ICCJ. Decizia nr. 1776/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1776/2014

Dosar nr. 14998/95/2012

Şedinţa publică din 26 mai 2014

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată:

Prin sentinţa penală nr. 200 din data de 28 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 14998/95/2012, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V., la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 861 - art. 862 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.

Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 863 lit. a)-d C. pen., respectiv:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţă, precum şi în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza all-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea.pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost confiscată de la inculpat hota marca H., depusă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

Inculpatul a fost.obligat la 1.500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 997/P/2011 din 22 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a fost trimis în judecată inculpatul S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut, în esenţă, în actul de sesizare a instanţei că inculpatul S.V. în luna octombrie 2009 a acceptat promisiunea unei hote de la martora denunţătoare D.V. şi a primit în luna decembrie 2009 o hotă marca H. în valoare de 800-1200 RON, în scopul de. a îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu; respectiv promovarea.unei acţiuni la instanţa de judecată în vederea anulării titlului de proprietate nr. xx/2003, eliberat ilegal numitei D.M. şi pentru a urgenta demersurile pentru punerea în. posesie şi; eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care era îndreptăţit soţul său, D.I.

Din analiza .probelor şi actelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, inculpatul S.V. începând cu anul 1979 a îndeplinit funcţia de secretar al oraşului Bumbeşti Jiu şi, în această calitate, conform fişei postului, avea printre alte atribuţii de serviciu şi cele privind organizarea aplicării Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar şi coordonarea activităţii comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, exercitând atribuţiile stabilite prin aceste acte normative. Potrivit ordinului nr. 83 din 07 martie 2011 emis de prefect, în anul 2011, inculpatul avea calitatea de secretar al Comisiei locale pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Bumbeşti Jiu.

Aşa cum s-a reţinut din declaraţiile inculpatului, martorei denunţătoare, soţului acesteia şi angajaţilor Primăriei Bumbeşti-Jiu, familia martorei denunţătoare D.V. a apelat de mai multe ori la Comisia Locală Bumbeşti Jiu pentru aplicarea legii fondului funciar în vederea punerii în posesie şi întocmirii documentelor pentru eliberarea titlului de proprietate pentru mai multe suprafeţe de teren agricol şi cu vegetaţie forestieră situate pe raza satului C., oraş Bumbeşti-Jiu; terenuri moştenite de la părinţii soţului său, D.I., şi de la unchiul acestuia, D.D.

În acest sens, prin cererile adresate Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, din cadrul Primăriei oraşului Bumbeşti-Jiu, atât martora denunţătoare D.V. cât şi soţul său, D.I., au solicitat punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile forestiere în suprafaţă de 10 ha cât şi pentru terenurile agricole în suprafaţă de 45 ha.

Cu toate că autoarea D.Iu. (soacra martorei, denunţătoare) a depus în anul 1998 o cerere şiun certificat de la Arhivele Statului, din 15 iulie 1993, prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafaţa de 1,92 ha, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Burnbeşti-Jiu a procedat la punerea în posesie a numitei D.M. pentru suprafaţa de 1,5 ha, teren cu vegetaţie forestieră, eliberându-i şi titlul de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003, deşi nu era persoană îndreptăţită.

Totodată prin cererea din 25 septembrie 2009 înregistrată la Primăria oraşului Bumbeşti-Jiu, D.I. în calitate de moştenitor al mamei sale D.Iu., a solicitat reanalizarea. cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de aceasta la 17 martie 1998.

Potrivit declaraţiei martorei denunţătoare, dar şi a celorlalţi martori ascultaţi în cauză, în cursul lunii octombrie 2009, aceasta a discutat cu inculpatul S.V., secretarul Comisiei de Fond Funciar Burnbeşti-Jiu şi i-a reproşat că deşi deţineau acte, nu s-a procedat la punerea în posesie a numitei D.M. În aceste împrejurări martora D.V. i-a promis inculpatului că îi va da o hotă pentru ca acesta din urmă să solicite instanţei de judecată anularea titlului de proprietate nr. xx/2003 emis fără drept numitei D.M. şisă urgenteze puperea în posesie a martorei denunţătoare pentru terenurile cu vegetaţie forestieră şi agricole.

Inculpatul S.V. a acceptat promisiunea martorei denunţătoare asigurând-o pe aceasta că va formula acţiune pentru anularea titlului de proprietate emis numitei D.M. şi că va urgenta punerea sa în posesie asupra terenurilor.

D.I. şi soţia sa, martora denunţătoare D.V., au hotărât împreună să îi dea inculpatului o hotă marca H., cu sistem electronic, achiziţionată din China, în valoare de 800-1200 RON (valoare estimată de către denunţătoare). În realizarea acestui demers, în jurul datei de 07 decembrie 2009, martora denunţătoare D.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.V. şi a stabilit cu acesta să-i dea hota respectivă, fapt cu care acesta:a fost de acord.

În conţmuare, martora denunţătoare, împreună cu soţul său D.I., s-au deplasat cu hota pâna la Primăria Bumbeşti-Jiu,. cu uii autoturism marca V. l-au luat şi pe inculpat după care, urmând indicaţiile acestuia s-au deplasat la domiciliul său situat în satul P., aparţinător al oraşului Bumbeşti-Jiu. Ajunşi la locuinţa inculpatului, acesta a sunat-o pe soţia sa, după care a deschis poarta, iar.soţul denunţătoarei a dus hota ambalată în pridvorul casei inculpatului. După aceasta, cei trei s-au întors împreună la sediul Consiliului Local, unde l-au lăsat pe inculpat.

Date fiind solicitările scrise, repetate, ale martorului D.I., adresate Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Bumbeşti-Jiu, în şedinţa din data de 18 februarie 2010 a Comisiei de Fond Funciar la care a participat în calitate de secretar al acesteia şi inculpatul S.V., s-a hotărât promovarea unei acţiuni la instanţa de judecată în vederea anulării titlului de proprietate eliberat nelegal numitei D.M., aspect care rezultă din procesul verbal de şedinţă.

Ulteriror prin adresa din 01 aprilie 2010, Primăria oraşului Bumbeşti-Jiu a solicitat instanţei de judecată anularea titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 şi a procesului verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003, eliberate numitei D.M., pentru teren cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 1,5 ha, pe motiv că aceasta nu era persoană îndreptăţită la reconstituire.

Prin sentinţa civilă nr. 3262 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost admisă acţiunea civilă formulată de Comisia Locală Bumbeşti-Jiu de Fond Funciar împotriva pârâtei D.M., domiciliată în Bumbeşti-Jiu, sat C., jud. Gorj şi împotriva Comisiei Judeţene Gorj de Fond Funciar, constatându-se nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 şi a procesului-verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003 pentru suprafaţa de 1;5 ha teren cu vegetaţie forestieră.

În continuare, inculpatul S.V. nu a continuat demersurile în vederea urgentării punerii în posesie a familiei D. pentru terenurile la care era îndreptăţită şi pentru întocmirea documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate, motiv pentru care martora denunţătoare D.V. a denunţat organelor judiciare fapta inculpatului S.V. de a primi în luna decembrie 2009 hota respectivă în scopul menţionat.

Hota a fost găsită montată în bucătăria locuinţei inculpatului, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la 29 mai 2012 şi ridicată de la inculpat de.către organele de urmărire penală.

Pe parcursul întregului proces penal, inculpatul a negat săvârşirea faptei, iar în cursul urmăririi penale s-a prevalat de dreptul la tăcere, consfinţit de art. 70 C. proc. pen.

Inculpatul s-a apărat susţinând în permanenţă că hota a fost primită cu titlu de cadou pentru fiica sa şi că nu a avut niciodată reprezentarea că aceasta ar constitui un bun ce poate face obiectul material al infracţiunii de luare de mită.

Prima instanţă a arătat că în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, funcţionarul public, aşa cum este cazul inculpatului, nu trebuie să fie influenţat de interese materiale, de obţinerea .unor foloase.ce nu i se cuvin. El este ţinut să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corect, să nu le trafice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri, ilicite. Îndeplinirea oricărui act care intră în competenţa sa nu trebuie să fie determinat de asemenea mobiluri, ci. numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu şi a respectării legalităţii. Faptele de venalitate ale oricărui funcţionar aduc ogravă atingere activităţii de serviciu, cât şi intereselor personale.

În acest context, susţinerea inculpatului că a primit hota cadou, s-a reţinut că nu are suport probator. Din ansamblul probelor administrate în cauză s-a reţinut în mod cert că acestaa acceptat promisiunea şi a primit hota pentru, a-şi exercita atribuţiile de serviciu care îi reveneau în calitate de secretar al Comisiei Locale Bumbeşti Jiu de Fond Funciar, respectiv urgentarea procedurii de punere în posesie şi întocmirea documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care familia D. era îndreptăţită, şi în primul rând promovarea unei acţiuni la instanţa de judecată pentru anularea titlului de proprietate nr. xx/2003 eliberat eronat numitei D.M.

Astfel, din declaraţiile martorei denunţătoare s-a reţinut că motivul pentru care a oferit şi, ulterior, a dat hota inculpatului a fost pentru ca acesta din urmă să facă demersurile necesare pentru anularea titlului de proprietate eliberat eronat numitei D.M. şi pentru urgentarea punerii în posesie a terenurilor la care era îndreptăţit soţul său, D.I.

Atât martora denunţătoare D.V., cât şi soţul acesteia D.I., au arătat, în detaliu, modul în care inculpatul S.V. a intrat în posesia hotei respective cât şi motivul oferirii şi remiterii bunului, respectiv în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu care îi reveneau inculpatului în calitate de secretar al Comisiei de Fond Funciar.

Cei doi martori au arătat că nu erau în relaţii de prietenie cu familia S., nu se vizitau şi nu cunoşteau că inculpatul avea copii la data respectivă (decembrie 2009).

Astfel, s-a reţinut că nu există suport probator pentru afirmaţiile inculpatului, în sensul că hota a fost oferită drept cadou ci, dimpotrivă, bunul respectiv a fost luat tocmai pentru ca familia D. să fie ajutată în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate. Mai mult, din declaraţia martorei S.P. s-a reţinut că în perioada în care a fost primită hota respectivă fiica inculpatului avea vârsta de trei.ani, susţinerea că bunul respectiv a fost primit cadou pentru aceasta neavând suport real.

Faptul că familia S. nu se afla la data comiterii faptei în relaţii apropiate de prietenie cu familia D., s-a reţinut că reiese şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultând astfel că între D.V. şi D.I., pe de o parte, şi inculpat, pe de altă parte, existau raporturi care ţineau strict de demersurile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate.

În situaţia în care denunţătoarea ar fi intenţionat, chiar şi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, să ofere un cadou fiicei în vârstă de trei ani a inculpatului la acea dată, nu i-ar fi dăruit acesteia o hotă, ci eventual alte bunuri consumptibile sau neconsumptibile, de valoare mai mică, potrivite vârstei donatoarei, ci nicidecum.o hotă.

S-a constatat că inculpatul are o bogată experienţă profesională, iar în anul 2010 a absolvit facultatea de drept or, în aceste condiţii, este fără putinţă de contrazicere că inculpatul a avut reprezentarea că acest bun reprezintă un preţ al activităţii sale ulterioare oferit de denunţătoare, şi nu un cadou pentru fiica sa de trei ani.

Faptul că denunţătoarea în faţa instanţei a precizat că hota nu a dat-o ca mită, ci doar că atenţie inculpatului, s-a reţinut că nu prezintă relevanţă sub aspect penal, întrucât inculpatul, cunoscând pe deplin statutul său de funcţionar, avea obligaţia să respingă chiar, şi această, atenţie, cunoscând faptul că între instituţia pe care o reprezintă, dar şi ca secretar al Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, şi denunţătoare exista o situaţie litigioasă. Acest fapt, al situaţiei litigioase şi tensionate dintre cei doi, rezultă fără echivoc din declaraţiile angajaţilor unităţii administrativ-teritoriale, jurişti sau ingineri.

De asemenea, s-a reţinut că nu au nici o importanţă detaliile spaţio-temporale invocate de inculpat în apărarea sa cu privire la discuţia purtată între el şi denunţătoare referitoare la această hotă.

Faptul că inculpatul a primit acest bun cu intenţia de a ajuta denunţătoarea în demersul său legal rezultă şi din împrejurarea că, deşi inculpatul a semnat procesul verbal al şedinţei din 18 februarie 2010, nu a semnat, aşa cum se uzita, cererea de chemare în judecată întocmită de juriştii primăriei. În acest sens, inculpatul a formulat cerere, la data de 03 martie 2010 pentru a intra în concediul de odihnă, în acest mod încercând să escamoteze intenţia sa şi, eventual, să-şi preconstituie apărări ulterioare.

Nici faptul că în cadrul comisiei inculpatul avea aceleaşi drepturi cu ceilalţi membrii ai comisiei, referitoare la vot, nu poate configura o altă stare de fapt, atâta timp cât ceilalţi membrii ai comisiei i se adresau inculpatului (având în vedere calitatea sa) cu apelativul „Ş.".

Pe de altă parte, s-a arătat că existenţa infracţiunii de luare de mită nu este condiţionată de împrejurarea ca îndeplinirea actului de serviciu să fie în competenţa exclusivă a inculpatului. Este suficient ca în virtutea atribuţiunilor specifice funcţiei acesta să aibă competenţe generale în emiterea sau îndeplinirea actului respectiv şi, în concret, să poată influenţa luarea deciziei de care este interesată persoana să remită folosul necuvenit. De altfel, în mod constant instanţa supremă s-a pronunţat în acest sens (decizia penală nr. 273/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În aceeaşi ordine de idei, convingerea denunţătorului, cum este cazul în prezenta speţă, că în situaţia în care nu va da bunuri inculpatul are posibilitatea, în calitatea sa de secretar să împiedice sau să tergiverseze anularea actului solicitat şi a punerii în posesie, este un element necesar şi suficient pentru a reţine îndeplinirea condiţiei cerute de textul de incriminare.

În lumina celor expuse, s-a reţinut ca fiind indubitabil că fapta reţinută în sarcina inculpatului este probată, neputându-se reţine inexistenţa acesteia, aşa cum inculpatul solicită potrivit primei teze din concluziile scrise, depuse la dosar.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, este adevărat că această infracţiune se săvârşeşte numai cu intenţie directă, făptuitorul dându-şi seama că în momentul săvârşirii faptei banii sau foloasele pe care le primeşte, ori care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin, şi, cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească, ori să accepte sau să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut în acelaşi timp făptuitorul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare pe care o doreşte.

Aşa cum s-a mai arătat, inculpatul posedă o bogată experienţă profesională în funcţia de secretar al unităţii administrativ-teritoriale şi al Comisiei locale de fond funciar, având şi instrucţie juridică, ceea ce înlătură, evident, apărarea că a săvârşit fapta cu intenţie indirectă sau din culpă, aşa cum se susţine în cea de-a doua teză a apărării.

În cauză, s-a reţinut că nu pot fi înlăturate declaraţiile denunţătoarei şi ale soţului său ca fiind subiective, din moment ce acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Relativ la aprecierea probelor, prima instanţă a arătat că aceasta este o operaţiune finală a activităţii de probaţiune, care permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate în interferenţă şi în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. În virtutea acestor dispoziţii legale, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, această prezumţie, aşa cum este reglementată, atât la nivelul legislaţiei naţionale, cât şi internaţionale, îmbracă două coordonate: administrarea probelor şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie, este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, pentru ca atunci când infracţiunea este dovedită cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică condamnarea făptuitorului.

Însă, în cauza dedusă judecăţii prima instanţă a constatat că această prezumţie a fost înlăturată, probele administrate în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, demonstrând fără echivoc vinovăţia inculpatului în forma prevăzută de lege.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.V. care în luna octombrie 2009 a acceptat promisiunea unei hote de la martora denunţătoare D.V. şi a primit în luna decembrie 2009 o hotă marca „H.", în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu, respectiv promovarea unei acţiuni la instanţa de judecată în vederea anulării titlului de proprietate nr. xx/2003, eliberat ilegal numitei D.M. şi pentru a urgenta demersurile pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care era îndreptăţit soţul său, D.I., întruneşte elementele: constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, dar şi persoana inculpatului.

Referitor la gradul de pericol social al faptei, prima instanţă a reţinut că acesta este unul ridicat, având în vedere calitatea pe care inculpatul o avea în acel moment, de secretar al unităţii administrativ-teritoriale şi al Comisiei locale de.fond funciar, persoană care trebuie să vegheze la realizarea întocmai a îndatoririlor prevăzute în fişa postului.

Valoarea bunului primit nu poate constitui o circumstanţă care să imprime faptei un caracter atenuant, având în vedere obiectul juridic proteguit de legiuitor.

Din fişa de cazier judiciar s-a reţinut că inculpatul nu a mai intrat în contact cu legea penală, dar nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa.

Însă, inculpatul are o vârstă înaintată, aproape 65 de ani,, a avut o îndelungată activitate în cursul căreia nu a mai săvârşit acest gen de acte reprobabile, este căsătorit şi are un .copil minor în întreţinere aşa încât, chiar dată fiind gravitatea faptei, nu pot fi trecute cu vederea aceste circumstanţe personale, care pot fi valorificate în cazul oricărui infractor, motiv faţă de care prima instanţă a reţinut în favoarea acestuia dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen., aplicându-i. inculpatului o pedeapsă sub minimul special.

Faţă de cele reţinute, prima instanţă a reţinut că scopul pedepsei, aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen., poate fi atins în cauză numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu respectarea proporţionalităţii juste, corespunzătoare faptei şi vinovăţiei.

Însă, s-a reţinut că principala funcţie a pedepsei este aceea de reeducare şi îndreptare a infractorului, care trebuie să ducă la formarea acestuia ca om cu stăpânire de sine, cetăţean capabil să îmbine interesul personal cu cele obşteşti, pe viitor să nu mai comită infracţiuni, din convingere şi din respect faţă de lege, iar de nu de teama pedepsei. Uneori îndreptarea şi reeducarea este asigurată prin însăşi pronunţarea condamnării care exprimă oprobiul societăţii, produce o suferinţă morala infractorului şi un simţ al răspunderii pentru faptele sale în viitor.

În consecinţă, ţinându-se cont de caracterul evolutiv al factorilor psihosociali, cu relevanţă asupra conduitei generale, prima instanţă a reţinut că sunt conturate perspective realiste fezabile privind reinserţia socială a inculpatului, considerente faţă de care pedeapsa aplicată a fost suspendată sub supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen.:

Având în vedere dispoziţiile art. 254 C. pen. şi art. 65 C. pen., instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. S-a apreciat că această pedeapsă complementară respectă principiul proporţionalităţii, neimpunându-se interzicerea altor drepturi.

Aşa cum s-a arătat anterior, bunul primit de inculpat, respectiv hota marca H., a fost ridicat de organele de urmărire penală şi pe parcursul procedurilor a fost depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj, iar martora denunţătoare D.V. nu a solicitat restituirea nici în cursul urmăririi penale, nici pe parcursul cercetării judecătoreşti, motiv faţă de care, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, prima instanţă a dispus confiscarea hotei marca H., depusă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin motivele de apel depuse în scris, inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Acesta a arătat că, din probele administrate în cauză şi chiar din declaraţia denunţătoarei rezultă că iniţiativa în acordarea hotei a aparţinut în exclusivitate acestei, însă cum nu s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, este de prisos orice apărare cu privire la lipsa vinovăţiei, în raport de această infracţiune.

Referitor la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului, a arătat că, este extrem de importantă declaraţia denunţătoarei D.V., care a relatat că inculpatul nu i-a cerut bunul respectiv şi că hota nu a dat-o ca mită. S-a mai arătat, totodată că, la dosar nu există altă probă în afara acestei declaraţii a denunţătoarei, care nu se coroborează cu restul materialului probator, şi care denotă subiectivism şi rea credinţă. Martora a susţinut că, a remis hota inculpatului, pentru ca acesta, în calitate de secretar al Unităţii Administrativ Teritoriale Bumbeşti-Jiu să procedeze la punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti pe care soţul acesteia le-a obţinut la instanţa civilă. Inculpatul a învederat, însă că, hota a fost dăruită în luna decembrie 2009, iar respective hotărâri judecătoreşti au fost obţinute abia ulterior. De altfel, chiar în cuprinsul actului de sesizare, se reţine că, scopul luării de mită a fost acela de a promova o cerere de chemare în judecată pentru anularea titlului nelegal emis numitei D.M. iar atitudinea oscilantă a martorei denunţătoare rezultă şi din susţinerile diferite din declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală şi din declaraţia dată în faţa instanţei de judecată.

Prin motivele de apel, inculpatul a susţinut că nu există infracţiunea de luare de mită, întrucât nu avea atribuţii de serviciu care să vizeze promovarea de acţiuni, reprezentare în instanţa şi cu atât mai puţin, de punere în posesie şi emitere a actelor de proprietate, astfel cum rezultă din fişa postului, cât şi din răspunsul dat de Primăria Bumbeşti Jiu. În acest sens, s-au invocat şi art. 30 din Regulamentul din 30 ianuarie 2002, art. 117 din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 393/2004 şi Regulamentul nr. 890/2005. De asemenea, în aceeaşi ordine de idei, inculpatul a mai invocat declaraţiile martorilor M.R., G.A., B.C., C.I., D.S., C.D., care au relatat faptul că promovarea cererilor de chemare în judecată şi reprezentarea în instanţă se făcea de consilierii juridici, aceştia arătând şi faptul că, punerea în posesie şi completarea procesului verbal de punere în posesie se făcea de către topografii Comisiei Locale. În plus, toţi martorii audiaţi au relatat că, în permanenţă dosarul s-a găsit la Biroul de fond funciar, fiind prezenţi la discuţiile purtate de inculpat cu. denunţătoarea, iar: acesta nu i-a promis niciodată denunţătoarei D.V., că problema va găsi o rezolvare, invocând imposibilitatea emiterii actelor de proprietate datorită lipsei proiectelor parcelare avizate de O.C.P.L.

S-a mai arătat că, din procesul verbal de şedinţă din data de 18 februarie 2010 iniţiativa anulării titlului de proprietate emis numitei D.M. a aparţinut martorei G.A., iar redactarea cererii de chemare în judecată s-a făcut de martora jurist consult M.R. Tot din declaraţiile martorilor, rezultă că, niciodată inculpatul nu a solicitat niciunui membru al Comisei Locale să favorizeze pe D.I., să soluţioneze cu preferabilitate solicitările acestuia.

În opinia apelantului inculpat, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, nu a fost răsturnată de probatoriul administrat în cauză.

Într-o altă teză, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv vinovăţia.

Astfel, din probatoriul administrat; inclusiv din declaraţia inculpatului, rezultă că acesta a primit hota ca un cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de la o persoană care se declara extrem de religioasă. Pe lângă declaraţiile denunţătoarei şi ale soţului său, care au folosit în permanenţă cuvintele „dar" şi „cadou", acest aspect reiese şi din valoarea redusă a cadoului şi din modul în care inculpatul a perceput cadoul oferit. În contextul în care s-au depus la dosar oferte de preţuri cu privire la hote-din inox, cel mai mare preţ fiind de 700 RON, reiese că, o hotă mai slabă calitativ, second hand nu putea avea decât o valoare modică. De asemenea, chiar din conţinutul interceptărilor telefonice rezultă că, inculpatul a diferenţiat acordarea unor sume de bani de primirea hotei. În final, s-a arătat că, existenţa dubiului cu privire la titlu cu care a fost. primită hota, impune adoptarea unei soluţii de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la. art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv vinovăţia.

Totodată, s-a solicitat să se aibă în vedere şi situaţia financiară a inculpatului şi faptul că, s-a făcut o greşită aplicare a art. 191 C. proc. pen., nefiind justificat cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul.

Analizând apelul declarat în cauză, potrivit art. 371 C. proc. pen. dar şi în raport de motivele de apel scrise şi dezvoltate oral, Curtea reţine că nu este fondat.

În primul rând, se constată că, nu pot fi reţinute, ca fondate, motivele de apel formulate de inculpat prin care se pun în discuţie starea de fapt reţinută de prima instanţă şi încadrarea juridică a faptelor reţinute ca fiind săvârşite de inculpat în acest sens se constată că prima instanţă a reţinut starea de fapt arătată în considerentele sentinţei apelate ca urmare, a coroborării tuturor probelor administrate în cauză şi din aceasta rezultă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care s-a stabilit răspunderea sa penală.

Astfel, instanţa de apel, reanalizând probele administrate constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului S.V. în săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită.de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, acesta, în cursul lunii octombrie 2009, în calitate de secretar al oraşului Bumbeşti Jiu, a acceptat promisiunea unei hote de la martora denunţătoare D.V. şi de a primi, în luna decembrie 2009, o hotă marca H. în valoare de 1200 RON, în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a promova o acţiune la instanţa de judecată, în vederea anulării titlului de proprietate nr. xx/2003 eliberat numitei D.M. şi de a urgenta demersurile legale pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care era îndreptăţit, soţul său D.I. În acest sens, se reţin ca elocvente respectiv: denunţul şi declaraţiile martorei D.V.; declaraţiile martorilor D.I., M.R., G.A., B.C., C.D., C.I., P.A.A., S.P., D.S.A., V.C. şi R.V.; procesul verbal al şedinţei comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar încheiat la data de 18 februarie 2010; adresa din 01 aprilie 2010 a Primăriei oraşului Bumbeşti-Jiu; copia titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 şi copia procesului verbal, de punere. în posesie eliberate pe numele D.M.; sentinţa civilă nr. 3262 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Tg-Jiu pronunţată în Dosarul nr. 5478/318/2010; hotărârea nr. 3093 din 01 martie 2012 a Comisiei Judeţene de aplicare a legii fondului funciar; proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare întocmit la data de 29 mai 2012 şi planşa fotografică; proces verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate, precum şi a convorbirilor audio-video purtate în mediu ambiental întocmit ladata de 04 octombrie 2012; fişa postului inculpatului; copii xerox de pe documentele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute de D.I. şi de pe cererile adresate Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Bumbeşti-Jiu, coroborate cu.declaraţiile inculpatului S.V.

Din probele administrate în cauză, respectiv instanţa de apel, similar primei instanţe, reţine că:

În cursul lunii octombrie 2009, martora denunţătoare D.V. a purtat discuţii cu inculpatul S.V., secretarul.Comisiei Locale de fond funciar Bumbeşti Jiu, reproşându-i că, deşi existau acte nu s-a procedat la punerea în posesie pentru terenurile solicitate de soţul său, D.I. în baza legilor fondului funciar.

În acest context denunţătoare i-a promis inculpatului o hotă, urmând ca potrivit înţelegerii acesta din urmă să se ocupe de formulare unei acţiuni adresate instanţei de judecată âvând ca obiect anularea titlului de proprietate nr. xx/2003 emis numitei D.M., precum şi de urgentarea procedurilor privind punerea în posesie pentru terenurile cu vegetaţie forestieră şi agricole la care era îndreptăţit soţul martorei.

În acest sens, martora denunţătoare D.V., l-a contactat telefonic pe inculpat, în jurul datei de 07 decembrie 2009, după care împreună cu soţul său D.I., s-a deplasat împreună cu inculpatul la domiciliul său situat în satul P., unde se afla şi soţia acestuia din urmă, şi au lăsat hota respectivă în pridvorul casei.

Urmare a cererilor adresate Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991, în şedinţa din data de 18 februarie 2010 a Comisiei de Fond Funciar la care a participat în calitate de secretar al acesteia şi inculpatul S.V., s-a hotărât promovarea unei acţiuni la instanţa de judecată în vederea anulării titlului de proprietate eliberat nelegal numitei D.M., iar la data de 01 aprilie 2010, Primăria a solicitat instanţei de judecată anularea titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 şi a procesului verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003, eliberate numitei D.M., pentru teren cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 1,5 ha, pe motiv că aceasta nu era persoana îndreptăţită la reconstituire.

 Cu toate că, prin sentinţa civilă nr. 3262 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost admisă acţiunea civilă formulată de Comisia Locală Bumbeşti-Jiu de Fond Funciar împotriva pârâtei D.M. domiciliată în Bumbeşti-Jiu, sat C., jud. Gorj şi împotriva Comisiei Judeţene Gorj de Fond Funciar, constatându-se nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 şi a procesului-verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003 pentru suprafaţa de 1,5 ha teren cu vegetaţie forestieră, inculpatul S.V. nu a continuat demersurile în vederea urgentării punerii în posesie a familiei D. pentru terenurile la care era îndreptăţită şi pentru întocmirea documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate, fapt ce a determinat-o pe martora denunţătoare D.V. să denunţe organelor judiciare fapta inculpatului de a primi în luna decembrie 2009 hota.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la 29 mai 2012, hota a fost găsită montată în bucătăria locuinţei inculpatului, fiind ridicată de la inculpat de către organele de urmărire penală.

Primirea, în fapt, a obiectului respectiv nefiind contestată, de altfel de către inculpat, obiectul discuţiilor îl constituie titlul primirii hotei - mită şi împrejurarea.dacă inculpatul avea sau nu atribuţii de serviciu care să vizeze promovarea de acţiuni în justiţie, precum şi de punere în posesie şi de emitere a titlurilor de proprietate, în material fondului funciar.

Sub acest ultim aspect, ce constituie unul din motivele de apel ale inculpatului, se reţine de instanţa de prim control judiciar, că argumentele prezentate de apărare nu pot fi reţinute.

Aşa cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond, existenţa infracţiunii de luare de mită nu este condiţionată de împrejurarea ca îndeplinirea actului de serviciu să fie în competenţa exclusivă a inculpatului, fiind suficient ca în virtutea atribuţiunilor specifice funcţiei acesta să aibă competenţe generale în emiterea sau îndeplinirea actului respectiv şi, în concret, să poată influenţa luarea deciziei de.care este interesată persoana să remită folosul necuvenit, instanţa supremă pronunţându-se în acest sens, prin decizia penală nr. 273/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Suplimentar faţă de motivarea primei instanţe, Curtea mai reţine că, infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. subzistă în cazul în care faptele prevăzute în textul de lege se săvârşesc în scopul de a îndeplini un act-privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului şi în situaţia când actul nu constituie decât o componentă a unei activităţi finale, la care participă şi alţi funcţionari având alte atribuţii legate de aceasta. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Regulamentul adoptat prin H.G. nr. 890/2005, în componenţa comisiei locale de fond funciar funcţionează şi secretarul unităţii administrativ teritoriale - secretarul comisiei. Conform art. 5 din acelaşi regulament printre atribuţiile comisiei locale de fond funciar figurează şi cele privind identificarea terenurilor atribuite ilegal şi sesizarea primarului, care înaintează sub semnătură acţiuni în constatarea nulităţii absolute (lit. l), precum şi cele privind punerea în posesie, prin delimitare în teren, a persoanelor îndreptăţite să primească terenul, completarea fişelor de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute, şi înmânarea titlurilor de proprietate, potrivit competenţelor ce le revin (lit. i).

De aceea, în percepţia persoanelor solicitante, inculpatul avea posibilitatea de a da o rezolvare favorabilă solicitărilor, astfel că se poate reţine că, săvârşeşte infracţiunea de luare de mită şf funcţionarul care primeşte bani sau alte foloase pentru efectuarea unui act ce constituie o parte dintr-un act final, dacă acea parte priveşte îndatoririle sale de serviciu şi are un rol în realizarea actului final. În speţă, în calitatea sa de secretar al comisiei locale de fond funciar, a participat la luarea deciziilor în şedinţa din data de 18 februarie 2010, având aceleaşi drepturi, cu privire la exprimarea votului, ca şi ceilalţi membri ai comisiei. În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei prin decizia penală nr. 1923 din 04 iulie 1995.

De aceea primirea de foloase de către un funcţionar, pentru a îndeplini un act în privinţa căruia are atribuţii de serviciu, chiar limitate pentru realizarea actului final, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Cât priveşte cealaltă teză a apărării, referitoare la titlul cu care a fost remisă şi respectiv primită hota de către inculpat, Curtea achiesează integral la raţionamentul primei instanţe, apreciind, ca nefondate argumentele apărării, invocate în cadrul motivelor de apel.

Astfel, reţine Curtea, că, într-adevăr nu există infracţiunea de luare de mită în cazul în care obiectul mitei are un caracter simbolic sau extrem de redus, nu pentru cerinţa proporţiei ce ar trebui să existe între folos şi actul determinant, ci pentru că ele reprezintă gesturi simbolice, acte de politeţe, de gratitudine, fiind date şi primite cu această intenţie, nu pentru a determina un funcţionar să facă, să nu facă, să întârzie executarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor de serviciu ori să facă un act contrar, acestor îndatoriri.

În speţă, însă, obiectul oferit, un obiect de uz casnic evaluată la suma de 1200 RON (sub acest aspect nu se pot primi argumentele apărării, în sensul că hota ar avea o valoare mult mai mică, de 50 RON, acestea fiind simple alegaţii, având în vedere că pornesc de la prezumţia că hota respectivă prezintă;.caracteristici inferioare celor comercializate prin intermediul tranzacţiilor on-line) nu este simbolic şi nu reprezintă manifestarea unui act de politeţe sau de gratitudine, cu atât mai mult cu cât aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, familia inculpatului nu se afla la data comiterii faptei în relaţii apropiate cu familia denunţătoarei, neputându-se prezuma că, bunul a fost dat inculpatului, în considerarea sărbătorilor de iarna. Chiar dacă denunţătoarea a arătat prin declaraţiile date că nu a considerat că hota a fost dată ca mită, declaraţia denunţătorului nu se poate fracţiona, ci trebuie privită în ansamblul ei. Or, analizând depoziţia acesteia, se constată .că, scopul oferirii, şi remiterii bunului, privea în mod evident îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu care îi reveneau inculpatului, în calitate de secretar al Comisiei de fond funciar. Declaraţiile acesteia se coroborează sub acest aspect, cu declaraţiile martorului D.I.

Nu se.poate reţine nici „reaua-credinţă" a denunţătoarei, raportat la împrejurarea că în cursul cercetării judecătoreşti, la prima instanţă, aceasta ar fi arătat că remiterea hotei s-a făcut în vederea punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, obţinute ulterior, deoarece din prezentarea situaţiei de fapt expusă de aceasta reiese, neîndoielnic, că dincolo de unele inadvertenţe ce ar putea fi justificate şi de trecerea unui interval mai lung de timp de la data săvârşirii.faptei, aceasta, acţionând în modul arătat, a avut în vedere rezolvarea situaţiei juridice a terenului la care era îndreptăţită familia sa.

Nici împrejurarea că iniţiativa oferirii şi remiterii folosului a aparţinând denunţătoarei nu are relevanţă penală, în sensul exonerării de la răspundere penală a inculpatului, deoarece consumarea faptei este pe deplin înfăptuită o dată cu realizarea oricărei din cele patru modalităţi normative ale elementului material, respectiv pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase sau nerespingerea acesteia, în modul şi scopul prevăzut de art. 254 C. pen. Totodată, Curtea apreciază că, nici comportamentul ulterior al inculpatului în sensul că nu a intervenit pe lângă membrii comisiei pentru a-l favoriza,: pe soţul denunţătoarei, nu poate conduce la o altă concluzie, din moment ce infracţiunea se consumase anterior, la momentul primirii bunului, în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Ca atare soluţia de condamnare în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. dispusă de instanţa de fond este temeinică şi legală, iar reformarea sentinţei sub acest aspect, prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor contrare de achitare din art. 345 alin. (2) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. solicitată de inculpat este nejustificată.

Sub aspectul proporţionalizării pedepsei aplicate, Curtea constată că, în mod corect, s-a analizat întreg materialul probator şi că pedeapsa astfel cum a fost individualizată, răspunde, atât principiului proporţionalităţii, cât şi scopului prevăzut în art. 52 C. pen., avându-se în vedere infracţiunea săvârşită de inculpat - luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, Curtea constată că, inculpatului i-au fost reţinute dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. şi, prin acordarea acestor circumstanţe atenuate judiciare, i-a fost aplicată o pedeapsă în cuantum de 2 ani şi 6 luni închisoare - cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen., aceasta fiind justificată în conformitate cu criteriile stabilite în art. 72 C. pen., relativ la gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, valoarea bunului primit, datele favorabile inculpatului, vârsta, pregătirea, lipsa antecedentelor penale.

O reindividualizare a pedepsei, astfel cum se solicită de inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin cuantumul pedepsei stabilite, care este necesar şi suficient şi totodată, reprezintă un avertisment pentru formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţa de regulile de convieţuire socială.

În această ordine de idei, se reţine că nici comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal - nesincer - nu este în măsură să justifice altă concluzie, cu atât mai mult cu cât un astfel de comportament nu face decât să semnifice că acesta desconsideră în continuare valorile morale şi nu conştientizează gravitatea faptei săvârşite.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea, apreciază că, deşi cuantumul de 2 ani şi 6 luni al pedepsei aplicate de instanţa de fond ar permite aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi cu toate că este îndeplinită condiţia prev. de art. 81 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se impune schimbarea modalităţii de executare, prin aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei potrivit art. 81 C. pen., modalitatea de executare dispusă de instanţa de fond, în condiţiile art. 861 C. pen., fiind mai în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei, aşa cum este prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen. întrucât, respectarea măsurilor de supraveghere şi îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţă, în temeiul art. 861 C. pen., pot conduce la reinserţia socială a inculpatului şi la determinarea acestuia, sub îndrumarea consilierului de probaţiune, de a parcurge un traseu de viaţă dezirabil social.

În aceste condiţii, concluzia care se impune este că, pedeapsa a fost just individualizată şi că, modalitatea de suspendare condiţionată a executării acesteia în baza art. 81 C. pen., preconizată în apelul inculpatului, nu poate să permită atingerea scopului pedepsei.

Cu privire la criticile privind cuantumul cheltuielilor judiciare, Curtea le apreciază ca neîntemeiate, sumele stabilite de instanţa de. fond fiind în acord cu complexitatea cauzei penale, amploarea probelor administrate, cheltuielile efectuate pentru administrarea acestora şi pentru efectuarea actelor de procedură, în sensul dispoziţiilor art. 189 C. proc. pen. şi cu respectarea dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen.

Ca atare, prin decizia penală nr. 340 din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.V. împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 28 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 14998/95/2012, apelantul fiind obligat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind în cuantum de 200 RON.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul S.V. la data de 15 noiembrie 2013, în termen legal, fără să expună motivele.

Ulterior, ladata de 26 martie 2014, motivele de recurs au fost transmise prin fax.

În dezvoitarea motivelor de recurs, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Inculpatul contestă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi de instanţa de apel, pe baza căreia aceste două instanţe au stabilit că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Astfel, inculpatul arată că infracţiunea nu există, că nu sunt probe în sensul că a acceptat promisiunea martorei denunţătoare de a-i da o hotă şi că, în pofida probatoriului, instanţele au reţinut că a acceptat promisiunea asigurându-o pe denunţătoare că va formula o acţiune pentru anularea titlului de proprietate emis în favoarea numitei D.M. şi că va urgenta procedurile de punere în posesie asupra terenurilor.

De asemenea, inculpatul arată că nu există probe în sensul că a primit hota cu titlu de mită, susţinând că, în realitate, a fost dată cu titlu de cadou la iniţiativa exclusivă a martorei denunţătoare D.V., inculpatul făcând referire la declaraţiile acestei martore şi ale martorului D.I.

În altă ordine de idei, inculpatul arată că nu avea atribuţii de serviciu care să vizeze promovarea de acţiuni, .reprezentarea în instanţă şi, cu atât mai puţin, punerea în posesie şi emiterea, actelor de proprietate, că iniţiativa anulării titlului de proprietate emis în favoarea numitei D.M. nu i-a aparţinut, că redactarea cererii de chemare în judecată s-a făcut de o altă persoană, că nu a semnat această acţiune fiind în concediu de odihnă, că nu a avut nicio implicare în redactarea şi comunicarea adresei prin care i se solicita numitei D.M. să depună acte în vederea lămuririi situaţiei şi că nu a cerut niciunui membru al comisiei locale să favorizeze familia D. sau să soluţioneze în mod preferenţial cererile acestora.

Inculpatul susţine că lipseşte şi vinovăţia din moment ce din probele administrate a rezultat că a primit hota drept cadou şi face referire în acest sens la declaraţiile martorilor şi la procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate arătând că în cuprinsul acestor convorbiri a făcut diferenţă între acordarea unor sume de bani (faptă pentru care a fost cercetat într-o altă cauză, fiind condamnat definitiv) şi primirea hotei.

Drept urmare inculpatul solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

Examinând, cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în limitele cazului de casare invocat de către inculpat şi a cazurilor de casare, ce pot fi avute în vedere din oficiu, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

I. După formularea cererii, de recurs, în data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. proc. pen., însă potrivit dispoziţiilor, tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2012 de punere în aplicare a noului. C. proc. pen., recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestui Cod rămân în competenţa instanţei legal investite şi vor fi soluţionate în conformitate cu vechile dispoziţii procedurale ce reglementează soluţionarea recursului.

Având în vedere data pronunţării deciziei atacate, mai precis 6 noiembrie 2013, se constată aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, aşa încât instanţa de recurs va avea în vedere aceste prevederi legale, fără a mai face de fiecare dată cuvenita precizare.

Prin raportare la aceste dispoziţii, se constată, că recursul a fost declarat şi motivat în termenele prevăzute de dispoziţiile legale. Astfel, motivarea recursului a fost înaintată instanţei la data de 26 martie 2014, cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi anume cu 5 zile înaintea primului termen de.judecată stabilit la data de 1 aprilie 2014 (termenul prevăzut pentru motivarea recursului fiind un termen procedural de regresiune, calculat pe zile libere).

În conformitate cu modificarea intervenităprin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a stabilit un cadru strict şi limitativ de atacare a hotărârilor penale prin intermediul recursului, după soluţionarea apelului care este total devolutiv, restrângând posibilitatea formulării criticilor şi, în mod corespunzător, posibilitatea instanţei de recurs de a examina cauza, doar la chestiuni de drept, excluzând în totalitate posibilitatea analizării cauzei în recurs sub aspectul chestiunilor de fapt.

Voinţa legiuitorului este exprimată cu claritate prin abrogarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. din reglementarea anterioară, singurul caz de casare care dădea posibilitatea instanţei de recurs (şi aceasta doar în anumite condiţii) să reanalizeze conţinutul mijloacelor de probă şi să stabilească o altă situaţie de fapt.

Potrivit dispoziţiilor procedurale modificate prin Legea nr. 2/2013, această posibilitate a fost înlăturată. Drept urmare, criticile referitoare la contestarea situaţiei de fapt şi la modalitatea de apreciere a probatoriului nu mai pot face obiectul examenului instanţei de recurs.

În speţă, se constată, că în cea mai mare parte, criticile formulate de inculpatul S.V. au vizat tocmai concluziile instanţei de fond şi a instanţei de apel referitoare la fapta ce a fost reţinută, precum şi modul în care instanţele au apreciat veridicitatea probelor administrate, în special, a declaraţiilor date de martorii D.V. şi D.I.

Evaluarea şi aprecierea probelor constituie însă atributul exclusiv al primei instanţe şi al instanţei de apel în faţa cărora cauza devoluează integral, doar aceste instanţe putând stabili situaţia de fapt în urma examinării întregului material probator, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., examinare pe care instanţa de recurs nu o mai poate face.

În speţă, din cuprinsul celor două hotărâri atacate rezultă că ambele instanţe au avut în vedere la soluţionarea cauzei toate probele administrate, pe care le-au apreciat prin raportare la apărările formulate de inculpat şi în conformitate cu dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., examinând de o manieră critică inclusiv declaraţiile date de martora denunţătore D.V. şi declaraţiile soţului acesteia D.I., motivând de ce anume aceste declaraţii nu pot fi înlăturate, cele două instanţe precizând că aceste declaraţii se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Se constată, de altfel, că inculpatul a reiterat în faţa instanţei de recurs toate criticile pe care le-a formulat pe calea apelului şi care au fost analizate de către prima instanţă de control judiciar.

Solicitând achitarea în temeiul art 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, inculpatul a contestat chiar existenţa faptei, cerând în acest fel instanţei de recurs să reaprecieze probatoriul şi să constate că faptele reţinute în sarcina sa nu există.

Această critică nu poate face obiectul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., expres invocat de inculpat, dar nici obiectul cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

În temeiul art. 3859 pct 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate să analizeze doar corespondenţa între situaţia de fapt - astfel cum a fost stabilită prin hotărârile atacate - şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Din această perspectivă,se constată că prin hotărârile recurate s-a reţinut în fapt că, în cursul lunii octombrie 2009, în calitate de secretar al oraşului Bumbeşti Jiu, inculpatul S.V. a acceptat promisiunea unei hote de la martora denunţătore D.V., iar în luna decembrie 2009 a primit de la aceasta o hotă marca H. în valoare de 1200 RON în scopul de a îndeplini acte referitoare la îndatoririle de serviciu respectiv de a promova o acţiune la instanţa de judecată în vederea anulării titlului de proprietate nr. xx/2003 eliberat numitei D.M. şi de a urgenta demersurile legale pentru punerea în posesie, şi eliberarea titlului de proprietate la care era îndreptăţit soţul său, D.I.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968, luarea de mită constă în „Fapta funcţionarului care direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.,

Referitor la latura, obiectivă a infracţiunii, se constată, că elementul material este prevăzut în mod altemativ şi trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:

- să fie vorba despre prefinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase;

- banii sau celelalte foloase să fie necuvenite şi să nu fie legal datorate;

- comiterea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al infracţiunii trebuie să fie anterioară sau concomitentă, cu îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii actului privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri;

- actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire sau întârziere se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping banii sau alte foloase necuvenite trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.

Infractiunea de luare de mită se consuma în momentul comiterii de către funcţionar a oricărora dintre cele patru elemente materiale alternative, fără a fi condiţionată de darea banilor sau a altor foloase pretinse, de respectarea promisiunii sau de executarea de către funcţionar a acţiunii la cares-a obligat.

În ce priveşte latura subiectivă, se constată că infracţiunea de luare de mită se comite numai cu intenţie directă calificată prin scop, ceea ce rezultă cu claritate din norma de incriminare, care prevede ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întarzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

În speţă sunt. întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatuli S.V.

Din punct de vedere a laturii obiective, se constată că fapta a fost comisă în două din variantele alternative ale elementului material al infracţiunii de luare de mită, respectiv prin acceptarea promisiunii de oferire a unui bun mobil, acceptare ce a fost urmată de primirea bunului.

Corespunzător, acestor variante ale elementului material, legea nu prevede ca iniţiativa să aparţină inculpatului, aşa încât susţinerile recurentului referitoare la împrejurarea că iniţiativa oferii hotei a aparţinut în exclusivitate persoanei care a oferit-o, respectiv denunţătoarei D.V., sunt nerelevante.

Cât priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei elementului material, se mai constată că s-a solicitat achitarea pe motiv că fapta nu există, cu toate că inculpatul S.V. nu a contestat primirea hotei.

Sunt întrunite şi celelalte elemente constitutive, respectiv scopul acceptării şi primirii bunului, şi anume pentru îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle de serviciu ale inculpatului.

Sub acest aspect, instanţa de recurs are în vedere constatările faptice ale instanţei de fond şi instanţei de apel, care au analizat apărările inculpatului cu privire la motivul pentru care a fost dată şi primită hota, inculpatul susţinând că a fost vorba despre un cadou. Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au examinat relaţia dintre inculpat şi denunţătoare, dar şi valoarea bunului şi natura obiectului mitei (verificând dacă a fost vorba despre un gest de gratitudine sau de un act de politeţe), şi au stabilit pe baza probelor administrate că hota nu a fost dată inculpatului cu titlu de cadou, deoarece inculpatul nu se afla în relaţii apropiate cu familia denunţătoarei, că obiectul nu are un caracter simbolic sau o valoare extrem de redusă şi nu reprezintă manifestarea unui act de politeţe sau de gratitudine faţă de inculpat, aspecte de fapt ce nu mai pot fi modificate de către instanţa de recurs.

Cât priveşte atribuţiile inculpatului, se constată că acestea au făcut, de asemenea, obiectul unei complete şi atente analize a celor două instanţe, iar respectivele atribuţii rezultă chiar din fişa postului semnată de inculpat anterior comiterii faptei, la data de 21 mai 2009.

Aşa cum se prevede în adresa din 19 ianuarie 2013 emisă de Primăria Bumbeşti Jiu şi aşa cum reiese din fişa postului, inculpatul ocupa o funcţie publică de conducere la data comiterii infracţiunii, respectiv postul de secretar al unităţii administrativ teritoriale Bumbeşti Jiu şi coordona Compartimentul Cadastru, Agricultură şi Juridic; exercita atribuţiile privind organizarea aplicării legii fondului funciar; coordona activitatea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi exercita atribuţiile stabilite prin acest act normativ.

În mod corect, ambele instanţe au reţinut că nu este necesar ca îndeplinirea atribuţiilor de serviciu să fie în competenţa exclusivă a inculpatului şi că sunt îndeplinite condiţiile infracţiunii de luare de mită şi atunci când actul inculpatului nu constituie decât o componentă a unei activităţi globale ce implică participarea altor persoane, dar care contribuie la realizarea unui act şi a unui rezultat final. În acest sens este nu doar jurisprudenţa recentă (decizia penală nr. 273/2010 menţionată în hotărârile recurate în prezenta cauză), ci şi jurisprudenţa mai veche a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (deciziile penale nr. 391 din 1999 şi nr. 1923 din 1995).

Inculpatul ocupa funcţia de secretar al oraşului Bumbeşti Jiu, respectiv secretar al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului, de proprietate privată asupra terenurilor şi putea influenţa luarea unor decizii favorabile în legătură cu cererile depuse de soţul denunţătoarei.

Împrejurarea că, ulterior, inculpatul nu a participat la luarea deciziilor ce vizau cererile formulate de către soţul denunţătoarei şi nu a întocmit nici un act în legătură cu valorificarea dreptului acestuia este nerelevantă din punct de vedere al îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare.de mită, care s-au consumat încă de la momentul la care inculpatul a acceptat oferirea bunului în scopul prevăzut de lege şi s-a epuizat la momentul primirii respectivului bun, atitudinea ulterioară a inculpatului fiind lipsită de relevanţă.

Potrivit art. 254 C. pen. din 1968, prin act privitor la îndatoririle de serviciu se înţelege orice activitate care trebuie efectuată de funcţionar în conformitate cu îndatoririle, atribuţiile sau competenţele de serviciu ale acestuia potrivit normelor ce reglementează serviciul ori care sunt inerente naturii acestuia.

Aşa cum s-a arătat, pentru a putea fi reţinută infracţiunea de luare de mită este necesar doar ca actul negociat, de cătrefuncţionar în schimbul banilor sau a altor foloase să facă parte din sfera atribuţiilor sale fără ca legea să prevadă ca şi element constitutiv realizarea efectivă a respectivului act ce priveşte îndatoririle de serviciu. Acest act poate fi şi virtual, în sensul că trebuie să existe posibilitatea realizării lui, fără ca pentru existenţa infracţiunii să fie necesară îndeplinirea acestui act.

Nu pot fi primite nici criticile formulate de inculpat referitoare la lipsa intenţiei. Faţă de cele reţinute la analiza laturii obiective a infracţiunii, pe baza constatării instanţelor de fond şi de apel în sensul că este dovedită săvârşirea faptei în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu, se constată pe deplin îndeplinită şi cerinţa ca fapta să fi fost comisă cu intenţie directă. În absenţa unei justificări rezonabile pentru primirea hotei şi faţă de cele stabilite de instanţe, cu privire la caracterul nefondat al apărărilor referitoare la relaţia cu denunţătoarea, în contextul, existenţei doar a unei relaţii profesionale, pretinderea şi primirea hotei s-au făcut cu intenţia prevăzută de art. 254 C. pen. anterior.

Se constată, astfel, nefondate toate criticile ce privesc întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Cu ocazia dezbaterilor şi în cuprinsul concluziilor scrise, inculpatul a făcut referire pentru prima dată şi la un alt aspect, susţinând că una din declaraţiile martorei denunţătoare D.V. a fost antedatată, fiind înregistrată la organul de urmărire penală în data de 8 decembrie 2011 ora 17,00 - deşi în finalul declaraţiei, în dreptul semnăturii denunţătoarei apare data de 12 decembrie 2011, fapt ce trebuie coroborat şi cu ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Tg. Jiu şi cu procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale întocmit de acelaşi procuror dar şi cu organizarea flagrantului ce viza primirea unei sume de bani, ce a făcut obiectul unei alte cauze penale. Inculpatul arată că toate aceste aspecte relevă o anumită premeditare a organelor de cercetare penală.

Această critică vizează nelegalitatea unui mijloc de probă şi ar putea fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care nu poate fi avut în vedere însă din oficiu.

Cum critica nu. a fost formulată în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs nu o poate examina, nefiind vorba despre motive de recurs ce pot fi examinate din oficiu. Chiar şi în aceste condiţii, se impune a preciza că la filele din vol. l al dosarului de urmărire penală sunt ataşate copiile cererilor iniţiale formulate de numita D.V. şi adresate organelor de cercetare penală. Din examinarea acestor înscrisuri reiese că nu există neconcordanţe între datele, menţionate de denunţătoare în cuprinsul declaraţiilor sau cererilor şi cele înscrise de organele de cercetare.

Denunţul a fost formulat la data de 8 decembrie 2011, ora 1620, a fost înregistrat la poliţie sub nr. zz din aceeaşi dată şi ulterior, la data de 12 decembrie 2011, lucrarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângâ Tribunalul Gorj sub nr. 946/P/2011.

În data de 8 decembrie 2011, ora. 1700, numita D.V. a dat şi o declaraţie în faţa organului de cercetare penală.

Nemulţumită de faptul că nu au fost efectuate demersurile necesare în vederea urgentării punerii în posesie a familiei D. pentru terenurile la care era îndreptăţită şi pentru întocmirea documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate, numita D.V. a denunţat organelor judiciare fapta mai veche, din decembrie 2009, de a primi hota respectivă în scopul menţionat.

Ulterior, în completare, D.V. a denunţat şi fapta inculpatului S.V. de acceptare a promisiunii de a-i da o sumă de bani cu titlu de mită, fapta din 12 decembrie 2011, pentru dovedirea căreia a fost organizat un flagrant.

Cercetările s-au desfăşurat iniţial pentru, ambele fapte în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj sub nr:946/P/2011, iar prin rechizitoriul din 29 decembrie 2011 s-a dispus:

- trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită comisă la data de 12 decembrie 2011;

- disjungerea cauzei cu privire la fapta inculpatului S.V. din luna decembrie 2009, de a fi primit de la D.V. o hotă pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, formându-se cauza nr. 997/P/2011, în care a fost emis rechizitoriul din prezenta cauză.

Cu privire la fapta din 12 decembrie 2011 a fost pronunţată sentinţa penală nr. 81/2012 a Tribunalului Gorj, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 3 ani, cu suspendare sub supraveghere, pentru infracţiunea de luare de mită, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3617 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Din oficiu, dată fiind intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, se impune analiza legii penale mai favorabile, analiză care nu este condiţionată de încadrarea în vreunul din cazurile de casare, pentru următoarele motive: legea penală mai favorabilă constituie o. chestiune deordine publică ce are fundament constituţional (art. 15 alin. (2) din Constituţia României), este consacrată la nivel de principiu şi din perspectiva art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, nu în ultimul rând, inculpatul nu mai poate solicita pe altă cale determinarea legii mai blânde în cursul judecăţii.

Trebuie însă respectate toate celelalte rigori impuse de soluţionarea recursului, în sensul că analiza este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a tipului de infracţiune stabilite prin hotărârile atacate.

Sunt, astfel, incidente dispoziţiile art. 5 ale Noului C. pen. ce reglementează, similar cu art. 13 din C. pen. din 1968, aplicarea legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".

Înalta Curte urmează a verifica, prioritar, în ce măsură infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată se mai regăseşte în dispoziţiile penale în vigoare şi dacă fapta reţinută în concret în sarcina inculpatului, poate fi încadrată în noile norme de incriminare.

Potrivit legii noi, infracţiunea de luare de mită este reglementată în disp. art. 289 C. pen., potrivit cărora: "(1) Fapta funcţionarului public.care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvărşit fapta. 2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

În examinarea legii aplicabile cu privire la acuzaţia formulată împotriva inculpatului, instanţa de recurs trebuie să analizeze dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, precum şi influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă.

După cum se observă, elementele din conţinutul infracţiunii de luare de mită reglementat de legea veche se regăsesc şi în legislaţia în vigoare la data judecării căii de atac, astfel încât există, o continuitate a semnificaţiei penale a faptelor imputate, luarea de mită fiind în continuare prevăzută ca infracţiune.

Pe de altă parte se constată existenţa mai multor diferenţe.

O primă modificare vizează calitatea subiectului activ. Spre deosebire de legea veche, potrivit căreia subiectul activ trebuia să aibă calitatea de funcţionar, în conformitate cu disp. art. 289 C. pen., subiectul activ al acestei infracţiuni este funcţionarul public, astfel cum este definit de disp. art. 175 C. pen. în vigoare.

Calitatea de secretar al unei unităţi administrativ teritoriale, ca şi aceea de membru al Comisiei de aplicare a Legii. nr. 10/2001, atrag încadrarea în disp. art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., deoarece inculpatul. S.V. exercita o funcţie publică, activând în cadrul administraţiei publice locale şi a instituţiilor din subordinea acestora.:

Funcţia publică, de orice natură nu este definită de C. pen. aşa încât trebuie înţeleasă prin raportare, la dispoziţiile Legii nr. 188/1999, care, conform art. 2 alin. (1) defineşte funcţia publică în sensul că reprezintă ansamblul, atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome. Art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege preved că funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.

Or, funcţia de secretar al oraşului este prevăzută expres ca funcţie publică de conducere în Anexa a Legii nr. 188/1991 privind Statutul funcţionarilor publici, atât în forma în vigoare în momentul comiterii faptei, cât şi potrivit formei actuale a legii.

De asemenea potrivit art. 83 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (forma în vigoare la data comiterii faptei), dar şi conform art. 116 (forma actuală): "Secretarul comunei oraşului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor, este funcţionar public de conducere (...)".

Rezultă, astfel, că funcţia deţinută de inculpatul Ş.V. atrage calitatea de funcţionar public în conformitate cu disp. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. în vigoare, aşa încât, şi potrivit legii noi, este întrunită cerinţa subiectului activ al infracţiunii de luare de mită, fapta nefiind dezincriminată.

O altă modificare vizează modalitatea de comitere a infracţiunii de luare de mită, deoarece noile dispoziţii nu mai incriminează nerespingerea promisiunii. Modificarea nu influenţează situaţia inculpatului S.V., căci în cazul său, s-a reţinut ca modalitate de comitere a infracţiunii acceptarea şi primirea de foloase necuvenite pentru îndeplinirea unui act în legătură cu atribuţiile de serviciu, elemente care se regăsesc şi în conţinutul constitutiv din noua reglementare.

O altă modificare adusă prin noul C. pen. infracţiunii de luare de mită constă în înlocuirea sintagmei „în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri" (conform art. 254 alin. (1) C. pen. anterior) cu sintagma în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinrea, urgentarea ori întărzierea îndeplinirii unui act ce intră în indatoriile sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri".(conform art. 289 alin. (1) C. pen. în vigoare).

Modificarea are drept efect extinderea elementului material la acţiuni ulterioare îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii actului ce intră în îndatoririle de serviciu sau îndeplinirii unui act contrar. A fost extinsă sfera elementului material al infracţiunii de luare de mită, pe de o parte, prin menţionarea cu caracter de noutate a urgentării îndeplinirii actului, pe de altă parte, prin includerea primirii de foloase necuvenite (elementul material fiind comis ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu), care anterior era reglementată distinct în art. 256 C. pen. din 1968.

Aceste modificări nu influenţează însă condiţia referitoare la latura obiectivă, respectiv ca săvârşirea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită să aibă legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Faţă de cele reţinute, se constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului S.V. este prevăzută ca infracţiune şi în legea nouă, şi pe cale de consecinţă, nu a fost dezincriminată, deoarece corespunde modelului abstract de incriminare reglementat de noul C. pen. şi întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, astfel, cum este reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. în vigoare.

Potrivit art. 254 C. pen. din 1968, infracţiunea de luare de mită era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar potrivit legii noi, respectiv art. 289 alin. (1) C. pen., sancţiunea este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie pubîică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia s-a săvârşit fapta.

Din punct de vedere sancţionator, se constată că s-a menţinut acelaşi minim de pedeapsă în cuantum de 3 ani, iar maximul prevăzut de legea nouă este mai mic decât cel prevăzut de legea veche.

Numai aparent tratamentul sancţionator este mai favorabil potrivit legii noi, căci stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să se realizeze în concret.

Din acest punct de vedere, se constată că inculpatul S.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuate judecătoreşti prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1968 şi în temeiul art. 76 alin. (1) lit. c) din acelaşi Cod, care impuneau aplicarea unei pedepse sub rninimul special.

Aşa cum rezultă din hotărârile atacate, instanţele au avut în vedere exclusiv circumstanţe personale favorabile respectiv: vârsta înaintată, desfăşurarea unei activităţi profesionale îndelungate fără comiterea altor infracţiuni şi situaţia familială, mai.precis faptul că inculpatul este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere.

Niciuna din: aceste, circumstanţe favorabile nu poate fi valorificată din perspectiva legii noi, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 C. pen., care nu mai au în vedere împrejurări favorabile, care să privească persoana inculpatului.

Drept urmare, având în vedere şi principiul proporţionalizării pedepsei, sancţiunea ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi ar fi pedeapsa închisorii de 3 ani - egală cu minimul special, deci o pedeapsă într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin hotărârile recurate, aşa încât legea nouă nu poate retroactiva iar legea penală mai favorabilă este legea veche, în baza căreia s-a dispus condamnare inculpatului prin hotărârile atacate.

Faţă de cele reţinute; constatând că nu există temeiuri de casare a hotărârilor atacate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Conform, art. 275 alin. (2) C. proc. pen. (de imediată aplicare în absenţa unor norme tranzitorii), va obliga recurentul la 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 340/A din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cuminori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1769/2014. Penal. Iniţiere, constituire de...  ICCJ. Decizia nr. 1766/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1776/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs