ICCJ. Decizia nr. 1819/2014. Penal
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1819/2014
Dosar nr. 9014/30/2013
Şedinţa publică din 28 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 125/PI din 2 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în dosar nr. 5654/59/2006, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 19/A din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.353 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, C.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare (pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe).
Ulterior, condamnatul C.I. a formulat mai multe cereri de revizuire împotriva respectivei sentinţe întemeiate pe aceleaşi aspecte, susţinând că se impune reanalizarea probelor şi achitarea sa întrucât este nevinovat, cereri ce au făcut obiectul dosarelor nr. 4451/30/2012, nr. 4916/30/2013, nr. 5177/30/2013 ale Tribunalului Timiş, toate fiind respinse ca inadmisibile.
La 20 august 2013, revizuentul a formulat cererea ce formează obiectul prezentului dosar, motivat de faptul că judecătorul care a soluţionat cererea de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. 4451/30/2013 (Sentinţa penală nr. 206/PI din 22 mai 2013) era incompatibil.
Prin Sentinţa penală nr. 334 din 4 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în temeiul art. 403 rap. la art. 394 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.I. împotriva sentinţei penale nr. 125/P. 1 din 02 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în dosar nr. 5654.6/59/2006.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sus-arătatei sentinţe condamnatul a formulat apel, care prin Decizia penală nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat să plătească statului suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că motivul invocat nu constituie temei pentru promovarea respectivei căi extraordinare de atac, ci ţine exclusiv de nelegalitatea hotărârii penale - Sentinţa penală nr. 206/PI din 22 mai 2013 - prin care a fost judecată o cerere de revizuire anterioară.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent C.I. a declarat, în termen legal, recursul de faţă care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 20 ianuarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire motivând că în speţă sunt incidente prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent C.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurata, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă însă că revizuentul condamnat C.I. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecaţii, în şedinţa publică din 28 mai 2014, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul de faţă de condamnatul revizuent, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea Înalta Curte observă că în mod corect cele două instanţe (fond/apel ) au apreciat că motivul de revizuire invocat de condamnat - împrejurarea că judecătorul care a soluţionat o altă cerere de revizuire, şi anume aceea care a făcut obiectul dosarului nr. 4451/30/2013 era incompatibil - nu se încadrează în niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul-revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1818/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1822/2014. Penal. Contestaţia la executare... → |
|---|
