ICCJ. Decizia nr. 1869/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1869/2014

Dosar nr. 973/122/2012

Şedinţa publică din data de 30 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 109 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu s-au dispus următoarele:

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 73 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F., la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ C. pen. raportat la art. 86² C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul M.F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu la datele fixate de acest serviciu;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului M.S., la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ C. pen. raportat la art. 86² C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.S., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul M.S. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu la datele fixate de acest serviciu;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi au fost obligaţi obligă inculpaţii, în solidar la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", Bucureşti a sumei de 7502 RON, reprezentând despăgubiri civile, de asemenea, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a sumei de 1748 RON, reprezentând despăgubiri civile şi în solidar la plata către partea civilă L.M.M. a sumei de 2000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpaţi obiectele corp-delict folosite de inculpaţi la săvârşirea faptei, respectiv: scândură de lemn cu lungimea de 1,10 m, lăţimea de 6 cm şi grosimea de 3,5 cm şi băţ cu lungimea de 1,16 m şi grosimea de 3,5 cm aflate la camera de corpuri delicate a Tribunalului Giurgiu.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1016/P/2011 din 12 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au fost trimişi în judecată inculpaţii M.F., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 73 lit. a) C. pen. şi M.S., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen.

Cu privire la situaţia de fapt s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei că în seara zilei de 17 septembrie 2011, orele 20:00, în public, pe fondul unui conflict spontan avut anterior şi a consumului de băuturi alcoolice, persoana vătămată L.M.M. din comuna G., judeţul Giurgiu, folosindu-se de un cuţit cu lungimea lamei de 16,5 cm a provocat leziuni superficiale inculpaţilor M.F. şi M.S., care, la rândul lor, înarmaţi cu o scândură în lungime de 1,10 m, lăţimea de 6 cm şi grosimea de 3,5 cm şi, respectiv, un băţ în lungime de 1,16 m, grosimea de 3,5 cm, în condiţiile în care persoana vătămată nu mai putea riposta (lama cuţitului a fost ruptă de mâner) au continuat să-i aplice persoanei vătămate numeroase lovituri în zone vitale ale corpului (cap, zona toracică), ocazie cu care persoana vătămată a suferit leziuni traumatice corporale grave (ce au impus intervenţie operatorie de urgenţă, inclusiv splenectomie) şi care i-au pus viaţa în primejdie.

Inculpaţii au fost împiedicaţi să continue agresiunea, urmare a intervenţiei martorei M.A.F.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-au stabilit următoarele:

În anul 2011, persoana vătămată L.M.M. i-a propus martorei B.I.N. să se căsătorească cu acesta. Persoana vătămată avea vârsta de 35 de ani, iar martora 16 ani. Aceasta, a refuzat propunerea de căsătorie a persoanei vătămate, motivată şi de faptul că era prietenă cu numitul M.C., vărul inculpaţilor M.F. şi M.S..

În seara zilei de 17 septembrie 2011, atât persoana vătămată cât şi inculpaţii au consumat băuturi alcoolice. în jurul orelor 20:00, inculpatul M.S., conform afirmaţiilor sale, s-a deplasat spre locuinţa fratelui său inculpatul M.F., pentru a stabili cu acesta modalităţile în care a doua zi urmau să culeagă via. Inculpatul M.F. locuia într-un imobil cu soţia sa M.A.F. şi cei doi copii, imobil situat vis-a-vis de locuinţa bunicilor lor, iar la data şi ora respectivă şi acesta se afla la un bar din comună unde consuma băuturi alcoolice cu altă persoană. întrucât şi persoana vătămată locuia într-un imobil pe o uliţă situată în apropierea locuinţei martorului M.D., în momentul în care persoana vătămată se afla în apropierea locuinţei sale, s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul M.S. Datorită faptului că la rugăminţile sale anterioare inculpatul nu a intervenit pe lângă vărul său (M.C.) să-l determine pe acesta să întrerupă relaţiile de prietenie cu martora B.I.N., între persoana vătămată şi inculpat a izbucnit un conflict, lovindu-se reciproc cu pumnii. Inculpatul M.S. şi-a continuat deplasarea către locuinţa fratelui său (inculpatul M.F.), pe care nu l-a găsit la domiciliu, astfel că s-a deplasat la locuinţa bunicului său, martorul M.D. La rândul său, persoana vătămată s-a înarmat de la domiciliul său cu un cuţit cu lungimea lamei de 16 cm şi cu lăţimea la bază de 3,5 cm, lama cuţitului care era zimţată la partea tăiată şi s-a deplasat către domiciliul martorului M.D.

Conflictul dintre persoana vătămată şi inculpatul M.S. a fost observat şi de către martora P.E.P. care se deplasa în sat şi care, trecând prin dreptul unui bar din comună unde se afla inculpatul M.F., i-a relatat acestuia împrejurările conflictului mai sus menţionat. Auzind despre implicarea fratelui său în conflictul cu L.M.M., inculpatul M.F. s-a deplasat (cu o bicicletă) la domiciliul bunicului său M.D., unde bănuia că se află fratele său inculpatul M.S. Ajuns în faţa porţii de la intrare în locuinţa lui M.D., s-a întâlnit cu persoana vătămată L.M.M. căreia i-a reproşat "ce-ai măi M. cu mine?". Persoana vătămată a scos de la spate cuţitul descris mai sus şi a lovit în direcţia lui M.F. care şi-a retras corpul, astfel că acestuia i s-a provocat "o zgârietură - nu a necesitat îngrijiri medicale". În acelaşi timp, din interiorul curţii lui M.D. a ieşit în stradă inculpatul M.S. înarmat cu o scândură cu lungimea de 1,10 m, lăţimea de 6 cm şi grosimea de 3,5 cm, precum şi cu un băţ cu lungimea de 1,16 m şi grosimea de 3,5 cm, pe care i l-a dat fratelui său M.F. Cu acelaşi cuţit, L.M.M. a lovit în direcţia inculpatului M.S. (i-a provocat o plagă tăiată în rebordul costal) care imediat a ripostat lovind-o cu scândura peste mână pe persoana vătămată, moment în care lama cuţitului s-a rupt de mâner. Cu toate că nu mai avea cum să-i agresioneze, atât M.F. înarmat cu băţul, cât şi M.S. înarmat cu scândura, au început să o lovească pe persoana vătămată pe spate şi în zona capului doborând-o la pământ. în continuare, cu aceleaşi obiecte, au lovit-o în mod repetat pe persoana vătămată, deşi aceasta nu mai opunea nici un fel de rezistenţă şi intrase în comă.

Pentru că cei doi inculpaţi continuau agresiunea asupra persoanei vătămate, martora M.A.F., care sosise la faţa locului, a intervenit între cei doi, i-a îndepărtat chiar cu forţa fizică strigându-le "lăsaţi-l că l-aţi omorât".

În declaraţiile iniţiale, atât inculpatul M.F., cât şi inculpatul M.S., au negat că ar fi lovit persoana vătămată cu obiectele contondente descrise mai sus, ci numai cu pumnii şi picioarele, afirmaţii pe care le-au retractat cu ocazia administrării altor probe. M.F. declară "atât eu cu băţul am început să-l lovim pe L.M.M. pe corp pe unde am nimerit, acesta a căzut jos, iar noi l-am lovit tot pe corp cu băţul, iar fratele meu cu scândura. În acel moment a strigat la noi şi chiar a tras de noi soţia mea care mi-a spus - lăsaţi-l mă, ce vreţi să-l omorâţi?".

În declaraţia sa, inculpatul M.S. afirmă "eu am luat de lângă poarta bunicilor o scândură şi un băţ şi am ieşit şi eu din curte în stradă, moment în care L.M.M. m-a înţepat cu cuţitul în zona abdominală. Am constatat şi am observat că lama cuţitului s-a rupt, a rămas înfiptă în mine aproximativ o secundă, după care a căzut. Am apucat să-i dau băţul fratelui meu, iar cu scândura i-am aplicat o primă lovitură în cap lui L.M.M. care a căzut la pământ. Atât cu scândura, cât şi fratele meu cu băţul, când L.M.M. era căzut la pământ, am continuat să-l lovim peste corp pe acesta. Ştiu că a venit în fugă M.A.F., soţia fratelui meu care a strigat la noi - lăsaţi-l mă, că-l omorâţi - m-a apucat pe mine de mână şi m-a tras să nu-l mai lovesc pe L.M.M., după care l-a tras şi pe fratele meu".

Cu ocazia cercetării la faţa locului, în dreptul intrării de la curtea locuinţei lui M.D., a fost descoperit mânerul cuţitului ce aparţinea persoanei vătămate, iar în apropierea acestuia şi lama cuţitului.

Totodată, în locuinţa lui M.D., într-o magazie, au fost descoperite scândura şi băţul folosite de inculpaţi pentru comiterea faptei, toate obiectele fiind purtătoare de urme materiale (sânge).

În aceeaşi seară, persoana vătămată a fost transportată şi internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti, unde a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral grav prin agresiune, GCS-8, Plagă confuză hematom epicranian temporo-parietal stâng. Otoragie bilaterală. Echimoză bipalpebrală bilaterală. Contuzie toraco-abdominală. Plagă contuză subclaviculară dreapta etc.

În unitatea sanitară s-a intervenit chirurgical operator pentru traumatism cranio-cerebral şi, totodată, i s-a practicat şi splenectomie. La data de 08 octombrie 2011 a fost transferat din Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti în Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, pentru continuarea tratamentului medical.

În raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei întocmit de S.M.L. Giurgiu se concluzionează că L.M.M. prezintă leziuni traumatice corporale produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi planuri dure şi care necesită aproximativ 100 (una sută) zile de îngrijire medicală cu menţiunea că, leziunile traumatice corporale i-au pus în primejdie viaţa şi se constituie în infirmitate fizică.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii M.F. şi M.S., martorii P.E.P., M.A.F., M.D., B.I.N., declaraţii acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi declaraţiile date de persoanele anterior menţionate, prima instanţă a reţinut următoarele:

Pe baza probelor administrate în cauză, referitoare la situaţia de fapt în care a fost săvârşită infracţiunea, s-a constatat că, în seara zilei de 17 septembrie 2011, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte spontane, persoana vătămată L.M.M., înarmată cu un cuţit, s-a deplasat spre locuinţa lui M.D. unde bănuia că se află inculpatul M.S. La intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuţitul pe care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură. În momentul în care din imobil a ieşit şi inculpatul M.S. înarmat cu o scândură şi cu un băţ, persoana vătămată a încercat să-l lovească şi pe acesta cu cuţitul provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept (certificat medico-legal nr. A2-D 591/2011) însă, ca urmare a ripostei inculpatului (a lovit cu o scândură), lama cuţitului s-a desprins de mâner. Deşi partea vătămată nu mai putea relua acţiunea agresivă, inculpaţii M.F. şi M.S., cu obiectele contondente descrise mai sus, i-au aplicat numeroase lovituri în zone vitale, chiar şi când persoana vătămată era căzută la pământ, fără posibilitatea de a riposta, iar urmare a acestor lovituri, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice craniene cerebrale grave pentru care s-a impus intervenţie operatorie de urgenţă, precum şi alte leziuni corporale grave (splenectomie).

Acţiunea agresivă a inculpaţilor asupra persoanei vătămată a încetat numai ca urmare a intervenţiei energice a martorei M.A.F.

S-a constatat astfel că, în primă fază, inculpaţii au acţionat pentru a riposta unui atac specific legitimei apărări (atac material direct, material şi injust) însă, ulterior, după ce atacul agresiv fusese consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuţitului persoanei vătămate era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele contondente (scândură, băţ - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat intervenţie operatorie de urgenţă. Rezultă astfel că inculpaţii au acţionat cu depăşirea limitei legitimei apărări şi, totodată, reţinem că disproporţia între atacul persoanei vătămate şi "apărarea" inculpaţilor nu a fost determinată de o puternică tulburare sau emoţie a acestora.

Totodată, s-a apreciat că acţiunea inculpaţilor M.F. şi M.S. a fost concomitentă şi concentrată, astfel că cei doi au calitatea de coautori a infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen.

Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei pentru care au fost trimişi în judecată, dar au susţinut că au săvârşit fapta în condiţiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen. solicitând achitarea lor.

Potrivit art. 44 alin. (1) C. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Pe de altă parte, prin art. 73 lit. a) C. pen. este reglementată circumstanţa atenuantă legală a legitimei apărări, pentru existenţa căreia trebuie îndeplinite următoarele condiţii: ca fapta să fi fost săvârşită în legitimă apărare, ca fapta săvârşită în apărare să fi depăşit limitele unei apărări legitime, adică să fie disproporţionată faţă de gravitatea pericolului şi împrejurările în care s-a produs atacul şi, în sfârşit, ca excesul de apărare să nu fi fost determinat de existenţa unei stări de tulburare sau temere a persoanei care a efectuat actul de apărare.

Între inculpatul M.S. şi partea vătămată, s-a produs un prim incident, în timpul căruia partea vătămată i-a adresat inculpatului ameninţări, după aceasta a mers acasă şi s-a înarmat cu un cuţit, apoi s-a deplasat spre locuinţa lui M.D. unde bănuia că se află inculpatul M.S. La intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuţitul pe care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură. În momentul în care din imobil a ieşit şi inculpatul M.S. înarmat cu o scândură şi cu un băţ, persoana vătămată l-a lovit şi pe acesta cu cuţitul provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept. De asemenea, inculpaţii, după ce atacul agresiv fusese consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuţitului persoanei vătămate era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele contondente (scândură, băţ - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat intervenţie operatorie de urgenţă, depăşind proporţiile atacului îndreptat împotriva lor. Astfel, a apreciat prima instanţă, că în raport de această situaţie de fapt, au fost depăşite limitele legitimei apărări şi că, deci, inculpaţilor le este aplicabilă circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. şi nu dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen.

Astfel, solicitarea inculpaţilor, prin apărătorul ales, de a fi achitaţi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 44 alin. (3) C. pen. nu a fost primită de către instanţa de fond, constatându-se vinovăţia inculpaţilor şi dispunându-se condamnarea acestora la pedepse cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, rezultatul produs prin fapta dedusă judecăţii - punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate L.M.M., limitele de pedeapsă stabilite pentru aceste fapte, împrejurările în care au săvârşit faptele, aceştia acţionând iniţial în legitimă apărare, dar depăşind limitele legitimei apărări, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., dar şi persoanele inculpaţilor - inculpatul M.F. fiind recidivist în modalitatea prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Ţinând seama de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 73 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen. instanţa de fond a aplicat inculpatului M.F. o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni închisoare.

De asemenea, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa închisorii de 3 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., în raport de criteriile de individualizare menţionate anterior, instanţa de fond a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

De asemenea, raportat la natura şi gravitatea faptelor, instanţa, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitor la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat, ţinând seama de persoanele inculpaţilor, de comportamentul lor după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi, chiar fără executarea pedepselor inculpaţii nu vor mai săvârşi infracţiuni.

În consecinţă, în baza art. 86¹ C. pen. raportat la art. 86² C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.F., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni şi suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.F., sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpaţii M.F. şi M.S. trebuie să se supună măsurilor de supraveghere arătate în dispozitivul hotărârii.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86³ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor cu închisoare a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Cu privire la latura civilă, instanţa de fond a constatat că Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti s-a constituit parte civilă faţă de autorii faptei cu suma de 15.004 RON, iar Spitalul Judeţean Giurgiu s-a constituit parte civilă faţă de autorii faptei cu suma cu suma de 3496 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate după transferarea acesteia din Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti.

În faţa instanţei, partea vătămată L.M.M. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 25 milioane ROL, solicitând ca inculpaţii despăgubească pentru prejudiciul material suferit cu suma de 12,5 milioane ROL şi cu suma de 12,5 milioane ROL pentru prejudiciul moral suferit. Ulterior, la data de 16 ianuarie 20013 partea vătămată L.M.M. a precizat că îşi "reduce" pretenţiile la 150 RON milioane RON vechi: 50 milioane RON vechi pentru daune materiale şi 100 milioane RON vechi pentru daune morale.

Potrivit art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată şi completată persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Având în vedere că producerea prejudiciului în patrimoniul celor două unităţii sanitare se datorează culpei comune a inculpaţilor şi părţii vătămate s-a reţinut că este aplicabil principiul de drept civil al răspunderii în raport de întinderea propriei culpe. În consecinţă, inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, a plăti unităţilor sanitare cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate numai în raport de propria lor culpă (50%).

Având în vedere aceste dispoziţii şi văzând deconturile prezentate de cele două unităţi spitaliceşti, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acţiunile civile ale acestor două unităţi şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", Bucureşti a sumei de 7502 RON, reprezentând despăgubiri civile şi la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a sumei de 1748 RON, reprezentând despăgubiri civile.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă a părţii vătămate L.M.M. de asemenea s-a reţinut culpa comună a inculpaţilor şi a părţii vătămate. însă, în ce priveşte despăgubirile civile solicitate pentru daune materiale s-a reţinut că nu s-a făcut nici o dovadă a prejudiciului material, partea vătămată declarând că nu are probe.

Referitor la despăgubirile civile solicitate pentru daune morale instanţa de fond a reţinut că, raportat la suferinţele fizice şi psihice suportate de partea vătămată, concretizate în leziuni ce au necesitat cea. 100 zile de îngrijiri medicale, la faptul că partea vătămată a fost nevoită să se interneze în spital dar şi la faptul că partea vătămată a rămas cu sechelele posttraumatice care îi afectează negativ participarea la viaţa socială şi de familie, dar şi la culpa comună a părţii vătămate la producerea prejudiciului moral, cuantumul despăgubirilor solicitate de aceasta pentru daune morale apare exagerat de mare.

În lipsa unor criterii clare şi precise de determinare a prejudiciului moral şi având în vedere circumstanţele reale ale faptei şi persoana părţii vătămate şi că producerea prejudiciului în patrimoniul unităţii sanitare se datorează culpei comune a inculpatului şi părţii vătămate fiind aplicabil principiul de drept civil al răspunderii în raport de întinderea propriei culpe, tribunalul a apreciat că suma de 2000 RON este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de partea vătămată potrivit culpei comune.

Instanţa de fond a mai dispus confiscarea obiectelor corp-delict folosite de inculpaţi la săvârşirea faptei, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu care a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, solicitând aplicarea corectă a disp. art. 83 C. pen. şi executarea pedepsei aplicate inculpatului M.F. în regim de detenţie, dispoziţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei fiind imperative, şi de asemenea solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, apreciind că acestea sunt mult prea blânde, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, arătându-se că partea vătămată are partea sa de vină, însă atitudinea inculpaţilor a fost extrem de dură, chiar şi după ce partea vătămată nu mai era înarmată şi intrase în comă, loviturile aplicare au fost extrem de multe, de o intensitate ridicată şi au vizat zone vitale, iar urmările acestora sunt cunoscute din certificatul medico-legal, iar dacă nu s-ar fi intervenit chirurgical, victima ar fi încetat să mai trăiască, parchetul solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu menţinerea circumstanţelor atenuante şi cu executare în regim de detenţie.

Prin Decizia penală nr. 286 din 14 noiembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinţei penale nr. 109 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond a dispus următoarele:

În temeiul art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.F. prin Sentinţa penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu şi a cumulat această pedeapsă cu aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat în cauza de faţă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. a), art. 37 lit. a) şi art. 80 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A înlăturat aplicarea disp. art. 86¹ şi următoarele C. pen. în privinţa inculpatului M.F.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, iar cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei, din coroborarea probelor administrate, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, procesul-verbal de ridicarea obiectelor corp-delict, procesul-verbal de examinare corporală a lui M.F. şi planşa foto, raport de primă examinare medico-legală a părţii vătămate, procesul-verbal de examinarea a inculpatului M.S., declaraţii părţii vătămate L.M.M., declaraţiile inculpatului M.F., declaraţiile inculpatului M.S., declaraţiile martorilor M.A.F., P.E.P., B.I.N., M.D., rezultând că în seara zilei de 17 septembrie 2011, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte spontane, partea vătămată L.M.M., înarmată cu un cuţit, s-a deplasat spre locuinţa lui M.D. unde bănuia că se află inculpatul M.S., la intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuţitul pe care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură iar în momentul în care din imobil a ieşit şi inculpatul M.S. înarmat cu o scândură şi cu un băţ, partea vătămată a încercat să-l lovească şi pe acesta cu cuţitul provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept însă, ca urmare a ripostei inculpatului (a lovit cu o scândură), lama cuţitului s-a desprins de mâner. Deşi partea vătămată nu mai putea relua acţiunea agresivă, inculpaţii M.F. şi M.S., cu obiectele contondente descrise mai sus, i-au aplicat numeroase lovituri în zone vitale, chiar şi când persoana vătămată era căzută la pământ, fără posibilitatea de a riposta, iar urmare a acestor lovituri, partea vătămată a suferit leziuni traumatice craniene cerebrale grave pentru care s-a impus intervenţie operatorie de urgenţă, precum şi alte leziuni corporale grave (splenectomie), acţiunea agresivă a inculpaţilor încetând numai ca urmare a intervenţiei martorei M.A.F.

Instanţa de apel a apreciat că în mod corect a reţinut Tribunalul că iniţial, inculpaţii au acţionat pentru a riposta unui atac specific legitimei apărări (atac material direct, material şi injust) însă, ulterior, după ce atacul agresiv fusese consumat, fără posibilitate de a fi reluat (lama cuţitului persoanei vătămate era ruptă, era căzută pe pământ) au continuat să aplice cu obiectele contondente (scândură, băţ - obiecte apte de a ucide), lovituri în mod repetat în zone vitale ale corpului persoanei vătămate (zona capului, zona toracică) cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice corporale grave, ce au pus viaţa în primejdie şi care au necesitat intervenţie operatorie de urgenţă reţinându-se justificat circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 lit. a) C. pen., respectiv depăşirea limitei legitimei apărări.

De asemenea, s-a menţionat în decizia Curţii de Apel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că această faptă întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. a) C. pen.

Instanţa de apel a reţinut că inculpaţii nu au mai solicitat în apel achitarea întemeiată pe disp. legitimei apărări, aşa cum au solicitat în faţa instanţei de fond, nici unul dintre cei doi inculpaţi neatacând hotărârea, achiesând aşadar la cele reţinute de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de Parchet referitor la nelegalitatea sentinţei faţă de neaplicarea disp. art. 83 C. pen., Curtea de apel Bucureşti a apreciat că acesta este fondat, având în vedere că inculpatul M.F. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin neapelare la data de 08 februarie 2010, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei, executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen care s-ar fi împlinit la data de 08 august 2013.

Aşadar, s-a constat că instanţa de fond nu a reţinut că această condamnare constituie primul termen al unei recidive postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., dat fiind că pedeapsa este mai mare de 6 luni închisoare şi infracţiunea prezentă a fost săvârşită în interiorul termenului de încercare şi de asemenea constată că în mod nelegal a omis revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare faţă de împrejurarea că prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate.

Totodată, s-a reţinut că instanţa de fond, omiţând aplicarea acestor dispoziţii prev. de art. 83 alin. (1) C. pen., a încălcat norma imperativă care prevede că se dispune în mod obligatoriu revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare iar consecinţa directă şi nemijlocită a revocării este executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate pentru noua infracţiune, la care se adaugă, prin cumul aritmetic şi pedeapsa pentru infracţiunea a cărei executare fusese anterior suspendată condiţionat.

Acest mod de sancţionare este unul specific prevăzut de legiuitor exact în considerarea ignorării legii de către cel care a beneficiat de suspendarea condiţionată anterior şi nu a înţeles clemenţa legiuitorului şi a instanţei de judecată, săvârşind din nou, cu intenţie, o altă infracţiune, această conduită reclamând şi acest tip specific de sancţionare, mai grav chiar decât cel la care s-ar fi ajuns prin aplicarea regulilor de la regimul sancţionator al recidivei postcondamnatorii, care se sancţionează conform regimului specific prev. de art. 83 alin. (1) C. pen.

Astfel, reţinând că starea de recidivă împiedică aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau a suspendării sub supraveghere, instanţa de apel a admis apelul Parchetului sub acest aspect, dispunând ca pedeapsa aplicată inculpatului M. să fie executată în regim de detenţie, urmând a reţine şi dispoziţiile referitoare la circumstanţele atenuante şi cele prev. de art. 80 C. pen., care nu obligă la reducerea pedepsei sub minimul special în contextul reţinerii unei stări de agravare.

Referitor la celălalt motiv de apel, cel vizând majorarea pedepselor şi executarea în regim de detenţie, instanţa de apel a considerat că acesta este fondat parţial, doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.F. şi doar pentru motivele arătate anterior.

S-a avut în vedere că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei, arătând cum au ajuns să săvârşească această faptă, pe fondul provocării de către partea vătămată, apreciindu-se astfel că atitudinea inculpaţilor, analizată în tot contextul săvârşirii faptei şi al circumstanţelor personale, reflectă o atitudine de regret, recunoaşterea nefiind doar una formală, menită să le atenueze răspunderea penală.

Aşadar, s-a apreciat că în mod justificat instanţa de fond a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute, pe de o parte de art. 73 lit. b) C. pen., faţă de conduita părţii vătămate care se circumscrie atitudinii de provocare şi pe de altă parte, 74 alin. (1) lit. b) C. pen. faţă de conduita ulterioară săvârşirii faptei, faţă de partea vătămată, de toată atitudinea procesuală în faţa instanţei, de prezentarea acestora în faţa organelor de urmărire penală. S-a mai apreciat că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile relative la criteriile de individualizare a pedepsei şi a dat eficienţa cuvenită circumstanţelor reale şi personale ale faptei şi ale făptuitorilor, respectiv vârstei acestora şi atitudinii procesuale.

Procesul de individualizare a pedepsei trebuie să ţină seama de toate circumstanţele faptei şi făptuitorului, acordându-se relevanţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., şi în măsura în care fapta săvârşită prin modalitatea concretă în care au procedat inculpaţii, nu denotă o periculozitate deosebită a acestora, motiv pentru care s-a apreciat de către instanţa de apel că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în raport de care să se facă aplicarea pedepsei.

S-a mai apreciat în decizia instanţei de apel că într-adevăr lipsa antecedentelor penale, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.S., nu poate constitui în sine o circumstanţă atenuantă, însă în cauza de faţă, constată că până la acest moment inculpatul nu a avut nici un fel de antecedente penale, nefiind implicat în vreo conjunctură de natură să atragă intervenţia de orice natură a organelor judiciare, a fost perfect integrat în societate, comunitatea l-a recunoscut ca fiind o persoană cu un comportament concordant cu regulile sociale şi morale, împrejurări în raport de care, chiar dacă acesta nu a avut merite deosebite, care să îl facă remarcat în societate, s-a considerat că toate acestea pot fi reţinute şi justifică menţinerea pedepsei şi a regimului de individualizare stabilit de instanţa de fond.

Aşadar, s-a arătat că susţinerile parchetului care se raportează exclusiv la consecinţele faptei, fără a avea în vedere totuşi şi persoanele şi conduita inculpaţilor, dincolo de consecinţele faptei, nu pot justifica aplicarea unor pedepse mai mari şi nici executarea în regim de detenţie a pedepsei de către inculpatul care nu a mai fost anterior condamnat.

Pentru aceste motive, instanţa de apel a admis apelul procurorului şi a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, conform dispozitivului deciziei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii M.S. şi M.F. la data de 21 noiembrie 2013.

Recursul formulat de inculpaţi a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 noiembrie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 18 aprilie 2014.

Inculpatul M.S., prin apărător desemnat din oficiu, a depus la dosar motivele de recurs la data de 15 aprilie 2014, iar la data de 29 mai 2014 au fost depuse la dosar motivele de recurs formulate de inculpaţi prin apărător ales. Atât motivele de recurs formulate de inculpatul M.S. prin apărătorul desemnat din oficiu, cât şi cele depuse de apărătorul ales al recurenţilor, au fost depuse cu depăşirea termenului prev. de art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost stabilit în cauză la data de 18 aprilie 2014.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurenţilor a criticat soluţiile de condamnare ale celor doi inculpaţi prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi pct. 20 C. proc. pen. anterior pentru considerentele expuse în prima parte a acestei decizii.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală la data de 14 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

De altfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, conduce în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite aspecte de nelegalitate prevăzute de lege.

Aşadar, recursul nu provoacă un control integral din partea instanţei de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleaşi coordonate în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicţie.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursul formulat de inculpatul M.S., Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen. anterior "nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare ".

Conform prevederilor legale precitate, în cazul în care vreunul dintre titularii apelului nu a exercitat calea de atac ori a retras apelul declarat, nu va putea declara recurs împotriva deciziei din apel prin care a fost menţinută sentinţa primei instanţe. Cu toate acestea, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate în apel dacă prin aceasta a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare, chiar dacă recurentul nu a formulat anterior apel împotriva sentinţei de fond.

În cauza de faţă, se constată că împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel doar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar prin decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost admis apelul Parchetului, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, instanţa a modificat soluţia doar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.F.

Aşadar, având în vedere că inculpatul M.S. nu a declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond, iar în apelul procurorului s-a modificat doar situaţia inculpatului M.F., recursul inculpatului M.S. apare ca fiind inadmisibil în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată în parte în apelul formulat de un alt titular al căii de atac, fiind modificată cu privire la aspecte care nu aduc atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celui care nu a declarat apel, respectiv ale inculpatului M.S.

În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că neexercitarea de către inculpatul M.S. a apelului are semnificaţia achiesării la starea de fapt stabilită de prima instanţă, legalitatea şi temeinicia condamnării intrând, în ceea ce îl priveşte, în puterea lucrului judecat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 286 din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului ales al recurenţilor de extindere a efectelor recursului şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.S., Înalta Curtea constată că nu se impune extinderea efectelor recursului cu privire la acesta, motivat de faptul că situaţia juridică a inculpatului M.S. poate fi soluţionată prin prisma legii penale mai favorabile pentru pedepse definitive. în considerarea acestui argument, Înalta Curte are în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Examinând recursul formulat de inculpatul M.F. conform dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:

În recursul formulat, inculpatul M.F., prin apărător ales, a criticat soluţia de condamnare prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi de pct. 20 C. proc. pen. anterior, solicitând, în principal, achitarea pentru fapta de tentativă de omor calificat ca urmare a dezincriminării agravantei prevăzută de lit. i) a art. 175 din vechiul C. pen., dar şi raportat la condiţiile săvârşirii faptei invocându-se în acest sens disp.art. 26 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, micşorarea pedepselor în raport de limite prevăzute pentru infracţiunea de omor reglementată de art. 188 C. pen. cu reţinerea noilor limite de pedeapsă dar şi a circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) şi b) Codul penal.

Prioritar, Înalta Curte constată că împotriva sentinţei de condamnare pronunţată de instanţa de fond nu au formulat apel niciunul dintre cei doi inculpaţi condamnaţi în primă instanţă.

Astfel cum s-a arătat anterior, decizia recurată în prezenta cauză a avut ca obiect apelul declarat de către procuror, apel admis de către Curtea de Apel Bucureşti, care, desfiinţând în parte sentinţa atacată, a dispus numai cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată inculpatului M.F., ca urmare a reţinerii stării de recidivă în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, consecinţa fiind cumularea pedepsei stabilită de instanţa de fond în cauza de faţă cu cea stabilită prin Sentinţa penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu (definitivă prin neapelare), precum şi înlăturarea dispoziţiilor art. 86¹ şi următoarele C. pen. referitoare la suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Astfel, cum s-a reţinut cu ocazia analizării recursului declarat de inculpatul M.S., potrivit dispoziţiilor art. 385¹ alin. (4) teza a II-a C. proc. pen. anterior, titularii căii de atac a apelului prevăzuţi în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare. Rezultă aşadar, că, în condiţiile în care inculpatul M.F. nu a uzat de calea de atac a apelului, acesta poate critica decizia instanţei de apel numai în ceea ce priveşte soluţia de desfiinţare în parte a sentinţei de fond şi numai în limitele rejudecării cauzei dispuse de instanţa de apel, limite care privesc, în speţă, revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, precum şi aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicere a exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Cum inculpaţii nu au formulat apel împotriva sentinţei de condamnare pronunţată de prima instanţă, rezultă aşadar că aceştia au achiesat la soluţia de condamnare şi la situaţia de fapt reţinută care a condus la pronunţarea soluţiei.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că instanţele de fond şi apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert faptele inculpaţilor M.F. şi M.S. din data de 17 septembrie 2011 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior combinat cu art. 175 lit. i) C. pen. anterior. Astfel, s-a avut în vedere că, la data menţionată, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte spontane, partea vătămată L.M.M., înarmată cu un cuţit, s-a deplasat spre locuinţa lui M.D. unde bănuia că se află inculpatul M.S., la intrare în curtea imobilului lui M.D., l-a întâlnit pe inculpatul M.F., ocazie cu care, folosindu-se de cuţitul pe care-l avea, a încercat să-l lovească provocându-i o zgârietură iar în momentul în care din imobil a ieşit şi inculpatul M.S. înarmat cu o scândură şi cu un băţ, partea vătămată a încercat să-l lovească şi pe acesta cu cuţitul provocându-i o plagă tăiată pe rebordul costal drept însă, ca urmare a ripostei inculpatului (a lovit cu o scândură), lama cuţitului s-a desprins de mâner. Deşi partea vătămată nu mai putea relua acţiunea agresivă, inculpaţii M.F. şi M.S., cu obiectele contondente descrise mai sus, i-au aplicat numeroase lovituri în zone vitale, chiar şi când persoana vătămată era căzută la pământ, fără posibilitatea de a riposta, iar urmare a acestor lovituri, partea vătămată a suferit leziuni traumatice craniene cerebrale grave pentru care s-a impus intervenţie operatorie de urgenţă, precum şi alte leziuni corporale grave (splenectomie), acţiunea agresivă a inculpaţilor încetând numai ca urmare a intervenţiei martorei M.A.F..

În plus, în considerentele deciziei instanţei de apel se menţionează că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei, arătând modalitatea în care au ajuns să săvârşească această faptă - pe fondul provocării de către partea vătămată, precum şi faptul că inculpaţii nu au mai solicitat în apel achitarea pentru acest motiv, aşa cum au solicitat în faţa instanţei de fond, nici unul dintre cei doi inculpaţi neatacând hotărârea, achiesând aşadar la cele reţinute de instanţa de fond.

De altfel, criticile inculpatului M.F. din recurs vizând existenţa unei cauze de neimputabilitate, întrucât fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare ar impune o reevaluare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

În realitate, prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.

Critica inculpatului ce vizează achitarea, s-ar fi circumscris, teoretic, cazului de casare prev. de pct. 18, care dădeau dreptul instanţei de recurs de a cenzura modul în care au fost reţinute faptele şi împrejurările de fapt ale cauzei. însă, chiar şi sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greşită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, recurentul inculpat.

Prevederile pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. anterior au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte criticile vizând greşita individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului dar şi a modalităţii de executare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate. Individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.F. s-a realizat pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanţelor personale de care instanţele au ţinut seama în procesul de stabilire a pedepsei.

De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior (invocat de recurent), arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 a fost abrogat şi cazul de casare prevăzut de pct. 20 al art. 385⁹ C. proc. pen. anterior - când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului - invocat în cauză de recurentul inculpat M.F., prin apărător ales, caz de casare care însă nu-şi mai găseşte aplicabilitatea în prezent având în vedere că, aşa cum s-a arătat anterior, decizia apelată este supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac de faţă, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că fapta de omor calificat, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 alin. (1) C. pen.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

La momentul comiterii, infracţiunea, în modalitatea faptică reţinută de instanţa de fond, era incriminată în art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior care prevedea pedeapsa cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi, fiind aplicată inculpatului, în concret, pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 80 C. pen. anterior care permiteau coborârea pedepsei sub minimul special de 7 ani şi 6 luni dar nu mai jos de 1 an. Aşadar, pedeapsa aplicată, de 3 ani şi 6 luni închisoare a fost orientată către mediu în cadrul acestor limitelor de pedeapsă rezultate ca urmare a aplicării circumstanţelor atenuante.

De asemenea, a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 ani.

Ulterior, instanţa de apel a dispus cumularea acestei pedepse principale cu cea stabilită prin Sentinţa penală nr. 137 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Giurgiu de 1 an şi 6 luni închisoare, faţă de împrejurarea că prezenta infracţiune a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării primei pedepse, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracţiunii prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa cu închisoare de la 5 la 10 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu ar mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen.

Dispoziţiile referitoare la circumstanţa atenuantă reţinută în favoarea inculpatului prev. de art. 73 lit. a) C. pen. anterior a fost preluată de legiuitor în art. 75 lit. b) din noul C. pen.

Potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.

Prin urmare, prin reţinerea circumstanţei atenuante limitele speciale ale pedepsei potrivit legii noi s-ar situa între 3 ani şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni închisoare.

Aplicând principiul proporţionalizării pedepsei în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de fond şi instanţa de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei în sensul de a aplica o pedeapsă orientată către mediu, ar rezulta o pedeapsă de 4 ani închisoare mai mare decât cea de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pe baza legii vechi.

Mai trebuie menţionat că potrivit legii noi sunt îndeplinite condiţiile reţinerii recidivei postcondamnatorii, iar tratamentul sancţionator nu este diferit de cel prevăzut în Codul penal anterior.

În concluzie, legea veche este mai favorabilă inculpatului aşa încât solicitarea inculpatului M.F. de a se face aplicarea legii penale noi este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 286 din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, iar în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiaşi decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 375 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 286 din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiaşi decizii..

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 375 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1868/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 1866/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1860/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1864/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1866/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1868/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1898/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1899/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs ICCJ. Decizia nr. 192/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel