ICCJ. Decizia nr. 1783/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1783/2014
Dosar nr. 5535/105/2012
Şedinţa publică din 26 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 478 din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 5535/105/2012, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.M.G., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), și e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată (faptă din perioada iunie-iulie 2012, parte vătămată I.M.C.).
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen. raportat la dispoziţiile art. 64 lit. a), b), şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus să fie execută în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 11 iulie 2012 la zi şi potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei daune morale către partea vătămată I.M.C.
Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 300 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond. a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 788/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul Z.M.G., pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi constând în aceea că, în perioada iunie-iulie 2012, în mod repetat şi prin constrângere, a întreţinut raporturi sexuale anale cu minorul I.M.C. în vârstă de 8 ani, în timp ce se aflau cu animalele la păscut în zona Rizăneşti-Vălenii de Munte.
Situaţia de fapt astfel descrisă, a fost:reţinută pe baza următoarelor probe: plângerea şi declaraţia reprezentantului victimei, declaraţia, minorului parte vătămată I.M.C., raportul medico-legal, declaraţiile inculpatului, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 10 iulie 2012 (filele 37-38 dosar de urmărire penală) şi declaraţia martorului I.C. (fila 33).
La data de 11 iulie 2012, ora 11.30 s-a dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore şi la aceeaşi dată a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
La data de 11 iulie 2012 Tribunalul Prahova a dispus prin încheierea de şedinţă nr. 30 arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 11 iulie 2012 şi până la data de 09 august 2012, şi s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 181/U/2012, măsura arestării preventive fiind menţinută de instanţă în cursul judecării cauzei.
În faţa instanţei de fond, partea vătămată I.M.C. minor, prin reprezentantul său legal I.G.F. a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal iar tribunalul a adus la cunoştinţă inculpatului prevederile art. 3201 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Prin apărătorul ales, inculpatul a declarat că nu înţelege să recunoască fapta şi nu doreşte aplicarea procedurii simplificate de judecată.
Fiind ascultat în prezenţa avocatului ales, inculpatul a susţinut prin declaraţia dată la 4 septembrie 2012 că nu recunoaşte fapta de viol pentru care a fost trimis în judecată şi că niciodată nu a păzit singur oile ci doar în prezenţa martorului M.L.
În legătură cu recunoaşterea făcută prin declaraţiile, date în faţa organului de urmărire penală când a şi descris modul de săvârşire a faptei) inculpatul a declarat că a fost ameninţat cu bătaia şi chiar cu armă de poliţiştii anchetatori, iar la parchet, i s-a promis că va fi eliberat dacă recunoaşte fapta.
Inculpatul a fost interpelat de către instanţa de judecată şi în legătură cu declaraţia dată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, când a afirmat că este autorul, faptei cu menţiunea că minorul nu s-a opus actelor sexuale care s-au petrecut doar de două ori, solicitând aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., (filele 41-42 dosar fond).
Apărătorul inculpatului a solicitat însă, să nu fie luată în considerare poziţia procesuală de recunoaştere a inculpatului deoarece actele medicale pe care le va depune la dosar atestă problemele de sănătate în raport de care discernământul său ar trebui evaluat pe baza unei noi expertize medico-legale psihiatrice pe care a solicitat-o alături de proba cu reaudierea martorilor din acte, în special a martorului M.L. indicat de inculpat în declaraţia sa (filele 51-52).
Instanţa de fond a respins proba cu efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, având în vedere faptul că acesta a fost expertizat imediat după data ultimului act material iar actele medicale noi pe care le-a invocat în susţinerea utilităţii efectuării unei noi expertize nu au fost depuse, membri familiei inculpatului nefiind în posesia lor, aşa cum au transmis instanţei prin acelaşi apărător ales.
În acest context, instanţa a încuviinţat proba cu acte şi a dispus citarea în vederea audierii a martorilor I.C. şi M.L., acesta din urmă fiind indicat de inculpat în apărare.
A fost ascultat martorul M.L. (filele 112-114). Martorul I.C. nu s-a prezentat în instanţă deşi a fost citat cu mandat de aducere, făcând incidente dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. în condiţiile în care depoziţia sa anterioară dată în faza anchetei penale nu clarifică aspecte referitoare la pretinsa activitate infracţională a inculpatului.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, atât a celor din faza de urmărire penală cât şi a celor administrate nemijlocit cu ocazia cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada iunie-iulie 2012, inculpatul Z.M.G., în mod repetat, prin constrângere, a întreţinut raporturi sexuale anale cu minorul I.M.C., în vârstă de 8 ani, în timp ce ambii se aflau cu animalele la păscut în zona Rizăneşti - Vălenii de Munte.
Victima minoră I.M.C. a fost examinată de către medicul legist din cadrul S.M.L. Ploieşti care a concluzionat că acesta nu prezintă leziuni traumatice externe pe cap, trunchi şi membre însă prezintă leziuni traumatice anale, recente dar şi vechi, posibil produse prin raport sexual anal recent, care pot data din intervalul 02-06 iulie 2012, leziunile traumatice anale care necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Având în vedere că inculpatul a prezentat acte medicale din care rezultă că este încadrat în categoria persoanelor cu grad de handicap, la data de 11 iulie 2012, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în urma căreia s-a stabilit că inculpatul Z.M.G. prezintă diagnosticul „tulburare organică de personalitate pe fond encefalopat, debilitate mintală cu tulburări de comportament IQ 59, are capacitate psihică de înţelegere şi apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi discernământul păstrat inclusiv în perioada iunie-iulie 2012.
Situaţia de fapt astfel expusă reiese din coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale; precum şi în faţa instanţei de judecată chiar dacă inculpatul a avut o atitudine oscilantă.
Astfel, declaraţia dată de minor atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de judecată, se coroborează cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, în special cele care au fost date în faţa instanţei atât la momentul arestării preventive, cât şi după trimiterea sa în judecată.
Verificând apărarea acestuia, în sensul că a fost lovit de poliţişti pentru a recunoaşte fapta pe care în realitate nu a săvârşit-o, prima instanţă a stabilit că în faţa organului de urmărire penală, inculpatul a fost audiat în prezenţa unui martor asistent dar şi a apărătorului desemnat din oficiu, care a semnat declaraţia de audiere fără obiecţiuni. Declaraţiile date de inculpat în această fază procesuală, imediat după descoperirea faptelor, se coroborează în totalitate cu declaraţiile minorului în special cele date în faţa instanţei de fond după o perioadă de timp suficientă pentru ca şocul emoţional şi trauma psihică suferită să-i altereze subiectiv mărturia.
Faptul că victima a locuit o perioadă la stâna ce aparţinea tatălui martorului M.L., rezultă din propriile declaraţii confirmate de tatăl său şi de martorul I.C., care a fost audiat numai în faza de urmărire penală (fila 33) de martorul M.L. şi de inculpat.
Martorul M.L. a susţinut că îl cunoştea pe inculpat de 2-3 luni de zile, că minorul obişnuia să înnopteze-la stână unde presta diferite munci afirmând posibilitatea de a fi fost abuzat- sexual de alte persoane, însă această alegaţie nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar în condiţiile în care, potrivit declaraţiei tatălui minorului după audierea fiului său la procuror, martorul M.L. l-a tras de urechi pe copil reproşându-i că minte.
În raport cu probele enumerate anterior, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol calificat în formă continuată, prev. de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere limitele legale de pedeapsă, gradul de pericol: social concret al faptei, consecinţele sindromului de stres post-traumatic şi stigmatizarea sociala a minorului în vârstă de nuami 8 ani aşa cum reiese din acelaşi referat de evaluare întocmit în cauză dar şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.
De asemenea, i-a fost aplicată inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit. a), b), și e) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii- aceloraşi drepturi civile pe durata executării pedepsei principale.
În privinţa stării de arest a inculpatului, instanţa a constat- că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de acesta subzistă şi în prezent, existând probe- privind comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în liberate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, perioada scurtă scursă de la data comiterii faptei nefiind: aptă de a stinge ecoul social negativ al acesteia în comunitate, astfel încât a făcut, aplicarea dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. privind menţinerea măsurii arestării preventive iar în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 11 iulie 2012-la zi.
În privinţa laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului este de natură să producă consecinţe grave asupra dezvoltării ulterioare a părţii vătămate, iar în cauză sunt îndeplinite toate cerinţele pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, astfel că în baza art. 17.rap. la art. 346 C. proc. pen., exercitând din oficiu acţiunea civilă, l-a obligat pe inculpat la plata daunelor morale către partea vătămată, într-un cuantum considerat echitabil în raport şi cu posibilităţile financiare pe care le are dar ţinând seama în acelaşi timp că nicio sumă de bani nu poate înlătura prejudiciul cauzat, suma acordată având menirea de a compensa traumele psihice suportate de minor.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Z.M.G., susţinând că răspunderea sa penală a fost greşit stabilită de prima instanţă, deoarece problemele de sănătate pe care nu le-a putut dovedi la judecata în fond a cauzei, i-au afectat capacitatea sexuală şi pe baza actelor medicale depuse în copie la instanţa de apel, a solicitat efectuarea unei expertize medico - legale de specialitate care să evalueze posibilitatea de a avea raport sexual în perioada presupusei activităţi infracţionale.
În apărarea sa, după audierea în şedinţa publică din 10 aprilie 2013 (filele 54-55) apelantul-inculpat a depus: acte medicale (filele 58-64) pe baza cărora proba solicitată a fost încuviinţată fiind considerată pertinentă şi utilă pentru stabilirea adevărului judiciar, astfel că prin examinarea nemijlocită a inculpatului şi a documentelor aflate în dosar, I.N.E.M.L. prof. dr. Mina Minovici Bucureşti (denumit în continuare I.N.M.L.) a întocmit raportul de expertiză medico-legală din 26 nov.2013 ale cărui concluzii sunt că inculpatul are capacitate sexuală păstrată fără a exista elemente medicale obiective care să ateste o afectare a acesteia iar tulburarea de natură psihică condemnată în actele medicale nu i-a afectat capacitatea de copulaţie stabilită prin examen clinic sexologie şi analize hormonale de laborator.
Apelantul-inculpat a contestat aceste concluzii susţinând că lucrarea medico-legală conţine contradicţii referitoare la capacitatea sa de erecţie care nu a fost stabilită de comisia medico-legală cu argumentul că erecţiile spontane nocturne pot fi apreciate de personalul spitalului penitenciar Jilava şi că dacă nivelul hormonilor sexuali va fi normal, actul sexual este teoretic posibil, dar depinde de motivaţia psihică a persoanei pentru ca în final, în pofida acestor constatări, să stabilească ca fiind păstrată capacitatea sa sexuală.
Pentru acest motiv, apelantul-inculpat a solicitat efectuarea unei noi lucrări de specialitate la nivelul C.S.A.C. a I.N.M.L. Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2013, Curtea a respins cererea inculpatului, cu motivarea că nu există nicio contradicţie între expunerea de motive şi concluzia finală a raportului de expertiză dispus în cauză, obiectivul lucrării a fost acela de a stabili dacă inculpatul avea sau nu păstrată la data faptelor, capacitatea sexuală în raport de afecţiunea înscrisă în documentele medicale depuse în instanţa de apel, iar comisia medico-legală a conchis în mod clar, examinându-l nemijlocit pe inculpat şi prin evaluarea stării sale de sănătate şi a antecedenţei sale medicale, că acesta are capacitate de copulaţie stabilită prin examen clinic sexologie şi analize hormonale de laborator şi drept urmare are deplină capacitate sexuală.
În aceste condiţii, proba a fost respinsă ca nefiind utilă soluţionării cauzei.
Pe fondul apelului, inculpatul prin apărător ales a susţinut că nu este vinovat, dar pentru că la instanţa de fond printr-o declaraţie şi-a recunoscut fapta, a solicitat numai reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 248 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de- inculpat, care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin aceeaşi decizie, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 iulie 2012 la zi.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, curtea de apel a constatat că pe baza probelor administrate incluzând . şi mărturisirea inculpatului, audiat atât în faza de urmărire penală (filele 18-19, 22-23, 61-62, 71-72 şi 77) cât şi în faţa primei instanţe, când a declarat că solicită ca judecata să se facă în temeiul dispoziţiilor procedurii simplificate de judecată, prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., (filele 41-42) instanţa fondului a stabilit răspunderea penală a inculpatului care în mod repetat ar fi întreţinut raporturi sexuale anale cu minorul I.M.C. cu, care a locuit la o stână unde lucra ca cioban începând cu data de 2 iulie 2012
S-a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a stabilit că dispoziţiile procedurii simplificate de judecată nu sunt incidente în cauză şi a continuat cercetarea judecătorească, verificând apărarea inculpatului prin audierea martorului propus de acesta-M.L., întrucât printr-o declaraţie anterioară inculpatul Z. negase actele sexuale anale repetate săvârşite împotriva minorului I.M.C. (fila 18 verso dosar urm pen şi fila 41 dosar fond).
Depoziţia acestuia (filele 112-114) confirmă împrejurarea că minorul I.M.C. s-a aflat la stâna unde era cioban de câteva luni inculpatul şi unde obişnuia să înnopteze fiindcă presta acolo diferite munci şi a afirmat posibilitatea ca acesta să fi fost abuzat sexual de alte persoane, fără a oferi detalii despre numele, ocupaţia, perioada sau circumstanţele în care a luat cunoştinţă de astfel de fapte comise împotriva victimei.
Această susţinere, vagă şi lipsită de posibilitatea oricăror minime verificări nu se confirmă fiindcă martorul a relatat ceea ce a auzit de la fraţii minorului, unul dintre copii familiei l. fiind văzut că întreţinea raporturi sexuale cu un bărbat sub un pod din satul Rizăneşti.
Din declaraţiile minorului (fila 12 dosar urm. pen şi 43-44 dosar fond) care la data faptei avea vârsta de numai 9 ani fiind născut la 19 august 2003 (fila 13 acelaşi dosar) coroborate cu concluziile raportului medico-legal din 9 iulie 2012 al S.M.L. Prahova (fila 16 dosar urm.pen.) şi din 26 noiembrie 2013 întocmit de I.N.M.L. Bucureşti ce confirmă atât leziunile traumatice anale recente suferite de victima minoră şi care pot data din perioada 2-6 iulie 2012 pentru vindecarea acestora fiind necesare 14-15 zile îngrijiri medicale cât şi capacitatea sexuală şi de copulaţie păstrată a inculpatului, rezultă fără îndoială vinovăţia acestuia din urmă în condiţiile în care detaliile oferite de minor privind împrejurările şi modalitatea în care a fost supus actelor sexuale au fost confirmate de inculpat prin recunoaşterile făcute în ambele faze procesuale, fiindcă atitudinea sa oscilantă de a. reveni şi de a le nega inclusiv în instanţa de apel a fost adoptată cu scopul exclusiv dea fi absolvit de răspunderea penală sau de a obţine măcar atenuarea acesteia.
În acest context, Curtea a reţinut că pretinsele ameninţări exercitate de agentul de poliţie în faţa căruia a dat prima declaraţie de recunoaştere a faptei nu sunt de natură a pune în discuţie fapta câtă vreme la procuror inculpatul a făcut declaraţii în prezenţa unui avocat ce i-a fost desemnat din oficiu, la fel şi în faţa judecătorului care a dispus arestarea sa preventivă precum şi cu prilejul audierii la instanţa fondului când, într-o primă fază s-a apărat cu susţinerea că nicicând nu a păzit oile singur ci doar în prezenţa martorului M.L., patronul său.
Acesta a fost ascultat ca martor, şi nu a confirmat împrejurarea oferită de inculpat drept motiv al negării actelor sexuale anale la care l-a supus pe minor situaţie faţă de care, în faţa instanţei de control judiciar, inculpatul şi-a construit o altă apărare, aceea de a fi incapabil să întreţină un act sexual datorită unor afecţiuni pe care le are din copilărie.
Prin raportul de expertiză din 26 noiembrie 2013 întocmit de I.N.M.L. Bucureşti Curtea a verificat şi acest aspect în condiţiile în care s-a procedat la examinarea clinică efectivă a inculpatului arestat căruia i-au fost făcute şi analize de laborator privind nivelul hormonal şi s-a ţinut seama şi de antecedenţa sa medicală, aşa încât concluzia păstrării capacităţii sale sexuale este una obiectivă şi de natură a infirnia noua apărare opusă de apelantul-inculpat.
În consecinţă, în raport şi de singura critică adusă sentinţei de condamnare prin apelul formulat, aceea a reindividualizării pedepsei aplicate, ceea ce semnifică în realitate acceptarea situaţiei de fapt şi a încadrării juridice date acesteia de instanţa fondului, Curtea a constatat că pedeapsa principală aplicată inculpatului a fost corespunzător proporţionalizată faţă de gravitatea deosebită a activităţii infracţionale, de vârsta victimei abuzate sexual şi mai cu seamă de consecinţele imediate ale acestui abuz constând în numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate spre vindecare dar şi a celor pe termen lung, fiindcă o astfel de experienţă dramatică survenită în viaţa unui copil de 9 ani, indiferent de condiţia sa materială şi de standardul de viaţă pe care îl avea în familie, produce traume psihice ale căror urmări pentru existenţa ulterioară a unei astfel de persoane sunt dificil de estimat.
Astfel, s-a apreciat că tocmai în considerarea vârstei victimei unei infracţiuni de viol consumate în varianta agravată a alin. (3) din art. 197 C. pen., legiuitorul a stabilit limitele pedepsei între 10 şi 20 ani închisoare, aşa încât aplicarea unei pedepse principale de 12 ani închisoare - orientate spre mdniinul special legal-ţine seama şi de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului dar şi de poziţia sa procesuală prin care a dovedit că nu conştientizează asumarea răspunderii pentru o faptă deosebit de gravă cu repercursiuni importante şi posibil ireversibile asupra victimei sale, Curtea apreciind în aceste circumstanţe că în cuantumul. stabilit de judecătorul fondului aceasta răspunde exigenţelor de represiune şi coerciţie, reeducare şi eventuală prevenţie la care se referă art. 52 C. pen. astfel că, nu se impune diminuarea cuantumului acesteia, astfel cum apelantul-inculpat a solicitat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Z.M.G., fără a expune motivele de recurs.
La termenul de judecată din data de 26 mai 2014, inculpatul a depus la dosar prin apărătorul desemnat din oficiu, motive de recurs, criticând decizia recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct 172 C. proc. pen., susţinând că este nevinovat.
Cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de recurs, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, nu a mai susţinut acest caz de casare, solicitând admiterea recursului, numai în raport de dispoziţiile art. 5 C. pen.
După închiderea dezbaterilor, prin serviciul registratură, au fost depuse la dosar motive de recurs formulate de către inculpatul Z.M.G., prin apărător ales, prin care se invocă cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cu motivarea-. că din întregul material probator rezultă eroarea gravă de fapt, în sensul reţinerii săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de viol, deşi există .contradicţie între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză medico-legală în ceea ce priveşte examinarea inculpatului şi soluţia adoptată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor- acte normative care cuprind dispoziţii procesual-penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămâne în competenţa aceleiaşi instanţe şi, se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Cum decizia atacată a fost pronunţată la data de 12 decembrie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Având în vedere că inculpatul nu a depus la dosar motivele de recurs în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, potrivit cărora instanţa de recurs examinează cauza numai din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Analizând cazurile de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 alin (1) pct. 1, 3-6, 13 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speţă, nu ne aflăm în prezenţa niciunui motiv care să se circumscrie cazurilor de casare arătate mai sus.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.
În speţă, de la data săvârşirii infracţiunii de către inculpat, iunie - iulie 2012 până la soluţionarea recursurilor a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea-în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte, va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului penal.
Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei cu intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. anterior astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Determinarea caracterului „mai favorabil" al legii se realizează ţinând seama de o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele, privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere,. aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.
Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.
Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.
În cauză se constată că atât legea nouă, cât şi legea anterioară sancţionează infracţiunea de viol cu pedeapsa închisorii.
Astfel, potrivit art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen., pedeapsa pentru infracţiunea de viol când victima nu a împlinit vârsta de 16 ani este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior, infracţiunea de viol comisă asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Deşi aparent, codul penal în vigoare pare a fi legea penală mai favorabilă inculpatului în raport de reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere criteriile ce trebuie avute în vedere la identificarea legii penale mai favorabile mai sus menţionate, privite în ansamblul lor şi cuantumul pedepsei aplicate inculpatului - 12 ani închisoare care se situează în limite legale -, se apreciază că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există temeiuri de casare a hotărârilor atacate, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B.A., suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.M., pentru termenul din 14 aprilie 2014 şi suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă I.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M.G. împotriva Deciziei penale nr. 248 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 iulie 2012 la 26 mai 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B.A., suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.M., pentru termenul din 14 aprilie 2014 şi suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă I.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1782/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1784/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.).... → |
|---|
