ICCJ. Decizia nr. 1572/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1572/2014
Dosar nr. 5405/91/2012
Şedinţa publică din 8 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 151 din 04 iulie 2013 Tribunalul Vrancea l-a condamnat pe inculpatul B.M.E., pentru comiterea:
- infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) Legea nr. 678/2001, trafic de minori, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 pct. 2 C. pen. (1969) la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C. pen. (1969).
- infracţiunii prevăzută de art. 8 Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 pct. 2 C. pen. (1969), art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).
În temeiul art. 33, 34 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 35 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, 64 lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) pe perioada executării pedepsei.
A menţinut starea de arest preventiv în temeiul art. 350 C. proc. pen. (1968).
În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării şi reţinerii preventive începând cu 21 august 2012 şi până la pronunţare.
L-a condamnat pe inculpatul S.V.M., pentru comiterea:
- infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 pct. 2 C. pen. (1969), la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) ;
- infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 pct. 2 C. pen. (1969) la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, 64 lit. b) C. pen. (1969).
În temeiul art. 33, 34 C. pen. (1969) a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 64 lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.
A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) pe perioada executării pedepsei.
A menţinut starea de arest preventiv/in temeiul art. 350 C. proc. pen. (1968).
În temeiul art. 88 C. pen. (1969) a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 29 noiembrie 2012, până la pronunţare.
L-a condamnat pe inculpatul S.C.D., pentru comiterea :
- infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 37 lit. a) C. pen. (1969) art. 74 pct. 2 C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969), la 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 64 lit. b) C. pen. (1969);
- infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 pct. 2 C. pen. (1969), art. 37 lit. a) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) la 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a,lit. b) C. pen. (1969).
În temeiul art. 33, 34 C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 35 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969) pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, 64 lit. b) C. pen. (1969), pe perioada executării pedepsei.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968) a achitat inculpatul pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
În temeiul art. 61 C. pen. (1969) a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 337 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 32/2010 de Judecătoria Panciu, şi a contopit acest rest în pedeapsa aplicată.
Inculpatul S.C.D. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară.
A menţinut starea de arest preventiv, în temeiul art. 350 C. proc. pen. (1968).
În temeiul art. 88 C. pen. (1969) a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 21 august 2012, până la pronunţare.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001, a dispus confiscarea banilor dobândiţi în urma săvârşirii infracţiunilor astfel: 1.000 lei de la inculpatul B.M.E.; 2.000 lei de la inculpatul S.C.D.; 2.000 lei de la inculpatul S.V.M.
A admis în parte acţiunea civilă promovată de partea vătămată A.C..
A obligat inculpaţii S.V.M. şi S.C.D., în solidar la 2000 lei şi pe inculpatul B.M.E. la 1.000 lei, daune morale către partea vătămată-parte civilă A.C.
A respins cererea privind celelalte daune morale, ca neîntemeiate.
A respins cererea privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 211/2004.
A obligat inculpaţii în temeiul art. 189, 191 C. proc. pen. (1968), la câte 2000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei onorarii apărători din oficiu la urmărirea penală şi câte 400 lei - onorarii apărător din oficiu la cercetarea judecătorească a cauzei. Onorariile apărătorilor din oficiu, urmând a fi avansate din fondurile M.J., până la achitarea de către inculpaţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 9/D/P/2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: B.M.E., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), S.C.D., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 8 Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. (1), (2), (3) Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 329 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), S.V.M., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 8 Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
Acuzaţiile aduse au fost formulate pentru inculpaţi, astfel:
1. B.M.E., constând în aceea că, în perioada noiembrie 2011- ianuarie 2012, împreună cu inculpatul S.C.D. a iniţiat un grup în vederea săvârşirii de trafic de minori cu scopul de a exploata sexual persoane de sex feminin care nu aveau împlinită vârsta de 18 ani.
De asemenea, la începutul lunii noiembrie 2011 inculpatul B.M.E. a racolat-o şi găzduit-o pe minora A.C., pe care a exploatat-o sexual prin ameninţare şi exercitare de violenţe, racolându-i mai mulţi clienţi în scopul practicării prostituţiei, sumele de bani obţinute din aceste activităţi infracţionale însuşindu-şi-le aproape în întregime. La începutul lunii decembrie 2011 în urma unei înţelegeri între acest inculpat şi inculpatul S.C.D., iar ulterior şi cu inculpatul S.V.M. minora a fost exploatată sexual de către cei doi fiind găzduită de către acesta din urmă tot în scopul exploatării sexuale, activitatea infracţională încetând în jurul datei de 20 ianuarie 2012.
În perioada noiembrie 2011- ianuarie 2012, inculpatul B.M.E. a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei pe minora C.I.A.
2. S.C.D., constând în aceea că, în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2012, împreună cu inculpatul B.M.E. a iniţiat un grup în vederea săvârşirii de trafic de minori cu scopul de a exploata sexual persoane de sex feminin care nu aveau împlinită vârsta de 18 ani.
La începutul lunii decembrie 2011 a găzduit-o pe minora A.C. de 15 ani pe care a exploatat-o sexual prin ameninţare şi exercitare de violenţe, racolându-i împreună cu inculpatul B.M.E. mai mulţi clienţi în scopul practicării prostituţiei, sumele de bani obţinute din aceste activităţi infracţionale însuşindu-şi-le aproape în întregime şi care, de asemenea, în perioada decembrie 2011- ianuarie 2012 a racolat-o şi găzduit-o pe minora C.I.A., în scopul exploatării sexuale, racolându-i clienţi împreună cu inculpatul B.M.E., sumele de bani obţinute din aceste activităţi infracţionale însuşindu-şi-le aproape în întregime, fiind ajutat şi de fratele său inculpatul S.V.M. care a venit din Italia la jumătatea lunii decembrie 2011, iar în perioada aprilie - august 2012 a îndemnat-o şi a înlesnit practicarea prostituţiei de către învinuita H.E.C., beneficiind material şi trăgând foloase de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta, care îşi asigura mijloacele de existenţă în acest mod.
3. S.V.M., constând în aceea ca în perioada noiembrie 2011- ianuarie 2012 a aderat la grupul iniţiat de inculpaţii B.E.M. şi S.C.D. în vederea săvârşirii de trafic de minori cu scopul de a exploata sexual persoane de sex feminin care nu aveau împlinită vârsta de 18 ani.
De asemenea, la începutul jumătatea decembrie 2011 a revenit din străinătate în tară şi împreuna cu inculpaţii B.E.M. şi S.C.D. Ie-a exploatat sexual pe minorele A.C. şi C.I.A., prin ameninţare şi exercitare de violente, racolându-i împreună cu inculpaţii B.M.E. şi S.C.D. mai mulţi clienţi în scopul practicării prostituţiei, sumele de bani obţinute din aceste activităţi infracţionale însuşindu-şi-le aproape în întregime.
În dovedirea acuzaţiilor aduse au fost administrate următoarele probe: declaraţiile date de martorii: S.M., P.E., S.M., T.P., E.C., P.M. (tatăl vitreg), V.M., F.S., C.A.D., C.N., C.S.D., G.N., T.G., A.V., D.C.A., H.D., părţile vătămate A.C., C.I.A., inculpaţii, procese verbale de percheziţie, caziere judiciare.
La cercetarea judecătorească a cauzei au fost audiate părţile vătămate - minore, inculpaţii şi martorii S.M., P.E., S.M., T.P., E.C., P.M. ( tatăl vitreg), V.M., F.S., C.A.D., C.N., C.S.D., G.N., T.G., A.V., D.C.A., H.D.
Coroborând lucrările cauzei, Tribunalul a reţinut următoarele: A.C. şi C.A.N. ambele minore în anul 2011 au declarat că acasă în familiile din care proveneau, situaţia era atât de conflictuală încât singura soluţie era îndepărtarea, iar ulterior inculpaţii au preluat aceste motivaţii în declaraţiile lor încercând să convingă instanţa că în existenţa fetelor ei au avut un rol salvator oferindu-le acestora un cămin, în familiile organizate în care au fost bine primite, ei nefăcând altceva decât să le ajute căutându-le clienţi.
Toţi inculpaţii au declarat că atunci când le-a cunoscut, fetele deja se prostituau, că după ce le-au adus acasă ele au voit să continue pentru a câştiga venituri, nu au fost obligate în nici un fel de inculpaţi să se prostitueze şi că dacă vreuna dintre fete ar fi dorit să înceteze să mai practice prostituţia sau să plece, era oricând liberă să procedeze astfel.
Cu această motivaţie, a lipsei oricărei forme de constrângere în determinarea de a practica prostituţia, manifestarea voinţei neîngrădită de către fiecare dintre minore, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din aplicarea art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, în aplicarea art. 13 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969).
Prima instanţă a considerat că apărările inculpaţilor şi cererea de schimbare a încadrării juridice sunt infirmate de întregul complex de fapte coroborate şi interpretate, raportat la situaţia de fapt a fiecăreia dintre victime, respectiv declaraţiile acestora, ale martorilor C.S.D., P.M., D.C.A., C.G., C.N.
Aceştia fără scrupule, în schimbul mărinimiei de a le găzdui, gratis, pe minore, au început să caute pentru fiecare dintre ele diferiţi bărbaţi, i-au contactat pe aceştia, au stabilit şi încasat taxe - bani sau bunuri -, transportându-le în diferite locaţii pe minore pentru ca acestea să se prostitueze în folosul inculpaţilor în grup sau pentru fiecare dintre ei.
Nu s-a dovedit cu certitudine implicarea părinţilor: S.M. şi S.M. în activitatea infracţională a celor doi fraţi, ambii părinţi declarând că au acceptat ca fii lor să înceapă relaţii de concubinaj cu părţile vătămate deoarece aceştia erau suficient de, mari, aveau camere separate de, corpul, din imobil în care locuiau părinţi, se puteau chiar întreţine singuri pentru că amândoi ştiau să repare diferite utilaje şi autovehicule.
Atât inculpaţii cât şi martori C.S.D., F.S., M.V., T.G., au declarat despre împrejurările în care atât fraţii S. cât şi B.M.E. le transportau pe A.C. şi C.A. cu mijloace auto în diferite locaţii unde contra unor sume stabilite anterior de inculpaţi martori sau alţi bărbaţi solicitau şi primeau „servicii, sexuale din partea ambelor victime.
În declaraţiile date atât la urmărirea penală cât şi la cercetarea judecătorească a cauzei, A.C. a arătat că după ce l-a urmat pe B.M.D. acasă la el cu promisiunea că vrea să trăiască împreună în concubinaj, la un interval de o săptămână, acesta i-a cerut să se prostitueze, urmând să obţină astfel banii necesari întreţinerii minorei. Fiind astfel evident că inculpatul s-a folosit de situaţia vulnerabilă în care se afla minora, de labilitatea ei psihică, superioritatea pe care o avea asupra minorei, în mod conştient supunând-o pe aceasta unei presiuni emoţionale, la care minora nu avea cum să-i reziste.
Din declaraţiile date de A.C. confirmate de martorii C.S.D., F.S., D.C.A., C.N., a rezultat că înainte de a se muta la familia S., cât timp a locuit la B.M.E., acesta contacta diferiţi bărbaţi şi o transporta pe A.C. în diferite locaţii pentru ca aceasta să întreţină relaţii sexuale contra unor sume stabilite anterior de inculpat şi încasate de acesta.
Nu a rezultat din probe dacă inculpatul B.M.E. şi fraţii S. în mod expres, s-au înţeles să exploateze sexual minorele, cine a avut iniţiativa sau în ce modalitate a fost organizat grupul infracţional B.M.E., S.V.M., S.C.D.
Însă din declaraţiile date atât la urmărirea penală cât şi la cercetarea judecătorească a cauzei a rezultat cu certitudine că inculpatul B.M.E. a continuat să contacteze diferiţi bărbaţi amatori de servicii sexuale, şi după mutarea minorelor la familia S., Ie-a însoţit fie separat, fie împreună pe victime la locurile de întâlnire cu persoanele contactate. sau împreună cu ceilalţi inculpaţi au stabilit şi încasat sumele stabilite cu beneficiarii „serviciilor sexuale.
Astfel martorul C.S.D. a declarat că în cursul lunii noiembrie l-a transportat pe B.M.E. la rugămintea acestuia şi pe A.C. la locuinţele a diverşi cetăţeni din com. Ţifeşti, în mai multe rânduri, fără să-i spună motivele, iar în luna decembrie tot la solicitarea lui B.M.E. l-a transportat pe acesta însoţit de două fete ( A.C. şi C.A. (de la domiciliul familiei S. la diferiţi cetăţeni - P.M., P.A.).
Martorul a declarat că a asistat la o discuţie dintre B.M.E. şi S.C. (S.V. fiind plecat în străinătate), privind plasarea minorilor pentru a practica prostituţia în zona Mausoleului Mărăşeşti, că la locuinţa lui P.A. au fost strânşi mai mulţi băieţi, iar A.C. a întreţinut raporturi sexuale cu unul sau doi dintre aceştia.
În declaraţia dată la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, martorul P.N.A. a confirmat declaraţia dată de C.S. După stabilirea telefonică a detaliilor, B. împreună cu S.C.D., au adus-o pe A.C., aceasta a întreţinut raporturi sexuale cu P.N.A. şi G.L., iar B.M.E. a încasat suma de 100 lei. B.M.E. i-a relatat martorului C.S.D. că a dus-o pe A.C. la o cabană în zona com. Cîmpuri, pentru că era solicitată să practice prostituţia cu mai mulţi bărbaţi, iar martorul M.C.L. a confirmat aceste susţineri. Astfel, a arătat martorul că la sfârşitul anului 2011, B.M.E. a fost solicitat telefonic de Burduşa Adrian să le trimită o fată pentru a întreţine relaţii sexuale cu bărbaţii aflaţi în cabană; la recomandarea Iui B.M.E. au adus-o pe A.C. însă pentru că li sa părut insuficient de dezvoltată fizic, niciunul dintre bărbaţii prezenţi nu au întreţinut raporturi sexuale cu minora.
Martorii M.C.L., S.C., G.N., s-au contrazis în declaraţii privind modalitatea în care minora A.C. a ajuns în plină iarnă, seara, din localitatea Ţifeşti, unde stătea cu familia S., în localitatea Cîmpuri, parcurgând singură distanţe considerabile având în vedere că localităţile nu se află situate pe parcursul unui singur drum judeţean, că minora nu avea în proprietate sau posesie nici un mijloc de transport şi că intenţiile martorilor nu au fost finalizate datorită minorei care nu prezenta caracteristici anatomofiziologice acceptate de martori, nu existau motive pentru ca minora să rămână în cabană peste o oră.
Prin diferenţele dintre declaraţiile date de aceeaşi martori se dovedeşte veridicitatea susţinerilor părţii vătămate A.C., că în timp ce stătea la familia S., B.M.E. a dus-o la o cabană unde se aflau mai mulţi bărbaţi, că în baza convorbirilor telefonice dintre B.M.E. anterioare, minora a întreţinut raporturi sexuale, iar banii au fost încasaţi de inculpat.
Martorul F.S. a arătat că în cursul lunii noiembrie 2011, B.M.E. i-a spus că are o fată dispusă să întreţină raporturi sexuale contra unei sume de bani, martorul a.fost de acord şi l-a contactat după două săptămâni pe B.M.E., i-ar acesta i-a adus-o acasă martorului pe A.C. Martorul a arătat că a plătit taxa de 50 lei lui B.M.E., însă au venit să o ia pe minoră acasă fraţii S., iar S.C., în particular, i-a spus martorului că pe viitor dacă doreşte servicii sexuale să-l contacteze telefonic pe ei şi nu pe B.M.E. De altfel martorul C.S.D. a precizat că i-a transportat pe B.M.E. şi A.C., o perioadă scurtă de timp, atunci când nu ştia în ce scop se deplasează cei doi, însă când a aflat de la alţi cetăţeni cu ce se ocupă inculpatul B. i-a comunicat acestuia că refuză să-i mai transporte, însă acesta a continuat activitatea de plasare,, a fetelor folosind autoturismul fraţilor S.
Martorul F.S. a arătat că înainte de Crăciunul anului 2011, l-a sunat pe S.C. şi ia spus să i-o aducă pe A.C. împreună cu S.C. şi A.C. a declarat martorul că au venit şi S.V., aducând încă o fată necunoscută, ulterior identificată ca fiind C.A. Deoarece la martor acasă se afla şi prietenul acestuia „C." amândoi au beneficiat de serviciile sexuale ale minorelor şi au plătit fraţilor S. câte 50 de lei.
Tot fraţii S., l-au contactat pe martorul T.G. şi i-au spus că au o fată care întreţine relaţii sexuale contra sumei de 150 lei ora şi i-au adus-o acasă pe A.C.
În acelaşi sens a declarat şi martorul M.V., precizând că fraţii S. i-au adus acasă cu acelaşi scop atât pe A.C. cât şi C.I.A., consumându-se patru întâlniri, pentru care martorul Ie-a achitat fraţilor S. suma de 100 lei. Martorul R.A.V. a arătat că în ajunul Crăciunului anului 2011, se afla împreună cu mai mulţi prieteni şi fraţii S. şi minorele A.C. şi C.I.A. acasă la bunica sa. La un moment dat, S.C.D., l-a întrebat pe martor dacă D.V.D.-ul la care ascultase muzică este de vânzare şi la răspunsul afirmativ al martorului, S.C.D. i-a propus ca preţ al vânzării,, să-i dea una din fetele care erau cu el pentru a întreţine cu acesta relaţii sexuale. Auzind propunerea, unul dintre cei de faţă, E.C. i-a solicitat lui S.C.D. să întreţină raporturi sexuale cu A.C., S.C.D. a fost de acord însă a solicitat ca preţ pentru serviciile solicitate atât D.V.D.-ul cât şi suma de 40 lei, după care au plecat lăsând-o pe A.C. cu martorul şi prietenul lui. După aprox. % oră, arată martorul că fraţii S. s-au întors după A.C. şi pentru serviciile sexuale au luat martorului D.V.D.-ul şi suma de 40 lei.
Martorul P.M., a arătat că în cursul lunii decembrie 2011 s-a întâlnit cu S.C., care ia spus că„ are la el o fată,, şi dacă martorul vrea să întreţină raporturi sexuale trebuie să-i dea inculpatului 40 lei, iar acesta îi va „ aduce,, fata pentru a întreţine raporturi sexuale timp de o oră. Pentru că martorul deşi şi-a manifestat acordul a precizat inculpatului că nu are bani, inculpatul a acceptat să primească în locul banilor o boxă audio. După ce a primit boxa, inculpatul a venit acasă la martor însoţit de A.C. şi martorul a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale normale după care l-a sunat pe S.C. care a venit şi a luat-o pe minoră. Mai arată martorul că i-a solicitat lui S.C. acelaşi gen de servicii în luna ianuarie 2012, pentru plata cărora să-i dea la schimb un D.V.D. cu staţie şi un telefon.
Inculpatul S.C. a fost de acord, iar martorul a mers acasă la familia S., acolo a cunoscut-o pe cealaltă minoră, C.I.A., şi la sugestia lui S.C. a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta normale şi orale pentru plata cărora i-a dat lui S.C. bunurile convenite. Martorul V.M. a arătat că locuind în aproprierea familiei S. îi vedea deseori pe fraţii S. însoţiţi de una sau două fete, trecând cu o maşină pe stradă, iar S.C. i-a arătat-o pe una dintre fete, spunându-i că are 18 ani şi aceasta, dacă martorul doreşte este dispusă să întreţină raporturi sexuale pentru suma de 40 lei. Martorul a acceptat şi după ce i-a dat banii lui S., acesta i-a permis lui C.A.I. să plece cu martorul într-o vie, unde au întreţinut raporturi sexuale.
La întoarcerea acasă la familia S., S.C. i-a arătat martorului pe A.C. spunându-i că un raport sexual cu aceasta costă 30 lei, dar suma trebuie plătită lui S.V. deoarece acea faţă, era femeia lui.
Martorul s-a întors a doua zi, însă a solicitat, serviciile sexuale, ale celeilalte fete - A.C., plătindu-i lui S.V. - 30 lei.
Coroborând declaraţiile date de toţi aceşti martori, a rezultat că inculpaţii atât separat cât şi împreună le-au exploatat sexual pe minorele A.C. şi C.I.A. racolând în scopul practicării prostituţiei mai mulţi bărbaţi încasând personal diferite sume stabilite de ei sau bunuri echivalente şi însuşindu-şi aproape în totalitate aceste sume.
Probele administrate în acest sens, declaraţiile martorilor, analizate anterior, coroborate cu susţinerile părţilor vătămate au dovedit cu certitudine vinovăţia inculpaţilor. Aceştia şi-au schimbat declaraţiile date la urmărirea, la cercetarea judecătorească a cauzei şi la instanţa de fond susţinând că le-au primit pe cele două minore să locuiască la ei din compasiune sensibilizaţi de relatările minorelor privind severitatea şi comportamentul de netolerat al părinţilor lor.
De pildă, inculpatul B. a susţinut că A.C. alungată de C.S., nu avea unde să locuiască, martorul C.S. a fost cel care se folosea de minoră; A.C. a plecat singură să locuiască la familia S. şi că odată plecată, nu a ştiut cu ce se ocupa aceasta, dar a bănuit că întreţine relaţii intime cu S.V. De asemenea a susţinut că C.I.A. a văzut-o în domiciliul familiei S., nu cunoştea cum a ajuns acolo, nu cunoştea nimic din activităţile desfăşurate de acest grup pentru că nu i-a vizitat pe fraţii S. decât o singură dată.
Ori, prin declaraţiile martorilor C.S.D., P.M., C.N. s-au dovedit împrejurările în care A.C. a ajuns să locuiască la B.M.E. şi apoi la familia S., prin declaraţiile lui C.N., P.N.L., D.A., S.M., în ce împrejurări a ajuns C.I.A. să locuiască la familia S. Din declaraţiile analizate anterior a rezultat cu certitudine împrejurările în care toţi inculpaţii s-au ocupat de racolarea clienţilor, acestea contactând sau fiind contactaţi în vederea practicării prostituţiei de către cele două minore negociind fiecare dintre ei „ taxele,, pentru serviciile sexuale prestate şi încasând aceste taxe.
Împrejurările în care le-au cunoscut pe cele două victime - A.C. prin intermediul lui D.D., C.S., N.M., C.A., care venea în vizită în vacanţe în com. Ţifeşti, trăsăturile fizice ale acestora: persoane astenice, minione, exclud susţinerea că inculpaţii le-au considerat ca având 18 ani, părţile vătămate înseşi declarând mamelor inculpaţilor că sunt minore. Nici unul dintre martorii audiaţi şi enumeraţi anterior nu a susţinut că minorele şi-au oferit serviciile singure, că personal au stabilit preţul, s-au deplasat personal şi tot singure au plecat. Dimpotrivă toţi martorii audiaţi au declarat că mai întâi,, primeau ofertele de la inculpaţi,, aceştia negociau, le aduceau pe fete solicitantului şi tot ei veneau să le ia „acasă,, C.S.D., F.S., V.M. au declarat cum şi de către cine erau transportate minorele M.C.L., T.G., R.A.V., P.N.A., P.M., V.M., M.V., F.S. au declarat cum inculpaţii pe rând sau împreună şi nu minorele negociau şi încasau sumele achitate pentru serviciile sexuale.
A rezultat din toate aceste declaraţii că, deşi inculpaţii nu au recunoscut, aceştia au iniţiat, organizat şi desfăşurat o intensă activitate infracţională. Chiar dacă la un moment dat fraţii S. l-au îndepărtat pe B.M.E., probele analizate anterior dovedesc cu certitudine că şi acesta a acţionat în acelaşi sens şi scop cu fraţii S.
Prima instanţă a considerat că activitatea complexă infracţională desfăşurată cu intenţie de cei trei inculpaţi a avut următoarele etape: prima etapă în care B.M.E. singur a racolat clienţi şi a exploatat-o sexual pe A.C.; a doua etapă când B.M.E. ducând-o pe A.C. la familia S. s-a aliat cu fraţii S. - cu fiecare dintre aceştia sau cu amândoi racolând toţi clienţii şi exploatându-le sexual pe minorele A.C. şi C.I.A.; a treia etapă în care fraţii S. l-a îndepărtat pe B.M.E. şi au continuat activitatea infracţională organizată anterior.
În drept, s-a reţinut că, faptele inculpaţilor, de a se constitui într-un grup format în principal din trei persoane, organizat şi acţionând în scopul comiterii unor infracţiuni de pe urma cărora au obţinut beneficii financiare, constituie infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Faptele comise de inculpaţi care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au recrutat, transportat găzduit în scopul exploatării sexuale pe minorele A.C. şi C.I.A., constituie infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001.
Deoarece inculpaţii au acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în repetate rânduri sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
Inculpaţii prin apărători au susţinut că dispoziţiile alin. (3) al art. 13 din Legea nr. 678/2000 nu le sunt aplicabile şi au cerut schimbarea încadrării juridice. Faţă de acestea, instanţa a reţinut că din declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu declaraţiile martorilor că acestea nu mai erau sub supravegherea, dar nici ajutorul financiar al părinţilor, se aflau în imposibilitatea de a se apăra singure, de a-şi manifesta şi impune voinţa, de a fi libere să-şi aleagă comportamentul fiind astfel vulnerabile şi victime facile pentru inculpaţi, care le-au transformat în obiecte ale exploatării sexuale fără nici un fel de scrupule. Ambele părţi vătămate fiind minore şi nematurizate psihic astfel că nu prezintă nici o relevanţă, acordul dat în activitatea infracţională bine organizată de inculpaţi . A rezultat atât din declaraţiile părţilor vătămate, ale inculpaţilor în parte (ex. declaraţia dată de S.C.D. cu privire la comportamentul lui B.M.E., declaraţia dată de B. cu privire la comportamentul fratelui S.), declaraţia dată de D.A., că inculpaţii erau agresivi folosind împotriva minorelor atât mijloacele de constrângere cât şi fizică.
La individualizarea juridică a pedepselor, instanţa a dat eficienţă principiilor prevăzute de art. 72 C. pen. (1969). Astfel având în vedere că B.M.E. nu este recidivist, a acţionat infracţional o perioadă redusă prin comparare cu ceilalţi inculpaţi, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), iar pedepsele să fie stabilite sub minimul prevăzut de legiuitor într-un cuantum suficient pentru întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 52 C. pen. (1969).
În ce-i priveşte pe inculpaţii S.V.M. şi S.C.D., instanţa a avut în vedere circumstanţele reale ale faptelor comise cât şi pe cele personale. Astfel, prima instanţă a considerat că la comiterea acestor fapte o contribuţie importantă au avut-o părinţii celor două minore care cu uşurinţă au acceptat plecarea acestora din familie şi abandonarea cursurilor şcolare, încurajându-le indirect atât pe minore cât şi pe inculpaţi la un mod de viaţă promiscuu. Fără atitudinea de abandon a obligaţiilor parentale faţă de cele două minore şi a lipsei implicării factorii educaţionali, minorele nu ar fi fost private de supraveghere şi îndrumare, ar fi beneficiat de ajutorul material necesar finalizării educaţiei şi nu ar fi fost puse în situaţia de a accepta să se prostitueze pentru că nu aveau adăpost şi hrană zilnică.
De precizat că părinţii lui C.I.A. nu au însoţit-o nici măcar în fata instanţei de judecată. Este de asemenea condamnabilă atitudinea părinţilor fraţilor S., care deşi ambele minore la vârsta lor nu aveau aparenta unor tinere apte să înceapă viata de familie, au acceptat ca fii lor să devină concubinii tinerelor fără să Ie întrebe pe acestea despre părinţii lor şi fără nici o încercare de a-i contacta pe aceştia.
Constituie de asemenea circumstanţe atenuante pentru inculpaţi, în opinia primei instanţe, comportamentul tuturor martorilor,, clienţi,, care au solicitat şi au acceptat prostituarea minorelor, încurajând astfel activitatea infracţională a inculpaţilor.
De asemenea cunoscându-i pe inculpaţi în împrejurări neclare, susţinând că părinţii au faţă de ele un comportament violent, că sunt alungate de acasă, că sunt abandonate şi înşelate din relaţii cu alţi tineri, ambele minore s-au prezentat ca persoane sensibile dispuse la orice intervenţie din partea oricui indiferent de natură, numai în scopul de a fi întreţinute şi de a avea un adăpost cu cele necesare traiului.
Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.C.D. şi pentru comiterea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969), constând în aceea că a îndemnat-o şi a înlesnit practicarea prostituţiei de către H.E.C., beneficiind material şi trăgând foloase de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta. La dosarul cauzei s-au ataşat copii de pe procesul verbal prin care H.E.C. era sancţionată contravenţional pentru practicarea prostituţiei - filele 67-72 dosar urmărire penală.
Prima instanţă a observat că la dosarul de urmărire penală nu au fost ataşate declaraţiile explicite privind comiterea acestei infracţiuni, majoritatea martorilor declarând despre celelalte acuzaţii şi amintind într-o frază sau două despre cele auzite privind comportamentul imoral al lui H.E.C. De pildă, D.C.A. a declarat (fila 114) că ştie despre H.E. că practică prostituţia, în aceeaşi manieră a declarat şi C.V.D., fără însă a rezulta care sunt sursele informării acestor martori câtă vreme H.E.C. a fost depistată în locaţii care se află la distanţă considerabilă de com. Ţifeşti, niciunul dintre martori nu a semnat procese verbal de contravenţie şi nu a cunoscut direct că inculpatul S.C.D. a fost cel care a îndemnat-o sau înlesnit practicarea de către H.E.C. A rezultat din declaraţia lui H.E.C., singura probă de altfel că aceasta folosea banii obţinuţi din practicarea prostituţiei pentru a se întreţine pe ea şi pe concubinul ei cât timp a locuit la familia S. Ori din „ Referatele de evaluare,, şi caracterizările depuse la dosar a rezultat că ambii fraţi obţineau propriile lor venituri reparând diferite mijloacele auto, locuiau în casa părinţilor lor încât declaraţia lui H.E.C. nu poate constitui temei solid pentru constatarea de către instanţă a îndeplinirii tuturor elementelor definitorii ale comiterii infracţiunii prev. de art. 329 C. pen. de sesizare nu este clarificată modalitatea sau cuantumul foloaselor pe care inculpatul cu intenţie le-ar fi obţinut în urma practicării prostituţiei de către H.E.C. a fost citată însă din investigaţiile poliţiei locale a rezultat că aceasta este plecată în străinătate iar mama sa H.E.C. a declarat că după plecarea fiicei să trăiască în concubinaj cu inculpatul, deşi locuiau în aceeaşi comună, nu a vizitat-o pentru a constata nemijlocit condiţiile în care fiica sa locuieşte la familia S.
Pentru minorele C.I.A. şi A.C., instanţa a numit apărători din oficiu, acestea au fost audiate şi au avut o atitudine diametral opusă în ce priveşte desfăşurarea activităţii infracţionale. Astfel, minora C.I.A., deşi la urmărirea penală a declarat în sensul acuzaţiilor aduse inculpaţilor, ulterior la cercetarea judecătorească a infirmat cele declarate accentuând bunăvoinţa manifestată de inculpaţi faţă de ele, acceptarea şi implicarea minorelor fără nici o constrângere sau manifestare de violenţă din partea inculpaţilor, în practicarea prostituţiei. Nu s-a constituit parte civilă.
Cealaltă minoră - A.C., şi-a menţinut la cercetarea judecătorească a cauzei declaraţiile şi a solicitat să fie despăgubită pentru traumele morale cu suma de 50 mii. lei. De asemenea apărătorul numit din oficiu pentru ambele părţi vătămate a solicitat acordarea unor compensaţii financiare potrivit dispoziţiilor art. 21 şi 23 alin. (4) din Legea nr. 211/2004.
În ce priveşte solicitarea de daune morale de către A.C., instanţa a apreciat-o temeinică doar în parte. Minora nu a pus la dispoziţia instanţei probatorii şi nu a precizat argumentele pentru care a apreciat cuantumul daunelor morale. Instanţa luând în considerare toate împrejurările comiterii infracţiunilor, a consecinţelor, urmează să admită în parte cuantumul acestor daune. Astfel, având în vedere că minora nu urmează nici o formă de finalizare a cursurilor şcolare sau de învăţare a unei meserii care să implice cheltuieli majore datorită activităţii infracţionale a inculpaţilor, că familia din care provine nu a dovedit că depune eforturi pentru integrarea minorei în viaţa de familie sau în comunitate, că acest proces este nerealizabil datorită inculpaţilor, la dosar nu s-au depus acte şi nu s-a solicitat administrarea de probe privind deteriorarea substanţială a imaginii familiei sau minorei în comunitate, toate acestea sunt elemente care au convins instanţa cu privire la cuantumul exagerat al daunelor morale solicitate de partea vătămată.
Prin urmare au fost obligaţi inculpaţii la plata către partea civilă A.C. a obligaţiilor civile într-un cuantum rezonabil şi suficient pentru compensarea traumelor emoţionale şi de imagine publică suferite de victimă în aplicarea dispoziţiilor art. 1357 C. civ. şi în solidar potrivit dispoziţiilor art. 1382 C. civ.
Împotriva sentinţei penale nr. 151 din 04 iulie 2013 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Birou Teritorial Vrancea şi inculpaţii S.V.M. şi S.C.D.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală şi ca netemeinică, sub următoarele aspecte: pedepsele aplicate celor trei inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 sunt nelegale, întrucât sunt situate peste limita minimă specială prevăzută de lege, deşi în favoarea inculpaţilor au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (2) C. pen.; soluţia de achitare a inculpatului S.C.D. pentru infracţiunea de proxenetism este nelegală, fiind în contradicţie cu probele administrate în cauză; pedepsele aplicate celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori sunt greşit individualizate, fiind în mod nejustificat reţinute în favoarea acestora circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa coborârii pedepselor sub limita minimă, de 10 ani închisoare, prevăzută de lege.
Prin motivele de apel formulate în scris şi susţinute de apărătorul desemnat din oficiu, inculpaţii S.V.M. şi S.C.D. au criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală, susţinând că nu au exercitat nicio formă de constrângere asupra celor două victime minore pentru a le determina să se prostitueze, astfel că se impune a fi achitaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 327/A din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de parchet şi inculpaţi, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare:
1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului B.M.E. în pedepsele componente.
A fost redusă de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului B.M.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen. (1969), prin înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
A fost majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului B.M.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a ll-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969.) şi cu aplicarea art. 74 alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).
Au fost menţinute pedepsele complementare aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului B.M.E. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului B.M.E. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 21 august 2012 şi până la zi.
2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului S.V.M. în pedepsele componente.
A fost redusă de la 5 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului S.V.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) ref. la art. 76 lit. d) C. pen. (1969), prin înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
A fost majorată de la 5 ani închisoare la 6 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului S.V.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a ll-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu aplic. art. 74 alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).
Au fost menţinute pedepsele complementare aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.
În baza art, 33 lit. a), art. 34 Iit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului S.V.M. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani şi 6 închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului S.V.M. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 29 noiembrie 2012 şi până la zi.
3. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani, aplicată inculpatului S.C.D. în pedepsele componente.
A fost redusă de la 7 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului S.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) ref. la art. 76 lit. d) C. pen. (1969), prin înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
A fost menţinută pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului S.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a ll-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu aplic. art. 74 alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), precum şi pedepsele complementare aplicate acestui inculpat prin sentinţa penală apelată.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului S.C.D. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani.
În baza art. 61 alin. (1) teza a ll-a raportat la art. 39 alin. (2) C. pen. (1969) a fost contopită pedeapsa rezultantă principală de 7 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu restul de pedeapsă de 337 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 32/2010 a Judecătoriei Panciu şi s-a dispus ca inculpatul S.C.D. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului S.C.D. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 21 august 2012 şi până la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat, sub un prim aspect, că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor S.V.M. şi S.C.D. cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire în grup infracţional şi de trafic de minori, iar încadrarea juridică a acestor fapte a fost stabilită în concordanţă cu dispoziţiile legale.
Astfel, din examinarea, interpretarea şi coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti - probe pe care prima instanţă Ie-a supus unei analize ample şi minuţioase, pe care Curtea şi-a însuşeşte în totalitate (sens în care sunt avute în vedere: declaraţiile date de părţile vătămate A.C. şi C.I.A., declaraţiile martorilor S.M., P.E., S.M., T.P., E.C., P.M., V.M., F.S., C.A.D., C.N., C.S.D., G.N., T.G., A.V., D.C.A. şi H.D., coroborate în parte cu declaraţiile inculpaţilor) a rezultat că, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012 cei trei inculpaţi au constituit un grup în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane minore de sex feminin, în scopul exploatării sexuale, activitatea infracţională a inculpaţilor constând în aceea că:
La începutul lunii noiembrie 2011 inculpatul B.M.E. a racolat-o şi găzduit-o pe minora A.C., pe care a exploatat-o sexual, prin ameninţare şi exercitare de violenţe, racolându-i mai mulţi clienţi în scopul practicării prostituţiei, sumele de bani obţinute din aceste activităţi infracţionale însuşindu-şi-le aproape în întregime.
La începutul lunii decembrie 2011, în urma unei înţelegeri între inculpatul B.M.E. şi inculpatul S.C.D., minora A.C. a fost găzduită de acest din urmă inculpat şi a fost exploatată sexual, prin ameninţare şi exercitare de violenţe, în folosul ambilor inculpaţi, care i-au racolat clienţi şi şi-au însuşit aproape în totalitate sumele de bani obţinute prin practicarea prostituţiei. în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012 inculpatul S.C.D. a racolat-o şi a găzduit-o şi pe minora C.I.A., în vârstă de 15 ani, aceasta fiind exploatată sexual în aceeaşi modalitate, de către inculpaţii mai sus menţionaţi. începând cu a doua jumătate a lunii decembrie 2011, în activitatea infracţională s-a implicat şi inculpatul S.V.M. (fratele inculpatului S.C.D.), revenit din Italia, care a căutat clienţi pentru cele două victime şi a tras foloase de pe urma practicării de către acestea a prostituţiei.
Apărarea inculpaţilor, în sensul că ei le-au găzduit pe cele două minore din motive „umanitare", deoarece nu aveau unde locui şi erau lipsite de mijloace de trai, precum şi în sensul că acestea s-au prostituat din proprie iniţiativă, fără a fi constrânse, a fost în mod corect înlăturată de prima instanţă, care a reţinut că cele două minore, care, la vârsta de numai 15 ani, erau lipsite de supraveghere şi de ocrotire părintească, precum şi de mijloacele necesare traiului, se aflau în imposibilitatea de a se apăra, de a-şi manifesta în mod liber voinţa şi de a alege un anumit tip de comportament, astfel că inculpaţii, profitând de situaţia vulnerabilă în care acestea se aflau, de lipsa lor de maturitate psihică şi de lipsa experienţei de vârstă, le-au transformat în obiecte ale exploatării sexuale, în folosul lor. Totodată din probele administrate în cauză (declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorei D.C.A.) rezultă că atunci când constrângerea psihică era insuficientă pentru a le determina pe victime să se prostitueze în folosul lor, inculpaţii deveneau agresivi, recurgând la mijloace de constrângere fizică.
Curtea a apreciat că, în mod corect a reţinut prima instanţă că faptele săvârşite de cei trei inculpaţi, în modalitatea şi în împrejurările mai sus menţionate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, acesta din urmă cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
Prin urmare, nu au fost primite criticile formulate de inculpaţii S.V.M. şi S.C.D. prin motivele de apel, cu privire la infracţiunea de trafic de minori.
În ce priveşte infracţiunea de constituire ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, Curtea a reţinut că, în mod greşit, prima instanţă a făcut referire la aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) -dispoziţii care nu se regăsesc în încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.
Infracţiunea mai sus menţionată nu este susceptibilă a fi săvârşită în formă continuată, ci este o infracţiune continuă, care se consumă în momentul întrunirii tuturor elementelor constitutive şi se derulează o anumită perioadă de timp, până la epuizarea activităţii infracţionale.
În condiţiile în care prima instanţă şi-a însuşit în totalitate încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu şi nu a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice, Curtea a apreciat că menţionarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 este o simplă eroare materială, care, nefiind înlăturată de prima instanţă, în condiţiile prevăzute de art. 195 C. proc. pen., va fi înlăturată prin prezenta decizie.
În ce priveşte infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.C.D. - Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968), reţinând că nu au putut fi administrate probe convingătoare, de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie şi să constituie temeiul unei condamnări.
Astfel, din procesele verbale încheiate în perioada iunie-august 2012, depuse la dosarul de urmărire penală (filele 67-71), rezultă că H.E.C., care în acea perioadă trăia în concubinaj cu inculpatul S.C.D., a fost depistată de mai multe ori pe DN 85, în timp ce racola clienţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, contra unor sume de bani, motiv pentru care s-a dispus începerea împotriva ei a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie.
Fiind audiată în calitate de învinuită, H.E.C. a declarat că trăieşte în concubinaj cu inculpatul S.C.D. şi că banii câştigaţi prin practicarea prostituţiei îi foloseşte împreună cu acesta.
În condiţiile în care, după scoaterea de sub urmărire penală, H.E.C. nu a fost audiată în calitate de martoră în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii în fond şi în apel audierea nu a fost posibilă, fiind plecată din ţară, Curtea a constatat că numai declaraţia dată de aceasta în calitate de învinuită, care nu se coroborează cu alte probe concludente, nu poate constitui temei pentru condamnarea inculpatului.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză şi din actele dosarului (referatul de evaluare, caracterizări), a rezultat că inculpatul S.C.D. obţinea în perioada respectivă propriile lui venituri, astfel că, simpla împrejurare că trăia în concubinaj cu H.E.C., care practica prostituţia, nu poate conduce automat la concluzia că inculpatul a tras foloase de pe urma acestei activităţi.
Prin urmare, motivul de apel al parchetului, cu privire la achitarea inculpatului S.C.D. pentru infracţiunea de proxenetism a fost apreciat ca neîntemeiat.
Totodată, Curtea a apreciat ca neîntemeiată critica formulată de parchet cu privire la reţinerea în favoarea inculpaţilor, drept circumstanţe atenuante, a unor împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. (1969).
Fără a pune la îndoială gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite de cei trei inculpaţi, Curtea, în acord cu prima instanţă, a reţinut că aceste fapte au fost favorizate de conduita iresponsabilă a părinţilor celor două victime, care le-au abandonat obligaţiile părinteşti, lipsindu-le pe minore de ocrotire, de supraveghere şi de mijloacele necesare traiului şi determinându-le astfel să cedeze cu uşurinţă solicitării inculpaţilor de a se prostitua în folosul lor-în schimbul asigurării unui adăpost şi a hranei zilnice. Lipsa sprijinului material şi moral al părinţilor a făcut ca cele două minore să devină vulnerabile psihic şi să depună o minimă rezistentă actelor de constrângere exercitate de inculpaţi - atitudine care nu poate fi echivalată cu exprimarea liberă a consimţământului de a se prostitua, aşa cum au susţinut inculpaţii, dar care a facilitat activitatea infracţională a acestora
În condiţiile reţinerii acestor circumstanţe atenuante, au apărut ca fiind nelegale pedepsele aplicate celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, pedepse pe care prima instanţă a omis să le coboare sub limita minimă specială, de 3 ani închisoare, prevăzută de lege.
Sub acest aspect, Curtea a apreciat ca fiind fondate şi apelurile declarate de inculpaţi.
Chiar dacă inculpatul S.C.D. a săvârşit infracţiunile aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (1969), Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 80 C. pen. (1969), a apreciat că, şi în cazul acestui inculpat, pedepsele pot fi coborâte sub limita minimă specială prevăzută de lege, starea de recidivă urmând a fi sancţionată prin aplicarea art. 61 alin. (1) teza a ll-a, raportat la art. 39 alin. (2) C. pen. (1969).
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), care este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, Curtea a constatat că, chiar în condiţiile reţinerii unor circumstanţe atenuante judiciare, pedepsele aplicate celor trei inculpaţi sunt prea reduse în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor, cu împrejurările în care au fost comise şi cu aspectele referitoare la persoana inculpaţilor, nefiind apte să îndeplinească scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen. (1969).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii B.M.E., S.C.D. şi S.V.M.
Recurentul inculpat B.M.E. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise (depuse la declararea recursului - fila 4), că pedeapsa aplicată este prea mare, solicitând reducerea acesteia, fără a indica niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1968).
Prin motivele de recurs depuse la data de 10 februarie 2014 (filele 74-78) a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, făcându-se aplicarea art. 74 alin. (1) C. pen. (1969) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2000, fără a indica niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1968).
Prin motivele de recurs depuse la data de 6 mai 2014 (filele 92-93), prin apărătorul desemnat din oficiu, dar şi cu ocazia dezbaterilor, s-a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., apreciindu-se că legea penală mai favorabilă o reprezintă noul C. pen. şi s-a solicitat, totodată, reindividualizarea pedepsei aplicate, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. (1969) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2000, invocându-se temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968).
Recurenţii inculpaţi S.C.D. si S.V.M. au susţinut, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 27 martie 2014 şi la 29 aprilie 2014 (filele 80 şi 91) şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968) că pedepsele aplicate sunt prea mari, raportat la circumstanţele reale şi personale.
Totodată, s-a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., apreciindu-se că legea penală mai favorabilă o reprezintă actuala reglementare, raportat la limitele de pedeapsă mai reduse prevăzute de noul C. pen.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţi ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din Legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2)1, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
2. În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de toţi recurenţii inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul B.M.E. şi-a motivat în scris recursul doar la data de 6 mai 2014, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise recurent acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţi S.V.M. şi S.C.D., înalta Curte constată că si-au motivat recursul la data de 29 aprilie 2014, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen.
Referitor la criticile referitoare la greşita individualizare a pedepselor, înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., care vizează greşita aplicare a legii, iar nu chestiuni de temeinicie, precum cele invocate de recurenţii inculpaţi, astfel încât respectivele critici nu pot fi analizate, din oficiu, nici prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct 14 C. proc. pen., care se referă la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind deci supuse cenzurii instanţei de ultim control judiciar doar aspecte ce vizează nelegalitatea pedepsei, iar nu şi chestiuni referitoare la netemeinicia acesteia.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul inculpat B.M.E. prin motivele de recurs - formulate odată cu declaraţia de recurs şi cele din data de 10 februarie 2014 - vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că susţinerile acestuia se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate (cuantum şi modalitate de executare), considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
3. Raportat la solicitarea recurenţilor inculpaţi referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 13 decembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului declarat de acesta, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (iniţierea, aderarea la un grup infracţional organizat şi trafic de minori) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai-multor acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaţilor, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi din legea specială în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenţi în cazul infracţiunilor deduse judecăţii.
Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenţii inculpaţi este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, inculpaţii B.M.E., S.V.M. şi S.C.D. au fost condamnaţi de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, reţinându-se dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 3 luni şi 3 ani închisoare, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (2) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Înalta Curte constată că în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special de 3 ani închisoare, fiind stabilită într-un cuantum de câte 2 ani si 8 luni închisoare pentru fiecare inculpat.
Totodată, inculpaţii B.M.E., S.V.M. şi S.C.D. au fost condamnaţi de instanţa de apel şi pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a ll-a din Legea nr. 678/2001, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, reţinându-se dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 3 ani şi 10 ani închisoare, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 211 alin. (2) raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 ani la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Şi de această dată, Înalta Curte constată că, în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special de 10 ani închisoare, fiind stabilită într-un cuantum de 6 ani închisoare (pentru inculpatul B.M.E.), 6 ani şi 6 luni închisoare (pentru inculpatul S.V.M.) şi 7 ani închisoare (pentru inculpatul S.C.D.).
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, reţinută în privinţa tuturor inculpaţilor, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus ( până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţele inferioare nu au dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportat la împrejurările anterior menţionate (reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. (1969) şi coborârea cuantumului sancţiunii penale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită), mai favorabilă este reglementarea anterioară.
Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară şi prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni (situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă acuzaţilor).
Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpaţilor şi din perspectiva tratamentului penal a! pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.).
Totodată, Înalta Curte constată că, în speţă, s-a reţinut doar pentru inculpatul S.C.D. săvârşirea infracţiunilor sus menţionate în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel încât, reglementarea anterioară este mai favorabilă inculpatului şi datorită faptului că tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma recidivei postcondamnatorii, prevăzut de art. 41 C. pen., este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul aritmetic (conform art. 43 şi art. 104 alin. (2) C. pen. ar trebui adăugat restul de 337 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 32/2010 a Judecătoriei Panciu) - spre deosebire de C. pen. anterior, care consacră prin art. 39 şi art. 61 sistemul cumulului juridic cu spor facultativ si variabil.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru toţi inculpaţii este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.
Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968) aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.M.E., S.C.D. și S.V.M.
În temeiul art. 38517 alin. 4 raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va deduce prevenţia inculpaţilor B.M.E. şi S.C.D. de la 21 august 2012 la zi, iar pentru inculpatul S.V.M. de la 29 noiembrie 2012 la zi.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.M.E., S.C.D. şi S.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 327/A din 13 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 august 2012 la 8 mai 2014 inclusiv pentru recurentul inculpat B.M.E., de la 29 noiembrie 2012 la 8 mai 2014 inclusiv pentru recurentul inculpat S.V.M. şi de la 21 august 2012 la 8 mai 2014 inclusiv pentru recurentul inculpat S.C.D.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 mai 2914.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1571/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1575/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
