ICCJ. Decizia nr. 1896/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recu
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1896/2014
Dosar nr. 9047/100/2012
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă: în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 424 din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul R.D., recidivist, a fost condamnat pentru săvârşirea de:
- tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen., a art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în data de 14 septembrie 2011 în jurul orei 16.00, inculpatul-parte civilă R.D. şi martora C.A.A. s-au deplasat la magazinul din localitatea Coltău, iar la întoarcere, pe str. P. din cartierul de rromi s-au întâlnit cu inculpatul C.I.G. care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În această împrejurare, între cei doi a avut loc o altercaţie, în sensul că inculpatul C.I.G. l-a înjurat şi ameninţat cu bătaia pe inculpatul R.D., iar acesta l-a împins şi i-a pus piedică primului.
La scurt timp după ce inculpatul-parte civilă R.D. şi martora C.A.A. au ajuns la locuinţa părţii vătămate R.T. din localitatea Coltău, judeţul Maramureş, la faţa locului şi-au făcut apariţia inculpatul C.I.G. şi inculpatul-parte vătămată C.B.R. Aceştia, înarmaţi cu un par şi cu o bâtă de baseball au pătruns în curtea împrejmuită a locuinţei părţii vătămate R.T. cu intenţia de a-l agresa pe inculpatul-parte civilă R.D. În ajutorul inculpatului-parte civilă R.D. au sărit partea vătămată R.T. şi martorul R.R. care au reuşit cu forţa să-i scoată în stradă pe cei doi. După ce incidentul s-a mutat în stradă, inculpatul-parte vătămată C.B.R. a încercat să-l lovească cu bâta de baseball pe inculpatul-parte civilă R.D., însă acesta din urmă a parat lovitura cu braţul stâng, moment în care inculpatul-parte vătămată C.B.R. a scăpat bâta din mână. Inculpatul-parte civilă R.D. a luat bâta de jos şi i-a aplicat acestuia două lovituri la nivelul capului. Văzând acest lucru, inculpatul C.I.G. i-a aplicat şi el o lovitură cu un par la nivelul capului inculpatului-parte civilă R.D.
În urma loviturilor primite inculpatul-parte vătămată C.B.R. şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 29 septembrie 2011 eliberat de Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare, inculpatul-parte vătămată C.B.R. a suferit mai multe leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur de formă alungită (băţ, par) localizate la extremitatea cefalică, datează din 14 septembrie 2011 şi necesită pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, conform raportului de expertiză medico-legală din 04 octombrie 2011 al aceluiaşi serviciu medico-legal, inculpatul-parte civilă R.D. a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur de formă alungită şi au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
În faţa instanţei, inculpaţii C.I.G. şi C.A. au arătat că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., iar inculpaţii R.D. şi C.B.R. că nu doresc judecarea cauzei pe procedura simplificată reglementată de dispoziţiile anterior menţionate.
Din probaţiunea administrată a reieşit fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpaţilor R.D. şi C.B.R. în săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus condamnarea inculpatului R.D., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen., a art. 76 lit. b) C. pen. Încadrarea juridică dată faptei, la momentul sesizării instanţei, conţine şi dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen. deoarece fapta inculpatului a fost comisă în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări în raport de atacul inculpatului C.B.R. Dacă în prima fază a existat un asemenea atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva inculpatului R.D., în cea de-a doua parte a incidentului dintre cele două părţi atacul inculpatului C.B.R. încetase. Reţinând aceste dispoziţii legale, în raport evident de încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., luând în considerare şi starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen. instanţa îi va aplica inculpatului R.D. pedeapsa închisorii de 4 ani cu interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Întrucât executarea pedepsei va avea loc în regim de detenţie, inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a constatat că părţile vătămate R.D., C.B.R. şi R.T. nu au formulat pretenţii civile; de asemenea, se constată că nici Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare nu a formulat pretenţii civile.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. instanţa i-a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 620 RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal, inculpatul R.D., criticând soluţia primei instanţe ca nefiind temeinică, şi legală.
În motivarea apelului său, inculpatul apelant a învederat faptul că, raportat la starea de fapt reţinută se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă întrucât intenţia inculpatului nu a fost aceea de suprimare a vieţii inculpatului-parte vătămată C., ci de a se apăra de atacul, direct, material şi iminent al acestuia, astfel că se impune achitarea inculpatului apelant fiind îndeplinite în cauză cerinţele art. 44 alin. (3) C. pen., acesta acţionând prin depăşirea limitelor legitimei apărări, fiind însă într-o stare de temere datorată acţiunii părţii vătămate, care împreună cu familia acestuia l-a atacat în casa sa.
Il. Prin decizia penală nr. 238/A/2013 din 05 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.D. A stabilitit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 RON ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M.O. A obligat pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 800 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că, în urma administrării şi analizării detaliate a unui probatoriu vast, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă. Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului apelant care, în data de 14 septembrie 2011, prin depăşirea limitelor legitimei apărări în raport de atacul inculpatului C.B.R., cu o bâta luată de jos i-a aplicat acestuia două lovituri la nivelul capului. Văzând acest lucru, inculpatul C.I.G. i-a aplicat şi el o lovitură cu un par la nivelul capului inculpatului-parte civilă R.D. În urma loviturilor primite inculpatul-parte vătămată C.B.R. şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul apelant, Curtea a constatat, raportat la obiectul contondent folosit şi anume o bâtă, la zona corpului vizată, o zonă vitală, cea a capului, precum şi la intensitatea deosebită a celor două lovituri aplicate ce se deduce din urmările descrise mai sus, încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu şi menţinută de instanţa de fond este cea corectă. Pentru a conchide astfel, s-a probat împrejurarea, potrivit căreia, chiar dacă inculpatul nu a urmărit să suprime viaţa părţii vătămate, a acceptat posibilitatea ca acest rezultat să se producă, fiind aşadar îndeplinite cerinţele art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.
Apărarea inculpatului apelant referitoare la faptul că acesta a acţionat în condiţiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen. nu poate fi primită, întrucât din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi de către instanţa de judecată în mod nemijlocit, a reieşit faptul că, inculpatul apelant a aplicat loviturile părţii vătămate după ce au mutat conflictul în stradă şi după ce a existat într-adevăr acel atac direct, material, iminent şi injust asupra sa în curtea împrejmuită a locuinţei părţii vătămate R.T. Instanţa de fond a ţinut seama de toate aspectele ce derivă din coroborarea probelor legal administrate în sensul art. 62 şi urm. C. proc. pen. şi a reţinut în favoarea inculpatului aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., circumstanţa atenuantă legală a depăşirii limitelor legitimei apărări.
În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., ţinându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei comise, de urmarea produsă, precum şi de persoana inculpatului care nu se afla la prima confruntare cu legea penală, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., şi care nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond şi nici nu a recunoscut comiterea faptei.
În acest context, s-a apreciat că instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă, orientând cuantumul pedepsei mult sub minimul special prevăzut de textul incriminator, pedeapsa stabilită fiind în măsură să contribuie la sancţionarea şi reeducarea inculpatului.
Împotriva deciziei nr. 238/A/2013 a declarat recurs în termen legat, inculpatul R.D.
În motivarea recursului, formulată de avocatul din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., sens în care s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
În fata instanţei de recurs, în susţinerile orale cu ocazia dezbaterilor a indicat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., reiterându-se aceleaşi solicitări ca şi în scris.
Examinând recursul declarat de inculpatul R.D. în raport de motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 05 decembrie 2013 deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 decembrie 2013, situaţie în care deciziile din apel sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Înalta Curte constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Astfel, se observă că recurentul inculpat, prin avocat din oficiu a transmis prin fax motivele de recurs, în scris, la dosarul cauzei la data de 16 aprilie 2014, primul termen de judecată în cauză fiind la data de 22 aprilie 2014, invocând ca şi caz de casare art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi la termenul din data de 03 iunie 2014, apărătorul din oficiu a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Din motivarea recursului şi din dezbateri, Înalta Curte constată că recursul inculpatului vizează, în principal, situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, modul în care aceste instanţe au apreciat probele, tinzându-se astfel să se obţină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferite, critici care exced cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispoziţiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate examina aceste critici, analiza conţinutului mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator şi stabilirea situaţiei de fapt, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Cu privire la cealaltă critică invocată de recurent, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se observă că, aşa cum a fost susţinut oral cu ocazia dezbaterilor, aceasta nu vizează, de fapt, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce au format obiectul acuzaţiei penale, contestându-se, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrise, aşa cum s-a stabilit şi prin decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, situaţie în care criticile formulate nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum sunt cele invocate de recurenţi. Totodată, solicitarea în subsidiar, de schimbare a încadrării juridice excede cadrului legal prevăzut de Legea nr. 2/2013.
În sfârşit, examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunţării deciziei în apel, 05 decembrie 2013 şi până la soluţionarea recursului, 03 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său.
Recurentul inculpat R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
În noul C. pen. infracţiunea de omor calificat este reglementată în art. 189 C. pen., iar elementul circumstanţial al comiterii faptei în public nu mai este prevăzut în noua reglementare, dar raportat la limitele de pedeapsă, ambele infracţiuni prevăd detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Inculpatul este însă recidivist, în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în aplicarea pedepsei instanţele neacordând un spor în actuala reglementare, sub acest aspect art. 43 C. pen. precizând majorarea cu jumătate a. limitelor speciale.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte reţine că legea veche reprezintă legea penală mai favorabilă, astfel că va menţine soluţia pronunţată.
Totodată, se constată că s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. anterior pedeapsa aplicată inculpatului, urmare reţinerii art. 76 C. pen. anterior, cu mult sub minimul special prevăzut de lege, respectiv la 4 ani închisoare.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 238/A din 05 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj - secţia penală şi de minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 238/A din 05 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1895/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1904/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... → |
|---|
