ICCJ. Decizia nr. 1830/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1830/2014
Dosar nr. 75/35/2014
Şedinţa publică din 28 mai 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 116/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de petentul F.Ş. cu domiciliul în Reşiţa, jud. Caraș - Severin şi s-a constat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 C. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la instanţă la 26 februarie 2014, petentul F.Ş. a solicitat, în temeiul art. 595, C. proc. pen. aplicarea dispoziţiilor art. 4 C. pen. în ce priveşte sentinţa penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 a Curţii de Apel Oradea pronunţată în Dosarul nr. 1300/1997 astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie.
În motivare, petentul a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost suspendată în condiţiile art. 81 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite şi având în vedere că noul cod nu mai incriminează fapta de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. anterior a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 4 C. pen. în vigoare.
A mai arătat că chiar dacă a intervenit reabilitarea de drept, dezincriminarea are efecte mai radicale decât aceasta, ca efect al dezincriminării încetând toate consecinţele condamnării pronunţate în baza legii vechi, adică orice interdicţii, decăderi sau incapacităţi, condamnatul fiind considerat fără antecedente penale.
Analizând cererea petentului prin prisma actelor de la dosar, curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 18 decembrie 1.997 a Curţii de Apel Oradea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului F.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, infracţiune prevăzută de art. 256 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apef Oradea, a casat sentinţa primei instanţe şi, în baza art. 256 C. pen., a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost suspendată în condiţiile art. 81 C. pen.
Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest sens, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Instanţa a reţinut că potrivit textului de lege menţionat, chiar dacă o faptă era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită, dacă ea nu mai este prevăzută de legea nouă, nu mai poate atrage aplicarea unei sancţiuni penale, iar dacă acestea au fost deja aplicate executarea lor încetează.
Potrivit art. 7. din Legea de punere în aplicare a C. pen. ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de C. pen. din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive.
Dacă în C. pen. anterior infracţiunea de foloase necuvenite incriminată în art. 256 din C. pen. era reglementată distinct de infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., în noul C. pen. legiuitorul a încorporat infracţiunea de primire de foloase necuvenite în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289, astfel încât acest articol conţine atât reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) cât cea regăsită în art. 256 C. pen. anterior (primirea de foloase necuvenite).
Aşadar s-a constatat că fapta de primire de foloase necuvenite reglementată de art. 256 C. pen. anterior nu a fost dezincriminată ci aceasta este incriminată la art. 289 C. pen. care defineşte luarea de mită ca fiind „fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri".
S-a arătat că se poate vorbi de dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai regăseşte sub nicio formă în legea nouă.
În speţă, aşa cum s-a arătat, fapta continuă a fi incriminată, dar printr-un alt text de lege.
Pe de altă parte, în ipoteza în care fapta ar fi dezincriminată, având în vedere că a intervenit reabilitarea de drept cu toate efectele pe care aceasta le produce, art. 4 C. pen. nu ar fi aplicabil întrucât hu poate înceta ceva ce nu mai există.
Împotriva sentinţei penale nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, petentul F.Ş. a formulat, în termen legal, contestaţia de faţă.
În motivarea atât scrisă cât şi orală - a căii de atac exercitate, petentul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, admiţându-se cererea formulată a se constata, potrivit art. 595 C. proc. pen., că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 4 din noul C. pen., în sensul că infracţiunea pentru care a fost condamnat -primirea de foloase.necuvenite- nu mai este încriminată în noul C. pen.
Examinând cotestaţia de faţă, judecătorul de Cameră Preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform art. 4 din noul C. pen., "legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi".
În acest context, deşi este adevărat că infracţiunea de primire de foloase necuvenite, reglementată în vechiul C. pen. prin dispoziţiile art. 256, nu se mai regăseşte, sub această denumire marginală în noul C. pen. - Titlul V (infracţiuni de corupţie şi de serviciu), cap. I (infracţiuni de corupţie) - nu se poate susţine, că legiuitorul ar fi procedat la dezîncriminarea faptei, care, în realitate, este încriminată de legea nouă sub o altă denumire (conf. art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen).
Întradevăr, analizându-se comparativ conţinutul al infracţiunii de luare de mită definită prin art. 289 din Noul C. pen. cu conţinutul infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 din vechiul C. pen. se constată că latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită incriminată în noua normă specială a fost extinsă, incluzând ca modalitate alternativă de comitere a acestei infracţiuni şi infracţiunea de primire de foloase necuvenite.
Astfel, infracţiunea de luare de mită este descrisă prin disp. art. 289 alin. (1) din noul C. pen. ca:" Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte."
În vechiul C. pen., art. 254 alin. (1), infracţiunea de luare de mită era definită ca:„fapta funcţionarului, care direct sau indirect, pretinde sau primeşte, bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri."
Se observă, aşadar, ca reglementarea din vechiul C. pen. vizează, referitor la toate modalităţile alternative de comitere a acestei infracţiuni, existenţa unei înţelegeri prealabile între mituit şi mituitor, condiţie sine qua non pentru existenţa acestei infracţiuni, în caz contrar fapta putându-se încadra în dispoziţiile art. 256 din vechiul C. pen.
Noul C. pen. "încorporează" (art. 289) în conţinutul infracţiunii de luare de mită şi conţinutul material (obiectiv) al infracţiunii de primire de foloase necuvenite (art. 256 vechiul C. pen.), fiind suficient ca pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani ori de alte foloase care nu i se cuvin să fi făcut de către funcţionarul public în legătură cu (iar nu în scopul) îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Astfel fiind, concluzia fermă care se impune este aceea că infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu a fost dezîncriminată, ci se regăseşte în conţinutul infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) din noul C. pen., motiv pentru care Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins cererea petentului sentinţa contestată fiind, aşadar legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., contestaţia formulată de petentul F.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea , secţia penală şi pentru cauze cu minori, urmează a fi respinsă ca nefondată
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul - petent va fi obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul F.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 52/PI din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul - petent la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1822/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1847/2014. Penal → |
|---|
