ICCJ. Decizia nr. 1553/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). (Legea 161/2003 modificată şi completată). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1553 /2014

Dosar nr. 4017/63/2012

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 103 din 01 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 4017/63/2012, s-au dispus următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatei M.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86¹ C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata termenului de încercare de 9 ani, termen compus din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă intervalul de 5 ani fixat de instanţă.

În baza art. 86³ C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui e existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii executării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile C.F. şi B.F.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 10.360 euro cu titlu de despăgubiri civile şi la dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data comiterii infracţiunii - iulie 2006 şi până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă C.F.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 2.151 euro cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă B.F.

S-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile S.G., A.D.F., G.C. şi R.J.M.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 620 euro către S.G., la plata sumei de 860 euro către A.D.F., la plata sumei de 13.700 euro către G.C. şi la plata sumei de 1.000 euro către R.J.M.

S-a constatat că părţile vătămate F.L.A., P.A., D.V.C., D.D.G., V.S.M., F.S., C.L., B.C., T.G., B.N., P.E.C., D.B.F., P.G., B.M., P.M., P.S., F.A.S., Z.P., M.G., P.I.G., P.E.S., G.L., C.M., M.F., M.M., D.N.M., C.C., D.F., B.O.M., S.F.P., A.V., M.L., A.C., R.C., R.S., P.I.M., P.F., F.M., N.A.F., N.O.F., S.G., M.I.M., B.E.J., F.R., H.J.F. nu se constituie părţi civile în procesul penal.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata M.A. a sumei de 118.963 euro.

A fost obligată inculpata, către partea civilă C.F., la plata sumei de 4.480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 3.000 RON onorariu avocat şi 1.480 RON cheltuieli de transport.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 12.500 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpata M.A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 27D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de cauzare a unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea de date informatice într-un sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, prev. şi ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi alin. (5) C. pen.

În actul de trimitere în judecată s-a arătat, în esenţă, că în perioada 2005-2007 inculpata M.A., în mod direct sau sub identitatea învinuitei M.M.M. şi a numitelor B.L.I. şi B.G. accesa diferite site-uri de internet destinate socializării şi în discuţiile electronice purtate cu părţile vătămate le prezenta acestora, în mod intenţionat, o stare materială precară, grave probleme de sănătate ale părinţilor, datorii financiare foarte mari ale familiei, pe fondul cărora intenţiona să ajungă în străinătate, exact în ţările unde domiciliau părţile vătămate şi le pretindea acestora, în mod direct sau accepta de la ele pe fondul creării unor stări de compasiune, diferite sume de bani necesare obţinerii documentelor de călătorie, achitării transportului, rezolvării problemelor medicale ale familiei sau achitării datoriilor către cămătari, sume de bani care, în realitate, au fost însuşite de învinuită şi au fost adevăratul scop al conduitei acesteia.

Astfel, în cazul cetăţeanului italian F.B., motivul solicitării de către învinuita M.A. a sumei totale de 2.951 euro a fost de a se deplasa în Italia pentru a lucra ca foto model la agenţia de modeling a cetăţeanului italian respectiv.

În scopul formării convingerii asupra aspectului estetic, învinuita M.A. a postat pe internet o fotografie în care se observă în mod evident că este înfăţişată o altă persoană decât inculpata M.A.

Din corespondenţa electronică ataşată de cetăţeanul italian F.B. a rezultat că inculpata M.A. a invocat ulterior că a întâmpinat dificultăţi legate de procedura de ieşire din ţară, solicitându-i în permanenţă alte sume de bani.

În cazul cetăţeanului italian C.F., din declaraţia acestuia a rezultat că inculpata M.A. sub identitatea martorei M.M.M. i-a cerut suma totală de 11.160 euro pentru a veni în Italia să-l cunoască, invocând de fiecare dată probleme personale legate de datorii financiare ale familiei ei.

Cu privire la cetăţeanul italian S.G., acesta i-a expediat inculpatei M.A., care s-a prezentat sub identitatea martorei M.M.M., suma totală de 620 euro pentru a ajunge în Italia şi pentru a-şi acoperi cheltuielile medicale mincinoase, legate de un accident de circulaţie produs în drumul ei spre Italia.

În cazul cetăţeanului italian A.D.F., acesta i-a trimis inculpatei M.A., sub identitatea martorei M.M.M., suma totală de 860 euro, pentru ca aceasta să-şi acopere cheltuielile legate de documente de călătorie, transport şi hrană până în Italia, unde urma să se întâlnească cu el, situaţie similară şi în cazul cetăţeanului italian G.C. de la care învinuita M.A. a solicitat şi obţinut suma de 13.700 euro pentru pretinse datorii ale ei în cuantum de 30.000 euro, luate de la cămătari pe fondul unor afecţiuni medicale imaginare ale tatălui ei, care a necesitat cinci intervenţii chirurgicale.

Acelaşi scop, constând în obţinerea de foloase materiale prin inducerea în eroare şi prezentarea ca adevărate a unor fapte imaginare legate de situaţia ei materială şi de afecţiuni medicale grave ale membrilor familiei, care creează compasiune şi milă a fost urmărit de inculpata M.A. şi în cazul părţilor vătămate, A.A., A.G., A.V., A.L., A.M.V., A.C., B.C., B.L., B.O.M., B.M., B.N., C.V., C.M., C.C., C.P., C.L., C.G., C.A.M., C.A., D.C.F., D.V.C., D.F., D.D.G., D.N.M., D.P.M., F.P., F.S., F.L.A., F.M., G.L., G.A., G.P., R.M., M.M., M.R., M.F., M.L., M.A.M., M.G., V.G., N.O.F., N.A.F., P.T.M., P.E.S., P.Z.C., P.S., P.G., P.I.M., P.M., P.F., P.O.M., P.R.M., P.A., R.G.F., R.S., R.G., R.O.G., M.M., R.C., R.A.C., S.F.P., S.G., T.A., T.G., V.S., Z.P., K.M.G., C.L.G., D.M.O., F.M., G.F., I.F., M.E., M.O.L., P.G., R.D., S.A.G., S.A.A., S.S., V.R. şi V.Ş. cărora Ie-a prezentat, în mod intenţionat o stare materială precară a ei, pe fondul căreia dorea să plece în Italia, însă nu dispunea de banii necesari pentru documente de călătorie, transport, hrană, cheltuieli vamale.

Prin extinderea cercetărilor, având în vedere sumele de bani ridicate de inculpată prin sistemul W.U., s-a obţinut la data de 26 mai 2008, de la autorităţile judiciare germane documentele referitoare la identificarea şi audierea cetăţenilor germani care figurau ca expeditori ai unor sume de bani expediate inculpatei M.A., după cum urmează: T.F. (1.150 euro); N.S. (650 euro); M.I.M. (750 euro); J.F. (1.050 euro) şi G.B. (700 euro), stabilindu-se că inculpata a procedat în aceeaşi manieră pentru obţinerea acelor sume de bani.

De asemenea, de la autorităţile judiciare austriece s-au obţinut date privind solicitarea de către inculpată a unor sume de bani cetăţenilor austrieci B.E.J. şi M.I.M., iar de la autorităţile judiciare elveţiene date privind solicitarea de bani de la R.J.M şi R.F.

Prima instanţă, având în vedere probele administrate la urmărirea penală, respectiv: plângeri şi declaraţii de părţi vătămate, formulare de transfer bancar prin sistemul W.U. şi M.G. şi extrase de cont; proces-verbal de percheziţie domiciliară; declaraţiile inculpatei M.A.; declaraţiile învinuitei M.M.M. şi declaraţiile B.L.I., precum şi cele administrate în faza de judecată, respectiv: declaraţia inculpatei M.A. şi ale numitelor M.M.M. şi B.L.I., a stabilit că aspectele de fapt menţionate în rechizitoriu sunt corecte.

Inculpata a obţinut sumele de bani menţionate anterior - suma totală de 149.254 euro (din care 114.739 euro expediaţi pe numele M.A., 30.570 euro expediaţi pe numele M.M.M., 3.295 euro expediaţi pe numele B.G.) - prin inducerea în eroare a părţilor vătămate cu privire la situaţia sa familială şi personală şi, uneori, prin prezentarea sub altă identitate.

În drept s-a arătat că faptele acesteia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1) şi alin. (5) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea informatică prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, prima instanţă a arătat că, potrivit art. 49 din Legea nr. 161/2003, constituie infracţiune fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea, ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării sistemului informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul.

S-a arătat că frauda informatică presupune deci introducerea de date sau programe pentru calculator sau orice intruziune care ar putea să genereze o influenţă a rezultatului, cauzând prin aceasta un prejudiciu intenţionat, urmărind să obţină un avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul.

Raţiunea încriminării o reprezintă ocrotirea relaţiilor sociale ce protejează integritatea datelor informatice, securitatea sistemelor informatice şi patrimoniul persoanei.

Prejudiciul se produce în cazul acestei infracţiuni prin acţiuni asupra sistemelor informatice pe care le deţine sau pe care le utilizează partea vătămată, condiţie care nu se regăseşte în speţă.

S-a menţionat că, în situaţia dedusă judecaţii, inculpata, accesând site-uri internet destinate socializării, folosind o adresa de e-mail care poate sau nu să corespundă numelui persoanei care o foloseşte - ID-ul sau numele folosit în e-mail nefiind obligatoriu să exprime identitatea persoanei - purta discuţii cu părţile vătămate, inducându-le în eroare că intenţionează să vină în ţările unde locuiesc acestea, solicitând în acest scop sume de bani pe care ulterior le însuşea.

S-a arătat că, nu se poate susţine că inculpata a produs prejudiciul persoanelor vătămate prin introducerea de date informatice şi deci prin acţiuni asupra sistemelor informatice, ci prin comiterea de acte materiale care se circumscriu laturii obiective ale infracţiunii de înşelăciune.

În consecinţă, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, sub aspectul laturii obiective, s-a dispus achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de înşelăciune prima instanţă a arătat că are în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care a săvârşit fapta, gradul de pericol social concret al faptei, cuantumul mare al prejudiciului produs, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei care este tânără şi anterior nu a mai săvârşit fapte de natură penală, a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta comisă, iar în timpul procesului penal a achitat o parte din prejudiciul produs părţilor civile, respectiv sumane 1.600 euro.

În raport de cele menţionate anterior, instanţa de fond a apreciat că în favoarea inculpatei se pot reţine circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi b) C. pen., urmând să facă aplicarea art. 76 lit. b) C. pen.

Având în vedere concluziile referatului de evaluare care a apreciat că inculpata se poate integra în societate, prima instanţă s-a orientat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că partea vătămată C.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 euro reprezentând sumele de bani trimise inculpatei şi dobânda legală aferentă acestei sume de la data săvârşirii infracţiunii la zi.

Din declaraţia acestei părţi vătămate şi din transferurile de numerar efectuate pe numele inculpatei, instanţa de fond a reţinut că prejudiciul cauzat este de 11.160 euro, din care inculpata a achitat suma de 500 euro, sumă recunoscută de partea civilă, şi suma de 300 euro, astfel încât prejudiciul rămas nerecuperat se ridică la suma de 10.360 euro.

Partea vătămată B.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.951 euro - sumă ce rezultă şi din verificările transferurilor de numerar efectuate pe numele inculpatei, din care inculpata a achitat în cursul judecăţii suma de 500 euro şi suma de 300 euro, rămânând nerecuperat prejudiciul în cuantum de 1.151 euro.

Partea vătămată S.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 620 euro, A.D. cu suma de 860 euro, G.C. cu suma de 13.700 euro şi R.J.M. cu suma de 1.000 euro.

Reţinând vinovăţia inculpatei în comiterea faptelor ce au avut ca rezultat prejudiciile indicate, prima instanţă a obligat-o pe aceasta la plata sumelor respective.

Totodată, s-a constatat că un mare număr de părţi vătămate nu s-au mai constituit părţi civile în cauză, motiv pentru care, în conformitate cu disp. art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 118.963 euro.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi partea civilă C.F.

În apelul D.I.I.C.O.T. sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate s-a invocat greşita achitare a inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În esenţă, s-a susţinut că inculpata a accesat site-uri de internet destinate socializării, introducând date informatice necorespunzătoare adevărului, în scopul obţinerii de beneficii materiale, prejudiciul fiind produs prin acţiunile directe asupra sistemelor informatice, astfel că se impunea condamnarea acesteia.

Ca motiv de netemeinicie s-a susţinut că în mod greşit au fost reţinute circumstanţe atenuante deoarece vârsta nu ar trebui să fie un criteriu care să fie interpretat ca circumstanţă atenuantă, iar lipsa de antecedente penale constituie o stare de normalitate în viaţa unei persoane.

Totodată, s-a arătat că se impunea alegerea unei modalităţi de executare a pedepsei care să fie proporţional cu natura, gravitatea şi urmările produse prin săvârşirea faptelor penale.

Partea civilă C.F. a criticat sentinţa atât cu privire la latura penală, cât şi cea civilă a cauzei.

S-a susţinut că în mod greşit s-au acordat circumstanţe atenuante, iar pedeapsa aplicată inculpatei este prea mică faţă de fapta comisă şi prejudiciul cauzat.

De asemenea, s-a susţinut că nu au fost acordate daunele materiale aşa cum au fost solicitate şi nu au fost acordate în întregime cheltuielile judiciare.

Ulterior depunerii cererii de apel apărătorul părţii civile apelant a fost prezent la termenul de judecată din data de 10 iunie 2013 şi a lipsit la termenele ulterioare, fără a mai depune la dosar concluzii scrise sau dezvoltarea motivelor de apel.

Analizând apelurile formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat următoarele:

1. Este total nefondată critica de nelegalitate a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova.

După cum a arătat şi prima instanţă - ale cărei argumente instanţa de apel şi le-a însuşit în totalitate - raţiunea incriminării de la art. 49 din Legea nr. 161/2003 o reprezintă ocrotirea relaţiilor sociale ce protejează integritatea datelor informatice, securitatea sistemelor informatice şi patrimoniul persoanei.

Prin urmare, infracţiunea de la art. 49 poate fi reţinută numai în situaţiile în care făptuitorul acţionează în vreuna din manierele indicate - respectiv introducerea, modificarea, ştergerea de date informatice sau restricţionarea accesului la date informatice, dintr-un sistem informatic al victimei sau al unei terţe persoane, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de beneficii materiale.

S-a exemplificat în acest sens hacking-ul în vederea sustragerii de date bancare, date personale, date medicale sau orice alte date informatice pe care făptuitorul le vinde sau cu care şantajează apoi victima, etc.

S-a reţinut că nu există nici o legătură între modalitatea „introducere de date informatice” prevăzută de această infracţiune şi prezentarea sub identităţi fictive ori prezentarea de situaţii fictive pe reţelele de socializare.

2. Referitor la critica de netemeinicie - comună în apelul Ministerului Public şi apelul părţii civile.

Instanţa de apel a constatat că în mod corect s-au reţinut circumstanţele atenuante.

Circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii - este prevăzută ca circumstanţă atenuantă legală de însăşi legiuitor care acceptă astfel ideea că, în anumite condiţii, lipsa de antecedente penale poate fi considerată o circumstanţă atenuantă, chiar dacă ea este şi trebuie să fie starea de normalitate a indivizilor.

Aceste condiţii sunt, în opinia instanţei de apel, cele referitoare la modul şi împrejurările comiterii faptelor.

Or, în speţa de faţă, s-a reţinut că faptele nu ar fi fost posibile fără existenţa unei „naivităţi” a părţilor vătămate, cu toţii bărbaţi, care au cedat persuasiunilor unei femei mult mai tinere ca ei.

În ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) - atitudinea sinceră - s-a apreciat că şi aceasta a fost corect reţinută întrucât, după începerea cercetărilor, inculpata şi-a recunoscut comiterea faptelor şi a colaborat cu organele de anchetă şi cu instanţa.

Pedeapsa la care prima instanţă s-a orientat este, aşadar, corect individualizată, atât din perspectiva cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.

3. Referitor la celelalte motive de apel ale părţii civile C.F. instanţa a constatat că părţii vătămate i s-a dat, pe latură civilă, tot ceea ce a cerut, iar apelantul nu a făcut dovada susţinerilor din cererea de apel.

Faţă de aceste considerente, având în vedere disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanţa a respins apelurile formulate ca nefondate.

În conformitate cu disp. art. 192 C. proc. pen., a fost obligat apelantul parte civilă C.F. la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii partea civilă C.F. a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate atât în latura civilă, cât şi în cea penală, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., solicitând casarea deciziei şi reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei M.A., iar în latura civilă obligarea inculpatei la plata prejudiciului astfel cum a fost solicitat.

Examinând recursul declarat de partea civilă prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul părţii civile este fondat, însă doar sub aspectul aplicării art. 5 C. pen. cu privire la inculpata M.A.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁹ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 02 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe se observă că recurenta parte civilă şi-a motivat în scris recursul, în termen, (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 07 mai 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Astfel, cu privire la critica părţii civile vizând netemeinicia deciziei, critică subsumată de recurent cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., se constată că această critică nu se încadrează cazului de casare invocat, potrivit căruia decizia este supusă casării atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Or, criticile formulate de către recurenta parte civilă vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea deciziei şi au mai fost invocate şi faţa instanţei de apel, fiind judicios analizate de către instanţa de prim control judiciar, şi cum acestea vizează netemeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea, instanţa de recurs nu le poate analiza la acest moment, întrucât prin Legea nr. 2/2013 s-a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

Aşadar, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la majorarea despăgubirior civile şi la majorarea pedepsei aplicate inculpatei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, ci s-ar fi putut analiza aceste critici în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a abrogat teza potrivit căreia instanţa de recurs poate analiza temeinicia hotărârilor.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se constată următoarele:

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior şi reîncriminarea faptei de înşelăciune în art. 244 C. pen., instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 07 mai 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 02 octombrie 2013, şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează înşelăciunea şi falsul în declaraţii, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpată, instanţa de recurs urmează să analizeze:

- Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

- Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

- Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 215 C. pen. anterior şi încriminarea înşelăciunii la art. 244 din noul C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenta infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzată inculpata, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpată conduce la dezîncriminarea faptei faţă de aceasta.

Art. 215 Înşelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 244 Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin . aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimisă în judecată inculpata. În ceea ce o priveşte pe inculpata M.A., acuzaţia faţă de care a fost condamnată a constat în aceea că, în perioada 2005-2007, în mod direct sau sub identitatea învinuitei M.M.M. şi a numitelor B.L.I. şi B.G. accesa diferite site-uri de internet destinate socializării şi în discuţiile electronice purtate cu părţile vătămate le prezenta acestora, în mod intenţionat, o stare materială precară, grave probleme de sănătate ale părinţilor, datorii financiare foarte mari ale familiei, pe fondul cărora intenţiona să ajungă în străinătate, exact în ţările unde domiciliau părţile vătămate şi le pretindea acestora, în mod direct sau accepta de la ele pe fondul creării unor stări de compasiune, diferite sume de bani necesare obţinerii documentelor de călătorie, achitării transportului, rezolvării problemelor medicale ale familiei sau achitării datoriilor către cămătari, sume de bani care, în realitate, au fost însuşite de învinuită şi au fost adevăratul scop al conduitei acesteia.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce o priveşte pe M.A., respectiv inducerea în eroare a părţilor vătămate sub identitatea altor persoane, nu prezintă diferenţe între art. 215 C. pen. anterior şi art. 244 alin. (1) din noul C. pen.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (art. 215 C. pen. anterior şi efectele acuzaţiei în legea nouă, art. 244 alin. (1) din noul C. pen.).

Legea veche prevedea o sancţiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 6 luni şi un maxim de 3 ani închisoare astfel că legea nouă va retroactiva.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi cea de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune la minimul special prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat şi instanţa de apel care a stabilit aceeaşi sancţiunejnsă sub minimul special ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, dispoziţii ce nu-şi mai regăsesc corespondent în noul C. pen.

Cu privire la regulile privind infracţiunea continuată, pe legea nouă se prevede adăugarea unui spor de până la 3 ani la maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, în timp ce pe legea veche sporul de pedeapsă era facultativ, astfel că s-ar ajunge în situaţia de a se aplica pedepse peste limita maximă prevăzută de lege, astfel că se va aplica legea veche.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidenţă în cazul unor instituţii diferite de încriminare şi sancţiune este impusă de lege, jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

- instituţii autonome definite atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă, în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte.

Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituţiile care funcţionează autonom a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz în C. pen. adnotat din 1936 arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicatiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituţiunile cari funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului”. Aceeaşi idee este regăsită şi în C. pen. comentat şi adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. şi este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, pag. 32-41, Constantin Mitrache în Explicaţii preliminare ale noului C. pen., pag. 76 parag. 1, pag.77).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravenţională, după caz.

În raport de cuantumul pedepsei aplicată inculpatei,se va înlătura aplicarea pedepselor accesorii.

De asemenea, şi cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, analizând comparativ dispoziţiile corespondente din legile penale succesive, se poate conchide că, de asemenea, C. pen. din 1969 este legea mai blândă, deoarece nu prevede obligaţia prestării unei munci în folosul comunităţii.

Faţă de aceste considerente se va admite recursul declarat de partea civilă partea civilă C.F. împotriva deciziei penale nr. 293 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată M.A.

Se va casa în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 103 din 01 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 4017/63/2012, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpata M.A. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpata M.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Va înlătura aplicarea pedepselor accesorii.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii, inclusiv dispoziţiile privind modalitatea de executare şi se va reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpata M.A. de la 9 ani la 5 ani şi 6 luni, termen care se compune din pedeapsa aplicată prin prezenta şi un interval de timp de 5 ani fixat de prima instanţă.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă, rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de partea civilă C.F. împotriva deciziei penale nr. 293 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată M.A.

Casează în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 103 din 01 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 4017/63/2012, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpata M.A. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpata M.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Înlătură aplicarea pedepselor accesorii.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii, inclusiv dispoziţiile privind modalitatea de executare şi reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpata M.A. de la 9 ani la 5 ani şi 6 luni, termen care se compune din pedeapsa aplicată prin prezenta şi un interval de timp de 5 ani fixat de prima instanţă.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă, rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1326/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1558/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1544/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1545/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1546/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1547/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 1558/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 162/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 163/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 165/2014. Penal