ICCJ. Decizia nr. 1814/2014. Penal
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1814/2014
Dosar nr. 2415/116/2012
Şedinţa publică din 28 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 16 din data de 7 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.C. la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 - 82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celor accesorii pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 - 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a luat act că latura civilă a cauzei a fost disjunsă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care cota de 25% din onorariu apărător oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat în fapt că:
În perioada 2011 - 2012 inculpatul B.C. a recrutat-o pe partea vătămată C.Ş.I. zis F. pentru a munci la ferma sa din comuna Slobozia Moară, judeţul Dâmboviţa unde partea vătămată a fost forţată la îndeplinirea de servicii în condiţii de muncă, salarizare, sănătate şi securitate în afara dispoziţiilor legale. În luna decembrie 2011 partea vătămată a reuşit să plece de la fermă ascunzându-se la domiciliu din comuna Ştefan Vodă.
În aprilie 2012, inculpatul l-a identificat pe C.Ş.I. în piaţa Cuza Vodă şi prin violenţă şi răpire l-a dus din nou să muncească la ferma sa din Slobozia Moară.
În aceeaşi perioadă de timp inculpatul a recrutat-o şi pe partea vătămată M.D. ducând-o tot la ferma sa din Slobozia Moară unde a fost exploatată în sensul că a îndeplinit servicii în condiţii de muncă, salarizare, sănătate şi securitate care încalcă dispoziţiile legale.
În primăvara anului 2012 M.T., tatăl persoanei vătămate M.D., s-a deplasat în Slobozia Moară pentru a îl lua acasă însă inculpatul i-a cerut tatălui părţii vătămate să-o mai lase la fermă, dându-i în acest sens suma de 300 RON.
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că inculpatul a mai găzduit-o şi pe partea vătămată Z.F. profitând de asemenea de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa folosind-o la munci agricole la ferma sa.
Inculpatul B.C. deţine în comuna Slobozia Moară terenuri agricole pe care înfiinţează diverse culturi precum şi mai multe turme de animale respectiv oi şi capre.
Pentru efectuarea lucrărilor agricole inculpatul a angajat muncitori fără a încheia cu aceştia contracte de muncă, plătindu-i "la negru" cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
Muncitorii care au lucrat pentru inculpat au avut un program de muncă extenuant, iar salariul primit de fiecare diferă în funcţie de vechimea lor în serviciul inculpatului (400 RON lunar în cazul părţii vătămate C.Ş.I.) însă cuantumul salariului este cunoscut de către lucrători doar la nivel declarativ pentru că niciunul dintre ei nu a primit în mână întregul salariu. Aceştia au primit doar la cerere sume mici de bani, neputând să ţină socoteala astfel a sumelor primite într-o lună de zile.
Condiţiile de cazare constau în foste grajduri transformate în dormitoare în care locuiau mai multe persoane în condiţii insalubre fără electricitate, grupuri sanitare şi locuri amenajate pentru a lua masa.
Inculpatul nu a adoptat unele măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă, pentru asigurarea unor condiţii decente de cazare, nerespectând programul de muncă şi nici asigurarea salariului minim pe economie (muncitorii primeau banii treptat în sume mici, astfel că nu au putut ţine socoteala banilor primiţi pe o lună şi nici nu mai ştiau câţi bani mai aveau de luat din salariu).
Faptul că inculpatul a recrutat şi cazat pe părţile vătămate C.Ş.I., M.D. şi Z.F. prin ameninţare, violenţă şi alte forme de constrângere, profitând de imposibilitatea lor de a se apăra rezultă cu certitudine din probele existente în dosarul de urmărire penală precum şi din declaraţiile acestora, precizând că au acceptat să lucreze la inculpat la ferma sa fără a cunoaşte însă condiţiile de muncă şi cazare. Inculpatul a purtat discuţii cu părinţii părţilor vătămate înţelegându-se la un salariu pe care îl vor primi în urma prestării muncii lor însă părţile vătămate nu au avut cunoştinţă de condiţiile în care vor fi cazaţi şi de condiţiile de muncă.
Faptul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii a rezultat şi din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală.
Inculpatul nu îi dădea părţii vătămate C.Ş.I. salariu întreg ci treptat în sume mici de bani pe măsură ce acesta îi cerea, sume ce erau trecute pe un caiet la care nu avea acces decât inculpatul, astfel că partea vătămate nu avea niciun control asupra sumelor obţinute.
În ceea ce priveşte partea vătămată M.D., inculpatul în momentul când l-a luat la muncă a negociat cu tatăl acestuia M.T. hotărând să-i dea suma de 200 RON lunar însă această sumă nu i-a fost oferită în fapt. M.D. a fost un muncitor ideal, harnic pentru că nu-şi cunoaşte drepturile având discernământul faptelor sale diminuat.
Partea vătămată Z.F. la fel are discernământ diminuat şi a plecat la muncă la inculpat în urma discuţiilor acestuia cu tatăl său B.I. De asemenea s-a negociat şi cu acesta suma de 100 RON lunar însă nu i-a fost acordată.
Recunoaşterea inculpatului s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţii părţi vătămate, declaraţii martori, proces-verbal de efectuare a percheziţiei şi de cercetare la faţa locului, fişă cazier judiciar.
Având în vedere ansamblul probatoriului existent la dosar instanţa a constatat că inculpatul B.C. a profitat de situaţia materială precară a victimelor, de situaţiile lor familiale, de starea lor de sănătate făcându-se astfel vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Instanţa a constatat astfel că, în drept fapta inculpatului B.C. care în perioada octombrie 2010 - 06 iunie 2012, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale le-a recrutat, cazat şi primit pe părţile vătămate C.Ş.I., M.D. şi Z.F. prin ameninţare, violenţă şi răpire şi alte forme de constrângere (în cazul părţii vătămate C.Ş.I.), profitând de imposibilitatea sa de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa şi prin darea de bani pentru obţinea consimţământului persoanei care are autoritate asupra sa (în cazul părţii vătămate M.D.) şi profitând de imposibilitatea sa de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa (în cazul părţii vătămate Z.F.) în scopul exploatării acestor persoane prin executarea unor munci în mod forţat şi cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, încălcându-se drepturi fundamentale ale omului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele reale în care a fost săvârşită fapta, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia (profitând de situaţia materială, familială a victimelor le-a recrutat şi primit la muncă prin ameninţare şi violenţă), circumstanţele personale ale inculpatului acesta recunoscând fapta comisă în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., precum şi criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen.
Faţă de aceste circumstanţe instanţa a apreciat că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului se pot realiza şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care urmează a fi aplicate în cauză dispoziţiile art. 81 - 82 C. pen. urmând a-i atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului şi a părţilor civile în ceea ce priveşte latura civilă, aceasta a fost disjunsă, formându-se un alt dosar, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au formulat apel Parchetul şi inculpatul B.C.
Parchetul a criticat soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie privind pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia prin raportare la natura şi gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, solicitând - în esenţă - aplicarea unei pedepse inculpatului într-un cuantum mai ridicat, iar modalitatea de executare, în regim de detenţie. Inculpatul B.C. a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 270 din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Călăraşi împotriva Sentinţei penale nr. 16 din 7 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
A fost desfiinţată în parte sentinţa şi în rejudecare a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului B.C. la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 - 82 C. pen., art. 83 - 84 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul-inculpat a fost obligat pe la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul B.C., posesorul unei ferme agricole din comuna Slobozia Moara jud. Dâmboviţa, a racolat trei persoane de sex masculin, dezinformându-le asupra condiţiilor de lucru, a muncilor ce trebuiau prestate şi a modalităţilor de salarizare, una dintre victime suferind şi de un handicap psihic având discernământul redus.
În acest scop, inculpatul s-a deplasat în comuna Ştefan Vodă din jud. Călăraşi, unde a identificat familii extrem de sărace şi a luat legătura cu părinţii victimelor în sensul propunerii să-şi trimită copiii la muncă la ferma sa, dând vagi informaţii asupra condiţiilor de lucru.
Au convenit asupra unui salariu de 400 RON lunar şi ţigări, nedând însă detalii asupra condiţiilor de cazare. Nici măcar acest salariu insignifiant nu a fost plătit, victimele primind sporadic sume cuprinse intre 10 şi 20 RON. O singura data 100 RON.
Cazarea a constat în alocarea unui grajd de animale, fără electricitate, apă curentă, grup sanitar sau loc pentru luarea mesei, condiţiile de trai fiind identice cu ale animalelor ce trebuiau a fi îngrijite.
Tratamentul era însă unul deosebit de al animalelor în sensul că în sarcina victimelor mai cădea în plus şi obligaţia de a munci de la ora 3 dimineaţa până la ora 23, în fiecare zi, fără repaus duminical măcar sau de sărbători legale.
Victimele erau practic constrânse să rămână în acest loc insalubru neavând vreo suma de bani sau resurse materiale să poată părăsi locaţia.
În cazul în care plecau, victimele erau forţate să semneze angajamente prin care recunoşteau datorii mari, de 3.900 RON, imposibil practic de plătit şi astfel erau determinate să revină.
Dacă nu o făceau totuşi, inculpatul se deplasa până la domiciliile lor împreuna cu alte persoane, intra cu forţa în casa şi efectua adevărate percheziţii până găseau victimele care erau bătute şi transportate înapoi la ferma (cum s-a întâmplat în cazul victimei C.Ş.).
Victimele au fost aduse într-o stare de teroare, acestea dorind să fugă în străinătate pentru a nu mai fi readuse cu forţa la ferma (declaraţie martor D.E.).
Depoziţiile martorilor D.V., I.N., Ş.M., D.V., D.M. şi M.S. audiaţi în faza de urmărire penale sunt convergente în sensul celor reţinute mai sus şi dealtfel se coroborează cu depoziţiile părţilor vătămate.
Inculpatul însuşi a recunoscut toate acuzaţiile aduse împotriva sa, judecata desfăşurându-se în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte latura civila, aceasta a fost disjunsă, dar la dosarul cauzei a fost depusă o tranzacţie autentificată la notarul public în care se arată ca victimele C.Ş. şi M.D. au primit câte 1.500 RON despăgubiri civile de la inculpat şi ca nu mai au nicio pretenţie materială. Curtea reţine deci că inculpatul percepe ca o stare de normalitate comportamentul sau şi menţinerea în stare de sclavie a persoanelor nevolnice sau paupere în vederea îmbogăţirii sale.
Ca o dovada de clemenţă şi ţinând seama că inculpatul a recunoscut faptele (în mod cu totul formal, după cum rezultă din motivele de apel şi conduita din faţa Curţii de Apel), nu este cunoscut cu antecedente penale şi este bine angrenat social (are o ferma unde în aceleaşi condiţii creşte animale şi trafichează fiinţe umane), a sporit pedeapsa cu doar 1 an închisoare.
Ca modalitate de executare Curtea s-a orientat spre executarea efectivă a pedepsei, în regim privativ de libertate, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârşite, violenţa cu care victimele erau menţinute într-o stare practic de sclavie dar şi condiţiile stupefiante de cazare şi muncă în care erau se aflau acestea.
Curtea a reţinut că inculpatul a dat dovada de cinism faţă de acestea, inclusiv pe parcursul procesului penal, arătând ca acestea nu ar fi trebuit sa fie tratate cu cafele şi pauze de gustare. Consideră că acordarea unor sume insignifiante ca despăgubiri este de natură a-l exonera de răspundere sau măcar a o diminua, neînţelegând nimic din periculozitatea extremă a faptelor săvârşite.
A mai arătat instanţa că inculpatul a speculat cu cinism nu numai starea de pauperitate extremă a acestora dar şi faptul că una dintre acestea suferă de un handicap psihic, având un retard şi discernământul atenuat.
Referitor la apelul inculpatului s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.C., care a solicitat - invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. - reindividualizarea pedepsei (în sensul schimbării modalităţii de executare ), adică menţinerea, ca fiind legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 1 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 30 decembrie 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual-penală aplicabilă recursului de faţă.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Critica inculpatului, vizând casarea deciziei şi reindividualizarea pedepsei, în sensul menţinerii Sentinţei nr. 16 din 7 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, sau al menţinerii pedepsei, cu schimbarea modalităţii de executare a acestea în sensul suspendării condiţionate a executării - nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinat în recurs.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 270 din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 270 din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1815/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
