ICCJ. Decizia nr. 1974/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizie nr. 1974/2014

Dosar nr. 9099/118/2012

Şedinţa publică din 10 iunie 2014

Deliberând asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 168 din 15 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9099/118/2012 s-a admis solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor persoană juridică SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanta din infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi faţă de persoană fizică M.I. din infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, împreună cu art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

1. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 71¹ alin. (3) C. pen. în ref. la art. 53¹ alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatei SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanţa, cu sediul în com. Castelu, jud. Constanţa, înregistrată la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Cod unic de înregistrare, pedeapsa amenzii în cuantum de 60.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma neînregistrării, cu intenţie în tot în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în activitatea de comerţ în perioada ianuarie 2011 - mai 2012.

În baza art. 71² alin. (1) C. pen. rap. la art. 53/1 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatei SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanţa pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.

În baza art. 35 C. pen. cu aplic. disp. art. 71/2 alin. (1) C. pen. rap. la art. 53/1 alin. (3) lit. a) C. pen. a dispus dizolvarea persoanei juridice inculpate SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanţa.

În baza art. 479¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a dispus ca, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie de pe dispozitiv să se comunice, secţiei a Il-a civilă, a Tribunalului Constanţa pentru deschiderea procedurii aferente prezentelor dispoziţii şi de asemenea O.R.C. Constanţa pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare.

2. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.I., cu domiciliul în com. Cuza Vodă, jud. Constanţa, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma neînregistrării, cu intenţie în tot în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în activitatea de comerţ ce a fost efectiv exercitată în perioada ianuarie 2011-mai 2012 şi 2 ani interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii de 5 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar/fiscale, declararea fictivă/inexactă cu privire la sediul principal al societăţii pe care o administra în perioada ianuarie 2011-mai 2012 şi 2 ani interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii de 5 ani.

În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. pentru infracţiunea de folosire cu rea-credinţă în perioada ianuarie 2011-mai 2012 a creditului de care se bucura societatea în interesul propriu, cu însuşirea sumelor obţinute din activităţile efectuate dar neînregistrate, a fost condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. au fost contopite cele trei pedepsele şi s-a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii de 5 ani.

S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului M.I. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. rap. art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi administrator pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat incidenţa cazurilor de nedemnitate faţă de inculpatul M.I.

S-a dispus ca în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice O.N.R.C. o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, acesta urmând a face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.

A fost admisă acţiunea civilă.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 şi 1357 C. civ., art. 1382 C. civ. în ref. la art. 193 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanţa şi M.I.în solidar la plata către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa a sumei de 3.247.801 lei din care: impozit pe profit: 2.745.268 lei şi T.V.A. de plată 502.533 lei, la care se adaugă dobânzi impozit profit calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 358.253 lei şi dobânzi T.V.A. calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 64.659 lei şi penalităţi T.V.A., calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 75.380 lei, în total suma de 3.746.093 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data efectivă a plăţii debitului.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului pentru practician în insolvenţă B.M. în cuantum de 200 leL

În baza art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanţa şi M.I. în solidar la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.700 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 18 aprilie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a înaintat către S.P.T.M. - B.I.F. sesizarea din oficiu emisă pentru efectuarea de cercetări faţă de numitul M.I., administrator al SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005.

Prin adresele Constanţa a înaintat dosarul cu informaţiile referitoare la SC L.A. SRL, ocazie cu care s-a constatat că societatea a fost înfiinţată în luna ianuarie 2011, de către inculpatul M.I., având obiectul principal de activitate „Comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor", sediul fiind declarat în com. Castelu, jud. Constanţa.

Au mai fost înaintate: adeverinţa din 13 ianuarie 2011, privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social, emisă de A.F.P. a Municipiului Medgidia, contractul de locaţiune din 13 ianuarie 2011, încheiat între numitul C.F., în calitate de locator şi SC L.A. SRL, prin administrator M.I., în calitate de locatar, înregistrat la aceeaşi instituţie şi având ca obiect darea în locaţiune a unei camere şi a 20 mp din curtea imobilului situat la adresa mai sus menţionată.

După înaintarea adresei către Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa, prin adresa din 23 aprilie 2012, s-a transmis faptul că, în perioada ianuarie - decembrie 2011, inculpata societatea comercială SC L.A. SRL nu a fost autorizată să desfăşoare activităţi de colectare a deşeurilor industriale reciclabile de la persoane fizice, iar A.P.M. Constanţa, prin adresa din 23 aprilie 2012, a comunicat că societatea deţine A.P.M. din 12 aprilie 2011, emisă numai pentru desfăşurarea activităţii de comerţ cu ridicata şi colectare deşeuri şi resturi metalice feroase şi neferoase de la persoane fizice, fără valorificare (cu condiţia obţinerii autorizaţiei de colectare emisă de Instituţia Prefectului Constanţa).

Pentru identificarea documentelor depuse de societate cu privire la activitatea desfăşurată, s-a înaintat adresă către A.F.P. a Municipiului Medgidia, care, prin adresa din 27 aprilie 2012, a comunicat că societatea nu figurează cu declaraţii depuse în cursul anului 2011, nu are bilanţ contabil depus pe anul 2011 şi are cont deschis la SC R.B. SA.

În acest sens, a fost transmisă adresă către această instituţie bancară, care, prin adresa de răspuns din 08 mai 2012, a pus la dispoziţie documentele în baza cărora a fost deschis contul bancar, precum şi rulajul acestuia.

Din fişa cu specimene de semnături pentru persoane juridice/persoane fizice autorizate, s-a constatat că pentru SC L.A. SRL a depus specimen de semnătură „persoana autorizată" M.I.

Urmare analizării raportului de activitate cont pentru perioada 05 ianuarie 2011 - 03 mai 2012, a reieşit faptul că retragerile de numerar din contul societăţii au fost efectuate exclusiv de inculpatul M.I.

Pentru a se stabili modul de reţinere şi virare a contribuţiei datorată Fondului pentru mediu, s-a înaintat adresă către A.F.M., care, prin răspunsul din 08 iunie 2012 a solicitat documente cu privire la activitatea societăţii, acestea fiind puse la dispoziţie de către organul de cercetare penală, dar fără a mai primi un răspuns oficial în acest sens până la date emiterii rechizitoriului.

În vederea stabilirii modului de evidenţiere în actele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale desfăşurate în perioada 2011 - 2012, s-a înaintat (în faza urmăririi penale) adresă către A.N.A.F.- A.I.F. Constanţa pentru a efectua o inspecţie fiscală în baza documentelor contabile ridicate de la beneficiarii identificaţi în rulajul de cont.

Cu această ocazie, prin adresa din 25 iulie 2012, S.I.F. 5 - Constanţa a înaintat procesul-verbal din 23 iulie 2012, din cuprinsul căruia au rezultat existenţa unor datorii către bugetul de stat, ca urmare a omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în sumă totală de 3.247.801 lei, din care impozit pe profit - 2.745.268 lei şi T.V.A. de plată - 502.533 lei.

Cu privire la existenţa sediului social al inculpatei SC L.A. SRL, lucrătorii de poliţie s-au deplasat în com. Castelu, jud. Constanţa, unde nu au putut lua legătura proprietarul imobilului, numitul C.E., acesta fiind plecat în Germania din luna februarie 2012.

Totuşi, a fost identificat numitul I.S., persoană ce locuieşte în imediata vecinătate a imobilului mai sus-menţionat, care a declarat verbal că C.E. este fratele său, precum şi că la această adresă nu a funcţionat niciodată vreun centru de colectare a deşeurilor feroase sau neferoase.

S-a apreciata că această situaţie de fapt poate conduce la ideea aspectului nereal al sediului declarat, precum şi consecinţa imposibilităţii unor verificări pertinente şi serioase care să poată fi făcute de organele de control fiscal din cauza menţionată, ceea ce este incriminat în dispoziţiile Legii nr. 241/2005.

Cu ocazia audierii, martorii M.E., director la SC Q.R. SRL Constanţa şi C.D., fost administrator al SC R.M.C. SRL Constanţa (din faza urmăririi penale) au declarat că au încheiat şi semnat contracte de vânzare-cumpărare deşeuri metalice cu SC L.A. SRL Castelu, din partea acestei societăţi, contractele fiind semnate de inculpatul M.I., fapt pe care acesta nu 1-a negat în declaraţiile date în faza urmăririi penale, atitudine menţinută şi cu ocazia judecării cauzei.

Audiat în faza urmăririi penale, inculpatul M.I., administrator al SC L.A. SRL a declarat că, în luna ianuarie 2011, din cauza problemelor financiare, a hotărât să înfiinţeze societatea, sens în care a încheiat un contract de locaţiune cu numitul C.F. pentru declararea sediului social.

Pentru desfăşurarea activităţii, a achiziţionat carnete de avize de însoţire a mărfii şi facturi fiscale, care erau completate, la indicaţiile sale, de către diferiţi conducători auto de pe mijloacele de transport fier vechi.

Deşeurile metalice erau achiziţionate de la diferite persoane fizice.

Referitor la evidenţa contabilă a societăţii, precum şi la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, acesta a declarat că nu a ştiut nimic despre aceste obligaţii şi nu a depus declaraţii la Mediu sau A.N.A.F şi, implicit, nu a efectuat plăţi către aceste instituţii.

Sumele de bani rezultate din operaţiunile comerciale desfăşurate au fost folosite în interes personal de inculpat, deşi confuzia dintre banii societăţii şi cei proprii este ilegală şi incriminată penal.

S-a reţinut că nu poate fi primită apărarea formulată de inculpatul M.I. în faza urmăririi penale, în sensul că nu a cunoscut legea, deoarece, pe de o parte, necunoaşterea legii penale nu este o scuză şi nici o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar, faptic, modul de acţiune al inculpatului, pe parcursul unei perioade de peste 1 an, din ianuarie 2011 până în mai 2012, trădează intenţia de a se sustrage de la verificările fiscală, altfel neexplicându-se obţinerea unui sediu total fictiv, în modul expus mai sus, la care nu a funcţionat în realitate niciodată.

Totodată, s-a precizat că este de notorietate, fie şi pentru o persoană care nu are pregătire de specialitate, dar are studii primare, că desfăşurarea oricărei activităţi comerciale (din care inculpatul a obţinut importante beneficii financiare), cu excepţiile stabilite expres de lege, este supusă impozitării statului român.

În situaţia necunoaşterii în amănunt a acestor reglementări financiare, inculpatul M.I. ar fi trebuit să apeleze la serviciile unor persoane specializate, cum ar fi un contabil, un economist. Instanţa de fond a mai reţinut că pasivitatea inculpatului în acest sens îi este imputabilă şi are consecinţe penale.

Tribunalul a constatat că situaţia de fapt expusă este dovedită nu doar de declaraţiie inculpatului M.I. (atât cea din faza urmăririi penale, cât şi cea din cursul judecăţii) care a recunoscut în totalitate învinuirile ce i s-au adus, dar şi de toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: adresa emisă de A.N.A.F.- Structura de Inspecţie Fiscală, procesul-verbal de verificări efectuate la sediul societăţii; documente şi înscrisuri emise de SC L.A. SRL; facturi emise către beneficiarii mărfurilor, extrasele de cont şi chitanţele; declaraţiile martorilor M.E. şi C.D., din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăţia inculpatului M.I. şi a inculpatului persoană juridică SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de care sunt acuzaţi, cu reţinerea si a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În drept, fapta inculpaţilor SC L.A. SRL şi M.I. - administratorul acestei societăţi, care nu au înregistrat în perioada ianuarie 2011 - mai 2012, în tot, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în activitatea de comerţ ce a fost efectiv exercitată, ocazie cu care au creat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.247.801 lei din care impozit pe profit - 2.745.268 lei si T.V.A. de plată -502.533 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în forma prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea şi a art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpatul M.I.

Fapta inculpatului M.I., comisă în aceeaşi perioadă/ocazie, de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar/fiscale (declararea fictivă/inexactă cu privire la sediul principal al societăţii pe care o administra), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în forma art. art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 13 C. pen.

Faptele inculpatului M.I., comise în aceeaşi perioadă/ocazie, de a folosi, cu rea-credinţă, creditul de care se bucură societatea, în folosul lui propriu, însuşindu-şi sumele obţinute din activităţile efectuate dar neînregistrate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cu reţinerea disp. art. 33 lit. a) şi b) C. pen.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.I., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, de art. 9 alin. (1) lit. f) şi b şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, de dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., inculpatul beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile faţă de care s-a dispus condamnarea sa, gradul pericol social care rezultă din modalitatea concretă de comitere a faptelor de către inculpat care, cu ştiinţă, în perioada ianuarie 2011 - mai 2012 a săvârşit infracţiunile aşa cum au fost descrise anterior, de valoarea ridicată a prejudiciului adus bugetului statului, peste 800.000 de euro, dar şi de aspectul că inculpatul a recunoscut în totalitate învinuirea ce i s-a adus şi nu are antecedente penale.

Asupra laturii civile a cauzei instanţa de fond a reţinut următoarele:

Statul Român prin A.N.A.P. prin D.G.F.P. Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.247.801 lei din care: impozit pe profit: 2.745.268 lei şi T.V.A. de plată 502.533 lei, la cere se adaugă dobânzi impozit profit calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 358.253 lei şi dobânzi T.V.A. calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 64.659 lei şi penalităţi T.V.A., calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 75.380 lei, m total suma de 3.746.093 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data efectivă a plăţii debitului.

Pe lângă documentele justificative aflate la dosarul de urmărire penală, cu ocazia judecării cauzei s-a admis solicitarea inculpatului M.I. şi s-a efectuat un raport de expertiză contabilă judiciară, care a stabilit aceleaşi sume cu cele solicitate de partea civilă, sume pe care inculpatul nu le-a contestat.

Conform art. 1349 alin. (1) C. civ.: „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane şi alin. (2) arată că: „ Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral".

Art. 1357 C. civ. arată că: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare" şi alin. (2) arată că: "Autorul prejudiciului răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă".

Art. 13 82 C. civ. prevede: "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat".

Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale: prejudiciu cert, nerecuperat, cauzat de fapta ilicită (infracţiunea), legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia inculpaţilor, au fost admise pretenţiile civile aşa cum au fost formulate şi dovedite.

Cu privire la suma de 1.000 lei achitată de inculpat în contul Fondului de mediu, instanţa de apel a reţinut că intenţia inculpatului a fost ca această plată să reprezinte o parte din valoarea prejudiciului, întrucât la acel moment procesual A.N.A.F. a refuzat încasarea vreunei sume de bani, nefiind emisă o hotărâre judecătorească definitivă, însă această sumă nu poate reprezenta plata unei părţi a prejudiciului cauzat, deoarece nu a fost plătită părţii civile, ci unui terţ, iar inculpatul nu a făcut dovada refuzului pe primire a plăţii parţiale din partea A.N.A.F.-D.G.F.P. Constanţa. Astfel, s-a apreciat că această acţiune a inculpatului reprezintă doar o plată voluntară către Fondul de mediu.

Împotriva sentinţei penale nr. 168 din 15 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9099/118/2012 a declarat apel inculpatul M.I., care în cadrul dezbaterilor a solicitat reducerea pedepselor şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în raport de conduita sinceră şi datele personale. în termenul de amânare a pronunţării inculpatul, prin apărătorul ales angajat după dezbateri, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, reducerea pedepselor la limita de 3 ani închisoare şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Cu toate că aceste critici nu au făcut obiectul dezbaterilor în condiţii de contradictorialitate, pentru a respecta dreptul la apărare al inculpatului, Curtea de Apel a precizat că va răspunde şi acestor critici ale inculpatului, ce au fost dezvoltate în cuprinsul concluziilor scrise, fără a afecta dreptul la apărare al celorlalte părţi, întrucât se menţine hotărârea primei instanţe.

Prin Decizia penală nr. 122/P din 08 octombrie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.I., împotriva sentinţei penale nr. 168 din 15 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9099/118/2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.I. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat D.R.C. să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., instanţa deprim control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpatul M.I. este nefondat.

Astfel, a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului M.I., fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare. De altfel, inculpatul M.I. a recunoscut în faţa primei instanţe comiterea faptelor, solicitând aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speţa prezentă oferă elemente suficiente pentru stabilirea stării de fapt şi a vinovăţiei inculpatului.

Sub aspectul stării de fapt s-a constatat că inculpatul M.I. a deţinut calitatea de administrator şi asociat unic al SC L.A. SRL Castelu, începând cu data de 18 ianuarie 2011, astfel cum rezultă din relaţiile date de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În această calitate, inculpatul a desfăşurat diverse operaţiuni comerciale, în sensul că a vândut mai multe produse, în baza unor facturi fiscale, enumerate în anexa la procesul verbal încheiat la data de 23 iulie 2012 de S.A.F. - A.I.F. Constanţa, în care s-a consemnat rezultatul inspecţiei fiscale efectuate la SC L.A. SRL Castelu. De asemenea, s-a constatat că raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de judecată confirmă concluziile raportului de inspecţie fiscală. Totodată, s-a reţinut că în dosarul de urmărire penală se regăsesc facturile şi avizele de însoţire a mărfii care atestă efectuarea operaţiunilor comerciale, pe care inculpatul, în calitate de administrator, avea obligaţia de a le înregistra în contabilitate.

Curtea de apel a reţinut că SC L.A. SRL Castelu a emis cele 259 facturi prin care a vândut diverse produse, cum ar fi cereale, deşeuri feroase şi neferoase, materiale de construcţii, către mai multe societăţi comerciale, dar aceste operaţiuni comerciale nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii. Inculpatul a recunoscut că a întocmit aceste facturi în mod direct sau a dat dispoziţie să fie întocmite facturile fiscale, nu a ţinut evidenţa contabilă a societăţii şi nu a plătit obligaţiile fiscale către stat.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 „societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi", iar conform art. 10 alin. (1) din lege „răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective". În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa de apel a apreciat că inculpatul era responsabil pentru organizarea contabilităţii societăţii, dar modul în care a acţionat acesta, în condiţii de totală clandestinitate, arată că scopul acestui era de a nu înregistra operaţiunile comerciale în contabilitate, pentru a evita plata obligaţiilor fiscale către stat. Astfel, inculpatul nu poate invoca necunoaşterea dispoziţiilor legale, apărarea sa tinzând la invocarea unei erori de drept, care în materie penală nu este de natură a constitui o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, conform art. 51 alin. (4) C. pen.

Curtea de Apel a mai reţinut că raportul de inspecţia fiscală, dar şi raportul de expertiză contabilă confirmă că pentru operaţiunile comerciale identificate pe baza facturilor fiscale ca fiind efectuate de SC L.A. SRL Castelu, societatea datorează impozit pe profit în cuantum de 2.745.268 lei şi T.V.A. în cuantum de 502.533 lei. S-a menţionat că obligaţiile fiscale ale societăţii au fost stabilite prin estimare, conform procedurii aprobată prin Ordinul nr. 364/2009 al preşedintelui A.N.A.F., luându-se în calcul valorile înscrise în facturile fiscale, iar pentru eventualele cheltuieli nu s-a făcut o estimare, întrucât nu au fost prezentate documente justificative.

În condiţiile în care nu sunt minime date că au fost făcute cheltuieli de către SC L.A. SRL Castelu pentru bunurile pe care ulterior le-a vândut prin cele 259 facturi, instanţa de apel a apreciat că în mod corect la stabilirea prejudiciului nu au fost luate în calcul eventuale cheltuieli făcute de SC L.A. SRL Castelu, în condiţiile în care nu se cunoaşte dacă societatea a efectuat în mod real vreo cheltuială licită pentru obţinerea bunurilor, critica inculpatului sub acest aspect fiind neîntemeiată.

De asemenea, conform art. 156 din C. fisc., SC L.A. SRL Castelu datora T.V.A. pentru toate operaţiunile comerciale efectuate, nefiind întemeiată susţinerea inculpatului că nu ar datora taxa pe valoarea adăugată. De altfel, inculpatul nu a indicat un text de lege care ar fi scutit societatea de plata acestei taxe.

În consecinţă, Curtea de Apel a constatat că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă cu certitudine săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, inclusiv din perspectiva urmărilor faptei inculpatului, care a determinat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 3.247.801 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. aferent vânzărilor efectuate de SC L.A. SRL Castelu.

De asemenea, s-a reţinut că probele administrate confirmă şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care inculpatul a declarat la înregistrarea societăţii că sediul acesteia se află în com. Castelu, jud. Constanţa, dar din declaraţia martorului Ismail Sadîc, fratele proprietarului imobilului unde a fost declarat sediul societăţii, la această adresa nu a funcţionat vreodată sediul unei societăţi comerciale. De altfel, şi din declaraţia inculpatului din faza de urmărire penală rezultă că nu a desfăşurat activitatea în sediul declarat, ci avea o activitate „ambulantă", iar acesta nu a contestat acuzaţia nici în apel.

Drept urmare, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului M.I. pentru infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 nu a fost contestată de inculpat, care a recunoscut că a folosit în interes personal sumele de bani încasate de SC L.A. SRL Castelu, din vânzarea bunurilor şi serviciilor menţionate în cele 259 facturi.

Inculpatul a invocat necesitatea efectuării unei noi expertize contabile, însă cauza a fost soluţionată conform procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, care nu permite decât administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere, astfel că proba solicitată de inculpat nu este admisibilă în actuala procedură. Curtea de apel a reţinut că inculpatul şi-a însuşit mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi a solicitat să fie judecat în baza acestor mijloace de probă, iar prima instanţă i-a admis întemeiat cererea de aplicare a procedurii simplificate de judecată, în condiţiile în care probele administrate în faza de urmărire penală confirmă cu certitudine că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat.

Modificarea poziţiei procesuale a inculpatului echivalează cu intenţia acestuia de a renunţa la procedura prev. de art. 320¹ C. proc. pen., însă dispoziţiile procedurale nu permit renunţarea la aplicarea acestei proceduri simplificate, odată ce a fost exprimat consimţământul inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, iar instanţa a admis cererea inculpatului. In ipotezele în care legiuitorul a acceptat posibilitatea revenirii asupra unei manifestări de voinţă cu efecte în plan procesul, a prevăzut explicit această posibilitate, cum este cazul retragerii plângerii prealabile, a căilor de atac, revenirea asupra renunţării la apel. De altfel, a accepta posibilitatea revenirii unilaterale a inculpatului asupra solicitării de a fi judecat în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen. este de natură a încuraja abuzul de drept.

Ca atare, Curtea de Apel a reţinut că, fiind îndeplinite condiţiile pentru ca inculpatul să fie judecat potrivit procedurii simplificate, inclusiv sub aspectul administrării mijloacelor de probă necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele, nu mai pot fi administrate alte mijloace de probă, aşa cum a solicitat inculpatul, în raport de dispoziţiile art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen. şi nici nu sunt motive pentru ca instanţa de control să considere inaplicabile dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Totodată, s-a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect încadrarea juridică a infracţiunilor comise de inculpat.

În cauză sunt incidente dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care prejudiciul produs prin faptele inculpatului depăşeşte 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.

Prejudiciul total creat prin faptele inculpatului este în valoare de 3.247.801 lei, care înseamnă o valoare peste suma de 500.000 euro, ceea de face incidenţă varianta agravată prev. de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Apărarea inculpatului are în vedere diminuarea prejudiciului prin luarea în calcul a unei valori minimale pe care SC L.A. SRL Castelu să o fi făcut pentru achiziţionarea bunurilor pe care ulterior le-a înstrăinat prin cele 259 de facturi, dar, aşa cum s-a arătat, nu sunt motive pentru a lua în calcul eventuale cheltuieli pe care societatea să le fi făcut cu respectivele bunuri.

Curtea de apel a apreciat ca neîntemeiată şi solicitarea de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 într-o singură infracţiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), f) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, a constatat că alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 se impune a fi reţinut pentru argumentele deja arătate, iar reţinerea în concurs real al celor două infracţiuni este justificată prin aceea că legiuitorul reglementează în art. 9 variante de tip ale aceleaşi infracţiuni, iar nu modalităţi diferite de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 9 alin. (1) lit. b), f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

Instanţa de apel a reţinut că, în reglementarea legiuitorului român, norma incriminatoare prin care se sancţionează o faptă socialmente periculoasă cuprinde condiţiile pe care trebuie să de îndeplinească un act de conduită pentru a constitui o infracţiune. Conceptul stabilit prin norma incriminatoare de bază constituie forma tipică a infracţiunii, de la care legiuitorul poate să prevadă anumite variante care exprimă un grad de pericol social generic mai ridicat sau mai scăzut. Aceste variante pot fi agravate, atenuate sau calificate. Variantele agravate sau atenuante se deosebesc de forma tipică prin anumite împrejurări care se adaugă conţinutului simplu al infracţiunii, vădind un pericol social mai crescut sau mai scăzut la infracţiunii.

Din punct de vedere al tehnicii legislative, forma tipică a infracţiunii şi variantele agravate sau atenuate sunt reglementate în cuprinsul aceluiaşi articol, spre deosebire de variantele calificate care sunt incriminate în articole de lege distincte (cum ar fi furtul calificat, omorul calificat, distrugerea calificată).

Variantele agravate sau atenuate pot fi diferenţiate de forma tipică prin locul sau mijloacele de comitere a faptei, calitatea subiectului pasiv sau activ al infracţiunii, obiectul material al infracţiunii etc.

Cu caracter de excepţie, în cuprinsul aceluiaşi articol sunt incriminate două sau mai multe fapte diferite, fiecare cu propriul conţinut juridic, exemplul tipic fiind infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă. In această ipoteză, variantele de tip al infracţiunii pot face obiectul unui concurs de infracţiuni, întrucât fiecare faptă are o existenţă autonomă.

În accepţiunea Curţii de apel, această ipoteză este incidenţă şi în cazul de faţă, când faptele reglementate la lit. b) şi f) ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2995 constituie variante de tip ale infracţiunii, condiţii în care acestea au o existenţă autonomă şi dau naştere unui concurs de infracţiuni.

Această opinie este susţinută de modalitatea de reglementare a acestor infracţiuni, de tehnica legislativă folosită, dar şi de reglementarea de ansamblu C. pen. a variantelor agravate sau atenuate, pe de o parte, respectiv a variantelor de tip, pe de altă parte.

Infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 au un conţinut juridic diferit, ceea ce le asemănă fiind subiectul infracţiunii, latura subiectivă a infracţiunii, dar aceste asemănări sunt minime în comparaţie cu deosebirile evidenţiate de obiectul juridic şi, mai ales, latura obiectivă, de aceea instanţa de apel a apreciat această reglementare ca specifică reglementării variantelor de tip ale infracţiunii, întrucât există diferenţe esenţiale din punct de vedere al conţinutului constitutiv al infracţiunii.

Curtea de apel a mai avut în vedere că, în chiar cuprinsul art. 9 din Legea nr. 241/2005 se face trimitere la împrejurarea că faptele descrise la lit. a)-f) constituie infracţiuni de evaziune fiscală, deci legiuitorul a exprimat suficient de clar că suntem în prezenta săvârşirii unui concurs de infracţiuni, în ipoteza comiterii mai multor fapte dintre cele enumerate în art. 9 alin. (1) din legea nr. 241/2005.

În consecinţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că suntem în prezenţa unui concurs real de infracţiuni, cum corect a reţinut şi prima instanţă, astfel încât şi această critică a inculpatului a fost considerată neîntemeiată.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de apel a constatat că prima instanţa a dat o corectă eficienţă criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., în raport de circumstanţele reale de comitere a faptei, care imprimă un grad ridicat de pericol social al faptei comise, dar şi datelor personale şi conduitei procesuale ale inculpatului.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Mai trebuie avut în vedere că pedeapsa are în principal scopul prevenirii de infracţiuni, potrivit art. 52 C. pen., care însă nu se formează exclusiv pe baza caracterului puternic represiv al sancţiunii penale.

Scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, atât din punct de vedere al prevenţiei speciale, cât şi a prevenţiei generale, se realizează prin intermediul funcţiilor pedepsei, care are un caracter de constrângere, de reeducare, de exemplaritate şi de eliminare, pedeapsă care însă trebuie adaptată faptei şi persoanei făptuitorului.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că faptele inculpatului sunt suficient de grave pentru a justifica aplicarea pedepselor de câte 5 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, care reprezintă valori apropiate de minimele special prevăzute de legiuitor pentru cele trei infracţiuni comise de inculpat, astfel că prima instanţă a manifestat suficientă clemenţă faţă de inculpat, care a derulat activitatea infracţională pe parcursul a peste 1 an de zile, timp în care a efectuat numeroase operaţiuni comerciale pe care nu le-a înregistrat în contabilitate, prejudiciind bugetul de stat cu o sumă importantă. Totodată folosind în beneficiul propriu sumele de bani aparţinând SC L.A. SRL Castelu, inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională până la momentul depistării sale, astfel că se constată o perseverenţă infracţională crescută a inculpatului, care a constituit societatea comercială tocmai în scopul obţinerii ilicite de venituri, corelativ cu prejudicierea bugetului de stat.

Drept urmare, ţinând seama de modalitatea de comitere a faptelor, de numărul acestora, de perioada infracţională, de scopul urmărit de inculpat - obţinerea de beneficii materiale, de forma de vinovăţie - intenţie directă, de urmările negative produse, faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, care impune o sancţionare proporţională gravităţii acestor fapte.

Din perspectiva persoanei inculpatului s-a constatat că inculpatul M.I. are studii primare, nu este căsătorit, nu are un loc de muncă, nu are antecedente penale, având în aparenţa un mod de viaţă comun, dar care în realitate s-a implicat într-o bogată activitatea infracţională, posibil în conexiune şi cu alte persoane, specializate în infracţiuni de natură financiară şi fiscală.

În considerarea modului în care a acţionat inculpatul, a gravităţii faptelor comise, reliefată în special de prejudiciul mare produs, Curtea de Apel a considerat că nu sunt date care să justifice reţinerea unei circumstanţe atenuante judiciare, în condiţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. De asemenea, inculpatul nu a contribuit nici măcar în parte la acoperirea prejudiciului cauzat, de aceea nu ar putea fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară în baza art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. Atitudinea sinceră a inculpatului se valorifică suficient în cadrul procedurii prev. de 320 C. proc. pen., prin stabilirea unei pedepse în limite speciale reduse cu o treime şi aplicarea în concret a unei pedepse raportate la limitele reduse. Ca atare, conduitei sincere nu i se poate acorda un dublu caracter atenuant, pentru a constitui un argument în reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi stabilirea unor pedepse sub minimul special.

Din examinarea circumstanţelor reale de comitere a faptelor, a urmărilor produse, precum şi a persoanei inculpatului, ţinând seama şi de necesitatea aplicării unor pedepse care să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, mai ales în actualul context economico-social caracterizat printr-o recrudescenţă a fenomenului evazionist în domeniul fiscal, Curtea de apel a apreciat că se impune menţinerea pedepselor stabilite de prima instanţă inculpatului M.I., al căror cuantum este de natură să asigure realizarea prevenţiei generale şi speciale.

Stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, nu este posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, întrucât dispoziţiile art. 86¹ alin. (2) C. pen. limitează aplicabilitatea acestei modalităţi de individualizare a executării pedepsei la pedepsele rezultante de cel mult 3 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă stabilită inculpatului este mai mare de 2 ani închisoare.

Sub aspectul modalităţii de soluţionarea a acţiunii civile, Curtea de apel a constatat că debitul principal datorat de inculpat se constituie din echivalentul impozitului pe profit şi al T.V.A. -ului, aferente operaţiunilor comerciale efectuate de inculpat şi neînregistrate în contabilitate, suma totală fiind de 3.247.801 lei, cum corect a stabilit prima instanţă, pe baza raportului de inspecţie fiscală şi raportului de expertiză contabilă. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul datorează şi dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente debitului principal, independent de vreo formalitate pe care partea civilă ar trebui să o efectueze ori de necesitatea pornirii unei executări împotriva inculpatului sau a SC L.A. SRL Castelu.

În conformitate cu art. 119 alin. (1) C. proc. fisc. „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere" astfel că, în raport de această dispoziţie legală, inculpatul nu poate invoca o condiţionare a plăţii obligaţiilor fiscale accesorii de notificarea, punerea în întârziere sau declanşarea unei executări silite. Obligaţiile accesorii se datorează de drept, ca efect al neplăţii la termen al obligaţiilor fiscale principale, iar inculpatul trebuia să plătească trimestrial impozitul pe profit şi T.V.A., obligaţie pe care inculpatul nu a îndeplinit-o, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 119 alin. (1) C. proc. fisc.

Astfel, instanţa de apel a constatat că, în ansamblu, criticile inculpatului nu sunt întemeiate şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

Împotriva Deciziei penale 122/P din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul M.I.

La data de 13 martie 2014, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul M.I., avocat M.V., a depus motivele de recurs, invocând dispoziţiile art. 385 pct. 14 şi 17 C. proc. pen. A arătat că prin hotărârile atacate s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare a pedepselor. De asemenea, a solicitat aplicarea art. 5 din noul C. pen.

La data de 03 aprilie 2014, apărătorul ales al inculpatului M.I., avocat N.A.V., a depus motive de recurs, solicitând, în esenţă:

- trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu obligarea instanţei să administreze probele propuse în apărare de către inculpat, respectiv experiza contabilă şi acte în circumstanţiere;-

 schimbarea încadrării juridice din fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de acuzare, în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu înlăturarea agravantei prev. de alin. (3);

- schimbarea încadrării juridicie cu reţinerea unei singure infracţiuni, respectiv cea prevăzută de art. 9 lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005;

- reducerea cuantumului pedepsei până la limita aplicării art. 86¹ C. pen., întrucât limitele de pedeapsă în urma reţinerii art. 320¹ C. proc. pen. sunt de la 3 ani şi 3 luni la 7 ani şi 3 luni, iar instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată către limita maximă, fără a valorifica şi circumstanţele personale ale inculpatului: lipsa antecedentelor penale, colaborarea cu organele de cercetare penală, poziţia sinceră a inculpatului, de recunoaştere şi regret.

Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:

În cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou Cod de procedură penală.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate (8 octombrie 2013), se constată că, în speţă, sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte subliniază că Legea nr. 2/2013 a impus restricţii severe în ceea ce priveşte posibilitatea atacării pe calea recursului a hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel, limitând totodată posibilitatea instanţei de recurs de a examina cauza sub aspectul situaţiei de fapt şi a chestiunilor de apreciere, aşa încât caracterul devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept.

Drept urmare, instanţa de recurs nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi de cea apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor atacate, din perspectiva procedurii desfăşurată la prima instanţă şi în apel.

Examinând cauza din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi având în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive, în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, înalta Curte constată, după compararea prevederilor din ambele Coduri şi din legile speciale în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în cauză şi evaluarea finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, că, în speţa dedusă judecăţii, mai favorabilă este legea penală anterioară, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul M.I.

Astfel, se observă că Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data soluţionării recursului prevede limite de pedeapsă mai mari decât cele reglementate la data săvârşirii faptelor (art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), precum şi art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 anterior modificării prin Legea nr. 50/2013 - pedeapsa de la 5 ani la 11 ani închisoare; art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), precum şi art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificat prin Legea nr. 50/2013 - pedeapsa de la 9 ani la 15 ani închisoare), iar minimul special pentru infracţiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat de Legea nr. 187/2012, fiind redus de la 1 an la 6 luni închisoare (maximul special a rămas acelaşi, de 3 ani închisoare). Însă, pentru concursul de infracţiuni, noul C. pen. instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 3 9 C. pen.), de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, motiv pentru care, în situaţia în care, în cauză, faptele inculpatului ar fi reîncadrate în noile texte de incriminare, iar pedepsele adaptate în raport cu limitele prevăzute de acestea, prin valorificarea aceloraşi criterii de individualizare, s-ar ajunge, ca efect al aplicării dispoziţiilor privind tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni, la câte o pedeapsă rezultantă ce ar depăşi cuantumul sancţiunilor penale stabilite prin hotărârea primei instanţe, în temeiul legii penale anterioare.

În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de inculpat, se observă că acestea nu au fost depuse la dosar în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată (18 martie 2014), drept urmare, Înalta Curte va avea în vedere doar cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, respectiv art. 385⁹ pct. 1, 3-6, 13 şi 14 C. proc. pen. (dispoziţiile art. 385⁹ pct. 5 şi 14 C. proc. pen. au fost invocate şi de inculpat în motivele depuse). Instanţa de recurs nu poate analiza critica încadrată în dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., acest caz de casare neputând fi luat în considerare din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Cazul prev. de art. 385 pct. 5 C. proc. pen., stabileşte că hotărârile sunt supuse casării când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie potrivit legii.

Inculpatul a susţinut, atât în motivele de recurs, cât şi în faţa Înaltei Curţi, că judecata apelului a avut loc fără participarea sa, întrucât nu a avut cunoştinţă despre acel termen.

Din analiza actelor dosarului (încheierea de şedinţă din 27 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9099/118/2012 al Curţii de Apel Constanţa), se observă că inculpatul s-a prezentat la termenul din 27 iunie 2013 (primul termen de judecată), când a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ales. Instanţa de apel a încuviinţat cererea formuată, a amânat cauza şi a acordat un nou termen de judecată la data de 26 septembrie 2013, inculpatul M.I. primind termen în cunoştinţă.

Potrivit art. 291 alin. (3) C. proc. pen. partea prezentă personal la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul din aceste termene, cu excepţia situaţiilor în care prezenţa acesteia este obligatorie potrivit legii.

Or, în cauză, prezenţa inculpatului nu era obligatorie, acesta neaflându-se în situaţia reglementată de art. 375 C. proc. pen.

Astfel, contrar celor susţinute de recurent, se constată că acesta avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, însă a înţeles să nu participe la judecata apelului şi să nu îşi angajeze un avocat până la termenul din 26 septembrie 2013.

Totodată, Înalta Curte observă că, la termenul la care s-a judecat apelul, pentru apărarea intereselor inculpatului s-a prezentat un apărător desemnat din oficiu, întrucât potrivit art. 171 alin. (3) C. proc. pen., asistenţa juridică era obligatorie, iar inculpatul nu şi-a angajat un avocat.

Faţă de cele anterior expuse, se constată că motivul de nelegalitate invocat de recurentul inculpat, circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 5 C. proc. pen., este nefondat.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., se referă la situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Sub acest aspect, se observă că atât pedepsele de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, 5 (cinci) ani închisoare pentru comiterea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cât şi pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare aplicată potrivit art. 33 lit. a) şi b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. sunt sancţiuni legale, stabilite în limitele prevăzute de lege, corespunzător normei de incriminare şi sancţionare, cu respectarea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., precum şi cu respectarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni (prev. de art. 33 lit. a) şi b) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.).

Înalta Curte constată că reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti, individualizarea pedepsei şi a modului de executare sunt chestiuni de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel. Acestea nu se încadrează în categoria aspectelor de drept, ci implică reanalizarea elementelor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii, operaţiuni care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi nu pot fi supuse examenului instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului privind schimbarea încadrării juridice, înalta Curte reţine că acestea se circumscriu cazului de casare prevăzut de art 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. care, prin modificarea adusă articolului 385⁹ C. proc. pen. de Legea nr. 2/2013, ce a abrogat unele din cazurile de casare care vizau aspecte de legalitate (inclusiv pct. 17 - care se referea la situaţia în care faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică), a devenit sediu comun pentru toate aspectele ce vizează nerespectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute expres la celelalte puncte ale art. 385⁹ C. proc. pen.

Înalta Curte nu are însă posibilitatea de a examina aceste critici, întrucât recursul nu a fost motivat în termen, iar cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. (ce reglementează situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii) nu poate fi avut în vedere din oficiu.

Faţă de cele reţinute şi neidentificând niciuna din situaţiile încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 122/P din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1973/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1975/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1791/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 1971/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Proxenetismul (art. 329 C.p.), traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12), traficul de ICCJ. Decizia nr. 1973/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1975/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 213/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs