ICCJ. Decizia nr. 1796/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1796/2014
Dosar nr. 931/116/2013
Şedinţa publică din 27 mai 2014
Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 324/A din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 12 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, au fost respinse cererile de achitare formulate de inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul P.P.S. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare pronunţată împotriva inculpatului P.P.S. prin sentinţa penală nr. 1080 din 21 noiembrie 2011 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 846/2012 a Curţii de Apel Bucureşti. S-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu s-a contopit cu pedeapsa pronunţată prin sentinţă, inculpatul P.P.S. având de executat 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a computat prevenţia inculpatului de la 17 ianuarie 2013 la 18 februarie 2013.
S-a luat act că aplicarea disp. art. 17 alin. (1) şi (2) şi a art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus prin sentinţa penală nr. 53/2013 a Tribunalului Călăraşi, în ceea ce priveşte cantitatea de droguri, iar cu privire la suma de 520 RON, a fost dispusă confiscarea acesteia atât de la inculpaţii condamnaţi prin sentinţa penală nr. 53/2013 a Tribunalului Călăraşi, cât şi de la inculpatul P.P.S..
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Călăraşi a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi din 11 febmarie 2013 şi înregistrat sub nr. 69/D/P/2012 au fost trimişi în judecată inculpaţii P.D.l., P.P.S., B.V.D. şi D.V., pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară a drogurilor de risc (doar inculpatul P.D.l.), fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 - inculpatul P.D.I.
S-a reţinut, în actul de sesizare, că la data de 6 noiembrie 2012, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi a primit un denunţ privind pe numitul D.V., suspectat că ar avea preocupări pe linia traficului de droguri. În urma cercetărilor efectuate în cauză, la urmărirea penală, s-a reţinut că inculpaţii P.D.I. şi P.P.S. sunt principalii traficanţi de droguri din oraşul A., judeţul Ialomiţa, ocupându-se de procurarea de droguri (cannabis şi rezină de cannabis) în cantităţi mari şi distribuind drogurile unor persoane apropiate. Cei doi inculpaţi sunt prieteni şi vecini cu inculpatul B.V.D., acesta fiind principalul pion în distribuirea drogurilor. De identificarea clienţilor se ocupau atât fraţii P., cât şi inculpatul B.V.D. În momentul în care un client îl contacta pe acest inculpat, la rândul său, lua legătura cu unul dintre fraţii P., cărora le cerea marfă. Legăturile dintre aceşti inculpaţi erau facile, dat fiind că toţi locuiau în acelaşi bloc.
Pentru dovedirea infracţiunii de trafic de droguri, în cauză s-a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire (D.A.) şi a unui colaborator sub acoperire (T.M.) care, la datele de 12 noiembrie 2012, 22 noiembrie 2012 şi 6 decembrie 012, a procurat droguri de la inculpatul D.V., droguri care s-au dovedit că provin de la fraţii P. şi inculpatul B.V.D. (cannabis şi rezină de cannabis).
Astfel, s-a reţinut că la data de 12 noiembrie 2012, colaboratorul sub acoperire „T.M." şi investigatorul sub acoperire „D.A." s-au deplasat în municipiul Slobozia, la barul T.O., unde T.M. s-a întâlnit cu inculpatul D.V., întâlnire supravegheată de către organele de anchetă. Cu această ocazie, inculpatul D.V. i-a înmânat colaboratorului sub acoperire T.M. două doze de droguri ca mostre, respectiv o doză de haşiş (rezină de cannabis) şi una de cannabis. Despre activităţile desfăşurate cu această ocazie s-a încheiat procesul verbal din data de 12 noiembrie 2012.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 noiembrie 2012 al I.G.P.R. -Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor a rezultat că proba nr. 1 conţine 0,84 grame rezină de cannabis, iar proba nr. 2 conţine 0,93 grame cannabis, în ambele probe fiind pusă în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis; cannabisul şi rezina de cannabis fac parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
În dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2012 investigatorul sub acoperire D.A., împreună cu colaboratorul sub acoperire T.M. s-au deplasat în oraşul A., judeţul Ialomiţa unde, în apropierea blocului unde locuieşte inculpatul D.V., colaboratorul sub acoperire s-a întâlnit cu acesta, i-a înmânat inculpatului suma de 400 RON, obţinând în schimb o pungă în care se găseau fragmente vegetale, inculpatul afirmând că acolo se găseşte cantitatea de 10 grame de cannabis. Întâlnirea dintre aceste două persoane a fost surprinsă prin intermediul tehnicii audio-video cu care a fost echipat anterior colaboratorul sub acoperire.
Despre activităţile desfăşurate cu această ocazie s-a încheiat procesul-verbal din data de 22 noiembrie 2012 şi, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 ianuarie 2013 al I.G.P.R. - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, a rezultat că proba înaintată conţine 8,95 grame cannabis, fiind pusă în evidenţă substanţa 9 tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis; cannabisul face parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
La data de 6 decembrie 2012 investigatorul sub acoperire D.A., împreună cu colaboratorul sub acoperire T.M. s-au deplasat în oraşul A., judeţul Ialomiţa unde, tot în apropierea blocului unde locuieşte inculpatul D.V., colaboratorul sub acoperire s-a întâlnit cu acesta, i-a înmânat inculpatului menţionat suma de 120 RON, obţinând în schimb 3 punguţe în care se găseau fragmente vegetale, inculpatul afirmând că acolo se găsesc 3 doze de cannabis. Întâlnirea dintre aceste două persoane a fost surprinsă prin intermediul tehnicii audio-video cu care a fost echipat anterior colaboratorul sub acoperire.
Despre activităţile desfăşurate cu această ocazie s-a încheiat procesul verbal din data de 6 decembrie 2012 şi, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 7 ianuarie 2013 al I.G.P.R. - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, a rezultat că proba înaintată conţine 4,16 gr. cannabis, fiind pusă în evidenţă substanţa 9 tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis; cannabisul face parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
În urma investigaţiilor efectuate în cauză s-a apreciat că drogurile traficate de inculpatul D.V. provin de la fraţii P. şi inculpatul B.V.D., iar la data de 21 noiembrie 2012 inculpatul P.D.I. a fost plecat din ţară, călătorind pe ruta Slobozia - Malaga.
În cauză au fost audiaţi martorii C.D., M.A. şi D.I.C., consumatori de droguri, care au circumstanţiat situaţia de fapt menţionată în cuprinsul actului de inculpare şi au arătat că inculpatul B.V.D. se aproviziona cu droguri de la fraţii P. şi, cum aceştia din urmă au rămas fără droguri la sfârşitul lunii ianuarie 2013, inculpatul P.D.I. s-a deplasat în Spania, pentru a procura astfel de substanţe aflate sub control naţional, timp în care s-a aflat în contact permanent cu fratele său şi inculpatul B.V.D. Călătoria acestuia a fost monitorizată de către organele de anchetă, acesta venise din Spania la 17 ianuarie 2013 cu un autocar al companiei S.T. Acesta a coborât în staţia 5 Călăraşi şi, după ce s-a îndepărtat de autocar, a fost oprit şi imobilizat de către organele de poliţie. Inculpatul P.D.I. avea asupra sa 6 pachete conţinând substanţe vegetale, cinci dintre pachete fiind ascunse în două cutii metalice, iar a şasea pungă fiind învelită într-o folie de aluminiu. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 23 ianuarie 2013 al I.G.P.R. -Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, a rezultat că proba înaintată conţine 257,91 grame cannabis, fiind pusă în evidenţă substanţa tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis; cannabisul face parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia penală, la data de 11 februarie 2013 şi, în şedinţa publică din 04 aprilie 2013 inculpaţii P.D.I., B.V.D. şi D.V. au recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, arătând că doresc să fie judecaţi în baza probelor administrate la urmărirea penală, pentru a putea beneficia de dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Prin sentinţa penală nr. 53 din 08 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 418/116/2013, Tribunalul Călăraşi a dispus: în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 37 lit. b) şi art. 74 şi 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi a art. 3201 alin. (1)-(4) şi alin. (7) C. proc. pen. anterior, condamnarea inculpatului P.D.I. la 1 an şi 10 luni închisoare; în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 37 lit. b) şi art. 74 şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 3201 alin. (1)-(4) şi alin. (7) C. proc. pen. anterior, condamnarea aceluiaşi inculpat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) - 34 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele, stabilindu-se ca inculpatul P.D.l. va executa 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 74 şi 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi a art. 3201 alin. (1)-(4) şi alin. (7) C. proc. pen. anterior, prin aceeaşi sentinţă, au fost condamnaţi inculpaţii B.V.D. şi D.V. la câte 1 an şi 10 luni închisoare fiecare.
S-a dispus aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei, pentru toţi inculpaţii.
În baza art. 357 C. proc. pen. anterior, s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi potrivit art. 88 C. pen. anterior s-a computat prevenţia acestora de la 17 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii a cantităţilor de droguri rămase în urma efectuării analizelor de laborator, aflate la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R., conform dovezilor de predare nr. D1 din 24 ianuarie 2013, D2 din 7 ianuarie 2013, D3 din 7 ianuarie 2013 şi D4 din 10 decembrie 2012, precum şi a sumei de 520 RON.
S-a dispus obligarea inculpaţilor P.D.l. şi D.V. la plata sumei de câte 1.500 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Având în vedere poziţia procesuală diferită a inculpatului P.P.S., faţă de cea a inculpaţilor menţionaţi anterior, tribunalul a dispus disjungerea cauzei privind pe acest inculpat, în vederea constituirii unui alt dosar, în care să se procedeze la administrarea de probe, potrivit dispoziţiilor de drept comun în materie procesual penală.
Noul dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi a primit nr. 931/116/2013 şi a intrat pe rol la data de 8 aprilie 2013.
În şedinţa publică din 23 aprilie 2013, inculpatul P.P.S. a declarat că nu recunoaşte comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, precizând că nu a cunoscut despre comportamentul fratelui său din perspectiva faptei pentru care a fost condamnat, întrucât relaţiile dintre ei nu erau apropiate, iar despre operaţiunea de prindere a fratelui său în flagrant, la întoarcerea din Spania, inculpatul P.P.S. nu a ştiut decât că fratele său merge în Spania pentru a lichida situaţia activităţii barului pe care l-a deţinut. De asemenea, nu a discutat niciodată cu fratele său dacă acesta din urmă ar consuma droguri, dar l-a mai văzut euforic şi cu ochii tulburi şi s-a gândit că ar consuma astfel de substanţe, mai ales că inculpatul din prezenta cauză are studiile medicale ale unui asistent medical. Inculpatul a mai relatat despre faptul că în noiembrie 2012 s-a aflat în Spania, iar în perioada iunie-iulie 2012 a plecat în Irlanda, la muncă şi nu a mai revenit în ţară decât în decembrie 2012 cu autoturismul fratelui său, deoarece acest autoturism nu avea toate actele în ordine la momentul în care P.D.I. a părăsit teritoriul Spaniei. Inculpatul a mai arătat că fratele său obişnuia să-i folosească telefonul mobil, pe care l-a lăsat în ţară cât timp s-a aflat în străinătate, pentru ca asociatul lui să-l utilizeze în relaţiile cu clienţii. De asemenea, inculpatul P.P.S. a mai relatat despre faptul că nu a ştiut niciodată că în apartamentul din Amara s-ar fi aflat droguri, pentru că nu a consumat astfel de substanţe niciodată, iar convorbirile telefonice interceptate, care vizau o discuţie despre ouă, se referea la pachetul cu mâncare al asociatului său, de la locul de muncă.
În şedinţa publică din 21 mai 2013 au fost audiaţi martorii R.I. şi M.A., care au arătat că inculpatul P.P.S. a fost plecat din ţară în perioada noiembrie-decembrie 2012, că nu îl cunosc pe acesta şi că nu au cumpărat droguri de la acesta sau de la fratele său, martorii nefiind consumatori de droguri.
La data de 18 iunie 2013 martorul B.D.N. a declarat că inculpatul i-a remis, din Spania, 50 de euro dintr-o datorie contractată de către inculpat în iulie 2012, prin W.U., banii fiind ridicaţi de la Magazinul I. din Slobozia. Inculpatul nu s-a aflat în ţară decât din decembrie 2012, acesta fiind cunoscut ca o persoană liniştită, care nu avea anturaj dubios şi care s-a îngrijit de problemele familiei, după moartea tatălui său.
Tribunalul, analizând probatoriul administrat în ambele faze procesuale, din perspectiva existenţei faptei pentru comiterea căreia inculpatul P.P.S. a fost trimis în judecată, a reţinut următoarele:
În actul de inculpare s-a reţinut că fraţii P. erau cunoscuţi ca fiind principalii furnizori de droguri din Amara, fâcându-se cunoscut faptul că numitul T.M., colaboratorul sub acoperire din prezenta cauză, l-a contactat pe inculpatul D.V. pentru a cumpăra droguri, acesta din urmă spunându-i că „bre" să-l suni-ăla să vină (...) că stă aici cu mine-n scară". Era vorba de inculpatul P.P.S., întrucât fratele său, la data la care s-a purtat conversaţia telefonică, respectiv 22 decembrie 2012, se afla în Spania - în acest sens fiind şi adresa SC S.T. România SRL, care atestă împrejurarea că, la data de 21 noiembrie 2012, P.D.I. a călătorit pe ruta Slobozia-Malaga. În relaţiile cu clienţii cumpărători de droguri, fraţii P. nu interacţionau nemijlocit, interfaţa fiind inculpatul B.V.D. şi D.V. care, în ce priveşte tranzacţia din data de 22 noiembrie 2012, a oferit lui T.M. cantitatea de 10 grame de cannabis, contra sumei de 400 RON, drogurile fiind aduse din domiciliul inculpatului B.V.D. De asemenea, implicarea inculpatului P.P.S. în tranzacţiile privind comenzile lui M.A. şi C.D. din data de 21 decembrie 2012 este fără echivoc, acesta discutând cu inculpatul B.V.D. despre calitatea „mărfii" şi despre felul acesteia. Convorbirile telefonice din data de 21 decembrie 2012 dintre inculpatul P.P.S. şi inculpatul B.V.D. atestă şi modul în care acesta din urmă îi sugera lui P.P.S. porţionarea cantităţii de droguri de urma a fi vândută şi care se afla la el, din majoritatea interceptărilor rezultând împrejurarea că drogurile s-au aflat, în permanenţă, în apartamentul fraţilor P., în lipsa lor inculpaţii D.V. şi B.V.D. nefiind în măsură să onoreze cererile clienţilor amatori de astfel de substanţe.
Din declaraţiile martorului D.I.C., date la urmărirea penală, a rezultat că acesta a cumpărat droguri de la inculpatul P.P.S., în perioada cercetată.
Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului P.P.S. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 12 noiembrie 2012-16 ianuarie 2013, a oferit şi a vândut către diferite persoane droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul.
Inculpatul P.P.S. a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) şi a) art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, cereri ce au fost respinse, motivat de faptul că, pe de o parte, dovezile cu acte pe care acesta le-a produs în sensul că nu se afla în ţară în perioada 23 noiembrie - 28 noiembrie 2012 nu exclud participarea acestuia, anterior şi ulterior intervalului de timp menţionat, la tranzacţiile de droguri atestate în actul de inculpare. Mai mult decât atât, martorul D.I.C. şi interceptarea convorbirilor telefonice atestă implicarea inculpatul P.P.S. în vânzarea de droguri chiar către martorii care nu au recunoscut că sunt consumatori de astfel de substanţe, droguri care se aflau în apartamentul fraţilor P. şi care, dacă aceştia nu se aflau în domiciliu, nu puteau fi vândute de către inculpaţii B.V.D. şi D.V. Faptul că inculpatul P.P.S. se ocupa inclusiv de porţionarea drogurilor rezultă tot din convorbirile telefonice care, reduse la maxim ca şi modalitate de exprimare şi cifrare a termenilor, tot au evidenţiat, în amănunt, modul în care cei patru inculpaţi acţionau în vederea realizării obiectivelor infracţionale prestabilite şi obţinerii de profit. Nici apărarea inculpatului în sensul că fratele său obişnuia să îi folosească telefonul mobil nu are suport probator, atâta timp cât interceptările au evidenţiat împrejurarea că cei doi fraţi vorbeau de pe telefoane cu numere diferite, după cum nici afirmaţia că a lăsat asociatului său telefonul mobil, atunci când a părăsit teritoriul României, pentru ca acesta să poată lua legătura cu clienţii, nu are suport logico-juridic. Un telefon mobil se poate folosi oriunde în lume acolo unde există reţele de telefonie autorizate legal, iar în prezenta cauză probele au evidenţiat că inculpaţii B.V.D. şi D.V. ştiau exact cu care dintre fraţii P. să ia legătura telefonic - în funcţie de faptul aflării lor în ţară, în momente diferite ale derulării activităţii infracţionale - pentru a onora cererile clienţilor lor. Prin urmare, a arătat instanţa de fond, că fapta pentru care inculpatul P.P.S. a fost trimis în judecată există şi a fost comisă de către acesta, cererile de achitare fiind nefondate.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.P.S., tribunalul a reţinut gravitatea infracţiunii cercetate şi a implicaţiilor activităţii infracţionale a tuturor inculpaţilor cu care P.P.S. a relaţionat în vederea realizării activităţii infracţionale, cantitatea redusă a drogurilor traficate, situaţia familială deosebită, precum şi sumele de bani neînsemnate obţinute din vânzarea de droguri de risc.
Tribunalul a apreciat că detenţia, ca modalitate de executare a pedepsei, este oportună în cauză (având în vedere şi antecedentele penale ale inculpatului menţionat) traficul de droguri având o gravitate în raport de care scopul acesteia şi reeducarea inculpatului nu se pot realiza printr-o pedeapsă neprivativă de libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, pe motiv că instanţa de fond în mod greşit l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a apreciat ca fiind fondat apelul inculpatului, pentru considerentele arătate în continuare.
Inculpatul P.P.S. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, faptă constând, în esenţă, în aceea că, în perioada 12 noiembrie 2012 - 16 ianuarie 2013 a oferit şi vândut către diferite persoane droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis).
Textul de lege incriminator sancţionează cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi: „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept".
Potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. anterior: „Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat". În vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Reanalizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi la judecata în primă instanţă şi analizând probele noi, administrate în apel, Curtea a apreciat că nu există suficiente dovezi pentru a conchide că inculpatul P.P.S. este implicat în activitatea infracţională de care este acuzat.
Instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea de condamnare pe declaraţiile martorului D.I.C. şi pe interceptările convorbirilor telefonice, ignorând celelalte probe existente la dosar.
Referitor la martorul D.I.C., în pofida demersurilor făcute de instanţa de fond şi instanţa de apel, acesta nu a putut fi reaudiat în condiţiile specifice judecăţii, fiind plecat în străinătate.
Mai este de observat că acest martor era consumator de droguri, iar în declaraţiile date la urmărirea penală arată că „auzise" prin Amara şi prin Slobozia că fraţii P. se ocupau cu traficul de droguri. Acelaşi martor susţine că „a cumpărat o dată şi de la inculpatul P.P.S.", fără a preciza însă împrejurări concrete (data, cantitatea, preţul, locul ş.a.), de natură a putea fi verificate. În general, depoziţiile acestui martor conţin afirmaţii generice, bazate pe zvonuri şi speculaţii, cum ar fi declaraţia din 17 ianuarie 2013 (în care menţionează: „Bănuiesc că B.V.D. se aproviziona de la fraţii P.",) sau cea din 23 ianuarie 2013 (în care, printre altele, scrie: „Cunosc din vedere mai multe persoane care cumpărau de la fraţii P."; „Aceştia erau de obicei împreună şi se ocupau de trafic").
Ceilalţi martori nu confirmă susţinerile lui D.I.C., ci, dimpotrivă, fac declaraţii concordante cu cele ale inculpatului. Astfel, martorul D.V. arată că „Niciodată nu am luat droguri de la P.P.S., nici măcar prin intermediari" şi că „Eu am auzit din zvonurile care circulau prin Amara că fraţii P. s-ar ocupa de droguri, însă nu ştiu exact care". Tot astfel, martorul B.V.D. susţine că: „Inculpatul P.P.S. nu se ocupa cu droguri". Acelaşi aspecte rezultă şi din depoziţia martorului P.D.l. (fratele inculpatului din prezenta cauză).
Totodată, martorul C.D. a declarat că nu a cumpărat niciodată droguri de la inculpat, iar martorul M.A. a susţinut că nu-l cunoaşte pe inculpatul P.P.S.
Semnificativ este şi faptul că asupra inculpatului P.P.S. nu au fost găsite droguri, acesta nu a fost surprins pe înregistrările video traficând droguri şi nu a intrat în contact direct cu investigatorii sub acoperire.
Relevant este şi faptul că inculpatul a probat la prima instanţă că în perioada 23 noiembrie 2012 - 28 noiembrie 2012 nu s-a aflat în ţară. Cu toate acestea tribunalul, cu ocazia descrierii situaţiei de fapt, a reţinut integral intervalul de timp cuprins, între 12 noiembrie 2012 - 16 ianuarie 2013, ca fiind perioada desfăşurării activităţii infracţionale.
Poziţia procesuală a inculpatului a fost constantă, de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunii.
Cât priveşte conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, martorul B.V.D. a declarat că a discutat la telefon atât cu P.D.l., cât şi cu P.P.S., însă acesta din urmă „nu se ocupa cu droguri". Celelalte convorbiri interceptate oferă doar elemente trunchiate care, necoroborate cu alte probe, nu susţin acuzarea inculpatului.
Hotărârea de condamnare este criticabilă şi pentru faptul că reţine că în perioada 12 noiembrie 2012 - 16 ianuarie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul P.P.S. „a oferit şi vândut către diferite persoane droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis)", fără a preciza (cu excepţia cazurilor privind pe martorii D.V. şi B.V.D., contestate însă de aceşti martori, care au declarat că nu au luat droguri de la inculpat), care au fost aceste persoane, la ce dată şi în ce loc au fost efectuate tranzacţiile, cantităţile vândute, preţurile şi alte elemente relevante.
Faţă de consideraţiile ce preced, având în vedere şi hotărârea definitivă de condamnare pronunţată în cauza disjunsă, Curtea a apreciat că, în virtutea regulii in dubio pro reo, nu poate conchide cu îndoială decât în concordanţă cu prezumţia de nevinovăţie.
Astfel, prin decizia penală nr. 324/A din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost admis apelul formulat de inculpatul P.P.S., a fost desfiinţată, în totalitate, sentinţa penală nr. 120 din 12 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, şi în fond, rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul P.P.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul P.P.S. prin decizia penală nr. 305 din 18 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 418/116/2013/a1.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În cuprinsul memoriului depus la dosar, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior, apreciind că hotărârea atacată este nelegală deoarece conform dispoziţiilor art. 88 C. pen. anterior, timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.
În raport de aceste dispoziţii legale s-a apreciat că, întrucât instanţa de apel a desfiinţat în totalitate hotărârea instanţei de fond, pronunţând o soluţie de achitare a inculpatului P.P.S., se impunea ca aceasta să deducă totodată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 17 ianuarie 2013 la 18 februarie 2013.
Analizând calea de atac declarată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Având în vedere că în cursul soluţionării recursului a intrat în vigoare un nou C. proc. pen., în cauză sunt incidente dispoziţiile tranzitorii din art. 12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., în vigoare începând cu data de 01 februarie 2014) declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Drept urmare, faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 06 noiembrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
În conformitate cu prevederile stricte ce reglementează calea de atac a recursului şi care limitează atât posibilitatea atacării hotărârilor cât şi posibilitatea examinării în totalitate a cauzei de către instanţa de control judiciar, Înalta Curte va proceda la soluţionarea recursului doar prin analiza cauzei în limita cazurilor de casare care au fost invocate şi în măsura în care criticile formulate se încadrează în aceste cazuri, precum şi prin luarea în considerare a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pot fi avute în vedere din oficiu.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de prim control judiciar prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior, susţinând că în mod greşit instanţa de apel, desfiinţând în totalitate hotărârea pronunţată de instanţa de fond, nu a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul reţinerii şi al arestării preventive, conform dispoziţiilor art. 88 C. pen. anterior.
Înalta Curte constată că motivul invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nefondat, pentru următoarele considerente:
Rolul Ministerului Public în formularea căilor de atac este acela de a asigura respectarea legii, prin înlăturarea unor soluţii nelegale sau netemeinice. Interesul declarării unei căi de atac, în cazul Ministerului Public, ţine de restabilirea ordinii de drept.
Luând în considerare scopul şi importanţa reglementării căilor de atac, acestea sunt indispensabile în orice sistem procesual modern, pentru remedierea greşelilor ţinând de judecata fondului cauzei, a procesului ori de încălcarea unor norme de ordin procedural. Datorită acestor considerente, căile de atac prezintă o importanţă deosebită sub aspectul complexităţii instituţiilor procesuale şi problemelor de drept controversate puse în discuţie.
Interesul exercitării prezentei căi de atac, de către Ministerul Public şi nu de către persoana ce a fost acuzată şi ulterior achitată, nu se încadrează în niciunul dintre scopurile menţionate anterior.
Încălcarea dispoziţiei legale invocate în recursul Ministerului Public, respectiv constatarea reţinerii şi arestării inculpatului, în cazul pronunţării unei hotărâri de achitare nu produce nicio consecinţă faţă de inculpatul achitat. Realitatea măsurilor dispuse în dosar, reţinerea şi arestarea preventivă în cazul de faţă, poate fi susţinută, în lipsa menţiunilor instanţei, de ordonanţa de reţinere şi încheierea prin care s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a urmărit degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru asigurarea rolului său de unificare a practicii judiciare şi pentru transformarea acesteia într-o veritabilă instanţă de casaţie. Intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, a fost aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Faţă de cele menţionate, se observă că prin prezenta cale de atac nu se tinde nici la restabilirea ordinii de drept, nici la clarificarea unei probleme de drept controversate.
Având în vedere considerentele expuse şi neidentificând niciuna din situaţiile încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 3855 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 324/A din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat P.P.S., urmând ca onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 324/A din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat P.P.S.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1799/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1769/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
