ICCJ. Decizia nr. 1664/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1664/2014

Dosar nr. 4431/98/2012

Şedinţa publică din 15 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 113/F din 09.05.2013, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, au fost respinse cererile de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost respinsă cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74-76 lit. c) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., inculpatul C.C. fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74-76 lit. d) C. pen., fiind condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului C.C. i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, pe aceeaşi perioadă fiind suspendată şi executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul C.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Ialomiţa desemnat cu supravegherea lui;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3) lit. b) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească graniţele României, decât cu înştiinţarea Tribunalului şi în condiţiile fixate de acesta.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74-76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.A., la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 81-82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni, pe aceeaşi perioadă fiind suspendată condiţionat şi executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenţia inculpatului L.A. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen.

S-a luat act că inculpatul C.C. a fost reţinut 24 ore, de la 28 mai 2012 la 29 mai 2012.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a sumei de 200 RON, câte 100 RON de la fiecare, ce au făcut obiectul luării de mită.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul C.C. ocupa funcţia de agent şef de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa - Serviciul Rutier. Îşi desfăşura activitatea pe tronsonul IV, DN2A, Slobozia - Giurgeni, folosind autoturismul marca D., de cele mai multe ori singur pe schimbul I şi II, dar şi însoţit de alţi colegi, aşa cum s-a întâmplat în datele de 11 aprilie 2012 şi 13 aprilie 2012.

În data de 11 aprilie 2012, în intervalul orar 8:25:54 - 8:30:54, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu împreună cu agenţii de poliţie, D.D. şi C.M.

În aceste împrejurări a fost oprit în trafic un conducător auto surprins de aparatul RADAR. între acesta şi agenţii de poliţie a avut loc o discuţie, dar nu a fost aplicată nicio sancţiune contravenţională.

Din înregistrarea video s-a putut observa cum agentul de poliţie D.D. i-a înmânat agentului de poliţie C.M. o bancnotă.

Audiat în cauză, inculpatul C.C. nu a recunoscut participarea la fapta descrisă, arătând că s-a aflat pe bancheta din spate a autoturismului şi nu a fost tot timpul cu ceilalţi membri ai echipajului, obiceiul fiind ca fiecare agent de poliţie membru al echipajului să exercite propriile atribuţii, supraveghere trafic, oprire alt autoturism, etc. astfel că nu a văzut ca D.D. să fi luat vreo sumă de bani de la un conducător auto oprit în trafic.

Nici ceilalţi membrii ai echipajului, D.D. şi C.M. audiaţi ca martori în cauză nu au putut oferi informaţii privind activitatea lui C.C. de la momentul respectiv.

În înregistrarea video, într-adevăr, nu apare imaginea inculpatului C.C., ceea ce conduce la concluzia că ocupa un loc pe bancheta din spate, însă redarea în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat la data de 11 aprilie 2012, în intervalul orar 8:25:54 - 8:30:54, conform procesului-verbal aflat la dosar urm. penală, l-a poziţionat pe inculpatul menţionat în interiorul autoturismului, luând parte la discuţia cu şoferul surprins în trafic.

La ora 8:28:12, agentul de poliţie D.D. a revenit la autoturism, lăsând portiera deschisă.

În intervalul 8:28:15 - 08:29:39, între cei trei agenţi de poliţie şi interlocutor a avut loc o discuţie.

Faţă de cele ce preced, în opinia tribunalului vinovăţia inculpatului C.C. a fost dovedită sub aspectul comiterii unui act material ce reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în data de 11 aprilie 2012 alături de ceilalţi doi membrii ai echipajului de poliţie, de la acel moment, C.M. şi D.D.

Inculpatul C.C. a recunoscut că la data respectivă forma echipaj în activitatea de patrulare specifică serviciului rutier, cu ceilalţi doi, iar aceştia din urmă şi-au recunoscut fapta de luare de mită în dosarul în care au fost condamnaţi.

Singura apărare plauzibilă ar părea cea în sensul că, fiind în exercitarea altor atribuţii specifice activităţii de patrulare rutieră, inculpatul C.C. nu s-ar fi aflat împreună cu ceilalţi doi, în momentul comiterii faptei.

În data de 13 aprilie 2012, în intervalul orar 11:35 - 11:37:31, acelaşi inculpat, C.C., era în exercitarea atribuţiilor de serviciu împreună cu agentul şef principal de poliţie, inculpatul L.A. Cei doi au oprit în trafic un conducător auto surprins de aparatul RADAR.

Între inculpatul C.C. şi conducătorul auto a avut loc un dialog, iar din înregistrarea video s-a observat cum conducătorul auto bagă mâna pe geamul autoturismului şi îi pune în palma mâinii stângi a lui C.C. o bancnotă de 100 RON îndoită.

Conform procesului-verbal de verificare, întocmit la data de 21 iunie 2012, în intervalul de timp mai sus menţionat cei doi poliţişti nu au întocmit nici un proces-verbal de constatare a contravenţiei, ce a determinat oprirea în trafic a conducătorului auto, prin folosirea mijloacelor de avertizare sonoră din dotarea autospecialei RADAR.

Nici această faptă nu a fost recunoscută de către cei doi inculpaţi, în apărare, susţinându-se inexistenţa unor probe certe de vinovăţie.

Inculpatul C.C. a susţinut în cadrul cercetării judecătoreşti că respectivul conducător auto era o cunoştinţă de a sa din trafic, iar cu ocazia discuţiei purtate a vrut să-i dovedească acestuia că îi cunoaşte traseul obişnuit. A mai arătat că nu a fost vorba de comiterea unei contravenţii, ci doar de un control de rutină, şoferul oprit în trafic oferindu-i suma de 100 RON ca o recompensă pentru serviciul prestat şi pentru că se apropiau sărbătorile pascale.

Celălalt inculpat, L.A., a declarat că nu a văzut când colegul său a primit suma de bani, nu era atent, fiind şi foarte bolnav la acea dată, iar din înregistrarea audio-video se poate observa că în intervalul orar menţionat, în rechizitoriu, el studia un registru, fără să dea importanţă activităţii colegului său şi se poate auzi că muzica de la aparatul din bord era pornită.

În opinia Tribunalului, contrar susţinerilor din apărare, aceste înregistrări se constituie în probe certe de vinovăţie ce combat cu succes apărările celor doi inculpaţi.

Astfel, din înregistrările video s-a putut observa autoturismul echipajului de poliţie în mişcare, cei doi inculpaţi recunoscându-se, de altfel în înregistrare cu ocazia vizionării şi a audierii de către instanţă, şi este evident că se aflau în timpul serviciului de patrulare, purtând uniforme de poliţişti. S-a observat când inculpatul C.C. a pornit girofarul, după care autoturismul îşi mai continua un timp deplasarea şi apoi s-a oprit, iar C.C. a coborât din autoturism. Este adevărat că celălalt inculpat, L.A., aflat pe locul din dreapta, studia un registru, dar este greu de crezut că nu a observat întoarcerea în autoturism a colegului său, cu nişte acte pe care Ie-a verificat.

La scurt timp, lângă geamul autoturismului de patrulare a apărut conducătorul auto, iar dialogul purtat cu C. este unul amiabil „Unde mergeţi, la Cernavodă”, „Drum bun”, etc; a urmat restituirea actelor şi oferirea sumei de 100 RON, pe care C.C. a luat-o fără ezitare, cu un gest firesc, autoturismul continuându-şi apoi deplasarea.

La aceeaşi dată, în intervalul orar 11:53 - 12:00, cei doi inculpaţi şi-au continuat activitatea de patrulare rutieră.

Au oprit în trafic un conducător auto surprins de aparatul RADAR. Acesta s-a apropiat de geamul dinspre volan al autospecialei, a introdus mâna dreaptă prin geamul maşinii şi i-a dat inculpatului C.C. o hârtie, după care s-a adresat celor doi poliţişti cu expresia „Luaţi aicea!”.

Din această expresie verbală şi din faptul că gestul şoferului oprit în trafic, de a-i oferi o hârtie lui C. este ulterior celui al lui C. care îi înmânase deja actele, nu s-a putut trage decât o singură concluzie: că bucata de hârtie oferită la finalul controlului, lui C.C. nu a putut fi decât o bancnotă.

Mai mult decât atât, din aceeaşi înregistrare s-a putut observa că imediat după acest ultim gest al şoferului, autoturismul şi-a reluat drumul, şi imediat s-a observat că dinspre partea stângă faţă, unde se afla C. este aruncată spre L. respectiva bucată de hârtie.

Este vizibil când, în jurul orei 11:56:48 inculpatul L.A. i-a întins lui C.C. o bancnotă de 50 RON, pe care acesta, cu un gest energic, a luat-o şi a introdus-o în buzunarul stâng de la pantalon, ceea ce conduce la concluzia că suma oferită de conducătorul auto a fost de 100 RON, împărţită în mod egal de cei doi inculpaţi.

Inculpaţii s-au apărat spunând că, fiind în timpul serviciului, pe traseu, obişnuiau să prânzească împreună sau unul dintre ei să cumpere de mâncare cu ocazia opririlor în trafic după care se socoteau, în sensul că cel ce plătise masa îşi oprea banii de la celălalt. Au invocat inclusiv faptul că, în acea perioadă la poliţie se organizase un CAR ţigănesc, astfel că banii ce apar în imagine pot fi eventual cei obţinuţi în urma CAR-ului.

Cu privire la primul aspect al apărării s-a putut observa din înregistrarea video că la scurt timp după ce C. a coborât din maşină pentru a discuta cu şoferul surprins de aparatul RADAR, în jurul orelor 11:53:54, a coborât şi L., dar a revenit în scurt timp, la 11:54:20 şi s-a observat clar că are mâinile goale, astfel că nu s-ar putea reţine că acesta din urmă s-ar fi dat jos din autoturism pentru a cumpăra ceva de mâncare, iar schimbul de bancnote ar justifica acest lucru.

Cât priveşte CAR-ul ţigănesc, organizat de lucrătorii de poliţie, este posibil că el să fi existat, iar cei doi inculpaţi să fi fost printre membri, pentru că aşa au susţinut şi martorii C.M. şi D.D., dar acesta este doar un aspect de viaţă, ce nu schimbă cu nimic situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, şi de către Tribunal până la acest moment.

Prima instanţă a apreciat că nu există nicio probă indubitabilă în sensul că banii schimbaţi de către cei doi inculpaţi în habitaclul autoturismului de serviciu, în data de 13 aprilie 2012, ar fi provenit din acel CAR, mai ales că cei doi fac schimb de bancnote (conform înregistrării video), de două ori într-un interval orar scurt de la 11:35 la 12:00, ori dacă ar fi fost vorba de bani primiţi de unul dintre ei, de la celălalt, în cadrul CAR-ului organizat la nivel de instituţie, acest lucru s-ar fi întâmplat, eventual, o singură dată. Acelaşi lucru s-ar fi întâmplat şi dacă unul dintre inculpaţi îi restituia celuilalt banii cheltuiţi pentru procurarea hranei din acea zi.

Instanţa de fond a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată cu următoarele încadrări juridice: art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpatul C.C. şi art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul L.A.

Tribunalul a mai reţinut în sarcina inculpatului C.C. că a desfăşurat activităţi economice, activităţi efective de administrare în cadrul SC L.P.D. SRL Slobozia, respectiv SC C.C. SRL, inclusiv operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru membrii familiei sale de bani sau alte foloase.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, art. 45 alin. (1) lit. g), „Poliţistului îi este interzis să efectueze direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar”.

Dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 sancţionează efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţie pe care o îndeplineşte o anume persoană. Inculpatul C.C. a recunoscut comiterea faptei, dar a susţinut că a efectuat anumite acte de comerţ pentru cele două societăţi comerciale, mai sus menţionate, doar pentru a-şi ajuta tatăl, o persoană în vârstă şi cu o sănătate precară.

În susţinerea apărării inculpatului, s-au depus acte medicale privind pe C.l., tatăl inculpatului şi s-a solicitat audierea acestuia, ca martor.

S-a solicitat achitarea inculpatului, motivat de pericolul social redus al faptei, acesta fiind unicul fiu al lui C.I., asociat atât al SC C.C. SRL, cât şi al SC L.P.D. SRL, astfel că activitatea desfăşurată pentru cele două firme se reduce la ajutorul firesc pe care orice fiu îl acordă tatălui confruntat cu grave probleme de sănătate.

Tribunalul a constatat că, deşi depoziţia şi apărarea inculpatului sunt susţinute de declaraţia martorului C.I., iar din relaţiile de la Oficiul Tegistrului Comerţului rezultă că unic asociat al SC C.C. era C.I., iar asociaţi ai SC U.P.D., erau C.I. şi S.D.C., din coroborarea altor probe ale dosarului, precum depoziţiile martorilor B.C., B.Ş., L.T., S.D.C. (celălalt asociat al SC U.P.D. SRL), N.D.M. şi G.C.S., interceptări de convorbiri telefonice, raport de expertiză grafică din 17 septembrie 2012, adresa din 23 mai 2012 a V. Bank - Sucursala Slobozia, ori ordine de plată purtând specimenul de semnătură al lui C.C., puse la dispoziţie de aceeaşi sucursală bancară prin adresa din 4 iulie 2012 rezultă cu certitudine că inculpatul C.C. se ocupa în fapt cu administrarea societăţilor comerciale, sens în care era contactat ori contacta după caz, diferite persoane pentru achiziţionarea ori distribuirea de mărfuri, pentru asigurarea lichidităţilor în conturile bancare ale firmelor în vederea onorării CEC-urilor sau biletelor la ordin, după caz, se ocupa de plata salariilor, etc.

Tatăl inculpatului C.C. era doar o persoană interpusă, activitatea de comerţ efectivă constând din plăţi, circulaţie a banilor sau creditelor, conform art. 3 pct. 11 şi art. 4 C. com., privind SC C.C. SRL şi SC L.P.D. SRL, conducerea şi administrarea acestor firme fiind în sarcina exclusivă a inculpatului C.C., contrar dispoziţiilor Legii nr. 360/2002, fapta comisă fiind încadrabilă în dispoziţiile art. 12 alin. (1) teza I din Legea nr. 78/2000 şi reprezentând mult mai mult decât un ajutor dat tatălui ca asociat al unei societăţi comerciale.

Judecătorul fondului a apreciat că mărturia dată de tatăl inculpatului, numitul C.I., este nesinceră şi părtinitoare, contrazisă de probele mai sus menţionate şi în total dezacord cu celelalte depoziţii de martori.

Martorul a susţinut că fiul său, inculpatul C.C., nu a semnat niciodată niciun contract comercial în numele celor două societăţi comerciale, în timp ce raportul de expertiză grafică din 17 septembrie 2012 întocmit în faza urmăririi penale demonstrează contrariul, concluzionând că semnăturile depuse în partea dreaptă la sfârşitul fiecărei pagini şi din dreptul numelui, C.L., aflate pe documentele denumite contract de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2012 şi anexa nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2012, au fost executate de numitul C.C.

Obiectul contractului îl reprezintă vânzarea ambalajelor solicitate şi orice alt produs pe care cumpărătorul îl solicită.

Conform adresei din 23 mai 2012 V. Bank - Sucursala Slobozia, numitul C.C. are drept de semnătură pentru contul bancar deschis la V. Bank România SA - Sucursala Slobozia.

Aceeaşi sucursală bancară, prin adresa din 04 iulie 2012 a pus la dispoziţie două ordine de plată ce poartă specimenul de semnătură aparţinând inculpatului C.C.

Aceste activităţi sunt probate şi prin conţinutul convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor din 19 martie 2012 emisă în baza încheierii nr. 41 din 19 martie 2012 şi nr. 68 din 13 aprilie 2012 emisă în baza încheierii nr. 59 din 13 aprilie 2012, de către Tribunalul Ialomiţa.

În deplină concordanţă cu aceste probe sunt depoziţiile unora dintre martorii mai sus menţionaţi, ca de exemplu martora B.Ş. şi care a arătat că de firmă (SC U.P.D. SRL), se ocupa C.C., alături de celălalt asociat, S.D., inculpatul le spunea ce au de făcut, se comporta ca un adevărat patron, le plătea salariile, derula faptic afacerile firmei, lua comenzi, trata cu furnizorii, se afla mai tot timpul la sediul societăţii, iar în momentul în care au intervenit neînţelegeri cu S.D., a rămas să se ocupe de firmă doar C.L..

În legătură cu activitatea aceleiaşi firme, martorul B.C., fost angajat ca agent de vânzări, a menţionat participarea inculpatului C.C. la luarea deciziilor, în timp ce C.I. venea rar pe la firmă, nu se implica în activitatea acesteia.

Inculpatul efectua operaţiuni financiare şi chiar plăţi la trezorerie şi, în ceea ce priveşte activitatea SC C.C. SRL (declaraţia martorei N.D.M.).

În deplină concordanţă cu cele de mai sus sunt şi declaraţiile lui S.D., celălalt asociat al SC L.P.D. SRL, din faza urmăririi penale, referitor la implicarea faptică a lui C.C. în administrarea şi conducerea firmei.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele speciale de pedeapsă fixate de textul de lege incriminator, gradul concret de pericol social al fiecărei fapte, determinat de împrejurările săvârşirii, urmările produse, persoana fiecărui inculpat. A fost avută în vedere perseverenţa infracţională (cazul ambilor inculpaţi) şi perseverenţa mai accentuată în cazul inculpatului C.C., precum şi iniţiativa acestuia în comiterea faptelor de luare de mită împreună cu inculpatul L.A.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepselor inculpaţilor, s-a ţinut seama de lipsa antecedentelor penale, purtarea bună în societate anterior comiterii infracţiunilor, situaţia familială, cu consecinţa reducerii fiecărei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 74 - 76 lit. c) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită (cazul ambilor inculpaţi) şi conform art. 74 - 76 lit. d) C. pen. (infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţie deţinută, doar cazul inculpatului C.C.).

Ca modalitatea de executare a pedepselor, în raport de circumstanţele reale şi personale şi de purtarea inculpaţilor după comiterea faptelor, constând din prezentarea în faţa instanţei la toate termenele de judecată acordate, tribunalul a apreciat că pronunţarea condamnării poate constitui un avertisment pentru fiecare dintre ei, chiar şi fără executarea efectivă, neexistând pericolul comiterii de noi infracţiuni.

La modalitatea de executare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, instanţa de fond a avut în vedere activitatea infracţională concretă şi perseverenţa fiecăruia, dar şi de cuantumul pedepsei de executat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.C. şi L.A.

Prin motivele de apel depuse la dosar şi susţinute de avocaţi cu ocazia dezbaterilor, în esenţă, au fost reluate argumentele expuse la judecata în fond a cauzei, solicitându-se achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de luare de mită, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât instanţa a evaluat incorect mijloacele de probă administrate în cauză, cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt neconforme cu realitatea.

Referitor la infracţiunea prev. de 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul C.C. a susţinut că nu a efectuat acte şi fapte de comerţ în sensul Legii nr. 31/1991 prin care să se fi substituit activităţilor administrative ale tatălui său, cu excepţia zilei în care acesta din urmă a fost grav bolnav, situaţie în care se putea aplica o sancţiune administrativă, conform art. 18¹ C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 261/A din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.C. şi L.A. împotriva sentinţei penale nr. 113/F din data de 09 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 475 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în apel, avansate de stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Curtea, verificând sentinţa atacată, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de apelanţi, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

În privinţa infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din probele analizate în mod exhaustiv în considerentele sentinţei (înregistrările audio-video) rezultă în mod evident că la data de 13.04.2012, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpaţii C.C. şi L.A. au primit sume de bani de la doi conducători auto ce au încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu le aplica sancţiunea corespunzătoare faptei săvârşite. De asemenea, în ziua de 11.04.2013, inculpatul C.C. împreună cu agenţii de poliţie C.M. şi D.D. au oprit în trafic un conducător auto surprins de aparatul RADAR, de la care au primit o sumă de bani, în schimbul nesancţionării contravenţionale a acestuia.

Prin urmare, apărarea inculpaţilor cu privire la această situaţie de fapt, a fost înlăturată pe bună dreptate de către instanţa fondului, declaraţiile acestora fiind vădit nesincere, respinse de celelalte mijloacele de probă administrate în cauză.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, în mod corect prima instanţă a apreciat că probele în acuzare (depoziţiile martorilor B.C., B.Ş., L.T., S.D.C. N.D.M. şi G.C.S., interceptări de convorbiri telefonice, raport de expertiză grafică din 17 martie 2012, adresa din 23 mai 2012 a V. Bank - Sucursala Slobozia, ordinele de plată purtând specimenul de semnătură al lui C.C.) sunt suficiente pentru a forma convingerea că inculpatul C.C. a desfăşurat în mod constant acte de comerţ în cadrul SC U.P.D. SRL şi SC C.C. SRL, incompatibile cu funcţia de poliţist pe care a deţinut-o în perioada respectivă, administrând în fapt cele două societăţi comerciale. Aşadar, în mod just au fost înlăturate declaraţiile martorului C.I., tatăl inculpatului, care a susţinut că C.C. s-ar fi implicat doar ocazional în această activitate.

Curtea a apreciat că, faţă de modalitatea concretă în care inculpaţii au săvârşit faptele, de scopul urmărit, de atitudinea nesinceră a acestora pe tot parcursul procesului penal şi de celelalte criterii din art. 72 şi urm. C. pen., s-a impus a fi menţinute pedepsele stabilite, precum şi măsurile de individualizare a executării acestora, aplicarea unei sancţiuni administrative inculpatului C.C. pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 nefiind suficientă pentru atenţionarea şi responsabilizarea inculpatului, în scopul evitării săvârşirii unor noi fapte similare.

Împotriva deciziei penale nr. 261/A din data de 27 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, au declarat recurs inculpaţii C.C. şi L.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4431/98/2912.

Înalta Curte a constatat incidenţa art. 12 din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză judecându-se potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Criticile invocate în recurs vor fi analizate din perspectiva Legi nr. 2/2013.

Recurenţii inculpaţi C.C. şi L.A. au depus motivele de recurs formulate în scris la data de 14.03.2014, în termenul legal prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) din vechiul C. proc. pen. prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013.

Recurentul inculpat C.C., prin apărător ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi pct. 12 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat în scris.

Pentru cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. inculpatul C.C. a solicitat prin motivele depuse, în scris, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplicarea art. 18¹ raportat la lit. b¹) din vechiul C. proc. pen. având în vedere că infracţiunii îi lipseşte gradul de pericol social al infracţiunii. În cadrul dezbaterilor a criticat soluţia instanţei faţă de condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

Referitor la acelaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., apărătorul ales al recurentului inculpat C.C. în motivele de recurs formulate în scris a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită în infracţiunea prevăzută de art. 289 din noul C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 conform art. 79 din Legea nr. 187/2012 şi art. 5 din noul C. pen. şi art. 386 din noul C. proc. pen. întrucât noua lege penală este mai favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă în sensul că maximul special a fost redus la 10 ani.

De asemenea, în motivele scrise dar şi în cadrul dezbaterilor, apărătorul a solicitat pentru această infracţiune achitarea inculpatului C.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Apărătorul ales al inculpatului L.A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. solicitând achitarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) din vechiul C. proc. pen. A mai arătat că legea penală veche este mai favorabilă.

Cu privire ia cazul de casare ai inculpatului C.C., prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cadrul acestui caz de casare s-a solicitat, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea de luare de mită în art. 289 din noul C. pen., iar pe de altă parte, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art41 alin. (2) C. pen., critică ce s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 şi pct. 17 C. proc. pen. din vechile reglementări, cazuri de casare dealtfel abrogate prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la cazul de casare invocat de ambii inculpaţi, respectiv art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cadrul acestui caz de casare, inculpaţii au invocat critici ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., inculpaţii prin apărători aleşi solicitând înlăturarea unor probatorii şi reaprecierea probatoriului administrat, caz de casare abrogat de asemenea prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Or, prin invocarea primului motiv de recurs al inculpatului C.C., art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu se poate pune în discuţie existenţa faptelor în materialitatea lor sau să se facă o reapreciere a probelor prin care să se stabilească o altă situaţie de fapt, deoarece acest motiv de recurs, conform voinţei legiuitorului, ulterior judecării apelului, judecătorul nu mai este îndrituit să reexamineze probatoriul administrat şi să se modifice situaţia de fapt în cauza penală.

Controlul judiciar în recurs după adoptarea Legii nr. 2/2013 vizează exclusiv aspecte de aplicare a legii la faptele reţinute de instanţele anterioare.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. presupune analizarea de către instanţa de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziţii de drept în soluţionarea cauzei, care ţin de legalitatea deciziei atacate, însă Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.

Cu privire la celelalte critici invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambii inculpaţi prin apărători aleşi, nu au adus critici din perspectiva lipsei efective a unui element constitutiv al vreunei infracţiuni criticând hotărârea atacată din perspectiva probatoriului administrat pe care instanţa l-a analizat şi l-a luat în considerare, solicitând totodată înlăturarea unor probe administrate şi reanalizarea probatoriului şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru ambii inculpaţi.

Prin urmare, aşa cum s-a arătat anterior, din perspectiva Legii nr. 2/2013 nu mai este permisă reanalizarea probatoriului în calea de atac a recursului după o prealabilă analizare în fond şi apel.

Astfel, prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013 s-a realizat o nouă etapă devolutivă a recursului, în sensul că unele motive ale cazurilor de casare au fost abrogate, altele au fost modificate, restrângându-se controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar ia chestiuni de drept sau nelegalitatea hotărârii atacate.

Într-adevăr art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. nu a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, însă critica inculpaţilor vizând achitarea pentru infracţiunile deduse judecăţii, nu poate fi subsumată acestui caz de casare potrivit cu care casarea poate interveni „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 334-337”. Or, criticile invocate vizează starea de fapt şi probatoriul administrat de instanţa de fond şi apel, în sensul de a se dispune readministrarea probatoriului, prin înlăturarea unor probe pe care apărarea le apreciază neîntemeiate. Aşa cum s-a arătat anterior, reanalizarea situaţiei de fapt şi a probatoriului raportat la hotărârea de condamnare sunt critici ce vizează căzui de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte nu poate analiza cazurile de casare invocate în afara cadrului procesual instituit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Referitor la legea penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că legea penală veche este mai favorabilă pentru următoarele considerente:

Inculpaţii au primit soluţii de condamnare de la ambele instanţe în sensul că au fost respinse cererile de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 - 76 lit. c) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., inculpatul C.C. fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 - 76 lit. d) C. pen., fiind condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, pe aceeaşi perioadă fiind suspendată şi executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul C.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Ialomiţa desemnat cu supravegherea lui;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3) lit. b) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească graniţele României, decât cu înştiinţarea Tribunalului şi în condiţiile fixate de acesta.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 - 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.A., la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni, pe aceeaşi perioadă fiind suspendată condiţionat şi executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenţia inculpatului L.A. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen.

S-a luat act că inculpatul C.C. a fost reţinut 24 ore, de la 28 mai 2012 la 29 mai 2012.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a sumei de 200 RON, câte 100 RON de la fiecare, ce au făcut obiectul luării de mită.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 254 din vechiul C. pen. se constată că aceasta îşi regăseşte incriminarea în dispoziţiile art. 289 din noul C. pen.

Elementul material al formei tip a infracţiunii, astfel cum este reglementată în alin. (1) al art. 289 din noul C. pen., se deosebeşte de vechea reglementare prin excluderea incriminării faptei în varianta nerespingerii promisiunii.

Totodată, noul text foloseşte sintagma „în legătură cu” în locul celei „în scopul de”, consecinţa imediată fiind irelevanţa penală a criteriului „timp” cel care, în esenţă, distinge luarea de mită de primirea de foloase necuvenite din vechea reglementare. Drept urmare, câtă vreme incriminarea ca luare de mită nu mai depinde de situarea în timp a activităţii de pretindere, primire sau acceptare anterior îndeplinirii actului de serviciu „cumpărat”, condiţionându-l, nici activitatea similară consecutiv îndeplinirii actului nu mai primeşte relevanţă penală distinctă. în concluzie, deşi aparent s-ar putea susţine dezincriminarea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, în realitate fapta care în actuala reglementare justifică respectiva încadrare juridică, va primi, conform noului C. pen., încadrarea în luare de mită. Legea veche este lege penală mai favorabilă.

Noul text introduce ca variantă a infracţiunii şi săvârşirea faptei în legătură cu „urgentarea îndeplinirii unui act” ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului, modalitate neincriminată în prezent.

Limita maximă a pedepsei pentru forma tip a infracţiunii scade de la 15 ani la 10 ani, iar pedeapsa complementară ce poate fi aplicată este doar aceea a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, iar nu oricare dintre pedepsele complementare prevăzute de lege. Fapta săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control nu mai este incriminată distinct.

Alin. (29 al art. 289 din noul C. pen. reduce sfera modalităţilor în care fapta săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) este incriminată, nemaifiind prevăzută modalitatea comiterii acesteia în legătură cu îndeplinirea şi cu urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Raţiunea ar fi aceea că persoanele prevăzute în art 175 alin. (2), datorită însuşi statutului lor special, pot percepe un cost suplimentar pentru efectuarea unui act ce intră în atribuţiile lor de serviciu în regim de urgenţă, fără ca prin aceasta să perturbe încrederea în exercitarea cu onestitate a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public respectiv şi tot astfel, în schimbul unei contraprestaţii (onorariu etc.) care nu ar putea primi relevanţă penală, îşi pun cunoştinţele, experienţa, aptitudinile etc. la dispoziţia celui care apelează la serviciile lor.

Limitele speciale de pedeapsă sunt aceleaşi cu cele prevăzute în alin. (1).

Alin. (3) al art. 289 din noul C. pen. nu mai restrânge sfera persoanelor de la care se poate dispune confiscarea doar la persoana condamnatului, având în vedere posibilitatea confiscării extinse, şi nici nu mai limitează această măsură la echivalentul în bani a foloaselor cuvenite, orice bun susceptibil de evaluare putând fi supus confiscării.

Referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 actualizată până la data de 01.02.2014, fapta se sancţiona cu pedeapsa prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., respectiv cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 şi 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu modificările intervenite la data de 01.02.2014 (corespondent al art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 actualizată până la data de 01.02.2014) prevede ca regim sancţionator majorarea cu o treime a limitei de pedeapsă, în condiţiile în care limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită tip prevăzută de art. 289 alin. (1) din noul C. pen. erau cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare.

Infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) teza I din Legea nr. 78/2000 cu modificările atât până la data de 01.02.2014, cât şi după data de 01.02.2014 are limitele de pedeapsă cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare, astfel că limitele de pedeapsă nu au fost modificate.

În ceea ce priveşte efectul circumstanţelor atenuante s-au adus modificări prin noile reglementări astfel:

- limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime, iar în locul detenţiunii pe viaţă se aplică închisoarea de la 10 la 20 de ani;

- nu mai este obligatorie coborârea sub minimul special prevăzut de lege;

- noul C. pen. prevede expres că reducerea limitelor de pedeapsă se face o singură dată indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute;

- regimul circumstanţelor atenuante este unic indiferent de natura infracţiunilor săvârşite, spre deosebire de vechiul C. pen. care prevedea regim diferenţiat.

Textul nu mai reia teza conform căreia circumstanţele atenuante produc efecte atât asupra pedepselor principale, cât şi asupra pedepselor complementare, când aplicarea lor este obligatori potrivit legii, prevăzută de art. 76 alin. (3) din vechiul C. pen.

În ceea ce priveşte concursul de infracţiuni se constată potrivit vechiului C. pen. pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni este reglementată de dispoziţiile art. 34, potrivit cărora în situaţia în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În noul C. pen. regimul sancţionator al concursului de infracţiuni este prevăzut la art. 39 alin. (1) lit. b) şi instituie obligaţia pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în cazul inculpatului C.C. ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.

Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, inculpatului C.C. i s-au reţinut ca pedepse interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) din vechiul C. pen. pe o durată de 2 ani. Inculpatului i-au fost reţinute dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), c) C. pen., dispoziţii care îşi au corespondent în noul C. pen. în art. 66 lit. a), b), g).

Se constată că aceste sancţiuni au fost determinate de condamnarea inculpaţilor pentru infracţiuni ce prevăd aplicarea corelativă a acestor pedepse, pedepsei principale, pedepse ce sunt prevăzute şi de noua reglementare, iar având în vedere că respectivul cuantum în care au fost aplicate se încadrează în limitele prevăzute de noua reglementare între 1 şi 5 ani, această instituţie nu este afectată prin prisma aplicării legii mai favorabile.

Referitor la infracţiunea continuată, se reţine că potrivit legii vechi, fapta prevăzută la 254 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 săvârşită de ambii inculpaţi şi fapta prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 săvârşită de inculpatul C.C. constituiau o unitate legală de infracţiune, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior , potrivit cărora infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Potrivit legii noi, respectiv dispoziţiile art. 35 din C. pen. în vigoare, a fost introdusă o condiţie specială de calificare a infracţiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

În cauză, condiţia unicităţii subiectului pasiv nu este îndeplinită în ceea ce priveşte infracţiunile arătate anterior întrucât sunt compuse din mai multe acte materiale având subiecţi pasivi diferiţi astfel încât corespunde unei pluralităţi de infracţiuni, şi impun prin noua reglementare aplicarea de pedepse diferite pentru fiecare act material în parte.

Prin aplicarea tratamentului sancţionator prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-ar ajunge la o pedeapsă mult mai mare pentru fiecare inculpat în parte astfel încât pedeapsa calculată potrivit dispoziţiilor din legea nouă este mai severă decât cea care a fost aplicată recurenţilor inculpaţi pe baza legii vechi.

Cu privire la suspendarea condiţionată a executării pedepsei reţinută în favoarea inculpatului L.A., respectiv art. 81-82 din vechiul C. pen. se constată că noul C. pen. renunţă la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, unica formă de suspendare a executării pedepsei prevăzute de vechiul C. pen., păstrându-se doar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel că nici din acest punct de vedere noul C. pen. nu este mai favorabil.

Toate aceste aspecte evidenţiază aşadar în considerarea celor expuse anterior că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpaţilor, neimpunându-se admiterea recursurilor pe acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi L.A. împotriva deciziei penale nr. 261/A din data de 27 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) din vechiul C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpaţii C.C. şi L.A. împotriva deciziei penale nr. 261/A din data de 27 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la piaţa sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1662/2014. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 1671/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori... →

ICCJ. Decizia nr. 1664/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1664/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs