ICCJ. Decizia nr. 1897/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1897/2014
Dosar nr. 4803/108/2012
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 52 din 14 februarie 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat fiecare din inculpaţii S.B. şi H.S.T., la câte:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În condiţiile art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege şi art. 64 lit. b), c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 81, 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpaţilor şi a fixat acestora un termen de încercare de 5 ani. S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii. în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la fiecare inculpat, suma de câte 300 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului suma de câte 600 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut în fapt, următoarele:
În noaptea de 13 din 14 aprilie 2012, inculpaţii S.B. şi H.S.T. - agenţi principali de poliţie în cadrul Poliţiei Rutiere Arad, efectuau serviciul de patrulă pe accidente, conform planificării existente la nivelul unităţii în care funcţionează.
Conform procedurii legale, în jurul orelor 2:00, cei doi s-au deplasat la un accident în zona localităţii Sâmpetru German, jud. Arad. Cu ocazia respectivă, la faţa locului, inculpaţii S.B. şi H.S.T. au oprit în trafic un singur autoturism, marca D. având nr. de înmatriculare X, condus de către numitul B.V.M.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că şoferul oprit în trafic nu avea asupra sa permisul de conducere, motiv pentru care i-au fost reţinute acestuia certificatul de înmatriculare şi asigurarea autovehiculul, fără a se întocmi acte constatatoare în acest sens, solicitându-i-se acestuia să se prezinte la poliţie, fără a se preciza unde anume şi pe cine să caute.
Ulterior, denunţătorul s-a interesat atât la postul de politie Secusigiu, cât şi la ofiţerul de serviciu din cadrul Serviciului Rutier Arad, despre numele agenţilor care l-au oprit în trafic, luând legătura în acest sens şi cu martorul C.M., coleg al celor doi învinuiţi, pe care îl cunoscuse anterior şi căruia i-a povestit cele petrecute, rugându-l totodată să se intereseze de numele celor doi poliţişti care l-au oprit în trafic în data respectivă.
Astfel, în seara zilei de 17 aprilie 2012, în jurul orelor 19,30, prin intermediul învinuitului C.M., denunţătorul s-a întâlnit cu cei doi agenţi în sediul Serviciului Rutier Arad, ocazie cu care a avut loc o discuţie privată între învinuiţii S.B., H.S.T. şi C.M., în care primii doi au solicitat denunţătorului, prin intermediul învinuitului C., o sumă de bani, pentru restituirea documentelor şi pentru a nu i se întocmi acestuia dosar penal, aspect comunicat ulterior de către martorul C., numitului B.. Cu această ocazie au şi fost remise inculpatului C. documentele denunţătorului, pentru a fi restituite acestuia din urmă, însă numai după obţinerea unui folos şi dacă «merită».
C.M. i-a spus denunţătorului să facă rost de 600 lei, fără a se putea stabili cu exactitate dacă această sumă a fost precizată de inculpaţi sau a fost stabilită de martor.
A doua zi, respectiv în seara zilei de 19 aprilie 2012, în jurul orelor 20.00, denunţătorul s-a întâlnit din nou cu învinuitul C.M., în zona Podgoria, acesta din urmă reiterând cererea celor doi agenţi, înţelegându-se totodată să se întâlnească pentru predarea efectivă a banilor a doua zi, momentul întâlnirii urmând a fi stabilit telefonic.
Fată de cele menţionate anterior, denunţătorul s-a prezentat în dimineaţa zilei de 20 aprilie 2012 la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Arad pentru a sesiza cele întâmplate, aspectele sesizate de către denunţătorul B.V.M. fiind confirmate şi de o înregistrare audio efectuată de acesta, cu ocazia întâlnirii cu C.M., din seara zilei de 19 aprilie 2012, înregistrare pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală cu ocazia sesizării.
În acest context s-a dispus autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental a discuţiilor care urmau să se poarte între denunţător şi inculpaţi.
În acest sens, în cursul zilei de 20 aprilie 2012, după ce denunţătorul a fost contactat telefonic de mai multe ori de către numitul C.M., cei doi s-au întâlnit, în jurul orelor 14,00, în centrul oraşului Curtici, unde domiciliază martorul, care de altfel l-a şi aşteptat pe B.V.M. cu maşina personală, ocazie cu care denunţătorul i-a remis numitului C.M. suma de 600 lei, după ce anterior, la solicitarea acestuia din urmă, denunţătorul a schimbat bancnotele pe care le-a avut iniţial asupra sa, într-un magazin alimentar, în bancnote de altă valoare, având alte serii.
Ulterior cei doi s-au deplasat cu autoturismul numitului C.M. în Arad, unde acesta din urmă trebuia să se întâlnească cu inculpaţii S.B. şi H.S.T., pentru a le remite suma de bani primită.
La intervenţia organelor de urmărire penală, numitul C.M. a acceptat colaborarea cu acestea, pentru a dovedi aspectul că banii primiţi de la denunţător nu-i erau destinaţi, suma de bani urmând să fie remisă agenţilor de poliţie S.B. şi H.S.T.
În acest sens, în jurul orelor 17,00 numitul C.M. l-a contactat telefonic pe numitul S.B. căruia i-a sugerat că a primit banii de la denunţător, stabilind cu acesta să se întâlnească, în vederea remiterii banilor, în jurul orelor 19,30 la Staţia PECO de lângă Poliţia rutieră, S.B. solicitându-i telefonic învinuitului C.M. să vină împreună cu denunţătorul.
În jurul orelor 19,30 însă a avut loc o altă discuţie telefonică între cei doi, în care au stabilit să se întâlnească în biroul inculpatului S. din cadrul Poliţiei Rutiere, însă în momentul în care numitul C. împreună cu numitul B., s-au deplasat înspre poliţie, cei doi s-au întâlnit în colţul instituţiei cu inculpatul H., care se afla în maşina sa parcată în zona respectivă, la scurt timp sosind la faţa locului şi inculpatul S.B..
Cu aceea ocazie numitul C.M. i-a oferit inculpatului S. suma de 600 lei, acesta spunându-i să dea banii inculpatului H.S.T., după care s-a angajat într-o discuţie cu denunţătorul, reproşându-i acestuia faptul că ar fi fost pe la domiciliul socrilor săi pentru a întreba despre inculpat.
În acest timp, prin portiera deschisă din partea dreaptă faţă a autoturismului, C.M. a remis suma de 600 lei inculpatului H., spunând cu această ocazie "(...) uite aicea, pentru tine şi pentru B. de la asta referindu-se la denunţător - şase ai (...) tri/tri".
După remiterea sumei de bani, C.M. a predat denunţătorului documentele reţinute de inculpaţi.
Imediat, după aceasta inculpatul H. a plecat de la faţa locului, la volanul autoturismului său, astfel că la intervenţia procurorului şi a DGA-ului, în zonă se mai aflau numitul C.M., inculpatul S.B. şi denunţătorul.
Inculpaţii S.B. şi H.S.T. nu au recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina lor, arătând că nu au solicitat şi primit vreo sumă de bani de la denunţător sau de la numitul C.M. pentru a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de serviciu.
Din analiza ansamblului probelor administrate în cauză prima instanţă a reţinut că rezultă, fără dubiu săvârşirea faptei de luare de mită de către cei doi învinuiţi.
O apărare invocată de inculpaţi prin intermediul apărătorilor a fost aceea că probele au fost obţinute ilegal prin încălcarea dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen., respectiv faptul că martorul C., a fost determinat prin ameninţare de organele de urmărire penală să predea banii celor doi inculpaţi, pentru ai provoca astfel să comită infracţiunea şi a se obţine prin înregistrări, probele necesare inculpării acestora. Analizând acest aspect, prima instanţa a constatat că o parte din afirmaţii sunt corecte dar nu pot duce la concluzia că probatoriul administrat este nul.
S-a reţinut că, din probatoriul administrat a rezultat că în acest caz, cele două condiţii nu sunt îndeplinite, deoarece inculpaţii au acceptat primirea unor foloase materiale pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu anterior sesizării organelor de urmărire penală, deci rezoluţia infracţională era luată şi nu a fost determinată de comportamentul martorului C. cu ocazia realizării flagrantului. Această concluzie a rezultat şi din înregistrările video unde se observă că inculpaţii nu au avut nici o nelămurire sau surprindere atunci când le-a fost oferită suma de bani, atitudinea lor fiind aceea că aşteptau primirea acestor bani.
Instanţa a mai reţinut că acţiunile de primire a banilor de către inculpaţi şi discuţiile purtate între aceştia şi denunţător sunt evidenţiate prin intermediul înregistrărilor video şi audio efectuate cu acea ocazie, operaţiunile fiind derulate conform dispoziţiilor legale procedurale.
Analizând starea de fapt reţinută, prima instanţă a constatat că fapta săvârşită de inculpaţi, care în calitate de agenţi ai Poliţiei rutiere Arad au solicitat o anumită sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, aşa cum a fost descrisă anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la forma de vinovăţie, prima instanţă a apreciat că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa a ţinut seama de: dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social concret al faptelor comise, de impactul acţiunii ilicite asupra opiniei publice, de persoana inculpaţilor, de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, în special, de împrejurările în care faptele au fost săvârşite.
B. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii.
Procurorul a solicitat, în privinţa ambilor inculpaţi, ca pedepsele principale aplicate să fie executate în detenţie sau executarea să fie suspendată sub supraveghere. Totodată a solicitat şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
Inculpaţii au solicitat să se dispună achitarea lor, fie pe temeiul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), fie pe cel prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).
Prin Decizia penală nr. 197/R din data de 14 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de inculpaţii H.S.T. şi S.B. împotriva Sentinţei penale nr. 52/2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4803/108/2012. A desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând cauza: în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaţilor S.B. şi H.S.T. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Din situaţia de fapt expusă în rechizitoriu a rezultat că inculpaţii S.B. şi H.S.T. (agenţi principali de poliţie în cadrul Poliţiei Rutiere Arad şi lucrători ai Poliţiei Judiciare) sunt acuzaţi că în perioada 17 - 19 aprilie 2012 au pretins, prin intermediul învinuitului C.M. (agent principal de poliţie, lucrător al Poliţiei Judiciare şi coleg al celor doi inculpaţi), de la martorul-denunţător B.V.M., o sumă de bani (al cărei cuantum nu l-au precizat), iar în data de 20 aprilie 2012 au primit de la martorul denunţător, prin intermediul învinuitului C.M., suma de 600 lei (câte 300 lei fiecare), pentru a nu efectua acte de cercetare penală faţă de martorul-denunţător B.V.M., suspectat de săvârşirea la data de 14 aprilie 2012 a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută în art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru a restitui martorului-denunţător certificatul de înmatriculare şi asigurarea autovehiculului (ridicate de la acesta cu ocazia opririi în trafic în data de 14 aprilie 2012).
Cronologic, activitatea de investigare a acestei infracţiuni, s-a desfăşurat astfel: în data de 20 aprilie 2012 martorul B.V.M. a denunţat fapta la Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad; în aceeaşi dată (20 aprilie 2012) s-a organizat o operaţiune de surprindere în flagrant, ocazie cu care martorul-denunţător s-a întâlnit cu învinuitul C.M. şi i-a remis acestuia suma de 600 lei, însă denunţătorul a predat alte bancnote decât cele marcate de către organele de urmărire penală; organele de urmărire penală au intervenit în momentul în care martorul-denunţător se afla în maşină cu învinuitul C.M. şi au constatat flagrantul.
În acest moment organele de urmărire penală au luat decizia să obţină probe şi împotriva inculpaţilor S.B. şi H.S.T., motiv pentru care l-au convins pe învinuitul C.M. să continue activitatea infracţională, respectiv să îl contacteze telefonic (în aceeaşi zi - 20 aprilie 2012, în jurul orei 17,00) pe inculpatul S.B., să-i sugereze acestuia că a primit banii de la denunţător şi să stabilească o întâlnire în vederea remiterii banilor. Mai mult, învinuitul C.M. a fost convins să participe activ la o nouă operaţiune de surprindere în flagrant (din aceeaşi zi - 20 aprilie 2012, ora 19,30), să ofere şi să remită suma de 600 lei inculpaţilor S.B. şi H.S.T. Flagrantul a eşuat, în sensul că, după ce învinuitul C.M. a lăsat banii pe bordul autovehiculului (afirmaţia aparţine învinuitului C.M. şi a fost făcută cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de apel) inculpatul H. a plecat de la faţa locului înainte de intervenţia organelor de urmărire penală, banii nefiind găsiţi.
Prin urmare, activitatea de investigare a faptelor are două momente principale: 1) denunţul martorului B.V.M. combinat cu flagrantul organizat pentru învinuitul C.M.; 2) activitatea infracţională ulterioară desfăşurată de învinuitul C.M. (la solicitarea organelor de urmărire penală) coroborată cu cel de-al doilea flagrant.
În opinia instanţei de apel, activitatea desfăşurată de învinuitul C.M., la solicitarea organelor de urmărire penală, a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit textului de lege menţionat "este oprit a determina o persoană (...) să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe".
În momentul în care organele de urmărire penală i-au solicitat colaborarea, numitul C.M. avea calitatea de învinuit, făcând chiar el obiectul cercetării penale alături de cei doi inculpaţi. Prin urmare, colaborarea acestuia nu s-a făcut în calitate de investigator sau colaborator sub acoperire, calitate în care, în baza autorizaţiei date de procuror şi în limitele stabilite, putea comite fapte de natură penală (respectiv, putea oferi şi remite sume de bani cu titlu de mită).
Procurorul susţine că învinuitul C.M. a colaborat de bună-voie, însă probele de la dosar infirmă această susţinere.
În realitate învinuitul C.M. a fost pus, în mod direct şi explicit, în faţa următoarei alternative: fie acceptă să continue săvârşirea infracţiunii şi să obţină probe împotriva celor doi inculpaţi, urmând ca drept răsplată să fie scos de sub urmărire penală şi să primească o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei, fie să nu colaboreze, urmând să fie trimis în judecată (cu riscul de a fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, care ar fi pus capăt carierei sale de poliţist). Această împrejurare rezultă foarte clar din discuţia telefonică purtată de învinuit cu o persoană (al cărei nume nu este menţionat în procesul verbal de redare) la data de 20 aprilie 2012, în jurul orei 16,00, discuţie care, se pare, a fost purtată în timp ce învinuitul se afla chiar în sediul unităţii de parchet şi de faţă cu procurorul de caz. Această discuţie se coroborează cu menţiunile din cuprinsul rechizitoriului, în sensul că învinuitul C.M. a fost scos de sub urmărire penală şi i s-a aplicat o amendă administrativă de 1000 de lei (10 milioane de lei vechi - sumă care apare menţionată în discuţia telefonică).
În acest context, instanţa de apel a apreciat că mijloacele de probă obţinute în baza activităţii infracţionale continuate de învinuitul C.M. trebuie excluse din materialul probator (inclusiv declaraţiile învinuitului C.M. date în faza de judecată, în calitate de martor, întrucât şi faţă de acestea există o suspiciune rezonabilă că pot fi influenţate de soluţia adoptată de procuror faţă de acesta - pentru C.M. soluţia de scoatere de sub urmărire penală nu este definitivă, aceasta poate fi infirmată şi se poate dispune trimiterea în judecată).
Mijloacele de probă rămase în urma operaţiunii de excludere (declaraţiile martorului-denunţător şi flagrantul organizat faţă de învinuitul C.M. - şi acesta parţial eşuat, întrucât banii, nu au fost găsiţi asupra învinuitului), oferă date în legătură cu activitatea presupus infracţională a învinuitului C.M. (care nu face obiectul trimiterii în judecată), nu şi faţă de acuzaţia adusă inculpaţilor, situaţie în care instanţa de apel a pronunţat achitarea inculpaţilor întrucât fapta imputată nu există.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpaţii H.S.T. şi S.B. împotriva Sentinţei penale nr. 52/2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4803/108/2012.
A fost desfiinţată sentinţa apelată şi rejudecând cauza: în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor S.B. şi H.S.T. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiaşi sentinţe.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cadrul de casare invocat fiind pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. Prin motivele scrise de recurs, s-a apreciat că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece probele care dovedesc vinovăţia inculpaţilor au fost obţinute în mod legal.
Ca urmare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală la data de 14 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de Parchet a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 decembrie 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat ca a doua cale ordinară de atac - doar la chestiuni de drept.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Cazul de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la situaţia de fapt şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. fiind abrogat, astfel, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt.
În cauză, instanţa de apel a reţinut că activitatea desfăşurată de martorul C.M., la solicitarea organelor de urmărire penală a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 68 alin. (2) C. proc. pen. Instanţa de apel a apreciat că mijloacele de probă obţinute în baza activităţii infracţionale continuate de martorul C.M. trebuie excluse din materialul probator. Ca urmare, mijloacele de probă rămase în urma operaţiunii de excludere (declaraţiile martorului-denunţător şi flagrantul organizat faţă de martorul C.M. - şi acesta parţial eşuat, întrucât banii, nu au fost găsiţi asupra învinuitului), oferă date în legătură cu activitatea presupus infracţională a martorului C.M. (care nu face obiectul trimiterii în judecată), nu şi faţă de acuzaţia adusă inculpaţilor, situaţie în care instanţa de apel a pronunţat achitarea inculpaţilor întrucât fapta imputată nu există.
Principiul legalităţii în administrarea probelor presupune utilizarea numai a mijloacelor de probă strict şi limitativ prevăzute de lege şi doar în condiţiile prevăzute de aceasta.
Principiul loialităţii administrării probelor interzice utilizarea oricărei strategii sau manopere care are ca scop administrarea, cu rea-credinţă, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni în vederea obţinerii unui mijloc de probă. în acest sens, corect a reţinut Curtea de Apel Timişoara, secţia penală că se impune excluderea acestor mijloace de probă.
De altfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că martorul C.M. a fost pus să colaboreze cu organele de urmărire penală aceasta rezultând din discuţia telefonică purtată la data de 20 aprilie 2012 în jurul orei 16, între C.M. şi o altă persoană.
Din analiza actelor dosarului se constată că martorul C.M. era urmărit penal într-un dosar, ceea ce imprimă ideea că aceasta a reprezentat un mijloc important de convingere de a colabora cu organele de urmărire penală. Astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că martorul C.M. a fost scos de sub urmărire penală şi i s-a aplicat o amendă administrativă de 1000 de lei (10 milioane de lei vechi - sumă care apare menţionată în discuţia telefonică).
Infracţiunea prevăzută la art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. prevede că sub aspectul laturii subiective se săvârşeşte cu intenţie directă. Or, din probele administrate nu rezultă vinovăţia inculpaţilor care trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil.
În consecinţă, criticile formulate în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara se apreciază a fi neîntemeiate. Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 197/A din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi H.S.T. şi S.B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 197/A din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi H.S.T. şi S.B.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1923/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1873/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
