.A., care în aceleaşi împrejurări, au ajutat pe cei doi inculpaţi de mai sus prin furnizarea de informaţii privind locuinţa părţilor vătămate şi faptul că aceştia deţin în locuinţă importante sume de bani, apoi au mers în apropierea locuinţei asigurând reuşita activităţii infracţionale a inculpaţilor B. şi T., au întrunit elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunile de violare de domiciliu şi tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. (1969), în referire la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b), 2¹ lit. a), b), c) şi alin. (3) teza I C. pen. (1969) şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), privind pericolul social al faptelor, modul de comitere a acestora, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat părţii vătămate dar şi persoana şi poziţia procesuală a fiecărui inculpat în parte.

În faza dezbaterilor judiciare, pentru inculpatul B.M.C. s-a solicitat aplicarea unei pedepse mai reduse cu reţinerea de circumstanţe atenuante conform art. 74 şi 76 C. pen. (1969), iar în privinţa inculpaţilor T., I. şi R.N. s-a solicitat aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (1968) dar şi circumstanţe atenuante judiciare conform art. 74 şi 76 C. pen. (1969).

Văzând situaţia de fapt, probele existente la dosar şi persoana fiecărui inculpat, instanţa de fond a apreciat că cererile formulate în apărare sunt fondate doar în parte, întrucât din analiza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, s-a constatat că faptele penale reţinute, există şi au fost comise cu vinovăţie de către inculpaţi, conform încadrărilor juridice şi a situaţiei de fapt reţinută pentru fiecare inculpat, astfel că nu a existat nici un motiv legal de achitare sau de încetare a procesului penal pentru vreun inculpat.

În privinţa inculpatului B.M.C., s-a reţinut că acesta încă se sustrage procesului penal, dar probele administrate şi analizate au condus la concluzia certă că a fost inculpatul care a contribuit cel mai mult la comiterea faptelor penale de violare de domiciliu şi tâlhărie, acesta practic luând borseta cu bani din locuinţa părţilor vătămate şi a beneficiat în cea mai mare parte de banii împărţiţi.

Martorii audiaţi au relatat că inculpatul B.M.C. şi inculpatul T.l., au pătruns fără drept în locuinţa părţilor vătămate, erau înarmaţi, au scotocit camerele, iar, la un moment dat inculpatul B.C. în urma căutărilor a găsit borseta cu cei 390.000 euro într-un sertar a luat-o şi a părăsit locuinţa în grabă împreună cu celălalt inculpat. Convorbirile telefonice purtate după luna aprilie 2011 de către inculpatul B.M.C. cu ceilalţi trei inculpaţi I.A., T.l. şi R.N., au atestat faptul că toţi patru recunoşteau ce au făcut, erau îngrijoraţi de consecinţele aplicării legii penale şi uneori păreau dispuşi să restituie banii părţilor vătămate pentru a avea o situaţie juridică „mai blândă".

Martora T.M. şi martorul - făptuitor T.E. au descris cu lux de amănunt contribuţia infracţională a celor patru inculpaţi vinovăţia acestora, la un moment dat martora T.M. precizând că fiul său îi dădea telefonul, stătea „fugar" şi se plângea că a comis nişte fapte antisociale în judeţul Galaţi împreună cu inculpatul B.M.C. şi alţi tineri şi se teme de poliţie şi de consecinţele aplicării legii.

Inculpaţii T.l., I.A. şi R.N. au fost prinşi şi încarceraţi în noiembrie 2012 şi respectiv februarie - martie 2013, iar după încarcerare şi în faza dezbaterilor judiciare au precizat că nu doresc să dea declaraţii amănunţite, nu contestă probele din dosar se consideră vinovaţi, regretă cele întâmplate, sunt de acord cu recuperarea prejudiciului şi doresc aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968).

Instanţa de fond a apreciat că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., deoarece acest beneficiu legal se poate aplica doar la începutul sesizării instanţei prin rechizitoriu şi înainte de începerea cercetării judecătoreşti, or, în speţă, toţi cei trei inculpaţi au ştiut de existenţa procesului penal, au avut apărători aleşi încă de la începutul judecăţii şi s-au sustras judecăţii aproximativ 1 an de zile, astfel că aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (1968) după o durată aşa mare de timp nu a mai fost posibilă.

Pe de altă parte instanţa de fond a apreciat că se impune reţinerea de circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor B.M.C.; T.l., I.A. şi R.N., deoarece aceştia nu au antecedente penale, sunt foarte tineri şi provin din familii cu multiple probleme sociale.

În privinţa inculpaţilor T.l., I.A. şi R.N. s-a dat o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante, deoarece aceştia au recunoscut şi regretat sincer faptele comise, nu au contestat probele de vinovăţie existente la dosar, au fost de acord să despăgubească părţile civile, sunt încarceraţi, iar în privinţa inculpatului R.N. s-a reţinut în plus faptul că acesta s-a predat de bună voie în luna martie 2013 spre a fi încarcerat.

În faza de judecată părţile vătămate M.R., M.M. şi M.D.T. s-au constituit împreună părţi civile cu suma totală de 390.000 euro şi câte 20.000 euro fiecare daune morale.

În privinţa sumei de 390.000 euro, instanţa a apreciat că aceasta este reală, nu este un prejudiciu exagerat iar inculpaţii arestaţi I.A., T.l. şi R.N. au fost de acord să despăgubească pe cele două părţi vătămate mamă şi fiu.

Probele existente la dosar au atestat faptul că familia „M." din comuna Independenţa, judeţul Galaţi avea această sumă la domiciliu şi provenea din economii proprii, din moşteniri, dar şi din împrumuturi, existând şi „necesitatea" unei sume mari de bani în familie deoarece partea vătămată M.R. dorea să efectueze o intervenţie chirurgicală extrem de costisitoare în Germania.

Aşa fiind, văzând art. 14 C. proc. pen. (1968) şi art. 998 C. civ., inculpaţii B.M.C., T.l., I.A. şi R.N. au fost obligaţi în solidar la plata sumei totale de 390.000 euro sau echivalentul în monedă naţională, către părţile vătămate M.M. şi M.D.T.

Celelalte cereri vizând sechestrul asigurător sau plata de daune morale au fost respinse deoarece nu s-a făcut dovada că cei patru inculpaţi deţin bunuri imobile în proprietate, iar pe de altă parte daunele morale ar fi nejustificate întrucât partea vătămată M.D., prin relaţia de prietenie cu inculpaţii I.A. şi R.N. a „favorizat" oarecum comiterea faptelor penale grave.

În concret în baza relaţiilor de prietenie, partea vătămată M.D. a relatat aspecte esenţiale celor doi inculpaţi de mai sus privind sumele de bani deţinute în casă şi chiar locul exact unde sunt depozitaţi aceşti bani.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii. B.M.C., T.I.M., R.N. şi I.A., criticând soluţia instanţei de fond pentru, nelegalit. a)te şi netemeinicie.

În apelul formulat inculpatul B.M.C., prin apărător ales, a solicitat acordarea de efecte mai largi circumstanţelor atenuante, reducerea cuantumului pedepselor aplicate şi înlăturarea sporului aplicat cu ocazia contopirii.

În apelul formulat inculpatul R.N., prin apărător ales a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968); înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969); menţinerea circumstanţelor atenuante judiciare; reindividualizarea pedepselor aplicate prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968) şi art. 74-76 C. pen. (1969); înlăturarea sporului aplicat cu ocazia contopirii pedepselor.

Inculpatul T.l.M., prin apărător ales, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968); trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, pentru ca inculpatul să îşi poată formula probe în apărare.

Inculpatul I.A., prin apărător ales, a solicitat, în principal, aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968), cu menţinerea art. 74-76 C. pen. (1969); reindividualizarea pedepselor aplicate, prin prisma aplicării simultane a acestor texte legale, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru ca inculpatul să îşi poată formula probe în apărare.

Prin Decizia penală nr. 294/A din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apei Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii B.M.C., T.l.M.. I.A. și R.N., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor T.l.M., I.A. şi R.N., cu deducerea duratei arestului preventiv şi a fost menţinută măsura arestării preventive luată în lipsă faţă de inculpatul B.M.C.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.M.C., că acesta s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, că instanţa de fond a acordat circumstanţe atenuante judiciare care au avut ca efect coborârea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, cu toate că rezultă cu prisosinţă că nu meritau acest lucru, că pedepsele aplicate au fost corect individualizate raportat la natura infracţiunilor săvârşite, modul de comitere a acestora, urmarea produsă, prejudiciul cauzat (390.000 euro, până în prezent nerecuperat) şi a contribuţiei efective a acestui inculpat în săvârşirea faptelor (el fiind cel care efectiv a sustras banii din locul în care se aflau) şi că sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare este corect individualizat raportat la natura faptelor şi la faptul că inculpatul a săvârşit două infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Referitor la inculpatul R.N., Curtea a constatat că, deşi dispoziţiile art. 211 alin. (2)¹ C. pen. (1969) nu prevăd în mod obligatoriu aplicarea unei pedepse complementare, totuşi aceasta poate fi aplicată, facultativ de către instanţă în condiţiile art. 65 C. pen. (1969), având în vedere şi faptul că pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, depăşeşte 2 ani închisoare.

Cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968), motiv comun inculpaţilor T.l.M., R.N. şi l.A. s-a constatat că susţinerile sunt nefondate întrucât apelanţii s-au sustras urmăririi penale, împotriva acestora fiind emise mandate de arestare preventivă în lipsă, că instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, la data de 06 decembrie 2011, că inculpaţii au beneficiat de serviciile unor apărători aleşi încă de la început, iar citirea actului de sesizare s-a făcut la 22 decembrie 2011 şi că ulterior au fost prinşi şi arestaţi inculpaţii (la 29 noiembrie 2012 - inculpatul T.l.M.; la 28 februarie 2013 inculpatul l.A. şi la 11 martie 2013 inculpatul R.N.), astfel încât a fost depăşit termenul procedural până la care inculpaţii se puteau prevala de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. (1968), aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, Curtea a apreciat că acesta nu a fost încălcat întrucât inculpaţii au beneficiat, fiecare, de serviciile unor apărători aleşi, angajaţi de către familie, în condiţiile în care ei se sustrăgeau urmăririi penale şi judecăţii.

Apărătorii aleşi au realizat că, fiind depăşit momentul citirii actului de sesizare, inculpaţii nu mai puteau beneficia de procedura simplificată, judecata desfăşurându-se în procedura obişnuită, unde aveau dreptul să participe la audierea părţilor vătămate şi martorilor acuzării precum şi să propună probe în apărare.

Inculpaţii au luat procedura din stadiul în care au găsit-o la momentul în care au fost arestaţi, iar faptul că apărătorii lor aleşi nu au propus, până la acel moment, probe în apărare nu poate constitui decât o „culpa in eligendo".

De altfel, în virtutea efectului devolutiv al apelului, inculpaţii puteau propune probe în apărare direct în faţa instanţei de apel, dar nu s-au prevalat de acest drept.

Totodată, Curtea a apreciat că sporul de pedeapsă acordat inculpatului R.N., de 4 luni închisoare, a fost corect individualizat raportat la natura infracţiunilor săvârşite, urmările produse, prejudiciului creat şi a rolului jucat de inculpat în săvârşirea infracţiunilor (complice).

Curtea a constatat că apelurile inculpaţilor T.l.M. şi I.A. vizând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968) sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galaţi pentru încălcarea dreptului la apărare este nefondat, pentru aceleaşi considerente arătate anterior pentru inculpatul R.N.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii T.l.M., I.A., R.N. şi B.M.C.

Invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 14, 17² şi 20 C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat T.l.M. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 10 martie 2014 (prin apărător desemnat din oficiu, fila 86) şi la 2 aprilie 2014 (prin apărător ales, filele 88-91) şi cu ocazia dezbaterilor, că, în mod greşit, în cauză, nu s-a făcut aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (1968) deşi a solicitat judecarea în procedura simplificată, că nu a beneficiat de o judecată echitabilă întrucât a lipsit de la judecată, nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului, iar apărătorul ales nu putea să formuleze o astfel de cerere şi, totodată, a solicitat, reducerea pedepsei stabilite având în vedere circumstanţele reale şi personale.

Totodată, s-a mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen., precizând că legea mai favorabilă o reprezintă actuala reglementare, cu consecinţa schimbării încadrării juridice din cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, într-o singură infracţiune, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 396¹⁰ C. proc. pen.

Recurentul inculpat I.A. a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 27 martie 2014 (personal, fila 73), la 10 martie 2014 (prin apărător desemnat din oficiu, fila 86) şi la 4 aprilie 2014 (prin apărător ales, filele 96-100), dar şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. (1968) că, în mod greşit, s-a respins solicitarea de judecare în procedura simplificată, având în vedere că inculpatul a fost prezent în faţa instanţei la data de 28 martie 2012, că nu s-a sustras de la judecarea cauzei atâta timp cât nu îi fusese adusă la cunoştinţă nicio acuzare, că ulterior audierii s-a deplasat în străinătate unde a lucrat şi nu a ţinut legătura cu familia, că apărătorul ales a fost angajat de familie şi că acesta nu putea solicita aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (1968).

Totodată, s-a mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă fiind actuala reglementare, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din cele două infracţiuni într-o singură infracţiune, cea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen., cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi cu consecinţa reducerii pedepsei stabilite inculpatului.

Recurentul inculpat R.N. a solicitat, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 10 martie 2014 (prin apărător desemnat din oficiu, fila 86) şi la 3 aprilie 2014 (prin apărător ales, filele 92-95), dar şi cu ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă fiind actuala reglementare, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului într-o singură infracţiune, cea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen., stabilirea unei pedepse orientată spre minimul special, având în vedere si circumstanţele atenuante reţinute de instanţele inferioare (în acest caz legea penală mai favorabilă fiind C. pen. anterior), dar şi aplicarea dispoziţiilor privind procedura simplificată, care, în mod greşit, nu au fost reţinute de instanţele inferioare, sens în care a invocat temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct 17² C. proc. pen. (1968).

Recurentul inculpat B.M.C. a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă fiind actuala reglementare, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului într-o singură infracţiune, cea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen., la stabilirea pedepsei avându-se în vedere şi circumstanţele atenuante reţinute de instanţele inferioare, potrivit codificării anterioare.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii T.l.M., I.A., R.N. şi B.M.C. ca fiind întemeiate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că,, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art, 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care Ie cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

2. În ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 şi 20 C. proc. pen., invocate de inculpatul T.l.M., Înalta Curte reţine că prin Legea nr. 2/2013 acestea au fost abrogate în mod expres, astfel încât nu vor mai putea face obiectul analizei instanţei de ultim control judiciar, criticile recurentului neputând fi circumscrise vreunuia dintre motivele de recurs prevăzută de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin actul normativ mai sus menţionat.

Referitor la criticile de netemeinicie formulate de inculpatul T.l.M. cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei stabilite de prima instanţă şi menţinute prin decizia penală atacată, Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanţei de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanţial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalit. a)tea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată de instanţele inferioare, considerată prea mare în raport cu împrejurările comiterii faptei şi circumstanţele sale personale, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, şi nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² din acelaşi cod, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurenţii T.l.M., I.A. şi R.N., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, hotărârile fiind supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Reglementând judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, art. 320¹ C. proc. pen. instituie condiţiile de admisibilit. a)te ce trebuie îndeplinite pentru a se putea recurge la procedura simplificată, cerinţa esenţială impusă de textul de lege, în absenţa căreia nu se pot verifica nici celelalte, fiind aceea ca, până la începerea cercetării judecătoreşti (respectiv înainte de citirea actului de sesizare), inculpatul, prezent personal în faţa instanţei sau prin înscris autentic, să recunoască faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare şi să nu solicite administrarea altor probe în afara înscrisurilor în circumstanţiere, însuşindu-şi în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale.

Aşadar, pentru a putea produce efectele juridice prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., recunoaşterea inculpatului trebuie să se facă până la momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti, să privească în integralit. a)tea lor faptele reţinute în cuprinsul rechizitoriului şi să exprime voinţa clară şi neechivocă a acestuia de a renunţa la cercetarea judecătorească şi de a fi judecat exclusiv în baza probelor pe care s-a fundamentat actul de sesizare a instanţei.

Verificând îndeplinirea în cauză a acestei cerinţe, Înalta Curte constată că inculpaţii s-au sustras urmăririi penale, împotriva lor fiind emise mandate de arestare preventivă în lipsă, că sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu a fost făcută la data de 6 decembrie 2011, că în toată această perioadă au fost reprezentaţi de apărători aleşi, că s-a dat citire actului de sesizare la data de 22 decembrie 2011 şi că aceştia au fost prinşi şi arestaţi ulterior (la 29 noiembrie 2012 inculpatul T.I.M.; la 28 februarie 2013 inculpatul I.A. şi la 11 martie 2013 inculpatul R.N.).

Or, aşa cum a arătat şi instanţa de apel, potrivit textului legal a cărui aplicare se solicită, inculpaţii trebuiau să recunoască săvârşirea faptei până la începerea cercetării judecătoreşti, respectiv înainte de citirea actului de sesizare la data de 22 decembrie 2011.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente, precum şi împrejurarea că declaraţia de recunoaştere a comiterii faptei a fost făcută de inculpaţi după începerea cercetării judecătoreşti, fiind astfel depăşit momentul procesual prevăzut de lege, Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că, în mod întemeiat, s-a apreciat de către Tribunal că nu sunt îndeplinite în cauză toate condiţiile de admisibilitate a recurgerii la procedura simplificată, nefiind incidente dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. (1968).

3. Raportat la solicitarea recurenţilor inculpaţi referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 18 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului declarat de aceştia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (tâlhărie şi violare de domiciliu) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009).

În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaţilor, ceea ce presupune, pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor, o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenţii inculpaţi, atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, inculpaţii B.M.C.,T.l.M., I.A. şi R.N. au fost condamnaţi de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b), alin. (2)¹ lit. a), b) şi c)) şi alin. (3) teza l C. pen.(1969) (pentru ultimii doi inculpaţi în forma complicităţii), pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, reţinându-se în privinţa inculpatului B.M.C. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. (1969), iar, în privinţa celorlalţi inculpaţi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 76 C. pen. (1969), limite de pedeapsă cuprinse între 3 şi 15 ani închisoare.

Totodată inculpaţii au mai fost condamnaţi şi pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, reţinându-se în privinţa inculpatului B.M.C. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. (1969), iar, în privinţa celorlalţi inculpaţi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 76 C. pen. (1969), limite de pedeapsă cuprinse între 3 luni şi 3 ani închisoare.

În noua reglementare, o parte dintre formele agravate ale tâlhăriei ce au fost reţinute în încadrarea juridică (săvârşirea faptei de o persoană mascată, deghizată sau travestită, în timpul nopţii, având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă şi într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia) se regăsesc în dispoziţiile art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen., un alt element circumstanţial de agravare (săvârşirea faptei de trei persoane împreună) este prevăzut ca şi circumstanţă agravantă legală în art. 77 lit. a) C. pen., iar tâlhăria care a avut ca urmare consecinţe deosebit de grave nu mai constituie o împrejurare de agravare a infracţiunii, însă, în plus, prin modul de redactare a textului de la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., a fost stabilită absorbţia infracţiunii de violare de domiciliu în forma calificată a tâlhăriei, nemaiexistând un concurs de infracţiuni, aşa cum a fost interpretat C. pen. anterior în această privinţă (Decizia nr. 31/2007 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite), ci o infracţiune unică, complexă, de tâlhărie. Ca urmare, raportat la această împrejurare, precum şi la faptul că regimul sancţionator stabilit pentru tâlhăria calificată în noul C. pen. este mult atenuat, fiind prevăzută pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi (putându-se adăuga un spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.), rezultă că, din perspectiva celor două infracţiuni menţionate, cu privire la care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este C. pen. în vigoare, care încadrează ansamblul faptic reţinut în sarcina lor într-o singură infracţiune şi prevede limite de pedeapsă mai reduse decât cele stabilite de legea penală anterioară.

În acest context, în care se impune reîncadrarea juridică a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii B.M.C. şi T.l.M. în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii I.A. şi R.N. în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textele incriminatoare, se constată că, deşi nu mai poate fi coborâtă pedeapsa sub minimul special, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. (1969), întrucât acestea nu se mai regăsesc în art. 75 din noul C. pen., prin aplicarea, în ansamblul dispoziţiilor sale, a noului C. pen. se va ajunge la pedepse mai reduse decât cele stabilite în temeiul C. pen. anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce, în concret, la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpaţi.

Ca urmare, având în vedere toate aceste, considerente anterior expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d C. proc. pen. (1968), va admite recursurile declarate de inculpaţii B.M.C., T.l.M., I.A. şi R.N., numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., şi va casa, în parte, atât decizia pronunţată de Curtea de apel, cât şi hotărârea instanţei de fond.

Procedând la rejudecarea cauzei cu privire la inculpaţii B.M.C. şi T.l.M., instanţa de recurs, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2)¹ lit. a), b), c), alin. (3), teza I C. pen. (1969) şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, va dispune condamnarea inculpatului B.M.C. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a inculpatului T.l.M. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Se va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În ceea îi priveşte pe inculpaţii I.A. şi R.N., înalta Curte, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2)¹ lit. a), b), c), alin. (3), teza I C. pen. (1969) şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., text de în baza căruia îi va condamna pe inculpaţii I.A. şi R.N. la câte 7 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., adaptând, astfel, pedepsele în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs.

Se va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. 4 raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va deduce prevenţia inculpatului T.l.M. de la 29 noiembrie 2012 la zi, a inculpatului I.A. de la 28 februarie 2013 la zi şi de la 11 martie 2013 la zi pentru inculpat R.N.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu recurenţilor inculpaţi T.l.M., I.A., R.N. în sumă de câte 100 de lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar pentru recurentul inculpat B.M.C., în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii T.l.M., I.A., R.N. şi B.M.C., împotriva Deciziei penale nr. 294/A din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 220 din 17 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen.(1968) schimbă încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor B.M.C. şi T.l.M., din infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2)¹ lit. a), b), c), alin. (3), teza I C. pen. (1969) şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 233, 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor retinute în sarcina inculpaţilor R.N. şi I.A. din infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 211 alin. (1), și (2) lit. a), b) alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3), teza I C. pen. (1969) şi art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul B.M.C. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul T.l.M. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 raportat la art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpaţii R.N. şi l.A. la câte 7 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 29 noiembrie 2012 la 8 mai 2014 pentru recurentul inculpatul T.l.M., de la 28 februarie 2013 la 8 mai 2014 pentru recurentul inculpat l.A. şi de la 11 martie 2013 la 8 mai 2014 pentru recurentul inculpat R.N.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu recurenţilor inculpaţi T.l.M., l.A., R.N. în sumă de câte 100 de lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar pentru recurentul inculpat B.M.C., în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1566/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 1569/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1566/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1569/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1570/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1571/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1572/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs