ICCJ. Decizia nr. 1801/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1801/2014
Dosar nr. 30099/3/2013
Şedinţa publică din 27 mai 2014
Deliberând asupra recursului declarat de declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 717/F din data de 2 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 236/F din 27 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1228 din 9 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere formulată de revizuentul E.I.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. 1968, a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin Adresa din data de 9 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, a fost înaintată Tribunalului Bucureşti cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 236 din 27 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, cerere formulată de către revizuentul E.I.C.
În conformitate cu art. 399 C. proc. pen. 1968, în cauză au fost efectuate cercetări de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, în urma acestora întocmindu-se un referat, prin care s-a concluzionat în sensul că cererea de revizuire formulată de către petent este, în principiu, inadmisibilă, conform art. 403 alin. (3) C. proc. pen. 1968, raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. 1968.
Din conţinutul cererii formulate la data de 21 mai 2013, precizată la data de 4 septembrie 2013, instanţa a reţinut că motivele de fapt pentru care petentul a solicitat revizuirea hotărârii constau, în esenţă, în aceea că instanţa care a pronunţat soluţia de condamnare a refuzat să efectueze expertiza înregistrărilor telefonice, să depună la dosar listing-ul convorbirilor telefonice şi să dispună audierea a trei martori.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 395 C. proc. pen. 1968.
Prin Sentinţa penală nr. 236/F din 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, petentul E.I.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Prin Decizia penală nr. 259/A din 2 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de petent.
Prin Decizia penală nr. 1228/R din 9 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de petent.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 alin. (3) C. proc. pen. 1968, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen. 1968, revizuirea poate fi cerată când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la data judecării cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Pe de altă parte, conform art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. 1968, instanţa admite în principiu cererea de revizuire dacă este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
În acest context, instanţa a reţinut că susţinerile formulate de revizuent în cerere sunt nerelevante, nefondate şi nesusţinute de probatoriul administrat, astfel că nu pot fi verificate şi analizate prin prisma temeiului de drept invocat, de natură a conduce la o soluţie diametral opusă celei de condamnare.
De asemenea, instanţa a constatat că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. 1968, aprecierea asupra mijloacelor de probă administrate în cauză şi administrarea altor mijloace de probă solicitate de petent neputându-se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, astfel că, de plano, acest motiv nu poate reprezenta o împrejurare care să nu fi fost cunoscută de către instanţe la momentul judecării cauzei. Astfel, revizuentul nu a indicat mijloace noi de probă ori vreo altă împrejurare din cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. 1968.
În acest context, instanţa a constatat că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, nu se poate proceda la reaprecierea sau prelungirea probatoriului asupra căruia deja s-au pronunţat instanţele, în fond, apel şi recurs.
Referitor la celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) - e) C. proc. pen. 1968, s-a reţinut că nici acestea nu au incidenţă în prezenta cauză, deoarece petentul nu a invocat motive de fapt de natură a se putea circumscrie acestor cazuri.
Or, în lipsa existenţei vreuneia dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii nu se poate obţine, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluţia dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritatea de lucru judecat.
Aşadar, a accepta o soluţie contrară decât cea enunţată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera şi nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispoziţiile prevăzute de art. 393 şi urm. C. proc. pen. 1968.
Totodată, instanţa a dat deplină eficienţă juridică Deciziei nr. 60 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi publicată în M. Of. nr. 574/30.07.2008, obligatorie, potrivit art. 4145 alin. (4) C. proc. pen. 1968, care a statuat în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. 1968 este inadmisibilă.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel condamnatul E.I.C. care a susţinut în esenţă admisibilitatea cererii.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de revizuent, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 379 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. 1968, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de revizuire, petentul a arătat în esenţă, că în mod greşit i-au fost respinse cererile de efectuare a unei expertize asupra înregistrărilor telefonice, listing-urile solicitate şi audierea a trei martori, fără a arăta însă fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţele care au soluţionat cauza.
De altfel, pe calea revizuirii nu se poate reveni asupra probatoriului încuviinţat sau respins de instanţele care au judecat cauza, analiza pertinenţei, concludenţei şi utilităţii unei probe solicitate în cursul judecăţii fiind de competenţa exclusivă a instanţei care a judecat fondul sau a instanţelor ce au judecat căile ordinare de atac declarate, altfel, pe calea revizuirii, s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri definitive într-un mod nepermis de lege.
Faţă de cele reţinute, prin Decizia penală nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Sentinţei penale nr. 717 din 2 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind obligat revizuentul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Retribuţia cuvenită interpretului de limbă engleză pentru serviciile prestate la cele două termene de judecată s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat recurs revizuentul E.I.C.
Recurentul nu a depus motive de recurs, iar prin motivele formulate oral la momentul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu a susţinut că a fost formulată o cerere de revizuire, precizată la data de 4 septembrie 2013, împotriva hotărârii prin care recurentul a fost condamnat, susţinându-se că instanţa a respins cererile privind efectuarea unei expertize privind înregistrările telefonice, depunerea la dosar a listing-ului convorbirilor telefonice, precum şi audierea a trei martori.
În situaţia în care se va aprecia că aceste motive de revizuire se încadrează în prevederile art. 394 C. proc. pen. 1968, iar cererea este admisibilă, s-a solicitat admiterea recursului, precum şi admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cât şi din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. 1968, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere că în cursul soluţionării recursului a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală, în cauză sunt incidente dispoziţiile tranzitorii din art. 12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Drept urmare, faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 25 noiembrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin legea anterior menţionată s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. 1968, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. 1968, instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. 1968, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. 1968, se iau în considerare din oficiu.
Înalta Curte constată că recurentul revizuent E.I.C. nu a motivat calea de atac, conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. 1968, nefiind depuse motive de recurs.
Deoarece recursul nu a fost motivat, Înalta Curte va proceda la soluţionarea căii de atac doar prin analiza cauzei în limita cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. 1968, pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 C. proc. pen. 1968, precum şi cel prevăzut la alin. (1) pct. 15 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, acesta din urmă luându-se în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Raportat la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3 - 6 C. proc. pen. 1968, se constată că hotărârile pronunţate în cauză de instanţa de fond şi de apel sunt temeinice şi legale, fiind respectate dispoziţiile care reglementează competenţa după materie sau după calitatea persoanei în cursul judecăţii, compunerea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii, şi cele referitoare la prezenţa apărătorului, când aceasta este obligatorie.
Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile nici cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 13, 14 şi 15 C. proc. pen. 1968, având în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă, menţinută de instanţa de prim control judiciar, respectiv respingerea unei cereri de revizuire ca inadmisibilă, nefiind soluţionat fondul cauzei.
Totodată, instanţa constată că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa şi decizia recurate - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Având în vedere criticile formulate de recurentul revizuent, respectiv că instanţa care a pronunţat soluţia de condamnare a refuzat să efectueze expertiza înregistrărilor telefonice, să încuviinţeze depunerea la dosar a listing-ului convorbirilor telefonice şi audierea a trei martori, Înalta Curte constată că acestea pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. 1968.
Cazul de casare anterior menţionat a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu. Pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, se impune respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. 1968, condiţii care nu sunt îndeplinite în cauză, motiv pentru care instanţa nu poate proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs.
Totuşi, în situaţia în care recursul ar fi fost motivat în termen şi s-ar fi analizat cazul de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. 1968, Înalta Curte constată următoarele:
Ministerul Public a solicitat instanţei respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, fără să administreze probele solicitate pentru a analiza dacă este incident sau nu cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968.
Cu toate acestea, soluţia instanţei de fond este corectă, deoarece cu privire la cei trei martori, respectiv B.A.M., B.C.R. şi M.I. nu a fost indicată teza probatorie de natură a fi inclusă în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, astfel că nu au fost indicate elementele de noutate cerute de cazul de revizuire.
În ceea ce priveşte expertiza înregistrărilor telefonice, precum şi depunerea listing-ului convorbirilor telefonice, instanţa a apreciat că nici acestea nu se pot încadra în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, în raport de probele care au fost administrate în cauză, respectiv agenda găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului E.I.C. şi care aparţinea acestuia, conţinutul SMS-urilor trimise între membrii grupării infracţionale, în cuprinsul cărora erau menţionate numele cărăuşilor recrutaţi (numele acestora fiind necesare deoarece se efectuau rezervări de bilete de avion sau pentru hoteluri), biletele de avion, informaţiile cu privire la sistemul de transfer bani W.U., fiind ataşate la dosar listele conţinând încasările efectuate de către membrii grupului infracţional organizat, declaraţiile martorilor B.F.C., G.B., G.G., C.I., G.G.A., N.G.C., O.P., N.C.I., P.G.C., P.B.A., precum şi declaraţiile inculpaţilor E.I.C. şi O.T.P.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare ce permit examinarea cauzei din oficiu de instanţa de control judiciar, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 1968, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând a fi obligat recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba engleză urmează a se plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul interpretului de limba engleză se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1873/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1802/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... → |
|---|
