ICCJ. Decizia nr. 1949/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1949/2014
Dosar nr. 71/35/2014
Şedinţa publică din 05 iunie 2014
Prin sentinţa penală nr. 42/PI din 7 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins sesizarea formulată de condamnatul I.I.D. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare în favoarea .statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 februarie 2014 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea sesizarea formulată de condamnatul I.I.D. în vederea aplicării legii penale mai favorabile.
În cuprinsul sesizării, condamnatul I.I.D. a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru furt calificat şi raportat la împrejurarea că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen. care prevede pentru această infracţiune o pedeapsă de până la 5 ani închisoare a solicitat reducerea pedepsei aplicate, conform art. 6 din noul C. pen.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 4, 6 C. pen., art. 595 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. pen.
Examinând cererea formulată, Curtea a reţinut că I.I.D. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 22 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare la o pedeapsă de 8ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
Conform dispoziţiilor noului C. pen., fapta de furt calificat este prevăzută de art. 229 alin. (1). lit. b) .care sancţionează. această faptă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepşei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Prin „sancţiunea aplicată" se înţelege pedeapsa în executarea căreia se află persoana condamnată, iar pentru a se verifica dacă această „sancţiune aplicată" depăşeşte „maximul special" prevăzut de legea nouă se analizează dacă pedeapsa ce i-ar fi aplicată condamnatului potrivit legii noi (pedeapsă ce depinde de maximul special prevăzut de legea nouă) ar fi mai uşoară.
În speţă, se constată că pedeapsa de 8 ani închisoare în a cărei executare se află condamnatul I.I.D. depăşeşte aparent maximul special stabilit de noul C. pen. - 5 ani închisoare, însă în cauză trebuie avută în vedere cauza de agravare prevăzută de art. 36 alin. (1) din noul C. pen. potrivit căruia maximul special se poate majora cu 3 ani.
În cazul infracţiunii continuate verificarea incidenţei art. 6 din noul C. pen. se face într-o singură etapă, pedeapsa aplicată sub legea veche - 8 ani închisoare în cauza - urmând a fi redusă numai în măsura în care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea continuată, în speţă, 8 ani închisoare.
În aceste, condiţii, instanţa a apreciat că nu se impune admiterea sesizării formulată, urmând ca aceasta să fie respinsă ca nefondată, iar condamnatul să fie obligat la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul l.l.D., solicitând admiterea acesteia şi reducerea pedepsei de 8 ani aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (4) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la 5 ani închisoare, reprezentând maximul prevăzut de legea nouă în art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie de faţă este fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 6 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin contestaţia formulată, condamnatul I.I.D. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în sensul dispoziţiilor art. 6 C. pen., susţinând că infracţiunea prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (4) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) pentru care a fost condamnat la 8 ani închisoare,"are corespondent în noul C. pen. în art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., pentru care Iimitele de pedeapsa sunt cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 22 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-au recunoscut efectele sentinţei penale nr. 50 Hv 127/10v din 5 aprilie 2011 a Tribunalului de Land Wiener Neudstadt, definitivă prin decizia penală nr. 17 Bs 172/11k din 13 iulie 2011 a Curţii de Apel Viena şi s-a dispus transferarea condamnatului l.l.D. în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare într-un penitenciar din România. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 1 noiembrie 2010 la zi şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 8 ani închisoare.
Infracţiunea prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (4) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) pentru care contestatorul a fost condamnat la 8 ani închisoare, are corespondent în noul C. pen. în dispoziţiile art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi d)C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare.
Faţă de dispoziţiile art. 6 C. pen. care prevăd că atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până, la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim, pedeapsa aplicată condamnatului, de 8 ani închisoare, în baza legii vechi, urmează a fi redusă la maximul prevăzut de legea nouă în art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi d) respectiv la 5 ani închisoare.
În ce priveşte posibilitatea majorări icu 3.ani a maximului special prevăzut de legea nouă în bazaart. 36.alin. (1) C. pen., la care face referite instanţa de fond în motivarea hotărârii de respingere a sesizării, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.
În aplicarea corectă a dispoziţiilor legii penale mai favorabile în cauze definitiv judecate, privitor la orice instituţie a dreptului substanţial, incidentă în această fază, trebuie să se pornească de la specificul reglementării cuprinse în art. 6 C. pen.
.Astfel, prin expresia, „maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită" se înţelege pedeapsa prevăzută de lege, adică limita superioară menţionată în norma de incriminare nouă care prevede aceeaşi infracţiune, săvârşită sub imperiul legii penale vechi, şi cu privire la care există o hotărâre definitivă de condamnare, iar potrivit dispoziţiilor art. 187 C. pen., prin „pedeapsă prevăzută de lege" se înţelege pedeapsă prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma ei consumată, fără luarea în considerare acauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Forma continuată a infracţiunii, este conform legii noi, prevăzută de art. 36 alin. (1) C. pen., ca de altfel şi potrivit legii vechi prin art. 42 C. pen. (1969) o cauză de majorare facultativă.
Prin urmare, maximul special al pedepsei este cel menţionat în textul din legea nouă care incriminează fapta săvârşită, fără luarea în considerare a sporului facultativ.
De altfel, în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de.Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7 din 26: mai 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală..
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 C. pen., urmând a admite contestaţia formulată de condamnatul I.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 42/PI din 7 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va desfiinţa sentinţa penală contestată şi rejudecând:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. va admite sesizarea formulată de condamnatul I.I.D.
În baza art. 6 alin. (1) C. pen. va reduce pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului l.l.D. prin sentinţa penală nr. 22 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a),e), g) şi i) şi alin. (4) C. pen. (1969). cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (art. 228 - 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.) la 5 ani închisoare.
Se va anula MEPI emis în baza acestei hotărâri şi va dispune emiterea unui nou MEPI.
Se va deduce perioada executată de;la data de 01 noiembrie 2010 la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de condamnatul l.l.D. împotriva sentinţei penale nr. 42/PI din 07 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. admite sesizarea formulată de condamnatul l.l.D.
În baza art. 6 alin. (1) C. pen. reduce pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului l.l.D. prin sentinţa penală nr. 22 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (4) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (art. 228- 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art 35 C. pen.) la 5 ani închisoare.
Anulează MEPI emis în baza acestei hotărâri şi dispune emiterea unui nou MEPI.
Deduce perioada executată de la data de 01 noiembrie 2010 la zi.
Cheltuiehle judiciare avansate de stat rămânem sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1834/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1843/2014. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
