ICCJ. Decizia nr. 1769/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1769/2014
Dosar nr. 874/57/2013
Şedinţa publică din 23 mai 2014
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 167 din 23 octombrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 154 din data de 9 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011, cerere formulată de revizuentul B.I.I.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 3 octombrie 2013 la nr. 874/57/2013 revizuentul B.I.I. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună revizuirea Sentinţei penale nr. 154 pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011.
În motivarea cererii sale a arătat revizuentul în esenţă că motivele ce îl determină să formuleze prezenta cerere sunt legate în primul rând de cuantumul prea mare al pedepsei închisorii aplicate care apreciază că este disproporţionat raportat la activitatea sa infracţională şi la contribuţia sa efectivă. Susţine apoi revizuentul că liderii grupării infracţionale au primit pedepse mai mici şi că trebuiau a fi audiate în cauză ca martori anumite persoane ca să confirme cine l-a trimis la furat.
În susţinerea cererii sale revizuentul nu a depus la dosar vreun înscris.
În drept revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Analizând motivele invocate de către revizuent, referatul întocmit de către procuror şi dosarul în care s-a dispus condamnarea actualului revizuent, a reţinut instanţa următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 72 D/P/2010 din 30 mai 2011 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii grave de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 1, pct. III.4, 7).
Prin acelaşi act, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr total de 32 inculpaţi pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni, respectiv constituire/aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, etc.
S-a reţinut în sarcina inculpatului B.I.I., că împreună cu alţi coinculpaţi din dosar a constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de furturi calificate cu consecinţe deosebit de grave în ţări UE precum Franţa, Italia, Olanda şi Grecia. În cadrul acestei grupări,inculpatul avea atribuţii de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare şi depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracţie, identificarea şi neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. În sarcina inculpatului B.I.I. au fost reţinute furturile comise în datele de 7/8 decembrie 2010, 25/26 februarie 2010, 6/7 iunie 2010, 9 iunie 2010 şi 12/13 mai 2010.
Prin Sentinţa penală nr. 154 din 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 1250/57/2011, instanţa l-a condamnat pe inculpatul B.I.I., la:
- 1,6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunii grave prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 3201 C. proc. pen.
- 3,4 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 3201 C. proc. pen., cu aplic. art. 65 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3,4 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 51 din 15 ianuarie 2008 a Judecătoriei Deva, urmând ca în final inculpatul să execute 5,4 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) în cond. art. 71 C. pen.
A dedus din pedeapsă perioada executată de inculpat de la data de 10 decembrie 2010 şi 11 decembrie 2011 la zi.
Prin Decizia penală nr. 874 din 22 martie 2012, pronunţată în Dosar nr. 1250/57/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinţei penale nr. 154 din 9 decembrie 2011, a casat sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.I.I. a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de la 3,4 ani închisoare la 5 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În opinia Curţii, cerere de revizuire este inadmisibilă, de vreme ce nu se încadrează în cazul prevăzut de către legiuitor în cuprinsul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv, orice întâmplare, situaţie, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Aşa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la "fapte şi împrejurări", deci la fapte probatorii şi nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice aplicabil şi în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi, însă, considerate "probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.
Este adevărat că necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.
Susţinerile revizuentului cu privire la cuantumul prea mare al pedepsei închisorii, cuantum analizat de revizuent prin raportare atât la propriile fapte (pe care nu le contestă) cât şi prin raportare la activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi nu poate fundamenta nici cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi nici unul dintre cazurile de revizuire, expres şi limitativ prevăzute de către legiuitor.
Mai mult de atât, instanţa a observat că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată şi amplu prezentate şi analizate de instanţă la momentul condamnării actualului revizuent au stabilit cu certitudine vinovăţia acestuia şi nu sunt contestate niciun moment.
Deşi revizuentul face referire la audierea unor martori, nu a arătat niciun moment ce anume are în vedere în legătură cu aceşti martori sau dacă prin audierea acestor martori se poate ajunge la stabilirea nevinovăţiei sale. Dimpotrivă, din susţinerile revizuentului a rezultat că acesta nu urmăreşte altceva decât stabilirea unor detalii legate de fapte şi implicit doar diminuarea pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentul B.I.I., solicitând anularea sentinţei penale atacate şi aplicarea legii penale mai favorabile potrivit dispoziţiilor art. 6 C. pen.
În esenţă, a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea formulată ca inadmisibilă, având în vedere că a fost indicat ca şi motiv de revizuire art. 394 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.
De asemenea, a mai susţinut că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 6 din C. pen. actual - aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepsei de la 7 ani la 5 ani, având în vedere că noua reglementare prevede pentru aceeaşi infracţiune (art. 209 C. pen. anterior) un maxim special al pedepsei de 5 ani.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Instanţa urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 459 C. proc. pen. având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susţinerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Înalta Curte reţine că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de C. proc. pen. anterior, respectiv art. 394 alin. (1) lit. a), preluat şi în Noul C. proc. pen. şi transcris în art. 453 alin. (1) lit. a).
În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la reducerea pedepsei în executarea căreia se află, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, aspectele invocate ce ţin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior.
De asemenea, Înalta Curte constată că nici în cursul soluţionării căii de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, şi care să constituie motive de casare a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia.
Astfel, instanţa de fond în mod corect a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I.I., ca inadmisibilă, motivele invocate de acestea nefiind circumscrise vreunui motiv de revizuire dintre cele prevăzute limitativ şi expres de lege.
Faţă de cele reţinute, va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 167 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 167 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1796/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1776/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
