ICCJ. Decizia nr. 1788/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1788/2014

Dosar nr. 5312/108/2013

Şedinţa publică din 26 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 199 din 30 mai 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., au fost condamnaţi inculpaţii: L.B., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de transport şi vânzare de droguri de risc, fără drept şi O.A.M., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de intermediere privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

În baza art. 86¹ - 86² C. pen., s-a suspendat, pentru fiecare inculpat, executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de câte 6 ani.

Pe durata termenului de încercare, în baza art. 86³ C. pen., inculpaţii au fost obligaţi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte şi să se supună măsurilor de supraveghere, instituite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpaţilor de mai sus, asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul săvârşirii unor noi infracţiuni, revocare ce va atrage executarea cumulată a pedepselor.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 2 alin. (1), teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis inculpaţilor, pe durată de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, de sub efectul mandatelor de arestare preventivă (O.A.M.) şi (L.B.) din 23 aprilie 2013, emise de Tribunalul Arad, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 23 aprilie 2013, până la zi.

În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat, în vederea distrugerii, cantitatea de 894,21 grame rezină de canabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator şi prelevarea contraprobelor, sigilată cu sigiliul tip M.A.I. şi predată organelor de cercetare penală.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, întocmit la data de 16 mai 2013 în Dosarul nr. 41D/P/2013, au fost trimişi în judecată inculpaţii L.B. şi O.A.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de transport şi vânzare de droguri de risc, fără drept, respectiv intermediere privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, s-a reţinut că la data de 17 aprilie 2013, S.C.C.O. Arad s-a sesizat din oficiu referitor la comiterea de către inculpatul O.A.M. a infracţiunilor de trafic internaţional şi intern de droguri de risc şi mare risc pe relaţia Spania-România.

Prin Ordonanţa nr. 10/A din 19 aprilie 2013 a D.I.I.C.O.T. - B.T. Arad, s-a infiltrat în dosar un investigator sub acoperire ("C.I.) şi un colaborator al acestuia ("C.I.") şi s-a autorizat procurarea de substanţe stupefiante de către aceştia (2 Kg. droguri de risc şi 500 grame de droguri de mare risc) de la persoanele suspecte.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că, în operaţiunile ilegale cu droguri este implicat şi inculpatul L.B. (cetăţean chinez), faţă de care D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad s-a sesizat din oficiu, prin procesul verbal din data de 23 aprilie 2013.

La data de 22 aprilie 2013, inculpatul L.B. a transportat, fără drept, din mun. Bucureşti, în mun. Arad, droguri de risc (0,924 Kg. rezină de cannabis -haşiş) şi le-a vândut, fără drept, investigatorului sub acoperire "C.I., cu suma de 4.700 euro.

Substanţele stupefiante au fost achiziţionate de către inculpat, printr-un intermediar, de la numitul "M.", în zona Colentina din mun. Bucureşti, cu suma de 2.300 euro.

Faţă de această persoană cu identitate necunoscută, inculpatul a formulat un denunţ, care însă nu s-a confirmat, pentru ca el să beneficieze de cauza de reducere a pedepsei, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000.

La data de 22 aprilie 2013, inculpatul O.A.M. a intermediat transportul şi vânzarea fără drept, pe teritoriul naţional, de droguri de risc (0,924 kg. rezină de cannabis-haşiş), dintre inculpatul L.B. şi colaboratorul sub acoperire "C.I.", respectiv investigatorul sub acoperire "C.I., cu suma de 4.700 euro.

Beneficiile materiale în urma realizării operaţiunii cu substanţe stupefiante erau de 2400 euro, din care cea mai mare parte îi revenea inculpatului L.B., iar o parte relativ mică, inculpatul O.A.M.

Cei doi inculpaţi au fost surprinşi în flagrant delict, imediat după finalizarea tranzacţiei, asupra inculpatului L.B. fiind găsită suma de 4.700 euro, din care două bancnote cu cupiura de 500 euro, au fost înseriate anterior de către organele de urmărire penală.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 mai 2013 al L.A.P.D. Bucureşti, rezultă că probele din litigiu sunt constituite din 905,70 grame rezină de cannabis, în ele s-au pus în evidenţă Delta 9, T.H.C., substanţă biosintetizată de planta cannabis, iar rezina de cannabis face parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

În cursul urmăririi penale, cei doi inculpaţi au avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând faptele reţinute în sarcina lor.

în faţa primei instanţe, înainte de deschiderea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au declarat că doresc să uzeze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele, aşa cum au fost reţinute în sarcina lor în rechizitoriu şi solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc.

În drept, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor L.B. şi O.A.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de transport şi vânzare de droguri de risc, fără drept, respectiv intermediere privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Recunoaşterea inculpaţilor se coroborează cu întreg probatoriul administrat în cauză, astfel încât vinovăţia acestora a fost dovedită.

La individualizarea pedepselor, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., prima instanţă a reţinut că inculpatul L.B. a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, atitudine manifestată în faţa instanţei prin solicitarea de a i se aplica dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Inculpatul este stabilit în România de mai bine de 15 ani, având domiciliul în Buzău, este căsătorit, are doi copii minori.

Din înscrisurile depuse la dosar de apărătorul său, rezultă că acesta este asociat unic la SC C.I.E.C. SRL, cu sediul în com. Pîrscov, jud Buzău având ca obiect principal de activitate „tăierea şi rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului" (fila 10). De asemenea, din adeverinţa depusă la dosar (fila 11) rezultă că inculpatul lucrează în cadrul SC S.L.C. SRL, cu sediul în com. Ghelinţa, jud. Covasna, ca reprezentant în relaţiile cu publicul, cu clienţii şi furnizorii, cât şi în relaţiile cu instituţiile bancare.

Pe lângă cele menţionate mai sus, s-a reţinut că inculpatul a formulat şi un denunţ, cu privire la persoana de la care ar fi achiziţionat substanţele stupefiante, colaborând astfel cu organele cercetare penală pentru identificarea persoanei respective, cu prenumele „M." Denunţul, însă, nu s-a confirmat, astfel că inculpatul nu a putut beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Apărătorul inculpatului a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şic) C. pen., respectiv conduita bună a inculpatului înainte şi după săvârşirea infracţiunii, făcând trimitere la denunţul formulat.

Instanţa nu a reţinut circumstanţele atenuante invocate.

Cu privire la conduita anterioară, s-a reţinut că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat la 700 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., prin sentinţa penală nr. 2097 din 26 octombrie 2005 a Judecătoriei Buzău.

Aceste antecedente nu atrag starea de recidivă, datorită incidenţei dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen., respectiv a intervenit reabilitarea de drept.

Însă, având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului expuse anterior, precum şi faptul că în perioada petrecută în arest preventiv a avut timp să reflecteze şi să analizeze consecinţele faptelor sale pe termen lung, fapt demonstrat şi prin aceea că a acceptat starea de arest şi nu a declarat recurs împotriva hotărârii prin care s-a dispus menţinerea arestării preventive, instanţa a apreciat că scopul pedepsei ce a fost aplicat poate fi atins mult mai eficient prin executare sub supraveghere.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul O.A.M., instanţa de fond a reţinut că, şi acest inculpat a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, recunoscând faptele reţinute în sarcina sa şi solicitând în faţa instanţei aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

S-a apreciat că inculpatul a conştientizat gravitatea faptei săvârşite, iar perioada petrecută în arest preventiv l-a determinat să-şi evalueze şi să-şi corecteze atitudinea pe viitor, este foarte tânăr, are abia 22 ani, iar aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, ar însemna să nu i se ofere nici o şansă în vederea reintegrării sociale.

Deşi inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în minorat, s-a apreciat că această condamnare nu atrage starea de recidivă, fiind incidente dispoziţiile art. 38 lit. a) C. pen., mai mult, pentru această condamnare a intervenit reabilitarea de drept.

Instanţa de fond a reţinut că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere este în măsură să realizeze scopul pedepsei, acela de prevenţie şi reeducare, cu atât mai mult cu cât inculpatul va fi supus unor măsuri de supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad, inculpaţii L.B. şi O.A.M.

Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie în ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor.

S-a arătat că, faţă de gravitatea infracţiunilor, circumstanţele şi împrejurările în care faptele au fost comise, scopul pedepselor poate fi atins doar prin executarea acestora în detenţie, chiar dacă acestea sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul L.B. a criticat sentinţa pentru netemeinicie, motivând că a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, a avut o poziţie cooperantă, a denunţat persoana de la care a cumpărat cannâbis, obţine venituri din muncă şi în aceste circumstanţe poate beneficia de o reducere a pedepsei.

Inculpatul O.A.M., prin concluziile orale formulate de apărătorul ales a solicitat redozarea pedepsei şi reducerea termenului de încercare având în vedere circumstanţele sale personale, respectiv poziţia procesuală de recunoaştere a faptelor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cauză prin prisma motivelor de apel dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi drept, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a dat o corectă interpretare probatoriului existent în faza de urmărire penală, stabilind vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea prev. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a avut în vedere recunoaşterea inculpaţilor care se coroborează cu materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, din care rezultă fără echivoc că inculpatul L.B., în data de 22 aprilie 2013 a transportat fără drept din mun. Bucureşti în mun. Arad cantitatea de 0,924 kg rezinăde canabis pe care a vândut-o fără drept investigatorului sub acoperire cu suma de 4.700 de euro, iar inculpatul O.A. a intermediat vânzarea acestor droguri, urmând ca o parte din suma obţinută din vânzare să-i revină şi Iui.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Aşadar, pentru realizarea scopului preventiv şi educativ al pedepsei trebuie analizate toate criteriile menţionate mai sus şi trebuie făcută o reală evaluarea a gravităţii faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.

Pedeapsa aplicată îşi poate atinge scopul urmărit de lege numai dacă a fost astfel aleasă şi dozată încât, prin funcţiile ei, să realizeze un maxim efect preventiv asupra infractorului şi în mod corespunzător, un efect preventiv adecvat, în raport cu ceilalţi membri ai societăţii

În speţă, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond nu a evaluat în mod corespunzător periculozitatea deosebită a faptei comisă de inculpaţi ce rezultă din cantitatea mare de droguri de risc transportată din Bucureşti şi oferită spre vânzare

De asemenea, nu s-a avut în vedere conduita inculpaţilor anterior săvârşirii infracţiunii, ei fiind cunoscuţi cu antecedente penale.

În raport cu aceste consideraţii instanţa de apel a apreciat că cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ al pedepselor prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi îndeplinite doar prin aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenţie.

Prin urmare, în baza art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad, a desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând cauza, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., i-a condamnat pe inculpaţi la pedepsele de câte 2 ani închisoare fiecare, cu executare în detenţie.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii L.B. şi O.A.M.

Niciunul dintre recurenţi nu a motivat calea de atac prin declaraţia de recurs.

Ulterior, la data de 11 martie 2014 inculpatul L.B. a depus la dosar motive de recurs în scris, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei prin reţinerea ca modalitate de executare a pedepsei, a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, aşa cum în mod corect, a stabilit instanţa de fond.

Suplimentar pentru acest inculpat, la data de 22 mai 2014, a fost depus la dosar, prin apărător ales un memoriu cuprinzând motive de recurs.

Astfel, au fost reiterate criticile formulate anterior, şi în plus, invocându-se cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi pct. 17² C. proc. pen., s-a arătat că hotărârea este contrară legii ca efect al nereţinerii cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

S-a precizat că, în cursul urmăririi penale inculpatul a formulat un denunţ prin care a furnizat relaţii suficiente în scopul identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanei de la care a cumpărat cantitatea de canabis, arătând totodată că, nu-i este imputabil faptul că verificările organelor de anchetă efectuate în acest sens, nu au condus la niciun rezultat.

În consecinţă, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului prin reducerea cuantumului acesteia, ca efect al reţinerii prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., şi suspendarea executării acesteia în baza art. 81 C. pen. sau 86¹din acelaşi cod.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţie art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 16 septembrie 2013, dar şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 - potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs -, se constată că în speţă sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Recursul declarat de inculpatul O.A.M.

Potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu sunt respectate dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în temeiul alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Recursul inculpatului O.A.M. este nemotivat şi având în vedere că nu au fost respectate dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. instanţa va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Analizând decizia instanţei de apel, se constată că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 1, 3-6, 13 şi 14 C. proc. pen., care potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu. Distinct de aceasta, se reţine că la termenul de judecată din 26 mai 2014, când a avut loc dezbaterea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul O.A.M. nu a formulat nicio critică cu privire la decizia atacată.

Recursul declarat de inculpatul L.B..

Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte având în vedere în acest sens, motivele de recurs depuse la data de 11 martie 2014, prin care inculpatul a dezvoltat critici din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., cu privire la greşita individualizare a sancţiunii penale aplicate prin nereţinerea ca modalitate de executare a pedepsei, a dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Înalta Curte constată că motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".

Stabilirea modalităţii de executare a pedepsei constituie o operaţiune de apreciere şi este atributul exclusiv al primei instanţe şi al instanţei de apel, neputând face obiectul examinării de către instanţa de recurs.

Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării modului de executare a pedepsei, aceasta neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele care pot fi analizate de instanţa de recurs în limitele procedurale stabilite de Legea nr. 2/2013.

Intenţia legiuitorului a fost clară sub acest aspect şi rezultă din conţinutul cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., precum şi din abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., care în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dădea posibilitatea reindividualizării pedepsei.

Referitor la motivele de recurs depuse de către inculpat, prin apărătorul ales la data de 22 mai 2015, prin care au fost dezvoltate critici cu privire la nereţinerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., Înalta Curte constată că acestea nu au fost formulate în termenul prevăzut de lege, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca atare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385 alin. (2) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cele reglementate de art. 385⁹ pct. 17 şi pct. 17² C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de inculpatul L.B. acestor motive de recurs.

Chiar şi în situaţia în care motivele de recurs ar fi fost invocate în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte apreciază critica referitoare la oportunitatea reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. că vizează o chestiune de apreciere în privinţa căreia sunt valabile toate considerentele expuse cu ocazia analizării motivului de recurs depus în termenul prevăzut de lege.

Referitor la critica privind greşita nereţinere de către instanţele de fond şi apel a cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, trebuie precizat că, şi în situaţia în care această critică ar fi fost invocată cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. şi ar fi putut fi astfel analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondată.

Se constată, în acest sens, că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au analizat în mod complet şi temeinic situaţia inculpatului L.B. prin raportare la toate informaţiile furnizate în legătură cu denunţul pe care acesta l-a formulat şi au stabilit în mod corect că, prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu sunt aplicabile în ceea ce-l priveşte pe inculpat.

Inculpatul L.B. a formulat denunţ cu privire la săvârşirea de către o persoană a unor fapte ce pot fi încadrate în infracţiuni legate de droguri, însă denunţul nu a avut aptitudinea de a facilita identificarea şi tragerea la răspundere penală a respectivei persoane.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţele de fond şi apel nu au avut în vedere subzistenţa faţă de inculpat, a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speţă, de la data săvârşirii infracţiunii de către inculpaţi, 22 aprilie 2013 până la soluţionarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

În consecinţă, Înalta Curte, va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpaţilor, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului penal.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei cu intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. anterior astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.

Determinarea caracterului „mai favorabil" al legii se realizează ţinând seama de o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, publicată în M.Of la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

În speţă, inculpatul L.B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de transport şi vânzare de droguri de risc, fără drept prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, iar inculpatul O.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de intermediere privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept prevăzută de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri a fost modificată prin art. 81 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen..

Astfel, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, prevede că producerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte. operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

De asemenea, se constată că după intrarea în vigoare a Noului C. pen., Legea nr. 143/2000 a fost republicată în M. Of. nr. 163 din 06 martie 2014, iar ulterior, a fost modificată şi completată prin Legea nr. 51 din 17 aprilie 2014 publicată în M. Of. nr. 322 din 05 mai 2014, dându-se textelor o nouă numerotare, aşa încât, potrivit legii în vigoare la momentul soluţionării recursului, cauza de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 16 în vechea reglementare se regăseşte în dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost republicată.

Aşadar, conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de risc este acelaşi cu cel prevăzut în reglementarea anterioară a Legii nr. 143/2000 şi s-au modificat numai limitele de pedeapsă, de la 3 la 15 ani cu interzicerea unor drepturi la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, în reglementarea actuală.

Deşi aparent, legea penală în vigoare pare a fi legea mai favorabilă inculpaţilor în raport de reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere criteriile ce trebuie avute în vedere la identificarea legii penale mai favorabile mai sus menţionate, privite în ansamblul lor, şi cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, respectiv 2 ani închisoare - care se situează în limite legale -, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este cea prevăzută în vechea reglementare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există temeiuri de casare a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii L.B. şi O.A.M.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat L.B. la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, va obliga recurentul inculpat O.A.M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.B. şi O.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 173/A din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat L.B. la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat O.A.M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1784/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 1789/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1788/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1788/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs