ICCJ. Decizia nr. 1873/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 1873/2014

Dosar nr. 2530/3/2013

Şedinţa publică din data de 30 mai 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 648 din data de 09 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.C., din infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., m infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

1.A. În temeiul art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. (cetăţean român, studii superioare, administrator la SC C.C. SRL., cunoscut cu antecedente penale, în prezent încarcerat în Penitenciarul Găeşti) la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

1.B. În temeiul art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

1.C. În temeiul art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

A constatat că cele trei infracţiuni pentru care inculpatul A.C. este judecat în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17395/299/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (2) şi 3 C. pen., a contopit cele trei pedepse de 6 ani şi 6 luni închisoare, 10 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin această sentinţă cu pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a aplicat inculpatului A.C. pedeapsa cea mai grea, acesta având de executat, în final, pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al vreunei societăţi comerciale, toate pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din durata pedepsei principale rezultante aplicate prin această sentinţă perioada executată de inculpatul A.C. din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv durata reţinerii din data de 17 octombrie 2001, durata arestării preventive de la data de 20 decembrie 2001 până la data de 01 aprilie 2003 şi perioada executată de la data de 09 octombrie 2009 până la zi.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4986 din 27 martie 2009 emis în baza Sentinţei penale nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii corespunzător pedepsei principale rezultante aplicate prin această sentinţă.

A constatat că inculpatul A.C. este arestat în altă cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 189 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A.C. la plata sumei de 3.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în faza de cercetare judecătorească, dispunându-se a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Serviciului de Asistenţă Judiciară din cadrul Baroului Bucureşti.

2. În baza art. 38 C. proc. pen., instanţa de fond a disjuns latura penală a cauzei, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Ş.R. şi Ş.L. - întrucât, pe de o parte, inculpatul Ş.R. nu a dorit să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., considerându-se nevinovat, iar inculpatul Ş.L. nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată şi nici nu şi-a manifestat în vreun fel intenţia de a beneficia sau nu de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. - precum şi latura civilă a cauzei, privind pe inculpaţii A.C., Ş.R. şi Ş.L. şi partea civilă SC F.L.R. IFN SA - pentru a se asigura soluţionarea unitară a cauzei din perspectiva obligării tuturor celor trei inculpaţi, în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă - şi a dispus formarea unui nou dosar.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti la data de 23 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 169/D/P/2009, înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 23 ianuarie 2013 sub nr. 2530/3/2013, în temeiul dispoziţiilor art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen. rap. la art. 45 C. proc. pen., s-au dispus următoarele:

1. Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor: Ş.R., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; Ş.L., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

2. Neînceperea urmăririi penale faţă de A.F.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., întrucât din cercetările efectuate a rezultat că acesta se afla în eroare de fapt cu privire la situaţia utilajelor, la momentul semnării contractului de leasing.

3. Neînceperea urmăririi penale faţă de M.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen., deoarece acesta s-a aflat în eroare cu privire la existenţa utilajelor, la momentul semnării procesului-verbal de recepţie.

4. Disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări faţă de P.B.C. şi A.D.C., sub aspectul art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 rap. la art. 215 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în luna mai a anului 2007, inculpaţii Ş.R., A.C. şi Ş.L. au constituit un grup infracţional având ca scop inducerea în eroare a societăţii de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii unui contract de leasing la data de 23 mai 2007, privind finanţarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu de 341.530 de euro; totodată, inculpaţii A.C. şi Ş.L. l-au determinat pe martorul A.F.B. să semneze, cu bună-credinţă, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL.

Prin adresa nr. 38288 din 15 iunie 2012, partea vătămată SC F.L.R. IFN SA a comunicat organelor de urmărire penală faptul că prejudiciul total produs este de 341.530 de euro. Scăzând sumele plătite, ca avans şi rate, partea vătămată a precizat că se va constitui parte civilă în procesul penal pentru suma de 260.642 de euro, reprezentând capitalul rămas de plată, 49.928 de lei, reprezentând costurile aferente contractului de leasing, la care s-au adăugat penalităţile şi dobânzile aferente în sumă de aproximativ 4.341.584 de lei.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, inculpatul A.C. a precizat că este de acord să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., sens în care a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor în modalitatea reţinută în actul de sesizare a instanţei, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi nu a solicitat administrarea altor mijloace de probă, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-a depus la dosar. Totodată, inculpatul A.C. a consimţit să dea o declaraţie şi în faţa instanţei, sens în care s-a procedat la audierea acestuia, conform art. 70 - 74 şi art. 323 C. proc. pen. rap. la art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen., depoziţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar. În cuprinsul declaraţiei, inculpatul A.C. a precizat că este de acord cu suma de 260.642 de euro, reprezentând echivalentul în lei a 1.172.236 de lei, solicitată de partea civilă cu titlu de capital nefacturat rămas de plată; nefiind de acord cu celelalte sume solicitate de partea civilă, reprezentând facturi, penalităţi aferente facturilor, penalităţi aferente capitalului rămas de plată şi alte costuri aferente contractului de leasing.

Inculpatul Ş.R. a menţionat că nu este de acord să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., deoarece se consideră nevinovat.

La termenul de judecată din data de 17 aprilie 2013, partea vătămată SC F.L.R. IFN SA a depus la dosar cerere de constituire de parte civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 C. proc. pen., cu suma totală de 18.644.021 lei. Ulterior, partea civilă a depus o cerere precizatoare, în cuprinsul căreia a menţionat că solicită suma totală de 7.095.684 lei.

La dosar au fost depuse fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor.

Pentru analizarea fişelor de cazier judiciar şi a încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, la dosar au fost depuse, din dispoziţia instanţei de fond, Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Sentinţa penală nr. 364 din 16 mai 2012 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, împreună cu referatele întocmite de către birourile de executări penale ale acestor instanţe, cu privire la data şi modalitatea rămânerii definitive a hotărârilor şi situaţia executării pedepselor.

Analizând şi coroborând ansamblul probatoriu administrat în timpul urmăririi penale, Tribunalul a reţinut următoarele:

În data de 23 mai 2007, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 1398, având ca obiect achiziţia a 3 utilaje de construcţii (un încărcător frontal A. 342C, un încărcător frontal multifuncţional A. 352 şi un buldozer pe şenile B-10M) de către SC C. SRL - Râmnicu Vâlcea, în calitate de utilizator; în calitate de finanţator fiind partea civilă SC F.L.R. IFN SA (fostă SC G.F.L. IFN SA).

În baza acestui contract de leasing s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4499 din 23 mai 2007 de către firma de leasing (partea civilă) cu furnizorul utilajelor, SC A.S. SRL din Blejoi, judeţul Prahova.

Firma furnizoare SC A.S. SRL a fost reprezentată de inculpatul Ş.R., în calitate de administrator, iar firma utilizatoare, SC C. SRL, a fost reprezentată de martorul A.F.B., în calitate de administrator.

În cadrul finanţării achiziţiei celor 3 utilaje de construcţii în leasing, firma utilizatoare s-a prezentat la societatea de leasing şi a solicitat finanţarea achiziţiei celor 3 utilaje, bunuri despre care a afirmat că le va achiziţiona de la furnizor, acesta din urmă fiind găsit şi propus chiar de către firma utilizatoare.

Instanţa de fond a remarcat de la început faptul că, deşi contractul de leasing financiar nr. 1398 din 23 mai 2007 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 4499 din 23 mai 2007 au fost semnate, din partea firmei utilizatoare SC C. SRL, de către martorul A.F.B., în realitate, desfăşurarea operaţiunilor efectuate în vederea achiziţionării utilajelor de construcţii a fost coordonată în fapt de către inculpatul A.C., unchiul martorului A.F.B., şi inculpatul Ş.L., prietenul inculpatului A.C., tot cei doi inculpaţi fiind cei care au luat legătura cu reprezentantul firmei furnizoare, respectiv inculpatul Ş.R., pe care l-au cunoscut prin intermediul martorului C.I., acesta din urmă fiind naşul inculpatului Ş.R.

Astfel, martorul A.F.B. a declarat faptul că după ce s-a angajat, ca muncitor necalificat, la SC C. SRL, la propunerea inculpaţilor A.C. şi Ş.L., a acceptat să devină asociat şi administrator al acestei societăţi comerciale, însă, în fapt, martorul a continuat să îşi îndeplinească sarcinile de muncitor necalificat. Martorul a mai declarat că, la solicitarea celor doi inculpaţi, semna actele societăţii, printre care contractul de leasing şi contractul de vânzare-cumpărare. În momentul în care martorul a început să primească acasă înştiinţări privind neplata ratelor de leasing, fiind vizitat de o firmă de recuperare a utilajelor, martorul le-a comunicat celor doi inculpaţi dorinţa sa de a părăsi firma, propunere cu care inculpaţii au fost de acord, motiv pentru care a fost numit un nou administrator, şi anume martorul M. (fostă G.) G.A..

La rândul său, martorul M. (fostă G.) G.A. (ale cărui depoziţii de află la dosarul de urmărire penală) a relatat faptul că avea cunoştinţă de faptul că SC C. SRL aparţinea inculpaţilor A.C. şi Ş.L.. Martorul a mai precizat că a fost de acord să fie numită administrator şi asociat al firmei, inculpatul Ş.L., vărul său, motivându-i faptul că nici el şi nici inculpatul A.C. nu pot apărea în documentele firmei, deoarece ar avea anumite probleme fiscale, dar că nu va fi implicată în activitate şi nu va avea vreo răspundere, întrucât de întreaga activitate a firmei urma să se ocupe cei doi inculpaţi. Totodată, martorul a mai relatat că nu cunoaşte nimic despre contractul de leasing, dar că, probabil în vara anului 2007, la cererea inculpaţilor, a fost la Bucureşti pentru a senina nişte bilete la ordin.

Aspectele relatate de martorul M. (fostă G.) G.A. - privind coordonarea în fapt a SC C. SRL de către inculpaţii A.C. şi Ş.L. - au fost confirmate şi de către martorii M.M. şi P.C.

Astfel, martorul M.M. a precizat faptul că la începutul anului 2007 s-a angajat la SC C. SRL, în funcţia de director, ocupându-se, însă, exclusiv de distribuţia materialelor de construcţii, cunoscând astfel că această societate comercială aparţine celor doi inculpaţi, chiar dacă aceştia nu apăreau în acte, aceştia numindu-şi fiecare în firmă câte o rudă. Martorul a mai declarat că de operaţiunile de leasing, din partea firmei se ocupa inculpatul A.C. care, împreună cu inculpatul Ş.L., îi cereau să semneze procesele-verbale de recepţie a utilajelor, pe care le trimitea apoi prin fax, spunându-i că aceste utilaje nu apăreau la firmă, deoarece erau închiriate pentru exploatare. Martorul a mai menţionat că în vara anului 2007, inculpatul A.C. i-a cerut ca, împreună cu soţia sa, martorul M. (fostă G.) G.A., să meargă la Bucureşti pentru a semna alte bilete la ordin, cele semnate de administratorul vechi, martorul A.F.B., urmând a fi înlocuite.

Martorul P.C. a declarat că a fost angajată, în funcţia de contabil, la SC C. SRL, societate de a cărei activitate se ocupau, în mod efectiv, inculpaţii A.C. şi Ş.L., chiar dacă aceştia nu apăreau în acte, în calitate de administrator figurând martorul A.F.B.. Referitor la contractul de leasing financiar nr. 1398 din 23 mai 2007, martorul a declarat că au fost făcute plăţi ale ratelor de leasing până în lunile iulie - august 2008.

Referitor la firmele furnizoare ale utilajelor, din probatoriul administrat a reieşit că, în momentul când a fost verificată SC V. SRL, "furnizor al utilajelor" către SC A.S. SRL - societate al cărei administrator este inculpatul Ş.R., a rezultat că această firmă are ca asociat şi administrator pe martorul D.C. Ulterior, verificându-se şi conturile firmei, a rezultat că, împuterniciţi pe conturi apăreau martorii P.C. şi Ş.D.M., soţia, de la acel moment, a inculpatului Ş.L.

Martorii P.C. şi Ş.D.M. au relatat că martorul D.C. era şi el nepotul inculpatului A.C.

Instanţa de fond a remarcat, totodată, faptul că şi în cazul SC V. SRL, deşi inculpaţii A.C. şi Ş.L. nu apăreau în acte, firma era condusă de aceştia, fiecare numindu-şi câte o rudă, la fel ca şi în situaţia SC C. SRL, pentru a fi siguri că deţin controlul asupra firmei, chiar dacă persoanele numite nu aveau cunoştinţă de intenţiile şi activităţile celor doi inculpaţi.

Astfel, atât martorul P.C., cât şi martorul Ş.D.M. au declarat că erau împuternicite în relaţia cu banca, efectuând diverse plăţi, dar cei care conduceau - efectiv - activitatea SC V. SRL erau inculpaţii Ş.L. şi A.C. Martorul Ş.D.M. a mai relatat că, deşi era despărţită în fapt de soţul ei, inculpatul Ş.L., din anul 2005, divorţând de acesta în anul 2008, inculpatul a insistat, făcut presiuni asupra ei, pentru a accepta să fie împuternicită pe contul firmei SC V. SRL Martorul a mai menţionat că avea cunoştinţă de faptul că această firmă aparţinea soţului ei şi inculpatului A.C., cei doi fiind buni prieteni. Martorul a mai relatat că nu a făcut decât anumite plăţi atunci când era sunată de soţul său ori de martorul P.C., aceasta din urmă menţionând întotdeauna că aşa i se transmisese şi ei, fie de inculpatul Ş.L., fie de inculpatul A.C.

De asemenea, martorul D.A.V., respectiv soţia numitului D.C., a declarat faptul că inculpatul A.C., unchiul soţului său, i-a solicitat să accepte ca firma SC V. SRL să apară pe numele său, însă, în fapt, urma a fi condusă de inculpaţii Ş.L. şi A.C. Deşi cei doi inculpaţi i-au cerut să semneze diverse acte, soţul său nu a beneficiat de nici un avantaj material. Deşi martorul nu a putut oferi detalii despre firma SC A.S. SRL, aceasta a afirmat că semnătura de pe factura prin care SC V. SRL vindea un utilaj "încărcător frontal A. 342 C" firmei SC A.S. SRL nu aparţine soţului ei.

Aspectele referitoare la coordonarea în fapt, de către inculpaţii A.C. şi Ş.L., a S. C.C. SRL au fost confirmate şi prin depoziţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşadar, martorul N.S.M. a relatat faptul că, iniţial, a avut calitatea de asociat al firmei SC C. SRL, însă, dorind să vândă firma, inculpatul Ş.L. şi-a exprimat dorinţa de a o prelua, prezentându-i-l şi pe inculpatul A.C., ca partener în această afacere. Negocierile au fost purtate cu cei doi inculpaţi, ca preţ al cesionării fiind stabilit acela ca cei doi să-i cumpere un apartament. Martorul a mai declarat că în actele de cesiune ale societăţii au apărut rudele celor doi inculpaţi, iar cu privire la vânzarea-cumpărarea apartamentului, la notar s-a prezentat inculpatul Ş.L. împreună cu D.C., pe care martorul nu-l cunoştea, dar despre care aflase că este rudă de-a inculpatului A.C., acesta semnând contractul în numele SC V. SRL, firmă ce aparţinea în fapt, de asemenea, inculpaţilor Ş.L. şi A.C.

Totodată, martorul L.D. a declarat că avea cunoştinţă de faptul că cei doi prieteni ai săi, inculpaţii Ş.L. şi A.C., conduceau firmele SC C. SRL şi SC V. SRL şi că aceştia nu apăreau în actele firmei, ci, în calitate de administrator, figura nepotul inculpatului A.C., respectiv martorul A.F.B.

Referitor la firma care urma să furnizeze cele 3 utilaje de construcţii, SC A.S. SRL, mijloacele de probă administrate în cauză au relevat următoarele:

Astfel, martorul C.I., naşul inculpatului Ş.R. şi, totodată, prieten cu inculpaţii A.C. şi Ş.R., a precizat că le-a recomandat inculpaţilor firma SC A.S. SRL, pentru ca SC C. SRL să achiziţioneze utilaje în leasing, dar nu a cunoscut detaliile afacerii, neavând cunoştinţă nici de unde SC A.S. SRL a achiziţionat utilajele.

Verificându-se rulajele conturilor firmei, a reieşit faptul că împuternicită pe conturi a fost martorul D.S.M., care a declarat că lucra ca ospătăriţă într-un bar din Bucureşti unde i-a cunoscut pe martorii F.D. şi A.D.C., care i-ar fi propus să devină împuternicită pe conturile firmei SC B.E. SRL, întrucât martorul F.D. urma să plece în Spania. Martorul a acceptat propunerea celor doi, fără a i se explica în mod concret ce înseamnă acest lucru, martorul A.D.C. cerându-i să se deplaseze la bancă, de unde ridica bani în numerar şi îi preda acestuia.

Împrejurările indicate anterior au fost susţinute şi de martorul A.D.C. care a declarat că le cunoştea pe martorele F.D. şi D.S.M., ştiind că erau împuternicite şi reprezentate ale firmei SC B.E. SRL

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că implicaţiile şi înţelegerea dintre inculpaţii A.C., Ş.L. şi Ş.R. cu privire la constituirea unui grup infracţional, prin interpunerea unor persoane cunoscute de aceştia, respectiv rude şi prieteni - împrejurare de natură a le crea inculpaţilor convingerea în reuşita activităţilor ilicite desfăşurate - grup constituit în scopul obţinerii unor importante sume de bani, prin inducerea în eroare a societăţii de leasing, respectiv partea civilă, au fost dovedite atât prin depoziţiile martorilor anterior menţionaţi, cât şi prin declaraţiile persoanelor audiate ca martori din partea societăţii de leasing - care s-au ocupat de încheierea şi derularea contractului de leasing şi a contractelor adiţionale, precum şi prin înscrisurile constând în rulajele conturilor societăţilor SC C. SRL, SC A.S. SRL, SC V. SRL şi SC B.E. SRL.

Astfel, martorul C.M. a declarat că a deţinut funcţia de director al firmei de leasing şi că îl cunoştea pe inculpatul A.C., ca urmare a activităţii acestuia ca broker de leasing. în această calitate, inculpatul A.C. le-a recomandat pentru finanţare diverse companii, printre care şi firma SC C. SRL, despre care a prezentat-o ca fiind faptic a sa, chiar dacă nu apărea în acte, fiind la curent activitatea firmei atunci când purtau discuţii despre contractul de leasing, ceea ce a dus la concluzia că era coordonată de acesta. În momentul în care, în derularea contractului de leasing, au apărut probleme de plată a ratelor, inculpatul A.C. i-a spus martorului că el nu se mai ocupă de această firmă, moment din care martorul a început să ţină legătura telefonic cu inculpatul Ş.L., care îi fusese prezentat iniţial ca asociat.

Martorul L.V.D., director vânzări la SC F.L.R. IFN SA, a susţinut aceeaşi situaţie ca şi martorul C.M. în privinţa implicaţiei faptice a inculpatului A.C. în firma SC C. SRL şi a asociatului său, tot în fapt, inculpatul Ş.L. Cu privire la încheierea contractelor de leasing, martorul a declarat că acestea erau trimise prin poştă pentru a fi semnate, ţinându-se mai departe legătura prin telefon. Referitor la inculpatul Ş.R., martorul a declarat că nu îl cunoaşte, deoarece contractul a fost încheiat şi trimis prin poştă, ţinându-se legătura cu acesta doar prin telefon şi fax, iar după semnarea contractului, firma de leasing i-a achitat contravaloarea utilajelor. Martorul a mai declarat că în momentul în care nu au mai fost achitate ratele, s-a încercat să se ia legătura atât cu inculpaţii A.C. şi Ş.L., din partea SC C. SRL, precum şi cu inculpatul Ş.R., din partea SC A.S. SRL, dar acest lucru nu a mai fost posibil. Martorul a mai precizat şi faptul că procesul-verbal de recepţie a utilajelor le-a fost trimis târziu, în urma mai multor insistenţe, fără a mai putea preciza cine l-a trimis.

Martorul C.I., director de risc în cadrul SC F.L.R. IFN SA, a declarat că inculpatul A.C. se prezentase şi solicitase un leasing pentru SC C. SRL, firmă despre care declarase că îi aparţine, motivând că doreşte dezvoltarea activităţii acesteia. Martorul a mai menţionat că nu îi cunoaşte pe inculpaţii Ş.R. şi Ş.L., iar cu privire la momentul rezilierii contractului, ca urmare a neplăţii ratelor, a precizat că s-au făcut notificări la utilizator şi furnizor, dar nu s-a putut lua legătura cu niciunul dintre inculpaţi, inclusiv cu inculpatul A.C.

S-a mai reţinut că implicarea celor trei inculpaţi în încheierea şi derularea frauduloasă a contractului de leasing mai este stabilită şi din datele desprinse din înscrisurile vizând examinarea rulajului conturilor firmelor SC C. SRL, SC A.S. SRL, SC V. SRL şi SC B.E. SRL, din care au rezultat plăţile făcute între firme cu privire la aceste utilaje.

S-a reţinut a fi relevantă şi împrejurarea referitoare la SC C. SRL, SC A.S. SRL, pe de-o parte, şi SC V. SRL, pe de altă parte, constând în plăţile făcute între aceste firme privind şi alte relaţii decât cele legate de utilajele luate prin contractul de leasing, acest fapt demonstrând că inculpaţii se cunoşteau şi că înţelegerea lor şi modul de săvârşire a faptelor au fost bine plănuite, în vederea obţinerii banilor de la firma de leasing, prin inducerea acesteia în eroare.

Instanţa de fond a constatat că inducerea în eroare de către cei trei inculpaţi ai societăţii de leasing, prin prezentarea ca adevărată a unei situaţii nereale - constând în inexistenţa celor 3 utilaje achiziţionate de firma utilizatoare coordonată în fapt de inculpaţii A.C. şi Ş.L., a căror contravaloare a fost achitată de firma de leasing către firma furnizoare administrată de inculpatul Ş.R. - a fost posibilă întrucât nu au fost efectuate verificări la faţa locului asupra utilajelor, contractele au fost semnate şi transmise prin poştă, fără ca părţile să se vadă, iar procesul-verbal de recepţie a utilajelor a fost transmis prin fax. Rezultă, aşadar, că reprezentanţii părţii civile, respectiv martorii din prezenta cauză, au acţionat cu bună-credinţă pe parcursul încheierii şi derulării contractului de leasing, efectuând plata utilajelor, fără însă a face alte verificări suplimentare.

Profitând, astfel, de eventuala pasivitate a reprezentanţilor societăţii de leasing în desfăşurarea activităţii, inculpaţii au indus în eroare această societate cu privire la existenţa faptică a celor trei utilaje.

Prin urmare, mijloacele de probă administrate au dovedit faptul că între firma furnizoare şi cea utilizatoare a existat o înţelegere prealabilă pentru a frauda firma de leasing.

S-a reţinut a fi relevantă şi împrejurarea constând în aceea că, pentru semnarea contractului de leasing, inculpaţii A.C. şi Ş.L. l-au determinat, cu intenţie, pe martorul A.F.B., pe care l-au numit administrator al societăţii coordonate de aceştia, pentru a dobândi o calitate oficială în firmă, să semneze contractul de leasing, martorul necunoscând faptul că utilajele nu existau în fapt.

Împrejurarea constând în inexistenţa în fapt a utilajelor ce au făcut obiectul contractului de leasing şi a contractului de vânzare-cumpărare este demonstrată din întreg probatoriul administrat în cauză.

Astfel, martorul M.M. a relatat că el a fost cel care a semnat procesul-verbal de recepţie - anexa nr. 4 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1398 din 23 mai 2007, la cererea inculpatului Ş.L., acesta spunându-i că utilajele fuseseră închiriate, dar martorul nu şi-a adus aminte să fi văzut utilajele de construcţii la firma la care lucra. Împrejurarea inexistenţei utilajelor de construcţii la sediul firmei SC C. SRL este confirmată şi prin depoziţiile martorilor M. (fostă G.) G.A., P.C., D.A.V., Şerban Măria şi L.D., acesta din urmă relatând faptul că nici în curtea firmei SC C. SRL şi nici la depozitele firmei nu a văzut niciodată utilaje (escavatoare, încărcătoare frontale), martorul precizând, totodată, că el îşi desfăşura activitatea la aceeaşi adresă cu SC C. SRL, acolo fiind un complex în care funcţionau mai multe firme.

Referitor la procesul-verbal de recepţie a utilajelor, s-a mai reţinut că martorii A.V. şi R.D. au relatat că reprezentanţii firmei de leasing nu au participat la recepţia directă, din cauza numărului mic de angajaţi, a multitudinii contractelor aflate în derulare, recunoscând şi ei că aceasta era procedura în piaţă la acel moment, împrejurare de care inculpaţii au profitat. Conform acestei proceduri, procesul-verbal trebuia să fie trimis prin fax sau mail, după ce părţile, furnizorul şi beneficiarul, îl semnaseră, iar diferenţa dintre data semnării şi data faxului se explică prin faptul că, ulterior, observându-se că procesul-verbal lipsea, s-a insistat la utilizator ca acesta să trimită procesul-verbal de recepţie semnat, pentru a fi pus la dosar.

În urma verificărilor şi investigaţiilor privind existenţa utilajelor cu seriile menţionate în acte, s-a stabilit că acestea fie nu au fost fabricate, fie măcar nu au fost produse sau proiectate, iar societatea A. din Belarus nici nu a avut relaţii comerciale cu societăţile comerciale române în vederea exportului de vehicule sau echipamente, aspecte dovedite prin adresele nr. 1248818/MR din 23 mai 2012, 25 septembrie 2012, 13 noiembrie 2012 şi 04 ianuarie 2013 emise de I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol.

Implicarea inculpatului Ş.R. în presupusa achiziţionare a utilajelor de către SC A.S. SRL de la SC V. SRL şi SC B.E. SRL a fost dovedită prin înscrisurile constând în notele de recepţie nr. 28, 29 şi 33 din datele de 10 mai 2007 şi 11 mai 2007, facturile fiscale şi ordinele de plată.

Referitor la prejudiciul cauzat societăţii de leasing prin faptele celor trei inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că acesta se compune din contravaloarea ratelor de leasing neachitate de SC C. SRL către SC F.L.R. IFN SA, în cuantum de 260.642 de euro, reprezentând echivalentul a 1.172.236 de lei, şi penalităţile de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere calculate la suma datorată, până la data plăţii efective.

Valoarea contractului a fost de 341.530 de euro, sumă care a fost achitată de partea civilă către SC A.S. SRL, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Cu ocazia încheierii contractului de leasing, pentru a câştiga încrederea reprezentanţilor părţii civile, a fost achitat un avans de 15% din valoarea contractului, iar ulterior, s-au achitat câteva rate, după care, nemaifiind achitate facturile emise periodic, privind ratele scadente, s-a trecut la rezilierea contractului.

De-abia cu această ocazie, neputându-se identifica la faţa locului şi recupera utilajele finanţate, partea civilă a avut suspiciunea că aceste utilaje nu există în fapt

Având în vedere ansamblul probatoriu analizat în considerentele ce preced, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii A.C. şi Ş.L., în înţelegere cu inculpatul Ş.R. au iniţiat şi constituit un grup infracţional, în scopul inducerii în eroare a societăţii finanţatoare, respectiv partea civilă, care, cu bună credinţă, a aprobat dosarul de creditare şi a finanţat achiziţionarea a trei utilaje de construcţii, încheind următoarele contracte: contractul de leasing financiar nr. 1398 din 23 mai 2007, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4499 din 23 mai 2007 şi contractul de buy-back nr. 1398B din 23 mai 2007, acesta din urmă fiind încheiat pentru cazul în care nu se mai îndeplineau obligaţiile asumate în contractul de leasing şi prin care furnizorul se obliga să primească înapoi utilajele.

În concluzie, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută, în ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpaţilor A.C., Ş.R. şi Ş.L., precum şi urmările faptelor comise, este pe deplin dovedită şi susţinută prin coroborarea ansamblului probatoriu prezentat şi analizat în considerentele ce preced.

Fiind audiat în timpul urmăririi penale, inculpatul A.C. a recunoscut doar parţial săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

Astfel, inculpatul fie a încercat să-şi minimalizeze contribuţia personală în această afacere, declarând despre ceilalţi inculpaţi că s-ar fi ocupat şi implicat direct, fie să prezinte ca reală această afacere, dar fără să poată răspunde concret la întrebările legate de utilaje.

Aşadar, inculpatul A.C. a declarat că, împreună cu inculpatul Ş.L. au stabilit să cumpere firma SC C. SRL de la martorul N.S.M., purtând negocieri în acest sens. Inculpatul A.C. nu a fost de acord să apară în acte, motivând că el era implicat în alte firme, de activitatea acesteia urmând să se ocupe efectiv inculpatul Ş.L., la propunerea acestuia fiind şi de acord ca administrator să fie numitul nepotul său, martorul A.F.B.

Instanţa de fond a reţinut, în acest context, că inculpaţii şi-au pus ca asociaţi formali ai firmei rude de-ale lor, respectiv martorii A.F.B. şi M. (fostă G.) G.A., verişoara inculpatului Ş.L.

Cu privire la contractul de leasing, inculpatul A.C. a declarat că i-a oferit consultanţă inculpatului Ş.L. referitor la ofertele existente în piaţă, în situaţia unor alte contracte de leasing (achiziţia unui ATV şi un skijet), dar cu privire la utilajele achiziţionate de la SC A.S. SRL, inculpatul A.C. a precizat că nu cunoaşte nimic, deoarece inculpatul Ş.L. nu i-ar fi comunicat că a făcut un astfel de leasing, deşi, iniţial inculpatul Ş.L. îl ţinea la curent cu activitatea firmei. În luna august 2007, când inculpatul A.C. a aflat de la nepotul său şi de la reprezentanţii SC F.L.R. IFN SA că au apărut restanţe la contractul de leasing, i-ar fi solicitat inculpatului Ş.L. să-l scoată din societate pe nepotul său, rămânând, ca administrator, verişoara acestuia, martorul M. (fostă G.) G.A.

Referitor la modul cum au fost preluate utilajele de către SC C. SRL de la SC A.S. SRL, inculpatul A.C. a declarat că ar avea cunoştinţă doar inculpaţii Ş.L. şi Ş.R., deoarece el nu a discutat cu acesta din urmă şi nu ştia că deţine o firmă.

Având în vedere că aceste aspecte din declaraţiile inculpatului A.C. au fost contrazise de probatoriul administrat, acestea au fost înlăturate din ansamblul probatoriu, ca fiind neveridice şi nesusţinute de probatoriul cauzei.

Aşadar, s-a reţinut că depoziţiile inculpatului A.C. se coroborează numai în parte cu întreg probatoriul administrat în cauză, împrejurare în raport de care s-a constatat că devin incidente dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., în baza cărora declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

De asemenea, având în vedere că, potrivit teoriei şi practicii judiciare, depoziţiile inculpatului sunt retractabile şi divizibile, instanţa de fond a reţinut din declaraţiile inculpatului doar acele aspecte de fapt şi împrejurări care se coroborează şi susţin ansamblul probatoriu al cauzei.

În acelaşi timp, s-a constatat că la termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, inculpatul A.C. a precizat că doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Prin urmare, pentru inculpatul A.C., judecarea cauzei s-a făcut potrivit procedurii simplificate prevăzute de aceste dispoziţii legale.

La acelaşi termen de judecată, inculpatul Ş.R. a menţionat că nu doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., deoarece se consideră nevinovat.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi a fost legal citat pe parcursul procesului, inculpatul Ş.L. nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată. Din verificările efectuate, a rezultat că inculpatul Ş.L. nu figurează ca fiind decedat, reţinut sau arestat în altă cauză.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, instanţa de fond, potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.C., din infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

1. A. în drept, s-a constatat că fapta inculpatului A.C. constând în aceea că în luna mai 2007, împreună cu inculpaţii Ş.R. şi Ş.L., a constituit un grup infracţional având ca scop inducerea în eroare a părţii civile, societatea de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii contractului de leasing nr. 1398 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4499 în data de 23 mai 2007, privind finanţarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu în cuantum de 1.144.869 de euro (5.149.048 de lei) reprezentând capital nefacturat rămas de plată la data rezilierii contractului şi penalităţi de întârziere de 0,25% aferente acestui capital calculate până la data de 12 iunie 2013, determinându-l şi pe martorul A.F.B. să semneze, cu bună credinţă, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL coordonată în fapt de inculpaţii A.C. şi Ş.L., prejudiciul nefiind recuperat până în prezent - întruneşte, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, rap. la art. 323 C. pen.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, s-a observat că elementul material constă în activitatea de constituire a grupului infracţional, în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, alături de inculpaţii Ş.R. şi Ş.L., cu ultimul aflându-se în relaţii de prietenie, relaţie care a reprezentat liantul care a condus la constituirea grupului de către inculpaţi.

Urmarea imediată a infracţiunii a constat într-o certă stare de pericol social ce rezultă din însăşi constituirea grupului, periculozitate dublată prin comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a rezultat din ansamblul probatoriu administrat în cauză.

De asemenea, s-a observat că latura subiectivă a infracţiunii este realizată sub forma intenţiei directe reglementate de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost stabilită inculpatului A.C., s-au avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei, persoana inculpatului, precum şi atitudinea procesuală adoptată de acesta după săvârşirea faptei.

Astfel, pe de o parte, instanţa de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate - relaţiile sociale atât cele privind convieţuirea socială, cât şi cele ocrotite prin incriminarea faptei de înşelăciune care a constituit scopul constituirii grupului infracţional - urmările acesteia - crearea unui prejudiciu deosebit de important, mai mare de 200.000 de lei, în dauna părţii civile, al cărei cuantum total a determinat reţinerea formei agravante a infracţiunii prin reţinerea consecinţelor deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen., precum şi împrejurarea constând în aceea că inculpatul nu a depus minime diligenţe în vederea achitării contravalorii prejudiciului produs prin fapta sa.

De asemenea, Tribunalul nu a acordat eficienţa probatorie cuvenită şi împrejurării constând în aceea că inculpatul A.C., sub pretextul unor probleme anterioare cu o anumită firmă pe care a deţinut-o, nu a dorit să apară în documentele societăţii SC C. SRL, demers prin care, de fapt, inculpatul nu a urmărit decât să obţină un mod cât mai facil de a-şi minimaliza sau chiar neutraliza orice fel de participaţie de natură penală în desfăşurarea activităţilor prin intermediul cărora, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a indus în eroare societatea de leasing.

În acelaşi timp, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de natură economică, respectiv abuz în serviciu săvârşit în formă calificată şi în formă continuată.

Totodată, având în vedere că la termenul din data de 04 septembrie 2013, inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., arătând că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea altor mijloace de probă, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, Tribunalul a dat deplină eficienţă dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora a pronunţat condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

În acest context, s-au făcut următoarele precizări:

Având în vedere că împrejurarea de fapt a recunoaşterii de către inculpat a săvârşirii faptei şi a modalităţii sale de comitere a fost evidenţiată prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., această atitudine procesuală a inculpatului nu a mai putut fi valorificată ca reprezentând circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece ar fi însemnat ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, ceea ce, în opinia instanţei, nu a fost în intenţia legiuitorului. Mai mult decât atât, s-a apreciat că, în condiţiile existenţei acordului de vinovăţie al inculpatului, art. 320¹ C. proc. pen. se aplică cu prioritate faţă de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece, din punct de vedere procedural, conduce la soluţionarea cu celeritate a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului substanţial, constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă. Aşadar, s-a apreciat că, dintr-un anume punct de vedere, aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor speciale prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. în raport de prevederile generale cuprinse în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. corespunde principiului "specialia generalibus derogant" potrivit căruia normele juridice speciale derogă de la normele juridice generale şi se vor aplica în consecinţă.

De asemenea, s-a apreciat că împrejurările invocate de inculpat - constând în aceea că are o situaţie familială dificilă şi că în timpul executării pedepsei în penitenciar a avut un comportament foarte bun, fiind recompensat, precum şi că, la nivel exclusiv declarativ, este de acord să achite o parte din contravaloarea prejudiciului cauzat părţii civile - nu sunt de natură a constitui circumstanţe atenuante nici în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. - deoarece inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea unei infracţiuni de natură economică - nici în sensul art. 74 alin. (2) C. pen. - întrucât inculpatul a comis o infracţiune în scopul facilitării săvârşirii alteia.

În acelaşi timp, instanţa a reţinut că, iniţial, inculpatul a adoptat o atitudine procesuală oscilantă, de recunoaştere parţială a faptelor, iar prejudiciul deosebit de însemnat produs în patrimoniul părţii civile nu este deloc de neglijat din perspectiva analizării potenţialului criminogen al inculpatului, cu relevanţă certă asupra imposibilităţii a reţinerii circumstanţelor atenuante în ceea ce îl priveşte.

În aceste împrejurări, instanţa de fond a constatat că în cauză nu devin aplicabile prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen. referitoare la reţinerea, în mod real şi efectiv, iar nu doar teoretic şi iluzoriu, deci formal, a acestor circumstanţe atenuante.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, la stabilirea în concret a cuantumului pedepsei, instanţa de fond a acordat acestor împrejurări importanţa cuvenită, stabilind astfel o pedeapsă orientată către maximul special prevăzut de lege.

Aşadar, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, Tribunalul, potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită şi aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative şi sancţionatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului s-a realizat atât în baza art. 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a Protocoalelor adiţionale la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Totodată, faţă de jurisprudenţa Curţii Europene în materie, s-a avut în vedere şi Decizia nr. LXXTV (74) pronunţată în data de 5 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că "dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.", decizie care, potrivit art. 414⁵ alin. (4) C. proc. pen., este obligatorie, urmând astfel ca instanţa de fond să îi dea deplină eficienţă juridică în soluţionarea prezentei cauze.

Astfel, în raport de natura şi gravitatea deosebită a faptelor săvârşite, instanţa de fond a apreciat că în cauză se impune interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege, inculpatul devenind nedemn a exercita dreptul de a-şi exprima opţiunile electorale; prin urmare, instanţa de fond apreciază că măsura dispusă este proporţională şi justificată faţă de scopul limitării exerciţiului acestui drept.

Prin urmare, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

1. B. În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A.C. constând în aceea că în luna mai 2007, împreună cu inculpaţii Ş.R. şi Ş.L., a constituit un grup infracţional având ca scop inducerea în eroare a părţii civile, societatea de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii contractului de leasing nr. 1398 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4499 în data de 23 mai 2007, privind finanţarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu în cuantum de 1.144.869 de euro (5.149.048 de lei) reprezentând capital nefacturat rămas de plată la data rezilierii contractului şi penalităţi de întârziere de 0,25% aferente acestui capital calculate până la data de 12 iunie 2013, determinându-l şi pe martorul A.F.B. să semneze, cu bună credinţă, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL coordonată în fapt de inculpaţii A.C. şi Ş.L., prejudiciu nerecuperat până în prezent - întruneşte, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, s-a observat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în modalitatea normativă alternativă a acţiunii de inducere şi menţinere în eroare a părţii civile prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări false, mincinoase - inexistenţa în realitate a utilajelor de construcţii a căror contravaloare a fost achitată de societatea de leasing societăţii furnizoare - prin care inculpatul a urmărit şi a reuşit să o convingă, în calitate de finanţator, a crede ca fiind reală împrejurarea de fapt inexistentă şi astfel a încheia contractele de leasing financiar şi de vânzare-cumpărare a utilajelor de construcţii, astfel că, dacă ar fi cunoscut situaţia reală, partea civilă nu ar fi încheiat acele contracte cu societăţile administrate, una dintre ele - în fapt - de inculpatul A.C., iar cealaltă - în drept şi în fapt - de inculpatul Ş.R.

Urmarea imediată a infracţiunii a constat în producerea unui prejudiciu al cărui cuantum este mai mare de 200.000 de lei, compus din contravaloarea ratelor de leasing neachitate şi penalităţile de întârziere aferente, sumă de bani obţinută de inculpaţi în mod fraudulos, prin fapta de inducere şi menţinere în eroare a societăţii de leasing.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a rezultat din ansamblul probatoriu administrat în cauză.

De asemenea, s-a observat că latura subiectivă a infracţiunii este realizată sub forma intenţiei directe reglementate de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv crearea unui prejudiciu societăţii de leasing prin neîndeplinirea obligaţiei de achitare a ratelor de leasing, şi urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.

Având în vedere că acţiunea de inducere în eroare a fost săvârşită cu ocazia încheierii unor contracte de leasing financiar şi de vânzare-cumpărare a unor utilaje de construcţii, instanţa de fond a constatat că inculpatul A.C. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune în modalitatea prevăzută la alin. (3) al art. 215 C. pen., respectiv inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Astfel, potrivit clauzelor contractuale, respectiv art. 6.1 din contractul de leasing financiar, finanţatorul l-a împuternicit pe utilizator să primească bunurile, utilizatorul asumându-şi obligaţia de a primi bunul de la furnizor - împrejurare de care inculpaţii au profitat în vederea prejudicierii societăţii de leasing, prin aceea că, de bună-credinţă fiind, societatea de leasing nu a verificat existenţa în fapt a utilajelor, situaţie existentă încă de la momentul încheierii celor două contracte. Totodată, s-a reţinut că acele contracte - care constituie situaţia premisă a acestei modalităţi a infracţiunii - au fost încheiate de părţile contractante, împrejurare de fapt confirmată inclusiv prin depoziţiile martorilor. Eroarea provocată de inculpat - prin prezentarea ca adevărată a împrejurării false a inexistenţei în realitate a utilajelor - a avut un rol determinant în încheierea contractelor, eroare în lipsa căreia partea civilă nu ar fi încheiat contractele în condiţiile stipulate.

Astfel, s-a observat că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele două cerinţe esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii săvârşite în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.

Din probele administrate, astfel cum acestea au fost anterior analizate, s-a mai reţinut că inculpatul A.C. nu a săvârşit infracţiunea în forma agravantă prevăzută la alin. (2) al art. 215 C. pen., întrucât nu rezultă că inculpatul s-ar fi folosit de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, ci i-a indus în eroare pe reprezentanţii părţii civile cu ocazia încheierii unor contracte în cadrul cărora a figurat, ca reprezentant al societăţii utilizatoare, martorul A.F.B. - aspecte reale - confirmate inclusiv prin documentele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind situaţia juridică a firmei SC C. SRL.

Pentru aceste motive, Tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.C., din infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei stabilite inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei, persoana inculpatului, precum şi atitudinea procesuală adoptată de acesta după săvârşirea faptei.

Astfel, pe de o parte, a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate - relaţiile sociale atât cele privind convieţuirea socială, cât şi cele ocrotite prin incriminarea faptei de înşelăciune care a constituit scopul constituirii grupului infracţional - urmările acesteia - crearea unui prejudiciu deosebit de important, mai mare de 200.000 de lei, în dauna părţii civile, al cărei cuantum total a determinat reţinerea formei agravante a infracţiunii prin reţinerea consecinţelor deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen., precum şi împrejurarea constând în aceea că inculpatul nu a depus minime diligente în vederea achitării contravalorii prejudiciului produs prin fapta sa.

De asemenea, prima instanţă a acordat eficienţa probatorie cuvenită şi împrejurării constând în aceea că inculpatul A.C., sub pretextul unor probleme anterioare cu o anumită firmă pe care a deţinut-o, nu a dorit să apară în documentele societăţii SC C. SRL, demers prin care, de fapt, inculpatul nu a urmărit decât să obţină un mod cât mai facil de a-şi minimaliza sau chiar neutraliza orice fel de participaţie de natură penală, în desfăşurarea activităţilor prin intermediul cărora a indus în eroare societatea de leasing.

În acelaşi timp, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de natură economică, respectiv abuz în serviciu săvârşit în formă calificată şi în formă continuată.

Totodată, având în vedere că la termenul din data de 04 septembrie 2013, inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., arătând că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea altor mijloace de probă, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, instanţa de fond a da deplină eficienţă dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., pronunţând condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, limite care, în cazul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, sunt de la 6 ani şi 8 luni închisoare la 13 ani şi 4 luni închisoare.

De asemenea, faţă de aspectele anterior analizate şi în ceea ce priveşte această faptă, s-a considerat că nu devin aplicabile prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen. referitoare la reţinerea circumstanţelor atenuante.

Aşadar, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, Tribunalul, potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită şi aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative şi sancţionatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 215 alin. (5) C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de acest text de lege, este obligatorie aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, conform art. 65 alin. (2) şi 3 C. pen.

În consecinţă, pentru aceleaşi considerente anterior reţinute, în temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale. Prin urmare, în baza art. 71 C. pen., i s-a inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

1. C. În drept, s-a constat că fapta inculpatului A.C. constând în aceea că în luna mai 2007, împreună cu inculpaţii Ş.R. şi Ş.L., a constituit un grup infracţional având ca scop inducerea în eroare a părţii civile, societatea de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii contractului de leasing nr. 1398 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4499 în data de 23 mai 2007, privind finanţarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu în cuantum de 1.144.869 de euro (5.149.048 de lei) reprezentând capital nefacturat rămas de plată la data rezilierii contractului şi penalităţi de întârziere de 0,25% aferente acestui capital calculate până la data de 12 iunie 2013, determinându-l şi pe martorul A.F.B. să semneze, cu bună credinţă, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL coordonată în fapt de inculpaţii A.C. şi Ş.L., prejudiciu nerecuperat până în prezent - întruneşte, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv, elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. (forma participaţiei penale improprii).

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, s-a observat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în activitatea de determinare de către inculpatul A.C., cu intenţie, a martorului A.F.B., nepotul său, să semneze, cu bună-credinţă, contractul de leasing financiar şi contractul de vânzare-cumpărare a 3 utilaje de construcţii, în calitate de reprezentant al SC C. SRL, societate coordonată în fapt de către inculpaţii A.C. şi Ş.R.. în acest fel, în sarcina inculpatului A.C. s-a reţinut participaţia penală improprie a instigării, având în vedere că prin acelaşi rechizitoriu, în baza art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus faţă de martorul A.F.B., neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; întrucât din cercetările efectuate a rezultat că acesta se afla în eroare de fapt cu privire la situaţia utilajelor, la momentul semnării contractului de leasing financiar.

Urmarea imediată a infracţiunii a constat în producerea unui prejudiciu al cărui cuantum este mai mare de 200.000 de lei, compus din contravaloarea ratelor de leasing neachitate şi penalităţile de întârziere aferente, sumă de bani obţinută de inculpaţi în mod fraudulos, prin fapta de inducere şi menţinere în eroare a societăţii de leasing.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a rezultat din ansamblul probatoriu administrat în cauză.

De asemenea, s-a constatat că latura subiectivă a infracţiunii este realizată sub forma intenţiei directe reglementate de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.

Având în vedere că acţiunea de inducere în eroare a fost săvârşită cu ocazia încheierii unor contracte de leasing financiar şi de vânzare-cumpărare a unor utilaje de construcţii, Tribunalul a constatat că inculpatul A.C. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune în modalitatea prevăzută la alin. (3) al art. 215 C. pen., respectiv inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Astfel, potrivit clauzelor contractuale, respectiv art. 6.1 din contractul de leasing financiar, finanţatorul l-a împuternicit pe utilizator să primească bunurile, utilizatorul asumându-şi obligaţia de a primi bunul de la furnizor - împrejurare de care inculpaţii au profitat în vederea prejudicierii societăţii de leasing, prin aceea că, de bună-credinţă fiind, societatea de leasing nu a verificat existenţa în fapt a utilajelor, situaţie existentă încă de la momentul încheierii celor două contracte. Totodată, s-a reţinut că acele contracte -care constituie situaţia premisă a acestei modalităţi a infracţiunii - au fost încheiate de părţile contractante, împrejurare de fapt confirmată inclusiv prin depoziţiile martorilor. Eroarea provocată de inculpat - prin prezentarea ca adevărată a împrejurării false a inexistenţei în realitate a utilajelor - a avut un rol determinant în încheierea contractelor, eroare în lipsa căreia partea civilă nu ar fi încheiat contractele în condiţiile stipulate.

Astfel, s-a observat că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele două cerinţe esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii săvârşite în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.

Din probele administrate, astfel cum acestea au fost anterior analizate, s-a mai reţinut că inculpatul A.C. nu a săvârşit infracţiunea în forma agravantă prevăzută la alin. (2) al art. 215 C. pen., întrucât nu rezultă că inculpatul s-ar fi folosit de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, ci i-a indus în eroare pe reprezentanţii părţii civile cu ocazia încheierii unor contracte în cadrul cărora a figurat, ca reprezentant al societăţii utilizatoare, martorul A.F.B. - aspecte reale - confirmate inclusiv prin documentele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind situaţia juridică a firmei SC C. SRL.

Pentru aceste motive, instanţa de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.C., din infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei stabilite inculpatului A.C., instanţa de fond a avut în vedere aceleaşi criterii anterior expuse cu privire la persoana inculpatului, modalitatea de comitere a faptelor, atitudinea sa procesuală, reţinând că şi în această situaţie nu devin aplicabile prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen. referitoare la reţinerea circumstanţelor atenuante.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, la stabilirea în concret a cuantumului pedepsei, s-a acordat acestor împrejurări importanţa cuvenită, stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum a fost orientat către maximul special prevăzut de lege.

Aşadar, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, Tribunalul, potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C. pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. (forma participaţiei penale improprii) la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită şi aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative şi sancţionatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii inculpatului, s-a apreciat că aceasta trebuie realizată atât în baza art. 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a Protocoalelor adiţionale la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

În raport de natura şi gravitatea deosebită a faptelor săvârşite, s-a apreciat că în cauză se impune interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege, inculpatul devenind nedemn a exercita dreptul de a-şi exprima opţiunile electorale; astfel că s-a apreciat că măsura dispusă este proporţională şi justificată faţă de scopul limitării exerciţiului acestui drept.

Prin urmare, în baza art. 71 C. pen., instanţa de fond i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Analizând fişa de cazier judiciar actualizat al inculpatului A.C., s-a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17395/299/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare, pentru comiterea, în formă continuată, a complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că faptele au fost comise în perioada 1998 - 1999.

Totodată, s-a constatat că faptele din prezenta cauză au fost săvârşite în data de 23 mai 2007.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit toate faptele înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, fiind comise sub forma concursului real de infracţiuni, s-a observat că în cauză devin aplicabile prevederile art. 36 alin. (1) C. pen., în baza cărora, dacă cel condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35 C. pen.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că cele trei infracţiuni pentru care inculpatul A.C. este judecat în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17395/299/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (2) şi 3 C. pen., a contopit cele trei pedepse de 6 ani şi 6 luni închisoare, 10 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a aplicat inculpatului A.C. pedeapsa cea mai grea, acesta având de executat, în final, pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al vreunei societăţi comerciale, toate pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din durata pedepsei principale rezultante aplicate prin această sentinţă perioada executată de inculpatul A.C. din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv durata a reţinerii din data de 17 octombrie 2001, durata arestării preventive de la data de 20 decembrie 2001 până la data de 01 aprilie 2003 şi perioada executată de la data de 09 octombrie 2009 până la zi.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4986 din 27 martie 2009 emis în baza Sentinţei penale nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii corespunzător pedepsei principale rezultante aplicate prin prezenta sentinţă.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen. referitoare la executarea pedepsei în regim de detenţie.

S-a constatat că inculpatul A.C. este arestat în altă cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 189 C. proc. pen., inculpatul A.C. a fost obligat la plata sumei de 3.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în faza de cercetare judecătorească, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Serviciului de Asistenţă Judiciară din cadrul Baroului Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen., prin nereţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi a circumstanţelor reale şi personale, apreciindu-se că pedeapsa aplicată este mult prea mare şi vădit disproporţionată faţă de circumstanţele cauzei şi faţă de faptul că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, înţelegând să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., cât şi sub aspectul nededucerii detenţiei din Austria în vederea extrădării de la 02 septembrie 2009 la 09 octombrie 2009, având în vedere că mandatul nr. 4986 din 27 martie 2009 sub puterea căruia se află a fost modificat de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin admiterea contestaţiei la executare în Dosarul nr. 9986/302/2010.

Cu privire la prejudiciul cauzat, inculpatul a arătat că acesta urmează a fi stabilit de instanţă, iar inculpatul doreşte să achite partea ce-i revine, însă nu are cine să-l ajute, fiind necesar să se angajeze pentru a obţine venituri.

În finalul expunerii, acesta a solicitat ca instanţa de prim control să dispună redozarea pedepsei, în sensul de a se da eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a), b), c) C. pen., precum şi dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen., de a se avea în vedere circumstanţele reale şi personale ale inculpatului şi să aplice o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 300/A din data de 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală a fost admis apelul, a fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi rejudecând, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 36 alin. (3) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa rezultantă reţinerea din data de 17 octombrie 2001, durata arestului preventiv de la 20 decembrie 2001 la 01 aprilie 2003 şi de la 02 septembrie 2009 la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti, examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (3) C. proc. pen., a apreciat apelul inculpatului ca fiind întemeiat, în parte, pentru considerentele următoare:

Instanţa de apel a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică sub toate aspectele, cu excepţia aplicării art. 88 C. pen., astfel:

În fapt, în esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în luna mai a anului 2007, inculpaţii Ş.R., A.C. şi Ş.L. au constituit un grup infracţional având ca scop inducerea în eroare a societăţii de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii unui contract de leasing la data de 23 mai 2007, privind finanţarea unor utilaje inexistente, producând un prejudiciu de 341.530 de euro; totodată, inculpaţii A.C. şi Ş.L. l-au determinat pe martorul A.F.B. să semneze, cu bună credinţă, contractul de leasing, în calitate de reprezentant al SC C. SRL.

În acord cu prima instanţă, instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv plângerea şi declaraţiile părţii civile; actele aferente contractului de leasing; verificarea utilajelor prin Centrul de cooperare poliţienească internaţională; declaraţiile inculpaţilor; depoziţiile martorilor; actele emise de Oficiul Registrului Comerţului; actele privind conturile bancare ale firmelor; actele privind controalele organelor fiscale; alte înscrisuri.

În faţa primei instanţe, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, cauza fiind judecată conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În drept, s-a apreciat că, faptele inculpatului, descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen.

S-a mai menţionat că prima instanţă a analizat corespunzător elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate, cu referire la latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunilor şi totodată, că în privinţa individualizării judiciare a pedepselor aplicate, criticile inculpatului nu sunt întemeiate.

S-a avut în vedere gravitatea ridicată a faptelor inculpatului, care a săvârşit o infracţiune de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, precum şi o altă infracţiune de instigare la această infracţiune, în forma participaţiei improprii, producând un prejudiciu foarte mare. Totodată, un alt aspect ce relevă periculozitatea inculpatului şi a faptelor săvârşite este împrejurarea că aceasta s-a asociat cu alţi inculpaţi din cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, împrejurare de natură să sporească şi şansele de reuşită a activităţii infracţionale, dar şi să îngreuneze tragerea la răspundere penală a autorilor.

De asemenea, s-a avut în vedere şi că inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, după care a săvârşit şi faptele ce fac obiectul prezentului dosar, dând dovadă de perseverenţă infracţională.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat că pedepsele aplicate de către prima instanţă sunt necesare şi suficiente pentru atingerea scopului pedepselor, respectiv prevenirea săvârşirii altor infracţiuni, precum şi pentru ca inculpatul să aibă răgazul necesar pentru formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. în favoarea inculpatului. Astfel, în privinţa circumstanţei prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a constatat că, de fapt, inculpatul a avut o conduită antisocială înainte de săvârşirea faptelor, săvârşind şi alte infracţiuni grave pentru ca a fost condamnat definitiv.

În privinţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a constatat că aceasta nu se poate aplica inculpatului, în condiţiile în care nu a făcut nici un efort, după săvârşirea infracţiunilor şi până în prezent, pentru recuperarea măcar a unei părţi din paguba creată părţii vătămate, iar în privinţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., că de asemenea nu poate fi reţinută, având în vedere că atitudinea de recunoaşterea a inculpatului a primit deja valenţa cuvenită prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., aceeaşi împrejurare neputând constitui temei pentru două reduceri a pedepsei aplicate, astfel cum este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.

A mai apreciat instanţa de apel că în mod corect a contopit prima instanţă pedepsele aplicate cu pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17395/299/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, fără a aplica vreun spor.

Totuşi, s-a apreciat că apelul inculpatului este fondat sub aspectul omisiunii primei instanţe de a deduce perioada executată de inculpat în Austria, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române în executarea Sentinţei penale nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17395/299/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 447 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 964 din 20 iulie 2010 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare, a fost admisă contestaţia la executare formulată de către inculpat şi s-a dispus deducerea din pedeapsa de 9 ani închisoare a perioadei executate în Austria, de la 02 septembrie 2009 la 09 octombrie 2009.

Faţă de cele reţinute, instanţa de apel a admis apelul declarat de inculpat şi a dedus din pedeapsa rezultantă perioada sus-menţionată.

Împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 24 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul A.C., la data de 05 noiembrie 2013.

Prin motivele scrise de recurs, înregistrate la data de 03 martie 2014, inculpatul a invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 20 C. proc. pen. anterior. Totodată, a depus precizări în scris la motivele de recurs solicitând menţinerea liberării condiţionate.

Cu prilejul dezbaterilor, în temeiul art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, a solicitat reindividualizarea pedepselor şi aplicarea unei pedepse prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a legii noi şi reducerea cuantumului pedepselor. Cu privire la fapta prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 în modalitatea modificată prin noul C. pen. a susţinut că aceasta nu se mai regăseşte în art. 367 C. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 20 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind învestită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen..

În acest context, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor tranzitorii din legea de punere în aplicare a Codului de Procedură penală, respectiv dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursul ce face obiectul prezentei cauze se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, fiind declarat împotriva unei hotărâri care a fost supusă apelului potrivit legii vechi, aşa încât rămâne în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată la data de 24 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul a fost declarat de inculpat la data de 05 noiembrie 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Aşadar, obiectul judecăţii în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, aşa încât instanţa de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Examinând recursul formulat de inculpatul A.C. conform dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele motive:

Potrivit art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul nu a depus motivele de recurs cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile anterior menţionate, acestea fiind depuse la data de 03 martie 2014, în condiţiile în care primul termen de judecată stabilit pentru judecarea recursului a fost 07 martie 2014, astfel că ultima zi de depunere a motivelor de recurs era 01 martie 2014.

Conform art. 385¹⁰ alin 21 C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 385¹⁰ C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Astfel, deşi cazul de casare invocat de inculpat prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior face parte dintre cele care pot fi examinate din oficiu, Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu intră sub incidenţa acestui caz de casare.

Sub acest aspect, constată că, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului inculpat de reindividualizare a cuantumului pedepsei prin luarea în considerare a circumstanţelor atenuante în favoarea sa, Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei se realizează de către instanţa de fond pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. anterior, implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Din această perspectivă motivele de recurs care tind a antama situaţia de fapt sunt neîntemeiate prin raportare la faptul că acestea nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, de înşelăciune şi de instigare la înşelăciune, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru acestea.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului şi limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând aşadar criteriul aprecierii în concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare, se constată următoarele:

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.C., elementele situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi menţinute în apel, nu relevă realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de 367 alin. (1) C. pen., constând în constituirea unui grup infracţional organizat.

Astfel, s-a reţinut că fapta inculpatului A.C. de constituire a unui grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. anterior, constă în aceea că, în luna mai 2007, împreună cu inculpaţii Ş.R. şi Ş.L., a constituit un grup infracţional având ca scop inducerea în eroare a părţii civile, societatea de leasing SC F.L.R. IFN SA, cu prilejul încheierii contractului de leasing nr. 1398 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4499 în data de 23 mai 2007.

Potrivit art. 323 C. pen. anterior, fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei Ieşi, un grup infracţional organizat se pedepseşte după caz, potrivit art. 167 sau art. 323 C. pen.

Noţiunea "grup infracţional organizat" este definită în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Teza finală a art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prevedea că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni, şi care nu are continuitate sau structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Prin art. 126 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. a fost abrogat art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

De asemenea, infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. anterior, nu se mai regăseşte în C. pen., legiuitorul incriminând prin art. 367 C. pen. constituirea unui grup infracţional organizat, fapta constând în iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Alin. (6) al aceluiaşi articol defineşte grupul infracţional organizat ca fiind grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Analizând conţinutul noii incriminări, se constată că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru existenţa grupului infracţional organizat, Înalta Curte constată că elementele concrete ale situaţiei de fapt nu au corespondent în cerinţele impuse pluralităţii constituite, astfel cum a fost definită în alin. (6) al art. 367 C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că situaţia de fapt anterior menţionată relevă că grupul a fost constituit ocazional, în scopul comiterii imediate a unei infracţiuni de înşelăciune şi nu a avut continuitate în timp.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui grup constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat astfel cum prevede art. 367 alin. (6) C. pen. şi, în acest context devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive.

Faţă de aceste considerente, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 alin. (1) din C. pen. anterior reţinută în sarcina inculpatului A.C., Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 4 C. pen., constând că este dezincriminată, astfel că, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., va achita pe inculpat pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, în cele două reglementări succesive, se constată că există unele deosebiri, astfel:

Potrivit alin. (1) al art. 215 C. pen. anterior, "inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani."

Alin. (3) prevede o variantă specială a modalităţii tip şi anume "inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."

Potrivit alin. (5) înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În noul C. pen., în prezent în vigoare, infracţiunea de înşelăciune este incriminată în art. 244, după cum urmează:

"(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală."

În primul rând se impune observaţia că legea nouă prevede posibilitatea împăcării părţilor, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale însă, în cauză, nu poate opera acest motiv de încetare a procesului penal dat fiind faptul că nu a existat o astfel de manifestare de voinţă din partea inculpatului şi a părţii civile.

Totodată, se observă că înşelăciunea săvârşită în condiţiile încheierii unui contract sau al executării acestuia precum şi varianta agravată prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen. anterior nu au mai fost menţinute prin noua reglementare, însă acesta nu conduce la concluzia dezincriminării faptei, care potrivit noului C. pen. se încadrează în art. 244 alin. (1) şi (2).

Fapta prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior reţinută în sarcina inculpatului era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani închisoare, limite reduse ca efect al reţinerii art. 320¹ C. proc. pen. anterior, la 6 ani şi 8 luni şi respectiv 13 ani şi 4 luni închisoare.

În raport cu aceste limite, recurentului inculpat i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, precum şi pedeapsa de 10 arii şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior.

Dispoziţiile art. 25 C. pen. anterior se regăsesc în prezent, cu acelaşi conţinut, în cuprinsul art. 47 C. pen., iar cele prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior se regăsesc în noul C. pen. la art. 52.

În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, se constată că nu există diferenţe între art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleaşi condiţii de reglementare.

În prezent, fapta de înşelăciune este incriminată în art. 244 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, limitele în situaţia reţinerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen. fiind între 4 luni şi 2 ani închisoare.

Prin urmare, potrivit legii noi atât minimul cât şi maximul prevăzute de legea veche au fost reduse.

Deşi legea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică, astfel că în baza art. 5 C. pen. şi art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat din art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., precum şi schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat din art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 52 C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen..

Cât priveşte stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ţinând seama de noile limite de pedeapsă.

Ca efect al aplicării legii penale mai blânde în speţă va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporţionalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de fond şi instanţa de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

În atare situaţie, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare, orientată către maximul special prevăzut de lege, rezultat ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

Ţinând seama de principiile anterior menţionate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de câte un 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul A.C. a infracţiunilor prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. şi de art. 52 C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen., de asemenea, rezultat ca efect al aplicării dispoziţiilor de reducere prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Având în vedere că aceste infracţiuni sunt concurente cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţa de recurs va face aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. pen.

Regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. prevede că la pedeapsa cea mai grea se impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Astfel, în baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. se va aplica inculpatului A.C. pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la care adaugă un spor de un an, reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare stabilite prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul A.C. să execute în final pedeapsa de 10 ani închisoare.

Referitor la pedepsele complementare şi accesorii instanţa de recurs va avea în vedere dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Cum legea nouă este mai favorabilă, se observă că, potrivit art. 244 alin. (1) C. pen., fapta de înşelăciune nu prevede aplicarea de pedepse complementare şi nici instanţa nu apreciază ca fiind necesară aplicarea lor, ca urmare, şi pedepsele accesorii sunt excluse de la aplicare.

Prin urmare, Înalta Curte va înlătura pedepsele complementare, precum şi pedepsele accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că recursul formulat de inculpat este fondat din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 24 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa, în parte, decizia mai sus menţionată şi Sentinţa penală nr. 648 din 09 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.C. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior;

- pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, pentru instigare la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior;

- pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Se va face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 17 cu referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. anterior.

Se va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen..

În baza art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

De asemenea, va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 52 C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen..

În baza art. 52 C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

Totodată, în baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la care se va adăuga un spor de un an, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta decizie, inculpatul A.C. urmând să execute în final pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, se vor înlătură pedepsele complementare, precum şi pedepsele accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior.

De asemenea, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate şi totodată, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.C. durata reţinerii din data de 17 octombrie 2001 şi ceea ce s-a executat de la 20 decembrie 2001 la 01 aprilie 2003 şi de la 02 septembrie 2009 la 24 decembrie 2013.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 24 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează, în parte, decizia mai sus menţionată şi Sentinţa penală nr. 648 din 09 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.C. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior;

- pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 6 ani, pentru instigare la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior;

- pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 17 cu referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpat pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. anterior.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior în art. 52 C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen..

În baza art. 52 C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la care adaugă un spor de un an, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta decizie, inculpatul A.C. urmând să execute în final pedeapsa de 10 ani închisoare.

Înlătură pedepsele complementare, precum şi pedepsele accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Deduce din durata pedepsei rezultante perioada executată de inculpatul A.C., respectiv reţinerea din data de 17 octombrie 2001 şi ceea ce s-a executat de la 20 decembrie 2001 la 01 aprilie 2003 şi de la 02 septembrie 2009 la 24 decembrie 2013.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 1897/2014. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 1801/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1925/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1923/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1897/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1801/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1802/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)