ICCJ. Decizia nr. 1975/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1975/2014
Dosar nr. 1033/121/2012
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247 din 03 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi, inculpatul S.I. a fost condamnat la:
- pedeapsa principală de 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară ainterzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul S.I. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, sporită la 2 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza. a II-a şi lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În conformitate cu disp. art. 14, coroborat cu art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.I. la plata sumei de 180.453 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F.-D.G.F.P. Galaţi.
S-a menţinut sechestrul asigurător dispus asupra imobilului casă de locuit în suprafaţă de 143 mp, înscrisă la rol fiscal nr. 403290 în evidenţele Primăriei Lieşti - jud. Galaţi precum şi asupra autoturismului, măsură asiguratorie dispusă prin Ordonanţa nr. 1270/P/2011 din 11 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.I. la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de 600 lei.
S-a dispus comunicarea prezentei soluţii, după rămânerea definitivă, la O.R.C. Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 936/P/2009 din 07 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.I. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, prin rechizitoriul mai sus menţionat, că inculpatul S.I. s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat în sumă totală de 127.895 lei (impozit pe profit şi T.V.A.) prin ascunderea mai multor operaţiuni comerciale generatoare de venituri efectuate în perioada iunie 2003 - martie 2007, în numele şi pe seama SC F. SRL Lieşti, societate care fusese radiată din anul 2002, folosind formulare de facturi fiscale care aparţineau altei societăţi comerciale.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa a reţinut aceeaşi situaţie faptică potrivit căreia:
La data de 10 martie 1995, învinuita S.M. (concubina inculpatului S.I.) a înfiinţat SC F. SRL Lieşti, jud. Galaţi, cu sediul în satul Lieşti, com.- Lieşti, jud. Galaţi înmatriculată la O.R.C. sub nr. J17/1407/1995 şi având cod unic de înregistrare. Încă de la început, învinuita a dobândit calitatea de asociat unic fondator şi a îndeplinit funcţia de administrator.
Prin Încheierea nr. 1834 din 26 martie 2002 s-a dispus radierea din registrul comerţului a înmatriculării SC F. SRL Lieşti pentru nemajorarea capitalului social.
Astfel, SC F. SRL Lieşti şi-a încetat existenţa şi nu mai avea posibilitatea să desfăşoare activităţi comerciale.
În luna iunie 2003, inculpatul S.I., l-a contactat telefonic pe martorul H.I., administrator la SC E.C. SRL Panic, jud. Sălaj căruia i-a oferit spre vânzare bitum.
Oferta a fost acceptata de martor, astfel că inculpatul S.I., în calitate de reprezentant al SC F. SRL Lieşti a livrat către SC E.C. SRL Panic, jud. Sălaj, în perioada iunie - septembrie 2003, bitum în valoare totală de 85.951,32 lei. Cele trei facturi fiscale emise de inculpat în numele SC F. SRL Lieşti în calitate de furnizor sunt următoarele:
- din 14 iunie 2003 în valoare de 215.247.200 lei;
- din 28 iulie 2003 în valoare de 174.930.000 lei;
- din 15 septembrie 2003 în valoare de 469.336.000 lei.
Facturile fiscale prezentate de inculpat aveau aplicată la rubrica „furnizor" ştampila SC F. SRL Lieşti.
La cererea inculpatului, contravaloarea mărfurilor livrate a fost achitată cu numerar, în cea mai mare parte inculpatul emiţând chitanţe fiscale.
Inculpatul S.I. a încasat personal toate sumele de bani plătite de SC E.C. SRL Panic, jud. Sălaj.
În urma verificărilor efectuate de organele de control fiscal s-a stabilit că formularele tipizate cu regim special ale facturilor fiscale emise de inculpatul S.I. în favoarea SC E.C. SRL Panic, jud. Sălaj nu aparţineau SC F. SRL Lieşti. Acestea au fost ridicate de reprezentanţii SC Lorestal SRL Iveşti şi aparţin acestei societăţi.
Instanţa de fond a reţinut că toate acestea duc la concluzia că inculpatul S.I. a urmărit ascunderea operaţiunilor comerciale efectuate, mai exact ascunderea sursei impozabile sau taxabile în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat (impozit pe profit şi T.V.A.).
Organele de control fiscal au stabilit că operaţiunile comerciale prezentate mai sus au generat obligaţii fiscale în valoare totală de 57.893 lei (impozit pe profit, T.V.A.
În perioada iulie 2006 - martie 2007, SC F. SRL Lieşti, reprezentată de inculpatul S.I., a vândut către SC M. SA Tg. Jiu produse siderurgice (tablă, bandă) în valoare totală de 146.364,99 lei pe baza a 7 facturi fiscale după cum urmează:
- factura fiscală din 11 iulie 2006 în valoare de 5.955,95 lei;
- factura fiscală din 07 august 2006 în valoare de 1.742,16 lei;
- factura fiscală din 30 august 2006 în valoare de 8415,68 lei;
- factura fiscală din 05 decembrie 2006 în valoare de 31.337,38 lei;
- factura fiscală din 22 ianuarie 2007 în valoare de 32772,60 lei;
- factura fiscală din 29 ianuarie 2007 în valoare de 23.990,40 lei;
- factura fiscală din 16 martie 2007 în valoare de 42.110,82 lei.
Facturile fiscale au fost întocmite cu numele învinuitului S.I., în calitate de reprezentant al SC F. SRL Lieşti.
Pe aceste facturi apare înscris şi numele martorului S.M., fiul inculpatului S.I. care-l însoţea pe inculpat în calitate de conducător auto.
Martorul T.A., director comercial la SC M. SA Tg. Jiu a confirmat operaţiunile comerciale derulate cu SC F. SRL Lieşti şi l-a recunoscut pe inculpatul S.I. din planşe foto ca fiind persoana care a reprezentat SC F. SRL Lieşti în calitate de administrator în aceste tranzacţii comerciale.
Potrivit actului de control întocmit de inspectorii din cadrul A.N.A.F. - D.G.F.P. Galaţi, în perioada 12 iunie 2006 - 26 martie 2007, SC M. SA Tg. Jiu a livrat bunuri (blocuri cărămidă argila arsă şi europaleţi) către SC F. SRL Lieşti reprezentată de învinuitul S.I. în valoare de 172.317,83 lei pe bază de factură fiscală. Obligaţiile de plata generate în urma tranzacţiilor comerciale între cele două societăţi comerciale au fost stinse reciproc prin ordine de compensare/proces verbal de compensare.
Organele de control fiscal au concluzionat că operaţiunile comerciale descrise mai sus au generat obligaţii fiscale în valoare totală de 70.002 lei (impozit pe profit şi T.V.A.).
S-a arătat că la stabilirea profitului impozabil şi a T.V.A.-ului de plată suplimentar nu au fost luate în calcul facturile fiscale prin care SC F. SRL Lieşti a achiziţionat mărfuri de la SC M. SA Tg. Jiu deoarece de la data de 11 aprilie 2002, SC F. SRL Lieşti figurează radiată şi, prin urmare, nu mai putea derula acte şi fapte de comerţ cu alţi operatori economici conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 modificată şi completată.
Instanţa de fond a constatat că situaţia faptică mai sus reţinută a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: adresa de sesizare a A.N.A.F.-D.G.F.P. Galaţi însoţită de procesul - verbal încheiat la 16 octombrie 2006 la SC F. SRL Lieşti (filele 9-16 dos. urm. pen.), actele constitutive (statutul societăţii inculpatului), procesul - verbal încheiat la 2 decembrie 2008 de către D.G.F.P.-Jud. Galaţi (filele 78-83 dosar urm. pen.) însoţit de situaţia facturilor fiscale emise de SC F. SRL, a impozitului pe profit şi a T.V.A. stabilite suplimentar, copiile facturilor fiscale emise, procesele verbale de recunoaştere a inculpatului după planşă foto (filele 107, 108), declaraţiile martorilor S.M., S.M., H.l. şi T.A., toate acestea coroborate cu declaraţia inculpatului S.I. de asumare parţială a faptei comise. Astfel, audiat pe parcursul cercetării judecătoreşti (fila 59 dosar prima instanţă) inculpatul a făcut cunoscut faptul că nu a tranzacţionat cu societatea din Sălaj - SC E. SRL şi că nu-şi explică existenţa facturilor fiscale care prezintă la rubrica furnizor ştampila firmei sale - F.
Susţinerile inculpatului au fost însă contrazise prin declaraţiile martorului H.l. (fila 148 dos. primă instanţă, filele 46-48 dos. urm. pen.) care a confirmat relaţia comercială cu societatea inculpatului vizând livrarea unei cantităţi de bitum pe care a onorat-o integral la plată.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, prin încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2012 instanţa a dispus, în conformitate cu art. 34 lit. d) C. proc. pen., conexarea la prezenta cauză penală a Dosarului nr. 5099/121/2012 vizându-l pe acelaşi inculpat şi având ca obiect aceeaşi infracţiune.
Astfel, prin rechizitoriul nr. 1270/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.I. pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul în cauză s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat în sumă de 59.343 lei (impozit pe profit, T.V.A. şi accesorii), prin ascunderea mai multor operaţiuni comerciale generatoare de venituri efectuate în perioada martie-aprilie 2006 în numele şi pe seama SC F. SRL Lieşti, care fusese radiată din anul 2002.
S-a reţinut prin actul de sesizare menţionat că, la începutul anului 2003, inculpatul S.I. l-a contactat telefonic pe martorul I.R., administrator la SC A.C.C. SRL Curtea de Argeş, căruia i-a oferit spre vânzare ţeava şi profile metalice.
Oferta a fost acceptată de martor, astfel că inculpatul S.I., în calitate de reprezentant al SC F. SRL Lieşti, a livrat către SC A.C.C. SRL Curtea de Argeş, în perioada martie 2003-aprilie 2006, marfă în valoare totală de 100.144,76 lei.
Cele 19 facturi fiscale emise de inculpat în numele SC F. SRL Lieşti, în calitate de furnizor, sunt următoarele:
- factura fiscală din 11 martie 2003 în valoare de 4.569,6 lei;
- factura fiscală din 20 februarie 2004 în valoare de 3.998,4 lei;
- factura fiscală din 25 iunie 2004 în valoare de 6.431,95 lei;
- factura fiscală din 29 noiembrie 2004 în valoare de 14.999,47 lei;
- factura fiscală din 31 ianuarie 2005 în valoare de 4.499,99 lei;
- factura fiscală din 01 februarie 2005 în valoare de 4.499,99 lei;
- factura fiscală din 02 februarie 2005 în valoare de 4.499,99 lei;
- factura fiscală din 10 februarie 2005 în valoare de 4.499,99;
- factura fiscală din 17 februarie 2005 în valoare de 3.999,9 lei;
- factura fiscală din 18 februarie 2005 în valoare de 4.499,99 lei;
- factura fiscală din 11 ianuarie 2006 în valoare de 4.711,45 lei;
- factura fiscală din 12 ianuarie 2006 în valoare de 4.711,45 lei;
- factura fiscală din 13 ianuarie 2006 în valoare de 4.711,45 lei;
- factura fiscală din 14 ianuarie 2006 în valoare de 4.711,45 lei;
- factura fiscală din 11 ianuarie 2006 în valoare de 4.711,45 lei;
- factura fiscală din 13 martie 2006 în valoare de 4.998 lei;
- factura fiscală din 14 ianuarie 2006 în valoare de 4.938,50 lei;
- factura fiscală din 10 aprilie 2006 în valoare de 4.938,50 lei;
- factura fiscală din 11 aprilie 2006 în valoare de 4.950,40 lei;
- factura fiscală din 12 aprilie 2006 în valoare de 4.974,20 lei;
Facturile fiscale prezentate de învinuit aveau aplicată la rubrica „furnizor" ştampila SC F. SRL Lieşti.
La cererea inculpatului, contravaloarea mărfurilor livrate a fost achitată prin virament bancar.
Martorul I.R. a fost audiat în cauză şi a confirmat relaţia comercială derulată cu reprezentantul SC F. SRL Lieşti.
Având în vedere că inculpatul S.I. a comercializat marfa în numele şi pe seama SC F. SRL Lieşti, societate ce era radiata încă din anul 2002, prin activitatea desfăşurată acesta a urmărit ascunderea operaţiunilor comerciale efectuate, mai exact ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Organele de control fiscal au stabilit că operaţiunile comerciale prezentate mai sus au generat obligaţii fiscale în valoare totală de 59.343 lei, sumă cu care D.G.F.P. Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul, audiat după conexarea cauzelor (fila 88 dosar), a recunoscut şi această faptă penală pe care şi-a asumat-o şi în faza de urmărire penală, fapta fiind dovedită şi cu adresa de sesizare a D.G.F.P. Galaţi, cu copiile facturilor fiscale emise în calitate de furnizor, fişa cont contabil - SC F.F. SRL Galaţi, cu declaraţiile martorilor I.R., S.M., S.M.
Totodată, pe parcursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea inculpatului, a fost admisă şi administrată proba expertizării contabile judiciare, astfel că raportul de specialitate înaintat instanţei (filele 154-168) relevă un prejudiciu total rezultat din relaţia SC F. SRL Lieşti cu SC E. SRL, SC M. SRL şi SC A.C.C. SRL în sumă totală de 180.453 lei, având următoarea componenţă: T.V.A. de plată - 53.081 lei, impozit pe profit - 53.469 lei, majorări de întârziere - 68.133 lei şi penalităţi de întârziere - 5.770 lei.
În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei inculpatul a solicitat achitarea, în temeiul disp. art. 10 alin. (1) lit. d) raportat la art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., susţinând că nu a avut intenţia directă de a prejudicia statul, şi a făcut toate demersurile legale pentru a recupera suma obiect al prejudiciului.
Instanţa de fond a constatat însă că activitatea inculpatului este caracterizată de scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, acesta folosindu-se de formulare tipizate cu regim special al facturilor fiscale care aparţineau altei societăţi comerciale şi angajând tranzacţii pe seama unei societăţi radiate încă din martie 2002, motiv pentru care cererea de achitare a fost respinsă.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului S.I. mai sus descrise întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, infracţiuni prevăzută de disp. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, conform art. 72 C. pen., au fost avute în vedere în mod deosebit natura şi gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, corelativ cu elementele care circumstanţiază persoana inculpatului, dar şi cu comportamentul procesual al acestuia. S-a avut în vedere că infracţiunile de evaziune fiscală, care au luat amploare pe fondul crizei economice actuale, se constituie într-un fenomen complex, cu profunde conotaţii economice care afectează societatea şi, pe cale de consecinţă, pot da naştere la importante perturbări de ordin economic.
În acelaşi timp, s-a constatat că inculpatul S.I. nu se află la primul conflict cu legea penală (fişa de cazier judiciar - fila 58 dosar prima instanţă) evidenţiind două sancţiuni administrative pentru încălcări ale dispoziţiilor aceluiaşi act normativ - Legea nr. 241/2005.
Faţă de elementele de individualizare de mai sus, instanţa de fond a apreciat că scopul procesului penal şi reeducarea inculpatului pot fi realizate doar prin executarea efectivă a pedepsei.
Împotriva sentinţei penale nr. 247 din 03 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.I., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 259/A din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul S.I. împotriva sentinţei penale nr. 247 din 03 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi şi, în consecinţă:
A desfiinţat în parte, respectiv numai în ceea ce priveşte dispoziţiile prin care a fost condamnat inculpatul pentru cele două infracţiuni deduse judecăţii şi s-a stabilit pedeapsa rezultantă, dispoziţii pe care le-a înlăturat, sentinţa penală nr. 247 din 03 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:
În baza art. 335 alin. (1) C. proc. pen., a reunit cauza penală ce formează obiectul Dosarului nr. 5099/121/2012 al Tribunalului Galaţi, rechizitoriu nr. 1270/P/2011 din 19 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, cu cauza penală ce formează obiectul Dosarului nr. 1033/121/2012 al Tribunalului Galaţi, rechizitoriu nr. 936/P/2009 din 07 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
În temeiul art. 335 alin. (3) în referire la art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul S.I. din două infracţiuni, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 19 acte materiale, rechizitoriu nr. 1270/P/2011 din 19 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 10 acte materiale, rechizitoriu nr. 936/P/2009 din 07 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 29 acte materiale.
A fost condamnat inculpatul S.I., fără antecedente penale, cu domiciliul în sat Lieşti, com. Lieşti, jud. Galaţi, la o pedeapsă principală de 2 ani şi 3 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare prev. de 862 C. pen., respectiv pe o durată de 5 ani.
Potrivit art. 863 C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul S.I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte o dată la 3 luni, de regulă în ultima zi de joi din lună, la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Galaţi şi să prezinte informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 863 C. proc. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului apel au rămas în sarcina statului.
S-a dispus ca suma de 50 lei, reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel - avocat P.J.M., să fie virată în contul Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând sentinţa penală apelată, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpatul M.I. este fondat, însă pentru alte considerente decât cele invocate de către apelant
Curtea de apel a observat că în mod corect, faţă de probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că toate actele materiale de evaziune fiscală reţinute prin cele două acte de sesizare a instanţei au existat şi au fost săvârşite de inculpat cu vinovăţie.
A constatat că apărările inculpatului, în sensul că nu a săvârşit actele de evaziune fiscală din relaţia cu SC E.C. SRL Panic, judeţul Sălaj sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, toate cele trei facturi existente la filele 17 - 19 din Dosarul nr. 936/P/2009 au fost emise de SC F. SRL Lieşti şi au aplicată la rubrica furnizor ştampila acestei societăţi.
Inculpatul a încasat contravaloarea celor trei facturi în numerar, toate chitanţele fiscale existente la filele 31-43 din Dosarul nr. 936/P/2009 având ca beneficiar SC F. SRL Lieşti, judeţul Galaţi.
Fiind audiat, martorul H.I. a confirmat în mod constant relaţia comercială pe care societatea sa, SC E.C. SRL, a avut-o cu SC F. SRL Lieşti, precizând că a fost contactat telefonic de o persoană de la SC F. SRL Lieşti, judeţul Galaţi şi că din partea acestei societăţi veneau doi reprezentanţi.
Curtea de Apel a reţinut că, în condiţiile în care relaţiile comerciale s-au derulat în vara anului 2003, iar recunoaşterea după planşe foto s-a făcut la data de 25 martie 2009, era firesc ca martorul să nu-l mai recunoască pe inculpat.
De asemenea, a observat că susţinerile inculpatului, în sensul că martorul nu l-a recunoscut la judecarea cauzei în fond nu pot fi reţinute atâta timp cât la termenul din 05 martie 2013, termen la care martorul a fost audiat, inculpatul nu a fost prezent în sala de judecată.
Totodată, a constatat că nici susţinerile inculpatului, în sensul că nu a ştiut că societatea a fost radiată nu sunt fondate. Din actele dosarului rezultă că actele de înfiinţare a societăţii au rămas la stadiul de început, cu certificat de înregistrare provizoriu, că societatea nu a constituit şi nu a vărsat capitalul social şi nu a depus nicio declaraţie fiscală, niciun decont de T.V.A. şi nicio situaţie financiară sau bilanţ contabil.
Instanţa de fond a constatat însă că în mod greşit prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru două infracţiuni de evaziune fiscală.
Din Dosarul nr. 936/P/2009 rezultă că inculpatul a fost cercetat pentru săvârşirea unui număr de 10 acte de evaziune fiscală, acte materiale săvârşite în perioada 14 iunie 2003 - 16 martie 2007.
În Dosarul nr. 1270/P/2011, inculpatul a fost cercetat pentru săvârşirea unui număr de 19 acte materiale de evaziune fiscală, acte materiale săvârşite în perioada 11 martie 2003-12 aprilie 2006.
Aşa fiind, Curtea de apel a reţinut că prima instanţă trebuia să facă aplicarea art. 335 C. proc. pen., să reunească cele două cauze penale şi în baza art. 334 C. proc. pen. să schimbe încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat din două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată într-o singură infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată, cu 29 de acte materiale.
Instanţa de prim control judiciar a constatat însă că susţinerile inculpatului, în sensul că o parte din actele materiale se regăsesc în ambele rechizitorii nu sunt fondate. Din actele dosarului rezultă că rechizitoriul nr. 936/P/2009 a avut ca obiect relaţiile comerciale derulate cu SC E.C. SRL Panic, judeţul Sălaj şi SC M. SA Tg. Jiu, pe când rechizitoriul nr. 1270/P/2011 a avut ca obiect relaţiile comerciale cu SC A.C.C. SRL Curtea de Argeş.
Faţă de cele anterior expuse, Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică din două infracţiuni de evaziune fiscală într-o singură infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată şi, constatând că pedeapsa aplicată este închisoarea mai mică de 4 ani, că inculpatul nu are antecedente penale şi în principiu a recunoscut şi regretat faptele, precum şi că scopul procesului penal poate fi realizat şi fără executarea efectivă a pedepsei, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 86 C. pen.
Totodată, a constatat că prima instanţă a dat şi o corectă rezolvare laturii civile a cauzei.
Astfel, în condiţiile în care probele administrate în cauză au dovedit cu prisosinţă şi existenţa actelor materiale de evaziune fiscală din relaţia comercială cu SC E.C. SRL Panic, nu s-a putut reţine că valoarea prejudiciului ar fi doar de 123.134 lei.
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului, în sensul că partea vătămată s-ar fi constituit parte doar cu suma de 119.295 lei, instanţa de apel a apreciat că acestea sunt nefondate. în Dosarul nr. 936/P/2009 partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 127.895 lei, iar în Dosarul nr. 1270/P/2011, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 59.343 lei, ceea ce înseamnă un prejudiciu total de 187.138 lei. De asemenea, având în vedere că, în cauză, s-a efectuat o expertiză contabilă care nu a fost contestată, Curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut prejudiciul de 180.453 lei, care este mai mic.
Împotriva Deciziei penale nr. 259/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul S.I.
În motivele de recurs formulate de apărătorul ales şi depuse la data de 05 iunie 2014, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior, şi a solicitat reindividualizarea pedepsei de 2 ani şi 3 luni, în sensul că aceasta nu putea fi mai mare decât pedeapsa stabilită de prima instanţă, de 2 ani şi 2 luni închisoare.
De asemenea, a apreciat că în cauză se impunea reducerea pedepsei sub minimul special, prin aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., având în vedere atitudinea de recunoaştere şi regret, stăruinţa depusă pentru înlăturarea consecinţelor faptelor, precum şi lipsa de pregătire a inculpatului, acesta neştiind, practic, să scrie şi să citească şi neînţelegând pe deplin gravitatea faptelor comise.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, a considerat că în mod corect instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 861 C. pen., însă stabilirea unui termen de încercare de 5 ani este vădit disproporţionată cu orientarea pedepsei spre minimul special al sancţiunii.
În ceea ce priveşte latura civilă a susţinut că reţinerea unui prejudiciu total de 180.453 lei în condiţiile în care suma de 57.319 lei apare în ambele dosare de urmărire penală, conform pct. 2 din raportul de expertiză contabilă, iar constituirea de parte civilă în Dosarul nr. 1270/P/2011 nu indică componenţa sumei şi modul de calcul, echivalează cu a plăti de 2 ori suma de 57.319 lei, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi scăderea din cuantumul prejudiciului total de 180453 lei a sumei de 57.319 lei, rezultând suma de 123.143 lei.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:
În cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.
În ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate (22 octombrie 2013), se constată că, în cauză, sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin legea anterior menţionată s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Termenul de soluţionare a recursului a fost stabilit în data de 18 martie 2014, când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu inculpatul S.I., cauza fiind amânată şi acordându-se un nou termen de judecată la data de 29 aprilie 2014. Astfel, a operat o prorogare a termenului de depunere a motivelor de recurs, până la următorul termen cu procedura legal îndeplinită, respectiv 29 aprilie 2014. Inculpatul a depus motivele de recurs la data de 05 iunie 2014, deşi a fost citat încă din data de 31 martie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 16 dosar) pentru termenul din 29 iunie 2014, iar pe citaţie s-a făcut menţine expresă referitor la disp. art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd obligativitatea depunerii motivelor de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, dar şi cu privire la sancţiunea luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în cazul nerespectării acestui termen.
Drept urmare, având în vedere că inculpatul nu a motivat calea de atac în termenul prevăzut de lege, iar cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. (ce reglementează situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii) nu poate fi avut în vedere din oficiu, Înalta Curte nu are posibilitatea de a analiza criticile invocate privind reindividualizarea pedepsei, nereţinerea circumstanţelor atenuante şi stabilirea greşită a prejudiciului.
În ceea ce priveşte cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3-6, 13, 14 şi 15 C. proc. pen., instanţa de recurs observă că acestea se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei de judecată, la incompatibilitate şi la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezenţa apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat graţierea pedepsei.
Or, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare anterior menţionate.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, chestiune de ordine publică prevăzută de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce nu poate fi limitată la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speţa dedusă judecăţii, mai favorabil este C. pen. anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul S.I.
Astfel, deşi limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 nu au fost modificate şi cu privire la aceste norme de drept substanţial nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, în cauză s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Or, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa trebuie să aibă în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen., sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere. Ca urmare, deşi art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86 C. pen. anterior, se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (aşa cum prevedea art. 86 C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligaţii, ce anterior aveau caracter facultativ.
Faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Deciziei penale nr. 259/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. (reţinut în virtutea principiului imediatei aplicări şi în absenţa unor norme tranzitorii), cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Deciziei penale nr. 259/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentare avocatului ales se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1974/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 213/2014. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
