ICCJ. Decizia nr. 1849/2014. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1849/2014
Dosar nr. 2290/255/2012
Şedinţa publică din 29 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Marghita, în baza art. 42 C. proc. pen. anterior, s-a declinat competenta de soluţionare a recursului declarat de către petentul F.G., împotriva Sentinţei penale nr. 44/2003 pronunţată de Judecătoria Marghita vizând Sentinţa penală nr. 273/2011 pronunţata de către Judecătoria Marghita în dosarul penal nr. 674/255/2011, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a hotărât următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 44/2013 pronunţată de Judecătoria Marghita s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de către petentul revizuent F.G., împotriva Sentinţei penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 a Judecătoriei Marghita pronunţată în dosarul nr. 674/255/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior a fost obligat petentul revizuent la 100 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin adresa nr. 101/III.6/2012, înregistrată la instanţa de fond la 24 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita a înaintat cererea de revizuire formulată de F.G., împotriva Sentinţei penale nr. 273/2011 a Judecătoriei Marghita pronunţată în dosarul nr. 674/255/2011.
Prin cererea formulată, petentul F.G. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 273/2011 a Judecătoriei Marghita pronunţată în dosarul nr. 674/255/2011. A solicitat instanţei de fond să constate că în dosarul nr. 1430/P/2010 şi al Judecătoriei Marghita nr. 674/255/2011 s-au introdus prin gravă neglijenţă Sentinţa penală nr. 164/2010 dată pentru insultă şi calomnie care nu atrage starea de recidivă - art. 37 a, C. pen.; Rezoluţia nr. 207/P/2011 a Parchetului Curţii de Apel Oradea finalizată în baza art. 10 d C. proc. pen. - fapta comisă asupra sa de M.V.V., aceea de abuz în serviciu - art. 246 C. pen. există, dar nu îndeplineşte unul din elementele constitutive ale acestei infracţiuni, astfel că în această rezoluţie este opozabilă Rezoluţia nr. 437/P/2010 - art. 10 a C. proc. pen. şi o anulează pe aceasta din urmă. Mai arată că s-au administrat la dosarul nr. 1430/P/20106 declaraţii de martori a căror conţinut nu are nimic comun cu denunţul său nr. 437/P/2010 şi 207/P/2011 pe care l-a făcut în scris, şi nu public - verbal, în legătură cu care aceştia nu au văzut şi nu au auzit absolut nimic, iar martorul B.D. a declarat la poliţie că i-a spus lui M.V.V., în sala de judecată, faptul că l-am acţionat în judecată pentru cauza 982/255/2008 şi că a notat în notele grefierului aceste afirmaţii, dar această mărturie şi consemnări în notele grefierului nu sunt confirmate de notiţele respective şi nici în încheierea judecătorului, adică mărturia este pur mincinoasă care speră să fie astfel soluţionată în dosarul nr. 270/P/2012.
Mai arată că s-au administrat, la dosarul de judecată nr. 674/255/2010, concluzii scrise şi note de şedinţă false, în care este denigrat fals că ar mai fi fost condamnat pentru calomnierea altui magistrat fără a se indica vreo sentinţă penală sau decizie penală în acest sens - adică este o minciună şi că este denigrat fals că ar fi condamnat penal de Tribunalul Satu Mare cu Hotărârea penală nr. 322/2008. şi Decizia penală nr. 185/A/2009, dosare în care el nu este parte de niciun fel ci numita C.E. din Satu Mare.
Prin Sentinţa penală nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunţată de către Judecătoria Marghita, s-a dispus condamnarea petentului F.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. anterior, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, sentinţă care a rămas definitivă la data de 15 noiembrie 2011. Petentul a invocat faptul că probele folosite în dosarul penal nr. 674/255/2010 al Judecătoriei Marghita, care au condus la condamnarea petentului prin Sentinţa penală nr. 273/2011, sunt false.
Împotriva Sentinţei penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunţată de către Judecătoria Marghita a mai formulat cerere de revizuire.
În urma examinării cererii de revizuire, precum şi a dosarului nr. 674/255/2010 al Judecătoriei Marghita, Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, prin prisma motivelor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior şi Decizia nr. LX/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior este inadmisibilă, a propus respingerea acesteia atât în principiu cât şi în fond.
În propunerea de respingere s-a arătat că revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătoreşti definitive, care conţin grave erori, fiind denumită în literatura juridică "o cale de atac de fapt".
Împotriva Sentinţei penale nr. 273/2011 pronunţată de Judecătoria Marghita în dos. nr. 674/255/2011, petentul a formulat mai multe cereri de revizuire, fiind înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita sub nr. 179/111.6/2011, în data de 04 mai 2012 înaintându-se Judecătoriei Marghita concluziile formulate de procuror, iar prin Sentinţa penală nr. 164/2012 pronunţată în dos.nr. 925/255/2011, dispunându-se respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Conform art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, temei legal şi apărări.
În opinia Parchetului cererea de revizuire a contestatorului F.G. este inadmisibilă, şi în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior s-a solicitat respingerea acesteia atât în principiu cât şi în fond.
Examinând în camera de consiliu admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa de fond a reţinut că din probele strânse în cursul cercetării efectuate de către procuror nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii.
În fapt, prin Sentinţa penală nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunţată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr. 674/255/2011, în temeiul art. 259 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a dispus condamnarea petentului F.G., la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs, care a fost respins. Hotărârea a rămas definitivă la data de 15 noiembrie 2011.
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita în data de 31 mai 2012 şi completată cu cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2012, petentul F.G. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunţată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr. 674/255/2011, pe motiv că în dosarul de urmărire penală nr. 1430/P/2010 şi în dosarul nr. 674/255/2010, s-au introdus, prin gravă neglijenţă, Sentinţa penală nr. 164/2010, rezoluţia 207/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, 6 declaraţii de martori care nu au legătură cu denunţul formulat, declaraţia martorei B.D. care nu corespunde adevărului, iar notele de şedinţă şi concluziile scrise depuse conţin date false, respectiv este indicat un număr de dosar în care acesta nu este parte.
Temeiul de drept invocat de petent în motivarea cereri de revizuire a fost art. 395 C. proc. pen. anterior, dar nu sunt indicate în concret motivele de revizuire, respectiv nu a anexat la cerere înscrisuri doveditoare în susţinerea acesteia.
Instanţa de fond a reţinut că, pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat, în sensul că nu se permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoana, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă. Deşi în virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului, în anumite situaţii, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt nelegale şi netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive.
În această categorie de remedii procesuale se încadrează şi revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt, urmărindu-se o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Din analiza dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. anterior, instanţa de fond a reţinut că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condiţiile legii şi, dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanţa putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. În consecinţă, cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ.
În prezenta cauză, instanţa de fond a apreciat că motivele invocate în cererea revizuentului nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior.
Mai mult decât atât revizuentul a mai formulat cereri de revizuire în aceeaşi cauză, ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând un recurs în interesul legii a hotărât prin Decizia nr. XXXVI/2009 că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.
În consecinţă, s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior, şi în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul F.G.
II. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul revizuent F.G. solicitând casarea în totalitate a sentinţei atacate ca netemeinică şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata avansate de stat.
S-a reţinut că, potrivit art. 407 teza I C. proc. pen. anterior, sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1) C. proc. pen. anterior sunt supuse aceloraşi cai de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar conform art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, nu pot fi atacate cu apel sentinţele pronunţate de judecătorii, acestea fiind supuse recursului, conform art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, dispoziţii procedurale aplicabile odată cu modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010.
De asemenea, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen. anterior, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, tribunalele, ca instanţe de recurs, judecau recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege, iar conform art. 281 pct. 3 din acelaşi cod, curţile de apel ca instanţe de recurs, judecau recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în prima instanţa, cu excepţia celor date în competenta tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
În speţă, Curtea a reţinut că recursul vizează o sentinţa prin care a fost respinsa o cerere de revizuire având ca obiect o sentinţă pronunţată de către Judecătoria Marghita privind infracţiunea de denunţare calomnioasa prevăzuta de art. 259 C. pen. anterior, pentru care acţiunea penală se exercita în mişcare din oficiu, situaţie ce atrage competenta materială a Curţi de Apel.
Faţă de cele de mai sus, Tribunalul, în baza art. 42 C. proc. pen. anterior, a declinat competenta de soluţionare a recursului declarat de către petentul F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 44/2003 pronunţată de Judecătoria Marghita vizând Sentinţa penală nr. 273/2011 pronunţata de către Judecătoria Marghita în dosarul penal nr. 674/255/2011, în favoarea Curţii de Apel Oradea, urmând ca, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate să rămână în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs penal revizuentul recurent F.G. solicitând admiterea recursului, casarea şi modificarea sentinţei recurate în sensul de a se dispune admiterea cererii sale de revizuire întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor articolului 3855 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi articolului 38514 C. proc. pen. anterior, Curtea a constatat că aceasta este temeinică şi legală, iar recursul declarat de revizuentul recurent este nefondat, şi în consecinţă, în baza dispoziţiilor articolului 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, l-a respins ca atare.
Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că cererea formulată de revizuent este inadmisibilă.
Din analiza, dispoziţiilor art. 403 alin. 1 C. proc. pen. anterior a rezultat că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condiţiile legii şi dacă, din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanţa putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. În consecinţă, cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ. În cauză s-a apreciat că motivele invocate în cererea revizuentului nu se încadrează în cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior. Mai mult, revizuentul a mai formulat cereri de revizuire în aceeaşi cauză, ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând un recurs în interesul legii a hotărât prin Decizia nr. XXXVI/2009 că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.
Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a respins, ca nefondat, recursul penal declarat de F.G., împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Marghita, pe care a menţinut-o în întregime, obligând pe recurentul-revizuent să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în recurs.
III. Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent F.G. a declarat recurs, la data de 15 ianuarie 2014 (viza Registraturii Curţii de Apel Oradea).
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, respectiv că judecarea cauzei se face potrivit dispoziţiilor procedurale privitoare la recurs C. proc. pen. anterior.
Prin Decizia penală nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, definitivă, s-a respins, ca nefondat, recursul penal declarat de F.G., împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Marghita, pe care a menţinut-o în întregime, obligând pe recurentul-revizuent să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs.
În conformitate cu prevederile art. 3851 C. proc. pen. anterior, sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Se constată că în privinţa deciziei penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Limitând calea de atac a recursului exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate în art. 3851 C. proc. pen., acest act normativ a stabilit principiul unicităţii acestei căi de atac.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Cap. III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării în căile de atac, ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În cauză, se constată că inculpatul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs şi deci, nesusceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 38510a C. proc. pen. anterior, în situaţia în care, examinând admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată că acesta este îndreptat împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, va dispune respingerea recursului, ca inadmisibil.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză inculpatul a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, şi deci nesusceptibilă de reformare prin promovarea din nou a căii de atac menţionate, Înalta Curte, având în vedere incidenţa art. 38510a rap. la art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1847/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1883/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... → |
|---|
