ICCJ. Decizia nr. 1766/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1766/2014

Dosar nr. 10435/62/2012

Şedinţa publică din 23 mai 2014

Asupra recursului de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 150 din 31 mai 2013 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 10435/62/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - 14 acte materiale, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului.

În baza art. 86² C. pen. s-a stabilit un termen de încercare 5 ani.

În baza art. 86³ C. pen. a fost obligat inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. în sensul că dacă va săvârşi o nouă infracţiune intenţionată în cursul termenului de încercare sau nu va respecta măsurile şi obligaţiile dispuse prin hotărâre, inclusiv obligaţiile civile instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei(ce se cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune) în regim de detenţie.

În baza art. 14, 346 din C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1371, 1382 Noul C. civ. a fost obligat inculpatul B.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.M. SRL prin administrator judiciar T.E. SPRL Braşov să plătească părţii civile Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin D.G.F.P. Braşov suma de 292.983 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

S-a constatat recuperat restul prejudiciului în cuantum de 91.069 RON prin compensare. În baza art. 353 din C. proc. pen. s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei de 292.983 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. În baza art. 353 din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov nr. 542/P/2011 din data de 10 aprilie 2012 respectiv sechestrul asigurător asupra autoturismului marca D.L. aparţinând inculpatului B.I., doar până la concurenţa sumei de 292.983 RON. În baza O.G. nr. 75/2001 şi H.G. nr. 742/2008 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea definitivă la D.G.F.P. Braşov pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în cazierul fiscal. În baza art. 21, 22 din Legea nr. 26/1990 republicată s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea definitivă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că societatea comercială T.M. SRL a fost înfiinţată la data de 25 ianuarie 2010 de către inculpatul I.B. care, în perioada 25 ianuarie 2010 - 17 decembrie 2010 a îndeplinit şi funcţia de administrator în cadrul societăţii. În această perioadă inculpatul a evidenţiat în contabilitatea societăţii un număr de 13 facturi fiscale nr. a, b, c, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n provenind de la SC V. SRL Bacău în valoare de 51.065 RON fără TVA, la care se adaugă TVA în cuantum de 9.702 RON. Aceste facturi nu au corespondent la contabilitatea SC V. SRL Bacău care, ca urmare a solicitării organelor de cercetare penală, au expediat în copie, facturile fiscale cu seria şi numerele de mai sus, acestea consemnând relaţii comerciale cu alte societăţi comerciale sau alte persoane fizice. Mai mult facturile fiscale înregistrate în contabilitatea SC T.M. SRL Braşov atestă achiziţia unor bunuri care nu fac obiectul comercializării de către SC V. SRL Bacău. În aceeaşi perioadă, inculpatul B.I., în calitate de administrator al SC T.M. SRL Braşov, a declarat achiziţii în sumă de 746.545 RON, la care se adaugă TVA în valoare de 141.844 RON de la SC F.B.E. SRL Timiş. Ca urmare a acestei declaraţii, observând că nu există o corespondenţă între achiziţiile raportate de SC T.M. SRL pe formularul 394 privind livrările şi achiziţiile de bunuri, respectiv formularul 300 privind decontul pentru taxa pe valoare adăugată şi livrările/prestările raportate de SC F.B.E. SRL Timiş, organele de cercetare penală au efectuat cercetări pentru lămurirea acestei situaţii. Astfel, prin adresa din data de 20 martie 2012, SC F.B.E. SRL comunică faptul că nu a existat nicio relaţie comercială cu SC T.M. SRL Braşov. În data de 16 martie 2011, comisari ai Gărzii Financiare Braşov au efectuat un control la SC T.M. SRL Braşov, ca urmare a unei sesizări a Gărzii Financiare Bacău care a solicitat efectuarea unei verificări încrucişate a facturilor emise de SC V. SRL Bacău şi înregistrate în contabilitatea SC T.M. SRL Braşov. În urma sesizării formulate de Garda Financiară Braşov, a fost dispusă efectuarea unei inspecţii fiscale de către D.G.F.P. Braşov, inspecţie fiscală finalizată prin procesul-verbal din data de 11 ianuarie 2012. şi Raportul de inspecţie fiscală din data de 11 ianuarie 2012. S-a constatat că inculpatul B.I., în calitate de administrator al SC T.M. SRL Braşov a evidenţiat, cu intenţie, în documentele legale obligatorii (declaraţii fiscale 300, 394), operaţiuni comerciale fictive, cu scopul de se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin mărirea cheltuielilor înregistrate pe societate, micşorând astfel sumele reprezentând veniturile societăţii, urmărind sustragerea de la plata în întregime a obligaţiilor fiscale, respectiv impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

Instanţa fond a reţinut că starea de fapt reţinută a fost dovedită pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, plângere penală Garda Financiară Braşov, proces-verbal de control Garda Financiară, facturi şi chitanţe în original cu antetul V., notă explicativă B.I., adresă Garda Financiară Bacău şi anexe, adresă D.G.F.P. Braşov constituire parte civilă şi anexe, istoric Oficiul Registrului Comerţului Braşov pentru SC T.M. SRL, Decizia de impunere din 11 ianuarie 2012, Raport de inspecţie fiscală din 11 ianuarie 2012, proces-verbal de control D.G.F.P. Braşov, declaraţii privind TVA şi declaraţii privind livrările/prestaţiile şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, adresă răspuns SC V. SRL Bacău, istoric Oficiul Registrului Comerţului Bacău pentru SC V. SRL, adresă răspuns SC V. SRL şi copii facturi, proces-verbal ridicare amprente ştampile SC V. SRL, adresă răspuns SC F.B.E. SRL Timiş, corespondenţă I.P.J. Braşov - S.I.F. - O.P., R.C.T.S. din 3 februarie 2012, adresă A.F.P. Braşov - ultimul bilanţ contabil depus pentru SC T.M. SRL şi declaraţiile 100, 112 şi 300 extrase din baza de date, declaraţiile martorului R.S. date în cursul urmăririi penale, dar şi în faţa instanţei, declaraţiile martorului R.I.F., declaraţia dată în fata instanţei de martorul I.V., fiul inculpatului propus în apărare. Inculpatul B.I. care nu a recunoscut săvârşirea faptei. Acesta a susţinut că facturile pe care le-a primit atestau operaţiuni reale, a cumpărat marfă în obor la Bacău, s-a deplasat cu maşina condusă de fiul său, a primit facturi, le-a predat contabilei P.V. din Tecuci să le înregistreze în contabilitate, a vândut marfa mai departe dar nu poate prezenta facturile, nu ştie de ce. Contabila e plecată din ţară de 2 ani iar când a cesionat părţile sociale martorului R. i-a predat şi arhiva contabilă. Aceste declaraţii au fost înlăturate ca nesincere raportat la restul materialului probator detailat mai sus.

În drept, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului B.I. care în calitate de administrator al SC T.M. SRL Braşov, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în perioada 25 ianuarie 2010 -17 decembrie 2010, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale (declaraţii depuse la D.G.F.P. Braşov) cheltuieli care au la bază operaţiuni fictive, respectiv 13 facturi fiscale nr. a, b, c, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n provenind de la SC V. SRL Bacău şi 1 achiziţie de la SC F.B.E. SRL Timiş, mărind astfel cheltuielile înregistrate în societate şi micşorând scriptic veniturile societăţii, sustrăgându-se în acest fel de la plata TVA şi a impozitului pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 14 acte materiale. Se arată că sediul legal al răspunderii administratorilor se găseşte în dispoziţiile normative consacrate prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată coroborate cu cele prevăzute în Legea nr. 82/1991 Legea contabilităţii. Astfel, s-a făcut trimitere la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 stabileşte că "Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: .. c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; .. e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun", iar art. 10 din Legea nr. 82/1991 stabileşte la alin. (1) că "Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionarii unităţii respective".

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. respectiv pericolul social relativ moderat al faptei, împrejurările săvârşirii acesteia, numărul actelor materiale dar şi circumstanţele personale ale inculpatului. Acesta este în vârstă de 51 ani la data prezentei proceduri, fără antecedente penale şi care a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal. Faţă de cele expuse tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special respectiv pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - 14 acte materiale, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b). Apreciind că scopul aflictiv şi moralizator al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie în temeiul art. 86¹ C. pen. art. 71 alin. (5) C. pen., instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare 5 ani.

Sub aspectul laturii civile fundamentarea acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal se realiză pe dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. şi art. 1349 Noul C. civ., respectiv pe răspunderea civilă delictuală. Aceasta presupune ca prejudiciul să fie cert şi nerecuperat, comiterea unei fapte ilicite şi legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită. Prejudiciul cert presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi în privinţa posibilităţilor de evaluare. Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349, 1371, 1382 din Noul C. civ., văzând probele administrate în cauză şi clauza prevăzută la art. 2 alin. (2) din contractul de cesiune a părţilor sociale ale SC T.M. SRL aflat la dosar urmărire penală, în sensul că noul cesionar R.S. a luat cunoştinţă de toate activele şi pasivele societăţii, lucruri pe care le-a acceptat şi le-a însuşit a fost obligat inculpatul B.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.M. SRL prin administrator judiciar T.E. SPRL Braşov să plătească părţii civile Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin D.G.F.P. Braşov suma de 292.983 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 din C. proc. fisc. A fost constatat recuperat restul prejudiciului în cuantum de 91.069 RON prin compensare. Referitor la reţinerea în cuantumul prejudiciului a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 care reglementează principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte de evaziune fiscală prevăzută în acesta lege. Infracţiunile de evaziune fiscală sunt reglementate prin art. 9 alin. (1) lit. a) - g), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005. Art. 9 alin. (1) sancţionează faptele de evaziune fiscală săvârşite într-una din variantele reglementate la lit. a) - g) săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale obligaţiile fiscale reprezintă obligaţiile prevăzute de C. fisc. şi de C. proc. fisc. Art. 2 din C. fisc. prevede că impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul obţinut pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi, impozitul pe reprezentanţe, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi impozitele şi taxele locale. Potrivit art. 22 din C. proc. fisc.: "Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege: a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile, sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului consolidat de stat; b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului; c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite în continuare obligaţii de plată accesorii. Având în vedere că dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 fac referire expresă la obligaţiile fiscale prevăzute de C. fisc. şi la cele prevăzute de C. proc. fisc., iar art. 22 lit. d) din acest cod prevede că obligaţiile fiscale sunt dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorările de întârziere şi văzând dispoziţiile art. 14 alin. (4) C. proc. pen. în sensul că se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, instanţa a admis pretenţiile părţii civile şi l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata acestor obligaţii accesorii în cuantumul prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, astfel cum fost detaliat mai sus. În baza art. 353 C. proc. pen. a admis cererea părţii civile şi a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei de 292.983 RON plus majorări şi penalităţi de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 şi urm. din O.G. nr 92/2003 din C. proc. fisc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., prin care a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul a solicitat o probă cu expertiza contabilă în faţa instanţei de fond, probă care i-a fost respinsă, că actul de sesizare nu este susţinut de nicio probă, nefiind dovedită nici latura obiectivă a infracţiunii, nici cea subiectivă, inculpatul necunoscând faptul că acele cheltuieli nu au la bază operaţiuni reale sau că evidenţierea elementelor contabile s-a efectuat cu privire la operaţiuni fictive.

S-a arătat că declaraţiile martorilor R. şi R. nu sunt concludente soluţionării cauzei şi că o probă cu importanţă deosebită este Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică potrivit căruia scrisul şi semnăturile de pe facturile suspect nu aparţin inculpatului, dosarul de urmărire penală bazându-se pe suspiciunile organelor de control fiscale care nu trebuie să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.

S-a menţionat că SC V. SRL a atestat iniţial că au existat relaţii comerciale, pentru ca apoi să infirme existenţa acestor relaţii comerciale, că inculpatul se deplasa la obor la Bacău unde cumpăra de la diverse persoane, pe societatea sa, diferite produse, pentru care primea facturi, pe care le preda contabilei care le înregistra în contabilitatea societăţii, ulterior produsele achiziţionate fiind vândute unor terţi pe bază de factură, aspecte confirmate de martorul inculpatului, audiat la instanţa de fond. Deoarece infracţiunea de evaziune fiscală nu există, inculpatul nu poate fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente nici la repararea prejudiciului.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Prin Decizia penală nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 Curtea de Apel a respins apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 150 din 31 mai 2013 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 10435/62/2012, pe care a menţinut-o.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Starea de fapt a fost reţinută în mod corect de către prima instanţă. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi, penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a avut în vedere la stabilirea stării de fapt toate probele administrate, stabilind în mod corect vinovăţia inculpatului la săvârşirea faptelor sub forma intenţiei directe şi încadrarea juridică a acestor fapte.

Apărările inculpatului B.I. prin care se arată că achiziţionarea bunurilor menţionate în facturile fiscale a fost reală şi a avut loc la oborul din Bacău nu au putut fi primite.

S-a avut în vedere că inculpatul a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale (declaraţii depuse la D.G.F.P. Braşov) cheltuieli fictive cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin mărirea cheltuielilor înregistrate pe societate, micşorând astfel sumele reprezentând veniturile societăţii, urmărind sustragerea de la plata în întregime a obligaţiilor fiscale, respectiv impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

Astfel, din înscrisurile de la dosar a rezultat fără dubiu că între societăţile T.M. SRL, al cărei administrator era inculpatul B.I. şi SC V. SRL Bacău şi respectiv SC F.B.E. SRL Timiş nu au existat relaţii comerciale, facturile cu numerele care au înregistrate în contabilitatea societăţii T.M. SRL, din contabilitatea SC V. SRL privind alţi clienţi.

Cele 13 facturi (înregistrate în actele contabile ale societăţii T.M. SRL sunt înseriate, datate şi privesc, după cum urmează :

- nr. a din 2 februarie 2010 - 110 buc. plăci internet,

- nr. b din 3 februarie 2010 - 110 buc. plăci internet,

- nr. c din 5 februarie 2010 - 105 buc. plăci internet,

- nr. e din 6 februarie 2010 - 110 buc. plăci internet,

- nr. f din 8 februarie 2010 - 115 buc. plăci internet,

- nr. g din 21 februarie 2010 - 2 buc. 84013, 2 buc. cilindru pneumatic, 2 buc. FGA 10, 1 buc. FGA 5, 3 buc. cablu distribuţie,

- nr. h din 22 februarie 2010 - 10 buc. mop 60 cm, 10 buc. mop 80 cm, 50 buc. mop rotund, 25 bucăţi lavetă micro fibră, 150 lavetă bumbac, 4 buc. super texal,

- nr. i din 23 februarie 2010 - 2 buc. ghem, 4 buc. splembo santtieate, 30 buc. DS WC, 5 buc. maxisam super, 4 buc. clor active, 8 buc. tera şi 2 buc. cărucior lime,

- nr. j din 24 februarie 2010,1 buc. cupla aeronavă, 2 buc. cablu distribuţie,

- nr. k din 25 februarie 2010, 2 buc. cupla aeronavă, 2 buc. cablu distribuţie,

- nr. l din 20 martie 2010, 1 buc. FGA 30, 1 buc. FGA 20, 1 buc. FGA 10, 12 buc. detector, 6 buc. Soclu detector,

- nr. m din 30 martie 2010,100 kg bare fier, şi

- nr. n din 31 martie 2010, 93 buc. freze disc.

Analizând datele facturilor s-a constatat în mod evident că aceste facturi poartă menţiuni false, care nu corespund adevărului, în condiţiile în care unele din numerele facturilor sunt consecutive dar privesc operaţiuni care ar fi avut loc în zile diferite sau perioade mai îndelungate de timp, cum ar fi cele cu numerele f din 8 februarie 2010 şi g din 21 februarie 2010 sau cele cu numerele k din 25 februarie 2010 şi l din 20 martie 2010.

De asemenea, un număr de cinci facturi poartă menţiunea efectuării transportului cu vehiculul al cărui proprietar este O.P., persoană care nu a efectuat niciun transport de mărfuri pentru SC T.M. SRL.

Adresa provenind pe fax de la SC V. SRL din data de 24 octombrie 2011 de la dosarul de urmărire penală prin care se menţionează că între această societate şi T.M. SRL s-au desfăşurat relaţii comerciale poartă o ştampilă a societăţii, (cu menţiunea "Dep. Juridic") care nu se regăseşte printre ştampilele de la dosar şi cuprinde informaţii care s-au dovedit ulterior la data de 21 februarie 2012, cu răspunsul în original, că nu sunt adevărate.

Deşi activitatea principală a T.M. SRL este, conform informaţiilor de registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, intermediere în comerţul cu produse diverse, nu s-a făcut dovada cu documente contabile a faptului că bunurile achiziţionate conform facturilor menţionate mai sus de la SC V. SRL, şi bunurile de la SC F.B.E. SRL Timiş, au fost revândute, aşa cum afirmă inculpatul I.B. fiind ascultat în cursul cercetării judecătoreşti.

De asemenea, pentru achiziţia de mărfuri de la SC F.B.E. SRL Timiş nu s-a confirmat existenţa la furnizor a documentelor înregistrate la cumpărător, conform raportului de inspecţie fiscală. Pentru respectivele achiziţii din perioada 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010 de la SC F.B.E. SRL Timiş în sumă de 746.545 RON, nu au fost identificate documente justificative în contabilitatea societăţii T.M. SRL şi nici nu s-a confirmat existenţa la furnizor a documentelor înregistrate la cumpărător. Între societăţile T.M. SRL, al cărei administrator era inculpatul B.I. şi SC F.B.E. SRL Timiş nu au existat relaţii comerciale, conform răspunsului aflat la dosarul de urmărire penală.

Martorul I.V., fiul inculpatului, a confirmat doar că l-a însoţit pe inculpat de mai multe ori la Bacău, unde acesta achiziţiona marfă, fără ca prin declaraţia dată să confirme strict existenţa vreuneia achiziţii de mărfuri conform facturilor fiscale indicate mai sus.

Cererea de efectuare a unei expertize contabile nu este utilă cauzei în condiţiile în care inculpatul nu a insistat în efectuarea expertizei în faţa instanţei de fond în lipsa actelor contabile ale societăţii, obiectivele indicate sunt lămurite din analiza mijloacelor de probă care dovedesc că operaţiunile contabile menţionate sunt fictive, iar inculpatul nu a solicitat din nou această cerere în faţa instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.I.

În recursul formulat inculpatul a solicitat, în temeiul art. 385⁹ pct. 17¹ coroborat cu art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului formulat şi casarea hotărârii atacate.

Cu privire la fondul cauzei, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nu există.

În susţinerea motivelor de recurs, a susţinut că starea de fapt reţinută de instanţă nu este cea reală, nefiind susţinută de probele din dosar. A arătat că, lipseşte intenţia directă a făptuitorului, care caracterizează latura subiectivă a acestei infracţiuni.

În dovedirea stării de fapt reale a indicat declaraţia martorului I.V., din care rezultă că l-a însoţit în mod frecvent, în mod obişnuit pe inculpat la oborul din Bacău, de unde inculpatul procura marfa, ocazie cu care vânzătorii îi remiteau factura care însoţea marfa cumpărată.

De asemenea, a arătat că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică reprezintă o probă deosebit de importantă în aprecierea existenţei elementului intenţional; concluziile acestuia sunt categorice, în sensul că scrisul şi semnăturile de pe facturile suspecte nu aparţin inculpatului.

Examinând cauza în temeiul art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin recursul formulat, recurentul inculpat a solicitat instanţei achitarea sa, în temeiul art 385⁹ pct. 17¹ coroborat cu art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., motivat de împrejurarea că, raportat la probele administrate în cauză, starea de fapt reţinută de instanţele ierarhic inferioare nu este cea reală.

Înalta Curte aminteşte că, instanţa de recurs verifică doar corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare invocat de către inculpat, nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situaţia de fapt" şi stabilirea efectivă a unei alte situaţii de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept".

Astfel, atâta vreme cât instanţa de prim control judiciar, instanţa de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe şi a situaţiei de fapt, a pronunţat o soluţie, instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea în recurs a unei alte situaţii de fapt şi o reapreciere care să conducă la o altă soluţie, în speţă achitarea inculpatului.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanţa de recurs este învestită şi în acelaşi timp obligată în a realiza o analiză a speţei şi din perspectiva regulii constituţionale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.

În situaţia în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeaşi faptă, dar modifică tratamentul sancţionator, de principiu legislaţiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie şi cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

Pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen. Înalta Curte se va raporta şi va determina pe de o parte dacă şi cum anume sunt încadrate juridic acuzaţiile şi faptele inculpatului în legea nouă şi apoi va compara sancţiunile prevăzute de legile speciale şi Noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acţiunea incriminatoare a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se regăseşte şi poate fi calificată în drept în conţinutul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.

Analiza acestui prim criteriu relevă şi reflectă că acţiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc şi în noile dispoziţii legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.

Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancţiunile prevăzute de legea specială şi de Noul C. pen. pentru această infracţiune şi dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.

Din această perspectivă, realizând o corespondenţă juridică pe marginea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este de constatat că, sub aspect sancţionator legea nouă nu prevede limite de pedeapsă mai reduse, iar în considerarea celorlalte instituţii (infracţiunea continuată), instanţa reţine că legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului.

Înalta Curte aminteşte că, în materia căilor de atac exercitate de părţi operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanţa de control judiciar, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.

Raţiunea acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuţie, în lipsa constatării incidenţei vreunui caz de casare de la art. 385⁹ C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituţionale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constată o deplină legalitate în formula sancţionatorie propusă de instanţele ierarhic inferioare în funcţie de dispoziţiile legii penale vechi.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2014.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 1776/2014. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 1834/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1769/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1776/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1796/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1799/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs