ICCJ. Decizia nr. 1646/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1646/2014

Dosar nr. 6175/91/2010*

Şedinţa publică din data de 14 mai 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 160 din 21 septembrie 2011, Tribunalul Vrancea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav prevăzut de art. 211 alin. (2¹) lit. c) C. pen. şi art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 33 lit. a) C. pen.

A constatat că inculpatul P.M. a fost arestat preventiv în perioada 7 ianuarie 2010 până la data de 28 mai 2010.

Pentru a hotăra astfel, Tribunalul Vrancea a reţinut următoarele:

În data de 6 ianuarie 2010, ora 18,45 numitul G.D.M., din oraşul Mărăşeşti, judeţul Vrancea, a sesizat telefonic, prin intermediul apelului de urgenţă 112, IPJ Vrancea, despre faptul că în seara respectivă a găsit-o pe numita D.C., în vârstă de 72 de ani, decedată, în locuinţa tatălui acestuia, din comuna Garoafa, Judeţul Vrancea, prezentând leziuni de violentă.

S-a mai reţinut că de aproximativ 10 ani D.C. a început să convieţuiască cu numitul G.D., cei doi locuind împreună în imobilul celui din urmă situat în comuna Garoafa, sat Garoafa, judeţul Vrancea.

În anul 2008, prin intermediul numitei C.P. din comuna Garoafa, P.M. l-a cunoscut pe G.D., zis T., moment de la care inculpatul a lucrat în mai multe rânduri terenurile agricole aparţinând acestora.

În perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în acelaşi imobil cu proprietarul şi cu victima D.C.

Cu ocazia constatării medico-legale asupra cadavrului victimei D.C., efectuate de S.J.M.L. Vrancea la 8 ianuarie 2010 conform actului nr. 10/A/2010 depus la dosar urmărire penală şi definitivate prin Raportul de constatare medico-legală din data de 17 martie 2010 depuse la dosar urmărire penală, avizat de I.M.L. Iaşi prin Adresa nr. 21048 din 16 aprilie 2010 depus la dosar urmărire penală, s-au concluzionat următoarele:

„Moartea numitei D.C. a fost violentă.

Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute determinată de traumatism cranio-cerebral şi toracic, soldat cu fractură de boltă craniană iradiată la baza, hemoragie subarahnoidiană difuză, contuzie cerebrală, multiple fracturi costale hemitorace stâng.

Leziunile cranio-cerebrale (plăgi plenit-contuzie, fractură craniană, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală) s-au putut produce prin loviri repetate cu corp contondent, cădere cu impact cranian temporal stâng.

Topografia şi morfologia leziunilor toracice pledează pentru producerea lor prin comprimare între planuri dure.

Între leziunile traumatice constatate la autopsie şi deces se stabileşte legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

În momentul decesului sângele sus-numitei conţinea 0,30 gr ‰ alcool etilic.

Pe frotiurile cu secreţie vaginală recoltată de la sus-numita nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi. Decesul poate data din 6 ianuarie 2010".

Trimiterea în judecată a inculpatului P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav, s-a întemeiat pe procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu planşe foto; declaraţii învinuit/inculpat; declaraţii martori; raport de constatare medico-legală; raport de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică; rapoarte de expertiză bio-criminalistică (ADN); procese-verbale de efectuare percheziţii domiciliare şi înscrisuri.

Astfel, s-a concluzionat că autorul tâlhăriei şi omorului asupra victimei D.C., este inculpatul P.M.

S-a reţinut prin actul de inculpare că în perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în acelaşi imobil cu proprietarul şi cu victima D.C., cunoscând în detaliu gospodăria lor.

Din luna martie 2009 P.M. a plecat de la domiciliul lui G.D., datorită unor neînţelegeri şi nu a mai revenit până în momentul comiterii faptelor.

Astfel, la data de 6 ianuarie 2010 fără a se putea stabili cu exactitate ora, pe fondul consumului de alcool, P.M. a luat hotărârea infracţională să sustragă bunuri, inclusiv băuturi alcoolice dintr-o anexă (magazie cu beci) a gospodăriei numitului G.D.

În acest sens s-a deplasat din oraşul Mărăşeşti, în comuna Garoafa, şi a pătruns dinspre albia râului Putna în grădina din spatele locuinţei lui G.D., inculpatul cunoscând topografia locului.

P.M., ajuns la uşa de acces, pe unde se pătrundea în curte, a încercat iniţial să forţeze un ochi de geam spart, pe o parte cu intenţia de a-l scoate, însă fără a reuşi (prin gaura respectivă a introdus mâna, fiind identificate pe sticlă de echipa de cercetare 2 urme papilare create de inculpat. Cu toate acestea, autorul a reuşit să scoată ce-l de-al doilea geam al uşii pe care l-a aruncat în grădină în zăpadă, iar prin spaţiul astfel creat, a introdus mâna în interior şi a ridicat cârligul din sârmă care o asigura. Inculpatul a pătruns în interior spre magazia situată imediat în partea stângă şi folosindu-se probabil de un topor, a forţat uşa compusă din 2 canate, reuşind astfel să le deschidă.

P.M. a intrat în magazie, la un butoi cu vin roşu, aşezând o oală sub canea şi deschizând robinetul pentru a umple vasul, moment în care datorită zgomotului produs, a fost surprins de victima D.C. care se afla singură în locuinţă la acel moment, întrucât G.D. era internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani. Cel mai probabil, între cei doi a urmat o luptă chiar în magazie în timpul căreia D.C. a fost trântită pe ciment (acest aspect rezultă din răvăşirea mai multor sticle cu vin şi zarzavaturi din interiorul anexei din îmbibarea hainelor victimei cu vinul vărsat şi din topografia şi morfologia leziunilor traumatice descrise în raportul de autopsie). P.M. şi D.C. au mers apoi în încăperea unde dormea victima, situată la doar câţiva metri.

Inculpatul a luat o secure, care se afla după uşa de acces în interior şi a lovit-o de mai multe ori pe D.C., în zona capului, inclusiv cu muchia, cauzându-i multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, care au dus la decesul victimei la scurt timp, chiar în aceeaşi dată. Şi în această încăpere, victima s-a luptat cu agresorul, timp în care aşternuturile de pe pat şi alte obiecte de îmbrăcăminte au fost trase peste ea, iar un scaun a fost răsturnat. D.C., datorită loviturilor a căzut pe podea, iar P.M. a udat-o pe aceasta cu apă şi posibil vin.

În cele din urmă inculpatul a părăsit imobilul respectiv urmând acelaşi traseu, respectiv prin grădina din spatele locuinţei, unde a aruncat pe zăpadă securea tip „bardă" folosită la agresiunea victimei.

Din camera unde a fost găsită D.C., P.M. a sustras „un ciocănel iar din magazie o cantitate de vin fără a se putea stabili cât anume, întrucât singura persoană care putea da informaţii în acest sens, era G.D., însă acesta după externarea din spital, a decedat la domiciliul său pe data de 22 februarie 2010.

Instanţa de fond a apreciat că ipoteza organului de urmărire penală cu privire la vinovăţia inculpatului P.M. nu poate fi reţinută pentru următoarele motive:

Astfel, procesul-verbal de cercetare la faţa locului depus la dosar urmărire penală, este întocmit în mare parte pe baza declaraţiei martorei C.P., martoră care era apropiata casei defunctei, care deţinea şi cheia de la beci şi care a relatat faptul că „în locuinţa defunctei veneau mai mulţi bărbaţi să consume băuturi alcoolice: V.N., V.Gh., M. zis Mt.".

A mai arătat că în ziua de 2 ianuarie 2010, victima a venit la aceasta şi i-a povestit că „în urmă cu o zi a fost vizitată de numitul C.S. zis Mc., singur şi i-a cerut o sticlă de vin, pentru că va reveni cu banii să plătească contravaloarea".

D.C. a spus că este închisă crama şi că, în cele din urmă i-a cerut să-i dea nişte sticluţe dar l-a refuzat. C.S. ştia de la P.C. că G.D. este internat la Spitalul TBC din Focşani.

Cu mai mulţi ani în urmă S.B. i-a spart casa lui G.D. când acesta din urmă se afla în penitenciar".

De asemenea, a mai indicat martora în declaraţia de la fila X şi „familiile de ţigani T. care se ocupă cu furatul şi mai sunt şi violenţi".

Aceleaşi susţineri le-a făcut şi numitul G.D. - cu ocazia întocmirii procesului-verbal de consemnare a declaraţiei, depus la dosar urmărire penală, care a arătat că numitul M.T. a venit la defunctă acasă, în timp ce acesta se afla internat la spital, şi a provocat scandal.

Tribunalul a concluzionat că singurele elemente dovedite în cauza de faţă, respectiv impresiunea digitală ridicată din interiorul locuinţei în care a fost găsită victima, identificată prin examinare criminalistică în sistemul AFIŞ ca aparţinând lui P.M. nu pot conduce la reţinerea că acesta este cel care a săvârşit infracţiunea de tâlhărie şi omor împotriva victimei D.C., în împrejurările în care aceasta nu se coroborează şi cil alte probe din dosar, expertizarea criminalistică a mânerului exterior, broască de la uşa principală de acces în locuinţă, concluzionând în sensul că, numitul P.M. nu poate fi exclus ca posibil contribuitor la crearea acestei microurme biologice iar examinarea criminalistică a probei nr. 2, respectiv „secure cu substanţă brun roşiatică a evidenţiat un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, fiind incluse P.M. şi D.C. (conform concluziilor expertizei criminalistice aflate la dosar urmărire penală).

Potrivit art. 66 C. proc. pen. „învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia".

Stabilirea inculpatului ca fiind autorul faptei de tâlhărie şi omor, întemeiată pe presupunerea că el ar fi putut fi singurul întrucât cunoştea în detaliu gospodăria victimei, este inadmisibilă şi împotriva principiilor care guvernează stabilirea vinovăţiei unei persoane în dreptul penal românesc atât timp cât probele materiale testimoniale şi ştiinţifice nu oferă date certe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, cu atât mai mult cu cât din declaraţiile martorilor: G.D. dosar urmărire penală, C.P. şi, G.A., rezultă că familia unde locuia victima era vizitată de mai multe persoane, fie că acestea erau folosite la diverse munci, fie pentru a cumpăra alcool, între acestea având loc şi conflicte.

Nu lipsit de importanţă este şi împrejurarea că inculpatul a avut o poziţie constantă în a-şi susţine nevinovăţia atât în timpul urmăririi penale cât şi la instanţă, fiind de acord cu luarea amprentelor digitale, examinarea salivei, relevanţă având în acest sens şi susţinerea inculpatului în luarea unor amprente digitale recente şi nu folosirea celor vechi, având în vedere faţă de apărarea inculpatului că degetul despre care se susţine că a imprimat impresiunea digitală analizată este inapt din punct de vedere anatomic şi că nu a avut posibilitatea să conteste expertiza criminalistică efectuată privind identificarea autorului impresiunii digitale.

De asemenea, nu este lipsit de importanţă faptul că expertiza medico-legală efectuată în cauză privind cadavrul aparţinând numitei D.C., concluzionează că decesul poate data din 6 ianuarie 2010, coroborat cu condiţiile atmosferice existente în acel moment.

De altfel, în acest sens, în procesul verbal de cercetare la faţa locului depus la dosar urmărire, penală se menţionează că „moartea poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010.

Pe această linie, instanţa de fond a concluzionat că nu lipsite de importanţă sunt contradicţiile între declaraţiile martorei C.P. (C.P.; cu cele ale martorei E.C. - sora lui G.D., care dosar urmărire penală, arată că „în ziua de 5 ianuarie 2010 pe la orele 9:00 a văzut-o pe C.P. în timp ce ieşea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic" iar „în faţa porţii lor era trasă o căruţă cu un cal sur şi în căruţă se afla C.P".

În cauza de faţă există o singură probă care prin caracterul ei ştiinţific susţine bănuiala că inculpatul P.M. ar putea fi autorul faptelor, respectiv raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, ce atestă faptul că urmele papilare de pe geamul de la uşa imobilului unde locuia victima D.C. au fost create de inculpatul P.M.

Această probă singulară necoroborată cu altă probă certă, nu poate forma convingerea instanţei că inculpatul P.M. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Celelalte probe genetice efectuate în cauză nu au stabilit cu certitudine existenţa profilului genetic identic, exclusiv aparţinând inculpatului P.M.

S-a mai reţinut şi faptul că susţinerile inculpatului P.M., cum că la data decesului victimei D.C. se afla în localitatea Mărăşeşti, sunt verificate prin declaraţiile martorilor P.F., P.D. şi P.Ş., date la instanţă.

Aşa fiind, cum nici în urma percheziţiilor efectuate în localitatea Mărăşeşti, nu s-au depistat probe împotriva inculpatului, cum nici cele două urme cu aspect de încălţăminte de pe zăpadă prezentate în planşele de la fila X foto 26 nu s-au dovedit ca aparţinând inculpatului, cum nici un martor ocular nu l-a indicat pe inculpatul P.M. ca fiind prezent în localitatea Garoafa în luna ianuarie 2010, prima instanţa nu a putut avea certitudinea că inculpatul P.M. este autorul tâlhăriei şi omorului săvârşit asupra victimei D.C., existând dubii cu privire la persoana inculpatului şi datorită neelucidării mobilului faptelor săvârşite, a numărului de persoane şi contribuţia acestora, a datei şi ora exactă a decesului victimei.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a apreciat că în cauza de faţă nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor comise asupra victimei D.C., având în vedere că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului nu a fost răsturnată şi că dubiul profită acestuia conform principiului in dubio pro reo, în baza dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav prev. de art. 211 alin. (2¹) lit. c) C. pen. şi art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 7 ianuarie 2010, orele 23:00 până la 28 mai 2010.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul achitării inculpatului P.M.

Prin Decizia penală nr. 141 din data de 13 iunie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins apelul parchetului ca nefondat.

Analizând hotărârea apelată, pe baza probelor administrate în dosar, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a considerat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, constatând că nu există probe suficiente din care să reiasă că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi omor deosebit de grav prevăzute de disp. art. 211 alin. (2¹) lit. c) C. pen. şi art. 174, 176 lit. d) C. pen.

S-a reţinut că rechizitoriul întocmit de organul de urmărire penală se bazează, în principal, pe Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 438598 din 28 mai 2010 cu privire la toporişca cu coadă de lemn, care concluzionează că microurma notată T438598021, datorită faptului că prezintă sânge uman în calitate redusă, genotiparea acestei microurme a pus în evidenţă electroforegrame incomplete şi nereproductibile ce nu pot fi valorificate în vederea identificării unei persoane.

În concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 43879 din 20 decembrie 2010, privind proba nr. 2, T439879021, respectiv secure cu substanţă brun roşiatică, arată că genotiparea acesteia a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi, un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, iar profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul P.M. este inclus. Arată că inculpatul are de 26.595.744 ori mai multe şanse să fie participant la constituirea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populaţie.

Conform Raportului de constatare tehnico-ştiintifică nr. 66187 din 8 ianuarie 2010 efectuat de IPJ Vrancea - Serviciul Criminalistic, a stabilit că urmele papilare în litigiu ridicate la data de 7 ianuarie 2010, cu ocazia cercetării la faţa locului de pe geamurile de la o uşă a imobilului numitului G.D. din comuna Garoafa, judeţul Vrancea, au fost create de inculpatul P.M., conform fişei dactiloscopice pusă la dispoziţie.

Acestea sunt probele stabilite de organul de urmărire penală şi pe baza cărora a solicitat condamnarea inculpatului P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav.

Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Explicaţiile inculpatului, netăgăduite de nici o probă, au fost că, în urmă cu un an de zile, a lucrat şi a locuit în imobilul aparţinând numitului G.D. din comuna Garoafa, locul unde s-au comis infracţiunile asupra victimei D.C.

Nu există nici o probă care să dovedească că aceste urme stabilite în concluziile constatărilor efectuate în cauză nu au fost lăsate de inculpat în perioada în care a lucrat şi locuit în casa victimei.

De asemenea, nici printr-un raport ştiinţific nu s-a stabilit vechimea amprentei papilare descoperită şi, conform adresei de la dosar emisă de Institutul Naţional de Criminalistică nr. 136862 din 26 aprilie 2011, nu există o astfel de metodă, potrivit literaturii de specialitate.

Nu există la dosar nici o probă din care să reiasă faptul că inculpatul P.M. ar fi avut cunoştinţă de faptul că victima D.C., în data de 6 ianuarie 2010, se afla singură în locuinţa sa şi că, la acea dată, acesta a fost văzut în apropierea locuinţei victimei sau în comuna Garoafa, judeţul Vrancea.

Faptul că inculpatul P.M. cunoştea în detaliu gospodăria victimei, nu poate conduce, fără dubiu, la faptul că acesta este autorul faptelor de tâlhărie şi omor.

Curtea a mai reţinut că inculpatul P.M. a avut o poziţie constantă în a-şi susţine nevinovăţia, exprimându-şi acordul faţă de probele ce au fost prelevate în faza de urmărire penală, insistând să-i fie prelevată o amprentă digitală recentă pentru comparaţie cu cea descoperită la locul faptei, cerere ce i-a fost respinsă de organele de urmărire penală.

De altfel, singura probă certă, prezentată de organele de urmărire penală şi pe baza căreia a solicitat condamnarea inculpatului, este amprenta digitală găsită pe geamul de la uşa locuinţei.

Revenea organului de urmărire penală obligaţia să descopere alte probe pentru ca această singură probă să fie coroborată cu acestea. Această obligaţie este stabilită în dispoziţiile art. 66 C. proc. pen. care prevăd că inculpatul sau învinuitul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

De asemenea, Curtea a constatat că. există incertitudine privind data decesului victimei D.C. În procesul-verbal de cercetare la faţa locului, se menţionează că moartea victimei poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010. Se contrazic declaraţiile martorei C.P. şi ale martorului C.P. aflate la dosar care, pe de o parte arată că nu au fost lăsaţi să pătrundă la locul accidentului iar, pe de altă parte, arată care fusese mobilul crimei şi cum arăta locul faptei după săvârşirea acesteia cu ale martorei E.C. - sora lui G.D., conform cărora, în ziua de 5 ianuarie 2010 pe la orele 9:00 a văzut-o pe C.P. în timp ce ieşea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic iar în faţa porţii lor era trasă o căruţă cu un cal sur şi în căruţă se afla C.P.

S-a mai arătat că această contradicţie trebuia soluţionată de către organul de urmărire penală.

În raport de aceste considerente, Curtea a concluzionat că în mod corect, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului inculpatul P.M. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu s-a putut stabili cu certitudine, pe baza probelor administrate, că inculpatul ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. în susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că, pe coada securii, care este arma crimei, s-a identificat microurmă notată T439879021, constituită din celule epiteliale, iar genotiparea acesteia a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi un amestec de profile genetice, în care se regăseşte cel al inculpatului P.M., acesta având 26.595.744 ori mai multe şanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie. De asemenea, urmele papilare prelevate de la faţa locului şi care s-a stabilit că au fost create de inculpatul P.M., erau localizate pe unul dintre cele două ochiuri de geam, chiar în zona în care era spart, pe interior, împrejurare ce denotă că inculpatul, aflându-se în exterior, a introdus mâna prin spaţiul creat şi a încercat să scoată geamul afară însă nu a reuşit. Existenţa urmelor de încălţăminte pe zăpadă, demonstrează, în opinia parchetului, împrejurarea că pe uşa de unde s-au prelevat urmele papilare s-a pătruns în locuinţa victimei şi tot prin acelaşi loc s-a ieşit.

Cu încuviinţarea instanţei, Ministerul Public a depus în susţinerea motivelor de recurs, o adresă de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea, care comunică faptul că specialiştii din cadrul instituţiei, alături de cei din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti pot efectua un raport de interpretare a urmelor papilare ridicate în cauză, care poate stabili modalitatea de creare a acestora, dar şi vechimea lor. Totodată, s-a depus la dosar un raport întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, prin care s-a stabilit vechimea unor urme papilare în alte cauze.

Prin Decizia penală nr. 799 din 5 martie 2013, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a casat decizia penală recurată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galaţi.

Pentru a decide astfel, înalta Curte a reţinut că două din mijloacele de probă administrate relevă elemente de fapt care indică o implicare a inculpatului în săvârşirea faptelor.

În acest sens, înalta Curte a avut în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, care a stabilit că cele două urme papilare prelevate de la faţa locului, respectiv de pe geamul uşii pe unde a pătruns în locuinţa victimei au fost create de P.M. precum şi cele ale Raportului de expertiză nr. 439879 din 20 decembrie 2010, care stabileşte că pe proba nr. 2 „secure cu substanţă brun-roşiatică" (stabilită ca fiind arma crimei), s-a identificat microurma notată T439879021, constituită din celule epiteliale; genotiparea acestei microurme a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi un amestec de pronie genetice ce provin de la minim trei persoane; profilul genetic al probei biologice de referinţă, recoltate de la numitul P.M. este inclus, la markerii corespunzători, în acest amestec, alături de cel al victimei D.C., numitul P.M. având de 26.595.744 ori mai multe şanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie.

Aceste elemente de fapt au fost considerate nerelevante de către instanţele inferioare, în raport de inexistenţa altor date care să le susţină din punct de vedere probator, dar şi de împrejurarea că inculpatul a locuit împreună cu victima şi concubinul acesteia, G.D., până în luna martie 2009, existând astfel posibilitatea ca aceste urme să se fi păstrat din acea perioadă.

Înalta Curte a constatat că în mod corect Curtea de Apel Galaţi a sesizat că cercetarea judecătorească nu este completă şi se impune efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, pentru a lămuri aspectele legate de posibilitatea ca urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi microurmele ce au fost identificate pe arma crimei să fi fost create în perioada în care inculpatul a locuit la domiciliul victimei, însă nu a observat că răspunsul dat de această instituţie are caracter general, care nu este de natură să contribuie la stabilirea adevărului în cauză. Astfel, Institutul Naţional de Criminalistică a comunicat faptul că nu există metode validate şi rezultate omologate de instituţii abilitate care să stabilească cu exactitate vechimea unei amprente papilare, precum şi că nu există o metodă fundamentată ştiinţific care să stabilească cu exactitate vechimea materialului biologic supus analizei genetice în vederea obţinerii unui profil ADN.

Or, în opinia Înaltei Curţi, în cauză nu era necesară stabilirea cu exactitate a vechimii amprentei papilare, ci doar dacă urmele erau sau nu recente, iar înscrisurile depuse de parchet la dosar în susţinerea motivelor de recurs, demonstrează faptul că acest lucru este posibil, printr-un Raport de interpretare a urmelor papilare, putând să fie stabilită vechimea urmei prin analizarea grosimii crestei papilare, întrucât la o urmă recentă acestea sunt mai groase, iar cu trecerea timpului creasta papilară scade în grosime în timp ce şanţurile dintre creste se lăţesc. De asemenea, Înalta Curte a constatat că există studii publicate ale specialiştilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Institutului de Criminalistică Bucureşti privind determinarea şi cuantificarea evoluţiei procesului de îmbătrânire a urmelor papilare, cercetare pornită tocmai de la necesitatea de a anihila sau a susţine afirmaţiile subiecţilor despre propriile urme create în perimetre ce constituie o arie infracţională.

În ceea ce priveşte profilul ADN, ceea ce interesa în cauză, având în vedere că materialul biologic era o microurmă constituită din celule epiteliale, era necesar să se stabilească dacă acestea se pot păstra pe o suprafaţă din lemn (pe mânerul securii - proba nr. 2 din Raportul de expertiză nr. 439879 din 20 decembrie 2010) o perioadă de peste 10 luni, respectiv în condiţiile în care o atare microurmă poate rezista un timp îndelungat.

Ca atare, înalta Curte a constatat că se impune, şi totodată, este posibilă administrarea unor probe suplimentare de natură să contribuie la aflarea adevărului, soluţia de achitare fiind, la acest moment, în contradicţie cu probele cu caracter ştiinţific care indică existenţa unor urme ale inculpatului pe arma crimei şi în locul pe unde s-a pătruns în domiciliul victimei, în condiţiile în care nu au fost identificate şi alte urme biologice ale acestuia care să susţină concluzia că acestea s-ar fi păstrat din perioada în care a locuit cu victima.

În raport de aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a casat decizia recurată şi a trimis cauza instanţei de apel în vederea completării probatoriului, prin efectuarea unui raport de interpretare a urmelor papilare şi obţinerea unor informaţii suplimentare privind posibilitatea păstrării unei microurme constituită din celule epiteliale un interval îndelungat de timp (10 - 12 luni), precum şi a altor probe a căror utilitate va rezulta din cercetarea judecătorească.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 22 aprilie 2013, sub nr. 6175/91/2010*.

Conformându-se indicaţiilor cuprinse în hotărârea instanţei de recurs, Curtea de Apel Galaţi a solicitat Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice să efectueze:

1. Un raport de interpretare a microurmelor ridicate de la faţa locului, de pe arma crimei, în sensul dacă acestea sunt recente sau mai vechi, respectiv dacă celulele epiteliale se pot păstra pe suprafaţa de lemn - mânerul securii - pe o perioadă de peste 10 luni, precum şi care sunt condiţiile în care o astfel de microurmă se poate păstra timp îndelungat;

2. Un raport de interpretare a urmelor dactiloscopice ridicate de la faţa locului, de pe geamul de la uşa care făcea accesul spre grădină, în sensul dacă urmele dactiloscopice respective sunt recente sau mai vechi (peste 10 luni), având în vedere grosimea crestei papilare.

Cu Adresa nr. 342 din 29 iulie 2013 Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti a comunicat că obiectivele expertizelor criminalistice dispuse în cauză exced limitelor de competenţă ale laboratorului.

Continuându-şi demersurile, curtea de apel a solicitat Institutului Naţional de Criminalistică să efectueze un raport de interpretare a microurmelor biologice şi un raport de interpretare a urmelor dactiloscopice ridicate de la locul faptei.

Prin Adresa nr. 2896852 din 16 octombrie 2013, Institutul Naţional de Criminalistică a comunicat următoarele:

1. Nu se poate estima o perioadă determinată de timp în care urmele/microurmele biologice rămân pe suportul pe care au fost transferate. Remanenţa urmelor biologice pe diverse obiecte, depinde de o serie de factori specifici, cum ar fi: natura suportului, cantitatea de material biologic transferat, condiţiile de păstrate înainte şi după ridicarea obiectului suport, prezenţa/absenţa factorilor distructivi care acţionează asupra urmelor/microurmelor biologice etc. Pe suprafaţa mânerului din lemn al securii a fost transferată o cantitate suficientă de material biologic reprezentat de microurme biologice constituite din celule epiteliale remanente, pentru a fi analizate genetic în vederea identificării persoanei de la care provin. Timpul scurs de la depunerea acestui material biologic pe suprafaţa din lemn, până la data analizei genetice, precum şi condiţiile de mediu care au acţionat asupra acestuia, nu au determinat degradarea biologică sau de altă natură.

S-a mai precizat că, în condiţii normale de conservare (fără factori distructivi, cum ar fi umiditatea, căldura excesivă, microorganismele, contaminarea etc.), această probă poate fi păstrată perioade îndelungate de timp, de ordinul anilor. în condiţii de conservare neadecvată, cum ar fi umiditatea excesivă, substanţe corozive sau manipularea fără protecţie împotriva contaminărilor de către alte persoane, proba biologică poate fi compromisă în câteva ore, ceea ce determină imposibilitatea valorificării acesteia din punct de vedere genetic.

2. Privitor la cea de a doua solicitare a instanţei, s-a arătat că laboratorul central de dactiloscopie din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică nu are experţi/specialişti abilitaţi să efectueze un asemenea raport de interpretare a urmelor papilare, iar legislaţia care abilitează specialiştii criminalişti să efectueze rapoarte de interpretare urmează să fie aplicată începând cu data implementării Noului Cod de procedură penală, potrivit Legii nr. 255/2013.

Cu caracter informativ s-a precizat faptul că există cercetări care au încercat să determine rata de degradare în timp, în mod punctual, a unora dintre constituenţii urmelor papilare însă, după cunoştinţele lor, nu există până în momentul de faţă literatură de specialitate care să determine rata de degradare în timp a tuturor constituenţilor prezenţi în depozitul din care este alcătuită o urmă papilară, ţinând cont de concurenţa a cel puţin 3 categorii de factori şi care să stabilească cu precizie influenţele pe care le pot avea aceste degradări la nivelul grosimii crestelor papilare. Astfel de factori sunt:

Factorii care ţin de subiectul creator (persoane): stresul, dieta, metabolismul, starea de sănătate, ocupaţia, vârsta, sexul, structura profilului papilar etc.

Factorii care ţin de condiţiile de transfer: textura suprafeţei, rugozitatea, structura fizico-chimică a materialului, curbura, temperatura materialului, diferenţa de temperatură între material şi cea din mediu, presiunea la depunere, timpul de contact la depunere etc.

Factorii care ţin de mediu: temperatura, umiditatea, prezenţa ultravioletelor şi a altor radiaţii, praful, precipitaţiile, circulaţia aerului, gradul de condens, contaminarea atmosferică etc.

Constatând imposibilitatea efectuării rapoartelor de interpretare a microurmelor biologice şi a urmelor dactiloscopice, în sensul indicaţiilor date prin hotărârea instanţei de recurs, Curtea, în condiţiile în care din datele dosarului nu rezultă posibilitatea administrării altor probe, a procedat la rejudecarea apelului în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

Prin Decizia penală nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 Curtea de Apel Galaţi. secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vrancea împotriva Sentinţei penale nr. 160 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Vrancea pronunţată în Dosarul nr. 6175/91/2010* privind pe inculpatul P.M.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

S-a reţinut că potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată din probele administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

În prezenta cauză, singurele probe pe care se întemeiază presupunerea că inculpatul P.M. este autorul infracţiunilor de tâlhărie şi de omor deosebit de grav având ca victimă pe D.C. sunt:

- Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, care atestă că pe unul dintre geamurile de la uşa prin care se presupune că autorul faptelor a pătruns în locuinţa victimei au fost identificate urme papilare create de inculpat şi

- Raportul de expertiză A.D.N., potrivit căruia pe coada securii cu care a fost ucisă victima a fost identificat un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, una dintre acestea fiind inculpatul P.M.

Fără a pune la îndoială caracterul de obicei convingător al constatărilor tehnico-ştiinţifice de natura celor mai sus menţionate, s-a observat că, potrivit art. 63 C. proc. pen., ele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ci trebuie apreciate în raport cu elementele de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În cauza de faţă, un prim aspect de natură să pună la îndoială valoarea probatorie a celor două constatări tehnico-ştiinţifice este acela că urmele papilare şi microurma biologică identificate în câmpul infracţional puteau fi create de inculpat în alte împrejurări decât cele legate de uciderea victimei.

Astfel, prin declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza judecăţii, inculpatul a relatat că în primăvara anului 2009 a lucrat o perioadă de timp în gospodăria numitului G.D. (unde locuia şi victima), perioadă în care a efectuat diferite activităţi (a plantat vie, a pus spalieri, a tăiat lemne, a montat uşi, a dat cu var prin casă şi a reparat acoperişul) - folosindu-se de sculele proprietarului. Pe durata efectuării acestor lucrări, inculpatul a locuit în casa numitului G.D. - aspect confirmat de martora C.P., persoană apropiată numitului G.D., care cunoştea foarte bine casa şi gospodăria acestuia.

Aşa cum am arătat mai sus, specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică au comunicat instanţei de apel că nu se poate estima perioada de timp în care microurmele biologice rămân pe suportul pe care au fost transferate (remanenţa lor putând fi influenţată de o multitudine de factori) dar au precizat că, în condiţii normale de conservare (fără factori distructivi, cum ar fi umiditatea, căldura excesivă, microorganismele, contaminarea etc.) această probă poate fi păstrată perioade îndelungate, de ordinul anilor.

În ce priveşte urmele papilare, specialiştii au precizat că nu există metode validate şi rezultate omologate de instituţii abilitate care să stabilească un sistem de măsurare a informaţiilor dactiloscopice (grosimea crestei în cazul de faţă) prezente într-o urmă papilară pe baza căruia să se determine cu aproximaţie data la care o urmă papilară a fost creată.

În aceste condiţii este foarte posibil ca urmele papilare şi biologice identificate în câmpul infracţional să fi fost create de inculpat în perioada în care a lucrat şi a locuit în casa numitului G.D. (cu aproximativ 8 luni înainte de data uciderii victimei), astfel că prezenţa acestor urme nu poate conduce automat la convingerea că inculpatul este autorul infracţiunilor de omor şi de tâlhărie.

Faptul că, prin declaraţiile date pe tot parcursul procesului inculpatul P.M. a susţinut că nu a pus niciodată mâna pe geamul uşii şi pe coada securii cu care se reţine că a fost ucisă victima nu este neapărat o dovadă de nesinceritate şi nu poate constitui un indiciu privind vinovăţia acestuia - deoarece este imposibil ca, după trecerea unei perioade relativ mari de timp, o persoană să-şi amintească toate obiectele din casă şi din gospodărie cu care a venit în contact.

Îndoieli cu privire la caracterul convingător al celor două constatări tehnico-ştiinţifice rezultă nu numai din faptul că urmele papilare şi biologice puteau fi create de inculpat în împrejurări care nu au nicio legătură cu uciderea victimei, ci şi din alte elemente de fapt.

Astfel, în ceea ce priveşte expertiza A.D.N., din actele de urmărire penală rezultă următoarele:

Prin rezoluţia din data de 12 ianuarie 2010 a IPJ Vrancea s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice biocriminalistice privind securea corp delict ridicată de la locul faptei (coletul nr. 12 cu sigiliul M.I. nr. 51229). în vederea efectuării expertizei au fost trimise şi probe biologice de referinţe recoltate de la D.C., G.D. şi P.M.

Prin Raportul de expertiză nr. 438598 din 28 mai 2010, Institutul de Criminalistică Bucureşti a stabilit următoarele:

a) urma notată T438598011, prelevată de pe lama securii, prezintă sânge uman. Genotiparea acestei urme a pus în evidenţă corespunzător markerilor genetici analizaţi, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referinţă recoltate de la victima D.C.

b) urma notată T438598012 prezintă celule epiteliale. Genotiparea acestei urme a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referinţă recoltate de la victima D.C.

c) microurma notată T438598021, prelevată de pe coada securii, prezintă sânge uman în cantitate redusă. Genotiparea acestei microurme a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi, electroforegrame incomplete şi nereproductibile ce nu pot fi valorificate în vederea identificării unei persoane.

Aceasta se datorează cantităţii insuficiente de ADN matriţă.

Se observă că această primă expertiză nu a constatat existenţa pe coada securii corp delict a unor urme biologice create de inculpatul P.M.

Securea a fost restituită la IPJ Vrancea în colet sigilat (sigiliul M.I. nr. 21686).

Ulterior, securea corp delict a fost din nou trimisă Institutului de Criminalistică în colet sigilat cu sigiliul M.I. nr. 51229, fiind supusă unei noi expertize, ale cărei concluzii se regăsesc în Raportul nr. 439879 din 20 decembrie 2010 - concluzii care se deosebesc în mod fundamental de cele ale raportului iniţial de expertiză.

Astfel, prin noul raport de expertiză A.D.N. se reţine că genotiparea microurmei notată cu T439879021 - prelevată de pe coada securii, a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi, un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul P.M. este inclus, la markerii corespunzători, în acest amestec, alături de cel al victimei D.C.

În urma calculelor biostatistice rezultă că numitul P.M. are de 26.595.744 ori mai multe şanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populaţia caucaziană care să îl substituie pe numitul P.M. din acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 26.595.744 indivizi neînrudiţi genetic.

Din succesiunea operaţiunilor mai sus menţionate rezultă că, după ce, la finalizarea primei expertize (care nu a pus în evidenţă existenţa profilului genetic al inculpatului pe coada securii - corp delict), securea a fost restituită într-un colet sigilat cu sigiliul Institutului de Criminalistică - colet care a fost desigilat la IPJ Vrancea, după care securea a fost retrimisă spre expertizare într-un colet pe care s-a aplicat sigiliul acestei din urmă instituţii. în aceste condiţii, proba care a fost în mod repetat ambalată şi dezmembrată putea să fie contaminată, chiar accidental, astfel că noua expertiză ADN, care, contrar celei anterioare, a constatat prezenţa urmelor biologice ale inculpatului pe coada securii, nu constituie o probă convingătoare, care să folosească drept temei pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare a acestuia.

În ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică - din actele dosarului de urmărire penală rezultă că urmele papilare ale inculpatului au fost identificate pe unul dintre cele două geamuri ale uşii pe care se presupune că inculpatul a pătruns în locuinţa în care se afla victima.

Potrivit ipotezei acuzării, inculpatul a pătruns dinspre albia râului Putna în grădina din spatele locuinţei lui G.D. şi a ajuns la o uşă de acces, care avea în partea superioară două geamuri şi care era asigurată prin interior cu un cârlig. Se mai reţine că inculpatul a încercat să îndepărteze geamul din partea stângă, introducând mâna printr-o spărtură a geamului şi încercând să-l scoată - prilej cu care pe partea dinspre interior a geamului au fost imprimate urmele papilare ale degetului arătător şi ale degetului mijlociu de la mâna stângă a inculpatului. Nereuşind să scoată acest geam, inculpatul a acţionat asupra celuilalt geam, din partea dreaptă, pe care a reuşit să-l scoată, astfel că, prin golul creat, a introdus mâna şi a ridicat cârligul cu care era asigurată uşa.

Întrucât, în ipoteza acuzării, inculpatul a prins geamul din partea stângă între cele două degete mai sus menţionate, care şi-au lăsat amprentele pe partea interioară, şi degetul mare (opozabil), încercând să-l scoată (fără a reuşi), se pune întrebarea de ce nu a fost identificată pe partea exterioară a geamului urma papilară pe care ar fi trebuit să o creeze degetul mare de la mâna stângă? Totodată, se pune întrebarea de ce nu au fost identificate urmele papilare ale inculpatului pe celălalt geam, pe care, potrivit anchetei, a reuşit să-l scoată şi să-l arunce peste zăpada îngheţată.

Având în vedere aceste inadvertenţe, corelate cu împrejurarea că urmele papilare identificate pe geam, a căror vechime nu poate fi stabilită pe cale ştiinţifică, puteau fi create accidental în perioada anterioară, când inculpatul a locuit în aceeaşi casă cu victima, s-a constatat, în acord cu prima instanţă, că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică este o probă incertă, care, necoroborându-se cu alte probe convingătoare, nu poate servi la stabilirea vinovăţiei inculpatului.

În ce priveşte celelalte probe administrate în cauză, acestea nu au relevat existenţa unor elemente de fapt de natură să formeze convingerea că inculpatul P.M. este autorul infracţiunilor deduse judecăţii.

Astfel:

Persoanele audiate ca martori în vederea stabilirii situaţiei de fapt (respectiv G.D. - audiat ca martor numai în faza urmăririi penale - ulterior decedând), C.P., E.C., G.A., C.P. şi G.D.) nu au relatat nicio faptă sau împrejurare de natură să conducă măcar la presupunerea că inculpatul P.M. este autorul infracţiunilor - ba dimpotrivă, unii dintre martori au indicat alte persoane cu care numitul G.D. şi victima D.C. se aflau în conflict şi care ar fi putut fi autori ai infracţiunilor;

Percheziţiile domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului şi la locuinţele numiţilor P.F. şi P.N., fraţii inculpatului, nu au scos la iveală nici un indiciu privind săvârşirea de către inculpatul P.M. a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată;

Martorii P.F. şi P.D. (fratele şi respectiv cumnata inculpatului au relatat că în seara zilei de 6 ianuarie 2010 inculpatul a venit la locuinţa lor aşa cum venea în fiecare seară (deoarece el nu avea acasă televizor) şi a stat până la orele 22:00 - 23:00 fapt pe care cei doi martori şi-l amintesc, deoarece a fost ziua de naştere a martorei P.D.

Faptul că declaraţiile celor doi martori nu se referă la întreaga zi, ci numai la după-amiaza zilei de 6 ianuarie 2010 (zi în care se reţine prin raportul de constatare medico-legală că a fost ucisă victima, fără a se stabili măcar cu aproximaţie ora la care a intervenit decesul) nu poate fi interpretat ca un indiciu privind vinovăţia inculpatului P.M., deoarece, potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, sarcina probei, inclusiv dovedirea vinovăţiei inculpatului, revenind organelor judiciare.

Înfăptuirea justiţiei penale presupune ca judecătorii să nu-şi întemeieze hotărârile pe care le pronunţă pe probabilitate, ci pe certitudine, dobândită pe bază de probe decisive, complete, convingătoare, de natură să reflecte realitatea obiectivă şi să înlăture prezumţia de nevinovăţie.

Având în vedere că, în cauza de faţă, materialul probator nu este în măsură să stabilească cu certitudine vinovăţia inculpatului P.M., existând serioase îndoieli care, potrivit principiului, in dubio pro reo trebuie să profite inculpatului, s-a constatat că hotărârea primei instanţe, prin care s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.M., este legală şi temeinică.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, apărătorul intimatului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

La termenul din data de 14 mai 2014, în şedinţă publică, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, să se ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe inculpatul P.M.

Aşa fiind, avându-se în vedere dispoziţiile art. 385⁴ alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic şi constatându-se îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe inculpatul P.M.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe inculpatul P.M.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 167/2014. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1585/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1780/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39 ICCJ. Decizia nr. 176/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 1733/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 167/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.291 NCP). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel