ICCJ. Decizia nr. 1977/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1977/2014
Dosar nr. 3408/2/2014
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 224/F din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 103 şi urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european emis de autorităţile judiciare din Germania la data de 20 martie 2014 împotriva numitului S.V.
S-a dispus arestarea numitului S.V. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06 iunie 2014 şi până la data de 05 iulie 2014 inclusiv, în vederea predării autorităţilor germane.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută 24 de ore, de la 21 mai 2014 la 22 mai 2014 şi arestată provizoriu pe o durată de 15 zile, de la 22 mai 2014 la 05 iunie 2014, inclusiv.
S-a dispus ca predarea persoanei urmărite să se facă sub condiţia respectării regulii specialităţii şi sub condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român.
Pentru a dispune în acest sens s-a reţinut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 3408/2/2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis în baza art. 101 alin. (4) din Legea nr. 3 02/2004, republicată, solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 20 martie 2014 de către autorităţile judiciare din Germania, respectiv Parchetul din Lünenburg faţă de cetăţeanul român S.V., acuzat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 244A I, 242 I, 243 I, S2, NR. 3, 25 II, 53 C. pen. german, şi de arestare provizorie în vederea predării a persoanei solicitate.
La dosar s-a depus mandatul european de arestare emis de autorităţile din Germania în traducere în limba română, procesul-verbal încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind depistarea persoanei solicitate şi înmânarea unei copii a mandatului european, ordonanţa de reţinere nr. 40 din data de 22 mai 2014, copie de pe cartea de identitate a persoanei solicitate, procesul-verbal încheiat de organele de poliţie privind depistarea persoanei solicitate, copia cazierului judiciar al persoanei solicitate, adresa Ministerului de Interne -Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de cooperare poliţienească internaţională - Biroul Sirene privind semnalarea pe numele persoanei solicitate a unui mandat de arestare european.
Fiind audiat, numitul S.V. a declarat că nu este de acord să fie predat autorităţilor din Germania, că a luat la cunoştinţă de beneficiul regulii specialităţii şi a arătat că dacă va fi condamnat în Germania, doreşte să execute pedeapsa cu închisoarea în România.
Curtea de apel a reţinut că în mandatul de arestare emis de autorităţile din Germania se arată, în esenţă, că în luna august 2010, numitul S.V. s-a asociat împreună cu alţi făptuitori şi au comis cinci fapte de furt, în scopul de a realiza venituri, faptele fiind comise în special în magazine de bijuterii.
Iniţial, instanţa a fost sesizată cu solicitarea de a fi arestat provizoriu numitul S.V., ţinându-se cont de semnalarea introdusă în sistemul de informaţii Schengen, potrivit art. 101 şi urm. din Legea nr. 3 02/2004, republicată.
În baza acestei semnalări, persoana urmărită a fost reţinută prin ordonanţa de reţinere nr. 40 din 22 mai 2014, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar ulterior, a fost arestat provizoriu pe o durată de 15 zile, prin încheierea din data de 22 mai 2014, emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Analizând ansamblul probelor de la dosar, văzând mandatul european emis de autorităţile din Germania, ţinând cont şi de afirmaţiile persoanei solicitate, neexistând niciun impediment pentru a se refuza punerea în executare a mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de apel, în baza art. 103 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea Parchetului şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 martie 2014 de către autorităţile din Republica Germania - Parchetul din Lünenburg, împotriva cetăţeanului român S.V..
Deşi S.V. nu a fost de acord să fie predat autorităţilor germane, Curtea a apreciat că nu a invocat în apărarea sa niciun motiv plauzibil care să determine respingerea cererii de predare, mai mult, a recunoscut că a fost în Germania cu aproximativ 4 ani în urmă şi, de asemenea, a arătat că a mai fost condamnat pentru fapte asemănătoare comise în România.
Totodată, Curtea de Apel a dispus ca predarea să se facă cu respectarea beneficiului regulii specialităţii şi cu respectarea condiţiei ca în situaţia în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, aşa cum prevede art. 97 şi art. 115 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Astfel, a apreciat că autorităţile din Germania trebuie să aibă în vedere că persoana urmărită a solicitat ca în situaţia în care împotriva sa se va pronunţa o hotărâre de condamnare privativă de libertate, să execute pedeapsa în România.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoana solicitată S.V., motivele invocate fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Analizând contestaţia declarată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Astfel, mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune că decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind conţinutul şi forma mandatului. în acest sens, se observă că Parchetul din Lünenburg (Germania) a emis la data de 20 martie 2014 un mandat european de arestare faţă de cetăţeanul român S.V., acuzat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 244A I, 242 I, 243 I, S2, NR. 3, 25 II, 53 C. pen. german. Cu privire la faptele imputate persoanei solicitate, în conţinutul mandatului de arestare s-a reţinut, în esenţă, că, în luna august 2010, numitul S.V. s-a asociat împreună cu alţi făptuitori şi au comis cinci fapte de furt, în scopul de a realiza venituri, faptele fiind comise în special în magazine de bijuterii. Or, aceste infracţiuni se regăsesc printre cele enumerate în dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care duc la executarea mandatului european fără verificarea dublei incriminări a faptei, în cazul în care sunt pedepsite în statul emitent cu o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin trei ani.
Totodată, se observă că persoana solicitată nu este de acord cu predarea către autorităţile germane. Însă, potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziţia acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare.
Or, instanţa de fond a audiat persoana solicitată, atât la termenul din 22 mai 2014, cât şi la termenul din 05 iunie 2014, iar aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, admiţând că este persoana menţionată în mandat, însă a precizat că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare germane şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii, iar în situaţia în care va fi condamnată doreşte executarea pedepsei în România.
În ceea ce priveşte susţinerea persoanei solicitate, că nu doreşte să fie predată autorităţilor din Germania întrucât este bolnavă, suferind de ciroză, Înalta Curte constată că aceasta nu poate constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004. Totodată, se observă că S.V. nu a indicat vreun alt motiv care să determine respingerea cererii de predare, iar instanţa de fond în mod corect a dispus executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus, în temeiul art. 97 alin. (2) şi art. 115 din Legea nr. 302/2004 ca predarea să se facă cu respectarea beneficiului regulii specialităţii şi cu respectarea condiţiei ca, în situaţia în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Astfel, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind conţinutul şi forma mandatului, iar motivul invocat de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, contestaţia formulată urmează a fi respinsă, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., persoana solicitată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată S.V. împotriva Sentinţei penale nr. 224/F din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1930/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 2052/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la... → |
|---|
