ICCJ. Decizia nr. 1846/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1846/2014
Dosar nr. 11665/3/2012
Şedinţa publică din 29 mai 2014
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii P.M. şi D.I. împotriva deciziei penale nr. 285 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 214 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii D.I. şi P.M. din infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
1. În baza art. 246 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.I. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În baza art. 289 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.I. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 291 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul D.I. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în final 9 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 81 C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni.
A atras atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării condiţionate a executării, pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în termenul de încercare.
2. În baza art. 246 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În baza art. 289 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 291 C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în final 9 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 81 C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. A atras atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în termenul de încercare.
3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a achitat pe inculpata D.A.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior.
În baza art. 348 C. proc. pen. anterior a dispus anularea celor două exemplare ale procesului-verbal datat 18 octombrie 2010 ora 16.10, falsificat de inculpaţii D.I. şi P.M.
A constatat că partea vătămată T.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. anterior a obligat pe fiecare din inculpaţii D.I. şi P.M. la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cheltuielile judiciare privind pe inculpata D.A.R. au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 376/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 5480/87/2011 au fost trimişi în judecată inculpaţii D.I. şi P.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior, respectiv inculpata D.A.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior.
Prin sentinţa nr. 358 din 13 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea inculpatului D.I. şi s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bucureşti, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 11665/3/2012.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 18 octombrie 2010, inculpaţii D.I. şi P.M., agenţi de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Teleorman - Postul de Poliţie Măldăeni, au oprit în trafic pe drumul E70, în raza localităţii Măldăeni, judeţul Teleorman, autoturismul marca O., condus de martorul P.M., în care se mai aflau partea vătămată T.F. şi martora V.D. Cei doi inculpaţi au oprit autoturismul pentru control în urma unor dispoziţii primite de la superiorul lor ierarhic, martorul S.P.S., căruia i se solicitase aceasta de către martorul R.C., inspector principal la Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Roşiorii de Vede. Acesta observase autoturismul în trafic, remarcase faptul că în portbagaj se aflau nişte cutii de mari dimensiuni şi, deoarece existau informaţii în sensul că numitul P.M. era implicat în traficul cu ţigări din zonă, solicitase ca autoturismul să fie controlat.
După oprirea autoturismului, inculpatul P.M. a procedat la inspectarea acestuia, iar inculpatul D.I. a rămas înăuntrul maşinii de poliţie cu care inculpaţii se deplasaseră la faţa locului. Partea vătămată a afirmat că în portbagaj se află nişte colete conţinând bunuri pe care soacra sa (mama martorei V.D.) i le-ar fi trimis din Anglia şi că apelase la martorul P.M., care deţinea autoturismul marca O. cu care se deplasau, pentru a-l ajuta la transportul coletelor.
Inculpatul P. a procedat la verificarea cutiilor, operaţiune în cursul căreia a fost descoperit un notebook de culoare roz, marca A., folosit şi având patru butoane lipsă, iar inculpatul a solicitat actele acestuia de provenienţă.
În acest context, trebuie precizat că potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Roşiorii de Vede, partea vătămată T.F. era suspectată de implicarea în infracţiuni de furt (cei doi inculpaţi cunoscând acest lucru) şi, de asemenea, fusese cercetată în două dosare penale pentru diverse infracţiuni, fără a i se reţine însă vinovăţia.
Declaraţiile persoanelor implicate nu mai concordă începând cu momentul găsirii notebook-ului, partea vătămată şi martorii susţinând că acesta se afla în interiorul unuia din colete (alături de haine şi încălţăminte second-hand), iar inculpatul că bunul respectiv era aşezat separat, lângă cutii. Având în vedere că martorii şi partea vătămată se află în relaţii apropiate (P.M. este în relaţii de amiciţie cu aceasta, iar martora V.D. este soţia sa), Tribunalul, dând eficienţă principiului in dubio pro reo, a acordat prioritate declaraţiei inculpatului şi va reţine că notebook-ul nu se afla într-unul din colete. Această împrejurare are importanţă în cauză, deoarece dacă bunul respectiv s-ar fi aflat într-una din cutii, atunci documentele de ridicare a acestora de la firma de curierat ar fi fost suficiente, în opinia instanţei, pentru dovedirea provenienţei notebook-ului, iar, în caz contrar, dacă acesta ar fi fost aşezat separat de colete, documentele de la firma de curierat nu puteau face această dovadă.
Partea vătămată şi cei doi martori nu au fost în măsură să prezinte vreun act cu privire la provenienţa notebook-ului, însă au precizat că acesta îi fusese, trimis părţii vătămate de soacra sa, aflată în străinătate. Inculpatul P. l-a apelat telefonic pe martorul R.C., spunându-i că a descoperit un laptop pentru care nu existau acte de provenienţă şi întrebând dacă poate să procedeze la ridicarea bunului. Audiat în cauză, martorul R.C. a confirmat atât realitatea convorbirii, cât şi faptul că i-a permis inculpatului să ridice bunul respectiv, solicitându-i însă să încheie un proces-verbal cu privire la operaţiunea respectivă. La fel, şi numitul P.M. a declarat că l-a auzit pe P.M. discutând la telefon cu o persoană căreia i s-a adresat cu apelativul „şefu” şi i-a spus că a găsit un laptop.
Inculpaţii au reţinut notebook-ul, solicitându-i părţii vătămate ca în zilele următoare să se prezinte la Postul de poliţie Măldăeni cu acte de provenienţă ale acestuia pentru a-i fi restituit. Declaraţiile persoanelor implicate sunt din nou neconcordanţe cu privire la încheierea sau nu a unui proces-verbal privind ridicarea bunului, inculpaţii afirmând că au încheiat acest act la faţa locului, însă cei implicaţi au refuzat să îl semneze, iar partea vătămată şi cei doi martori arătând că, dimpotrivă, inculpaţii nu au redactat niciun fel de act, ci pur şi simplu au reţinut notebook-ul şi au plecat.
Cu această ocazie, Tribunalul a precizat că atunci când organele de poliţie ridică bunuri în vederea efectuării de cercetări sunt obligate să încheie de îndată un proces-verbal în care să se descrie operaţiunea efectuată, bunurile reţinute, iar un exemplar al acestui proces-verbal să fie lăsat persoanei de la care bunurile au fost ridicate.
Revenind la declaraţiile celor implicaţi, instanţa precizează că în acest context nu se mai poate da eficienţă principiului in dubio pro reo, deoarece restul materialului probator, astfel cum au fost expus ulterior, duce la concluzia că inculpaţii nu au încheiat niciun proces-verbal de ridicare a bunului în data de 18 octombrie 2010, ci doar au reţinut notebook-ul, solicitând părţii vătămate să prezinte actele de provenienţă ale acestuia în zilele următoare.
La câteva zile după evenimente, partea vătămată a formulat plângere penală împotriva celor doi inculpaţi pentru ridicarea abuzivă a notebook-ului. Deoarece partea vătămată a precizat şi că la data de 18 octombrie 2010 inculpaţii i-ar fi cerut 50 euro, s-a decis organizarea unui flagrant, urmând ca numitul T.F. să se deplaseze la Postul de poliţie Măldăeni şi să le ofere inculpaţilor o sumă de bani cu titlu de mită pentru a i se înapoia notebook-ul. În urma acestei operaţiuni, inculpaţii au refuzat primirea vreunui folos de la partea vătămată, spunându-i acestuia să prezinte acte de provenienţă pentru notebook, iar acesta îi va fi restituit. Se poate însă reţine din cuprinsul înregistrărilor atât modul insultător de adresare folosit de inculpatul P. la adresa părţii vătămate când aceasta îi spune că nu avea dreptul să reţină notebook-ul („Ieşi bă afară! Îmi spui tu mie ce drepturi are... Ieşi afară! Nesimţitule, nu ţi-e ruşine?”), cât şi faptul că acesta confirmă că nu a încheiat niciun fel de act cu ocazia ridicării notebook-ului.
La data de 24 noiembrie 2010, au fost efectuate verificări la Postul de poliţie Măldăeni în scopul identificării notebook-ului ridicat la 18 octombrie 2010 de către inculpaţi şi a actelor încheiate cu acel prilej. Organele de urmărire penală nu au putut însă găsi la acel moment niciun act încheiat de cei doi inculpaţi cu ocazia ridicării notebook-ului şi nici o înregistrare a acestei operaţiuni în registrele postului de poliţie. Inculpatul D.I. a afirmat cu acea ocazie că actele încheiate în acest scop şi notebook-ul s-ar afla în portbagajul maşinii de serviciu, apoi că acestea i-ar fi fost date inculpatului P. pentru a le preda la camera de corpuri delicte a Poliţiei Roşiori de Vede (inculpatul P. nu se afla la postul de poliţie în momentul începerii controlului). Ulterior, după sosirea la post a inculpatului P.M., inculpatul D.I. s-a deplasat în curtea din spatele postului de poliţie (unde se află atât locuinţa sa de serviciu, cât şi o magazie) şi a revenit cu un plic de culoare albă în care se afla notebook-ul ridicat, lipsind însă documentele care ar fi trebuit să fie încheiate cu ocazia reţinerii obiectului.
Referitor la locul unde a fost depozitat notebook-ul, inculpaţii au precizat că în urma renovării postului de poliţie în luna octombrie 2010, toate bunurile aflate în interiorul acestuia au fost transportate într-o magazie învecinată.
Ulterior controlului efectuat la postul de poliţie, în aceeaşi zi, inculpaţii au dat declaraţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. În acest context, Tribunalul a precizat că inculpatul D. a arătat că se foloseşte de dreptul la tăcere, iar inculpatul P., care a dorit să dea declaraţie, a precizat, între altele, că nu a încheiat procesul-verbal de ridicare a bunului la faţa locului, ci a început să îl scrie în aceeaşi zi, după ce a ajuns la postul de poliţie, însă nu l-a putut finaliza, deoarece nu avea datele personale ale lui T.F., care nu avusese la el niciun act de identitate la momentul opririi în trafic.
După finalizarea declaraţiilor, în după-amiaza zilei, inculpaţii s-au reîntors la postul de poliţie, unde venise între timp şi colega lor, inculpata D.A.R., i-au povestit acesteia cele întâmplate, iar apoi au început să caute în postul de poliţie documentele încheiate cu ocazia ridicării notebook-ului. Potrivit declaraţiile tuturor inculpaţilor (inclusiv a inculpatei D.A.R.), la scurt timp după începerea căutărilor, inculpatul D.I., aflat singur într-una din încăperile postului de poliţie, ar fi găsit procesul-verbal, copia la indigo a acestuia şi raportul de predare a notebook-ului la camera de corpuri delicte.
Inculpaţii susţin şi că, după toate probabilităţile, notebook-ul şi documentele încheiate cu ocazia ridicării acestuia s-au rătăcit datorită mutării bunurilor aflate în postul de poliţie în vederea renovării sale.
Separat de aceste aspecte, Tribunalul a reţinut că Postul de poliţie Măldăeni nu are o cameră de corpuri delicte, iar bunurile ridicate de agenţii de poliţie în cadrul acestui post se depun la camera de corpuri delicte a Poliţiei Roşiori de Vede. De asemenea, în cadrul Poliţiei Roşiori de Vede există o singură persoană care gestionează bunurile depuse la cameră - martorul I.M., care s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 18 octombrie 2010 - 17 noiembrie 2010. Totodată, potrivit declaraţiilor martorilor I.M. şi M.T., acesta din urmă şeful Poliţiei Roşiori de Vede, rezultă că numitul I.M. nu are un înlocuitor, iar cât timp acesta nu se află la serviciu, nu pot fi introduse bunuri în camera de corpuri delicte.
De asemenea, conform declaraţiilor inculpaţilor, precum şi ale martorilor Ţ.M. şi D.N., în cea de-a doua jumătate a lunii octombrie 2010, Postul de poliţie Măldăeni a fost zugrăvit, iar bunurile din interiorul acestuia au fost transportate într-o magazie învecinată.
Raportat la această situaţie de fapt, Tribunalul a apreciat că inculpaţii D.I. şi P.M. se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcina lor, chiar dacă nu cu încadrarea juridică fixată pe Parchet prin rechizitoriu.
Astfel, probele administrate duc la concluzia că la data de 18 octombrie 2010, inculpaţii, deşi au ridicat un notebook marca A., folosit, de la partea vătămată T.F., nu au încheiat un proces-verbal în cuprinsul căruia să se relateze această operaţiune şi, evident, neîncheind un astfel de act, nu au fost în măsură să îi înmâneze părţii vătămate un exemplar al acestuia. De asemenea, inculpaţii nu au încheiat un astfel de proces-verbal nici în săptămânile următoare, iar la data de 24 noiembrie 2010, după controlul efectuat la postul de poliţie de lucrătorii D.G.A. şi după ce fuseseră audiaţi la Parchet cu privire la ridicarea notebook-ului, au întocmit un proces-verbal antedatat privind această operaţiune, pe care ulterior l-au folosit în faţa organelor de urmărire penală.
Tribunalul a considerat că ridicarea în sine a notebook-ului nu a avut un caracter abuziv, în contextul în care inculpaţii bănuiau că autoturismul controlat era folosit la contrabanda cu ţigări, aveau informaţii în sensul că numitul T.F. era suspectat de furturi de aparatură electronică, iar un superior al lor (martorul R.C.) le spusese că pot reţine notebook-ul.
Este, într-adevăr, discutabilă practica de a ridica bunuri mobile aflate asupra unei persoane în situaţia în care aceasta nu are acte de provenienţă ale respectivelor bunuri asupra sa, pentru simplul fapt că acea persoană. Este suspectată de comiterea unor infracţiuni (fără ca ea să cunoască existenţa acestor suspiciuni), însă Tribunalul a observat că toţi superiorii ierarhic ai inculpaţilor, audiaţi în cauză, au apreciat ca fiind legal acest mod de a proceda. În aceste condiţii, deşi instanţa are anumite dubii asupra corectitudinii acestui procedeu, nu se poate reproşa inculpaţilor, care au cerut de altfel permisiunea martorului R.C. înainte de reţinerea notebook-ului, că au acţionat în acest fel.
Însă, ridicarea bunului fără a încheia un proces-verbal (din care un exemplar să fie lăsat părţii vătămate) reprezintă o încălcare clară a obligaţiilor de serviciu ale inculpaţilor, agravată prin faptul că aceştia nu au redactat actul nici în cele 5 săptămâni care au urmat. Tribunalul areţinut şi că inculpaţii ar fi trebuit să dovedească o diligentă sporită faţă de situaţia notebook-ului în contextul în care aceştia nu ştiau sigur că bunul provine dintr-o faptă penală, ci doar bănuiau acest lucru. Astfel, inculpaţii ar fi trebuit să predea de urgenţă bunul numitului R.C. sau unui alt lucrător de poliţie care putea stabili dacă notebook-ul era reclamat ca fiind furat. Evident, în cazul în care nu ar fi putut preda bunul nimănui datorită „nefuncţionării” temporare a camerei de corpuri delicte a Poliţiei Roşiori de Vede, inculpaţii aveau posibilitatea de a-şi sesiza superiorii cu această situaţie.
Inculpaţii nu au făcut însă niciun demers pentru a clarifica situaţia obiectului reţinut, în contextul în care nici măcar nu redactaseră procesul-verbal de ridicare a acestuia (fără acest act nu puteau preda bunul nici la camera de corpuri delicte, nici unui alt lucrător de poliţie).
Referitor la momentul încheierii procesului-verbal de ridicare a bunului, acesta este datat 24 noiembrie 2010, după toate probabilităţile în intervalul dintre finalizarea audierii inculpaţilor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi întoarcerea acestora la Postul de poliţie Măldăeni. Nu poate fi primită susţinerea inculpaţilor în sensul că ar fi încheiat procesul-verbal la 18 octombrie 2010, chiar la momentul controlului în trafic şi că T.F. ar fi refuzat să îl semneze, fapt menţionat la finalul actului.
În acest sens, dincolo de declaraţiile concordante ale tuturor persoanelor aflate în autoturism la momentul controlului (partea vătămată, soţia sa şi martorul P.M.) care pot fi privite cu rezervă având în vedere relaţiile apropiate dintre acestea, Tribunalul a reţinut mai întâi afirmaţiile inculpaţilor din cadrul discuţiei înregistrate cu partea vătămată din 22 octombrie 2010 din care rezultă cu claritate că la acea dată nu era încheiat vreun proces-verbal - partea vătămată întreabă de ce „nu a primit nimic la mână” pentru ridicarea bunului, inculpatul D. îi spune „imediat îţi facem dovadă”, iar când T.F. întreabă „Păi când, acu, după trei zile, şefa?”, D.I. râde, iar P.M. îi reproşează părţii vătămate că nu a venit la post.
Când, peste câteva minute, T.F. întreabă din nou de ce „nu a primit nimic la mână”, P.M. îi spune că dacă va veni la post „facem un proces-verbal”, partea vătămată protestează din nou „Păi când, acu la vreo patru zile?” şi afirmă că ar fi trebuit să primească o astfel de dovadă pe loc, inculpatul P. îi reproşează din nou că nu a venit la postul de poliţie, pentru ca în final să închidă discuţia spunându-i părţii vătămate „...ia dă-i drumul d-aici măi”.
De asemenea, relevantă în acest sens este şi declaraţia dată de inculpatul P.M. la 24 noiembrie 2010, când acesta a arătat că la 18 octombrie 2010 a început să scrie un proces-verbal abia după ce a ajuns la postul de poliţie, însă nu a terminat redactarea acestuia şi că nu s-a înregistrat în evidenţele postului, vreo lucrare privind ridicarea bunului. Practic, această declaraţie demonstrează fără dubii şi că menţiunea „cel în cauză refuză să semneze” inserată la finalul procesului-verbal falsificat de inculpaţi ulterior este nereală (dacă redactarea procesului-verbal a început abia la postul de poliţie, „cel în cauză” nu putea refuza să semneze deoarece nu era de faţă).
De asemenea, cu ocazia controlului efectuat de lucrătorii D.G.A. la postul de poliţie în data de 24 noiembrie 2010, inculpaţii nu au putut să prezinte vreun proces-verbal de ridicare a notebook-ului şi nici să indice în ce registru au menţionat încheierea actului. Nu pot fi primite apărările ulterioare ale inculpaţilor care au susţinut că lucrătorii D.G.A. nu i-ar fi întrebat nimic despre notebook sau despre actele încheiate, în contextul în care inculpaţii au semnat fără obiecţiuni procesele-verbale de control, iar ofiţerii D.G.A. şi reprezentantul I.P.J. Teleorman prezent la operaţiune au infirmat în totalitate aceste susţineri cu ocazia audierii în faţa instanţei.
La fel de puţin plauzibilă este şi apariţia subită a procesului-verbal în aceeaşi zi, imediat după audierea inculpaţilor la Parchet, iar modul de redactare a actului susţine ideea că acesta nu a fost încheiat la data de 18 octombrie 2010. Instanţa are în vedere în acest sens lipsa datelor de stare civilă a persoanelor aflate în autoturism (este menţionat doar CNP-ul numitului P.M., fără serie sau număr al cărţii de identitate ori adresă de domiciliu) sau ale elementelor de identificare ale notebook-ului (se menţionează doar că era marca A., culoarea roz a acestuia, fără a se preciza seria şi numărul acestuia).
Referitor la menţiunile existente pe verso-ul Planului de acţiune, care ar reprezenta, potrivit inculpaţilor, modul de înregistrare a ridicării notebook-ului, Tribunalul a constatat că aceste menţiuni reprezintă un raport de activitate redactat probabil la finalul săptămânii 18-24 octombrie 2010, care nu este de natură să acopere neregulile comise de inculpaţi faţă de partea vătămată (neîncheierea unui proces-verbal, indiferenţa totală faţă de situaţia bunului ridicat).
În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpaţilor D.I. şi P.M., agenţi de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Teleorman - Postul de poliţie Măldăeni, care la data de 18 octombrie 2010 au oprit în trafic pe E70, în raza localităţii Măldăeni, judeţul Teleorman, autoturismul în care se afla partea vătămată T.F., au procedat la percheziţionarea autovehiculului şi au procedat la ridicarea unui notebook marca A. proprietatea părţii vătămate fără a întocmi un proces-verbal privind activitatea efectuată, iar ulterior au păstrat obiectul ridicat la postul de poliţie, fără a efectua niciun demers pentru clarificarea situaţiei sale juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior.
Pentru motivele deja arătate mai sus, Tribunalul nu a reţinut că ridicarea în sine a notebook-ului ar reprezenta un act material din componenţa infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior.
De asemenea, faptele inculpaţilor care, ulterior controlului efectuat la data de 24 noiembrie 2010 la postul de poliţie de lucrători ai Biroului Judeţean Anticorupţie Teleorman, au plăsmuit un înscris intitulat „proces-verbal” pe care l-au antedatat „18 octombrie 2010, ora 16.10”, menţionând inclusiv că persoana verificată „refuză să semneze”, pentru a justifica reţinerea notebook-ului aparţinând părţii vătămate T.F. la 18 octombrie 2010 şi au folosit acest înscris în cauza în care erau anchetaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior.
Toate infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
Tribunalul nu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, care presupun ca, în urma comiterii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior, inculpaţii sau alte persoane să fi obţinut un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Astfel, potrivit rechizitoriului, inculpaţii şi-ar fi însuşit notebook-ul, acesta reprezentând avantajul patrimonial obţinut de aceştia în urma comiterii infracţiunii.
Probele administrate nu demonstrează însă că inculpaţii ar fi reţinut notebook-ul în scopul de a şi-l însuşi. Astfel, aceştia au adus la cunoştinţa martorului R.C. faptul că au găsit bunul, întrebând dacă îl pot ridica, în discuţiile înregistrate purtate cu partea vătămată, inculpaţii nu au negat reţinerea notebook-ului, iar la momentul controlului D.G.A. au predat bunul (ezitările iniţiale în a-l preda fiind provocate fie de faptul că bunul nu era însoţit de un proces-verbal de ridicare, fie pur şi simplu inculpaţii nu mai ştiau unde se află). De asemenea, nu rezultă că inculpaţii ar fi săvârşit acte de dispoziţie asupra notebook-ului sau că l-ar fi folosit în vreun fel. Trebuie avut în vedere şi faptul că notebook-ul era uzat, avea 4 butoane lipsă şi avea o valoare economică redusă (soţia părţii vătămate l-a vândut după recuperarea sa cu suma de 200 RON), astfel că nu se vede motivul pentru care inculpaţii ar fi dorit să şi-l însuşească. De altfel, dacă scopul ridicării notebook-ului l-ar fi constituit obţinerea de avantaje materiale de la partea vătămată, nu se vede de ce inculpaţii ar fi refuzat ulterior să primească mită din partea lui T.F. pentru restituirea acestuia.
Fapta inculpaţilor pare mai degrabă a fi cauzată de indolenţa acestora, cunoaşterea deficitară a dispoziţiilor legale şi, în general, o lipsă de respect faţă de partea vătămată şi bunurile sale (extrem de vizibilă în cadrul discuţiei înregistrate dintre inculpaţi şi T.F.).
Drept urmare, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii din infr. prev. de art. 246 C. pen. anterior, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infr. prev. de art. 246 C. pen. anterior. Pe cale de consecinţă, a fost schimbată şi încadrarea juridică a celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, în sensul înlăturării din cuprinsul acesteia a referirilor la Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor D.I. şi P.M. pentru infracţiunile ce le-au fost reţinute în sarcină, instanţa a avut în vedere disp. art. 72 C. pen. anterior. În acest sens, Tribunalul a reţinut că fapta de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor are un grad relativ redus de pericol concret, având în vedere valoarea modică, a bunului ridicat fără realizarea formalităţilor legale, precum şi faptul că inculpaţii nu au acţionat în scopul de a obţine avantaje materiale, după cum s-a arătat deja.
Însă, faptele ulterioare comise de aceştia - plăsmuirea unui proces-verbal antedatat şi folosirea, sa în cauza în care erau cercetaţi - sunt, fără discuţie, foarte grave în contextul în care cei doi inculpaţi sunt agenţi de poliţie, având ei înşişi atribuţia de a descoperi infracţiuni şi de a efectua anchete penale. Practic, prin comiterea celor două infracţiuni de fals, aceştia au încercat să îşi acopere o ilegalitate anterioară şi, în acelaşi timp, să influenţeze ancheta care îi privea. Este în acelaşi timp o situaţie tipică în care funcţionarii publici care au comis o încălcare minoră a legii săvârşesc ilegalităţi cu mult mai grave decât cea iniţială încercând ascunderea acesteia.
Ca şi elemente favorabile celor doi inculpaţi, Tribunalul a reţinut activitatea lor anterioară în cadrul poliţiei, caracterizările favorabile primite din partea colegilor şi superiorilor. Ar fi fost de preferat ca instanţa să poată reţine în rândul circumstanţelor favorabile inculpaţilor şi atitudinea sinceră, însă aceştia au susţinut cu consecvenţă până la finalul procesului că nu au comis faptele de care sunt acuzaţi.
În ce o priveşte pe inculpata D.A.R., Tribunalul a apreciat că în sarcina sa nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Astfel, în prima din cele două declaraţii incriminate de Parchet - cea din 17 ianuarie 2011 - inculpata a precizat, fără a detalia, că în timp ce ea căuta procesul-verbal de ridicare a notebook-ului, D.I. a căutat deasupra unui fişet metalic pe care se aflau mai multe cutii şi a găsit procesul-verbal. Inculpata nu a fost întrebată nimic despre locul în care se afla ea la acel moment, nici dacă a văzut personal momentul în care D.I. a găsit documentele.
Ulterior, la data de 03 octombrie 2011, inculpata a fost audiată din nou ca martor în cauză, declarând că, în timp ce ea se afla într-unui din birouri împreună cu P.M. căutând procesul-verbal, l-a auzit pe D.I. spunând că a găsit documentul într-o cutie de carton aflată deasupra unui fişet metalic din celălalt birou.
Având în vedere conţinutul celor două declaraţii, Tribunalul a apreciat că probatoriul efectuat în cauză nu demonstrează falsitatea acestora. Mai întâi, nicio probă administrată în faza de urmărire penală sau în cea de judecată nu duce la concluzia că inculpata D.A.R. nu s-ar fi aflat la Postul de poliţie Măldăeni (locul său de muncă) în data de 24 noiembrie 2010, ora 16.00. Tribunalul a considerat necesar să facă această subliniere datorită modului defectuos în care este descrisă în rechizitoriu acuzaţia adusă acestei inculpate, putându-se interpreta că parchetul ar fi apreciat ca reprezentând fapta de mărturie mincinoasă şi aiirrnaţia inculpatei în sensul că s-ar fi aflat la serviciu la data şi ora menţionate.
Este evident că Parchetul nu a avut această intenţie, după cum rezultă din rezoluţiile din datele de 24 octombrie 2011 şi 14 noiembrie 2011, în care se menţionează expres că acuzaţia adusă nu vizează prezenţa sa la postul de poliţie în data de 24 noiembrie 2010, ci doar afirmaţia inculpatei în sensul că ar fi găsit împreuna cu inculpaţii D. şi P. procesul-verbal de ridicare a notebook-ului. Revenind la declaraţiile date de inculpată în calitate de martor, instanţa a observat că aceasta nu a afirmat niciodată că ar fi asistat personal la momentul găsirii procesului-verbal, ci doar că acesta a fost găsit de inculpatul D. în timp ce ea se afla la locul de muncă şi că inculpatul a găsit documentul în timp ce căuta în alt birou decât cel în care se afla numita D.A.R.
Niciuna din probele adiriinistrate nu demonstrează că lucrurile nu s-ar fi petrecut astfel cum le-a prezentat martora. Chiar dacă inculpaţii D. şi P. au falsificat procesul-verbal în data de 24 noiembrie 2010, după plecarea de la Parchet, probatoriul cauzei nu dovedeşte că aceştia au săvârşit acţiunea de plăsmuire la postul de poliţie. De asemenea, nu rezultă nici că aceştia ar fi cooptat-o pe inculpata D.A. în activitatea infracţională. De altfel, nici nu se vede motivul pentru care cei doi inculpaţi ar fi decis să îi spună acesteia că au de gând să comită o infracţiune de fals intelectual şi o infracţiune de uz de fals. Dimpotrivă, acestora le profita împrejurarea în care inculpata D.A.R. realmente să creadă că procesul-verbal a fost „găsit” în data de 24 noiembrie 2010.
În acest context, Tribunalul a apreciat foarte plauzibil ca inculpatul D.I. fie să fi avut asupra sa procesele-verbale întocmite în aceeaşi zi împreună cu inculpatul P. şi să fi spus inculpatei D. că le-a găsit în cutia de carton aflată pe fişetul metalic, fie să le fi pus în cutia de carton, iar apoi să însceneze „descoperirea” acestora faţă de D.A.R. Drept urmare, nu rezultă că inculpata ar fi fost de rea-credinţă la datele de 17 ianuarie 2011 şi 03 octombrie 2011, când a declarat că inculpatul D. a găsit procesele-verbale în biroul învecinat. Nu trebuie omis şi că martorul nu este obligat să declare adevărul obiectiv, ci să spună adevărul cu privire la ceea ce ştie despre cauză.
Evident, aspectele deja expuse nu înlătură posibilitatea ca inculpata D. să fi acţionat de conivenţă cu ceilalţi doi inculpaţi, acceptând să depună mărturie mincinoasă în favoarea acestora, însă probatoriul administrat nu susţine o astfel de ipoteză. Drept urmare, atât timp cât inculpata beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar aceasta nu a fost răsturnată prin probe, nu s-a reţinut reţine că la datele menţionate, audiată în.calitate de martor, numita D.A.R. ar fi făcut afirmaţii mincinoase în cauză.
Il. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii D.I. şi P.M.
Parchetul a criticat hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii D.I. şi P.M. din infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals, fapte prev. şi ped. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată, art. 289 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 291 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior, prin înlăturarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată şi a dispoziţiilor art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată.
A arătat că textul art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 se referă la falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.
A subliniat că apreciază drept nelegală schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor D.I. şi P.M., în sensul nereţinerii dispoziţiilor din Legea nr. 78/2000.
Condiţia cerută de textul special de incriminare - art. 132 din Legea nr. 78/2000 - constând în obţinerea de către funcţionarul public, autor al infracţiunii de abuz în serviciu, a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul, este îndeplinită având în vedere modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, din care rezultă că inculpaţii şi-au însuşit notebook-ul.
Astfel, deşi a fost ridicat la data de 18 octombrie 2010 fără a fi întocmit niciun proces-verbal sau alt document justificativ, bunul nu a fost depus de inculpaţi la camera de corpuri delicte a Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede, contrar dispoziţiilor legale, ci a fost însuşit de către aceştia, fiind predat Biroului Judeţean Anticorupţie Teleorman de către inculpatul D.I. la data de 24 noiembrie 2010, bun pe care l-a adus din locuinţa de serviciu.
Inculpaţii au păstrat în posesia lor nejustificat, bunul ridicat de la partea vătămată timp de 35 de zile.
În sarcina inculpaţilor a arătat că se impune reţinerea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi, având în vedere că inculpaţii au săvârşit infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals în scopul de a ascunde comiterea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în mod legal instanţa trebuia să reţină şi prevederile art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals fiind în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi în rechizitoriul Parchetului.
Inculpatul apelant intimat D.I. cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a susţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că inculpatul D.I. a acţionat strict în virtutea atributiunilor de serviciu, procedând la ridicarea şi reţinerea notebook-ului în depline condiţii de legalitate şi că procesul-verbal a fost întocmit, în mod indubitabil, în ziua de 18 octombrie 2010 şi, a pus concluzii, în baza art. 379 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior de respingere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca nefondat, admitere a apelului formulat de inculpat, desfiinţare a sentinţei atacate şi achitare a inculpatului în baza art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.
Inculpatul apelant intimat P.M., cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a solicitat respingerea, ca nefondat. În continuare, a arătat că a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 214/F din 18 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pe care a considerat-o vădit nelegală şi esenţial netemeinică, iar în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond rejudecând, conform art. 345 C. proc. pen. anterior, să fie dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. anterior, art. 289 C. pen. anterior şi art. 291 C. pen. anterior.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, Curtea a constatat următoarele:
1. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti:
Primul motiv de apel al Parchetului vizează greşita schimbare a încadrării juridice de către instanţa de fond din infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
Astfel, procurorul de şedinţă a susţinut că încadrarea juridică dată faptelor pentru care inculpaţii D.I. şi P.M. au fost trimişi în judecată se raportează şi la dispoziţiile art. 132, 17 lit. c) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Probele dosarului confirmă că inculpaţii D.I. şi P.M. şi-au însuşit notebook-ul, în data de 18 octombrie 2010 fără să întocmească un proces-verbal sau un alt document justificativ care să confirme totodată depunerea acestuia la camera de corpuri delicte a Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat ca fiind nefondat motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată, se prevede că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
Or, în raport cu situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect instanţa de fond a înlăturat aceste dispoziţii, prin schimbare de încadrare juridică conform art. 334 C. proc. pen. anterior.
Referindu-se la adresa din 14 decembrie 2010 emisă de I.P.J. Teleorman - Biroul Control Intern, Parchetul a susţinut în cererea scrisă de recurs că după ridicarea bunului inculpaţii aveau obligaţia să efectueze verificări privind situaţia acestuia pentru a se constata dacă există indicii referitoare la o infracţiune sau dacă se impune aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, în caz contrar bunul urmând a fi restituit persoanei în cauză.
De asemenea, s-a mai susţinut de către Parchet că intenţia inculpaţilor D.I. şi P.M. de a nu depune bunul ridicat la camera de corpuri delicte mai rezultă şi din împrejurarea nici nu puteau să-l depună în lipsa copiei procesului-verbal de ridicare, situaţie pe care cu siguranţă aceştia o cunoşteau, astfel cum rezultă şi din declaraţiile date.
Situaţia de fapt astfel prezentată a fost încadratî de către judecător în tiparul disp. art. 246 C. pen. anterior, nefiind necesară şi reţinerea disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată.
Referitor la avanatajul patrimonial obţinut, în mod corect instanţa de fond a apreciat că notebook-ul cu patru butoane lipsă şi de o valoare modică, respectiv 200 RON, nu reprezintă o condiţie pentru reţinerea disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu atât mai mult cu cât acesta a fost predat de către inculpatul D.I. în data de 24 noiembrie 2010 la Biroul Judeţean Anticorupţie Teleorman.
Împrejurarea că inculpaţii D.I. şi P.M. au păstrat în posesia lor nejustificat bunul ridicat de partea vătămată T.F. timp de 35 de zile, nu poate constitui o cerinţă în sensul art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată.
De precizat că cel care a predat bunul organelor de control a fost inculpatul D.I.
Conform declaraţiei acestuia notebook-ul a fost păstrat până la data de 24 noiembrie 2010 la locuinţa sa de serviciu.
În art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată se prevede că falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune sunt infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, infracţiuni prevăzute la art. 17 lit. a)-d1) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni al căror maxim se majorează cu 2 ani.
În condiţiile în care infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpaţilor D.I. şi P.M. nu este o infracţiunea săvârşită în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, în mod corect instanţa de fond a înlăturat dispoziţiile mai sus invocate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al Parchetului, procurorul de şedinţă a declarat că nu-l susţine, arătând totodată că instanţa pe baza cererii scrise de apel poate dispune condamnarea inculpatei D.A.R.
Însă din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanţa de fond în mod corect a dispus achitarea inculpatei D.A.R. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, pe motiv că nu sunt îndeplinite elementele constitutive prev. de art. 260 C. pen. anterior, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.
2. Cu privire la apelul declarat de inculpatul D.I. .:
Un prin motiv de apel vizează incidenţa dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
În aceste sens, apărarea a invocat existenţa unei provocări a lucrătorilor de poliţie din cadrul Biroului Judeţean Anticorupţie Teleorman, rezultată şi din declaraţia părţii vătămate T.F., dată în ziua de 22 octombrie 2010 în care arată că a fost de acord să dea suma de 100 euro poliţistului, în cazul pretinderii pentru restituirea laptopului.
De asemenea, a făcut referire sila convorbirile din mediul ambiental din care rezultă că ofiţerii din cadrul Biroului Judeţean Anticorupţie Teleorman îndemnau pe partea vătămată T.F. să insiste să-i provoace pe cei doi inculpaţi, astfel încât aceştia să primească suma de 100 euro.
Verificând convorbirile din data de 22 octombrie 2010 dintre partea vătămată şi ofiţerii din cadrul Biroului Judeţean Anticorupţie Teleorman efectuate în mediul ambiental, Curtea constată că în cauză nu se poate vorbi de existenţa dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. anterior, cum susţine apărarea.
Potrivit acestui text de lege este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.
La dosar dosarul de urmărire penală se află înregistrarea din mediul ambiental în care se redă următoarea afirmaţie făcută de T.F.: „şi... când iese el afară... îl provoc... da bre... în toate.... îi zis toată poliţia aia aşa... da, da, da aşa îi zic, ştiu, ştiu ce-i zic... hai, hai că mă duc iar la el, da, da,da, ha...doamne, doamne, (intră în post şi se adresează unui poliţist... şefa puteţi să ieşiţi puţin afară, vă rog frumos?”.
În raport cu cele prezentate, precum şi cu faptul că partea vătămată T.F. în discuţia pe care a avut-o cu inculpaţii D.I. şi P.M. le-a propus acestora să-i restituie notebook-ul, afirmând că „fac şi eu cinste” nu se poate considera a fi îndeplinite dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
De asemenea, Curtea a constatat că practica judiciară internă şi europeană, invocată de către apărare nu are corespondent în raport cu situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond cu privire la săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. anterior, art. 289 C. pen. anterior şi art. 291 C. pen. anterior, de către inculpaţii D.I. şi P.M.
Al doilea motiv de apel al inculpatului D.I. priveşte incidenţa disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, întrucât infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals reţinute în sarcina sa nu există.
Potrivit art. 246 C. pen. anterior, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constă în fapta fucnţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Susţinerea apărării în sensul că inculpatul D.I. a acţionat î n conformitate cu prevederile art. 3 lit. b), art. 13 lit. d) şi art. 18 din Procedura privind controlul vehiculelor, întocmită de Inspectoratul General al Poliţiei - Direcţia poliţiei de ordine publică, intrată în vigoare la 18 decembrie 2008 nu poate fi primită de instanţa de apel, atâta timp cât controlul exercitat în ziua de 18 octombrie 2010 a avut drept rezultat vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate T.F., astfel cum prevăd dispoziţiile art. 246 C. pen.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici susţinerea apărării în sensul că notebook-ul nu a fost depus la camera de corpuri delicte, întrucât martorul I.M. se afla în concediu de odihnă şi nu fusese semnat de un alt lucrător de poliţie procesul-verbal care să preia atribuţiile acestuia.
În declaraţia sa din 24 noiembrie 2010, inculpatul D.I. a arătat că procesul-verbal de ridicare al notebook-ul nu a fost înregistrat la Postul de poliţie Măldăeni, nici nu a fost înregistrată vreo cauză penală sau de altă natură în evidenţe privind acel noteobook şi nu avea cunoştinţă, unde se afla acesta.
La aceeaşi dată, 24 noiembrie 2010 inculpatul P.M. a declarat că partea vătămată T.F. ar fi refuzat să semneze procesul-verbal de ridicare a notebook-ului făcând precizarea că acest act se află în sediul Postului de poliţie Măldăeni.
De o importanţă deosebită în combaterea susţinerii apărării este şi următoarea discuţie înregistrată în conformitate cu art. 912 alin. (1) C. proc. pen. anterior de către ofiţerii D.G.A., şi anume:
T.F.: „Păi trebuia să-mi daţi şi mie ceva la mână.
D.I.: Da.
T.F.: Păi şi de ce nu mi-a dat şi mie vă rog frumos ceva la mână...
D.I.: Există proces-verbal făcut...
T.F.: Păi când?
D.I.: Când vine colegul celălalt, el e, la el.
T.F.: Păi de ce nu mi-a dat şi mie ceva la mână?
D.I.: Ăăă, treci p-aici că, el ţi-l dă procesul-verbal.
T.F.: Păi şi când peste 3 săptămâni, şefule mi-l daţi.”
Or, în situaţia în care s-ar fi întocmit proces-verbal de ridicare notebook-ul, cum susţine apărarea, inculpaţii D.I. şi P.M., în exercitarea atribuţiilor de serviciu aveau obligaţia în conformitate, cu art. 108 alin. (4) C. proc. pen. anterior să înmâneze o copie şi părţii vătămate T.F.
Deşi judecătorul instanţei de fond a constatat la rândul său încălcarea acestor dispoziţii, apărarea în cadrul motivelor de apel nu a făcut referire şi la acest aspect.
Mai mult, astfel cum se arată în procesul-verbal întocmit în data de 24 noiembrie 2010 de către ofiţerii de poliţie D.G.A. la sediul Postului de poliţie Măldăeni, inculpatul D.I. a declarat că procesul-verbal împreună cu notebook-ul se află în autoturismul de serviciu.
Însă din verificările efectuate de către organele de control nu s-au confirmat susţinerile inculpatului D.I., aşa încât declaraţiile inculpatei D.A., cât şi ale martorului M.T., nu pot conduce la achitarea acestuia, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal a fost înregistrat în 18 octombrie 2010 care corespundea unei lucrări deja înregistrate anterior, clasificată (secret de serviciu).
De asemenea, trebuie precizat că registrul privind documentele secrete de serviciu a fost singurul care nu a fost verificat de către ofiţerii de poliţie D.G.A. în data de 24 noiembrie 2010 ceea ce confirmă alături, de celelalte probe administrate în cauză, existenţa infracţiunilor deduse judecăţii.
Referitor la declaraţiile inculpatei D.A.R. şi ale martorului M.T., în sensul că după plecarea organelor de control, inculpaţii D.I. şi P.M. le-au arătat procesul-verbal ce purta data de 18 octombrie 2010, atâta timp cât celelalte probe demonstrează: existenţa infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., nu constituie un motiv de aplicare a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
3. Cu privire la apelul declarat de inculpatul P.M.
Un prim motiv de apel vizează încălcarea de către judecătorul instanţei de fond a dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. anterior şi art. 63 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Potrivit art. 3 C. proc. pen. anterior în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. anterior, probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Or din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că judecătorul instanţei de fond, la darea soluţiei de condamnare a inculpatului P.M. pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. anterior, art. 289 C. pen. anterior şi art. 291 C. pen. anterior, a lămurit cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, contribuind în mod nemijlocit la aflarea adevărului.
Nici invocarea principiului in dubio pro reo de către apărare, nu a fost apreciat ca un motiv de constatare a nulităţii hotărârii instanţei de fond.
Probele directe, respectiv declaraţiile părţii vătămate T.F. coroborate cu declaraţiile martorilor V.D. şi P.M., cu înregistrarea din mediul ambiental din data de 22 octombrie 2010, precum şi cu procesele-verbale întocmite de ofiţerii din cadrul D.G.A., confirmă fără dubiu vinovăţia inculpatului P.M. în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
Nefondată a fost considerată şi susţinerea apărării în sensul că judecătorul instanţei de fond a dat o interpretare greşită probelor administrate în cauză, fiind tratate în mare parte subiectiv, tendenţios sau rupte din context.
Dimpotrivă, Curtea a constat că judecătorul instanţei de fond a manifestat corectitudine în activitatea de administrare a probelor, contribuind la stabilirea corectă a situaţiei de fapt prin examinarea riguroasă a actelor şi lucrărilor dosarului.
De asemenea, Curtea a constatat că motivarea hotărârii corespunde cerinţelor înscrise în art. 356 C. proc. pen. anterior, nefiind în contradicţie flagrantă cu soluţia de condamnare, cum în mod greşit a susţinut apărarea.
Împrejurarea că judecătorul instanţei de fond a făcut referire şi la comportamentul inculpaţilor D.I. şi P.M., care aveau obligaţia faţă de calitatea lor de agenţi şefi principali să respecte legea, cât şi drepturile părţii vătămate T.F. nu constituie motiv aplicare a disp. art. 11 pct. 2 lit. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, respectiv existenţa unor fapte de natură contravenţională.
În consecinţă, ca şi în cazul inculpatului D.I. pentru considerentele mai sus reţinute, Curtea a constatat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, aşa încât a respins, ca nefondate, recursurile declarate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior a obligat pe apelanţii inculpaţi D.I. şi P.M. la câte 300 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 RON reprezentând onorariu parţial avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior cheltuielile judiciare rămând în sarcina statului, din care 100 RON reprezentând onorariu parţial avocat oficiu s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
III. Împotriva deciziei penale nr. 285 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recursuri, în termenul legal, inculpaţii P.M. şi D.I.
Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente disp. art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit disp. legii vechi privitoare la recurs.
C. proc. pen. anterior al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, se constată că recurenţii-inculpaţi P.M. şi D.I. au depus motive de recurs în termenul legal, ultima zi pentru depunerea motivelor de recurs fiind 23 mai 2014, iar motivele de recurs fiind depuse la aceeaşi dată.
În ce priveşte cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de ort. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Înalta Curte constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, exclude posibilitatea analizei criticilor formulate.
Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.
Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.
În consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, în acest stadiu procesual, criticile referitoare la existenţa unei acţiuni de provocare a inculpaţilor de către partea vătămată T.F., reaprecierea probatoriului administrat în cauză cu consecinţa reevaluării situaţiei de fapt şi achitarea inculpaţilor pe motiv că infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii nu există. Aceste aspecte presupun reevaluarea situaţiei de fapt, analizarea temeiniciei hotărârilor atacate, şi nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, orice reformare a hotărârilor atacate putând viza exclusiv legalitatea acestora.
Situaţia de fapt fiind definitiv stabilită de instanţele anterioare, instanţa de recurs verifică doar corelarea situaţiei de fapt reţinută de cele două instanţe (fond şi apel) cu textele incrirninatoare care prevăd elementele constitutive ale infracţiunii, neputându-se reanaliza existenţa faptelor în materialitatea lor, conform voinţei legiuitorului, în recurs analizându-se exclusiv corecta aplicare a legii. Starea de fapt reţinută de cele două instanţe (fond şi apel) în sarcina inculpaţilor se corelează cu textele de lege care incriminează infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior, şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior.
Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt incidente nici alte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Faţă de aspectele de mai sus, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciun caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, care să permită valorificarea criticilor învederate instanţei de recurs.
În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi, instanţa de recurs constată că nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin Decizia nr. 265 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, general obligatorie de la data publicării în M. Of., Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Curtea Constituţională a statuat că numai interpretarea prevederilor art. 5 C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate.
Totodată, Curtea Constituţională a menţionat că prin decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că în aplicarea art. 5.C. pen., prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, conferind astfel art. 5 C. pen., în interpretarea dată, valenţe neconstituţionale.
În final, Curtea Constituţională a arătat că; odată cu publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanţei supreme încetează în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi cu cele ale art. 4771 C. proc. pen.
În consecinţă, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în aplicarea art. 5 C. pen., trebuie avut în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a legilor penale succesive şi alegerea aceleia care, în ansamblul dispoziţiilor sale, creează o situaţie mai blândă pentru acuzat.
Conform deciziei nr. 5/2014 din 26 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosar nr. 5/1/2014/HP/P şi publicată în M. Of., Partea I, nr. 470/26.06.2014, în aplicarea art. 5 C. pen., se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, nefiind permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă continuată.
Faţă de cele menţionate, în aplicarea art. 5 C. pen. în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile.
Cu privire la inculpaţii P.M. şi D.I., condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani cu corespondent în art. 297 C. pen. cu limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 5 ani cu corespondent în art. 321 C. pen. cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani, şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior cu limite de la 3 luni la 3 ani cu corespondent în art. 323 C. pen. cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 3 ani sau amendă, se constată că, în privinţa primelor două infracţiuni, este mai favorabilă vechea reglementare care prevede limite de pedeapsă mai mici.
În ce priveşte cea de-a treia infracţiune, respectiv uzul de fals, se constată că este mai favorabilă vechea reglementare raportat la criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, chiar dacă noua lege prevede alternativ pedeapsa cu amenda, în condiţiile în care pentru primele două, infracţiuni este mai favorabilă vechea reglementare, iar faptele au fost săvârşite în concurs. Astfel, concursul de infracţiuni din noul C. pen. reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) este sancţionat mai aspru, fiind obligatorie aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când la concursul de infracţiuni reglemenat de art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din vechiul C. pen. sporul era facultativ, de cel mult 5 ani.
Inculpaţilor li s-au aplicat şi dispoziţiile. art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instituţie care nu are corespondent în noul C. pen.
Prin criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile raportat la dispoziţiile legale de drept penal incidente, rezultă că legea penală mai favorabilă pentru ambii inculpaţi este vechiul C. pen.
Faţă de aceste considerente, se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi D.I. împotriva deciziei penale nr. 285 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi D.I. împotriva deciziei penale nr. 285 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1850/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1841/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
