ICCJ. Decizia nr. 1895/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1895/2014
Dosar nr. 926/116/2013*
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 109 din 27 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, s-a luat act că latura penală a cauzei a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 58 din 11 aprilie 2013 a Tribunalului Călăraşi.
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a fost obligat inculpatul A.I. către această parte civilă la plata sumei de 1.674,90 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
A fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă M.I. şi a fost obligat inculpatul A.I. către această parte civilă la suma de 10.000 RON, reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale. A fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut în sarcina inculpatului A.I. că, în seara zilei de 29 decembrie 2012, în timp ce se afla în barul SC D.P.C. SRL din satul P., cu premeditare, i-a aplicat părţii vătămate M.I. mai multe lovituri cu tăişul unei săbii tip macetă cu lama de aproximativ 60 cm, într-o zonă vitală, în zona capului, în regiunea parietală şi frontală stângă, provocându-i fractură de boltă craniană, punându-i viaţa în primejdie, iar indignarea a provocat indignare şi temere în rândul persoanelor din bar.
La data de 04 aprilie 2013, în baza art. 347 C. proc. pen. s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce priveşte latura civilă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că partea vătămată M.I. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-au constituit părţi civile în cauză, după cum urmează:
- partea civilă M.I. s-a constituit parte civilă cu 40.000 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale, la data de 04 aprilie 2013, prin încheierea din 04 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi-secţia penală, în Dosarul nr. 635/116/2013;
- Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu suma de 1.674,920 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părţii civile M.I., prin încheierea din 04 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în Dosarul nr. 635/116/2013.
Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a depus la dosar dovada constituirii de parte civilă, respectiv cele două deconturi din care rezultă cheltuielile de spitalizare sumă cu care inculpatul A.I. a fost de acord să o achite.
În ceea ce priveşte latura civilă privindu-l pe M.I., inculpatul A.I. nu a fost de acord decât cu suma de 10.000 RON din care 5.000 RON daune materiale şi 5.000 RON daune morale.
Au fost administrate probatorii de către partea civilă M.I. pentru dovedirea daunelor materiale solicitate, respectiv acte şi martori.
Din analiza acestor probatorii, instanţa de fond a constatat că partea civilă a reuşit să dovedească în ceea ce priveşte daunele materiale numai suma de 10.000 RON şi nu de 40.000 RON, aşa cum s-a constituit.
Din actele depuse şi din depoziţiile martorilor, instanţa fondului a reţinut că partea civilă s-a împrumutat de suma de 7.000 RON necesară pentru cheltuielile cu spitalizarea, iar restul până la 10.000 RON, rezultând din chitanţele aflate la dosar, reprezentând cheltuieli cu deplasarea, cu alimentaţia etc.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă M.I. în ceea ce priveşte daunele materiale.
Şi în ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a constatat că cererea de constituire de partea civilă este justificată, însă nu în cuantumul solicitat de partea civilă, respectiv de 50.000 RON, ci doar în limita sumei de 5.000 RON, sumă ce este suficientă pentru acoperirea suferinţelor fizice şi psihice.
Suma de 50.000 RON a fost apreciată de instanţa de fond ca exagerată, reprezentând o îmbogăţire fără just temei.
Daunele morale nu se cuantifică, dar, având în vedere că partea civilă M.I. a suferit în urma infracţiunilor suferite de către inculpat, instanţa de fond a apreciat că suma acordată cu titlu de daune morale este suficientă.
Împotriva acestei sentinţei, în termenul legal, a declarat apel inculpatul A.I., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile a cauzei, susţinând că este prea mare cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat către partea civilă M.I.
II. Prin decizia penală nr. 19/A din 29 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 190 din 31 octombrie 2013 pronunţată de către Tribunalul Călăraşi, secţia penală, prin care s-a soluţionat latura civilă cauzei. A obligat pe apelant la 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a constat că, în urma probelor administrate, respectiv declaraţiile martorelor P.E.G. şi R.D.N., a rezultat că partea civilă a împrumutat suma de 7.000 RON pentru a putea suporta cheltuieli legate de spitalizarea sa, iar suma de 3.000 RON a fost dovedită cu chitanţele depuse la dosarul cauzei, în total suma de 10.000 RON, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
S-a precizat că inculpatul a fost de acord să plătească suma de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, astfel că asupra acestui aspect nu se vor face discuţii. Cum partea civilă a făcut dovada cuantumului cheltuielilor suportate de ea în urma infracţiunilor îndreptate împotriva sa, împrejurarea invocată de inculpat în sensul că nu are mijloace materiale să acopere cheltuielile la care a fost obligat nu poate fi primită. Având în vedere cele ce preced, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei nr. 19/A din data. de 29 ianuarie 2014 a declarat recurs în termen legal, inculpatul A.I.
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul nu a invocat în mod expres un caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Examinând recursul declarat de inculpatul A.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 29 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 februarie 2014, situaţie în care aceasta este supusă limitelor motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat ca a doua cale ordinară de atac - doar la chestiuni de drept.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o altă limitare, prevăzută de art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. anterior, potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de lege astfel că în ceea ce îl priveşte va avea în vedere, astfel cum s-a evidenţiat anterior, doar cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu, respective cele prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 şi 14 C. proc. pen. anterior.
Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul inculpatului a menţionat că a formulat recurs doar pe latură civilă, nefiind de acord cu acordarea daunelor materiale, în cuantum de 10.000 RON către partea civilă M.I.
În consecinţă, constatând că recurentul inculpat nu şi-a motivat recursul, nerespectând condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, precum şi faptul că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de inculpatul A.I.
Astfel, critica referitoare la faptul că suma la care a fost obligat inculpatul cu titlu de despăgubiri materiale, în raport de cheltuielile efectuate de partea civilă, este prea mare, nu poate fi apreciată de instanţa de control judiciar ca întemeiată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 195/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1896/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
