ICCJ. Decizia nr. 165/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 165/2014
Dosar nr. 16487/3/2013
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 384 din data de 14 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul Z.C., reţinând că niciunul dintre motivele invocate nu se circumscriu articolelor de lege ce cuprind norme imperative şi de strictă interpretare.
A mai reţinut Tribunalul că simpla nemulţumire faţă de o schimbare de încadrare juridică operată de instanţă în apel şi faţă de o soluţie de condamnare, pe care inculpatul o apreciază ca fiind nedreaptă, nu poate conduce automat la admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru că aspectele contestate sunt aspecte ce ţin de fondul cauzei, elemente analizate de instanţa de fond, apel şi recurs şi care au stat la baza pronunţării unei soluţii definitive.
A mai arătat instanţa de fond că inculpatul nu face trimitere la fapte şi împrejurări noi ori la alte elemente prevăzute în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. ca şi motive de revizuire pe baza cărora să se poată aprecia că cererea formulată se încadrează în vreunul dintre cazurile stipulate pentru a determina o admitere în principiu a cererii.
Nici susţinerile potrivit cărora persoana vinovată de săvârşirea faptelor ar fi numita D.M., persoană faţă de care s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată pe baza unei expertize psihiatrice pe care inculpatul o contestă nu se încadrează în dispoziţiile ce constituie sediul materiei revizuirii pentru că toate aceste aspecte au fost deja analizate în cursul cercetării judecătoreşti, iar instanţele au avut posibilitatea să le cenzureze.
Referitor la depunerea la dosarul cauzei a unui suport magnetic prin care se doreşte a se demonstra că numita D.M. este o persoană „perfect sănătoasă”, prima instanţă a arătat că nu poate să se circumscrie noţiunii de „fapte sau împrejurări noi”, în condiţiile în care starea psihică a numitei D.M. a fost analizată încă din faza de urmărire penală şi faptul că nu răspunde penal a fost constatat prin metode ştiinţifice asupra cărora judecătorii ar fi avut posibilitatea cenzurii, dacă ar fi constatat neajunsuri ori nelegalităţi ale modului de întocmire a expertizei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că este incident cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., certificatul pe baza căruia s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată faţă de numita D.M. fiind fals, făcându-se cercetări sub acest aspect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 184 din 11 iulie 2013 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - revizuient Z.C. împotriva sentinţei penale nr. 384 din data de 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 16487/3/2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat din care 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă de control judiciar a reţinut următoarele:
În cererea formulată de petent, în pofida opiniei apărătorului şi a revizuentului, motivele invocate nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ prevăzute de legiuitor.
Împrejurarea invocată de petent, în sensul că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane faţă de care s-au efectuat cercetări în cauza în care revizuientul a fost condamnat, aspect care a determinat soluţia de netrimitere în judecată a acestei persoane, D.M., nu poate constitui în niciun caz o împrejurare nouă, care să nu fi fost avută în vedere de instanţă la aplicarea condamnării.
Curtea a reţinut că împrejurarea nouă ar fi putut fi relevantă doar în măsura în care ar fi determinat o soluţie diametral opusă celei de condamnare, ceea ce nu se putea dovedi prin înlăturarea acelui certificat. Faptul că se efectuează cercetări în raport de acel certificat şi modul în care a fost emis este, de asemenea, nerelevant faţă de cele anterior menţionate.
Reţinând că aceste motive invocate nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire, Curtea a constatat că în mod legal Tribunalul a apreciat că cererea petentului este inadmisibilă, soluţia dispusă fiind apreciată de prima instanţă ca legală şi temeinică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul inculpat, reiterând motivele formulate în faţa instanţelor de fond şi de apel.
Apărătorul a arătat că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172C. proc. pen., că cererea formulată de revizuent este inadmisibilă, în speţă fiind incidente cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. pen. A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât condamnatul se consideră nevinovat şi, totodată, acesta apreciază că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane fată de care s-au efectuat cercetări în cauza în care a fost condamnat, respectiv numita D.M., este fals. A mai arătat că a depus în faţa instanţei de apel un CD pentru a dovedi că numita D.M. este o persoană „perfect sănătoasă”, însă acesta nu a fost luat în considerare de instanţa de judecată.
Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei;
- un martor, un expert sau un expert a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau există două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, care nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
O eventuală greşită apreciere a probelor, precum şi prelungirea probatoriului nu se încadrează în vreuna din situaţiile pe care le are în vedere art. 394 C. proc. pen. aceste aspecte putând fi invocate în căile ordinare de atac.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluţie diametral opusă (de achitare în cazul de faţă).
Din analiza dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condiţiile legii şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanţa putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. în consecinţă, cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ.
Astfel, în primul rând, în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi”, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, aşa cum este şi solicitarea revizuentului, aspecte de fapt discutate în faţa instanţei de fond.
Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).
Aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele anterioare, împrejurarea invocată de revizuent, în sensul că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane faţă de care s-au efectuat cercetări în cauza în care revizuientul a fost condamnat, aspect care a determinat soluţia de netrimitere în judecată a acestei persoane, D.M., nu poate constitui în niciun caz o împrejurare nouă, care să nu fi fost avută în vedere de instanţă la aplicarea condamnării.
Întrucât motivele invocate de revizuent nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ prevăzute de legiuitor, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de fond a apreciat că cererea revizuentului este inadmisibilă.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 184 din 11 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 184 din 11 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 ROn, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2014 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 163/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
