ICCJ. Decizia nr. 194/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 194/A/2014
Dosar nr. 536/43/2012
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6 din 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus condamnarea inculpatei G.L.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
În baza art 334 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
În conformitate cu prev. art. 71 C. pen. a interzis inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. şi anume:
a) dreptul de a fi. aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a desfăşura o activitate în domeniul organizării şi funcţionării instituţiilor de învăţământ particulare.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., şi anume:
a) dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
c) dreptul de a desfăşura o activitate în domeniul organizării şi funcţionării mstitaţiilor de învăţământ particulare.
S-a dispus condamnarea inculpatului G.O. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
În conformitate cu prev. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen. şi anume:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., şi anume:
a) dreptul de a fi. ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art 861, 862 şi art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, urmând ca pedeapsa complementară să se execute numai în cazul anulării sau revocării suspendării.
În conformitate cu prevederile art 863 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acest Serviciu;
b) Să anunţe acestui Serviciu în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) Să comunice şi să justifice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă;
d) Să comunice acestui Serviciu informaţii de natură a da posibilit. a)tea controlării mijloacelor lui de existenţă.
În conformitate cu prevederile art 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art 844 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni în termenul de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.
În baza art 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus confiscarea de la inculpata G.L.M. a sumei de 4965 lei şi a echivalentului în lei a sumei de 19600 de euro.
A respins ca neîntemeiată cererea inculpatei de ridicare a sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 1 octombrie 2012 şi procesul verbal din 2 octombrie 2012 în cursul urmăririi penale.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei G.L.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, şi a inculpatului G.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
În motivarea rechizitoriului s-au indicat mai multe fapte care au făcut obiectul cercetărilor.
În esenţă, inculpata este acuzată că, în calitate de preşedintă a Fundaţiei Laurenţia din Reghin, care a încheiat un Protocol privind înfiinţarea şi funcţionarea în Reghin a unui centru de învăţământ la distanţă cu Universitatea H., a perceput, de la studenţii Facultăţii de Drept ai ciclului de studii 2007 - 2011, sume de bani pentru o parte dintre cadrele didactice. Sumele au fost percepute prin intermediul inculpatului G.O., comisar în Politia Reghin, desemnat şef de clasă.
Instanţa de fond a audiat-o pe inculpată, care a negat iniţial orice implicare în strângerea banilor pentru protocol sau că ar fi ştiut despre ei(filele 51 - 53 vol. 1), după care şi-a nuanţat poziţia şi a precizat că din banii strânşi de studenţi ştie că se punea masa la secretariat şi se servea prânzul la Câmpul Cetăţii (fila 74 vol. 11).
Inculpatul G.O. (filele 54 - 57 vol. I) a recunoscut că a adunat bani de la studenţi pentru fondul de protocol. A arătat iniţial că nu a făcut acest lucru la cererea inculpatei, pentru a reveni către finalul declaraţiei şi a preciza că în ultima sesiune inculpata i-a spus că ar trebui să adune bani pentru protocol. Dădea banii martorului C.D., responsabilul din partea unităţii de învăţământ pentru studenţii de la specializarea Drept, iar în primul semestru al ciclului de studii inculpata le-a spus studenţilor că vor fi . cheltuieli implicate de activitatea de învăţământ. În total crede că s-au strâns 60.000 - 70.000 de lei, iar scopul lor a fost trataţia profesorilor. Personal, nu crede că a fost lăsat să copieze în schimbul banilor, dar altul poate considera că a fost lăsat. În ultima sesiune a ciclului de învăţământ a adunat 5.000 - 6.000 de lei, din care C.S.D. a sugerat să îi dea 400 euro profesorului I. (M.F.M., nota instanţei). În final, crede că banii au fost daţi de C.S.D.
Declaraţia inculpatului s-a coroborat cu înregistrările convorbirilor telefonice şi a celor în mediu ambiental depuse la filele 54 şi următoarele din voi. I al dosarului de urmărire penală.
Inculpata a contestat prin avocat, la ultimul termen de judecată, legalitatea celor din urmă, pe motiv că au fost realizate cu ajutorul martorei Ş.S.R., persoană care nu a fost autorizată să exercite activităţi de investigator sub acoperire sau colaborator.
Instanţa a constatat, mai întâi, că toate înregistrările au fost autorizate prin încheierea nr. 45 din 25 mai 2011 a Tribunalului Mureş, instanţă competentă faţă de obiectul cercetărilor la momentul solicitării autorizării (fila 25 şi urm. vol. I d.u.p.). La data de 20 mai 2011 D.N.A. se sesizase din oficiu privind săvârşirea de către inculpata G.L. a infracţiunii de luare de mită prev. de art 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (fila 9 vol. I d.u.p.).
Instanţa de fond a considerat că nu era necesară o autorizare separată de folosire a investigatorilor sub acoperire, întrucât din actele dosarului nu reiese că s-au desfăşurat activităţi specifice investigatorului sub acoperire sau colaboratorului. Simpla funcţionare a unui dispozitiv de înregistrare a sunetelor şi imaginilor plasat asupra unuia dintre studenţii Facultăţii de Drept, pe perioada cât acesta s-a aflat în sala de examen şi în alte spaţii publice ale unităţii de învăţământ, nu constituie o activitate de investigator sub acoperire sau colaborator, ci doar o activitate de înregistrare în mediu ambiental, pentru care a existat autorizaţie. Ca urmare, înregistrările menţionate constituie probe legal administrate.
Potrivit convorbirilor telefonice interceptate, cea care solicita adunarea banilor era inculpata (fila 55 verso). Doamna la care interlocutorii se referă este inculpata, potrivit declaraţiilor inculpatului şi martorei M.D.L. (fila 93 din vol. I al instanţei). Banii adunaţi de studenţi erau daţi cadrelor didactice venite la Reghin cu ocazia examenelor (fila 57, în care inculpatul discută cu martorul C.S.D. înainte de predarea banilor, şi f. 58 şi urm., în care discută cu diverşi studenţi după predarea lor).
În declaraţia dată instanţei (filele 91 - 92), martorul C.S.D. nu a negat episodul în care, la refuzul inculpatului, i-a dat personal banii profesorului venit la examenul din 21 mai 2011, episod care reiese din convorbirile interceptate, făcând uz de dreptul la tăcere. A arătat că, într-adevăr, a primit sume de bani şi tabelele cu ajutorul cărora erau strânse de la inculpat, dar susţine că le-a predat şi unele şi altele secretarei M.L., ceea ce aceasta confirmă în debutul declaraţiei, cu precizarea că preda sumele inculpatei, pentru a se replia ulterior, pretextând că s-a referit la taxele de şcolarizare (fila 95).
Din aceste probe, coroborate cu ansamblul probatoriului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt
Faptele cauzei privesc ciclul de învăţământ 2007 - 2011 al Facultăţii de Drept din cadrul Centrului pentru învăţământ la distanţă din Reghin, care a fost organizat şi gestionat de Universitatea H. Bucureşti şi Fundaţia L., în care inculpata G.L.M. era preşedintă, în baza Protocoalelor încheiate în anii 2005 şi 2008 (filele 40, 41 vol. IV d.u.p.).
În cursul primului semestru, la o dată necunoscută din toamna anului 2007, inculpata a avut cu studenţii Facultăţii de Drept o întâlnire în sala de curs a Facultăţii din cadrul centrului de învăţământ, cu ocazia căreia le-a spus că pe parcursul ciclului universitar vor exista cheltuieli pentru asigurarea bazei tehnice, materiale, şi pentru protocolul profesorilor, în sarcina studenţilor. In cursul unei întâlniri ulterioare similare, inculpatul a fost nominalizat de studenţi în calitate de şef al clasei, iar inculpata a consimţit la această numire şi a numit-o, la rândul ei, şefa de clasă pe martora M.D.L. pentru a-l ajuta. Aceste detalii rezultă din declaraţia inculpatului din faza urmăririi penale (fila 319 vol. I d.u.p.).
De strângerea banilor s-a ocupat în principal inculpatul G.O., dar în anumite ocazii banii au fost strânşi şi de cealaltă şefă de clasă, M.D.L. (fila 193 vol. I d.u.p.).
In prima sesiune, suma de bani strânsă a fost de 100 de lei de student. Inculpatul G.O. a dus banii strânşi inculpatei, iar aceasta l-a îndrumat să îi predea martorului C.S.D., avocat şi tutore în cadrul centrului de învăţământ (fila 320 vol. I d.u.p.). Din acel moment, banii pentru protocol au fost predaţi de inculpat acestui martor (fila 320 vol. I d.u.p.).
începând cu următoarea sesiune, suma de bani a fost de 100 de euro pe student, sau echivalentul în lei (fila 320 vol. I d.u.p.).
A existat o singură excepţie. Pentru prima sesiune din anul IV, cu alte cuvinte la începutul anului 2011, s-a plătit suma de 300 de lei de student, cu titlu de contribuţie pentru o petrecere la restaurantul A. aparţinând fundaţiei conduse de inculpată, sumă care, în acea sesiune, a înlocuit cei 100 de euro pentru protocol (fila 320 vol. I d.u.p.).
Din probele dosarului nu a rezultat că inculpata a comunicat direct studenţilor aceste cuantumuri, ci că inculpata s-a limitat a le spune studenţilor că banii de protocol trebuie strânşi, iar inculpatul G.O. le-a comunicat studenţilor în ce cuantum, dar a făcut aceasta in numele inculpatei. In acest sens sunt declaraţiile martorilor B.V.M., B.M.C., A.D.I., M.D.I., T.M., M.C.F., R.A., B.M., D.D.V., D.E.C., F.I., G.V., G.I.T., U.B.V., M.F.S., B.T.A., O.I.D., M.I.V., Ş.M.C., V.A.D., N.S.I. şi Ş.S.R.
În cursul judecăţii martorii nu au relatat întotdeauna toate detaliile, dar nici nu au justificat vreun motiv pentru înlăturarea declaraţiilor din faza de urmărire penală, în special a declaraţiilor de retragere a mărturiilor mincinoase, din care aceste aspecte reies cu claritate. Aceste declaraţii au fost date în prezenţa procurorului şi avocaţilor, care le-au semnat, ca urmare susţinerile martorilor legate de consemnarea lor inexactă sau de exercitarea de presiuni sunt lipsite de credibilit. a)te şi, de altfel, prin nimic dovedite.
Banii strânşi de-a lungul celor patru ani de studii au ajuns la martorul C.S.D., care îi primea fiind mandatat în acest sens de inculpată. Asupra utilizării banilor de către inculpată, probele dosarului permit doar următoarele concluzii: o parte din bani s-au folosit pentru a plăti mese la restaurant cadrelor didactice (fila 321 vol. I d.U.p.), o parte au fost daţi în numerar cadrelor didactice (în acest sens sunt convorbirile telefonice sus-menţionate, coroborate cu declaraţiile din instanţă ale inculpatului G.O. şi martorului C.S.D., sus-arătate). Nu se cunoaşte suma corespunzătoare fiecăreia dintre aceste părţi, nici dacă aceste părţi formează întregul iar, în caz contrar, nu se cunoaşte destinaţia restului banilor. Aceste necunoscute nu pot fi în nici un mod înlăturate, fiindcă în ce priveşte plata banilor nu s-au ţinut evidenţe, iar tabelele în baza cărora au fost strânşi banii nu s-au păstrat
A rezultat din probele dosarului, pe de altă parte, că banii nu au fost folosiţi pentru „protocol", în înţelesul pe care actorii din învăţământ îl dau în mod obişnuit acestui termen. Potrivit unei declaraţii a preşedintelui F.N.A.P. din învăţământul Preuniversitar, noţiunea de „protocol" ar desemna apa, cafeaua, fursecurile şi alte produse similare oferite supraveghetorilor pe o masă cu ocazia examenelor.
Asemenea produse nu au existat în sala de examene a Facultăţii de Drept, potrivit declaraţilor coroborate ale studenţilor, care susţin că nu cunosc destinaţia banilor, şi potrivit celei de-a doua declaraţie din instanţă a inculpatei. Asemenea produse se găseau în mod obişnuit la secretariatul Centrului de învăţământ, potrivit aceleiaşi declaraţii, coroborată cu declaraţia martorului C.D.S. Dar probele dosarului sunt insuficiente pentru a face vreo legătură între sumele anume strânse de studenţii de la Drept şi produsele aflate de obicei în secretariatul Centrului.
Regula era ca studenţii să dea sumele de bani menţionate. Situaţiile în care unii studenţi nu plăteau reprezentau excepţia, şi orice excepţie trebuia să aibă un motiv concret.
Instanţa a reţinut ca eronată susţinerea, care pare să rezulte din declaraţiile unor studenţi audiaţi ca martori, că nu exista nici o regulă, că plătea cine şi cât dorea. Probe certe, în primul rând declaraţia inculpatului G.O. (fila 321 vol. I d.u.p.) şi faptul că banii se strângeau pe baza unui tabel, apoi declaraţii de martor, precum declaraţia martorei Ş.S.R. de la filele 71 şi urm. din vol. II al instanţei referitoare la momentul când un student l-a întrebat dacă poate aduce banii după examen iar acesta l-a trimis să aducă banii, au demonstrat contrariul. Ca urmare, deşi nu omite declaraţia inculpatului G.O. că aproximativ 10-20% dintre studenţi nu au plătit (fila 321 vol. 1 d.u.p.), instanţa retinut-o doar în măsura în care s-a coroborat cu alte probe precise. Dimpotrivă, nu s-au reţinut declaraţii imprecise ale studenţilor, care au arătat că nu cred că au plătit decât uneori, sau inexacte, ca în cazul martorilor L.D.M. şi C.C.l., care au arătat că au renunţat la facultate dar apar cu note în cataloao-e. In unele declaraţii apar ca fiind percepute alte sume de bani decât cele menţionate. In acest sens sunt declaraţiile martorilor B.C.M.C., conform căruia inculpata le-a cerut iniţial 50 de lei, şi M.M.F., potrivit căreia pentru a promova examenele din prima sesiune a plătit 150 de lei (fila 105 şi urm. vol. III d.u.p.). Aceste declaraţii sunt izolate, instanţa reţinând sumele care reies din ansamblul probatoriului.
Aşa încât, instanţa a reţinut că s-au strâns următoarele sume de bani, plecând de la numărul studenţilor care s-au prezentat în fiecare sesiune, rezultat din cataloagele depuse la dosarul instanţei (fila 164 şi urm):
În sesiunea din anul I, semestrul I s-au prezentat 48 de studenţi. Suma strânsă a fost de 100 de lei pe student. Nu a plătit O.D.V., fiindcă avea poprire pe salariu (fila 337 vol. II d.u.p.), aşa cum se arată, de altfel, chiar în rechizitoriu. A fost scutit şi V.F.T., fiindcă tatăl său este V.T., cadru didactic suplinitor la Centrul de învăţământ (filele 205 şi 321 vol. I d.u.p.). În fine, nu a plătit B.S., care arată că a plătit doar odată protocolul, când a dat 100 de euro (fila 124 vol. III d.u.p.). În primul semestru s-au plătit 100 de lei. Scăzându-i pe cei trei, rezultă un număr de 45 de plătitori, ceea ce duce la un total de 4.500 de lei strânşi.
În sesiunea din anul I, semestrul II s-au prezentat 40 de studenţi. Nu au plătit O.D.V. şi V.F.T., pentru aceleaşi motive. Rezultă 38 de plătitori, număr care, înmulţit cu 100 de euro, duce la suma de 3800 de euro.
În cele patru sesiuni din anii II şi III s-au prezentat câte 31 de studenţi. Nu au plătit O.D.V. şi V.F.T., pentru aceleaşi motive. Rezultă 29 de plătitori, număr care, înmulţit cu 100 de euro, duce la suma de 2900 de euro pe sesiune.
În cele două sesiuni din anul IV s-au prezentat 30 de studenţi, între care nu s-a mai aflat O.D.V. Singurul scutit de plată a rămas V.F.T., reieşind 29 de plătitori. Numărul trebuie înmulţit cu 300 de lei în prima sesiune şi 100 de euro în cea de-a doua, rezultând 8.700 de lei, respectiv 2900 de euro.
În total, sumele percepute cu titlu de protocol de inculpaţi de la studenţii Facultăţii de Drept în perioada 2007 mai 2011 se ridică la 13.200 lei plus 18.300 de euro, cu precizarea că parte din suma în euro s-a plătit în echivalentul în lei de la data plătii.
Sumele erau necuvenite, întrucât nu erau prevăzute nici în contractele de studii, nici în Legea învăţământului nr. 84/1995 sau în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Această din urmă lege prevede în mod expres principiul transparenţei ca fiind aplicabil învăţământului superior. Principiul a fost încălcat . În art 231 din Legea nr. 1/2011 sunt înscrise în mod expres sursele de finanţare ale instituţiilor de învăţământ superior particulare:
a) sumele depuse de fondatori;
b) taxe de studiu si alte taxe şcolare;
c) sponsorizări, donaţii, granturi şi finanţări acordate pe basţă de competiţie, exploatarea rezultatelor cercetării, dezvoltării, inovării şi alte surse legal constituite.
Sumele de bani strânse cu titlu de protocol nu se încadrează în nici una dintre aceste categorii.
În altă ordine de idei, este adevărat că, pentru munca prestată, cadrele didactice sosite la Reghin cu ocazia examenelor aveau dreptul la o plată corespunzătoare, la restituirea cheltuielilor de transport şi la o diurnă pentru acoperirea altor cheltuieli, dar aceste sume erau plătite de Universitate în baza contractului de dreptul muncii sau de drept civil care îi lega pe profesori de instituţia de învăţământ. Construcţia nu este numai teoretică, ci se aplica în fapt. Audiat fiind în calit. a)te de martor, profesorul l.M.F.M. a arătat (fila 1 din vol. II) că pentru deplasarea în Reghin i s-a decontat carburantul şi i s-a plătit diurnă din care şi-a achitat consumaţia la restaurant, depunând şi documente doveditoare, iar de cazare nu a avut nevoie fiindcă s-a întors în aceeaşi zi la Bucureşti. Şi din acest punct de vedere, perceperea sumelor pentru protocol se dovedeşte nejustificată.
În Legea nr. 1/2011 se prevede în mod expres principiul transparenţei ca fiind aplicabil învăţământului superior. Principiul decurgea, însă, şi din legislaţia anterioară. El este încălcat de o practică, precum cea din cauză, care presupune strângerea de sume de bani de la studenţi pentru plata în numerar şi în natură a profesorilor supraveghetori şi examinatori, pe ascuns faţă de organele statului, fără o clară evidenţă şi fără explicarea neechivocă a contraprestaţiei oferite în schimbul banilor. Cu privire la contraprestaţie, lipsa de transparenţă a făcut ca unii studenţi să considere că ea era constituită din permisiunea de a copia la examene (în acest sens sunt o declaraţie a inculpatului, sus-citată, sau declaraţia martorei Ş.S.R. de la filele 71 şi urm. din vol. II al instanţei), iar pe alţii să considere că ea era garantarea promovării examenelor (în acest sens este, spre exemplu, declaraţia suscitată a martorei M.M.F.). Şi din această perspectivă, sumele de bani pentru protocol sunt nejustificate.
În drept perceperea lor de către inculpata G.L.M. cu ajutorul inculpatului G.O. constituie infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, respectiv complicitate, prevă2ută de art. 26 C. pen., la această infracţiune.
În baza art 334 C. proc. pen. instanţa a respins ca neîntemeiată cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din probele dosarului a reieşit că inculpata şi-a folosit în mod repetat influenţa în scopul strângerii sumelor, mai întâi cu ocazia sugerării perceperii sumei de 100 de lei, apoi pentru majorarea sumei, pentru reamintirea necesităţii de a o strânge, până în ultima sesiune din anul IV.
În ce priveşte apărările inculpaţilor formulate prin concluzii, instanţa a reţinut următoarele:
Împrejurarea că la comiterea faptei a participat şi altă persoană, martora M.D.L., este irelevanta cu privire la problema, dacă la ea au participat cei doi inculpaţi.
Susţinerea că perceperea banilor nu a avut ca motiv influenţa inculpatei ci hotărârea colectivă a studenţilor este contrazisă de probele dosarului, din care reiese cu certitudine că inculpata a pus în vedere acestor studenţi necesitatea strângerii banilor. In acest fel, inculpata şi-a pus în joc influenţa, dată de calit. a)tea de preşedintă a Fundaţiei care organiza şi gestiona activitatea curentă a Centrului de învăţământ şi de persoană care exercita în fapt, potrivit declaraţiilor studenţilor, direcţiunea acestui Centru.
Caracterul necuvenit al perceperii banilor de protocol s-a verificat prin analizarea conformităţii ei cu legislaţia în vigoare în România şi nu, cum a sugerat inculpatul G.O., cu obiceiul locului îmbrăţişat de o parte, într-adevăr mare, a studenţilor de la Universitatea H. din Reghin.
Necunoaşterea legii penale nu constituie o cauză de exonerare de răspundere. Necunoaşterea este, de altfel, numai simulată, dovadă precauţiile luate de inculpaţi, reieşite din convorbirile telefonice, în a discuta într-un mod voalat despre faptele relevante în cauză.
Influenţa exercitată de inculpată în sensul art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu este echivalentă cu constrângerea, ca atare este irelevant că majoritatea studenţilor nu au avut obiecţii la strângerea sumelor de protocol. Ceea ce este relevant este împrejurarea că fără influenţa inculpatei sumele nu ar fi. fost strânse în modul şi în cuantumul în care au fost.
În ce priveşte citatele din declaraţiile martorilor reproduse în concluziile inculpatei, instanţa a reţinut că acestea sunt în parte selecţii tocmai din pasajele în care martorii arată că nu mai ştiu detalii relevante în cauză, ele nu sunt de natură să înlăture concluzia că în faza urmăririi penale, atunci când şi-au retras mâ^rturiile mincinoase, le-au ştiut şi le-au relatat în mod exact. In alte pasaje, martorii contrazic susţinerile din faza de urmărire penală, dar nu oferă nici un element pentru a arăta de ce la urmărire penală ar fi. făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului.
Inculpata a considerat că faptele demonstrate nu depăşesc în nici un caz caracterul unei simple recomandări. In măsura în care recomandarea a fost făcută din poziţia ei şi a dus la crearea unui sistem organizat de percepere a unor sume însemnate de bani, pe parcursul a 4 ani, ea întruneşte condiţiile folosirii influenţei în sensul art. 13 din Legea nr. 78/2000. Influenţa a fost exercitată nu doar prin intermediul inculpatului G.O., ci şi în mod direct. A fost exercitată astfel nu doar cu ocazia întâlnirii din toamna anului 2007, mai sus amintite, ci şi în alte ocazii. Martora L.D.M. a arătat că inculpata i-a cerut să îi dea banii inculpatului G.O. înainte de a face demersurile pentru a-i permite să dea separat examene la care nu se prezentase anterior. In mod similar, martora Ş.S.R. a arătat că inculpata 1-a întrebat pe inculpat de faţă cu studenţii dacă a strâns banii.
La individualizarea pedepselor aplicabile, instanţa a avut în vedere circumstanţele reale ale faptei, legate de valoarea relativ ridicată a sumelor dobândite, de durata mare în timp a desfăşurării faptelor şi de caracterul lor organizat, faţă de ambii inculpaţi.
Tot faţă de ambii, dar, corespunzător implicării la un palier mai ridicat de decizie, în special faţă de inculpata G.L., a reţinut urmarea săvârşirii faptei, şi anume compromiterea transparenţei procesului de învăţământ la Facultatea de Drept a Centrului de învăţământ superior din Reghin, în componenta sa ţinând de procesul de evaluare. Toţi studenţii acestui centru au obţinut numai note de trecere, cu excepţia examenului la criminologie care a fost mai întâi picat de toţi şi apoi trecut de toţi. In catalogul anului IV, în care sunt trecuţi în comun toţi studenţii indiferent de centrul de provenienţă, există şi note mai mici decât 5, dar numai pentru alţi studenţi decât cei din Reghin. Dacă lângă această constelaţie de coincidenţe improbabile se pune constatarea că studenţii au strâns sume pentru protocol de peste 20.000 de euro, în echivalent în lei, destinate profesorilor supraveghetori şi examinatori, devine imposibil de apreciat respectarea obligaţiei de asigurare a calităţii învăţământului la Centrul de învăţământ la distanţă gestionat de inculpată. Spus în alte cuvinte, din cauza faptelor inculpaţilor nu mai poate fi oferit un răspuns întrebării, dacă adeverinţele de absolvire ale studenţilor acestui centru mai au vreo importanţă intrinsecă, ori dacă rezultatele au fost obţinute prin furt sistematic, cum susţine Ş.S.R., sau garantate de plata protocolului, cum credea martora M.M.F.
În ce o priveşte pe inculpata G.L., a reţinut şi implicarea mai multor persoane în comiterea faptei - în afară de inculpatul G., au fost implicaţi în perceperea sumelor banilor martora M.D., cealaltă şefă a clasei, secretara M.L. şi C.S.D., avocat şi tutore în cadrul centrului de învăţământ.
În ce priveşte circumstanţele personale, a reţinut lipsa antecedentelor penale, dar şi, în cazul inculpatei, împrejurarea că este cercetată pentru fapte similare într-un dosar disjuns din prezentul şi că, potrivit martorului R.A., el şi colegii lui ştiau că la acea Facultate se dau sumele de bani care au fost percepute de inculpaţi, de la colegii care absolviseră anterior, şi care dăduseră şi ei (fila 129).
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpaţii G.L.M. şi G.O.
Prin motivele de apel formulate, Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, a solicitat instanţei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel: pentru inculpata G.L. din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 Noul C. pen., iar pentru inculpatul G.O., din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.
De asemenea, a mai solicitat condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea, în regim de detenţie, într-un cuantum mai ridicat.
În susţinerea motivelor de apeL a arătat că gradul de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi nu se reflectă în pedeapsa concret aplicată, sub aspectul cuantumului acesteia.
A considerat că restabilirea ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunii nu se poate realiza decât prin aplicarea unei pedepse orientate către maximul acesteia.
Totodată, a arătat că, infracţiunea a fost săvârşită în formă continuată, iar caracterul continuat este cauză de agravare facultativă a pedepsei, instanţa de fond în mod greşit optând pentru nedepăşirea maximului special al pedepsei aplicate şi orientarea acesteia spre minimul special.
Cu privire la inculpatul G.O., a precizat că aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere nu are ca fundament o analiză punctuală; analiza circumstanţelor reale ale faptei, legate de valoarea relativ ridicată a sumelor dobândite, de durata mare în timp a desfăşurării faptelor şi de caracterul lor organizat, a urmării faptei, precum şi a circumstanţelor personale, constituie doar argumentele aplicării unei pedepse într-un cuantum redus.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, a solicitat aplicarea dispoziţiilor Noului C. pen., având în vedere că acestea privesc un regim sancţionator mai blând pentru infracţiunea continuată.
Inculpata G.L.M., a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct2 lit. a) C. proc. pen. raportat la prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În esenţă, s-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut de organul de urmărire penală şi ulterior, de instanţa de judecată, forma continuată a infracţiunii, având în vedere că, deşi au fost mai multe acte de strângere de bani de la studenţi, acestea nu conduc la existenţa mai multor infracţiuni sau a mai multor acte materiale. In speţă, trebuia să se reţină infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 în formă simplă.
Cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, a considerat că aceasta este nelegală şi nefondată, având în vedere toate declaraţiile date în cauză de studenţii, de la care se presupune că s-au solicitat sume de bani. Aceştia au declarat că sumele de bani pretinse au reprezentat taxe de şcolarizare.
Mai mult, în opinia apărării, nu sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, în sensul că latura obiectivă se realizează prin folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, ori în speţă este vorba despre o simplă recomandare, care nu se încadrează în niciuna dintre cele două modalităţi de săvârşire a infracţiunii.
Inculpatul G.O., prin motivele sale de apel, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi în rejudecare, aplicarea amânării pedepsei, în temeiul art. 83 Noul C. pen.
A precizat că, la momentul strângerii sumelor de bani nu a avut reprezentarea faptului că acestea au fost strânse pentru o activitate ilicită şi prin încălcarea dispoziţiilor legii penale; nu cunoştea destinaţia sumelor de bani, nici scopul pentru care se colectau acestea.
De asemenea, a arătat că regretă săvârşirea faptei şi că o condamnare, chiar şi cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ar avea consecinţe grave asupra sa şi asupra familiei sale, în sensul că va fi exclus din profesie, nu va primi salariu, iar el este singurul întreţinător al familiei.
Totodată, a susţinut că fapta penală pentru care este acuzat nu are nicio legătură cu îndatoririle de serviciu sau calitatea sa de ofiţer, doar cu calitatea de student al unei instituţii de învăţământ superior particular, cursuri fără frecvenţă.
Analizând apelurile formulate, în raport de motivele invocate, Înalta Curte apreciază că acestea este fondate, urmând a le admite în parte, în raport de următoarele considerente:
1. Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Prin concluziile orale formulate la termenul din data de 20 iunie 2014, Parchetul a solicitat înlăturarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi litb C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, aplicată inculpatului G.O., având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 65 C. pen. doar în cazul pedepselor mai"mari de 2 ani se putea aplica pedeapsa complementară, ori în speţă inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
Înalta Curte constată că, într-adevăr din analiza dispoziţiilor art 65 C. pen. reiese că pentru aplicarea pedepsei complementare, trebuie îndeplinită condiţia imperativă ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă principală de cel puţin 2 ani.
Având în vedere că, prin sentinţa penală atacată, Curtea de Apel a dispus condamnarea inculpatului G.O. la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, Înalta Curte constată că motivul de apel invocat de către Parchet este fondat, urmând a-l admite şi de a dispune înlăturarea din cuprinsul hotărârii atacate a dispoziţiei cu privire la pedeapsa complementară aplicată inculpatului G.O.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat prin notele scrise, respectiv necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor: pentru inculpata G.L. din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art 35 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 Noul C. pen., iar pentru inculpatul G.O., din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen., înalta Curte reţine că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor, având în vedere că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior şi nu dispoziţiile Noului C. pen.
Pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art 13 Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în analiza aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte se va raporta şi va determina pe de o parte dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia şi faptele inculpaţilor în legea nouă şi apoi va compara sancţiunile prevăzute de noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Înalta Curte constată că in prezent acţiunea incriminatoare se regăseşte şi poate fi calificată în drept în conţinutul dispoziţiilor art. 13 Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art 35 alin. (1) C. pen. actual.
Analiza acestui prim criteriu relevă şi reflectă că acţiunea incriminatoare circumscrisă textelor de lege precizat se regăseşte şi în noile dispoziţii legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.
Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancţiunile prevăzute de Noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Sancţiunea individualizată şi aplicată de instanţa de fond a fost orientată spre minimul prevăzut de lege, fără aplicarea unui spor de pedeapsă, astfel că, în ceea ce priveşte această infracţiune se observă că nici sub aspect sancţionator şi nici în considerarea formei continuate a infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi inculpaţii, legea nouă nu ar apărea mai favorabilă.
Astfel, dispoziţiile art 13 din Legea nr. 78/2000 prevăd aceleaşi limite speciale de pedeapsă ca şi în vechea reglementare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art 41 alin. (2) C. pen. anterior, într-adevăr, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. pen. prevăd un regim sancţionator mai blând, în sensul că infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea posibilitatea aplicării unui spor de până la 5 ani, însă raportat la celelalte instituţii incidente în cauză, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 861 C. pen. anterior, cu referire la obligaţiile mai grele, pe care le presupune, se reţine că legea penală veche este legea penală mai favorabilă.
Faţă de aceste precizări, Înalta Curte va respinge cel de-al doilea motiv de apel invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.-Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Cu privire la necesitatea aplicării unei pedepse mai grave, orientate spre maximul special al pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, invocată de Parchet prin motivele de apel formulate, Înalta Curte constată că nu se impune agravarea pedepsei, cuantumul acesteia a fost stabilit în mod corect de către instanţa de fond, prin raportare la toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei.
2. Cu privire la apelul formulat de inculpata G.L.M.. Primul motiv de apel vizează împrejurarea că, instanţa de fond a dispus reţinerea formei continuate a infracţiunii prevăzute de art. 13 Legea nr. 78/2000, având în vedere că, deşi au fost mai multe acte de strângere de bani de la studenţi, totuşi acestea nu conduc la existenţa mai multor infracţiuni sau a mai multor acte materiale.
Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În speţă, se reţine că faptele cauzei privesc ciclul de învăţământ 2007-2011 al Facultăţii de Drept din cadrul Centrului pentru învăţământ la distanţă din Reghin, perioadă de timp în care s-au strâns de la studenţi sumele de 4.965 lei şi 19.600 de euro, cu titlu de protocol, în cele 8 sesiuni aferente ciclului de învăţământ 2007-2011.
Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute imperativ de lege pentru reţinerea de către instanţa de fond a săvârşirii infracţiunii în formă continuată: în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin 8 acte materiale, inculpata G.L.M. a perceput de la studenţii Facultăţii de Drept, diferite sume de bani, cu titlu de protocol.
Mai mult, instanţa apreciază că rezoluţia infracţională unică este dovedită şi de împrejurarea că la începutul primului an de studiu, respectiv în toamna anului 2007, inculpata le-a adus la cunoştinţă studenţilor că pe parcursul ciclului universitar vor exista cheltuieli pentru asigurarea bazei tehnice, materiale şi pentru protocolul profesorilor şi că aceste sume de bani vor fi strânse prin intermediul celor doi şefi de grupă desemnaţi de către inculpată, respectiv inculpatul G.O. şi martora M.D.L.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte consideră că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei G.L.M., din infracţiunea prevăzută de art. 13 Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 13 Legea nr. 78/2000 în formă simplă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel formulat de inculpată, prin care solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la prevederile art 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate reţine apărarea inculpatei, potrivit căreia faptele săvârşite nu depăşesc caracterul unei simple recomandări şi nu pot forma latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art 13 Legea nr. 78/2000.
AstfeL instanţa constată că, raportat la calitatea inculpatei de preşedinte a Fundaţiei L. din Reghin, care a încheiat un Protocol privind înfiinţarea şi funcţionarea în Reghin a unui centru de învăţământ la distantă cu Universitatea H. şi la împrejurarea că aceasta şi-a exercitat influenţa şi în mod direct, nu doar prin intermediul inculpatului G.O., sunt întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 Legea nr. 78/2000. Inculpata G.L.M. şi-a folosit influenţa pentru a obţine pentru sine sumele de bani percepute de la studenţii încadraţi în ciclul universitar 2007-2011.
Înalta Curte apreciază, însă, că raportat la criteriile generale şi speciale de individualizare a pedepsei, se impune schimbarea modalităţii de executare a pedepsei stabilite în sarcina inculpatei, în sensul că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Astfel potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar în ceea ce priveşte, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, aceasta nu se rezumă doar la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, ci şi la atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei.
De aceea, nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi mtimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia, şi în inocularea unor valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Pentru ca pedeapsa să îşi poată îndeplini funcţiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă, inclusiv din perspectiva modalităţii sale de executare, gravităţii infractiunii şi nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei şi periculozităţii infractorului, asupra căruia trebuie să se acţioneze.
În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea infractorului, pe de o parte, şi pedeapsa aplicată de instanţă, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanţă, în caz contrar pedeapsa neputându-şi atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.
De aceea, cu ocazia stabilirii şi aplicării pedepsei, trebuie să se ţină seama de necesitatea acestei concordanţe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcţia de a influenţa asupra conştiinţei, mentalităţii şi conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuie să corespundă în aceeaşi măsură gradului de receptivitate a condamnatului faţă de influenţa educativă a pedepsei.
Fireşte, acest grad de receptivitate este reflectat şi în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa faţă de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului şi a relaţionat în raporturile cu organele judiciare.
Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului pedepsei şi fixarea modalităţii sale de executare, este necesar a fi examinate, în mod cumulativ, circumstanţele reale de comitere a faptei, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpatului. Astfel potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se tine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cazul de faţă, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., se impune cu necesitate, o asemenea concluzie fiind susţinută de datele ce caracterizează persoana inculpatei şi pericolul social al faptelor, pericol apreciat pe baza probelor certe, a circumstanţelor reale şi modului concret de comitere, a mijloacelor folosite şi scopului urmărit.
Astfel, raportat la vârsta. înaintată a inculpatei, 65 de ani, la lipsa de antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, la calitatea pe care aceasta o deţine, preşedinte al unei fundaţii prin intermediul căreia a realizat şi obiective umanitare, instanţa apreciază că se justifică aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. anterior care reglementează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. anterior, apreciind că pedeapsa astfel individualizată sub aspectul modalităţii de executare este îndestulătoare pentru a o determina pe inculpată să conştientizeze consecinţele conduitei sale ilicite.
Pentru aceleaşi considerente enunţate anterior, Înalta Curte dispune reducerea cuantumului pedepsei complementare aplicate inculpatei G.L.M., constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. de la 5 ani la 2 ani.
3. Cu privire la apelul formulat de inculpatul G.O.
Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, inculpatul a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate prin sentinţa penală atacată, din suspendare sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 861 C. pen. anterior în aplicarea amânării pedepsei prevăzută de art. 83 Noul C. pen.
Înalta Curte reţine că, amânarea aplicării pedepsei nu se aplică în mod automat pentru orice infractor primar care a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa mai mică de şapte ani, ci trebuie să aprecieze că, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Astfel, raportat la speţa de faţă, instanţa apreciază că nu se impune schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului G.O., având în vedere circumstanţele reale ale faptei săvârşite, valoarea mare a sumelor dobândite, aproximativ 20.000 de euro, durata mare în timp a desfăşurării faptelor, 4 ani (2007-2011) şi caracterul lor organizat
Mai mult, apărarea inculpatului potrivit căreia la momentul strângerii sumelor de bani nu a avut reprezentarea faptului că acestea au fost strânse pentru o activitate ilicită şi prin încălcarea dispoziţiilor legii penale şi că nu cunoştea destinaţia sumelor de bani, nici scopul pentru care se colectau acestea, nu poate fi primită de instanţă, având în vedere probele existente la dosarul cauzei, respectiv convorbirile telefonice purtate între cei doi inculpaţi, precum şi între inculpatul G.O. şi martorul C.S.D., mandatarul desemnat de inculpata G.L. de a primi banii strânşi de la studenţi. Mai mult, în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că o dovadă a cunoaşterii caracterului ilicit al acţiunilor Întreprinse de inculpat este reprezentată de precauţiile luate de ambii inculpaţi: nu s-a ţinut o evidenţă a sumelor de bani strânse cu titlu de protocol, nu au fost păstrate tabelele în care erau menţionate numele studenţilor şi sumele de bani achitate de aceştia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că pedeapsa principală aplicată de instanţa de fond a fost corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului G.O., pentru o perioadă de 5 ani, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 65 C. pen. doar în cazul pedepselor mai mari de 2 ani se putea aplica pedeapsa complementară, ori în speţă inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, înalta Curte va dispune înlăturarea acesteia.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.N.A.-Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpaţii G.L.M. şi G.O. împotriva sentinţei penale nr. 6 din 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatei G.L.M., cuantumul pedepsei complementare aplicată inculpatei şi nelegala aplicare a pedepsei complementare privind pe inculpatul G.O.
Va reţine cauza spre rejudecare şi în consecinţă:
Va reduce cuantumul pedepsei complementare aplicată inculpatei G.L.M. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. de la 5 ani la 2 ani.
În baza art. 861, 862 şi art 71 alin. (5) C. pen. va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În conformitate cu prevederile art 863 alin. (1) C. pen. va obliga inculpata ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acest Serviciu;
b) Să anunţe acestui Serviciu în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) Să comunice şi să justifice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă;
d) Să comunice acestui Serviciu informaţii de natură a da posibilitatea controlării mijloacelor lui de existenţă.
În conformitate cu prevederile art 359 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art 844 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni în termenul de încercare, precum şi în cazul nerespectârii măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.
Va înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului G.O. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.-Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpaţii G.L.M. şi G.O.
Împotriva sentinţei penale nr. 6 din 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatei G.L.M., cuantumul pedepsei complementare aplicată inculpatei şi nelegala aplicare a pedepsei complementare privind pe inculpatul G.O.
Reţine cauza spre rejudecare şi în consecinţă:
Reduce cuantumul pedepsei complementare aplicată inculpatei G.L.M. constând în interzicerea (drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. de la 5 ani la 2 ani.
În baza art 861, 862 şi art 71 alin. (5) C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În conformitate cu prevederile art 863 alin. (1) C. pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acest Serviciu;
b) Să anunţe acestui Serviciu în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) Să comunice şi să justifice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă;
d) Să comunice acestui Serviciu informaţii de natură a da posibilitatea controlării mijloacelor lui de existenţă.
În conformitate cu prevederile art 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 844 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni în termenul de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.
Înlătură pedeapsa complementară aplicată inculpatului G.O. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1843/2014. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 2089/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
