ICCJ. Decizia nr. 1791/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1791/2014
Dosar nr. 485/93/2014
Şedinţa publică din 26 mai 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 127/F din 25 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 485/93/2014, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile de la Penitenciarul Bucureşti-Jilava privind pe condamnatul R.Ş., în prezent aflat în executarea - M.E.P.Î. nr. 1431 din 11 decembrie 2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală.
În baza art. 4 din noul C. pen., s-a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 a fost dezincriminată.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1089 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală.
S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 1431 din 11 decembrie 2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, emis în baza sentinţei penale nr. 1089 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, şi s-a emis un nou M.E.P.Î.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele :
Condamnatul se afla în executarea, printre altele, a unei pedepse de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din vechiul C. pen.
S-a apreciat că, urmare a intrării în vigoare, la data de 01 februarie 2014, a noului C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. a fost dezincriminată, conţinutul constitutiv (generic) al acesteia nefiind preluat după data de 01 februarie 2014 în nicio altă prevedere legală cu caracter penal.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 09 aprilie 2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea sentinţei penale nr. 127 din 25 februarie 2014, condamnatul R.Ş. a formulat contestaţie.
Totodată, la data de 25 februarie 2014, prin adresa din 2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea sentinţei penale nr. 127 din 25 februarie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a formulat contestaţie.
Contestaţiile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 22 aprilie 2014, sub nr. 485/93/2014 (nr. în format vechi 1395/2014).
Condamnatul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale nr. 127 din data de 25 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Ilfov şi, pe fond, rejudecând, admiterea sesizării şi aplicarea legii penale mai favorabile.
În motivarea în fapt a contestaţiei, condamnatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001. Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. 1969, a apreciat că elementele constitutive ale acestei infracţiuni se regăsesc în dispoziţiile art. 367 din Noul C. pen., însă, sub aspect sancţionator, legea nouă este mai favorabilă prin cuantumul redus al limitelor de pedeapsă.
În drept, contestatorul a invocat prevederile Legii nr. 187/2012.
Contestatorul a depus la dosar concluzii scrise (filele 17-20).
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 127 din data de 25 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Ilfov şi, pe fond, rejudecând, constatarea infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. 1969 ca nefiind dezincriminată.
În motivarea în fapt a contestaţiei, Parchetul a precizat că prin adoptarea noilor coduri s-a urmărit, ca urmare a realităţilor sociale, o reunire a numeroaselor legi speciale sub un singur cod, astfel că, prin apariţia Noul C. pen. nu s-a urmărit dezincriminarea unor fapte, ci s-a făcut o nouă reconfigurare a acestora, reunindu-se în conţinutul unor fapte (redefinite) conţinutul constitutiv (generic) al unor fapte prevăzute distinct în vechiul C. pen. Aşa a procedat legiuitorul şi în cazul art. 323 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de acest articol fiind inclus în art. 367 din Noul C. pen., infracţiune în al cărei conţinut constitutiv se regăsesc şi conţinuturile constitutive ale altor infracţiuni, respectiv cele prevăzute de art. 167 din Noul C. pen. şi art. 7, 8 şi 9 din Legea nr. 39/2003. Prin urmare, s-a apreciat că nu este vorba despre o dezincriminare, ci despre o reconfigurare, art. 323 din vechiul C. pen. regăsindu-se în conţinutul constitutiv al art. 367 din Noul C. pen.
În drept, Parchetul a invocat dispoziţiile art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014, curtea de apel în baza art. 23 alin. (10) din Legea nr. 255/2013, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul-condamnat R.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 127 din 25 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 485/93/2014.
În baza art. 23 alin. (10) din Legea nr. 255/2013, a admis contestaţia formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 127 din 25 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 485/93/2014.
A desfiinţat în totalitate sentinţa penală contestată şi, în fond, rejudecând :
A respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Bucureşti - Jilava, privind pe condamnatul R.Ş.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a reţinut următoarele:
În speţă, contestatorul-condamnat se află în executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1089 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 50768/3/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 3931 din 10 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru care s-a emis M.E.P.Î. nr. 1431 din 11 decembrie 2013.
Prin această sentinţă penală, contestatorul a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13, art. 37 lit. b) şi art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (3) tezele I şi IV din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 şi art. 37 lit. b) din Codul penal 1969;
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din C. pen. 1969 rap. la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 13 şi art 37 lit. b) C. pen. 1969 şi
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. 1969.
În temeiul art. 210 alin. (1) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de trafic de persoane este de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (1) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de trafic de minori este de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 263 alin. (1) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de trafic de migranţi este de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Noul C. pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este de 5 ani închisoare.
Potrivit art. 4 teza I din Noul C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Conform art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (3) tezele I şi IV din Legea nr. 678/2001 şi art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, în raport de ansamblul textelor de lege anterior enunţate, Curtea a constatat că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) din Noul C. pen., pentru următoarele motive:
Astfel, s-a reţinut că cele trei pedepse de câte 5 ani, 5 ani şi 2 ani închisoare aplicate condamnatului pentru comiterea infracţiunilor sus¬menţionate nu depăşesc maximul special de 10 ani, 10 ani şi, respectiv, 7 ani închisoare prevăzute de dispoziţiile Noului C. pen. pentru aceste infracţiuni.
În consecinţă, în ceea ce priveşte cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnat contestatorul, Curtea a reţinut că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul C. pen., dispoziţii legale potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Noul C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Potrivit art. 323 alin. (1) C. pen. 1969, fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoarea.
Totodată, conform art. 367 alin. (1) şi (6) din Noul C. pen., iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea; prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Comparând conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni, sub aspectul acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii, Curtea de apel a reţinut că nu este vorba despre o dezincriminare a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, întrucât cele 4 acţiuni prevăzute în mod alternativ, de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional, prin care se poate comite această infracţiune, au fost preluate în mod corespunzător de prevederile Noului C. pen.
În acelaşi context, s-a apreciat că însăşi definirea dată de Noul C. pen. grupului infracţional organizat confirmă faptul că prin art. 367 din noua reglementare s-a procedat la o reconfigurare a aceleiaşi infracţiuni.
Astfel, s-a remarcat faptul că, deşi prin dispoziţiile art. 323 C. pen. 1969 nu a fost definit grupul infracţional organizat, în teoria şi practica judiciară s-a apreciat că înţelesul acestei noţiuni este cel reglementat în mod expres în noua reglementare.
Prin urmare, şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. 1969 membrii grupului aveau roluri bine determinate, astfel că grupul trebuia să aibă o anumită structură şi o anumită durată în timp, în caz contrar asocierea fiind ocazională, iar nu o pluralitate constituită de infractori.
Curtea de apel a constatat, totodată, că prin art. 367 din Noul C. pen. s-a creat un cadru unitar pentru sancţionarea asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, astfel că toate faptele ce intrau anterior sub incidenţa art. 167 şi art. 323 C. pen. 1969 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 continuă să fie incriminate, cu precizarea că grupul trebuie să fi fost constituit din trei persoane sau mai multe. Ca atare, unica situaţie în care s-ar putea vorbi despre dezincriminare ar fi aceea în care faptele au fost comise, evident înainte de data de 01 februarie 2014, de un grup format din două persoane, fapte ce îndeplineau elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. 1969, deoarece infracţiunea prevăzută în Noul C. pen. impune ca grupul să fie alcătuit din trei sau mai multe persoane.
De altfel, s-a reţinut că însăşi expunerea de motive a Noului C. pen. confirmă această ipoteză, în sensul că s-a prevăzut că, în privinţa grupărilor infracţionale, s-a propus renunţarea la paralelismul existent până la data de 01 februarie 2014 în textele care incriminează acest gen de fapte, respectiv grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot şi grupare teroristă, în favoarea instituirii unei incriminări cadru - constituirea unui grup infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii, ca incriminare distinctă, a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia.
Raportând aceste consideraţii legale, teoretice şi de practică judiciară, în prezenta cauză, Curtea de apel a constatat că persoana condamnată R.Ş. a săvârşit fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni împreună cu mai multe persoane, printre care numiţii M. (fostă R.) L. şi Ş.F., fiind, aşadar, în prezenţa unui grup infracţional organizat, constituit din trei sau mai multe persoane, situaţie consfinţită în mod expres prin dispoziţiile Noului C. pen. în materie.
Aşadar, Curtea a reţinut că în mod nelegal prima instanţă a constatat că, urmare a intrării în vigoare a Noului C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 a fost dezincriminată, judecătorul fondului apreciind, în mod greşit, că, după data de 01 februarie 2014, nicio altă prevedere legală cu caracter penal nu a preluat conţinutul constitutiv generic al acestei infracţiuni.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat contestaţie condamnatul R.Ş.
Contestaţia este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia contestată este definitivă.
Cererile, contestaţiile şi sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 şi 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluţionează după procedura prevăzută de art. 23 din Legea nr. 255/2013, care se completează cu dispoziţiile C. proc. pen..
Hotărârile astfel pronunţate, pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate rezultă că Decizia penală nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de apel în urma soluţionării contestaţiei formulate în temeiul art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 23 alin. (10) din Legea nr. 255/2013, este definitivă.
Contestatorul-condamnat R.Ş. a declarat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, investind înalta Curte cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, contestaţia formulată de condamnatul R.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucurşti, secţia a II-a penală, va fi respinsă ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat condamnatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul R.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 196/C/LPF din 29 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă conte statorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 179/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1971/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
