ICCJ. Decizia nr. 2089/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2089/2014
Dosar nr. 813/35/2010**
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 26 martie 2009, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatei C.C.D. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., texte de lege în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatei la 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II lit. b) şi c) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II, b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la data de 26 octombrie 2004 până la 10 august 2006 şi de la 10 februarie 2007 până la 04 decembrie 2007.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. s-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalităţi de întârziere conform contractului din 25 iunie 2002 în favoarea părţii civile SC R.D. SRL.Depozitul Arad cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că partea civilă SC B.I.E. SRL Oradea nu a mai formulat pretenţii civile în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat conform înscrisului aflat la dosar.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 46.416,78 RON (464.167.800 ROL) reprezentând folos necuvenit.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor file CEC: seria BH nr. C1, emis la 27 septembrie 2002; seria BH nr. C2, emis la 01 octombrie 2002; seria BH nr. C3, emis la 03 octombrie 2002; seria BH nr. C4, emis la 04 octombrie 2002; seria BH nr. C5, emis la 08 octombrie 2002; seria BH nr. C6, emis la 10 octombrie 2002; seria BH nr. C7, emis la 14 octombrie 2002; seria BH nr. C8, emis la 16 octombrie 2002; seria BH nr. C9, emis la 18 octombrie 2002; seria BH nr. C10, emis la 22 octombrie 2002; seria BH nr. C11, emis la 24 octombrie 2002; seria BH nr. C12, emis la 04 octombrie 2002; seria BH nr. C13, emis la 31 iulie 2002, aflate în original la dosar.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată corelat cu art. 21 lit. g) din aceeaşi lege s-a dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului Bihor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata C.C.D. prin decizia penală nr. 565/R din 04 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia penală nr. 75/A din 12 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 2327/35/P/2005 s-a admis apelul declarat de inculpata C.C.D., s-a dispus desfiinţarea sentinţei penale nr. 75 din 4 martie 2005 a Tribunalului Bihor şi rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei enunţate se arată că la data pronunţării sentinţei penale nr. 75 din 4 martie 2005 inculpata se afla în stare de arest, situaţie necunoscută de instanţă şi ca atare în imposibilitatea de a se prezenta la dezbateri sau de încunoştinta tribunalul despre această imposibilitate, incidente fiind în acest context prevederile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Cu ocazia rejudecării cauzei la Tribunalul Bihor s-a format Dosarul nr. 4384/111/2007.
S-a reţinut în esenţă că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost trimisă în judecată inculpata C.C.D. pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-au reţinut în sarcina inculpatei următoarele că, în cursul lunii octombrie 2000 a fost înfiinţată SC G.I.E. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie sub nr. J05xxx din 5 octombrie 2000 şi având ca principal obiect de activitate comerţul cu produse petroliere.
La momentul înfiinţării, firma avea ca asociaţi pe numiţii Z.S. şi S.M., aceasta din urmă având şi calitatea de administrator.
În luna aprilie 2002 SC G.I.E. SRL Oradea a intrat în raporturi comerciale cu SC R.D. SA Bucureşti- Depozitul Arad, de la care a început să se aprovizioneze cu motorină, carburant valorificat apoi pentru activităţile agricole în zona Valea lui Mihai din judeţul Bihor.
Ulterior, reprezentanţii SC G.I.E. SRL Oradea au cunoscut-o pe inculpata C.C.D. administrator la SC L.C. SRL Oradea societate înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie sub nr. J05-zzz şi întrucât cele două firme aveau acelaşi obiect de activitate, reprezentanţii acestora au înţeles să desfăşoare în comun raporturi comerciale.
Astfel, începând din luna mai 2002, SC G.I.E. SRL Oradea a achiziţionat de la SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, cantităţi apreciabile de motorină şi benzină fără plumb, pe care le-a facturat către SC L.C. SRL.
La data de 25 iunie 2002, între SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad şi SC G.I.E. SRL Oradea s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare de produse petroliere înregistrat sub nr. xx, iar în baza acestui contract, societatea furnizoare a livrat ritmic către firma beneficiară SC G.I.E. SRL cantităţi de motorină şi benzină fără plumb, conform fişei aflată la dosar.
Întreaga cantitate de carburant cumpărată în baza acestui contract, a fost furnizată către SC L.C. SRL, administrată de inculpata C.C.D. care avea închiriată o staţie PECO din Băile Felix.
Motorina şi benzină fără plumb achiziţionată în această modalitate, a fost cumpărată de inculpată la preţul de 11. 860 ROL/litru şi vândută către SC D. SRL sub preţul de achiziţie, respectiv cu 10.450 ROL/litru.
După ce a vândut toate cantităţile de produse petroliere sub preţul pieţei, inculpata nu a mai achitat preţul de cumpărare către furnizorul ei - SC G.I.E. SRL Oradea având în acest fel, în cursul lunii septembrie 2002 o restanţă de plată în sumă de 6,2 miliarde ROL, motiv pentru care la rândul său, SC G.I.E. SRL Oradea nu şi-a mai putut achita datoriile către SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, în sumă de 5,5 miliarde ROL.
Faţă de situaţia creată, la 23 septembrie 2002, Z.S. şi S.M. au cesionat fiecare câte 8 părţi sociale din capitalul social al SC G.I.E. SRL Oradea către noul asociat, în persoana inculpatei C.C.D., aceasta deţinând 16 părţi sociale, reprezentând 80% din capitalul social total, iar foştii asociaţi şi-au păstrat câte 2 părţi sociale fiecare.
Ca urmare a acestei cesiuni, S.M. a fost radiată din funcţia de administrator, această funcţie revenind inculpatei, conform actului adiţional.
În aceeaşi zi, prin procura specială autentificată din 23 septembrie 2002 de notar public D.I., inculpata a fost împuternicită de foştii asociaţi să îi reprezinte la bancă pentru a depune şi ridica numerar, precum şi să semneze toate actele bancare.
Dobândind specimen de semnătură, inculpata a intrat şi în posesia ştampilei SC G.I.E. SRL Oradea, a carnetului cu file CEC şi a ordinelor de plată, care i-au fost predate de Z.S. şi S.M.
Cunoscând datoriile SC G.I.E. SRL Oradea către SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, deşi firma debitoare nu avea disponibil în cont, la data de 23 septembrie 2002, inculpata a emis în numele SC G.I.E. SRL un număr de 11 file CEC, până la concurenţa sumei de 4,8 miliarde ROL, în favoarea creditoarei SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, filele CEC având date scadente cuprinse între 27 septembrie 2002 - 24 octombrie 2002.
Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de SC W.B. SA - sucursala Arad, pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.
2. Cu toate că nu avea disponibil în cont, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a procedat la încheierea unui nou contract de vânzare cumpărare din 25 septembrie 2002, aflat la dosar, în baza căruia a achiziţionat de la furnizorul SC P.D. SRL, benzină Premium ecologică fără plumb în valoare de 464.167.800 ROL, conform facturii fiscale nr. F1.
Pentru plata preţului a emis fila CEC nr. C12 scadentă la 4 octombrie 2002.
Din totalul cantităţii de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL inculpata a descărcat 10650 litri la propria sa staţie Peco din B. Felix, iar diferenţa de 12.000 litri a fost refacturată de SC L.C. SRL, către SC P.O. SRL Mădăras, cu factura din 26 septembrie 2002 în valoare de 258.012.000 ROL.
Cumpărătorul SC P O. SRL Mădăras a achitat preţul de mai sus, către firma vânzătoare SC L.C. SRL – 250.000.000 ROL cu ordin de plată prin bancă, iar 8.000.000 ROL pe bază de chitanţă.
La data de 4 octombrie 2002 - data scadentă a filei CEC, societatea furnizoare a benzinei, creditoarea SC P.D. SRL a introdus în bancă fila CEC emisă de inculpată pentru plată, dar SC W.B. SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată, întrucât firma emitentă a CEC-ului, nu avea disponibil în cont.
3. La data de 30 iulie 2002, în calitate de administrator la SC L.C. SRL, inculpata a achiziţionat de la furnizoarea SC B.I.E. SRL Oradea combustibil lichid uşor tip 1 în valoare de 455.745.982 RON, cu factura fiscală din 30 iuie 2002.
Deşi firma nu avea disponibil în cont, inculpata a emis fila CEC BH nr. C13, cu termen scadent la 31 iulie 2002.
Fila CEC a fost introdusă la plată de societatea creditoare a preţului, însă SC W.B. SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în cont
Din actele şi lucrările de la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Audiată fiind inculpata nu a recunoscut comiterea faptelor precizând că a fost contactată de numiţii S.M. şi Z.S. care i-au oferit spre vânzare produse petroliere, şi deşi iniţial a refuzat, ulterior datorită insistentelor acestora s-a hotărât să deruleze afaceri cu produse petroliere. A reuşit să achite preţul produselor petroliere aferent celor 22 de cisterne achiziţionate, dar pentru ultimele 5 cisterne aflându-se în imposibilitate de plată, le-a cerut celor doi asociaţi mai sus enunţaţi să-i fie amânată plata pentru câteva luni. La data de 23 septembrie 2002 S.M. şi Z.S. au obligat-o prin ameninţare cu pistolul să se deplaseze la notar unde să semneze preluarea celor 80% din acţiunile societăţii şi o procură cu caracter general în baza căreia să reprezinte firma la bancă. În continuare sub imperiul aceloraşi ameninţări inculpata s-a deplasat împreună cu cei doi asociaţi la Arad unde într-un local M.D. aceste persoane i-au dat să semneze 11 file CEC ce fac obiectul cauzei. După ce în aceeaşi locaţie s-a prezentat şi contabila firmei SC R. Arad, s-au deplasat cu toţii la sediul acestei societăţi unde au urcat cei doi asociaţi împreună cu contabila în vederea predării CEC-urilor.
Cu privire la fapta reţinută ca fiind comisă în dauna SC P.D. SRL inculpata declară că cei doi asociaţi mai sus enunţaţi i-au cerut de asemenea să se prezinte la sediul societăţii păgubite pentru a încheia un contract de achiziţie a unei cisterne de benzină, pentru plata căreia inculpata, la solicitarea celor doi, a lăsat o filă CEC cu titlu de garanţie.
În ce priveşte fapta reţinută la punctul 3 din actul de sesizare inculpata îşi aduce aminte doar că desfăşura relaţii comerciale în bune condiţii cu firma SC B.I.E. SRL Oradea, nu contestă că a ridicat de la această societate cantitatea de 36.3-95 litri combustibil uşor în valoare de aproximativ 455.000.000 ROL, lăsând în schimb o filă CEC cu titlu de garanţie. Este posibil să fi achitat această sumă, dar SC B.I.E. SRL Oradea să fi introdus fila CEC la bancă după plecarea inculpatei din ţară.
Deşi în interogatoriul luat inculpata îşi contestă vinovăţia, acuzaţiile reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu au fost dovedite prin întreaga probaţiune administrată în cauză şi anume: contracte comerciale, facturi fiscale, acte constitutive şi adiţionale ale societăţilor comerciale implicate în raporturile comerciale anterior descrise, rapoarte de constatare tehnico ştiinţifice, declaraţiile de martori.
1. Raporturile comerciale între SC G.I.E. şi SC L.C. datează aproximativ din luna mai 2002, SC G.I.E. acţionând iniţial ca un intermediar de produse petroliere. În acest sens au fost reţinute declaraţiile asociaţilor Z.S. şi S.M. În esenţă în cursul urmăririi penale Z.S. arată următoarele: „în luna mai spre sfârşit sau luna iunie am cunoscut-o pe doamna C.C.D., despre care am aflat că este om de afaceri foarte potent, cu referinţe deosebite, atât la finanţe cât şi la bancă, ea fiindu-mi recomandată de un amic. La toate acestea se adaugă şi faptul că mi s-a spus despre dânsa că este soţie de poliţist, încrederea faţă de ea era de natură să crească. Livrările către SC L.C. s-au derulat la cererea ei, plătindu-ne fără probleme. Livrările către SC L.C. nu se făceau în baza vreunui contract, ci la simpla cerere făcută de reprezentanta C.C.D. Ulterior, acestei comenzi, eu sunam la SC R. - Depozit Arad şi făceam comandă de marfă. În urma aprobării comenzii contactam firma SC O.O. SRL care ne efectua transportul. Transporturile erau preluate de C.C.D. care prelua atât calitativ cât şi cantitativ".
Pe parcursul acestor raporturi comerciale derulate iniţial în condiţii bune şi având ca obiect apreciabile cantităţi de produse petroliere, aşa cum rezultă din fişa de evidenţă R. SA, la data de 25 iunie 2002, ca urmare a faptului că între furnizoarea SC R. SA şi cumpărătoarea SC G.I.E. s-au creat relaţii comerciale stabile, cele două firme au procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. xx/2002, cu valabilitate între 25 iunie 2002 şi 31 decembrie 2002, perioadă în care SC R. s-a obligat să livreze către SC G.I.E. produse petroliere - motorină, benzină fără plumb şi benzină premium II - cantitatea de 500 tone/lună.
Prin clauzele contractuale s-a stabilit ca modalitate de plată că fiecare livrare va fi achitată cu ordin de plată, în termen de 15 zile de la data facturării.
După data contractului, societatea furnizoare, prin Depozitul Arad, a livrat ritmic către SC G.I.E. cantităţi de motorină şi benzină, în fişa clientului, fiind evidenţiate un număr de 26 facturi, anexe în copie xerox la dosar.
Întreaga cantitate de produse petroliere la care s-a făcut referire mai sus, a fost facturată de SC G.I.E., către SC L.C., administrată de inculpată.
La rândul său, aceasta a vândut întreaga cantitate de motorină şi benzină către SC D. SRL Oradea, firma având ca obiect de activitate comerţul cu combustibili. Administratorul D.V., a calculat adaosul comercial aferent şi a revândut produsele petroliere în principal către SC R. SRL Oradea.
Din starea de fapt mai sus prezentată rezultă că motorina şi benzina care au făcut obiectul contractului nr. xx/2002 au fost facturate pe următorul circuit: SC R. - depozitul Arad - SC G.I.E. - SC L.C. - SC D. SRL Oradea - SC R. SRL Oradea, dar faptic, marfa era transportată de la depozitul furnizorului din Arad, direct la ultimul beneficiar, cu autocisternele aparţinând firmei de transport SC U.O.O. SRL Oradea, cu nr. de înmatriculare BH-aaa, BH-bbb, BH-ccc şi remorcile BH-xxx, BH-yyy, BH-zzz, conduse de şoferii G.C., L.C.S. şi H.A.C.
Din declaraţiile acestora aflate la dosar u. p. rezultă că în a doua jumătate a anului 2002 au efectuat mai multe transporturi de produse petroliere de la depozitul Arad al SC R., cu autocisternele mai sus menţionate, pentru SC G.I.E. Oradea: după încărcare biroul desfacere al firmei furnizoare elibera avizul de însoţire a mărfii şi certificatului de calitate, toate actele însoţitoare fiind întocmite pentru SC G.I.E., însă pe toată durata transportului şoferii erau contactaţi în mod repetat de C.C.D., care direcţiona marfa pentru descărcare în principal la depozitul din loc. T. aparţinând firmei SC R. SRL sau la staţia PECO din Băile Felix aparţinând inculpatei C.C.D. (respectiv SC L.C.
Esenţiale pentru dovedirea activităţii infracţionale a inculpatei sunt cele două categorii de facturi fiscale privind operaţiunile comerciale între SC R.D. SA şi SC G.I.E. pe de o parte, precum şi între SC L.C. şi SC D. pe de altă parte, din punct de vedere al preţului de vânzare.
Comparând preţurile de achiziţie şi de vânzare care rezultă din facturile emise de SC R. în calitate de vânzător şi cele emise de SC L.C. în calitate de vânzătoare, coroborat cu documentele de evidenţă şi cu declaraţiile administratorului firmei cumpărătoare SC D. SRL - martorul D.V. (audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei), rezultă în mod evident că inculpata a revândut produsele petroliere la un preţ mult mai mic decât acela de cumpărare.
Cu factura nr. F2 din 22 august 2002, R. a vândut către G.I.E., 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.752 ROL. Cu factura nr. F3 din 22 august 2002, G.I.E. a vândut către L.C. cu preţul unitar de 11.819 ROL, 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 ROL. Cu factura nr. F4 din 22 august 2002, L.C. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.576 ROL.
Cu factura nr. F5 din 23 august 2002, R. a vândut către G.I.E. 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 ROL. Cu factura nr. F6 din 23 august 2002, G.I.E. a vândut către L.C. cu preţul unitar de 11.850 ROL. Cu factura nr. F7 din 23 august 2002, L.C. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.450 ROL.
Cu factura nr. F8 din 28 august 2002, R. a vândut către G.I.E., 21.700 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 RON. Cu factura nr. F9 din 28 august 2002, G.I.E. a vândut către L.C. cu preţul unitar de 11.850 ROL. Cu factura nr. F10 din 28 august 2002, L.C. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.574 ROL.
Cu factura nr. F11 din 11 septembrie 2002, R. a vândut către G.I.E., 25.111 kg motorină cu preţul unitar de 11.569 RON.
Cu factura nr. F12 din 11 septembrie 2002, G.I.E. a vândut către L.C. cu preţul unitar de 11.960 ROL. Cu factura nr. F13 din 11 septembrie 2002, L.C. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.520 ROL.
Cu factura nr. F14 din 12 septembrie 2002, R. a vândut către G.I.E., 21.750 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 ROL. Cu factura nr. F15 din 12 septembrie 2002, G.I.E. a vândut către L.C. cu preţul unitar de 12.631 ROL. Cu factura nr. F16 din 12 septembrie 2002, L.C. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.855 ROL.
Cu factura nr. F17 din 16 septembrie 2002, R. a vândut către G., 22.530 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 ROL. Cu factura nr. F18 din 16 septembrie 2002, G.I.E. a vândut către L.C. cu preţul unitar de 12.620 ROL. Cu factura nr. F19 din 16 septembrie 2002, L.C. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.700 ROL.
Cu factura nr. F20 din 18 septembrie 2002, R. a vândut către G.I.E., 25.920 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 ROL. Cu factura nr. F21 din 18 septembrie 2002, G.I.E. a vândut către L.C. cu preţul unitar de 12.620 ROL. Cu factura nr. F22 din 18 septembrie 2002, L.C. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.250 ROL.
Preţul tuturor produselor petroliere achiziţionate de SC L.C. a fost plătit de SC D. cu chitanţele şi ordinele de plată depuse la dosar.
Cu toate acestea, inculpata C.C.D. nu a achitat nimic din preţul acestor produse către SC G.I.E., firmă faţă de care SC L.C. a acumulat până în septembrie 2002 o datorie de 6,2 miliarde ROL.
La rândul său, nici SC G.I.E. nu şi-a mai putut achita datoriile reprezentând preţul produselor petroliere către SC R. SA.
Fată de situaţia creată, inculpata a preluat SC G.I.E., dobândind cu titlu de cesiune 80% din capitalul social al firmei, în baza actului adiţional din 23 septembrie 2002 de notar public D.I.
Prin acelaşi act a devenit şi administrator al firmei privind documentele şi ştampila precum şi dreptul de semnătură în bancă.
Tot la momentul autentificării actului adiţional de mai sus, cei doi asociaţi pentru restul de 20% din capitalul social au investit pe inculpată cu puteri depline pentru a-i reprezenta la bancă, a depune şi ridica numerar, a semna în numele lor şi pentru ei toate actele bancare, prin procura specială autentificată din 23 septembrie 2002 de notar public D.I.
Versiunea inculpatei privind modul de dobândire a 80% din capitalul social al firmei SC G.I.E. SRL Oradea - ameninţată fiind cu pistolul să se deplaseze la notar în vederea preluării acestor acţiuni, iar mai apoi la Arad în vederea predării celor 11 file CEC - este infirmată de declaraţiile martorilor S.M. şi Z.S., audiaţi şi în faţa instanţei sub aceste aspecte.
S.M. declară că: „relaţiile comerciale cu societatea inculpatei au început în aprilie 2002 şi s-au derulat normal (...) i-am livrat cantităţi destul de importante de combustibil pe care le plătea la termen. În luna august 2002 inculpata s-a deplasat la Valea lui Mihai pentru a analiza o investiţie ce noi o aveam acolo în construcţie, respectiv societatea pe care o conduceam şi neavând mijloace financiare de a o finaliza prin varii metode, am încercat să căutăm o firmă cu o putere economică mai mare cu care să ne asociem şi să finalizăm investiţia. Inculpata s-a arătat interesată de această investiţie, cunoştea valoarea ei, întrucât soţul inculpatei la acea vreme lucrase ca politist de frontieră şi îmi aduc aminte că inculpata s-a deplasat personal la Valea lui Mihai pentru a avea o idee despre valoarea investiţiei.
Valoarea de 80% din acţiunile firmei noastre au fost cedate inculpatei la înţelegere cu aceasta urmând ca pentru cele 20% rămase eu şi asociatul meu să primim fiecare câte 10 părţi şi să ne ocupăm de finalizarea investiţiei de la Valea lui Mihai, iar celelalte activităţi ale firmei, mai precis comercializarea de produse petroliere urma să fie atributul exclusiv al inculpatei.
La data de 23 septembrie 2002 când a avut loc cesionarea acestor părţi, întâlnirea am stabilit-o cu acordul inculpatei la sediul notarului şi după ce am încheiat formalităţile notariale i-am dat o geantă cu documente ce o aveam în permanenţă la mine, în care se aflau facturi, ordine de plată, CEC-uri, ştampile, etc.
De asemenea fac precizarea că din moment ce 80% din acţiunile firmei reveneau inculpatei ca o consecinţă firească a fost şi a o împuternicii cu toate cele necesare pentru a face demersurile legale la bancă, sens în care la notar s-a întocmit acea procură ce o împuternicea să semneze valabil în bancă la 23 septembrie 2002. La iniţiativa inculpatei am hotărât să ne deplasăm în Arad la sediul Rompetrol (...) deplasarea am făcut-o împreună cu Z.S. şi inculpata. Am contactat-o pe contabila firmei R. Arad, numita S. (...) i-am spus cu acel prilej doamnei S. că inculpata se va ocupa în continuare de activitatea de comerţ a firmei noastre".
Aceleaşi aspecte sunt confirmate de martorul Z.S. care arată în plus următoarele: „este greşit când se insinuează că transferul de acţiuni de la SC G.I.E. către inculpată s-a făcut subit. Discuţiile pe această temă, respectiv p reluarea de către inculpată a majorităţii acţiunilor firmei noastre s-a desfăşurat pe o perioadă mai lungă de timp şi am avut în vedere perspectivele reale de dezvoltare a societăţii noastre ... Doar raţiuni economice ne-au împins la a ceda acele 80% acţiuni din firmă pe numele inculpatei C.C. D. Motivaţia deplasării la data de 23 septembrie 2002 cu inculpata C.C.D. la Arad a fost aceea că, după ce am cesionat părţi din societatea noastră, domnia sa urma să se ocupe exclusiv de comercializarea produselor petroliere, iar eu şi coasociata mea urma să ne ocupă de construcţia staţiei de benzină (...) îmi aduc aminte că am dus-o pe C.C.D. la Arad, la solicitarea acesteia, pentru a fi prezentată la R. Arad. La data de 23 septembrie 2002 inculpata avea instrumentele de plată de la firma pe care o preluase de la noi".
Ca urmare a datoriei neachitate de SC G.I.E. către SC R. reprezentanţii firmei creditoare au avut repetate discuţii cu reprezentanţii firmei debitoare, pentru găsirea unei soluţii de stingere a debitului.
În aceste sens au fost audiaţi în cauză reprezentantul comercial al SC R. SA Depozitul Arad, numitul T.M., coordonatorul de zonă M.A., mandatarul R. pentru administrarea depozitului Arad, S.S., contabila depozitului Arad - S.C.F., soţul acesteia, numitul R.M., în declaraţiile lor aceste persoane confirmând că în data de 23 septembrie 2002 reprezentanţii SC G.I.E. - Z.S., S.M. şi C.C.D. s-au prezentat la sediul SC R. SA Arad şi au predat un număr de 11 file CEC, semnate, ştampilate şi completate la toate rubricile pentru plata mărfii livrate, având seriile BH nr. C1; BH nr. C2; BH nr. C3; BH nr. C4; BH nr. C5; BH nr. C6; BH nr. C7; BH nr. C8; BH nr. C9; BH nr. C10; BH nr. C12.
Toate aceste file CEC s-au predat în mână contabilei firmei, numita S.C.F.
Ca urmare, s-a procedat la examinarea ştiinţifică a semnăturilor depuse pe cele 11 file CEC, prin compararea cu semnăturile originale depuse de inculpată pe acte autentice încheiate în fata notarului, cereri şi declaraţii oficiale adresate mstitatiilor bancare sau comerciale, folosite ca script de comparaţie, iar prin raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 13 martie 2003 întocmit de I.P.J. Bihor Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că toate semnăturile depuse la poziţia „semnătura trăgătorului" pe cele 11 file CEC aparţin inculpatei.
Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de Banca Comercială W.B. SA Sucursala Arad, pentru motivul lipsei totale de disponibil în cont.
Instanţa de fond a reţinut ca o probă esenţială în dovedirea intenţiei infracţionale a inculpatei, conţinutul adresei din 12 decembrie 2002 emisă de Banca Naţională a României.
Din comunicarea Băncii Naţionale a României rezultă că propria firmă a inculpatei, SC L.C. SRL, figura până la data emiterii adresei în centrala Incidenţelor de Plăţi, cu 18 incidente de plată, din care: 7 incidente de plată cu CEC-uri Banca B. şi W.B. şi 11 incidente de plată cu bilete la ordin la Banca B., Banca T. şi W.B.
Ca urmare, SC L.C. SRL a intrat în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, în perioada 13 august 2002 - 7 octombrie 2003.
De la data intrării în interdicţie bancară, 13 august 2002, într-o perioadă foarte scurtă de timp, cunoscând că nu mai poate emite CEC-uri pe propria firmă, inculpata a găsit o nouă societate comercială, la care a devenit aiiministrator la data de 23 septembrie 2002, iar în aceeaşi zi a emis 11 file CEC fără acoperire, deşi noua firmă SC G.I.E. SRL, nu avea absolut nici un disponibil în cont.
Aşa cum s-a dovedit mai sus, în conţinutul prezentei hotărâri, prin toate probele emanate, insolvabilitatea SC G.I.E. SRL a fost creată în întregime prin activitatea exclusivă a inculpatei, care a preluat toate cantităţile de combustibil livrate de SC R. - Depozitul Arad şi le-a dirijat spre alte societăţi comerciale, cărora le-a vândut acelaşi produs la un preţ mai mic decât preţul de cumpărare.
Deşi cumpărătorii şi-au îndeplinit obligaţiile de plată către firma inculpatei, aceasta nu a plătit nimic către SC G.I.E., generând prin propria sa activitate infracţională starea de insolvabilitate a acestei firme şi procedând apoi la emiterea filelor CEC, cu consecinţa prejudicierii SC R. cu suma de 4.848.473.672 ROL.
2. Tot în calitate de administrator al SC G.I.E. SRL, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. zz din 25 septembrie 2002 cu SC P.D. SRL Bucureşti, având ca obiect cumpărarea produselor petroliere - benzină premium şi motorină şi în baza căruia a achiziţionat de la firma vânzătoare cantitatea de 17.191 kg benzină premium, în valoare de 464.167.800 ROL.
Pentru această cantitate de benzină SC P.D. SRL Bucureşti a emis factura nr. F1 din 25 septembrie 2002, aflată la dosar, iar pentru plata preţului inculpata a emis fila CEC seria BH nr. C12, aflată la dosar în original.
Cu privite la emiterea acestei file CEC a fost audiată în calitate de martor numita M.G. - economist la SC P.D. SRL, în declaraţie aceasta arătând următoarele: „în data de 25 septembrie 2002, în timp ce mă aflam de serviciu s-a prezentat la mine C.C.D., care dorea să cumpere produse petroliere. După ce aceasta a discutat cu şefa mea C.A., am primit sarcina să mă ocup de întocmirea contractului de vânzare cumpărare de produse petroliere între societatea noastră şi SC G.I.E. SRL. După ce am întocmit acest contract, actul a fost semnat şi ştampilat de ambele părţi (...) Anterior întocmirii facturii de către mine, inculpata a completat în faţa mea fila CEC BH nr. C12 eliberată de W.B., cu toate datele esenţiale, inclusiv contravaloarea mărfii. Depozitul SC P.D. SRL se află în incinta SC S. SA, situat în Oradea, C. Borşului km 35, iar încărcarea mărfii de către beneficiar se face la poarta 2, aparţinând acestei societăţi. Menţionez faptul că şoferul delegat S.F. a semnat pentru primirea mărfii şi pe dispoziţia de livrare care este completată de gestionarul depozitului M.V.”.
Aceleaşi aspecte sunt confirmate de martora C.A.D. care arată următoarele: "Am fost administrator la SC P.D. SRL Bucureşti, firmă care avea în depozit produse petroliere aparţinând SC R.V. Cluj. În 2002 a venit la sediul firmei noastre inculpata fiind interesată de cumpărare de produse petroliere. S-a încheiat un contract între firma pe care o administram, şi SC G.I.E. şi iniţial doresc să precizez că nu am fost de acord să livrez cantităţi de combustibil inculpatei. Luând legătura cu R.V. Cluj şi domnul G.N., una din persoanele cu putere de decizie în firmă, mi-a comunicat să închei contractul cu inculpata întrucât consultându-se cu superiorul său i s-a spus că se poate lucra cu firma acesteia. Am procedat la încheierea contractului (...) şi pe lângă clauzele inserate în contract s-a întocmit şi o anexă prin care inculpata îşi asumă în caz de neplată parţială sau totală a sumelor de bani înscrise în filele CEC, responsabilitatea conform legii penale (...) nu am putut valorifica CEC-ul ca instrument de plată din lipsă de lichidităţi".
Martorul G.N. relevă aceleaşi împrejurări: „(...) date fiind relaţiile comerciale de lungă durată între R.V. şi P.D. aceştia din urmă obişnuiau să ne întrebe de diverşi clienţi, respectiv dacă prezintă sau nu încredere. În condiţiile în care cunoşteam clienţi de ani de zile care nu ne făcuseră probleme, evident că îi recomandam mai departe. Printre aceste societăţi se numără şi SC G.I.E. Oradea, societate căreia i-am vândut foarte multă vreme marfă, fără a avea incident la plăţi.
Ulterior când s-a ajuns la scadenţă doamna de la P.D. m-a sunat şi mi-a spus că întâmpină probleme cu plata mărfii şi mi-a comunicat că nu i-a fost onorat CEC-ul.
În cauză a fost audiat şoferul care a transportat benzina încărcată de la SC P.D. SRL, numitul S.F., care în declaraţia dată a indicat locul de descărcare, respectiv firmele la care a fost direcţionată marfa cumpărată: „Sunt angajat al SC P.O. SRL în calitate de şofer pe autocisterna cu nr de înmatriculare xxx. în data de 25 septembrie 2002, la solicitarea inculpatei am încărcat produse petroliere pentru SC G.I.E. SRL, de la P.D. - depozitul din Oradea, C. Clujului, în incinta SC S. SA. De la această societate am încărcat la indicaţia lui C.C.D. cantitatea de 22.650 litri, respectiv 17.191 kg benzină premium ecologică fără plumb. După ce am semnat factura fiscală, la indicaţia lui C.C.D., o parte din marfă respectiv cantitatea de 10.650 litri benzină am descărcat-o în staţia Peco din B. Felix aparţinând lui C.C.D. Restul de marfă, în cantitate de 12.000 litri tot la indicaţia acesteia am transportat-o şi descărcat-o la staţia PECO din Mădăras, aparţinând societăţii la care lucrez".
De altfel, faptul că la data de 26 septembrie 2002 SC P.O. a cumpărat cantitatea de 12.000 litri benzină transportată de şoferul S.F., cu autocisterna nr. zzz rezultă cu certitudine şi din factura nr. F23 din 26 septembrie 2002.
De precizat însă că, această cantitate de benzină a fost facturată de inculpată nu pe firma SC G.I.E. SRL, ci pe cealaltă firmă a sa SC L.C. în calitate de vânzătoare.
Deşi în întregime cantitatea de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL a fost valorificată de SC L.C., fila CEC completată şi semnată de inculpată pentru plata preţului de cumpărare a fost emisă în numele SC G.I.E. SRL, societate care nu avea nici un disponibil în cont, aşa încât în momentul în care firma creditoare a preţului SC P.D. SRL a intenţionat să o valorifice, fila CEC a fost refuzată la plată de Banca Comercială W.B.
Pentru întregirea imaginii asupra activităţii infracţionale a inculpatei, instanţa va sublinia că firma cumpărătoare a cantităţii de 12.000 litri benzină, SC P.O. a achitat în întregime preţul aferent de 258.012.000 RON către SC L.C. SRL.
Aceasta rezultă din ordinele de plată şi chitanţele aflate la dosar, precum şi din declaraţia administratorului SC P.O., numitul O.M.: Din luna aprilie 2002 am început să achiziţionez de la SC L.C. SRL - societate administrată de C.C.D. produse petroliere. Produsele cumpărate de la SC L.C. SRL erau plătite către această societate prin bancă în procent de 95%, sume de bani pentru care SC L.C. SRL elibera chitanţe. Astfel, în data de 25 septembrie 2002, am cumpărat de la SC L.C. SRL conform facturii fiscale nr. F23 cantitatea de 12.000 litri benzină ecologică fără plumb, în valoare de 258.012.000 ROL. Din această sumă am plătit prin ordin de plată la data de 25 septembrie 2002, suma de 250.000.000 ROL, prin Banca I.Ţ. - Filiala Salonta, iar restul de 8.012.000 RON a fost plătit anterior cumpărării mărfii prin chitanţa din 21 septembrie 2002, eliberată de SC L.C. SRL. Produsele petroliere menţionate au fost transportate de şoferul meu angajat în data de 25 septembrie 2002 cu autocisterna cu nr. xxx.".
Cealaltă parte din benzina achiziţionată de la SC P.D. SRL, în cantitate de 10.650 litri a fost valorificată direct prin staţia de carburanţi aparţinând tot SC L.C., din B. Felix - Vila lulia, iar preţul provenit din vânzare a fost însuşit de inculpată sau de alte persoane, după cum rezultă din declaraţiile angajaţilor staţiei Peco: Din staţia Peco la indicaţia lui C.C.D. se ridicau sume de bani de mai multe persoane, respectiv C.M., S.C., C.E., C.I., un tip pe nume D. şi C.C.D., pentru care nu se întocmeau documente justificative" (declaraţie martor M.C., vânzător la staţia PECO).
De menţionat că şi fila CEC seria BH nr. C12 a făcut obiectul constatării tehnico ştiinţifice din 13 martie 2003 a I.P.J. Bihor, la care s-a făcut referire mai sus, stabilindu-se că semnătura depusă la rubrica „semnătura trăgătorului" aparţine inculpatei C.C.
Din emiterea filei CEC în numele SC G.I.E. SRL pe de o parte şi valorificarea benzinei şi încasarea preţului în numele SC L.C. pe de altă parte, rezultă în mod evident intenţia inculpatei de a prejudicia firma vânzătoare SC P.D. SRL.
3. În calitate de administratoare la SC L.C. SRL, la data de 30 iulie 2002 inculpata a achiziţionat de la SC B.I.E. SRL Oradea cantitatea de 36.593 litri combustibil uşor, în valoare de 455.745.982 ROL, cu factura fiscală nr. F24 din 30 iulie 2002.
Pentru plata sumei de mai sus, inculpata a emis fila CEC seria BH nr. C13, purtând semnătura sa, conform raportului de constatare tehnico ştiinţifică din 13 martie 2003, întocmit de I.P.J. Bihor.
Din declaraţiile martorului B.V.V., administrator SC B.I.E. SRL, instanţa de fond a reţinut următoarele: „ În momentul livrării mărfii şi eliberării facturii de livrare, C.C.D. mi-a precizat că va face plata cu fila CEC seria BH nr. C13, pe care mi-o va emite însă a doua zi, după ce va consulta soldul existent la data respectivă. A doua zi inculpata s-a prezentat la biroul SC B.I.E. SRL situat în Oradea str. Ş.B., unde în prezenţa mea şi a partenerului meu F.F. a emis fila CEC a cărei seria şi număr au fost completate din ziua precedentă factura de livrare a mărfii şi pe care C.C.D. a semnat fiind de acord, completând fila respectivă la toate rubricile şi ştampilând-o cu ştampila SC L.C. SRL. Cu ocazia emiterii filei CEC inculpata mi-a spus că au disponibil în cont şi că pot să introduc oricând fila în Bancă.
Ulterior după ridicarea mărfii inculpata i-a solicitat în mod repetat părţii vătămate B.V.V. să nu introducă la plată fila CEC pentru că nu are disponibil în cont. La data de 17 octombrie 2002 văzând că nu-şi mai poate recupera banii şi aflând că inculpata este dispărută B.V.V. a introdus fila CEC la bancă.
Inclusiv în faţa instanţei de fond, reprezentantul SC B.I.E. SRL a reiterat precizarea că fila CEC a fost eliberată de inculpată ca mijloc de plată infirmând astfel apărarea inculpatei că a lăsat fila CEC cu titlu de garanţie.
Şi fila CEC seria BH nr. C13 a fost supusă expertizării stabilindu-se că semnătura de la poziţia „semnătura trăgătorului" a fost executată de inculpată.
Banca Comercială W.B. SA - Suc Oradea a refuzat la plată fila CEC, pentru motivul lipsei de disponibil in cont.
Din toate probele mai sus expuse şi analizate, instanţa de fond a concluzionat că a fost dovedită vinovăţia inculpatei în comiterea faptelor care fac obiectul prezentei cauze.
La concluzia vinovăţiei conduc şi faptele imediat ulterioare ale inculpatei, care la data de 4 octombrie 2002 a împuternicit prin procură specială şi autentică pe soţul ei, C.M. să vândă imobilul proprietate comună situat în Oradea str. O.G. jud Bihor, iar la data de 6 octombrie 2002 respectiv la 10 zile de la emiterea ultimei file CEC (25 septembrie 2002) în favoarea SC P.D. SRL a părăsit România prin punctul de frontieră Curtici. Ca urmare prin ordinul din 10 octombrie 2002 inculpata a fost dată în urmărire generală.
Considerând dovedită vinovăţia inculpatei, se impun însă următoarele precizări cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată.
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a reţinut ca fiind aplicabile faptelor comise de inculpată disp. art 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Încadrarea juridică de mai sus este incorectă, întrucât art. 215 alin. (4) reglementează o infracţiune de sine stătătoare, cu individualitate proprie, care constă în emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizie sau acoperirea necesară, în scopul de a obţine un folos material just şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Faptele inculpatei de a emite în mod repetat file CEC, fără ca firmele a căror administrator este, să aibă disponibil în cont, nu au nici o legătură cu infracţiunea de înşelăciune reglementată de disp. alin. (1) şi (2) de la art 215.
Acestea incriminează inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, precum şi inducerea în eroare prin folosirea de nume, calităţi mincinoase ori de mijloace frauduloase, incriminări care nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.
În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat în cauză, s-au avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen. şi anume: gradul concret de pericol social al faptei, complexitatea activităţii infracţionale desfăşurate de inculpată, prejudiciul deosebit de mare cauzat părţilor civile (de peste 5 miliarde ROL la nivelul anului 2002) şi care nu a fost recuperat decât în foarte mică parte, faptul că la câteva zile după comiterea faptelor inculpata a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale, precum şi atitudinea nesinceră a acesteia în faţa instanţei.
Pentru aceste considerente s-a aplicat inculpatei pedeapsa de 10 ani închisoare conform dispozitivului hotărârii.
Sub aspectul laturii civile a cauzei instanţa de fond a reţinut următoarele: SC R.D. SRL Depozitul Arad s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalităţi de întârziere conform contractului nr. xx din 25 iunie 2002.
În primul ciclu procesual - Dosar nr. 5191/2003 al Tribunalului Bihor la termenul de judecată din 24 februarie 2004 s-a prezentat în instanţă avocatul ales al părţii civile, care a declarat verbal că, deşi partea pe care o reprezintă nu şi-a recuperat prejudiciul, nu înţelege să-şi mai menţină pretenţiile băneşti formulate împotriva inculpatei C.C.D., urmând să încerce recuperarea prejudiciului printr-o acţiune civilă separată.
În prezentul dosar societatea a fost legal citată - inclusiv la adresa indicată în urma contactării telefonice fără să se fi prezentat la dezbateri vreo persoană pentru a face noi precizări asupra constituirii de parte civilă.
În aceste condiţii, instanţa de fond a luat act de constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale cu respectarea condiţiilor legale conţinând manifestarea expresă de voinţă în sensul obligării la despăgubiri, prin act scris, purtând ştampila firmei şi semnătura reprezentantului legal.
Instanţa de fond nu a luat act de simpla declaraţie verbală a apărătorului părţii civile formulată în primul ciclu procesual, în contextul în care din natura juridică a renunţării derivă cerinţa ca o atare declaraţie să fie făcută prin mandatar cu procură specială, iar avocatul părţii civile prejudiciate nu a făcut o dovadă în sensul că renunţarea la pretenţii băneşti reprezintă manifestarea de voinţă a părţii civile.
Faţă de cele ce preced, instanţa de fond constatând că prejudiciul nu a fost recuperat (inculpata nefăcand vreo dovadă în acest sens) şi fiind dovedită vinovăţia acesteia în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalităţi de întârziere conform contractului nr. xx din 25 iunie 2002 în favoarea părţii civile SC R.D. SRL Depozit Arad cu sediul în comuna V., judeţul Arad, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a precizat că deşi inculpata răspunde în solidar împreună cu partea responsabilă civilmente pentru prejudiciul cauzat părţilor civile, în prezenta cauză, instanţa de fond verificând situaţia SC G.I.E. SRL Oradea cu sediul declarat în Oradea, str. S.B. (inculpata acţionând în calitate de administrator al acestei firme) a reţinut că aceasta a fost radiată din data de 20 iunie 2007 potrivit evidenţelor aflate pe site-ul Ministerului Finanţelor.
În ceea ce priveşte situaţia SC P.D. SRL Bucureşti instanţa de fond a reţinut că în cursul urmăririi penale aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 464.167.800 ROL. Pe parcursul cercetării judecătoreşti la solicitarea instanţei Oficiul Registrului Comerţului a comunicat situaţia actuală a firmei precizând că la data de 8 noiembrie 2007 s-a înregistrat sub nr. 474912 sentinţa comercială nr. 3514 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea debitoarei.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond constatând că partea solicitantă, constituită parte civilă în cursul urmăririi penale, nu mai există, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen. în sensul că s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 46.416,78 RON (464.167.800 ROL) reprezentând folos necuvenit.
În ceea ce priveşte partea civilă SC B.I.E. SRL Oradea instanţa de fond a reţinut că deşi aceasta s-a constituit iniţial parte civilă în cauză în instanţă, la dosar se regăseşte declaraţia autentificată din 29 iulie 2008 dată la Biroul Notarial M.L.V., conform căreia B.V.V., în calitate de administrator al SC B.I.E. SRL Oradea declară că şi-a reglementat situaţia debitorilor cu inculpata C.C.D. în calitate de administratorul SC L.C. SRL Oradea, iar în prezent nu mai are nici un fel de pretenţii de natură civilă faţă de aceasta.
Ca urmare, a constatat că partea civilă nu mai formulează pretenţii în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat.
Î n baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea filelor CEC astfel cum au fost menţionate în dispozitivul sentinţei.
Faţă de pericolul concret al faptelor ce fac obiectul cauzei şi persoana inculpatei (în concret faptul că a fost dată în urmărire generală în cursul urmăririi penale ca urmare a conduitei acesteia de a se sustrage acestei faze procesuale), iar mai apoi extrădată în România pe baza acestui mandat, instanţa de fond a apreciat că în cauză se impune menţinerea măsurii neprivative de libertate dispusă de Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 565/R/2007 dată în Dosar nr. 1522/35/P/2007 şi în consecinţă în baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata C.C.D.
Prin decizia penală nr. 75/A/2009 din 06 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fot respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpata C.C.D.
Împotriva sentinţei penale nr. 92/P din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, sentinţă ce a fost menţinută în întregime.
A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare în apel.
Prin decizia nr. 1702 din 30 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 490/35/2009, a fost admis recursul, fiind casată decizia penală nr. 75/A/2009 din 06 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, s-a oprit la solicitarea de casare cu trimitere pentru incompatibilitatea judecătorului cauzei manifestată la nivelul instanţei de apel. Astfel, s-a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la corecta compunere a completului de judecată în apel, la judecarea cauzei participând un judecător incompatibil.
Astfel, în faţa instanţei de fond, la termenul din 31 ianuarie 2009, judecătorul M.T. a respins expres cererea recurentei de restituire a cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că actul de sesizare a instanţei a fost corect întocmit. Acelaşi judecător a soluţionat apelul inculpatei prin decizia atacată, în condiţiile în care chiar primul motiv de apel viza nelegala sesizare a instanţei prin existenţa unor acte procesuale aşa-zis nule absolut (concret s-au făcut referiri la lipsa începerii urmăririi penale şi a punerii în mişcare a acţiunii penale).
Ca atare, s-a reţinut că judecătorul M.T. era incompatibil să soluţioneze apelul care viza aceeaşi problemă cu privire la care acest judecător se pronunţase în primă instanţă, iar, în aceste condiţii, decizia Curţii de Apel Oradea este nelegală, impunându-se casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare în complet legal constituit, înlăuntrul căruia nu va mai face parte judecătorul în cauză.
Pentru a lămuri situaţia juridică creată, s-a considerat că este necesar a fi adus în discuţie art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în care se face trimitere şi la noţiunea de „imparţialitatea instanţei". Termenul trebuie analizat prin prisma dezvoltărilor jurisprudenţiale din partea Curţii Europene. Trecând peste abordarea obiectivă, formală a noţiunii, în care simpla regăsire a numelui judecătorului ce instrumentează pricina la ambele nivele de judecată (fond şi apel) ar fi suficientă pentru a crea incompatibilitatea, instanţa de recurs a considerat că trimiterea la concepţia subiectivă, împărtăşită în anumită măsură şi de C. proc. pen. român, dezvoltă o analiză substanţială a situaţiei.
De principiu, o rezolvare a unor chestiuni procedurale, fie şi de ordin substanţial, la nivelul instanţei de fond de către un judecător nu atrage incompatibilitatea sa în a aborda speţa pe fond în căile de atac, totul e ca să nu se ajungă ca acesta să repete rezolvările de situaţii juridice raportat la aceleaşi probleme invocate expres în ambele grade de jurisdicţie.
Or, după cum s-a afirmat, situaţia în speţă de incompatibilitate derivă din aceea că, în faţa instanţei de fond, un judecător respinge expres cererea recurentei de restituire a cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că actul de sesizare al instanţei a fost corect întocmit pentru ca în apel să înfăptuiască actul de justiţie, unde de principiu ar fi putut participa la judecarea acestuia, nu şi în condiţiile în care chiar primul motiv de apel al persoanei vizate privea nelegala sesizare a instanţei, adică reiterarea solicitării juridice substanţiale de la instanţa de fond, unde i-a fost respinsă de către acelaşi judecător cererea.
În acelaşi timp, cu ocazia rejudecării, s-a dispus ca instanţa de apel să dezvolte afirmaţiile privitoare la fondul cauzei (fiind de remarcat o preocupare serioasă în acest sens doar din partea instanţei de fond) precum şi a unor concluzii trase. A fost semnalată neindicarea unor date concrete, în a arăta în ce mod au fost stabilite acele date şi referirea explicită la actele cauzei, cu motivarea de rigoare. Referitor la motivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte chestiunea juridică ce a atras incompatibilitatea unui judecător s-a reţinut că aceasta este lacunar redată - „Nulităţile invocate de către inculpată nu atrag nulitatea actelor întocmite câtă vreme inculpatei nu i s-a adus nicio vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Ca o dovadă certă a comportamentului culpabil al inculpatei este că la câteva zile după săvârşirea faptelor inculpata a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale" - deşi, în fapt, ar fi de discutat pe o nulitate absolută ce are un alt regim de abordare.
S-a dispus ca instanţa de rejudecare să facă o analiză detaliată a aspectelor de fond, inclusiv a celor privind modalitatea de soluţionare a laturii civile, prin prisma întregii complexităţi a cauzei, cu luarea în considerare a tuturor chestiunilor procedurale invocate, cu referiri asupra încadrării juridice corecte, individualizarea eventualelor sancţiuni precum şi motivarea concretă, ancorată cu date de la dosar a împrejurărilor ce vor fi redate. Vor fi luate spre dezbatere inclusiv apărările formulate în scris în cuprinsul recursului de faţă.
Astfel fiind, cauza a fost trimisă spre rejudecare la nivelul instanţei de apel, care trebuia să procedeze la o judecată în complet legal constituit, înlăturând incompatibilitatea creată, cu înlăturarea tuturor deficienţelor constatate, cu o redare completă, dacă va fi cazul, a stării de fapt prin prisma probatoriului administrat, să rezolve chestiunile procedurale invocate, cu o dezvoltare pe măsură a motivării în funcţie de complexitatea speţei, evidenţiată de instanţa de fond, cu darea de răspuns la toate prolemele ivite, redate şi în cuprinsul motivelor de recurs, reluând în întregime instrumentarea cauzei în apel.
Prin decizia penală nr. 44/A din 12 iulie 2011 Curtea de Apel Oradea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D., împotriva sentinţei penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor care a fost desfiinţată în sensul că s-a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în favoarea SC R.D. SRL Depozitul Arad. S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile mai sus arătată a fost integral recuperat. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
S-a apreciat că apelul declarat de inculpată este, însă, fondat întrucât aşa cum rezultă din adresă faţă de SC R.D. SRL Bucureşti s-a achitat debitul ca urmare a sentinţei comerciale nr. 211/F/2007 din data de 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor şi că, în acest sens au fost şi concluziile reprezentantei Parchetului cu ocazia concluziilor pe fondul apelului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1377 din 30 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 813/35/2010, a admis recursul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva deciziei penale nr. 44/A din 12 iulie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de apel, respectiv Curţii de Apel Oradea.
Au fost menţinute actele îndeplinite până la data de 23 iunie 2011.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în considerentele deciziei că recursul declarat de inculpată este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 383 C. proc. pen. decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2 C. proc. pen.
Atât în cazul respingerii apelului cât şi în cazul admiterii căii de atac, din motivarea deciziei instanţei de apel trebuie să rezulte că aceasta a procedat la propriul examen al cauzei. Lipsa de motivare sau motivare insuficientă a unei hotărâri împiedică instanţa de recurs să verifice legalitatea şi temeinicia acesteia.
Pe de altă parte, în cazul casării cu trimitere, rejudecarea cauzei se face în limitele stabilite prin decizia instanţei de control judiciar. Casarea în întregime a hotărârii recurate conduce la rejudecarea atât a laturii penale cât şi a laturii civile, cu respectarea limitelor impuse de situaţia celui care a declarat recurs sau la care recursul se referă.
Totodată potrivit dispoziţiilor art. 38518 C. proc. pen., instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze dispoziţiilor instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.
Cât priveşte limitele stabilite de instanţa de recurs, privind administrarea de probe noi şi motivarea criticilor aduse în apel, instanţa de rejudecare este obligată să procedeze la administrarea acelor probe care se referă la faptele şi persoanele pentru c are s-a dispus casarea. În ipoteza în care, după administrarea probelor indicate în decizia de casare se ajunge la o altă situaţie de fapt, instanţa de apel va avea în vedere situaţia de fapt ce a reieşit din probele administrate, putându-se ajunge la o extindere a rejudecării cauzei şi cu privire la alte aspecte decât cele pentru care s-a dispus casarea.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a motivat, cu trimitere la actele cauzei, criticile invocate de inculpata (D.) C.C.D.
Atât în motivele de apel cât şi în susţinerea orală dar şi în concluziile scrise, inculpata D. (fostă C.) C.C.D. a invocat nulitatea unor acte de urmărire penală în condiţiile în care procesul verbal de începere a urmăririi penale nu cuprinde faptele descrise în rechizitoriul procurorului. În opinia apărării, aceasta constituie o nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) teza III C. proc. pen., relativ la nelegala sesizare a instanţei.
Se invocă faptul că acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru o parte din faptele reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare al instanţei şi, ca atare în opinia apărării - şi din acest punct de vedere sesizarea instanţei este nelegală.
De asemenea se susţine că pentru două fapte nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, iar procedura de citare în cursul urmăririi penale a fost viciată.
Toate aceste critici invocate în apel se impun a fi motivate urmând a se stabili în raport de actele cauzei dacă ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative, dacă s-a produs o vătămare sau dacă poate fi reţinută o nulitate absolută.
Este criticată şi încadrarea juridică cu referire la starea de fapt rezultată din probele administrate, susţinându-se că în lipsa prejudiciului nu poate fi reţinută vinovăţia inculpatei sub aspectul infracţiunii de înşelăciune.
Instanţa de apel, după rejudecarea cauzei nu a motivat niciuna din criticile invocate de inculpata D. (fostă C.) C.D., rezumându-se doar la a menţiona că cererea de restituire a cauzei la Parchet şi respectiv achitarea inculpatei sunt vădit nefondate în raport cu probele administrate.
De asemenea, cu privire la încadrarea juridică a faptei, instanţa de apel a reţinut că aceasta este corectă fără a face propria sa analiză în raport cu criticile aduse în apel relativ la acest aspect.
A reţinut instanţa de recurs că, de altfel, toate aceste aspecte au fost reţinute şi prin decizia penală nr. 1702 din 30 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Nefiind respectate coordonatele stabilite prin decizia de casare şi nefiind motivată decizia instanţei de apel este supusă din nou, casării cu trimitere.
S-a dispus ca, în cadrul rejudecării, instanţa să motiveze - cu trimitere la actele cauzei - toate criticile invocate în apel şi să administreze toate probele necesare lămuririi, cauzei sub toate aspectele.
Totodată, s-a dispus ca, în rejudecare, să se aibă în vedere multiplele casări cu trimitere, ceea ce a prelungit durata procesului, menţinându-se starea de incertitudine juridică a inculpatei. Ca atare, se va avea în vedere judecarea cu celeritate a cauzei.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 145/A din 10 decembrie 2012, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o în totalitate şi rejudecând cauza în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea refacerii urmăririi penale.
În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata D. (fostă C.) C.D. prin decizia penală nr. 565/R din 04 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea.
În rejudecare, instanţa de apel a reţinut că inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinându-se ca stare de fapt că în perioada 31 iulie - 24 octombrie 2002, în calitate de administrator al SC L.C. SRL şi SC G.I.E. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a emis 13 file CEC pentru suma totală de 5.784.132.591 ROL în favoarea părţilor civile SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, SC P.D. SRL şi SC B.I.E. SRL, fără a avea disponibil în cont fiind în interdicţie bancară. Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Inculpata a invocat faptul că instanţa nu a fost legal sesizată deoarece nu a fost începută urmărirea penală şi nici nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru toate actele materiale componente ale infracţiunii continuate.
În ceea ce priveşte începerea urmăririi penale, Curtea constată că există un singur act de acest fel şi anume procesul verbal din data de 22 octombrie 2002. Prin acesta s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita C.C.D. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4), (5) C. pen. fără a se arăta în concret starea de fapt reţinută.
Ulterior începerii urmăririi penale, prin referatul din data de 11 noiembrie 2002 s-a propus conexarea unor cauze penale privind-o pe C.C.D. şi vizând fapte pe care acesta le-ar fi comis în calitate de administrator al SC G.I.E. SRL şi pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale (emiterea a 11 file CEC fără a avea disponibil în bancă în valoare de 4,8 miliarde ROL în favoarea SC R.D. SA, file emise pentru plata contravalorii unor produse petroliere şi care au fost refuzate la plată), al SC L.C. SRL (inducerea în eroare a reprezentanţilor SC G.I.E. SRL în perioada august-septembrie 2002, cu ocazia executării unui contract de vânzare cumpărare a unor produse petroliere în valoare de 5,8 miliarde ROL şi care nu au fost achitate), şi, din nou, al SC G.I.E. SRL (emiterea unei file CEC în valoare de 464.167.800 ROL, fără a avea disponibil în bancă, în favoarea SC P.D. SRL, filă CEC emisă pentru a achita contravaloarea unor produse petroliere).
Prin ordonanţa de conexare din 13 noiembrie 2002 s-a dispus conexarea acestor cauze.
Prin ordonanţa din 04 martie 2003 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata C.C.D. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Rechizitoriul nu conţine nici o dispoziţie de punere în mişcare a acţiunii penale.
Din coroborarea acestora reţinem că urmărirea penală a fost începută şi acţiunea penală a fost pusă în mişcare doar pentru actele materiale comise de inculpată în raport cu relaţia comercială avută cu SC R.D. SA. Pentru actele materiale reţinute în sarcina sa şi legate de relaţii comerciale avute cu SC P.D. SRL şi SC B.I.E. SRL nici nu a fost începută urmărirea penală şi nici nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Problema care se pune este aceea dacă această neregularitate a urmăririi penale are caracterul unei nulităţi absolute şi priveşte sesizarea instanţei. Instanţa de apel consideră că, în speţă, sunt incidente prevederile art 197 alin. (2) C. pen.
Conform art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen. dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii iar nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu. De asemenea, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen. instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător. Cu prilejul analizării legalităţii sesizării instanţa este obligată să verifice nu numai întrunirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 264 C. proc. pen., pentru actul de sesizare, ci şi caracterul echitabil al procedurii în faza de urmărire penală sau analiza existenţei unor motive de nulitate prevăzute de art. 197 C. proc. pen., întrucât procurorul emite rechizitoriul într-o cauză numai dacă constată că sunt satisfăcute cerinţele imperative prevăzute de art. 262 alin. (1) C. proc. pen.: respectarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului; urmărirea penală este completă; existenţa probelor necesare şi legal administrate. Instanţa nu face doar o verificare formală a rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei deoarece, în cazul nerespectării în cursul urmăririi penale a unor dispoziţii imperative a căror încălcare este sancţionată cu nulitatea, sancţiunea operează şi cu privire la rechizitoriu, act procedural care finalizează, de regulă urmărirea penală.
Astfel, s-a reţinut că nu se poate discuta despre o urmărire penală completă câtă vreme în cauză acesta nici măcar nu a fost începută pentru toate actele materiale.
Potrivit art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat într-unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. dispune începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau din actele premergătoare efectuate nu rezultă existenţa unuia din cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale. Prin urmare, la acest moment trebuie să existe date privind comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
S-a reţinut că, potrivit art. 235 C. proc. pen., procurorul se pronunţă prin ordonanţă asupra punerii în mişcare a acţiunii penale. Punerea în mişcare a acţiunii penale presupune existenţa unor probe suficiente cu privire la infracţiune şi la vinovăţia celui care a săvârşit-o. Prin acest act procesual, învinuitul dobândeşte calitatea de inculpat cu toate consecinţele sale. Dacă urmărirea penală s-a desfăşurat fără punerea în mişcare a acţiunii penale, potrivit art. 262 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rechizitoriul va cuprinde şi această dispoziţie.
Dacă pe parcursul urmăririi penale se constată existenţa unor fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului se procedează conform art. 238 C. proc. pen. În speţă, nu există nici măcar o ordonanţă prin care să se fi dispus extinderea cercetărilor penale faţă de inculpată pentru faptele legate de activitatea presupus infracţională legată de relaţia comercială desfăşurată cu SC P.D. SRL şi SC B.I.E. SRL.
În mod evident, lipsa începerii urmăririi penale şi a punerii în mişcare a acţiunii penale au legătură cu legala sesizare a instanţei.
Astfel, potrivit art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei. Textul se referă la faptă şi nu la infracţiunea reţinută. Prin urmare, instanţa de fond trebuie să analizeze toate actele materiale componente ale infracţiunii continuate cu care a fost sesizată şi să dispună cu privire la ele. Acest lucru însă nu este posibil întrucât nu se poate pronunţa nici una din soluţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen. (articol intitulat rezolvarea acţiunii penale) în lipsa unei acţiuni penale legal exercitate.
Ordonanţa de conexare a cauzelor dată în 13 noiembrie 2002 nu poate avea efectul unei extinderi a urmăririi penale. Chiar dacă ar fi totuşi asimilată unei extinderi a cercetărilor penale, aceasta ar viza doar fapta legată de SC P.D. SRL, nu şi pe cea legată de SC B.I.E. SRL (plângerea formulată de aceasta la data de 18 decembrie 2002 este ulterioară conexării).
Aplicarea acestei proceduri însă nu înseamnă că nu trebuie pusă în mişcare acţiunea penală şi pentru noile actele materiale deoarece extinderea cercetărilor nu este echivalentă cu o extindere a acţiunii penale, definită ca fiind instrumentul juridic prin care conflictul de drept penal este adus spre soluţionare în faţa organelor judiciare în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi de săvârşirea unei infracţiuni. Faptul că cele două noţiuni nu sunt identice rezultă şi din dispoziţiile art. 335 C. proc. pen. unde se arată expres că extinderea procesului penal în faza de judecată pentru alte fapte trebuie urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale.
Este evident că nici măcar organele de urmărire penală nu au considerat că ordonanţa de conexare poate fi asimilată uneia de extindere a urmăririi penale, câtă vreme pentru faptele cuprinse în alin. (2) şi (3) s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale.
În raport de cele evidenţiate anterior, Curtea de apel a constatat că sesizarea instanţei cu judecarea cauzei penale de faţă este lovită de nulitate absolută în condiţiile în care s-a dispus trimiterea în judecată de către procuror pentru fapte - acte materiale componente ale infracţiunii continuate - pentru care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi nici nu s-a început urmărirea penală.
Dată fiind legătura de indivizibilitate între actele componente ale infracţiunii continuate, indivizibilitate prevăzută de art. 33 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că se impune restituirea în totalitate a cauzei la procuror, condiţii în care cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea întrucât acesta este cel care a sesizat instanţa.
S-a reţinut că celelalte aspecte invocate în apărare - încadrarea juridică a faptelor, incidenţa unui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale şi anume lipsa unor elemente constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei - au caracter subsidiar faţă de impedimentul procedural constatat, prin urmare analiza acestora nu se mai impune. În schimb, organele de urmărire penală vor analiza şi aceste aspecte.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 1612 din 13 mai 2013, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, care a fost casată, trimiţându-se cauza spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, pentru continuarea judecăţii în apel.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectări dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de apărător, respectiv atunci când se constată existenţa unei nulităţi absolute sau relative, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.
S-a arătat că instanţa de prim control judiciar, respectiv Curtea de apel a reţinut că în cauză sesizarea instanţei este lovită de nulitate absolută întrucât s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru acte materiale componente ale infracţiunii continuate de înşelăciune pentru care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi nici nu s-a început urmărirea penală.
Înalta Curte a reţinut că, în prezenta cauză, în procesul examinării nulităţii unor act de urmărire penală, ce decurge din încălcarea unor norme care guvernează această fază procesuală, contrar opiniei instanţei de prim control judiciar, nu ne aflăm în prezenţa unei nulităţi absolute, de natură să ducă la restituirea cauzei la procuror, neregularităţile din cursul urmăririi penale îmbrăcând forma unei nulităţi relative.
S-a precizat că regimul nulităţilor relative îşi are cadrul legal general conturat prin dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. şi că, potrivit textului, încălcarea oricărei alte dispoziţii legale în afara celor prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atrage nulitatea actului în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, cu condiţia de a fi invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit de la efectuarea actului.
S-a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii s-a constatat că inculpata D. (fostă C.) C.D. a invocat în termen încălcarea dispoziţiilor legale în cursul urmăririi penale şi că, în primul ciclu procesual, la termenul de judecată din 31 ianuarie 2009 a fost respinsă cererea formulată de inculpată, de restituire a cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, aspect ce a fost evidenţiat în mod corespunzător şi de instanţa de apel ce a soluţionat calea de atac exercitată împotriva sentinţei pronunţate în acest ciclu procesual.
Totodată, s-a reţinut că vătămările produse inculpatei pot fi înlăturate nu prin anularea actului ci, prin administrarea în cursul judecăţii a tuturor probelor necesare aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.
S-a mai precizat că instanţa de apel are posibilitatea, în măsura în care constată, în urma administrării tuturor probelor, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, că nu este dovedită vinovăţia inculpatei pentru actele materiale ce intră în latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, să dispună o soluţie de achitare.
Prin decizia penală nr. 103/A din 27 septembrie 2013 Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o în sensul că:
A înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatei la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi două infracţiuni prevăzute de 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În baza art. 11 pct 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f), g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru două infracţiuni prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În baza art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpată la o pedeapsă principală de:
- 6 ani închisoare, în regim de detenţie şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen.
A înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatei la plata sumei de 484.848,3672 RON (4.848.473.672 ROL) şi a penalităţilor de întârziere aferente acestei sume în favoarea părţii civile SC R.D. SRL.
A constatat că prejudiciul cauzat părţii civile mai sus arătate a fost recuperat integral.
În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpată prin decizia penală nr. 565/R din 04 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În faţa instanţei de apel s-a audiat inculpata şi martorul S.S.
Inculpata a fost audiată în data de 08 noiembrie 2012 (Dosar nr. 813/35/2010*) şi a arătat că în cursul anului 2002, în calitate de administrator al SC L.C. SRL a achiziţionat de la SC G.I.E. SRL, 20 cisterne motorină şi benzină. A plătit o parte din marfă, iar pentru diferenţa a dat file CEC cu titlu de garanţie. A explicat adrninistratorilor societăţii cocontractante că este în imposibilitate de plată. Cu ocazia acelei discuţii, cei doi administratori Z.S. şi S.M. i-au spus că au un singur furnizor de carburanţi şi anume SC R.D. SRL Arad şi că au lăsat o filă CEC cu titlu de garanţie pentru plata mărfii. Pentru a nu suporta eventualele consecinţe juridice, au obligat-o să preia părţile sociale ale SC G.I.E. SRL. La data de 23 septembrie 2002, au încheiat actul adiţional prin care devenea asociat şi administrator al acestei societăţi. În aceeaşi zi, prin procură a fost împuternicită să efectueze operaţiuni bancare. După întocmirea actelor, toţi trei s-au deplasat la Arad, unde ea a completat integral 11 file CEC în numele SC G.I.E. SRL, sumele şi scadenţele fiindu-i indicate de cei doi, iar apoi au fost predate contabilei părţii vătămate SC R.D. SRL. Cei doi şi-au primit înapoi filele CEC pe care ei le emiseseră. Suma totală înscrisă în cele 11 file CEC era de aproximativ 400.000 RON, iar datoria pe care o avea SC L.C. SRL către SC G.I.E. SRL era de aproximativ 600.000 RON. Pentru că scadenţa primei file CEC era foarte apropiată şi nu avea bani, a încheiat un contract în numele SC G.I.E. SRL cu SC P.D. SRL şi a cumpărat de la aceasta o cisternă de benzină, marfă pe care a ridicat-o personal. Pentru garantarea plăţii, a lăsat o filă CEC postdatată. Marfa a fost refacturată către SC L.C. SRL şi apoi vândută către SC P. SRL. Când acesta a făcut plata, banii au fost viraţi în contul SC G.I.E. SRL şi apoi la SC R.D. SRL. La sfârşitul lunii august a achiziţionat marfă în calitate de administrator al SC L.C. SRL de la SC B.I.E. SRL. Pentru garantarea plăţii a lăsat o filă CEC.
Martorul S.S. a arătat că nu o cunoştea pe inculpata D. (fostă C.) C.D. În calitate de reprezentant al SC R.D. SRL, în relaţia cu SC G.I.E. SRL a discutat doar cu Z.S. La un moment dat, a convenit cu acesta să înlocuiască filele CEC emise anterior cu altele deoarece i se spusese că nu are proviziunea necesară pentru decontare. La scurt timp de la această discuţie, contabila societăţii a primit noile file CEC. La momentul primirii noilor file CEC nu a avut cunoştinţă de cesiune şi nici că inculpata este noul aclministrator. Dacă ar fi cunoscut acest aspect, ar fi dorit să discute cu aceasta despre plată. Precizează că filele CEC nu au fost date cu titlu de garanţie ci ca instrumente de plată. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost datate şi introduse în bancă la momentul scadenţei. Despre calitatea de administrator a inculpatei a aflat abia la data de 04 octombrie 2002, când a venit la Oradea şi a discutat cu Z.S. Cu aceeaşi ocazie, a văzut şi actele prin care marfa de care o livrase către SC G.I.E. SRL a fost vândută către SC L.C. SRL. (Dosar nr. 813/35/2010*).
Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reţinut următoarea stare de fapt:
1. SC G.I.E. SRL a fost înfiinţată în octombrie 2000 şi avea ca obiect principal de activitate comerţul cu produse petroliere. Asociaţi erau Z.S. şi S.M., aceasta având şi calitatea administrator.
În luna aprilie 2002, SC G.I.E. SRL a încheiat un contract cadru de vânzare cumpărare de carburanţi cu SC R.D. SRL Arad. Motorina achiziţionată au valorificat-o pentru lucrările agricole în zona Valea lui Mihai din Bihor.
Apoi, au cunoscut-o pe inculpata D. (fostă C.) C.D. şi începând cu luna mai 2002, motorina şi benzina fără plumb achiziţionată de la SC R.D. SRL Arad au vândut-o către SC L.C. SRL (societate administrată de inculpată).
La data de 25 iunie 2002, SC G.I.E. SRL încheie un contract cu SC R.D. SA privind comercializarea produselor petroliere - motorină, benzină fără plumb şi benzină PR II etilată - stabilindu-se ca plata mărfii să fie efectuată în termen de 15 zile de la livrare, prin ordin de plată. Marfa urma a fi livrată de la depozitul din Arad.
În baza acestui contract au fost livrate în repetate rânduri, cantităţi de motorină şi benzină, fiind întocmite 26 facturi.
Întreaga cantitate de carburant achiziţionată de la SC R.D. SA în baza acestui contract a fost vândută către SC L.C. SRL. Preţul cu care inculpata a vândut marfa era sub preţul de achiziţie. La rândul său, SC D. SRL a revândut marfa la SC R. SRL Oradea.
Scriptic deci, circuitul mărfii era SC R.D. SA Arad - SC G.I.E. SRL - SC L.C. SRL - SC D. SRL - SC R. SRL. În fapt însă, marfa pleca din depozitul din Arad direct către ultimul beneficiar SC R. SRL. Transportul era efectuat cu cisternele aparţinând SC U.O.O. SRL, conduse de martorii G.C., L.C.S. şi H.A.C. Potrivit declaraţiilor acestora, actele de însoţire a mărfii erau întocmite pe numele SC G.I.E. SRL, dar pe parcursul transportului ţineau legătura cu inculpata. Marfa era direcţionată de aceasta la depozitul din Tileagd aparţinând SC R. SRL sau la benzinăria din Băile Eelix aparţinând SC L.C. SRL.
Cu factura nr. F2 din 22 august 2002, SC R.D. SA a vândut către SC G.I.E. SRL 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 ROL. Cu factura nr. F25 din 22 august 2002, SC G.I.E. SRL a vândut către SC L.C. SRL 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 ROL. Cu factura nr. F4 din 22 august 2002, SC L.C. SRL a vândut către SC D. SRL cu preţul unitar de 10.576 ROL.
Cu factura nr. F5 din 23 august 2002, SC R.D. SA a vândut către SC G.I.E. SRL 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 ROL. Cu factura nr. F6 din 23 august 2002, SC G.I.E. SRL a vândut către SC L.C. SRL cu preţul unitar de 11.850 ROL. Cu factura nr. F7 din 23 august 2002, SC L.C. SRL a vândut către SC D. SRL cu preţul unitar de 10.450 ROL.
Cu factura nr. F8 din 28 august 2002, SC R.D. SA a vândut către SC G.I.E. SRL, 21.700 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 ROL. Cu factura nr. F9 din 28 august 2002, SC G.I.E. SRL a vândut către SC L.C. SRL cu preţul unitar de 11.850 ROL. Cu factura nr. F10 din 28 august 2002, SC L.C. SRL a vândut către SC D. SRL cu preţul unitar de 10.574 ROL.
Cu factura nr. F11 din 11 septembrie 2002, SC R.D. SA a vândut către SC G.I.E. SRL, 25.111 kg motorină cu preţul unitar de 11.569 ROL. Cu factura nr. F12 din 11 septembrie 2002, SC G.I.E. SRL a vândut către SC L.C. SRL cu preţul unitar de 11.960 ROL. Cu factura nr. F13 din 11 septembrie 2002, SC L.C. SRL a vândut către SC D. SRL cu preţul unitar de 10.520 ROL.
Cu factura nr. F14 din 12 septembrie 2002, SC R.D. SA a vândut către SC G.I.E. SRL, 21.750 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 ROL. Cu factura nr. F15 din 12 septembrie 2002, SC G.I.E. SRL a vândut către SC L.C. SRL cu preţul unitar de 12.631 ROL. Cu factura nr. F16 din 12 septembrie 2002, SC L.C. SRL a vândut către SC D. SRL cu preţul unitar de 10.855 ROL.
Cu factura nr. F17 din 16 septembrie 2002, SC R.D. SA a vândut către SC G.I.E. SRL, 22.530 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 ROL. Cu factura nr. F18 din 16 septembrie 2002, SC G.I.E. SRL a vândut către SC L.C. SRL cu preţul unitar de 12.620 ROL. Cu factura nr. F19 din 16 septembrie 2002, SC L.C. SRL a vândut către SC D. SRL cu preţul unitar de 10.700 ROL.
Cu factura nr. F20 din 18 septembrie 2002, SC R.D. SA a vândut către G.I.E., 25.920 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 ROL. Cu factura nr. F21 din 18 septembrie 2002, SC G.I.E. SRL a vândut către SC L.C. SRL cu preţul unitar de 12.620 ROL. Cu factura nr. F22 din 18 septembrie 2002, SC L.C. SRL a vândut către SC D. SRL cu preţul unitar de 10.250 ROL.
Preţul tuturor produselor petroliere achiziţionate de la SC L.C. SRL a fost plătit de SC D. SRL cu chitanţele şi ordinele de plată depuse la dosar.
Cu toate acestea, inculpata nu a achitat nimic din preţul acestor produse către SC G.I.E. SRL.
Procedând de această manieră, la începutul lunii septembrie 2002, inculpata acumulase o datorie către SC G.I.E. SRL de 620.000 RON. În urma neachitării acestei sume, nici SC G.I.E. nu şi-a putut îndeplini obligaţia de plată către SC R.D. SA care, în aceeaşi perioadă, se ridica la suma de 550.000 RON.
Întrucât s-a ajuns la această situaţie din cauza inculpatei care a vândut marfa sub preţul de achiziţie, cei doi asociaţi ai SC G.I.E. SRL, Z.S. şi S.M. i-au cerut inculpatei să preia o parte din părţile sociale şi calitatea de administrator.
La data de 23 septembrie 2002, a fost încheiat actul de cesiune prin care Z.S. şi S.M. au transmis câte 8 părţi sociale inculpatei. În urma cesiuni, aceasta deţinea 80% din capitalul social. Prin acelaşi act, S.M. a fost revocată din funcţia de administrator şi numită inculpata.
În aceeaşi zi, prin procură autentică, inculpata este împuternicită de Z.S. şi S.M. să efectueze operaţiuni bancare, primind drept de semnătură. Cu aceeaşi ocazie, cei doi i-au dat inculpatei ştampila, carnetul cu filele CEC.
În aceeaşi zi, inculpata împreună cu Z.S. şi S.M. s-au deplasat la Arad. Aici inculpata a completat integral 11 file CEC în numele SC G.I.E. SRL şi apoi le-a predat martorei S.C., contabila părţii vătămate.
Inculpata recunoaşte că ea este cea care a completat şi semnat filele CEC, iar susţinerea sa este confirmată de raportul de constatare tebnico-ştiinţifică întocmit în cauză şi de depoziţiile martorilor Z.S. şi S.M.
Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată pe motivul lipsei de disponibil. De menţionat că la momentul emiterii acestor file CEC şi SC L.C. SRL se afla în interdicţie bancară (13 august 2002 – 07 octombrie 2003) după cum rezultă din adresa Băncii Naţionale a României.
Apărarea inculpatei cum că a fost forţată de martorii Z.S. şi S.M. să preia părţile sociale ale SC G.I.E. SRL şi să emită acele file CEC este neîntemeiată.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpata a fost cea care a coordonat întreaga achiziţie de produse petroliere de la SC R.D. SA, care interesează cauză. Din declaraţiile transportatorilor la care am făcut referire mai sus, ea era cea care dirija transporturile, marfa neajungând faptic la SC G.I.E. SRL, deşi acesta era înscris ca beneficiar în toate actele ce însoţeau marfa. Apoi, marfa deşi i-a fost achitată inculpatei, aceasta nu a făcut nici o plată către SC G.I.E. SRL. Prin urmare, starea de insolvenţă a acestei societăţi se datorează conduitei inculpatei şi consecinţa firească era ca să-şi asume responsabilitatea privind plata datoriilor pe care le-a cauzat.
În opinia Curţii, nu a fost întemeiată nici solicitarea inculpatei de a se reţine că fapta sa se circumscrie infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În motivele de recurs formulate în primul ciclu procesual (Dosar nr. 813/35/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), inculpata susţine că partea vătămată SC R.D. SA avea cunoştinţă că nu există disponibil în bancă la momentul emiterii lor, fapt ce rezultă din înlocuirea unor file mai vechi cu cele pe care ea le-a emis. Nu se poate vorbi despre o intenţie de inducere în eroare deoarece marfa fusese deja livrată. Nu ea a fost cea care a predat filele părţii vătămate.
Potrivit deciziei nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii se statuează că fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen. Dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Din declaraţia martorului S.S., reprezentant la SC R.D. SA şi audiat în faţa instanţei de apel, a rezultat că acele cecuri au fost date cu titlu de instrument de plată.
Faptul că au introdus cecurile în bancă la momentul scadenţei duc la concluzia că reprezentarea pe care au avut-o a fost aceea că vor putea fi onorate la plată.
Aspectul invocat de inculpată că nu exista intenţia sa de inducere în eroare a fost irelevant. Pentru infracţiunea prevăzută în alin. (4) al art. 215 C. pen. nu este necesară o astfel de acţiune de inducere în eroare.
La fel, irelevant a fost şi faptul că marfa fusese deja livrată.
De asemenea, inculpata cunoştea că în contul SC G.I.E. SRL nu există disponibil bănesc deoarece ea nu a făcut nici o plată, deşi marfa o achiziţionase şi vânduse şi încasase preţul.
Fapta inculpatei, aşa cum a fost descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că iniţial partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 484.848,3672 RON, sumă la care a fost obligată inculpata. Ulterior însă, în faţa instanţei de apel s-a depus un înscris din care rezultă că faţă de SC R.D. SRL Bucureşti s-a achitat debitul ca urmare a sentinţei comerciale nr. 211/F/2007 din data de 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor. Acest aspect a fost reţinut şi în decizia nr. 44/A din 12 iulie 2011 pronunţată în cauză.
2. În calitate de administrator al SC G.I.E. SRL, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu SC P.D. SRL Bucureşti în baza căruia a achiziţionat 17.191 Kg benzină premium în valoare de 46.416,78 RON, emiţându-se factura nr. F1 din 25 septembrie 2002. Cu ocazia livrării mărfii, inculpata a emis o filă CEC - BH nr. C12.
Negocierea contractului s-a făcut de inculpată cu martora C.A.D., administrator al SC P.D. SRL. Aceasta a dispus martorei M.G., economist, să întocmească actele necesare.
Marfa a fost transportată de martorul S.F., angajat la SC P.O. SRL. Parte din aceasta a transportat-o la benzinăria aparţinând SC L.C. RL, din Băile Felix (10.650 litri), iar parte a transportat-o la benzinăria din Mădăras aparţinând SC P. SRL. (12.000 litri). Această din urmă cantitate de benzină a fost vândută de SC L.C. SRL către SC P.O. SRL, după cum rezultă din factura nr. F23 din 26 septembrie 2002. Cumpărătorul a achitat în întregime preţul către SC L.C. SRL, după cum rezultă din declaraţia martorului O.M.
Fila CEC a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.
Prima instanţă a reţinut aceeaşi stare de fapt şi a făcut o analiză detaliată a probelor. S-a apreciat însă că nu se poate reţine în sarcina inculpatei infracţiunea de înşelăciune nici ca infracţiune distinctă de restul activităţii infracţionale analizate în cauză şi nici ca act material component al infracţiunii continuate.
Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit deciziei nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapta de emitere a unui CEC fără a avea proviziunea necesară constituie fie infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., fie cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, încadrarea stabilindu-se după cum beneficiarul cecului a cunoscut sau nu lipsa disponibilului bănesc.
S-a apreciat că în cauză, reprezentanţii părţii vătămate cunoşteau că inculpata nu are disponibil în cont.
Potrivit clauzelor contractuale, plata mărfii se va face cu ordin de plată. Pentru garantarea plăţii, cumpărătorul va emite o filă CEC în alb. În anexa 1 de la contract se menţionează că plata facturi emise se va achita până la data de 04 octombrie 2002, iar în caz contrar fila CEC se va introduce în bancă spre decontare, inculpata asumându-şi responsabilitatea penală în caz de neplată totală sau parţială.
Din declaraţia martorei C.A.D. a rezultat că cunoştea faptul că inculpata nu are disponibil în bancă. Deşi nu afirmă acest lucru în mod expres, aceasta se poate deduce cu uşurinţă din faptul că şi-a exprimat temerile avute la momentul încheierii contractului, faptul că a făcut verificări cu privire la societatea în cauză, contactându-l pe martorul G.N., precum şi inserările pe care a dorit să le facă în anexa 1 de la contract.
Coroborând declaraţia acestei martore cu menţiunile inserate în contract s-a reţinut că reprezentantul SC P.D. SRL avea reprezentarea că în momentul emiterii filei CEC, societatea nu avea disponibil în cont. De altfel, aceasta este şi raţiunea stabilirii unei date ulterioare a plăţii.
În consecinţă, s-a impus schimbarea de încadrare juridică.
3. În data de 30 iulie 2002, inculpata în calitate de administrator al SC L.C. SRL a achiziţionat de la SC B.I.E. SRL Oradea cantitatea de 36.593 litri combustibil uşor cu preţul de 45.574,5982 RON. S-a întocmit factura nr. F24 din 30 iulie 2002.
Inculpata a emis fila CEC nr. C13, purtând semnătura sa, după cum rezultă din raportul de constatare întocmit în cauză. Cecul poartă data de 31 iulie 2002.
Inculpata a susţinut că a lăsat această fila cu titlu de garanţie.
Martorul B.V.V. a contrazis declaraţia inculpatei şi a arătat că aceasta i-a cerut să îi acorde un termen de o zi pentru a verifica situaţia contului, iar în ziua în care a emis fila i-ar fi spus în mod expres că are disponibil în cont şi că poate oricând să o introducă în bancă. În aceeaşi zi, martorul arată că inculpata i-a cerut să nu introducă fila în bancă deoarece are nişte încurcături şi că nu a primit banii care trebuia să acopere cecul.
Fila a fost introdusă în bancă la data de 18 octombrie 2002 şi refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil, CEC prezentat după expirarea termenului de prezentare, CEC anulat.
Nu s-a luat în considerare declaraţia martorului B.V.V., deoarece deşi fila CEC purta data de 31 iulie 2002, acesta nu a introdus-o în bancă decât după mai mult de trei luni, ceea ce duce la concluzia că ştia care este situaţia reală a contului SC L.C. SRL.
În consecinţă, Curtea a apreciat însă că nu se poate reţine în sarcina inculpatei infracţiunea de înşelăciune nici ca infracţiune distinctă de restul activităţii infracţionale analizate în cauză şi nici ca act material component la infracţiunii continuate.
Aşa cum am arătat anterior, potrivit deciziei nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapta de emitere a unui cec fără a avea proviziunea necesară constituie fie infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., fie cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, încadrarea stabilindu-se după cum beneficiarul cecului a cunoscut sau nu lipsa disponibilului bănesc.
În consecinţă, Curtea a dispus schimbarea de încadrare juridică.
Faţă de cele expuse mai sus, întrucât în sarcina inculpatei s-a reţinut o singură infracţiune de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a impus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct 1 R) şi două infracţiuni prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pct. 2 şi 3 R).
Pentru infracţiunea de la punctul 1 la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanţa a avut în vedere criterii prevăzute de art. 72 C. pen. circumstanţele reale ale comiterii faptei, valoarea prejudiciului destul de ridicată, circumstanţele personale ale inculpatei care imediat după comiterea faptei a fugit din ţară, dar şi incidenţa unor circumstanţe atenuante. De la momentul comiterii faptei şi până în prezent s-a scurs un interval mare de timp, perioadă în care inculpata nu a mai avut alt contact cu legea penală, precum şi faptul că prejudiciul a fost recuperat (după cum rezultă din adresa, faţă de SC R.D. SRL Bucureşti s-a achitat debitul ca urmare a sentinţei comerciale nr. 211/F/2007 din data de 17 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor).
Cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 s-a constatat că există două impedimente de exercitare a acţiunii penale.
Primul a vizat inexistenţa punerii în mişcare a acţiunii penale.
În ceea ce priveşte începerea urmăririi penale, Curtea a constatat că există un singur act de acest fel şi anume procesul verbal din data de 22 octombrie 2002. Prin acesta s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita C.C.D. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4), (5) C. pen. fără a se arăta în concret starea de fapt reţinută.
Ulterior începerii urmăririi penale, prin referatul din data de 11 noiembrie 2002 s-a propus conexarea unor cauze penale privind-o pe C.C.D. şi vizând fapte pe care acesta le-ar fi comis în calitate de administrator al SC G.I.E. SRL şi pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale (emiterea a 11 file CEC fără a avea disponibil în bancă în valoare de 4,8 miliarde ROL, î n favoarea SC R.D. SA, file emise pentru plata contravalorii unor produse petroliere şi care au fost refuzate la plată), al SC L.C. SRL (inducerea în eroare a reprezentanţilor SC G.I.E. SRL în perioada august-septembrie 2002, cu ocazia executării unui contract de vânzare cumpărare a unor produse petroliere în valoare de 5,8 miliarde ROL şi care nu au fost achitate), şi, din nou, al SC G.I.E. SRL (emiterea unei file CEC în valoare de 464.167.800 ROL, fără a avea disponibil în bancă, în favoarea SC P.D. SRL, filă CEC emisă pentru a achita contravaloarea unor produse petroliere).
Prin ordonanţa de conexare din 13 noiembrie 2002 s-a dispus conexarea acestor cauze.
Prin ordonanţa din 04 martie 2003 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata C.C.D. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Rechizitoriul nu conţine nici o dispoziţie de punere în mişcare a acţiunii penale.
Din coroborarea acestora Curtea a reţinut că urmărirea penală a fost începută şi acţiunea penală a fost pusă în mişcare doar pentru actele materiale comise de inculpată în raport cu relaţia comercială avută cu SC R.D. SA. Pentru actele materiale reţinute în sarcina sa şi legate de relaţii comerciale avute cu SC P.D. SRL şi SC B.I.E. SRL nici nu a fost începută urmărirea penală şi nici nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Cel de-al doilea impediment a vizat prescripţia răspunderii penale.
Aceste infracţiuni se sancţionează cu pedeapsa amenzii alternativ cu închisoare de la 6 luni la 1 an. Termenul de prescripţie este de 3 ani, potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. Prescripţia specială este conform art. 124 C. pen. de 4 ani 6 luni. Termenul de prescripţie curge de la data comiterii faptei conform art. 122 alin. (2) C. pen. Data comiterii faptelor este 25 septembrie 2002 şi respectiv 31 iulie 2002, prin urmare termenul de prescripţie a fost împlinit.
Împotriva deciziei penale nr. 103/A din 27 septembrie 2013 a formulat recurs inculpata, solicitând în temeiul art. 5 Noul C. pen. casarea deciziei şi, rejudecând cauza, încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
A arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (2) Noul C. pen., pedeapsa în cazul infracţiunii de înşelăciune este de 5 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) Noul C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani, iar dublul termenului calculat conform art. 155 alin. (4) Noul C. pen. este de 10 ani.
Infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită în luna septembrie 2002, astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 25 septembrie 2012.
De asemenea, a solicitat în temeiul art. 18 Noul C. proc. pen. continuarea procesului penal şi pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatei.
A precizat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune: elementul material al laturii obiective este reprezentat de obţinerea unui folos injust, de pricinuirea unei pagube, ori în cauză R. nu a fost prejudiciat în mod direct prin emiterea filelor CEC; elementul material al laturii subiective este reprezentat de inducerea în eroare în scopul de a obţine un câştig illicit, ori inculpata nu a avut niciodată contact direct cu reprezentanţii R. şi prin emiterea filelor CEC nu a obţinut niciun câştig illicit.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este fondat, urmând a-l admite, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., Înalta Curte se varaporta şi va determina pe de o parte dacă şi cum anume sunt încadrate juridic acuzaţiile şi faptele inculpatei în legea nouă şi apoi va compara sancţiunile prevăzute de legile speciale şi Noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incrirninare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Dată fiind abrogarea art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. anterior şi incriminarea acestora în art. 244 Noul C. pen. instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, C. pen. anterior şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Art. 215 înşelăciunea
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 244 înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincrirninarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de vechea lege penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimisă în judecată inculpata.
Infracţiunea de înşelăciune este preluată în noul cod, noutăţile legislative referindu-se exclusiv la înlăturarea variantei agravate ce prevedea consecinţe deosebit de grave.
Ca urmare caracterizarea în drept a faptei potrivit noii legi penale va fi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
Elementul material al laturii obiective nu prezintă diferenţe între art. 215 C. pen. anterior şi art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din Noul C. pen.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
În conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., termenul prevăzut la art. 154, dacă a fost depăşit cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
Raportat la natura infracţiunii şi limita maximă a pedepsei stabilită de lege pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) Noul C. pen., respectiv 5 ani şi având în vedere data comiterii faptei, respectiv 23 septembrie 2002 se constată că, în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie specială, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) raportat la art. 155 alin. (4) Noul C. pen. (10 ani) la data de 23 septembrie 2012.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează a dispune, în baza art 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., întrucât a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatei D. (fostă C.) C.D., respectiv prescripţia răspunderii penale.
Înalta Curte constată că, inculpata a solicitat în temeiul art. 18 Noul C. proc. pen. continuarea procesului penal şi achitarea sa. În susţinerea acestui aspect, a solicitat instanţei de recurs să stabilească că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., respectiv elementul material al laturii obiective şi laturii subiective.
Având în vedere aspectele invocate, Înalta Curte reţine că analiza acestora ar presupune din partea instanţei de recurs o reapreciere a situaţiei de fapt, o readministrare a ansamblului probatoriu, ori o atare verificare nu este posibilă în calea ordinară de atac a recursului, instanţa verificând doar corecta încadrare juridică a faptelor din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunilor.
De asemenea, instanţa de recurs constată ca aspect juridic prioritar că, în contextul în care hotărârea atacată, respectiv decizia penală nr. 103/A din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, care cantonează controlul judiciar realizat de instanţa supremă pe calea recursului ordinar la sfera chestiunilor de drept, critica principală a recurentei inculpate, nu mai poate fi primită, nemaifiind de actualitate.
În consecinţă, atâta vreme cât instanţa de prim control judiciar, instanţa de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe şi a situaţiei de fapt, a pronunţat o soluţie, aspectele invocate de către inculpată nu permit stabilirea în recurs a unei alte situaţii de fapt şi o reapreciere care să conducă la o altă soluţie.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva deciziei penale nr. 103/A din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 92 din 26 martie 2009 a Tribunalului Bihor şi rejudecând în fond:
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei D. (fostă C.) C.D. pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. ca urmare a interveniţii prescripţiei răspunderii penale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D.
Împotriva deciziei penale nr. 103/A din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 92 din 26 martie 2009 a Tribunalului Bihor şi rejudecând în fond:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei D. (fostă C.) C.D. pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedteţă publică, azi 20 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2148/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
