ICCJ. Decizia nr. 1842/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1842/2014
Dosar nr. 6712/95/2013
Şedinţa publică din 29 mai 2014
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul Ş.I. împotriva Deciziei penale nr . 404 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 320 din 6 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6712/95/2013, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat Ş.I., domiciliat în comuna Bolboşi, sat Ohaba Jiu, judeţul Gorj, fără antecedente penale, din dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)-76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul Ş.I., domiciliat în comuna Bolboşi, sat. Ohaba Jiu, judeţul Gorj, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare şi îi aplică 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. anterior.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa principală aplicată reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 19 iunie 2013 la zi.
S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. anterior pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior.
În baza art. 861 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, compus din durata pedepsei la care s-a adăugat un interval de timp fixat de instanţă de 3 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă a mandatului nr. 31 din 20 iunie 2013 al Tribunalului Gorj.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj;
b) să anunţe Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
c) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj informaţi de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 863 alin. (3) C. pen. anterior, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte şi următoarea obligaţie:
- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.M. şi membrii familiei acesteia.
S-a stabilit ca organ cu supravegherea măsurilor obligaţilor menţionate Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. în sensul că dacă nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege şi obligaţiile stabilite de instanţă, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la 10.000 lei daune morale către partea vătămată minoră B.M.
A fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare statului, din care 1.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 382/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul Ş.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I-a C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
S-a precizat că declaraţiile inculpatului sunt în contradicţie cu declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile martorilor şi s-a menţionat că înclinaţiile pedofile ale numitului Ş.I. sunt cunoscute şi de către familia acestuia, respectiv sora sa - Ş.Ş. care într-o convorbire telefonică purtată în data de 12 iunie 2013, la ora 19:49:33, îi reproşează faptul că acelaşi lucru l-a făcut şi cu Paula, respectiv cu fiica sorei sale Ş.M. : „ Bă, Ioane, nu ştiu ce să zîc io. Da. Tu şi cu P., aşa ai făcut cu P., ce dracu i-ai făcut ce n-ai făcut, aşa s-a întâmplat şi cu soră-ta. Acum şi cu asta„.
Starea de fapt expusă în actul de inculpare a fost dovedită cu declaraţiile martorilor, înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpatului efectuate cu respectarea legii fiind coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile inculpatului .
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 10 iunie 2013, B.G. tatăl părţii vătămate minore B.M., rezultată din relaţiile de concubinaj cu Ţ.M., a sesizat organele de poliţie despre faptul că fiica sa, în vârstă de 7 ani, a fost violată de inculpatul Ş.I., în perioada în care concubina sa a locuit cu acesta din urmă.
În cursul lunii martie 2013 numita Ţ.M. a cunoscut pe inculpatul Ş.I. într-un bar din comuna Negomir, iar ulterior, pe fondul unor divergenţe cu concubinul său, B.G., a părăsit domiciliul împreună cu partea vătămată B.M. şi, însoţită de inculpat, după ce au luat legătura telefonic şi s-au înţeles în acest sens, s-au deplasat la domiciliul lui situat în comuna Bolboşi, judeţul Gorj, unde au locuit în perioada 20 martie 2013-04 iunie 2013.
Profitând de faptul că partea vătămată avea vârsta de 7 ani, aşa încât nu putea să-şi exprime voinţa, şi de faptul că Ţ.M. se afla la muncă, fiind singuri, inculpatul în una din zilele cuprinse în perioada menţionată, a determinat-o pe minoră să se dezbrace şi, pentru obţinerea unei satisfacţii sexuale, după ce a încercat în zona anusului şi organelor genitale, a întreţinut cu aceasta un act sexual oral.
Urmare a unor neînţelegeri cu inculpatul, Ţ.M. a plecat de la domiciliul acestuia, împrejurare în care, pe drum, până la locuinţa martorei C.I., partea vătămată i-a povestit mamei sale cele întâmplate, precizându-i în mod expres că inculpatul a întreţinut cu ea relaţiile sexuale descrise mai sus.
Ţ.M., însoţită de partea vătămată, s-a deplasat la domiciliul martorei C.I. cu scopul de a da un telefon concubinului său pentru a veni să le transporte cu căruţa la locuinţa comună din comuna Negomir.
Mai mult, aceleaşi aspecte minora le-a relatat şi martorei C.I., la sosirea în domiciliul acesteia, precum şi bunicii paterne, respectiv martorei B.F. şi tatălui său, Bărbulescu Grigore, la câteva zile de la venirea acasă.
Depoziţiile martorilor au fost susţinute şi de concluziile raportului întocmit de reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Gorj din 13 iunie 2013, unde, pe baza informaţilor obţinute prin interviul clinic şi asupra comportamentului părţii vătămate, s-a precizat că minora B.M. prezintă indicatori specifici perversiunilor sexuale şi că pe parcursul interviului limbajul verbal şi nonverbal al minorei au fost relativ congruente, evidenţiindu-se o atitudine de sinceritate.
Aceleaşi aspecte au fost reiterate în raportul de evaluare psihologică al aceleiaşi instituţii din 16 octombrie 2013, depus la instanţa de judecată în data de 23 octombrie 2013, şi în completările la acest raport, depuse ulterior.
În dovedirea vinovăţiei inculpatului s-a arătat că după săvârşirea faptei s-a sustras cercetărilor, iar din convorbirile telefonice purtate în această perioadă, până la prinderea sa de organele de poliţie, nu a reieşit, contrar celor afirmate în cursul cercetării judecătoreşti, că a fugit întrucât a fost bătut de lucrătorii de poliţie, ci, dimpotrivă, pentru că „am fost în pădure cu nişte nărozi, acum îmi făcură ăştia dosar", „mă prins acolo, am tăiat lemne şi pa" sa că „degeaba fapta-i petrecută, fusăi mă judecă la Tg Jiu şi asta basta! Mâine neapărat trebuie să mă duc până în nouă să-mi iau o plasă de haine. "(pag. 107-108 dosar urmărire penală).
Aşa cum a rezultat din notele de redare a convorbirilor telefonice inculpatul pe timpul cât s-a sustras de la urmărirea penală a ascuns iniţial motivele pentru care este cercetat de organele de poliţie şi şi-a manifestat dorinţa de a părăsi ţara în situaţia în care rudele sale domiciliate în alte localităţi din ţară nu vor accepta să-l găzduiască.
Nu întâmplător inculpatul a fost depistat de organele de poliţie în Halta Strehaia, în încercarea de a părăsi localitatea de domiciliu şi a se deplasa la rudele sale.
Ulterior, într-o convorbire telefonică purtată cu o doamnă în data de 12 iunie 2013 (pag. 114 dosar de urmărire penală) răspunde că " Bă a învăţat-o acolo la mo, la Tg Jiu că am tras de ea şi de făcut nu i-am făcut nimica io controlat-o tot că a, decât că am tras de ea atât şi m-a băgat la lî îl, decât la viol ată, nu că am violat", expresia subliniată sugerând că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată.
Într-o altă convorbire purtată tot în data de 12 iunie 2013 sora sa S.Ş. ia reproşat faptul că aceleaşi lucruri - cu referire la relaţiile sexuale întreţinute cu partea vătămată - le-a făcut şi cu P., fiica altei surori, S.M. (pag. 118 dosar urmărire penală).
În ideea vinovăţiei inculpatului au pledat şi încercările sale, din perioada când s-a sustras cercetărilor, de a lua legătura cu B.G., atât personal, cât şi prin surorile sale, cărora le sugera să se prezinte sub o identitate falsă, ca avocate, şi să-l ameninţe cu puşcăria, întrucât din concluziile raportului medico-legal nu a rezultat că partea vătămată minoră a fost violată.
De altfel, inculpatul nu a înţeles sensul noţiunii de viol, apreciind cu ocazia unei convorbiri telefonice că relaţiile sexuale orale nu sunt „treabă să bage omul în puşcărie" (fila 120 - dosar urmărire penală).
Or, cele susţinute de inculpat personal şi prin apărătorul ales, în sensul că nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, ci că aspectele sesizate de reprezentantul părţii vătămate minore nu reprezintă altceva decât o răzbunare din partea sa, au fost contrazise atât de depoziţiile martorilor şi declaraţiile date de partea vătămată, în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, cât şi de celelalte probe administrate în cauză, menţionate mai sus.
Minora a fost inconsecventă în declaraţii, dar acest lucru s-a datorat vârstei sale fragede, gradului de dezvoltare a gândirii, carenţelor educaţionale şi uneori lipsei de concentrare, iar contradicţiile existente în declaraţii s-au referit mai mult la aspecte legate de împrejurările în care s-a comis fapta şi la numărul actelor materiale, ci nu la fapta în sine, minora relatând în mod constant martorilor şi organelor judiciare că inculpatul a întreţinut cu ea relaţii sexuale nefireşti.
Poziţia martorei Ţ.M., mama părţii vătămate, pe parcursul desfăşurării procesului penal, cu referire la disponibilitatea pentru a retrage plângerea pentru că inculpatul nu ar fi vinovat, s-a datorat unor influenţe din partea membrilor familiei inculpatului, pe fondul unor deficienţe în comportament şi de ordin cognitiv, lăsând să se înţeleagă că nu ar avea importanţă actele sexuale comise de inculpat în faţa faptului că minora nu a fost deflorată, precum şi afecţiunii faţă de inculpat şi a căinţei indusă de reproşurile pe care i le-a făcut diferite persoane în sensul că la hotărârea tatălui inculpatului de a se sinucide a contribuit şi ea.
De altfel, cu ocazia confruntării cu martora C.I., a menţinut declaraţiile date iniţial, în care a precizat că a fost prima persoană căreia partea vătămată i-a relatat că inculpatul a suspus-o unor acte sexuale nefireşti şi că în prezenţa sa minora a relatat aceleaşi lucruri şi martorei menţionate mai sus, în momentul sosirii la domiciliul acesteia.
Aspectele relatate de către martora P.D. referitoare la discuţiile purtate cu Ţ.M., invocate în apărare, trebuie analizate sub rezerva faptului că este vecină cu inculpatul, modului în care mama minorei înţelege noţiunea de viol şi în funcţie de cele declarate de Ţ.M. la confruntarea cu martora C.I., când, spre deosebire de aceasta din urmă, a revenit la declaraţiile date iniţial, şi a confirmat cele susţinute de martoră cu privire la împrejurările în care a luat la cunoştinţă despre fapta comisă de inculpat.
Or, din acest punct de vedere, martora C.I. nu a negat niciodată că iniţial Ţ.M. a fost aceea care a încunoştinţat-o despre fapta inculpatului, după care partea vătămată, ci doar şi-a manifestat neîncrederea în cele relatate de minoră, determinată fiind de comportamentul inculpatului anterior săvârşirii faptei şi al minorei în timpul relatării activităţii infracţionale a inculpatului.
Legat de zvonul că inculpatul ar fi abuzat sexual şi de M.A.M., fiica surorii sale Ş.M., a fost de presupus de ce aceasta nu a declarat în acest sens, cu toate că relatările sale şi ale fratelui său, de foarte multe ori contradictorii, cu privire la comportamentul pe care inculpatul l-a avut faţă de ei lasă să se înţeleagă că ascund ceva (a se vedea filele 159-160 dosar instanţă).
Starea de fapt expusă a fost dovedită cu plângerea şi declaraţiile reprezentantului legal al părţii vătămate, rapoartele întocmite de D.G.A.S.P.C. Gorj, notele de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de căutare şi depistare încheiate de organele de poliţie, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză, la care se adaugă declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.
Fapta comisă de către inculpat, aşa cum a fost descrisă mai sus, constând în aceea că într-una din zilele din intervalul de timp 20 martie 2013 - 04 iunie 2013, profitând de imposibilitatea părţii vătămate B.M. de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu aceasta un act sexual oral, după ce în prealabil a încercat să obţină satisfacţia sexuală folosindu-se de corpul minorei în zona anală şi a organelor genitale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen.
Instanţa a constatat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile în care minora nu a fost constantă în declaraţii, iar la penultimul termen de judecată, în prezenţa reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Gorj, în mai multe rânduri, a precizat că inculpatul într-o singură zi şi într-o singură împrejurare, după ce a încercat în zona anusului şi organului genital, a întreţinut cu ea un act sexual oral.
De altfel, în cursul urmăririi penale, cu ocazia ascultării de către procuror, atât Ţ.M., mama părţii vătămate, cât şi partea vătămată, au făcut vorbire despre un singur act sexual oral (a se vedea filele 16 şi 26 d.u.p.).
În aceiaşi ordine de idei este de semnalat şi faptul că martora Ţ.M. a declarat că în perioada în care a locuit împreună cu inculpatul numai într-o zi acesta a rămas singur cu minora la domiciliu.
De asemenea, martora C.I., urmare a celor discutate cu Ţ.M. şi minora, a făcut referire în declaraţia dată la procuror tot la un act material al infracţiunii de viol.
În cursul cercetării judecătoreşti, ambele martore şi-au menţinut declaraţiile, iar în completarea la raportul D.G.A.S.P.C. Gorj s-a menţionat că minora a declarat la organele de poliţie în data de 10 iunie 2013, cu ocazia vizitei făcută la domiciliul său de psiholog în data de 15 octombrie 2013 şi la Tribunalul Gorj în data de 23 octombrie 2013 că a fost abuzată sexual într-o singură zi şi în aceeaşi împrejurare.
Nici martora B.F., bunica paternă a părţii vătămate, nu a făcut referire în declaraţia dată la mai multe acte materiale de viol comise de inculpat, arătând că nu a întrebat-o pe minoră cu privire la acest aspect, situaţie în care instanţa a procedat, în temeiul art. 334 C. proc. pen anterior, la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (3) teza I cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior, faptă pentru care va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea.
În schimb, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului, în temeiul art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, circumstanţe reale şi personale atenuante în raport de împrejurările în care a fost comisă fapta, dezvoltarea intelectuală a inculpatului, starea sa de sănătate, comportamentul avut anterior săvârşirii faptei şi situaţia lui familială,
Astfel, la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere, atât gradul de pericol social al faptei comise, cât şi circumstanţele reale şi personale care atenuează răspunderea penală a inculpatului în cauza de faţă, în aşa fel încât, ţinând cont de toate criteriile de individualizare şi scopul acesteia, pedeapsa să contribuie nu numai la prevenţia generală, ci şi la necesitatea de reeducare a făptuitorului.
Evaluarea gravităţii faptei nu se poate realiza în afara analizei serioase a personalităţii infractorului, a atitudinii psihice a acestuia faţă de faptă şi a împrejurărilor în care a desfăşurat activitatea infracţională
Plecând de la considerentele arătate, trebuie arătat că la comiterea faptei a concurat şi atitudinea şi comportamentul numitei Ţ.M., mama părţii vătămate, care a părăsit de mai multe ori domiciliul, însoţită de fiica sa minoră, acceptând să intre în relaţii de concubinaj cu alte persoane şi să doarmă în acelaşi pat cu concubinul şi minora, expunând-o pe aceasta din urmă unor scene indecente pentru un copil cu vârsta de 7 ani.
Referitor la gravitatea faptei este de semnalat că inculpatul s-a rezumat, fără a folosi constrângerea fizică, la un singur act sexual cu minora, multe din manifestările sale cu ocazia obţinerii satisfacţiei sexuale fiind la limita, iar altele se circumscriu actelor de corupţie sexuală.
Legat de persoana inculpatului acesta prezintă întârziere mintală, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, ceea ce a denotat că a realizat cu dificultate pericolul social şi urmările faptei săvârşite, la care se adaugă nivelul de instruire şcolară limitat, absolvind doar două clase.
Totodată, inculpatul a avut un comportament ireproşabil anterior comiterii faptei, aspect rezultat din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, printre care şi învăţătoarea de la ciclul primar, precum şi din „Referatul de bună purtate" depus la dosarul cauzei.
Nu lipsit de interes a fost şi faptul că inculpatul s-a gospodărit cu tatăl său, care pe timpul detenţiei inculpatului s-a sinucis prin spânzurare.
Drept urmare, instanţa a coborât pedeapsa principală sub minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă de inculpat şi consideră că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind aplicabile dispoziţiile art. 861 C. pen. anterior, în condiţiile în care perioada arestului preventiv şi obligaţiile la care va trebui să se supună inculpatul vor disciplina conduita sa pe viitor, garantând reinserţia socială.
Pe latură civilă, deşi reprezentantul legal al minorei a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, lăsând la latitudinea instanţei acordarea de daune morale, având în vedere trauma psihică suferită de partea vătămată, în condiţiile în care face parte dintr-o comunitate rurală, critică la adresa celor implicaţi în desfăşurarea faptelor, indiferent de calitatea de autor sau de victimă a acestora, instanţa de judecată a apreciat că se impune pronunţarea din oficiu asupra reparării prejudiciului moral, în condiţiile art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. anterior, aşa încât s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cuantumul daunelor morale fiind justificat şi de posibilităţile reale, concrete ale inculpatului de a efectua o asemenea plată.
Întrucât infracţiunea de viol asupra unui minor este o infracţiune gravă, prevăzută în anexa Legii 76/2008, deşi nu este obligatorie prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în S.N.D.G.J. instanţa a dispus în acest sens, în temeiul art. 7 din Legea menţionată.
Il. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, crticănd-o pentru netemeinicie.
În motivarea apelului s-a susţinut că pedepasa aplicată inculpatului este netemeinică, în cauză nejustificându-se reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti şi nici aplicarea disp. art. 861 C. pen. anterior, fiind ignorate gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, asupra unei minore de numai 7 ani, dar şi atitudinea inculpatului care a negat constant săvârşirea faptei, astfel că nu se poate considera că acesta prezintă posibilitatea de a se reeduca fără executarea pedepsei.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a fost apreciat ca fondat, pentru următoarele considerente:
Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, Curtea a constatat că situaţia de fapt reţinută este corectă, fapta inculpatului Ş.I. de a întreţine un act sexual oral cu minora B.M., în vârstă de 7 ani, prin constrângere şi ameninţare şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, realizând, sub aspect constitutiv, elementele infracţiunii de viol în formă agravată, prev.de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior.
Astfel, prin actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, în accepţiunea prevederilor art. 197 alin. (1) C. pen. anterior, se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în acest sens, hotărând şi secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3 de la 23 mai 2005.
Curtea a reţinut că, deşi în raportul de constatare medico-legală nu sunt evidenţiate leziuni traumatice specifice violului (în zona anală şi a organului genital), în raport cu toate celelalte probe administrate în cauză, care confirmă împrejurarea că inculpatul a supus-o pe partea vătămată unui singur act sexual oral, încadrarea juridică a faptei este corectă, prima instanţă procedând totodată în mod corect la schimbarea încadrării juridice reţinute prin actul de sesizare, înlăturând temeinic disp. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior referitoare la infracţiunea continuată.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a constatat că pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată de instanţa de fond, nu corespunde nici prin cuantum şi nici prin modalitatea de executare, scopului preventiv educativ al pedepsei, având în vedere gravitatea deosebită a faptei comise, urmările produse, respectiv consecinţele deosebite în plan psihic şi fizic, prin raportare la vârsta fragedă a părţii vătămate, de numai 7 ani.
Potrivit art. 72 C. pen. anterior la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, s-a constatat că nu s-a efectuat o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, ţinându-se cont preponderent de unele elemente ce caracterizează favorabil persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale şi mai puţin de restul criteriilor - gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de atitudinea inculpatului constant nesinceră cu privire la fapta comisă.
În acest sens, Curtea a reţinut că inculpatul a obţinut satisfacerea instinctului sexual prin exercitarea unei forme perfide de presiune psihică asupra victimei, profitând de naivitatea inerentă vârstei, dar şi de autoritatea de care se bucura prin prisma relaţiei de concubinaj cu martora Ţ.M., mama minorei abuzate, urmată de stabilirea unor raporturi de convieţuire similare celor de familie. Pe de altă parte, modul de operare reflectă o altă latură a personalităţii inculpatului, ignorată de instanţa de fond, acesta dovedind prudenţă în săvârşirea faptei, din dorinţa de a nu lăsa urme incontestabile ale abuzului sexual (cum ar fi dezvirginarea minorei în urma actului sexual firesc) aşa cum o demonstrează orientarea spre o altă formă de obţinere a satisfacţiei sexuale, supunând minora la act sexual oral.
În raport cu aceste elemente de fapt reţinute, este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că prezintă întârziere mintală, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, lipsa antecedentelor penale cu greu putând fi încadrată în ceea ce legiuitorul a înţeles să reglementeze prin „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii", întrucât lipsa cazierului este o stare de normalitate, care trebuie să se regăsească în situaţia juridică a tuturor destinatarilor legii penale. De asemenea, Curtea a apreciat că modul de comitere a faptei denotă lipsa oricăror repere morale şi etice, astfel că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior.
În raport cu aceste considerente, în vederea realizării scopului preventiv al pedepsei, dar şi a preîntâmpinării unor reacţii colective negative, ce ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, Curtea a opinat că se impune aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse principale substanţiale, egală cu minimul special prevăzut de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. anterior, respectiv 10 ani închisoare, care să fie executată prin privare de libertate. în ceea ce priveşte cuantumul şi conţinutul pedepsei complementare, Curtea a apreciat că acestea au fost corect stablite de prima instanţă, urmând ca aceasta să fie menţinută.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea, prin Decizia penală nr. 404 din 12 decembrie 2013, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a desfiinţat în parte sentinţa, în latură penală, şi rejudecând în aceste limite, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul Ş.I., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. anterior ca pedeapsă complementară. A înlăturat aplicarea disp. art. 861 C. pen. anterior şi a dispus executarea pedepsei aplicate în condiţiile prev. de art. 57 C. pen. anterior. S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. anterior pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat au răms în sarcina acestuia.
Împotriva Deciziei penale nr . 404 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul Ş.I.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile ort. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
C. proc. pen. anterior al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, se constată că recurentul-inculpat Ş.I. nu a depus motive de recurs în termenul legal, prin declaraţia de recurs depusă în termenul legal (fila 3 din dosar), solicitându-se doar admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei instanţei de fond, şi achitarea sa în baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.în subsidiar a solicitat casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei Tribunalului Gorj .Astfel nu au fost indicate, în concret, cazurile de casare şi motivele recursului, nici prin declaraţia de recurs şi nici printr-un memoriu separat.
În această situaţie se va analiza numai incidenţa cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt. incidente niciunul din cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, inculpatul Ş.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată prevăzută de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. anterior cu limite de pedeapsă de la 10 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, cu corespondent în art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. cu limite de pedeapsă de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Faţă de limitele de pedeapă mai reduse în noua lege se impune aplicarea legii penale mai favorabile, astfel că se va admite recursul declarat de inculpatul Ş.I. împotriva Deciziei penale nr. 404 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va casa în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 320 din 6 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj, şi rejudecând:
Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului Ş.I. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. de la pedeapsa de 10 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen., pe o durată de 2 ani.
Se va face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B.M., în sumă de 150 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul Ş.I. împotriva Deciziei penale nr . 404 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 320 din 6 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj, şi rejudecând:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Ş.I. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. de la pedeapsa de 10 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen., pe o durată de 2 ani.
Face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B.M., în sumă de 150 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1840/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1833/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
