ICCJ. Decizia nr. 1955/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1955/2014
Dosar nr. 7328/121/2011
Şedinţa publică din 6 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2949 din 29 martie 2013, Tribunalul Galaţi, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D. din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat inculpatul S.D., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pentru o perioadă de 1 (un) an, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din 2006).
În baza art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului S.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului S.D. pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată, pe durata termenului de încercare mai sus menţionat, executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului S.D.
A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei N.V., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata N.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpată.
S-a constatat că Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 34.966,37 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi cu suma de 15.327,73 RON, reprezentând impozit pe profit, precum şi cu sumele reprezentând majorări de întârziere.
S-a constatat că s-a achitat până în prezent suma de 49.100 RON, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul S.D. la plata către Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a sumei de 1.194,1 RON, cu titlu de impozit pe profit şi taxă pe valoare adăugată (TVA), precum şi la plata majorărilor de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus înregistrarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului, sens în care s-a comunicat prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.D. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 967/P/2010 din data de 08 august 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 25 C. pen. ref. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, precum şi a inculpatei N.V., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Totodată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prin actul de inculpare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul S.D., învinuitul D.C. şi martorul G.G. se cunosc de mai mulţi ani, martorul lucrând ca zilier, iar învinuitul D.C. ca şofer, ambii angajaţi de către inculpatul S.D.
La începutul anului 2006, la iniţiativa şi propunerea inculpatului S.D., martorul G.G. şi învinuitul D.C. au înfiinţat SC D. SRL Iveşti pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006 sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerţului Galaţi, cei doi devenind asociaţi, iar învinuitul D.C. având şi calitatea de administrator unic. De activitatea firmei urma să se ocupe exclusiv inculpatul S.D.
Martorul G.G. nu ştia să scrie şi să citească, astfel că toate demersurile în vederea înfiinţării societăţii au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100 RON şi totodată i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleaşi considerente şi învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că, încă de la început nu va desfăşura el activităţile comerciale în numele societăţii, ci inculpatul.
La data de 09 februarie 2006, martorul G.G. însoţit de către S.D. şi D.C., s-au deplasat la agenţia Băncii B. Tecuci unde au deschis un cont bancar.
De asemenea, la data de 15 februarie 2006, la propunerea inculpatului S.D. cei doi asociaţi (martorul G.G. şi învinuitul D.C.), au împuternicit prin procură notarială pe inculpata N.V. să reprezinte societatea în relaţia cu terţii. În aceeaşi zi inculpata a depus şi specimen unic de semnătură în bancă.
Ulterior, la data de 02 martie 2006, în calitate de reprezentant delegat al SC D. SRL Iveşti, inculpata N.V. a ridicat documentele cu regim fiscal pe care le-a dat inculpatului S.D., acesta fiind în posesia tuturor documentelor societăţii.
S-a precizat că inculpata N.V. provine din mediul rural, cu posibilităţi materiale reduse de supravieţuire, astfel că s-a lăsat influenţată de foloasele materiale promise de către inculpatul S.D. şi a făcut tot ce i s-a dictat în legătură cu formalităţile aferente activităţilor comerciale desfăşurate de către acesta din urmă.
Obiectul de activitate al SC D. SRL Iveşti a constat în intermedieri în comerţul cu material lemnos şi de construcţii.
La data de 22 martie 2007 Garda Financiară Galaţi a efectuat un control la SC D. SRL Iveşti, având ca obiect verificarea legalităţii funcţionării, verificarea realităţii relaţiilor comerciale derulate de societate cu alte societăţi comerciale din ţară, verificarea documentelor legale de provenienţa aferente livrărilor de mărfuri către aceste societăţi şi implicit înregistrarea veniturilor şi plata obligaţiilor către bugetul de stat ca urmare a activităţilor comerciale derulate de societate în anul 2006.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că, în cursul anului 2006, inculpatul S.D. a desfăşurat activităţi comerciale pe seama şi în numele SC D. SRL Iveşti, în scopul obţinerii de venituri.
Garda Financiară a stabilit că SC D. SRL a desfăşurat relaţii comerciale după cum urmează:
La data de 02 martie 2006 SC E. SRL Tecuci a achiziţionat de la SC D. SRL tablă în valoare de 18.000 RON, conform facturii fiscale din 02 martie 2006. La rubrica privind delegatul este înscris „D.C.”, CI seria GL nr. AA" şi CNP -xx. Procedându-se la verificarea în evidenţele "Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor" a rezultat că această persoană nu există, actul de identitate aparţine altcuiva, iar CNP-ul nu exista în aceste evidenţe. Contravaloarea facturii a fost achitată integral cu ordin de plată.
La data de 04 mai 2006 SC E. SRL a vândut către SC D. SRL mărfuri (ciment, gresie, faianţa, var lavabil) în valoare totală de 29.999,98 RON, conform facturilor fiscale nr. F1, F2, F3. Delegat a fost înscris acelaşi „D.C." şi un alt act de identitate cu seria GL nr. BB, act care aparţine unei alte persoane. Procedându-se la identificarea autovehiculului care a transportat mărfurile s-a constatat că acesta este un autoturism de capacitate mică, impropriu pentru efectuarea unor astfel de activităţi. Mărfurile au fost achitate cu B.O. emise de SC C. SA, girate de către cumpărător.
La datele de 31 martie 2006 şi 09 aprilie 2006 SC Da. SRL Tecuci a achiziţionat de la SC D. SRL tablă de diferite dimensiuni şi grosimi în valoare totală de 85.500 RON, conform facturilor fiscale din 31 martie 2006 şi din 03 aprilie 2006. La rubrica privind delegatul este înscris „D.C.", actul de identitate „GL nr. BB" şi CNP -zz. Procedându-se la verificarea în evidenţele "Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor" a rezultat că CNP-ul aparţine unei persoane din municipiul Călăraşi care nu are nicio legătură cu societăţile de mai sus. Contravaloarea facturilor a fost achitată integral cu ordin de plată.
În perioada 26 martie - 27 mai 2006 SC Da. SRL a vândut către SC D. SRL mărfuri (ciment, gresie, faianţa, var lavabil) în valoare totală de 75.000 RON, conform facturilor fiscale din 26 martie 2006, din 29 martie 2006 şi din 27 mai 2006. Delegat a fost înscris acelaşi „D.C.". Mărfurile au fost achitate cu B.O. emise de SC C. SA şi SC T. SRL, girate de către cumpărător.
Reprezentantul SC C. SA Târgu Mureş - martora B.C.M. - a precizat că în luna februarie 2006 la sediul societăţii sale s-a prezentat inculpatul S.D. în calitate de reprezentant al SC D. SRL care a dorit să vândă ţeavă metalică. În aceste condiţii, la data de 14 februarie 2006 inculpatul a vândut societăţii din Târgu Mureş marfa, conform facturilor nr. F4 din 14 februarie 2006, nr. F5 din 14 februarie 2006, nr. F6 din 14 februarie 2006 şi nr. F7 din 14 februarie 2006, contravaloarea acesteia fiind achitată cu B.O. Martora a mai precizat că inculpatul s-a prezentat cu facturile fiscale gata completate, ea semnând doar de primirea mărfurilor. S-a menţionat şi faptul că la rubrica privind delegatul era înscris acelaşi „D.C.” şi actul de identitate cu seria GL nr. BB.
Din verificările efectuate a rezultat că la data de 05 mai 2006, SC D. SRL a vândut către SC T. SRL Târgu Mureş 72 metri liniari ţeavă metalică în valoare totală de 38.556 RON, conform facturii fiscale nr. F8. Administratorul societăţii din Târgu Mureş a precizat că reprezentantul societăţii din Iveşti a fost inculpatul S.D., care s-a prezentat cu factura deja completată, martorul doar semnând de primirea mărfii.
Administratorul SC E. SRL Tecuci şi SC Da. SRL Tecuci, martorul D.R.V., a recunoscut că a desfăşurat relaţii comerciale cu SC D. SRL Iveşti, însă numele delegatului din facturile fiscale a fost înscris aşa cum i s-a dictat de către reprezentantul societăţii din Iveşti, precizând, totodată că numitul S.R. a reprezentat o societate din Iveşti în relaţiile cu societăţile din Tecuci.
Martorul H.T.R., angajat al SC E. SRL, a precizat că în facturile fiscale înscria numele unui delegat al societăţii din Iveşti, aşa cum îi era dictat, fără a verifica datele de stare civilă. De asemenea, a recunoscut, fără dubii, persoanele care au reprezentat o societate din Iveşti, respectiv pe inculpatul S.D. şi martorul S.R., în relaţiile cu SC E. SRL.
În cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii, martorul S.R. a precizat că îl cunoaşte pe inculpatul S.D., ca fiind vecin şi nu-i cunoaşte pe învinuitul D.C., inculpata N.V. şi martorul G.G. De asemenea, a precizat că nu a auzit niciodată de SC D. SRL Iveşti, nu a desfăşurat relaţii comerciale în numele acestei societăţi, nu este administrator, asociat al vreunei societăţi comerciale, nu are drept de semnătură în bancă, nu a ridicat documente cu regim special, recunoscând doar faptul că a cumpărat mărfuri de la SC Da. SRL şi SC E. din Tecuci şi nu în numele SC D. SRL Iveşti.
Organele de control nu au putut stabili provenienţa legală a mărfurilor livrate de SC D. SRL către beneficiari, întrucât reprezentanţii legali ai societăţii nu au putut fi contactaţi, sustrăgându-se de la control.
Prin adresa din 04 iunie 2007 CN Imprimeria Naţională SA a arătat că SC D. SRL Iveşti a achiziţionat - prin delegat N.V. - facturi fiscale personalizate format A5, seria GL VEI de la nr. A până la nr. ZZ.
Din verificări a rezultat că SC D. SRL a efectuat încasări aferente tranzacţiilor derulate prin contul bancar nr. R0xxx deschis la Banca B. SA Tecuci. Persoana autorizată să dispună de cont a fost N.V.
Prin adresa din 26 aprilie 2007 partea vătămată D.G.F.P. Galaţi a arătat că obligaţiile de plata ale SC D. SRL Iveşti au fost în sumă totală de 67.596,97 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări impozit profit, TVA suplimentar şi majorări TVA.
Din probele administrate în cauză (declaraţiile martorilor - reprezentanţi ori salariaţi ai beneficiarilor), organele de urmărire penală au reţinut că inculpatul S.D. era cel care a reprezentat SC D. SRL Iveşti în operaţiunile comerciale menţionate mai sus, chiar dacă facturile fiscale au fost completate la rubrica „delegat” cu alt nume, martorii recunoscându-l din planşele foto prezentate.
Prin modalitatea prezentată, s-a ajuns la concluzia că inculpaţii S.D. şi N.V. au procedat în acest fel pentru a nu evidenţia în contabilitate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile obţinute, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
La data de 24 martie 2011, SC D. SRL Iveşti a fost radiată.
S-a reţinut în actul de sesizare că, la data de 15 februarie 2006, învinuitul D.C. (în calitate de asociat şi administrator) şi martorul G.G. (în calitate de asociat) au împuternicit prin procura notarială pe inculpata N.V. să îi reprezinte cu puteri depline.
Deoarece tranzacţiile neevidenţiate în contabilitate s-au derulat după ce învinuitul D.C. a împuternicit-o pe inculpata N.V. (aceasta ridica tipizatele de la Imprimeria Naţională, avea semnătură în bancă şi a dispus de sumele de bani încasate, având toate drepturile şi obligaţiile administratorului pe care le preluase de la învinuitul D.C.), organul de urmărire penală a apreciat că în sarcina învinuitului D.C. nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală întrucât fapta nu a fost comisă de acesta.
Pentru aceste considerente, în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Analizând şi coroborând probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat următoarele:
În cadrul cercetării judecătoreşti, s-a procedat la audierea inculpaţilor S.D. şi N.V., dar şi la audierea martorilor D.V.R., D.C., B.C.M., B.A.N., S.R., G.G.
Deşi în faza urmăririi penale martorii au dat declaraţii detaliate, expunând o situaţie de fapt similară celei reţinute în actul de sesizare, ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, aceştia au revenit, prezentând o variantă diferită.
Astfel, martora B.C.M., reprezentantul SC C. SA Târgu Mureş, l-a indicat iniţial, în mod neechivoc, pe inculpatul S.D., ca fiind reprezentantul SC D. SRL, ce a vândut societăţii din Târgu Mureş marfă, expunând şi modalitatea în care a avut loc tranzacţia.
În faţa instanţei, însă, martora a revenit asupra declaraţiei, indicându-l de această dată pe martorul S.I.T., ca fiind persoana de la care a achiziţionat marfa.
Martorul D.R.V. a recunoscut în ambele faze ale procesului penal că a desfăşurat relaţii comerciale cu SC D. SRL Iveşti, indicând doi cetăţeni de etnie rromă, ce s-au prezentat drept reprezentanţi ai societăţii, unul dintre aceştia fiind martorul S.R. Această declaraţie se coroborează şi cu depoziţia martorului H.T.R., angajat al SC E. SRL, care a recunoscut, fără dubii, persoanele care au reprezentat societatea din Iveşti, respectiv pe inculpatul S.D. şi martorul S.R. în relaţiile cu SC E. SRL, dar şi cu declaraţia martorului S.R., care a precizat că a cumpărat mărfuri de la SC Da. SRL şi SC E. din Tecuci.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit, D.C. a precizat că îl cunoaşte pe S.D. înainte de anul 2000, lucrând pentru acesta în calitate de şofer, că a fost în curtea imobilului acestuia şi îl cunoştea pe fiul său - S.I., zis „B.". Învinuitul a recunoscut că a înfiinţat societatea la iniţiativa inculpatului S.D., arătând în mod detaliat demersurile efectuate la autorităţi şi împrejurările concrete în care acestea s-au realizat.
În faza cercetării judecătoreşti, martorul D.C. a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, negând orice implicare a inculpatului S.D.
Martorul G.G., în faza urmăririi penale, a expus pe larg modalitatea în care a fost cooptat de către inculpatul S.D. (la care lucra ca zilier) să înfiinţeze o societate pe numele său, promiţându-i-se că va fi angajat în cadrul viitoarei firme. De asemenea, a confirmat că s-a deplasat la O.R.C., că a semnat actele înmânate de inculpatul S.D., indicând şi suma primită de la acelaşi inculpat. A arătat că nu a efectuat niciodată activităţi comerciale pe numele vreunei societăţi. Nu cunoaşte nimic referitor la SC D. SRL Iveşti.
Audiat în faţa instanţei de judecată, martorul G.G., a revenit asupra declaraţiei iniţiale, negând toate aspectele relevate anterior.
Inculpatul S.D. a precizat că nu cunoaşte nimic despre SC D. SRL Iveşti, nu îi cunoaşte D.C. şi N.V., nu i-a însoţit când a fost înfiinţată societatea, nu a desfăşurat relaţii comerciale în numele acestei societăţi (depoziţie din data de 23 mai 2007).
La data de 08 aprilie 2008 s-a folosit de dreptul de a nu da nicio declaraţie, iar la 21 aprilie 2011 a precizat că fratele său - S.I.T. - a efectuat activităţi în numele SC D. SRL.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul S.D. a invocat asemănarea fizică cu S.I.T., fratele său, pretinzând că acesta din urmă a efectuat diferite activităţi în numele SC D. SRL. A negat orice implicare în fapta de evaziune prezentată în rechizitoriu, arătând că nu îl cunoaşte nici pe martorul D.C., nici pe inculpata N.V.
Inculpata N.V. a precizat organelor de urmărire penală că la 15 februarie 2006 a mers împreună cu D.C. şi inculpatul S.D. la un notar unde a semnat o procură prin care ea era împuternicită să reprezinte SC D. SRL în relaţiile cu banca. Deplasarea a efectuat-o cu autoturismul inculpatului S.D. La acest notar se afla şi martorul G.G. Pentru acest fapt inculpatul S.D. i-a dat suma de 100 RON. Apoi s-a deplasat la o bancă din Tecuci unde a mai semnat „nişte" documente. Ulterior, S.D. i-a solicitat să meargă din nou la bancă pentru a ridica o sumă de bani.
Audiată în faza cercetării judecătoreşti, inculpata a revenit asupra declaraţiilor anterioare, negând implicarea inculpatului S.D. A susţinut că iniţiativa demersului efectuat la instituţia bancară i-a aparţinut numitului S.I.T., pe care iniţial nu l-a indicat, dată fiind asemănarea fizică dintre acesta şi inculpatul S.D.
Cu titlu de premisă, Tribunalul a avut în vedere, că potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Din analiza dispoziţiei legale menţionate a rezultat că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, că probele administrate în faza de urmărire penală s-au analizat coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal.
Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu au servit exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanţa de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aşa cum s-a arătat anterior, în declaraţiile date organelor de cercetare penală, atât inculpata N.V., cât şi martorii audiaţi, au recunoscut implicarea inculpatului S.D. în acţiunea de înfiinţare a societăţii, dar şi în operaţiunile comerciale derulate în numele acesteia.
Aceste declaraţii s-au coroborat între ele, conturându-se o situaţie de fapt identică, amplu detaliată, cu indicarea unor diverse elemente şi repere vizând locul, timpul şi modul de acţiune (această situaţie de fapt a fost, de altfel, reţinută şi în rechizitoriu), deşi depoziţiile au fost date la date diferite, de către persoane diferite şi cu contribuţii diferite de implicare. În acest mod, s-a constatat că inculpatul S.D. a fost indicat, în mod neechivoc şi fără niciun dubiu, atât de către martorii cu care inculpatul se cunoştea de o lungă perioadă de timp (aceştia lucrând pentru inculpat la domiciliul său, ca zilieri, şoferi, sau provenind din aceeaşi comunitate), dar şi de persoane necunoscute, respectiv administratorii societăţilor cu care SC D. SRL a tranzacţionat.
Or, ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, martorii şi-au schimbat declaraţiile, negând implicarea inculpatului S.D.
Pentru a se acorda valoare probatorie acestor noi declaraţii, Tribunalul le-a apreciat din perspectiva mai multor factori, astfel încât schimbarea de poziţie să fie convingător motivată, credibilă, esenţial fiind, totodată, ca versiunea ulterioară să se coroboreze cu celelalte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei.
Astfel, analizând motivul invocat, respectiv asemănarea fizică dintre inculpat şi fratele acestuia, S.I.T. prima instanţă a apreciat neîntemeiată că acesta nu apare credibil, dat fiind perioada lungă de timp de când martorii îl cunoşteau pe inculpat, relaţiile strânse dintre aceşti, rezultând cu certitudine că unii martori au prestat diverse activităţi în curtea şi la domiciliul inculpatului, ceea ce presupune că la data audierilor iniţiale aceştia aveau capacitatea de a face o distincţie clară între cei doi fraţi. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât fraţii au trăsături fizice diferite, aspect ce a rezultat atât din planşele foto anexate dosarului, cât şi din cele percepute personal de instanţă, S.I.T. fiind prezent la termenele de judecată. La acestea s-au adăugat inclusiv diferenţa de vârstă dintre fraţi, ceea ce permite diferenţierea fizionomiei acestora.
Deşi martorii au invocat şi presiuni exercitate asupra lor de către organele de anchetă, aceştia nu şi-au probat susţinerile şi nu au indicat convingător motivele pentru care, având alternativa de expune propriile versiuni „reale”, şi-au însuşit, prin semnare, în faţa unor organe de poliţie, declaraţii ce nu corespund realităţii, astfel cum se susţine în prezent.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că nu pot fi primite declaraţiile ulterioare, care îl indică pe S.I.T. drept autor al faptei, acestea apărând nesincere şi lipsite de suport probator, motiv pentru care au fost înlăturate.
Prin urmare Tribunalul a considerat că, în cauză, se impune înlăturarea declaraţiei inculpatului S.D., cu atât mai mult cu cât acesta a recunoscut că a încercat influenţarea martorilor, pe parcursul anchetei, deplasându-se la Târgu Mureş şi contactând martorii, reprezentanţi ai societăţilor comerciale cu care a tranzacţionat (declaraţie inculpat).
În consecinţă, în urma cercetării judecătoreşti efectuate în cauză, analizând şi coroborând mijloacele de probă administrate, instanţa a apreciat ca fiind parţial corectă situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare, excepţie făcând încadrarea juridică a faptei reţinute în rechizitoriu, în privinţa inculpatului S.D., dar şi considerentele vizând vinovăţia inculpatei N.V., din perspectiva atribuţiilor ce-i reveneau după semnarea procurii notariale.
În privinţa inculpatei N.V., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, Tribunalul a constatat următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionarii entităţii respective [alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 82/1991 a fost modificat de pct. 11 al art. I din O.U.G. nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 285 din 22 aprilie 2011].
Faţă de conţinutul textului de lege mai sus enunţat, Tribunalul a reţinut că subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este circumstanţiat, calificat, cu atribuţii financiar-contabile, neputând fi decât administratorul sau persoana fizică sau juridică ce are obligaţia legală sau contractuală de a organiza şi conduce contabilitatea.
Aşa fiind, conform dispoziţiilor legale, Tribunalul a constatat că singurul care figurează în calitate de administrator al societăţii SC D. SRL Iveşti este martorul D.C. acesta având şi obligaţia de a conduce şi organiza contabilitatea.
Cu toate acestea, prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală, motivat de faptul că atribuţiile administratorului au fost transferate, anterior comiterii faptei, către inculpata N.V., prin procura notarială din 15 februarie 2006.
Tribunalul a constatat, însă, că în mod greşit s-a concluzionat, de către organele de urmărire penală, că procura notarială întocmită este de natură a transfera către inculpată totalitatea drepturilor şi obligaţiilor aferente calităţii de administrator, fără a se distinge între dreptul de administrare şi dreptul de reprezentare, dar şi fără a fi verificată condiţia referitoare la îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute în Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului.
Din conţinutul procurii a rezultat că N.V. a fost împuternicită „să ne reprezinte cu puteri depline în faţa organelor administraţiei de stat, persoane fizice sau juridice, va putea achita taxe şi impozite, ne va putea reprezenta în relaţiile cu furnizorii, încheind contracte şi stabilind condiţiile contractării, ne va putea reprezenta la organele bancare, va semna balanţa şi bilanţul societăţii, făcând pentru noi şi în numele nostru orice fel de declaraţii şi cereri, pe care le va semna valabil, semnătura sa fiindu-ne opozabilă în limita prezentului mandat”.
S-a observat că inculpatei i s-a acordat, prin această împuternicire, cel mult doar un drept de reprezentare în raport cu terţii şi cu organul fiscal (sub rezerva neîndeplinirii formalităţilor de publicitate), iar nu şi dreptul de a administra societatea, neacordându-i-se şi gestiunea internă.
Legea nr. 31/1990 prevede că, prin actele constitutive ale societăţii, asociaţii desemnează persoanele care vor administra şi vor reprezenta societatea, fiind necesar a se face o distincţie clară între cele două noţiuni.
În ceea ce priveşte puterea de reprezentare, în vederea asigurării răspunderii societăţii faţă de terţi, un administrator trebuie să fie desemnat reprezentant legal al societăţii, având astfel dreptul de a exprima voinţa juridică a societăţii.
Prin voinţa asociaţilor exprimată iniţial în actele constitutive ale societăţii şi ulterior în adunarea generală, mandatul administratorilor poate fi limitat la gestiunea internă a societăţii sau poate fi învestit şi cu putere de reprezentare, fiind aplicabil principiul general al contractului de mandat, potrivit căruia reprezentarea nu este de esenţa mandatului, ci numai de natura sa.
Este important de subliniat faptul că în societăţile cu răspundere limitată, societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită simplă, dreptul de reprezentare al administratorului este prezumat.
Administratorul care are puterea de reprezentare nu poate transmite acest drept altei persoane, decât dacă această facultate i-a fost acordată în mod expres. În cazul încălcării acestei interdicţii, societatea poate pretinde de la persoana substituită beneficiile rezultate din operaţia realizată. Mai mult, administratorul care îşi substituie fără drept o altă persoană, răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societăţii. Această soluţie se întemeiază pe principiile generale ale mandatului şi este consacrată de art. 71 din Legea nr. 31/1990. Totuşi, în speţa de faţă, condiţia a fost îndeplinită, ambii asociaţi (G. şi D.) consimţind la acordarea dreptului de reprezentare.
S-a reţinut faptul că, potrivit legii, pentru asigurarea cunoaşterii de către terţi a persoanei care angajează societatea, era necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute în Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului. Prezumţia privind existenţa puterii de reprezentare prevăzută de legea societăţilor comerciale îşi produce efectele faţă de terţi numai dacă s-au îndeplinit formalităţile de publicitate.
În ceea ce priveşte puterea de administrare, aceasta s-a concretizat în actele de conservare, de administrare şi de dispoziţie, pe care administratorul este în drept să le îndeplinească în exercitarea mandatului său.
Puterea de administrare a societăţii era distinctă de puterea de reprezentare, care are un caracter accesoriu, putând exista sau nu. Puterea de administrare însă era caracteristică raportului dintre administrator şi societate.
Concluzionând, Tribunalul a apreciat, faţă de conţinutul procurii notariale, că inculpatei i s-a acordat cel mult doar un drept de reprezentare în raport cu terţii şi cu organul fiscal, iar nu şi dreptul de a administra societatea şi de a organiza gestiunea internă. Prin urmare, nu inculpata N.V. avea obligaţia de a evidenţia, în actele contabile ori în alte documente legale, operaţiunile comerciale efectuate şi nici veniturile realizate, această obligaţie revenindu-i administratorului societăţii, D.C.
Prin urmare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata N.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpată, aceasta neavând atribuţia de a întocmi evidenţele contabile.
În privinţa inculpatului S.D., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la evaziune fiscală, Tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit situaţiei de fapt expusă mai sus, la începutul anului 2006, la iniţiativa şi propunerea inculpatului S.D., martorii G.G. şi D.C. au înfiinţat SC D. SRL Iveşti, pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006 sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerţului Galaţi, cei doi devenind asociaţi, iar martorul D.C. având şi calitatea de administrator unic.
Martorul G.G. nu ştia să scrie şi să citească, astfel că toate demersurile în vederea înfiinţării societăţii au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100 RON şi, totodată, i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleaşi considerente şi învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că, încă de la început nu a desfăşurat el activităţile comerciale în numele societăţii, ci inculpatul.
Prin urmare, astfel cum a rezultat din probatoriile aflate la dosar, administratorul SC D. SRL Iveşti, D.C., având o educaţie precară, a fost instigat de inculpatul S.D. să înfiinţeze societatea şi să accepte calitatea de administrator, acte ce nu prezintă un caracter infracţional decât în situaţia în care sunt urmate de alte acte materiale comise cu intenţia de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.
Or, conform înţelegerii dintre părţi, D.C. a avut încă de la început reprezentarea că nu a desfăşurat nicio activitate comercială în numele societăţii, situaţie care s-a şi confirmat ulterior, astfel cum a rezultat din mijloacele de probă administrate pe parcursul derulării procesului penal.
Potrivit înţelegerii dintre părţi, de activitatea firmei a urmat să se ocupe exclusiv inculpatul S.D. Mijloacele de probă administrate în cauză au confirmat că doar acest inculpat s-a ocupat de gestionarea patrimoniului societăţii, de efectuarea operaţiunilor comerciale, asociaţii, administratorul şi împuternicita figurând doar scriptic, în documente, fără vreo implicare şi fără a avea reprezentarea rezultatului produs.
S-a reţinut de către Tribunal că între inculpatul S.D. (administrator de fapt) şi D.C. (administratorul de drept al societăţii) nu a existat o unitate de scop sub raport subiectiv, care ar fi asigurat coeziunea psihică între participanţi, fiecare acţionând, de fapt, cu o altă formă de vinovăţie.
În această situaţie, în cazul în care D.C. ar fi fost trimis în judecată pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de administrator, s-ar fi impus achitarea acestuia, datorită existenţei cazului prevăzut de art. 31 C. pen., ce reglementează participaţia improprie.
Constatând că inculpatul S.D. a fost singurul administrator în fapt al societăţii, ocupându-se de activitatea societăţii, începând cu înfiinţarea acesteia şi finalizând cu însuşirea tuturor veniturilor obţinute, acţionând cu intenţia clară de a se sustrage taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, scop în care s-a folosit de alte persoane ce au acţionat din culpă sau fără vinovăţie (denumiţi în literatura de specialitate „oameni de paie”), Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei reţinută în sarcina sa este art. 31 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din 2006), sens în care a procedat la schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen.
Prima instanţă a considerat că prin schimbarea încadrării juridice nu i se creează inculpatului o situaţie mai grea, datorită faptului că diferenţa dintre încadrări (art. 25 şi art. 31 C. pen.) este dată doar de forma de vinovăţie cu care acţionează cel instigat, în speţă D.C. (intenţie, culpă sau lipsa vinovăţiei), fără vreo influenţă asupra limitelor de pedeapsă sau asupra elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului S.D. În ambele situaţii suntem în prezenţa unei instigării, deosebirea fiind dată doar de prezenţa sau absenţa intenţiei instigatului.
Reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. este necesară, dată fiind multitudinea actelor materiale comise, realizate la diferite intervale de timp, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În drept s-a reţinut că, fapta inculpatului S.D., singurul administrator în fapt al societăţii, care, în cursul anului 2006, cu intenţie, l-a determinat pe martorul D.C. să devină reprezentant legal al SC D. SRL Iveşti, a înlesnit şi ajutat la încheierea formalităţilor necesare înfiinţării societăţii, a efectuat tranzacţii comerciale, fără evidenţierea acestora în contabilitate, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, datorate bugetului consolidat al statului, cauzând un prejudiciu în sumă totală de 50.294,50 RON (în prezent, parţial acoperit), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 31 C. pen. în referire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatului S.D. cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina sa apare ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză.
Raportat la considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa a dispus condamnarea inculpatului S.D. la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege. La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat, natura şi importanţa valorii sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faţă de gravitatea infracţiunii comise, urmarea produsă, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, atitudinea nesinceră a inculpatului, instanţa a apreciat că în cauză nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen.
La stabilirea pedepsei accesorii, instanţa a ţinut seama - în principal - de gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului, dar şi de împrejurările care caracterizează persoana acestuia. Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., instanţa i-a aplicat inculpatului o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pentru o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a observat că în cauză că partea vătămată, prin reprezentanţii săi legali, s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, comunicând la cuantumul prejudiciului în cuantum total de 50.294,50 RON, din care 15.328 RON, impozit pe profit şi 34.966 RON, TVA, la care s-a adăugat majorări de întârziere.
Ulterior, pe parcursul derulării procesului penal, inculpatul a depus la dosar mai multe chitanţe prin care a făcut dovada achitării succesive a diferitor sume de bani către organul fiscal.
De altfel, partea civilă a confirmat, la data de 06 noiembrie 2012, faptul că s-a achitat din prejudiciul total suma de 36.300 RON.
Tribunalul a constatat, conform chitanţelor depuse, că inculpatul a mai achitat ulterior, la data de 21 februarie 2013, şi sumele de 8.800 RON, respectiv, 4.000 RON, acestea urmând a fi adăugate sumei de 36.300 RON, rezultând un total achitat de 49.100 RON, rămânând astfel un rest rămas neacoperit în sumă de 1.194,1 RON, cu titlu de impozit pe profit şi taxă pe valoare adăugată (TVA), precum şi sumele datorate cu titlu de majorări de întârziere aferente.
Instanţa nu a luat în considerare chitanţa depusă (suma de 18.098 RON), întrucât, spre deosebire de celelalte chitanţe, diferă numărul contului în care s-a făcut plata, dar şi natura obligaţiei de plată.
Apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale şi pentru considerentele deja arătate mai sus cu privire la întinderea prejudiciului, instanţa - în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 şi urm. C. civ. - a obligat inculpatul la plata de despăgubiri materiale către partea civilă legal constituită în cauză, în limita sumei rămase neachitate din prejudiciul iniţial.
Împotriva sentinței penale nr. 2949 din 29 martie 2013 a Tribunalului Galaţi au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul S.D.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală, pentru următoarele motive:
- În mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul S.D., din instigare la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 25 în referire la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în participație improprie la aceeaşi infracţiune;
- Soluţia de achitare a inculpatei N.V. a fost nelegală, fiind în contradicţie cu probele administrate în cauză, care a dovedit vinovăția acesteia.
Inculpatul S.D., prin apărătorul ales, a invocat nelegalitatea hotărârii apelate, susținând că probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti au relevat nevinovăţia inculpatului şi faptul că adevăratul autor al infracțiunii a fost fratele acestuia, astfel că s-a impus achitarea lui în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Totodată, hotărârea primei instanţe a fost criticată ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, apărătorul inculpatului susţinând că s-ar fi impus reținerea în favoarea acestuia a unor circumstanțe atenuante judiciare.
Inculpatul S.D. a criticat şi modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, susținând că în mod nejustificat prima instanţă nu a luat în considerare dovezile privind plata unei părţi din prejudiciu.
Prin decizia penală nr. 319/A din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de inculpatul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 138 din 29 martie 2013 a Tribunalului Galaţi.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Astfel, în ce-l priveşte pe inculpatul S.D., din probele administrate în cauză - probe pe care prima instanţă le-a supus unei ample operaţiuni de analiză şi interpretare, pe care Curtea şi-a însuşit-o în totalitate (sens în care sunt avute în vedere: procesul verbal de constatare întocmit de Garda Financiară, înscrisurile privind înfiinţările SC X.C. SRL Iveşti, înscrisurile financiar-contabile, declaraţiile martorilor D.R.V., H.T.R., B.A.N., B.C.M. şi S.R., coroborate cu declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpata N.V. şi de martorii G.G. şi D.C.) a rezultat în mod indubitabil că inculpatul S.D. a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa prin hotărârea apelată, constând în aceea că:
La începutul anului 2006, la iniţiativa şi propunerea inculpatului S.D., martorii G.G. şi D.C. au înfiinţat SC D. SRL Iveşti, pe care au înregistrat-o la data de 10 februarie 2006 sub nr. XX/2006, la Oficiul Registrului Comerţului Galaţi, cei doi devenind asociaţi, iar martorul D.C. având şi calitatea de administrator unic. Potrivit înţelegerii, de activitatea firmei urma să se ocupe exclusiv inculpatul S.D.
Martorul G.G. nu ştia să scrie şi să citească, astfel că toate demersurile în vederea înfiinţării societăţii au fost făcute sub directa îndrumare a inculpatului S.D. care i-a dat suma de 100 RON şi, totodată, i-a promis că îl va angaja în cadrul firmei. Din aceleaşi considerente şi învinuitul D.C. a acceptat propunerea inculpatului S.D., cunoscând faptul că, încă de la început nu va desfăşura el activităţile comerciale în numele societăţii, ci inculpatul.
La data de 09 februarie 2006, martorul G.G., S.D. şi D.C. s-au deplasat la agenţia Băncii B. Tecuci unde au deschis un cont bancar.
De asemenea, la data de 15 februarie 2006, la propunerea inculpatului S.D. cei doi asociaţi (martorii G.G. şi D.C.), au împuternicit prin procură notarială pe inculpata N.V. să reprezinte societatea în relaţia cu terţii. În aceeaşi zi inculpata a depus şi specimen unic de semnătură în bancă.
Ulterior, la data de 02 februarie 2006, în calitate de reprezentant delegat al SC D. SRL Iveşti, inculpata N.V. a ridicat documentele cu regim fiscal, pe care le-a dat inculpatului S.D., acesta fiind în posesia tuturor documentelor societăţii.
În ce privește declaraţiile date în cursul cercetării judecătorești de inculpata N.V. şi de martorii G.G. şi D.C. - care şi-au retractat declarațiile anterioare, negând implicarea inculpatului S.D. în săvârşirea faptelor şi încercând să acrediteze ideea că cel care a avut inițiativa înfiinţării SC D. SRL Iveşti şi a desfăşurat activități comerciale în numele acesteia a fost numitul S.I.T., fratele inculpatului - în mod corect prima instanță le-a înlăturat ca vădit nesincere.
În condiţiile în care inculpata N.V. şi martorii G.G. şi D.C. sunt consăteni cu inculpatul S.D., îl cunosc de multă vreme şi chiar au lucrat la domiciliul acestuia (aşa cum rezultă din declaraţiile date în cursul urmăririi penale), a fost de neconceput să-l confunde pe inculpat cu fratele său, cu atât mai mult cu cât între cei doi frați există diferențe de vârstă și de trăsături fizice (fapt ce rezultă din planșele foto depuse în dosarul de urmărire penală).
Având în vedere dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care consacră principiul liberei aprecieri a probelor, prima instanță a apreciat în mod judicios că declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpata N.V. şi de cei doi martori, care conţin numeroase detalii privind situația de fapt şi care se coroborează atât între ele, cât şi cu celelalte probe administrate în cauză, sunt sincere şi pot servi la aflarea adevărului.
În ce o priveşte pe inculpata N.V., prima instanță a reţinut, de asemenea în mod corect, că aceasta nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, deoarece o astfel de calitate o poate avea numai administratorul unei societăţi comerciale sau persoana fizică ori juridică ce are obligația legală sau contractuală de a organiza şi conduce contabilitatea.
Or, din actele dosarului a rezultat că inculpata N.V. a fost împuternicită prin procură notarială să reprezinte societatea în raport cu terţii şi cu organul fiscal, fără însă a i se acorda gestiunea internă şi dreptul de a administra societatea.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanță, din prevederile Legii nr. 31/1990 a rezultat o distincţie clară între dreptul de reprezentare a unei societăţi comerciale în raporturile cu terţii şi dreptul de administrare, drept care s-a concretizat în actele de conservare, de administrare şi de dispoziţie, pe care administratorul este mandatat să le îndeplinească.
Persoanele care răspund de gestiunea internă, de organizarea şi conducerea contabilităţii, având şi dreptul de administrare, au o multitudine de obligaţii, trebuind să asigure condiţiile necesare pentru: întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile economice; organizarea şi conducerea corectă şi la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ, datorii şi capitaluri proprii, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare anuale; depunerea acestora la termen la organele de drept şi publicarea acestora; păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi situaţiilor financiare anuale; organizarea contabilităţii de gestiune adaptate la specificul fiecărei persoane juridice.
Or, în prezenta cauză, din conţinutul procurii a rezultat cu certitudine că inculpatei N.V. nu i-au fost transferate aceste obligaţii privind gestiunea internă a societăţii, organizarea contabilităţii, întocmirea evidenţelor financiare, toate aceste obligaţii subzistând în continuare în persoana administratorului, martorul D.C.
În raport cu caracterul special al mandatatului, limitat doar la dreptul de reprezentare, menţiunea cuprinsă în procură: „va semna balanţa şi bilanţul societăţii” nu presupune obligaţia de a întocmi aceste documente, ci numai de a le semna, după ce sunt deja întocmite de persoanele care au această obligație.
Având în vedere că inculpata N.V. a fost împuternicită doar cu un drept de reprezentare a societății în raporturile cu terții, fără a i se acorda dreptul de administrare - drept din care derivă obligaţia de a evidenţia în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, Curtea a considerat, în acord cu prima instanţă, că aceasta nu a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, astfel că soluția de achitare a inculpatei în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este legală şi temeinică.
Chiar dacă s-ar interpreta, contrar realităţii, că inculpata a primit prin procură dreptul de administrare al societății şi obligația corelativă de a organiza contabilitatea, a fost cert că, la fel ca în cazul martorilor G.G. şi D.C. - presupusa calitate de administrator este una fictivă - cel care s-a ocupat efectiv de administrarea societăţii fiind inculpatul S.D., care a avut calitatea de administrator în fapt.
Această convingere s-a întemeiat nu numai pe probele administrate în cauză, mai sus menţionate, ci şi pe anumite aspecte relevante privind persoana inculpatei, care nu ştia carte (proces-verbal) , provenea din mediul rural şi era lipsită de mijloace de existenţă, astfel că, în schimbul unor foloase materiale minore, s-a lăsat manipulată de inculpatul S.D. şi s-a conformat solicitărilor acestuia, fără a avea reprezentarea că este folosită ca paravan pentru săvârşirea unor fapte ilicite.
În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul S.D., Curtea a considerat că acesta are calitatea de autor al infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi nu pe aceea de instigator la această infracţiune, aşa cum s-a reţinut în actul de inculpare şi s-a susţinut prin motivele de apel al Parchetului, sau de participant impropriu, aşa cum a considerat prima instanţă.
Din întregul material probator a rezultat că cel care s-a ocupat efectiv de administrarea SC D. SRL Iveşti şi a desfăşurat activități comerciale în numele şi pe seama acesteia a fost inculpatul S.D., inculpat care a fost administratorul în fapt şi care a avut întregul control asupra operațiunilor comerciale derulate şi asupra situației financiare a societăţii - astfel că acestuia îi incumbă răspunderea pentru neevidenţierea în actele contabile a operațiunilor comerciale şi a veniturilor realizate.
Întrucât inculpatul S.D. a săvârșit în mod direct, nemijlocit, acte care intră în conţinutul elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală, el are calitatea de autor al acestei infracţiuni, calitate care absoarbe şi actele de instigare sau de participaţie improprie reţinute în sarcina sa.
În condiţiile în care forma de participație pe care Curtea a considerat-o corectă - aceea de autor - este mai gravă decât cea pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată, şi care s-a solicitat a fi reţinută prin motivele de apel ale Parchetului (aceea de instigator), Curtea a considerat că nu poate proceda la schimbarea încadrării juridice şi la reţinerea în sarcina inculpatului a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în calitate de autor, deoarece în acest mod s-ar ajunge la agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac.
Prin urmare, a fost menţinută încadrarea juridică pe care prima instanţă a dat-o faptelor săvârșite de inculpatul S.D.
În ce priveşte motivul de apel invocat de inculpatul S.D., în sensul că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, Curtea l-a considerat neîntemeiat, reţinând că individualizarea pedepsei a fost efectuată prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., prima instanţă ținând cont de gradul concret de pericol social al faptei, de natura şi importanţa valorii sociale căreia i s-a adus atingere, precum şi de aspectele care caracterizează persoana inculpatului.
Faţă de gravitatea infracţiunii, împrejurările în care a fost săvârșită, urmările produse şi poziția procesuală nesinceră, în mod corect prima instanţă a considerat că nu se justifică reţinerea în favoarea acestuia, drept circumstanţă atenuantă, a împrejurării ca prejudiciul a fost în mare parte achitat, împrejurare pe care însă a avut-o în vedere la dimensionarea pedepsei, pe care a orientat-o spre minimul special prevăzut de lege.
Nici motivul de apel invocat de inculpatul S.D. cu privire la latura civilă a cauzei nu a fost întemeiat, deoarece în mod corect prima instanță a luat în considerare numai acele dovezi certe, din care a rezultat că prejudiciul a fost acoperit numai în parte, rămânând neachitată suma de 1194,1 RON.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul S.D.
Parchetul a invocat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticând ambele hotărâri pronunţate în cauză pentru greşita achitare a inculpatei V.N. şi sub aspectul încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpatului S.D.
În susţinerea recursului său, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând achitarea, întrucât nu a săvârşit infracţiunea.
La data fixată pentru soluţionarea recursurilor, respectiv 6 iunie 2014, în şedinţă publică, reprezentantul Parchetului a declarat că retrage recursul declarat de Parchet, solicitând instanţei să ia act de această cerere.
Analizând decizia penală atacată în raport de dispoziţiile art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.D. este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte aminteşte că decizia penală nr. 319/A împotriva căreia inculpatul a declarat recurs a fost pronunţată la data de 12 decembrie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătoreşti, lege prin care a fost modificat conţinutul art. 3859 C. proc. pen., privind abrogarea unor cazuri de casare şi prin modificarea conţinutului cazurilor de casare rămase în vigoare.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. se referă la situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, nefiind incident în cauză deoarece niciuna din aceste situaţii reglementate de dispoziţiile legale evocate nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.
Recurentul inculpat critică situaţia de fapt reţinută în cauză, respectiv vinovăţia sa, ori, din acest punct de vedere apreciază Înalta Curte că nu poate supune analizei acest motiv de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., caz de casare care se referă doar la „chestiuni de drept”, iar stabilirea vinovăţiei ca atribut exclusiv al instanţei de judecată, nu constituie o astfel de chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen..
De altfel, din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că una din necesităţile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât este lipsit de sens de a proroga incidenţa unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conţinutului acestora.
În consecinţă, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 319/A din 12 decembrie 2013 Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva aceleiaşi decizii, cu obligarea acestuia la cheltuieli conform art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 319/A din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva aceleiași decizii penale.
Obligă recurentul intimat inculpat S.D. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată N.V., în sumă de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1432/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3105/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
