ICCJ. Decizia nr. 1571/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1571/2014

Dosar nr. 3636/99/2013

Şedinţa publică din 8 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 384 din 13 septembrie 2013 Tribunalul laşi, s-au hotărât, între altele, următoarele:

A fost condamnat inculpatul D.U. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu art. 3201 alin. (1) şi 7 C. proc. pen. (24 acte materiale) (1968) la pedeapsa închisorii de 4 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani (pentru 24 de acte materiale de trafic de persoane).

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei în rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi, privind pe inculpatul L.C., respectiv din infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 37 lit. a) C. pen. (1969) în infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu art. 37 lit. b) C. pen. (1969) şi cu art. 40 alin. (1) C. pen. (1969).

A fost condamnat inculpatul L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 37 lit. b) C. pen. (1969) şi cu art. 40 alin. (1) C. pen. (1969) şi cu art. 320¹ alin. (1) şi 7 C. proc. pen. (1968) (15 acte materiale de trafic de persoane) la pedeapsa închisorii de 4 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani.

S-a constatat că infracţiunea dedusă prezentei judecăţi este săvârşită în stare de pluralitate intermediară prevăzută de art. 40 alin. (1) C. pen. (1969) în raport cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2523 din 16 decembrie 2008 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 655 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală sus-citată şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente de 3 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de „fals privind identitatea" prevăzută de art. 293 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 33 lit. a) C. pen. (1969) (săvârşită în intervalul 25 februarie 2004-02 martie 2004) şi 6 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de „fals intelectual" prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 33 lit. a) C. pen. (1969) (săvârşită în intervalul 25 februarie 2004-02 martie 2004).

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), a fost contopită pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 37 lit. b) C. pen. (1969) cu pedepsele de 3 luni închisoare şi de 6 luni închisoare ce au fost stabilite prin sentinţa penală sus-citată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani.

În baza art. 40 alin. (1) raportat la art. 36 alin. 3 C. pen. (1969), a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, partea din pedeapsa anterior aplicată prin sentinţa penală sus-citată, respectiv perioada 10 aprilie 2010-24 august 2010.

În baza art. 88 C. pen. (1969), a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă durata reţinerii şi deţinerii preventive începând cu 01 noiembrie 2012 până la zi.

În baza art. 88 C. pen. (1969), a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului D.U. prin prezenta sentinţă durata reţinerii şi deţinerii preventive începând cu 01 noiembrie 2012 până la zi.

Au fost aplicate inculpaţilor D.U. şi L.C. pedepsele accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. 91969) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1969).

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. (1968) a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor L.C. şi D.U.

În baza art. 19 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e C. pen. (1969), a fost respinsă solicitarea formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi, privind confiscarea sumei de 6.000 euro de la inculpaţii D.U. şi D.B., (pretins dobândite de inculpaţi, prin exploatarea numiţilor M.N. şi P.N. - martori în prezenta cauză), ca nefondată.

În baza art. 19 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea în folosul statului român a autovehiculului (microbuz) proprietatea inculpatului D.U., folosit pentru transportul persoanelor traficate, indisponibilizat prin Ordonanţa procurorului din 07 noiembrie 2012, în prezent aflat în custodia familiei inculpatului din sat Corbasca, com. Corbasca jud. Bacău.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi privind confiscarea extinsă a bunurilor imobile ce constituie proprietăţile inculpaţilor D.U., D.B., L.C., L.C.l.. M.I. şi O.M.

S-a constatat că prejudiciile cauzate părţilor civile infracţiunea de trafic de persoane au fost acoperite integral de inculpaţi.

În baza art. 163 C. proc. pen. (1968), a fost ridicată măsura asiguratorie dispusă în cursul urmăririi penale, prin ordonanţele din 07 noiembrie 2012, asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor D.U. şi L.C.

S-a luat act că numiţii T.M., L.R., M.M., M.S., M.N. şi P.R. - martori în cauză - nu s-au constituit părţi vătămate/civile în cauză.

S-a luat act de declaraţia părţilor civile B.L.C., S.G. T.C., T.N.S., B.V., B.C., T.C., B.M., B.C., formulată prin avocatul ales în sensul că nu solicită cheltuielile de judecată suportate de acestea (onorariu avocat ales) ocazionate de judecata cauzei în primă instanţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul emis la data de 11 martie 2013, în Dosarul nr. 73D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.l.l.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi, s-au dispus, între altele trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor D.U., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de persoane" prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969)(24 acte materiale) şi L.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de persoane" prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 37 lit. a) C. pen. (1969) (15 acte materiale).

Actul de sesizare a instanţei a reţinut că activitatea infracţională imputată inculpaţilor s-a concretizat în aceea că în perioada anilor 2009-2011, inculpatul L.C., zis „B." i-a racolat, transportat şi cazat în Germania pe numiţii S.G. şi S.D., cu care avea o legătură de rudenie, pe care i-a exploatat pentru diferite perioade în acest interval, prin obligarea la muncă forţată, fără respectarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

Ca urmare a condiţiilor grele de muncă, de trai şi a stării precare de sănătate, constatate de membrii familiei victimelor, la data de 19 iulie 2011, mama celor doi - numita C.M., a depus o plângere penală, în care a detaliat condiţiile exploatării în Germania a fiilor de către inculpatul L.C.

În perioada ianuarie-februarie 2011, inculpaţii L.C. şi L.C.l. au racolat, transportat şi cazat în Germania persoanele vătămate T.M. şi L.R.l., în scopul exploatării, prin obligarea la muncă forţată.

În perioada anilor 2009-2011, la diferite intervale de timp, inculpatul D.U. i-a racolat pe numiţii E.M., V.G., C.C., R.l., B.C., P.N., M.N., M.M. şi M.S.C., pe care, i-a transportat în Olanda, Germania, respectiv Marea Britanie, unde împreună cu fii săi - D.M., D.B. şi D.A.N. - i-a exploatat, prin obligarea la cerşetorie sub diverse forme.

Inculpatul D.U., profitând de faptul că în satul Buda, comuna Blăgeşti, jud. Bacău exista o comunitate de oameni foarte săraci, dar care ştiau să cânte la acordeon sau voce, în vara anului 2009, s-a deplasat împreună cu fiul său - inculpatul D.M. - în acest loc, pentru a recruta persoane dispuse să meargă în Olanda, unde să cânte şi să vândă ziare pe stradă. Inculpaţii D.U. şi D.M. le-au promis victimelor că le vor asigura transportul, cazarea la destinaţie, iar banii obţinuţi din cerşit (sub forma cântatului ori a vânzării de ziare) urmau să fie împărţiţi între victime şi inculpaţi, în mod egal.

La data de 08 martie 2012, victimele B.C., B.V., B.L.C., T.P.D., T.N.S., T.C., B.M., B.C., S.D., C.S., L.N.P., G.A.E., G.I., B.B.C., l.M.l., T.C. şi B.D. au plecat împreună cu inculpatul D.U. cu un microbuz condus de acesta spre Germania.

În Berlin, inculpatul D.U. a mers la adresa unde locuia inculpatul L.C. căruia i-a predat victimele G.A.E., G.I., B.B.C., l.M.l., T.C. şi B.D. Inculpatul L.C. Ie-a cazat pe acestea într-un alt imobil.

În aceeaşi noapte, inculpatul D.U. a predat celelalte victime, şi anume B.C., B.V., B.L.C., T.P.D., T.N.S., T.C., B.M., B.C., S.D., L.N.P. şi C.S., inculpatului M.I., zis „N." Cele zece victime şi minorul C.S. au fost cazate de către inculpatul M.I., în acelaşi imobil cu el, însă într-un alt apartament.

Cele două grupuri au fost cazate în apartamentele puse la dispoziţie de către inculpaţii L.C. şi M.I., condiţiile fiind improprii, în sensul că părţile vătămate au fost nevoite să îşi improvizeze paturi, iar la inculpatul M.I. de exemplu au locuit toate cele zece persoane într-o cameră.

După data de 14 martie 2012, victimele au fost conduse la locul de muncă, pe grupuri, astfel cum fuseseră preluate de către inculpaţii M.I., zis „N.", respectiv L.C. Inculpatul M.I., zis „N.", a desemnat pentru grupul său de „angajaţi" un şef, în persoana inculpatului O.M., care le însoţea pe părţile vătămate B.C., B.V., B.L.C., T.P.D., T.N.S., T.C., B.M., B.C., S.D. şi L.N.P. şi le păzea la locul de muncă.

Pe de altă parte, inculpatul L.C. avea şi el un şef de echipă, căruia i se spunea Lăcătuş Florin, persoană care nu a fost identificată până în prezent. Acesta avea aceleaşi atribuţii pe care le avea inculpatul O.M.

Celălalt grup, al inculpatului L.C., din care făceau parte persoanele vătămate G.A.E., G.I., B.B.C., l.M.l., T.C. şi B.D., a avut parte de condiţii chiar mai grele, în sensul că acesta i-a minţit pe oameni că înregistrarea de la primărie ar fi însemnat încheierea contractelor de muncă. Totodată inculpatului L.C., îi încuia în apartamentul în care-i caza şi nu-i mai lăsa să iasă după ora 20.00. Inculpatul L.C. nu Ie-a fixat victimelor datorii provenite din plata chiriei, însă transportul a fost evaluat la 130 de euro de persoană, actele prilejuite de înregistrare - 130 de euro, iar în ce priveşte mâncarea, inculpatul le dădea oamenilor 5 euro pe săptămână, bani pe care-i punea la comun şi le cumpăra odată alimente. Starea de dependenţă a fost realizată la fel ca în cazul inculpaţilor M.I. şi O.M., prin aceea că victimele nu ştiau limba, erau la prima ieşire în străinătate, nu erau plătiţi, iar actele de identitate erau strânse la intrarea în aeroport de către şefii de echipă. Inculpatul L.C., zis „B.", a ameninţat victimele cu acte de violenţă în situaţia în care fugeau fără a achita presupusele datorii stabilite de către ei.

Pentru a nu afla faptul că angajatorii sârbi plăteau săptămânal inculpaţilor L.C., L.C.l., M.I. şi O.M. contravaloarea muncii prestate de către victime, inculpaţii le-au impus părţilor vătămate să nu ia legătura cu cetăţenii sârbi.

În jurul datei de 13 martie 2012, la solicitarea inculpatului L.C., partea vătămată B.D. Ie-a contactat pe părţile vătămate B.G.C., Ş.l.B., B.G., B.G. şi G.N., cărora Ie-a spus că lucrează la un aeroport în Germania, în condiţii avantajoase - 600 de euro salariu, cu masa şi cazarea asigurate, iar transportul urma a fi achitat din remuneraţie. Partea vătămată Ie-a spus celor cinci că ar mai fi locuri.

Victimele B.G.C., Ş.l.B., B.G., B.G. şi G.N. au plecat a doua zi, în data de 15 martie 2012, spre Bacău, de unde au fost preluate de către inculpatul L.C.l., fiul inculpatului L.C., zis „B.", care i-a transportat în Germania. Cele cinci victime au fost cazate în acelaşi imobil pus la dispoziţie de inculpatul L.C. Inculpaţii L.C.l. şi L.C. le-au adus la cunoştinţă victimelor faptul că li se vor întocmi contractele de muncă la o dată ulterioară. Acestea au fost cazate în aceeaşi cameră cu părţile vătămate G.A.E., G.I., B.B.C., l.M.l., T.C. şi B.D., în total 11 persoane.

Victimele B.G.C., Ş.l.B., B.G., B.G. şi G.N. au fost duse şi ele la Primărie unde au fost înregistrate, la data de 19 martie 2012, iar ulterior au fost transportate la aeroport, unde au început munca în aceleaşi condiţii. Inculpatul L.C.l. era cel care transporta şi supraveghea victimele la locul de muncă împreună cu persoana neidentificată, căreia i se spunea „F."

La începutul lunii aprilie 2012, văzând condiţiile grele de cazare şi trai, faptul că inculpatul L.C.l. agresa părţile vătămate care nu respectau condiţiile impuse, iar contractul de muncă practic nu exista, partea vătămată Ş.l.B. a luat legătura cu familia sa, care i-a achitat în ţară un bilet la o cursă Eurolines.

La data de 14 aprilie 2012, victima Ş.l.B. a fugit de la locul de cazare şi s-a întors în România. Acesta a lucrat în Germania în perioada 19 martie-13 aprilie 2012 şi a primit de la inculpatul L.C. suma totală de circa 30 de euro, pentru mâncare. Trebuie precizat faptul că partea vătămată Ş.l.B. a fugit, profitând de faptul că inculpatul L.C. plecase în țară.

Tot pe data de 14 aprilie 2012, de la inculpaţii L.C.l. şi L.C. au mai fugit împreună, şi părţile vătămate B.G., B.B., B.D., G.A.E., G.I. şi B.G., profitând de faptul că inculpatul Ie-a spus să semneze ceva acte la unul dintre presupuşii angajatori sârbi. Victimele au plecat fără a avea bani la ele, fără a cunoaşte vreo limbă de circulaţie internaţională şi au mers cu diferite mijloace de transport în comun, în care au fost prinse fără bilet şi date jos. în final, părţile vătămate au ajuns la Viena, de unde au reuşit să ia legătura cu familiile, care au achitat bilete la cursa Atlassib din data de 17 aprilie 2012.

În jurul datei de 17 aprilie 2012, în presa locală a apărut un articol privitor la numărul mare de muncitori din estul Europei, care lucrau în condiţii dubioase în aeroportul Berlin Brandenburg. Ca urmare, inculpaţii L.C.l., L.C. şi M.I. nu au mai dus victimele la muncă în aeroport. Cu această ocazie, inculpatul M.I. a fugit din Germania şi l-a lăsat pe inculpatul O.M. să supravegheze oamenii. Victimele au rămas la traficanţi datorită promisiunii făcute de M.I. că le vor fi plătite zilele lucrate.

Restul părţilor vătămate ale inculpaţilor L.C.l. şi L.C., şi anume G.N., B.G.C., T.C. şi l.M., care la data de 14 aprilie 2012 erau la muncă şi nu au reuşit să fugă cu ceilalţi, au rămas la traficanţi, care le-au luat actele de identitate şi le-au interzis cu desăvârşire să plece fără a fi însoţiţi. Victimele rămase au fost duse în alte locuri la muncă, şi anume la demolări, fără a primi bani. Inculpatul L.C.l. le dădea celor 4 victime foarte puţini bani pentru mâncare, astfel că aceştia au fost nevoiţi să caute prin gunoaie, pentru a se putea hrăni.

Pentru a reţine starea de fapt menţionată şi activitatea infracţională care s-a derulat în perioada decembrie 2009-aprilie 2012, au fost coroborate mijloace de probă, după cum urmează: declaraţiile victimelor, declaraţiile martorilor, planşele foto întocmite cu ocazia recunoaşterii efectuate de către victime cu privire la locaţia în care au fost exploatate, procesele-verbale întocmit ca urmare a datelor primite de la autorităţile germane, înscrisurile puse la dispoziţie de către victime, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de rezultatul percheziţiilor domiciliare şi ale sistemelor informatice.

Modalitatea de racolare a victimelor de către inculpaţii D.U. şi D.M. a fost aceea de a asigura prin intermediul celorlalţi inculpaţi locuri de muncă în Germania, în construcţii, acest aspect rezultând din declaraţiile părţilor vătămate B.L.C. în care este evidenţiat modul în care a fost racolată victima S.G. şi celelalte victime din localitatea Ţibăneşti, judeţul laşi.

Reprezentanta sindicatului german D.B.G. din Berlin, B.W. a informat ofiţerii de poliţie delegaţi în cauză cu privire la activităţile desfăşurate împreună cu poliţia germană în cadrul cererii de asistenţă poliţienească din 23 aprilie 2012, a confirmat prezenţa victimelor la adresa din Berlin şi a faptului că nu li s-au respectat condiţiile de muncă şi de cazare de către inculpaţii M.I. şi O.M. Aceste date confirmă declaraţiile victimelor B.L.C., B.V., T.C., B.C., S.D., B.M., T.P.D., L.N.P. şi T.N.S.

La solicitarea organelor de urmărire penală autorităţile poliţieneşti germane au comunicat adresele deţinute de către inculpaţii D.U., D.M., M.I., L.C.l. şi L.C. în Berlin, precum şi eventualele date cu care figurează aceştia în evidenţele operative, constatându-se că inculpatul D.U. a fost cercetat în anul 2006 pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, acesta transporta persoane minore şi majore, le caza la adresa din Berlin, persoane care practicau cerşetoria, cântau pe străzi cât şi practicau prostituţia;

Pe plan local inculpaţii D.U., D.M. cât şi învinuitul D.B. erau cunoscuţi ca transportatori şi traficanţi de persoane pe relaţia România - Germania - Olanda - Marea Britanie, sub paravanul unei întrajutorări a celor cu un nivel redus de trai şi de educaţie racolau persoane din mediul rural pe care Ie cazau în ţările de destinaţie şi le exploatau la cerşit, veniturile obţinute fiind însuşite în mare parte de către aceştia. în cadrul urmăriri penale s-a stabilit că aceştia au transportat contracost un număr foarte mare de persoane pentru început de pe raza com. Corbasca iar ulterior din localităţile învecinate.

Dacă la început câştigurile provenite din cerşit au fost împărţite cu persoanele exploatate într-un mod în care să nu atragă nemulţumirea consătenilor, ulterior inculpaţii au căutat victime din localităţi îndepărtate pe care în mod repetat le-au exploatat la cerşit sau le-au plasat pentru muncă celorlalţi inculpaţi L.C., L.C.l. şi M.I. Profitând de acest lucru au exploatat prin obligarea la muncă forţată victimele audiate în această cauză care au fost racolate, transportate şi exploatate în perioada februarie-aprilie 2012.

Inculpatul D.U. şi-a dezvoltat o întreagă afacere din transportul şi ulterior exploatarea persoanelor în state europene, fiind monitorizate o parte din transporturile efectuate coroborate cu interceptările convorbirilor telefonice a rezultat că acesta a fost sprijinit în perioada aprilie-octombrie 2012 de către fiul său învinuitul D.B., aceştia au efectuat periodic transporturi pe relaţia România - Germania-Olanda cu microbuzele proprii, numărul persoanelor transportate fiind peste capacitatea legală de transport a autovehiculelor şi de asemenea aceştia reuşeau cu complicitatea poliţiştilor de frontieră să scoată din ţară persoane care îndeplineau condiţiile legale. Au fost monitorizate transporturile efectuate la data de 18 mai 2012 când în microbuzul condus de inculpatul D.U. sau aflat un număr de 21 persoane, atât majore cât şi minori care au declarat la controlul de frontieră că se deplasează în Germania. La 30 mai 2012 inculpatul D.U. cu microbuzul a transportat 8 persoane majore şi minore, la data de 27 iunie 2012 învinuitul D.B. a coordonat două autovehicule respectiv auto şi microbuzul în care călătoreau cu destinaţia Germania 17 persoane majore şi minore. La data de 23 septembrie 2012 cu microbuzul, inculpatul D.U. s-a prezentat la P.T.F. Nădlac pentru a ieşi din ţară având un număr de 10 persoane majore şi minore, ca urmare a unor nereguli li s-au interzis unor pasageri să iasă din ţară.

În legătură cu agresarea muncitorilor de către inculpaţii L.C. şi L.C.l. s-a reţinut că în cursul anului 2012, au coordonat mai multe grupuri de muncitori români pe cere îi plasau unor persoane de naţionalitate sârbă care la rândul lor deţineau contracte în domeniul construcţiilor. Sumele de bani se achitau de beneficiari direct inculpaţilor. Aceştia cazau victimele în apartamentele pe care le aveau închiriate şi-i transportau zilnic la locurile de muncă. în cazul împotriviri sau a încercării unora de a fugi, datorită condiţiilor grele de muncă, victimele erau ameninţate şi agresate fizic. Din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate de la posturile telefonice utilizate de inculpaţi rezultă modul în care erau plasaţi muncitorii, sumele de bani pe care le încasau de la beneficiarii lucrărilor cât şi modul în care se răzbunau pe cei care fugeau.

Din declaraţiile părţilor vătămate B.C., R.l. şi C.C., filele filele 362-365 şi 366-370 rezultă faptul că inculpatul D.U., în perioada 2009 -2011 a investit sumele de bani obţinute din exploatarea victimelor în construirea şi modernizarea imobilului cu două etaje pe care l-a construit în respectiva perioadă în satul Băcioiu, com. Corbasca, judeţul laşi.

Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a fost reţinută pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv din plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, documente puse la dispoziţie de părţile vătămate, procese verbale de verificare în bazele de date metropolitane cu privire la identitatea persoanelor, procese-verbale de supravegheri operative, procese verbale de constatare a întocmirii actelor premergătoare, procese verbale de sesizare din oficiu, procese verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice, procese verbale întocmite în urma activităţilor specifice efectuate de cadre ale poliţiei judiciare, procese verbale întocmite cu ocazia stabilirii faptelor infracţionale săvârşite de învinuiţi şi inculpaţi, procese/verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi informatice ale sistemelor ridicate de la inculpaţi, declaraţiile inculpaţilor şi învinuiţilor, procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Sub aspectul încadrării juridice a activităţii infracţionale, s-a reţinut că:

1. Faptele inculpaţilor D.U. şi D.M., care, în perioada anilor 2009-2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, le-au recrutat prin înşelăciune, pe victimele E.M., V.G., C.C., R.l., B.C., P.N., M.N. şi S.G. pe care le-au transportat, transferat şi cazat în Olanda, Germania, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii, unde împreună cu învinuitul D.B. şi numitul D.A., folosind violenţe şi ameninţări, le-au exploatat, prin obligarea la cerşetorie în sensul prevederilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, iar în luna februarie 2012, inculpaţii D.U. şi D.M. au racolat prin înşelăciune victimele B.L.C., l.M.l. B.C., T.N.S., T.C., T.C., T.P.D., B.C., B.V., B.M., G.A.E., G.I., B.B.C., B.D., S.D. şi L.N.P., pe care în luna martie 2012 le-au transportat în Germania, unde şase dintre persoanele vătămate au fost predate inculpatului L.C., ce Ie-a cazat împreună cu inculpatul L.C. lonut iar restul de zece inculpatului M.I., inculpaţi care au cazat şi transferat persoanele vătămate în oraşul Berlin, unde folosind violenţe şi ameninţări, împreună cu inculpatul O.M. le-au exploatat, prin obligarea la executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, în sensul prevederilor art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de „trafic de persoane", prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2. Faptele inculpatului L.C., care, în perioada anilor 2009-2012, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a racolat prin înşelăciune persoanele vătămate S.G. şi S.D., pe care Ie-a transportat, cazat şi transferat în Berlin, unde le-a exploatat, iar, în perioada anilor 2009-2012, împreună cu inculpatul L.C.l. le-au recrutat prin înşelăciune pe victimele T.M. şi L.R.l. B.G., B.G.C., B.G., G.N. şi Ş.l.B., pe care le-au transportat cazat şi transferat în Berlin, unde folosind violenţe şi ameninţări, le-au exploatat, prin obligarea la executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, în sensul prevederilor art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de „trafic de persoane", prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- inculpaţii D.U. şi D.M. au comis câte 24 de acte materiale, avându-se în vedere persoanele vătămate E.M., V.G., C.C., M.M., M.S.C., R.l., B.C., P.N., M.N., S.G., B.L.C., l.M.l., B.C., T.N.S., T.C., T.C., T.P.D., B.C., B.V., B.M., G.A.E., G.I., B.B.C., B.D., S.D. şi L.N.P.;

- inculpatul L.C. a comis 15 acte materiale, avându-se în vedere persoanele vătămate S.G., S.D., T.M., L.R.l., G.A.E., G.I., B.B.C., l.M.l., T.C., B.D., B.G., B.G.C., B.G., G.N.şi Ş.l.B.,

Sub aspectul laturii civile, s-au reţinut în actul de sesizare aspectele de mai jos:

În cursul urmăririi penale, părţile vătămate s-au constituit părţi civile: B.L.C. cu suma de 50.000 de euro, T.N.S. cu suma de 30.000 de euro, B.C. cu suma de 1.000 de euro, S.D. cu suma de 2.500 de euro, B.M. cu suma de 50.000 de euro, L.N.P. cu suma de 50.000 de euro, S.G. cu suma de 1.000 lire sterline, S.G. cu suma de 2.000 de euro, G.A.E. cu suma de 2.100 de euro, G.I. cu suma de 2.000 de euro, B.B.C. cu suma de 1.000 de euro, B.D. cu suma de 1.000 de euro, B.G. cu suma de 2.000 de euro, G.N. cu suma de 2.000 de euro, B.G. cu suma de 1.600 de euro, B.G.C. cu suma de 2.000 de euro, Ş.l.B. cu suma de 1.900 euro, C.C. cu suma de 3.000 euro, B.C. cu suma de 6.000 de euro, R.l. cu suma de 2.000 euro, l.M. cu suma de 1.000 de euro, B.C. cu suma de 1.500 de euro, S.D. cu suma de 6.000 de euro. Cuantumul sumelor menţionate se referă la despăgubiri civile, dar şi daune morale, aferente suferinţelor îndurate, fiind vorba în total despre 220.600 de euro şi 1.000 de lire sterline.

Părţile vătămate B.V., T.C., T.P.D., E.M. şi V.G. au precizat că se vor constitui părţi civile cu sume pe care le vor stabili în fata instanţei.

În cauză au fost luate măsuri asigurătorii până la concurenta sumei de 125.000 de euro, această sumă fiind apreciată ca prejudiciu probabil al infracţiunilor comise de către inculpaţi în dauna victimelor.

Audiați în cursul urmăririi penale, inculpaţii au negat săvârşirea faptelor, însă, în cursul judecăţii, au solicitat în termen legal aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1)-(7) C. proc. pen. (1968), afirmând în declaraţiile orale şi scrise că îşi asumă vinovăţia pentru activitatea infracţională imputată în actul de sesizare, că nu contestă probele strânse în faza urmăririi penale şi îşi însuşesc întreg materialul cauzei, făcând propuneri de administrare a probelor în circumstantiere - cereri ce au fost admise de instanţă, după ce s-a procedat la ascultarea lor şi s-au luat concluziile procurorului şi ale apărătorilor aleşi.

Evaluând întreg materialul probator existent în dosarul de urmărire penală, însuşit în totalitate de inculpaţii D.U., L.C., L.C.l., M.I., O.M. şi D.B. - prima instanţă a reţinut că mijloacele de probă examinate coroborate cu declaraţiile date de inculpaţi în faţa instanţei relevă că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este pe deplin probată.

Situaţia de fapt expusă anterior a fost reţinută de instanţă din analiza coroborată a întregului material al dosarului din faza de urmărire penală (necontestat şi însuşit în întregime de inculpaţi), respectiv: sesizarea formulată de martorul L.D. socrul părţii vătămate B.L.C. la data de 23 aprilie 2012 la B.C.C.O. laşi în care a denunţat activitatea infracţională a inculpaţilor ce formează, obiectul judecăţii de faţă; declaraţiile părţilor vătămate şi ale celorlalte victime audiate în cauză în calitate de martori ce ilustrează, cu prisosinţă modalităţile de racolare/recrutare a victimelor (prin înşelăciune), cazare, transferare şi exploatare prin muncă şi alte activităţi la care erau supuse de către inculpaţi, comportamentul agresiv al inculpaţilor în intervalul de timp în care au avut victimele sub controlul şi supravegherea lor directă, atât în locaţiile unde erau cazate acestea, cât şi la locurile de muncă unde erau duse zilnic să muncească; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, ulterior lunii aprilie 2012; procesele-verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, procesele-verbale de efectuarea percheziţiilor domiciliare şi informatice; înscrisurile depuse de părţile vătămate în susţinerea declaraţiilor date în cauză; procesele-verbale de recunoaştere a inculpaţilor de către victime, după planşele fotografice ce le-au fost prezentate de organul de urmărire penală, procese-verbale întocmite pe baza informaţiilor furnizate de autorităţile germane şi de reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Germane ulterior identificării grupurilor de victime traficate/exploatate de către inculpaţi pe teritoriul Germaniei.

Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. (1968), în sensul că faptele pentru care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată inculpaţii există şi constituie infracţiune, că vinovăţia inculpaţilor este pe deplin probată, că au fost comise în modalităţile anterior descrise, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite în cauză toate exigenţele legale pentru a fi antrenată răspunderea penală a acestora.

În considerarea elementelor de fapt reţinute mai sus, prima instanţă a constatat că, în drept, activitatea infracţională realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de „trafic de persoane" prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), faptele fiind săvârşite cu intenţie directă, în scopul exploatării forţei de muncă a părţilor vătămate şi al obţinerii unor importante sume de bani în vederea valorificării acestora în scopuri personale.

De asemenea, prima instanţă a reţinut şi forma continuată a acestei infracţiuni, întrucât racolarea/recrutarea, transportul victimelor din România în ţările europene (Olanda, Germania, Marea Britanie) cazarea, găzduirea şi exploatarea acestora prin muncă, inclusiv practicarea cerşetoriei şi cântatul pe străzi a avut loc în aceleaşi condiţii şi prin aceleaşi modalităţi şi în acelaşi scop infracţiunea în discuţie având un subiect pasiv multiplu, (fiind incidenţă Deciziei nr. 49 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, (prin care s-a statuat că traficul de persoane încriminat prin dispoziţiile din art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracţiuni aflate în concurs).

Totodată, instanţa a reţinut că infracţiunea dedusă judecăţii prezintă caracter continuat întrucât, în ce priveşte pe inculpaţii D.U., L.C. şi L.C.l., a fost demonstrat cu întreg ansamblul probator administrat în cauză că au desfăşurat activitatea de trafic de persoane în modalităţile şi în condiţiile textelor de lege incidente reţinute în cauză în mai multe etape din perioada 2009 aprilie 2012, faţă de mai multe victime, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi spre realizarea aceluiaşi scop - obţinerea/asigurarea de venituri ilicite prin exploatarea unui număr însemnat de victime.

Astfel, instanţa urmează a reţine, în drept, că:

- faptele inculpatului D.U. deduse prezentei judecăţi îmbracă conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) - constând în aceea că în perioada 2009 - 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a racolat prin înşelăciune că pe părţile vătămate R.l., C.C., B.C., E.N., V.G., S.G., P.N. şi M.N. (acestea două din urmă, deşi au calitate de victime în sensul art. 3 din Legea nr. 678/2001, au fost ascultaţi în calitate de martori, potrivit opţiunilor exprimate în declaraţiile de urmărire penală), pe care Ie-a transportat, transferat şi cazat în Olanda, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, unde împreună cu inculpaţii D.B. şi numitul D.A., D.M., prin violenţe fizice şi psihice, le-au exploatat, prin obligare la cerşetorie - în sensul art. 2 pct. 2 lit. c din Legea nr. 678/2001 iar în februarie 2012 acelaşi inculpat, împreună cu D.M.a racolat, prin înşelăciune, pe victimele B.L.C., l.M.l., B.C., T.N.S., T.C., T.C., T.P.D., B.C., B.V., B.M., G.A.E., G.I., B.B.C., B.D., S.D. şi I.N.P. pe care în luna martie 2012 Ie-a transportat în Germania (cu microbuzul marca, proprietatea sa personală) unde a predat o parte dintre acestea (şase părţi vătămate) inculpatul L.C. ce au fost cazate şi exploatate de acesta din urmă împreună cu inculpatul L.C.l., iar altă parte ((zece) dintre părţile vătămate au fost predate inculpatului M.I. ce Ie-a cazat şi transferat în oraşul Berlin unde folosind violenţe şi ameninţări, împreună cu inculpatul O.M. le-au exploatat, prin obligarea la executarea unei munco cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, în sensul prevederilor art. 2, pct. 2 lit. a) din legea citată (în total fiind traficate şi exploatate de către inculpaţi în condiţiile arătate 24 de persoane);

- faptele inculpatului L.C. care, în intervalul iunie 2009 -2012, la diferite perioade de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a racolat, transportat, cazat şi transferat în Berlin pe părţile vătămate S.G. şi S.D. (fapte din iunie 2009), pe martorii T.M. şi L.R. (în ianuarie - februarie 2010) şi pe părţile vătămate B.G., B.G.C., B.G., G.N., Ş.l.B. (transportate de inculpatul L.C.l., la solicitarea tatălui său, inculpatul L.C. în ziua de 13 martie 2012, din România în Germania), precum şi pe părţile vătămate G.A.E., G.I., B.B.C., l.M.l., T.C., B.D. (racolate şi transportate în Germania de inculpatul D.U.), pe care le-au transportat în Berlin, unde folosind violenţe şi ameninţări, le-au exploatat, prin obligarea la executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate în sensul art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 671/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce priveşte pe inculpatul L.C., instanţa a constatat că, în raport de antecedenţa penală a acestuia ilustrată de fişa de cazier judiciar şi de hotărârile de condamnare depuse la dosarul cauzei, se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei în rechizitoriu, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969) privind recidiva post condamnatorie şi aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. b) din acelaşi cod privind recidiva postexecutorie, precum şi al aplicării dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din C. pen. (1969).

Astfel, din datele cauzei, a rezultat că infracţiunea continuată de trafic de persoane dedusă prezentei judecăţi reţinută în sarcina inculpatului L.C. se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (1969) în raport cu condamnarea suferită de acesta prin sentinţa penală nr. 154 din 07 iunie 2001 a Judecătoriei Podu Turcului, rămasă definitivă şi menţinută prin Decizia penală nr. 714/A din 11 septembrie 2001 a Tribunalului Bacău (definitivă la 12 octombrie 2001) prin care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare ce a fost executată în intervalul 20 aprilie 2001 - 06 iunie 2003, fiind liberat condiţionat cu un rest de 501 zile închisoare (executarea în întregime şi liberarea la termen expirând la 19 octombrie 2004, conform referatului aflat la dosarul cauzei.

În speţă, termenul de reabilitare judecătorească - de 5 ani - calculat conform art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen. la art. 136 alin. (1) C. pen. (1969) şi conform Deciziei nr. 3/2009 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţiile unite, privind condamnarea anterior menţionată (termen ce a început să curgă începând cu 20 octombrie 2004) a fost întrerupt prin săvârşirea de către inculpat, în cursul lunii iunie 2009 a primelor acte de executare de trafic de persoane (constând în racolarea, transportarea, cazarea şi exploatarea în Germania a două victime S.G. şi S.D., ambele părţi vătămate şi civile în prezenta cauză) ce intră în alcătuirea infracţiunii continuate deduse prezentei judecăţi, deci anterior datei de 20 octombrie 2009 la care s-ar fi împlinit termenul menţionat, instanţa având în vedere pentru aceasta şi Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 20 iunie 1987 cu privire la data când infracţiunea se consideră săvârşită şi la efectele juridice pe care le produc infracţiunile continue/continuate în timpul cât durează săvârşirea lor (pct. 2 alin. final din dispozitivul deciziei citate).

Instanţa a reţinut, deci, în raport de datele menţionate, că infracţiunea dedusă judecăţii imputată inculpatului (epuizată în aprilie 2012 - data săvârşirii infracţiunii continuate ce are relevanţă la stabilirea stării de recidivă) nu se află în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea anterioară (de - 3 ani şi 6 luni închisoare), pedeapsa fiind considerată executată integral la data de 19 octombrie 2004, ci se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (1969), dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. pen. (1969) fiind inoperante în raport cu momentul consumării primelor acte de trafic de persoane din luna iunie 2009.

Totodată, instanţa constată că infracţiunea dedusă judecăţii imputată aceluiaşi inculpat este săvârşită în stare de pluralitate intermediară în raport cu condamnarea suferită de acesta în baza sentinţei penale nr. 2523 din 16 decembrie 2008 a Judecătoriei Bacău modificată prin Decizia penală nr. 655 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, pentru fapte penale incriminate de art. 293 şi art. 289 C. pen. comise în intervalul 25 februarie 2004 - 02 martie 2004, deci în termenul de liberare condiţionată, pedeapsa aplicată prin sentinţa menţionată fiind de 6 luni închisoare (pedeapsă rezultantă compusă dintr-o pedeapsă de 3 luni închisoare şi o pedeapsă de 6 luni închisoare), nefiind îndeplinită, în speţă, cerinţa impusă de legiuitor în art. 37 lit. a) C. pen. (1969) privind termenul I al recidivei postcondamnatorii şi nici cerinţele legale pentru a se reţine concursul de infracţiuni.

Fiind dovedită existenţa faptelor, comiterea de către inculpaţi în circumstanţele de Ioc, mod, timp reţinute în actul de sesizare, pe baza mijloacelor de probe anterior enunţate, instanţa a dispusantrenarea răspunderii penale a acestora, tratamentul sancţionator urmând a fi stabilit cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textul de încriminare, de regimul de sancţionare a infracţiunii continuate care reprezintă o cauză generală de agravare a pedepsei stabilite în art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), de gradul de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă infracţiunile analizate prin prezenta sentinţă, de durata de timp pe care s-a desfăşurat activitatea infracţională, de pluralitatea de victime traficate, de urmările care s-au produs şi care s-ar fi produs în cazul în care acţiunile ilicite ale inculpaţilor nu ar fi fost curmate, de întreg ansamblul circumstanţelor în care s-a consumat activitatea infracţională, de rolul şi contribuţia avută de fiecare dintre inculpaţi în luarea şi materializarea deciziei infracţionale, de scopul activităţilor ilicite încriminate, de circumstanţele personale ale inculpaţilor.

În ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa constată că aceştia, mai puţin inculpatul L.C., nu prezintă antecedente penale, au recunoscut săvârşirea faptelor doar în faza judecăţii, şi au depus diligente sporite pentru acoperirea integrală a prejudiciilor cauzate persoanelor traficate în condiţiile anterior menţionate.

Toate aceste elemente, dar şi probele depuse la dosar pentru dovedirea circumstanţelor personale nu relevă decât aspecte ce ţin de limita minimă a unui comportament normal pretins de comunitate, societate oricărui individ normal şi, raportat la natura şi gravitatea faptelor penale comise, la importanţa relaţiilor sociale încălcate prin conduita infracţională, nu îndreptăţesc reţinerea legală a vreunei circumstanţe atenuante, astfel cum s-a solicitat de către apărare.

Ţinând seama şi de dispoziţiile art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. (1968) instanţa a aplicat inculpaţilor pedepse cu închisoarea al căror cuantum a fost însă stabilit şi în raport de gradul de implicare/participare al fiecăruia dintre inculpaţi la activitatea infracţională, de numărul de victime traficate, de durata în timp a acţiunilor de traficare/exploatare în sensul legii anterior citate.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.U., instanţa, ţinând seama de faptul că activitatea infracţională imputată acestuia s-a derulat într-un interval mai mare de timp şi pe teritoriul mai multor ţări europene, (respectiv, începând din vara anului 2009, anii 2010, 2011, februarie - aprilie 2012), că i-a angrenat în realizarea scopului infracţional şi pe fiii săi D.M., D.A. şi D.B., de numărul mare al persoanelor traficate (24 victime), de rolul său esenţial în reuşita întregii activităţi infracţionale (concretizat în racolarea/recrutarea, transportul efectuat personal de acesta cu autoturismul proprietate personală a victimelor traficate, în cazarea, transferarea şi plasarea unora dintre acestea celorlalţi inculpaţi, instanţa îi va aplica o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) Iit. l) teza a ll-a şi Iit. b) C. pen. (1969) pentru o durată de 3 ani.

Referitor la inculpatul L.C., instanţa i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a ll-a şi Iit. b) din C. pen. (1969) pentru o durată de 3 ani, ţinând seama la stabilirea cuantumului acesteia de aceleaşi elemente enunţate mai sus (numărul victimelor traficate fiind de 15, perioada de derulare a activităţii infracţionale fiind iunie 2009, februarie 2011, martie - aprilie 2012), de rolul esenţial avut în realizarea scopului infracţional şi în angrenarea în această activitate ilicită şi a fiului său L.C.I., dar, în plus va fi avută în vedere şi antecedenţa penală a acestuia ce rezultă din datele expuse anterior.

S-a dat da eficientă juridică dispoziţiilor din art. 40 alin. (1) C. pen. (1969), infracţiunea dedusă judecăţii fiind săvârşită în stare de pluralitate intermediară în raport cu faptele penale pentru care a fost antrenată răspunderea sa penală prin Decizia penală nr. 655 din 29 octombrie 2010 a-Curţii de Apel Bacău.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, între alţii, inculpaţii D.U. şi L.C., care, au invocat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este netemeinică pentru următoarele motive:

a) instanţa de fond nu a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), deşi la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri în circumstantiere din care rezultă circumstanţele lor personale, atitudinea corectă a acestora în raporturile cu organele judiciare, precum şi faptul că întreaga latură civilă a procesului penal a fost reparată prin achitarea daunelor materiale şi morale solicitate de către părţile civile.

b) s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen.

Prin motivele de apel scrise şi susţinute oral de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, s-a invocat faptul că, prin nereţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1), lit a), b) şi c) C. pen., inculpaţii au fost lipsiţi de beneficiul unei individualizări prin raportare la toate criteriile enunţate la art. 72 C. pen.,

Prin decizia penală nr. 189 din 7 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.U. şi L.C. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Pentru a decide astfel, Curtea a constată că, în cauză, instanţa de fond

a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se în mod corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpaţilor apelanţi, ce nu a fost contestată prin motivele de apel, dându-se în drept o justă încadrare juridică a faptelor.

Constatând întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, Curtea a apreciat că prima instanţă, în mod corect, i-a condamnat pe inculpaţii D.U. şi L.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu art. 320¹ alin. (1) şi 7 C. proc. pen. (1968) (24, respectiv 15 acte materiale).

În baza propriului examen, Curtea a constatat că inculpaţii au avut, în faza de urmărire penală, o poziţie procesuală nesinceră atât în faţa procurorului (filele filele 13 -14 şi 24 -26 vol. IV d.u.p.) cât şi în faţa judecătorului care a soluţionat propunerea de arestare preventivă (filele 26, 27 Dosar nr. 10251/99/2012), poziţie procesuală necorespunzătoare pe care a menţinut-o şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (filele 238, 239 vol. IV d.u.p.).

Curtea a apreciat că vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită de întregul material probator administrat în faza de urmărire penală şi însuşit de către inculpaţi, relevante fiind: declaraţiile părţilor vătămate şi ale celorlalte victime audiate în cauză în calitate de martori ce ilustrează, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, ulterior lunii aprilie 2012; procesele-verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi informatice; înscrisurile depuse de părţile vătămate în susţinerea declaraţiilor date în cauză; procesele-verbale de recunoaştere a inculpaţilor de către victime după planşele fotografice ce le-au fost prezentate de organul de urmărire penală, procese-verbale întocmite pe baza informaţiilor furnizate de autorităţile germane şi de reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Germane ulterior identificării grupurilor de victime traficate/exploatate de către inculpaţi pe teritoriul Germaniei, toate acestea coroborate cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a faptelor dată în faţa instanţei de judecată .

Totodată, Curtea a constatat că pedepsele aplicată inculpaţilor au fost individualizate cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), iar, în ceea ce priveşte limitele speciale de pedeapsă, astfel cum au fost reduse cu o treime, acestea sunt de la 3 ani şi 4 luni la 10 de ani.

S-a apreciat că gradul de pericol social al faptelor săvârşite de către inculpaţi este unul foarte ridicat, având în vedere numărul mare al victimelor racolate, transportate, cazate şi exploatate prin obligarea la practicarea cerşetoriei ori prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, respectiv 24, respectiv 15; perioada mare de timp în care s-a derulat activitatea infracţională, respectiv din vara anului 2009 şi până în lunile februarie-aprilie 2012; caracterul transfrontalier al activităţilor infracţionale coroborat şi cu numărul mare de ţări pe teritoriul cărora a exploatat victimele traficului de persoane, respectiv în Anglia, Olanda şi Germania; agresiunile verbale şi fizice ca metodă de control, dar şi ca metodă coercitivă (reală sau „anticipată") în scopul obţinerii obedienţei privind interdicţiile impuse şi comportamentele aşteptate; în cazul victimelor, pe care Ie-a exploatat prin practicarea cerşetoriei, inculpatul D.U. împreună cu fiii săi, le ridica întreaga sumă obţinută prin vânzarea de ziare ori prin cântatul pe stradă la acordeon, ţinându-i pe aceştia într-o stare de dependenţă financiară totală, iar în cazul în care victimele îşi solicitau partea lor de bani obţinută prin cerşetorie inculpatul le aplica corecţii fizice (a se vedea în acest sens violenţele exercitate împotriva părţii vătămate B.C., de către D.M. şi D.B., ce au fost puşi de inculpatul D.U., tatăl acestora, parte vătămată fiind legată de un copac într-o pădure şi lovită, apoi abandonată în acel loc), iar în cazul victimelor, pe care Ie-a exploatat inculpatul L.C., ţinându-i pe aceştia într-o stare de dependenţă financiară total, calculându-le datorii de câte 130 de euro pentru transport, dându-le doar 5 euro pe săptămână pentru mâncare, ameninţările cu actele de violenţă în cazul în care doreau să fugă fără a plăti datoriile; condiţiile inumane de cazare a părţilor vătămate, respectiv 16-17 persoane într-o cameră; angrenarea de către inculpat în realizarea scopului infracţional a membrilor familiei.

Curtea a apreciat că toate aceste împrejurări de fapt demonstrează şi un pericol social ridicat al persoanei inculpaţilor, având în vedere că acesta şi-a însuşit un comportament infracţional, ce a devenit pe o perioadă mare de timp un mod de viaţă şi o sursă facilă de câştig. Pentru inculpatul D.U., periculozitatea socială ridicată este conturată şi de faptul că a exploatat un număr mare de persoane prin obligarea la practicarea cerşetoriei, persoanele traficate au fost reduse la condiţia de „sclav" sau de „marfă", au fost supuse unui fenomen de dezumanizare, fapt ce denotă un caracter antisocial structurat al inculpatului, dar şi un potenţial criminogen important, iar antecedentele penale ale inculpatului L.C. vin să dovedească pericolul social ridicat, acesta săvârşind faptele deduse judecăţii în stare de recidivă postexecutorie faţă de condamnarea la o pedeapsa de 3 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 154 din 07 iunie 2001 a Judecătoriei Podu Turcului, dar şi în perioada liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2523 din 16 decembrie 2008 a Judecătoriei Bacău.

Mai mult, inculpaţii au dat dovadă şi de o poziţie procesuală necorespunzătoare în faza de urmărire penală, iar în faza cercetării judecătoreşti deşi au recunoscut faptele, au încercat să minimizeze răspunderea lor, apreciind că, deşi a exploatat mai multe persoane prin obligarea la practicarea cerşetoriei (D.U.) sau prin obligarea la executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate (L.C.), s-ar fi comportat decent cu acestea prin asigurarea hranei şi a mijloacelor de locuit.

În ceea ce priveşte achitarea pretenţiilor civile către părţile civile, Curtea a apreciat că prima instanţă a avut în vedere această împrejurare favorabilă inculpaţilor la individualizarea judiciară a pedepselor şi că nu se impune a se da acestei împrejurări valenţele unei circumstanţe atenuante, întrucât recunoaşterea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare este posibilă doar în cazul în care împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, cerinţă ce nu este obiectivată în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.U., referitor la critica nereţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), Curtea a constatat că este vădit nefondată având în vedere că lipsa antecedentelor penale devine o împrejurare lipsită de orice relevanţă juridică prin compararea cu fapta inculpatului, respectiv de trafic de persoane în formă continuată.

S-a apreciat că, în mod fondat, nu au fost reţinute ca fiind relevante înscrisurile în circumstanţiere depuse de către inculpat, având în vedere că presupusa conduită preinfracţională bună a acestuia ce ar rezulta din aceste înscrisuri, este infirmată chiar de comportamentul antisocial al inculpatului, avut pe o perioadă foarte mare de timp, iar caracterul organizat al activităţilor infracţionale face dovada existenţei potenţialul criminogen şi înainte de săvârşirea faptelor, care nu pot fi considerate acţiuni spontane ori accidentale ale inculpatului. Mai mult, evidenţele operative ale autorităţilor poliţieneşti germane relevă faptul că inculpatul D.U. a fost cercetat în anul 2006 pentru comiterea faptelor de trafic de persoane şi trafic de minori, persoane care practicau cerşetoria, cântau pe străzi ori practicau prostituţia.

În ceea ce priveşte comportamentul corespunzător în familie, acesta nu este dovedit în cauză ci dimpotrivă este infirmat de faptul că, deşi are 7 copii, din care 6 majori, a înţeles să-i implice în activităţile infracţionale pe 5 dintre aceştia, respectiv pe D.l., D.M., D.B., D.A.N. şi D.L., fiind evident faptul că educaţia copiilor nu a vizat formarea de către aceştia a unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Şi faptul că inculpatul face parte dintr-un cult religios, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă în a caracteriza pozitiv persoana acestuia, atât timp faptele acestuia au făcut dovada unei lipse de moralitate dar şi de empatie faţă de semeni.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.C., referitor la critica nereţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), Curtea o constatat a fi vădit nefondată având în vedere antecedentele penale ale inculpatului L.C., iar faptul că inculpatul suferă de mai multe boli nu prezintă relevanţă la individualizarea judiciară a pedepselor, având în vedere gravitatea faptelor şi a persoanei inculpatului care impun aplicarea unei pedepse ferme şi executarea acesteia în regim de detenţie.

Aşa fiind, Curtea a constatat că natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptelor dar şi consecinţele produse, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa de fond, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen. (1969), iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea a constatat că prima instanţă, în mod corect, a apreciat că, faţă de gravitatea faptelor şi gradul ridicat de periculozitate a persoanei inculpatului D.U., reeducarea acestuia se poate înscrie pe o traiectorie prosocială doar în condiţiile exercitării unei intervenţii psihosociale desfăşurate în regim penitenciar.

Faţă de cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni, ce constituie primul termen al recidivei postexecutorii, Curtea a constatat că inculpatul L.C. nu are vocaţie la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 861 C. pen., respectiv să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii D.U. şi L.C.

Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat D.U. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise (depuse la data de 20 decembrie 2013 - filele 32-41) dar şi cu ocazia dezbaterilor, că instanţele inferioare au făcut o greşită aplicare a legii întrucât nu au reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969), deşi la dosar au fost depuse înscrisuri din care rezultă circumstanţele personale, atitudinea corectă în raporturile cu organele judiciare, faptul că întreaga latură civilă a fost reparată prin achitarea daunelor materiale şi morale, fapt ce a determinat aplicarea unor pedepse greşit individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al formei de executare.

Totodată, s-a mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen., precizând că legea mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară, întrucât ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen. (1969), limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele prevăzute de noul C. pen., iar, în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al infracţiunii continuate legea mai favorabilă este actuala reglementare.

Recurentul inculpat L.C. a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 4 aprilie 2014 (filele 146, 147) şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct 172 C. proc. pen. (1968) că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., întrucât instanţele inferioare nu au reţinut dispoziţiile art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. (1969)

Totodată, s-a solicitat aplicarea art. 5 C. pen. pe instituţii autonome şi a precizat că legea mai favorabilă o reprezintă actuala reglementare care prevede limite mai reduse ale pedepsei pentru infracţiunea de trafic de persoane, iar, în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al recidivei, al infracţiunii continuate si al concursului de infracţiuni a arătat că legea mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursurile declarate de inculpaţi ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din Legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

2. În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, referitor la criticile formulate de inculpatul D.U., în sensul că, în mod greşit, nu au fost reţinute dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. (circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi care vizează greşita aplicare a legii,) Înalta Curte constată, că, prin formularea acestora, se contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţe, însă aceste critici puteau fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, dar numai în ipoteza existentei unei erori grave de fapt. însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, motiv pentru care aspectele invocate de recurent nu mai pot fi supuse analizei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, nici critica recurentului L.C. referitoare la greşita individualizare a pedepsei nu poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct 172 C. proc. pen., care, aşa cum s-a arătat, vizează greşita aplicare a legii, iar nu chestiuni de temeinicie, precum cele invocate de inculpat. Pentru acelaşi motiv, respectivele critici nu pot fi analizate, din oficiu, nici prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., care se referă la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind deci supuse cenzurii instanţei de ultim control judiciar doar aspecte ce vizează nelegalitatea pedepsei, iar nu şi chestiuni referitoare la netemeinicia acesteia. 3. Raportat la solicitarea recurenţilor inculpaţi referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 13 decembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului declarat de acesta, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de fată, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (trafic de persoane) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care şi Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii D.U. şi L.C. din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că acestea trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanţa trebuie să-l soluţioneze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii şi instituţii pe care le conţine fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispoziţiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.

În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o entitate omogenă, coerentă şi unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiihd posibilă aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilităţii legilor şi s-ar nesocoti logica sanctionatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu consecinţa distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât şi de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituţional al legalităţii pedepsei (art. 23 alin. (1)2 din Constituţie) presupune cu necesitate, aşa cum, în mod constant a statuat şi C.E.D.O. (Hotărârea din 4 mai 2000 pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravităţii consecinţelor nerespectării ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziţii mai blânde din cele două Coduri penale, multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condiţiile în care nici C. pen. şi nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumera aşa-numitele instituţii autonome şi nici nu menţionează criteriile în funcţie de care pot fi, eventual, determinate acestea.

Pe de altă parte, prin combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaţilor judecaţi după intrarea în vigoare a noului Cod o situaţie mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluţionate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracţiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpaţii judecaţi după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârşit infracţiunile sub imperiul legii vechi.

Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este şi acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situaţiile în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 şi art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Referitor la art. 10, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, raţiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni în situaţii tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C. pen. din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activităţii legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracţiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât şi tuturor situaţiilor cu relevanţă juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situaţia pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia după 1 februarie 2014.

De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivităţii legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiţionată aplicată conform art. 81 C. pen. (1969), în condiţiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe şi nu pot retroactiva.

Rezultă, aşadar, că aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive nu îşi găseşte fundamentul-în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înţelesul dat acestui termen de art. 173 C. pen., respectiv acela de „dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege".

Toate aceste considerente deduse din voinţa legiuitorului conduc înalta Curte, în majoritate, la concluzia inadmisibilităţii combinării dispoziţiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia legi - permiţând, practic, judecătorului să legifereze şi ajungându-se, astfel, la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, calitate în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit.

În acelaşi sens, al inadmisibilităţii aplicării concomitente a dispoziţiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Constituţională (Deciziile nr. 1470 şi nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, publicate în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011), care a arătat că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile . vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze", aceste considerente, ataşate dispozitivului, fiind general obligatorii, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în M. Of. nr. 392 din 14 iunie 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 482 din 7 iulie 2011; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în M. Of. nr. 350 din 13 iunie 2013; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

În mod similar s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în Decizia de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidenţa cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menţionat că principiul aplicării legii penale mai favorabile „impune aplicarea legii mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora dintre dispoziţiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menţionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţiile din altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia „lege mai favorabilă" şi nu „dispoziţii mai favorabile ale unei legi".

Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive şi crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuţiilor de legiferare, a fost subliniată şi în doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: Vintilă Dongoroz, losif Fodor, Siegfrid Kahane, Nicoleta lliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, „Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală", vol. I, Ed. Academiei RSR, 1969, pag. 80; Traian Pop, „Drept penal comparat, Partea generală", 1923, pag. 119 şi urm.; Constantin Mitrache, „Drept penal român", Ed. a IX-a, 2012, pag. 102; Constantin Bulai, „Drept penal român, Partea generală", voi. I, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL, 1992, pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, loan Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, loan Molnar, llie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu, „Explicaţii preliminare ale noului C. pen.", vol. I, Ed. Universul Juridic, 2010, pag. 67,72-73.

Transpunând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, înalta Curte, în majoritate, constată că legea mai favorabilă inculpaţilor este, în concret, C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.

Astfel, inculpaţii D.U. şi L.C. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele inferioare pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzută de art; 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, reţinându-se dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. (1968), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv de la 2 ani la 6 ani şi 8 luni, prin aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (1968).

Şi de această dată, Înalta Curte constată că, în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, sancţiunile penale stabilite se situează în limitele prevăzute de noua codificare, astfel încât nu se impune modificarea cuantumului acestora în recurs, cale de atac, prin care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost restrâns controlul judiciar doar la chestiuni de drept, respectiv la aspecte ce vizează nelegalitatea sancţiunii aplicate de instanţele inferioare, chestiune ce nu se regăseşte în speţă, pedepsele aplicate inculpaţilor respectând principiul constituţional al legalităţii.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţele inferioare nu au dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei.

Pe de altă parte, se observă, însă, că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni (situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă inculpaţilor D.U. pentru care s-a reţinut un număr de 24 de victime traficate şi L.C. pentru care s-a reţinut un număr de 15 victime traficate), al cărui tratament penal constă în cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), spre deosebire de legea anterioară, mai favorabilă, care prevede cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969).

Totodată, Înalta Curte constată că, în speţă, s-a reţinut doar pentru inculpatul L.C. săvârşirea infracţiunii sus menţionate în stare de recidivă postexecutorie, astfel încât, reglementarea anterioară este mai favorabilă inculpatului din perspectiva tratamentului sancţionator, art. 40 alin. (1) din vechiul C. pen. stabilind posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special, precum şi a adăugării unui spor de până la 5 ani în situaţia în care maximul este neîndestulător (pedeapsă aplicată potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), în timp ce noua codificare instituie în art. 43 alin. (5) obligativitatea majorării cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune, ajungându-se, în speţă, la limite de pedeapsă situate între 3 şi 10 ani închisoare, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 41 C. pen.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte, în majoritate, constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpaţi este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.

Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968) aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în majoritate, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.U. şi L.C.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va deduce prevenţia inculpatului D.U. de la 1 noiembrie 2012 la zi, iar pentru inculpatul L.C. de la 10 aprilie 2010 la 24 august 2010 şi de la 1 noiembrie 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat D.U. va fi obligat la plata sumei de 1.750 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de 1450 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați, din oficiu pentru părţile civile, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției recurentul inculpat L.C. la plata sumei de 2.050 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei, reprezentând onorariul apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justlpi, iar suma de 1.450 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru părţile civile, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.U. şi L.C. împotriva Deciziei penale nr. 189 din 7 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.U., durata prevenţiei de la 1 noiembrie 2012 la 8 mai 2014.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.C., durata prevenţiei de la 10 aprilie 2010 la 24 august 2010 şi de la 1 noiembrie 2012 la 8 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat D.U. la plata sumei de 1.750 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 Iei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de 1.450 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru părţile civile, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat L.C. la plata sumei de 2.050 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de 1.450 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru părţile civile, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţaţă în şedinţa publică, azi 8 mai 2014.

Opinie separată

Contrar opiniei majoritare apreciez, că în cauză, se impunea admiterea recursurilor inculpaţilor D.U. şi L.C. numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 7 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului- 8 mai 2014 - a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurenţi, instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care sunt acuzaţi. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu, instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei;

c) Instituţiile autonome în raport cu incriminarea şi sancţiunea.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat:

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuante, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare] şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche şi efectele acuzaţiei în legea nouă, apreciind care lege este mai favorabilă, iar ca urmare a stabilirii legii mai favorabile, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidenţă în cazul unor instituţii diferite de incriminare şi sancţiune este impusă de lege, de jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

- instituţii autonome definite ca atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport cu încadrarea juridică şi sancţiunea în cazul recidivei (art. 9), al pluralităţii de infracţiuni (art. 10), al suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 15, art. 22), al măsurilor educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară neechivocă, în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte;

- instituţii autonome definite în jurisprudenţa: art. 320¹ C. proc. pen. anterior (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1483/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2011, conform căreia în această materie principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile).

Aplicarea legii penale mai favorabile, în raport cu instituţiile care funcţionează autonom, a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz, în C. pen. adnotat din 1936, arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este de asemenea îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia], ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată, conform uneia din legi, se poate recurge la instituţiunile care funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului." Aceeaşi idee este regăsită şi în C. pen. comentat şi adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel etc. şi este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, pag. 32-41, Constantin Mitrache în Explicaţii preliminare ale noului C. pen., pag. 76 parag. 1, pag. 77).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin lex tertias au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. în aplicarea acestui principiu, legea nouă nu trebuie să devină sub niciun aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport cu situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravenţională, după caz.

În aplicarea acestui principiu, în raport cu Legea nr. 187/2012 care stabileşte modalitatea aplicării autonome a legii penale mai favorabile într-un anumit număr de cazuri concrete, mecanismul aplicării legii penale mai favorabile în cadrul unor instituţii autonome este incident în speţă.

Faţă de aceste considerente, constat că infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 -sancţionată anterior cu pedeapsa de la 5 la 15 ani închisoare- îşi găseşte corespondent în legea nouă în art. 210 C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.

Comparând limitele de pedeapsă din cele două legi, constat că legea nouă este mai favorabilă, motiv pentru care se impune reducerea proporţională a pedepselor aplicate inculpaţilor ţinând seama de noile limite, cât şi de dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior pentru inculpatul L.C.

Condiţiile de existenţă şi tratament sancţionator prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior sunt mai favorabile ca cele prevăzute de art. 35, art. 36 din noul C. pen., motiv pentru care se vor aplica dispoziţiile din legea veche.

Se vor aplica pedeapsa complementară şi accesorie prevăzută de legea nouă, conform dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Faţă de aceste considerente, am apreciat că se impune admiterea recursurilor inculpaţilor D.U. şi L.C., casarea, în parte, a deciziei recurate şi a sentinţei penale nr. 384/2013 a Tribunalului Iaşi numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi pe cale de consecinţă, reducerea proporţională a pedepselor aplicate în raport de noile limite de pedeapsă, ţinând seama de instituţiile autonome aplicabile în cauză (art. 41 alin. (1) C. pen. anterior, art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior).

← ICCJ. Decizia nr. 1570/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 1572/2014. Penal. Traficul de minori (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1566/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1568/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1569/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1570/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1572/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1575/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1835/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2073/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs