ICCJ. Decizia nr. 1787/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1787/2014
Dosar nr. 20051/3/2012
Şedinţa publică din 26 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52 din data de 23 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 20051/3/2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi art. 39 alin. (4) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa închisorii de 12 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 12 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, şi, în consecinţă, s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul de 536 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care instanţa a aplicat un spor de 6 luni, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 35 C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea pentru inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 12 ani şi 6 luni închisoare.
S-a luat act că proba constând în 0,10 grame de substanţă care conţine heroină şi cafeină a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 2.650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 2302/D/P/2010 din data de 30 mai 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor T.S.R., sub aspectul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi a inculpatului M.I.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în data de 27 iulie 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.”, sub supravegherea investigatorului sub acoperire „Z.A.”, a cumpărat de la învinuiţii T.S.R. şi M.I.F., două doze de heroină, plătind în schimb suma de 60 RON. Tranzacţia a avut loc în imobilul din strada B., sector 1, Bucureşti, şi a fost înregistrată audio-video în mediu ambiental.
De asemenea, s-a reţinut că în data de 02 august 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.”, sub supravegherea investigatorului sub acoperire „Z.A.”, a cumpărat de la învinuita T.S.R., două doze de heroină, plătind în schimb suma de 60 RON. Tranzacţia a avut loc în imobilul din strada B., sector 1, Bucureşti, învinuita acţionând de data aceasta singură.
Pentru reţinerea acestei situaţii au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: declaraţiile colaboratorului cu nume de cod „V.M.”, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire „Z.A.”, procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate şi interceptate audio-video în mediu ambiental şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind drogurile vândute de inculpaţi colaboratorului introdus în cauză.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 01 iunie 2012, sub nr. 20051/3/2012.
Prin încheierea din data de 31 iulie 2012, instanţa de fond, în baza art. 38 C. proc. pen., a dispus disjungerea judecării cauzei în privinţa inculpatei T.S.R.
În cadrul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul şi colaboratorul „V.M.”.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 27 iulie 2010, colaboratorul cu nume de cod „V.M.” s-a deplasat la adresa din municipiul Bucureşti, str. B., sector 1, unde cunoştea că o poate găsi pe numita T.S.R., de la care putea să cumpere o cantitate de heroină. Acesta a fost însoţit până în apropierea locuinţei de către investigatorul sub acoperire „Z.A.”, care l-a percheziţionat pe colaborator, constatând faptul că acesta nu avea asupra sa substanţe stupefiante, şi care i-a remis suma de 60 RON în vederea achiziţionării de droguri. La adresa colaboratorului i-a răspuns numita T.S.R., în aceeaşi încăpere aflându-se şi inculpatul M.I.F. Faptul deplasării celor doi la adresa din strada B. efectuarea percheziţiei corporale de către investigator asupra colaboratorului anterior întâlnirii cu numita T.S.R. şi cu inculpatul M.I.F., rezultatul negativ al acestei percheziţii corporale, precum şi remiterea de către investigator colaboratorului a sumei de 60 RON pentru achiziţionarea a două doze de heroină, a rezultat atât din declaraţia colaboratorului „V.M.”, aşa cum a fost transcrisă aceasta în cuprinsul procesului-verbal întocmit de procuror în data de 29 septembrie 2010, cât şi din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire „Z.A.” chiar în ziua cumpărării supravegheate de heroină, şi anume 27 iulie 2010. Faptul că în data de 27 iulie 2010, colaboratorul a venit la adresa unde se afla numita T.S.R., că persoana care i-a răspuns la uşă era numita T.S.R., şi că în acea încăpere se afla şi inculpatul M.I.F., a rezultat nu doar din declaraţiile colaboratorului, date atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii (la termenul din 23 noiembrie 2012), ci şi din înregistrarea audio-video în mediu ambiental, precum şi din declaraţia dată de inculpat la termenul din 18 ianuarie 2013.
Din declaraţiile colaboratorului „V.M.” date atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, dar şi din înregistrarea audio-video în mediu ambiental efectuată cu acea ocazie, a rezultat că colaboratorul a cerut „două bile”, iar numita T.S.R., după ce i-a cerut colaboratorului banii, i-a cerut lui M.I.F. să-i de-a două, fără să precizeze despre ce este vorba. Din imagini a rezultat că inculpatul M.I.F. i-a remis numitei T.S.R. o punguţă cu mai multe „bile”, după care aceasta din urmă i-a înmânat colaboratorului două astfel de „bile”, care ulterior s-a dovedit a fi două doze de heroină. în continuare, colaboratorul şi numita T.S.R. au discutat despre aspectul şi dimensiunea „bilelor”. La termenul din 18 ianuarie 2013, inculpatul nu a negat posibilitatea ca, cu ocazia respectivă, să-i fi dat numitei T.S.R., la solicitarea ei, un pachet sau o pungă, fapt ce s-a petrecut de mai multe ori de-a lungul timpului. Din declaraţiile colaboratorului şi din menţiunile făcute de investigatorul „Z.A.” în procesul-verbal de la dosar urmărire penală, a rezultat că aceste două „bile” i-au fost înmânate de colaborator investigatorului. Supuse analizei de laborator, a rezultat că aceste două „bile” (două punguţe din material plastic de culoare albă ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej) aveau o masă totală de 0,10 grame şi conţineau heroină şi cafeină, întreaga cantitate fiind consumată în procesul analizelor de laborator, aşa cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 august 2010.
Fapta inculpatului care în data de 27 iulie 2010, la solicitarea numitei T.S.R., i-a înmânat acesteia o punguţă în care se aflau mai multe doze de heroină, din care aceasta din urmă a ales două doze pe care le-a dat colaboratorului „V.M.” primind în schimb suma de 60 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. În ceea ce priveşte apărarea inculpatului, care a invocat o eroare de fapt, şi anume, că nu ar fi cunoscut ce se afla în punguţa respectivă, el aflând peste mai mult timp ca numita T.S.R. se ocupa cu vânzarea de droguri, Tribunalul a înlăturat-o pentru următoarele considerente: din convorbirea în mediu ambiental înregistrată în data de 27 iulie 2010 cu ocazia vânzării-cumpărării, al cărei conţinut a fost transcris în cuprinsul procesului-verbal aflat la dosar urmărire penală, dar şi din declaraţiile colaboratorului, numita T.S.R. i-a cerut inculpatului să-i dea nu o punguţă, ci „două”, inculpatul remiţându-i punguţa tocmai pentru că ştia că bunurile ce îi fuseseră solicitate se aflau în interiorul acelei punguţe. Aspectul celor două „bile” (două punguţe din material plastic de culoare albă ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej, aşa cum s-a reţinut prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică) nu putea să lase nicio îndoială unui consumator de droguri, cum inculpatul însuşi a recunoscut la termenul din 18 ianuarie 2013 că era, cu privire la ce anume reprezentau, şi anume, nişte doze de heroină.
Instanţa de fond a reţinut în încadrarea juridică prevederile referitoare la recidiva postcondamnatorie, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze, a fost săvârşită înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat în data de 18 noiembrie 2009, cu un rest neexecutat de 536 de zile.
La termenul din 31 iulie 2012, instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii în încadrarea juridică şi a prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
Astfel, prima instanţă în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul pus în discuţie din oficiu, având în vedere că la momentul săvârşirii faptei ce face obiectul prezentei cauze, 27 iulie 2010, nu se împlinise termenul de reabilitare judecătorească, de 8 ani şi 6 luni, determinat potrivit art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., faţă de condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 ani dispusă prin sentinţa penală nr. 615/1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, termen calculat de la considerarea ca executată a pedepsei din executarea căreia acesta a fost pus în libertate în data de 14 aprilie 2004, cu un rest de 786 zile.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi art. 39 alin. (4) C. pen., instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa închisorii de 12 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că în realizarea tranzacţiei rolul principal nu i-a aparţinut inculpatului, că nu există probe că parte din preţ ar fi ajuns în posesia lui, precum şi că este vorba despre o cantitate mică de drog. Reţinerea acestor elemente de fapt reprezintă singurul motiv pentru care instanţa a stabilit o pedeapsă orientată către minimul special, în condiţiile în care deosebita perseverenţă infracţională prin care se remarcă inculpatul nu a mai justificat nicio clemenţă din partea autorităţilor judiciare. Astfel, nici executarea măsurilor educative luate în privinţa sa, nici perioada totală considerabilă în care acesta a fost de-a lungul timpului arestat preventiv sau în executarea pedepselor aplicate, nici clemenţa arătată de autorităţi prin încuviinţarea de nu mai puţin de trei ori a liberării sale condiţionate, sau prin darea unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală sub aspectul infracţiunii de furt calificat, cu aplicarea unei amenzi administrative (sancţiune extrem de blândă având în vedere datele ce caracterizau persoana inculpatului), nefiind de natură să îl determine să îşi modifice radical poziţia faţă de normele de convieţuire socială.
În baza art. 65 C. pen., instanţa de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Prima instanţă a apreciat, având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. dezvoltată cu privire la dispoziţiile art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de faţă, ar constitui o măsură disproporţionată. Astfel, în cuprinsul hotărârii pronunţate în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii, se menţionează că încalcă prevederile articolului sus-menţionat o interzicere automată a dreptului de a alege în autorităţile legiuitoare, decurgând exclusiv din condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de natura infracţiunii, de împrejurările săvârşirii acesteia. S-a apreciat ca proporţională o astfel de interdicţie, în situaţiile în care persoana în cauză a abuzat în mod grav de o funcţie publică deţinută, când conduita infractorului a pus în pericol statul de drept, bazele democraţiei, ceea ce nu se poate reţine în cauza de faţă.
În acest context, instanţa de fond a apreciat că interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. nu se justifică, având în vedere că inculpatul nu a săvârşit infracţiunea folosindu-se de o funcţie pe care o ocupa, o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfăşura.
Totodată s-a reţinut că interdicţia, ca pedeapsă complementară, a drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator, este, în cazul de faţă, nejustificată, întrucât activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre, nu probează că acesta ar fi inapt să exercite în concordanţă cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., instanţa de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 12 ani închisoare, individualizarea pedepsei accesorii sub aspectul drepturilor a căror interzicere, cu acest titlu, a fost pronunţată, făcându-se pentru considerentele expuse şi în cazul pedepsei complementare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, şi, în consecinţă, a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul de 536 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1608 din 18 iulie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 12080/299/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1588 din 08 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, la care instanţa a aplicat un spor de 6 luni, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 6 luni închisoare.
Ca atare, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea acestui spor, ca sancţiune pentru perseverenţa infracţională de care inculpatul a dat dovadă, în ciuda clemenţei arătate în mod repetat de autorităţile statului, o simplă contopire în pedeapsa cea mai grea neglijând datele ce caracterizează persoana inculpatului.
În baza art. 35 C. pen., instanţa de fond a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea pentru inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de trei ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 12 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa de fond a luat act că proba constând în 0,10 grame de substanţă care conţine heroină şi cafeină a fost consumată în procesul analizelor de laborator, aşa cum a rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 august 2010.
Totodată instanţa de fond, în ciuda achitării sumei de 60 RON cu titlu de preţ pentru cele două doze de heroină, nu a putut dispune confiscarea unei sume de bani de la inculpat, în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, neexistând probe în sensul că inculpatului i-ar fi revenit o parte.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul M.I.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin urmare, inculpatul a solicitat reindivdulaizarea pedepsei aplicate de 12 ani şi 6 luni închisoare, în sensul reducerii acesteia, în raport de contribuţia minimă avută la comiterea faptei, constând în aceea că a înmânat o pungp la solicitarea inculpatei T.S.R. - concubina sa - precizând totodată că nu a încasat vreo sumă de bani din preţul obţinut de aceasta.
Prin decizia penală nr. 177/A din 13 iunie 2013, Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpatul M.I.F., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 536 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1608/18.07.2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul M.I.F. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 3 ani de la data executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen., i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa de apel a reţinut, în urma analizării din oficiu a întregii cauze sub toate aspectele de fapt şi de drept, precum şi a temeiurilor invocate de apelant că, în cauză, instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, în baza cărora s-au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Astfel, din examinarea materialului probator administrat, Curtea de Apel a reţinut că, la data de 27 iulie 2010, inculpatul M.I.F. se afla împreună cu concubina sa, inculpata T.S.R., în imobilul din str. B., sector 1, Bucureşti, şi la un moment dat a venit colaboratorul cu nume de cod „V.M.” care i-a cerut inculpatei T.S.R. două doze de heroină, înmânându-i suma de 60 RON. La rândul său, aceasta i-a cerut inculpatului M.I.F. să-i dea două doze, după care acesta i-a dat o punguţă în care se aflau mai multe doze de heroină. Inculpata T.S.R. a scos două doze de heroină din punguţa respectivă şi le-a predat colaboratorului.
Tranzacţia a fost înregistrată audio-video în mediu ambiental.
Inculpatul M.I.F. a recunoscut participarea sa la tranzacţie, însă a susţinut că nu ar fi ştiut ce se află în punguţa respectivă.
Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel a reţinut că fapta saăvârşită de inculpat a fost greşit încadrată juridic de către instanţa de fond, în sensul că inculpatul este complice la infracţiunea de trafic de droguri şi deci încadrarea juridică corectă este aceea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alit. a) şi b) C. pen.
Individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, de 12 ani închisoare, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 72 C. pen., în sensul că nu s-a ţinut seama de gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, de împrejurările reale ale comiterii faptelor, de cantitatea foarte mică de droguri vândută şi nici de contribuţia nesemnificativă a inculpatului M.I.F.
În acest sens, Curtea de Apel a apreciat că în cauză poate fi reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., constând în aceea că a avut o atitudine responsabilă în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, dând dovadă parţial de sinceritate.
Prin urmare, Curtea de Apel a considerat că pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către instanţa de fond este disproporţionată, inutilă şi ineficientă, apreciind că o pedeapsă de 5 ani închisoare este proporţională în raport de gravitatea faptei, de contribuţia minoră la săvârşirea acesteia şi faţă de împrejurarea că inculpatul nu a beneficiat de suma de bani încasată de către concubina sa, reţinându-se totodată că, o pedeapsă de 5 ani închisoare este eficientă în ceea ce priveşte reeducarea inculpatului, şi descurajantă în planul prevenirii comiterii unor astfel de infracţiuni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.I.F.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual-penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Cum decizia atacată a fost pronunţată la data de 13 iunie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Având în vedere că inculpatul nu a depus la dosar motivele de recurs în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, potrivit cărora instanţa de recurs examinează cauza numai din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Analizând cazurile de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speţă, nu ne aflăm în prezenţa niciunui motiv care să se circumscrie cazurilor de casare arătate mai sus.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.
În speţă, de la data săvârşirii infracţiunii de către inculpat, 27 iulie 2010 până la soluţionarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
În consecinţă, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului penal.
Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) din C. pen. anterior, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei cu intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. (1) din C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziţia art. 13 alin. (1) din C. pen. anterior astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Determinarea caracterului „mai favorabil” al legii se realizează ţinând seama de o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătura Responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, aşadar, atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.
Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.
Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.
În speţă, inculpatul M.I.F. a fost condamnat în apel la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 26 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. anterior şi art. 74 lit. c) din acelaşi cod.
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri a fost modificată prin art. 81 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Astfel, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, prevede că producerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Aşadar, conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de risc este acelaşi cu cel prevăzut în reglementarea anterioară a Legii nr. 143/2000 şi s-au modificat numai limitele de pedeapsă, de la 3 la 15 ani cu interzicerea unor drepturi la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, respectiv de la 10 la 20 ani cu interzicerea unor drepturi la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, în reglementarea actuală.
Astfel, chiar dacă pe noua legislaţie fapta inculpatului s-ar încadra într-o infracţiune cu limite teoretic mai mici decât cele pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, pe situaţia concretă a speţei şi a dispoziţiilor referitoare la regimul sancţionator al recidivei (mai sever pe noul C. pen.) inculpatului i s-ar îngreuna situaţia.
Or, legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speţă prm raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementari), ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte şi în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situaţia concretă.
În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunii atât în stare recidivă postcondamnatorie, cât şi în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen. anterior prevăd în cazul recidivei postcondamnatorii că pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni.
Spre deosebire de legea veche, dispoziţiile art. 43 alin. (2) din noul C. pen. prevăd în cazul recidivei că atunci când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
De asemenea, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni din noul C. pen. (art. 39 C. pen.) instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse, în cazul închisorii, respectiv al amenzii.
Dispoziţiile art. 39 alin. (4) C.pen. anterior prevăd că în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. b) se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani.
Spre deosebire de legea veche, dispoziţiile art. 43 alin. (5) din noul C. pen. prevăd în cazul recidivei că, după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
Aşadar, în caz de recidivă postexecutorie, majorarea limitelor speciale ale pedepsei pentru noua infracţiune devine obligatorie, spre deosebire de reglementarea anterioară conform căreia majorarea pedepsei şi aplicarea unui spor de pedeapsă era facultativă.
De asemenea, aşa cum rezultă din hotărârea atacată, instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen., constând în aceea că acesta s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, dând dovadă de sinceritate.
Din perspectiva noului C. pen. această circumstanţă atenuantă nu mai poşte fi valorificată faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen., care nu mai au în vedere împrejurări favorabile care să privească persoana inculpatului.
Pentru motivele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.I.F. împotriva deciziei penale nr. 177/A din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.F. împotriva deciziei penale nr. 177 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2014.
Părțile dosarului
(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)
- MARIN ION FĂNEL - Recurent (Inculpat)
Termenele dosarului
| Dată de ședință | Oră începere ședință | |
|---|---|---|
| 26.05.2014 | 9:00 |
|
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de... | ICCJ. Decizia nr. 2075/2014. SECŢIA PENALĂ. Lovirile sau... → |
|---|
