ICCJ. Decizia nr. 2093/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2093/2014
Dosar nr. 2200/120/2013
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Asupra recursului de fată:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 565 din data de 15 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza disp. art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea inculpatului A.V.C., privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
De asemenea, în baza disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 74 din 9 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 1928/315/2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 734 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.
În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 ianuarie 2013 până la 22 ianuarie 2013.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. f) C. pen. s-a confiscat cantitatea de 446,5 g cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
Potrivit disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 9/D/P/2013 din data de 27 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.V.C., fiul lui N. şi I., născut la data de 19 mai 1986 în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, domiciliat în comuna Doiceşti, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la sfârşitul anului 2012 - începutul anului 2013, a deţinut cantitatea de 455,48 g cannabis, scopul deţinerii fiind altul decât cel al consumului propriu.
Potrivit actului de sesizare a instanţei în ziua de 17 ianuarie 2013, lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Dâmboviţa au procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului, cercetat în Dosarul nr. 621/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru infracţiunea de furt calificat.
Cu acea ocazie, au fost descoperite, în imobilul în care se afla inculpatul A.V.C., într-un sertar al unei comode, 8 bile din staniol de formă neregulată şi culoare argintie, în care erau ambalate fragmente vegetale uscate de culoare verde oliv, iar în imobilul în care se afla numita A.I. - mama inculpatului, în soba de teracotă, 2 batoane din staniol de culoare argintie, având 23 cm lungime şi 30 cm circumferinţă în care erau ambalate fragmente vegetale uscate de culoare verde oliv, ambele batoane prezentând urme parţiale de ardere.
Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 ianuarie 2013 întocmit de către Laboratorul Central de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R s-a concluzionat că probele înaintate în cauză, având masa netă totală de 455,48 g (5,86 g plus 449,62 g) constituie cannabis, în acestea punându-se în evidenţă tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis, ce face parte din Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, fiind catalogată drept drog de risc.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că drogurile găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 17 ianuarie 2013 îi aparţin şi că fuseseră procurate de către el în cursul lunii noiembrie 2012, precizând însă că le deţinea numai pentru consumul propriu. Această apărare, puţin credibilă în accepţiunea procurorului a fost înlăturată de acesta din următoarele considerente: cantitatea de droguri descoperită cu ocazia percheziţiei domiciliare era semnificativă, respectiv 455,48 g cannabis; pentru a cumpăra drogurile, inculpatul a plătit suma de 10.000 RON (100.000.000 lei vechi) ce reprezintă o sumă importantă de bani în condiţiile în care acesta nu avea ocupaţie; în locuinţa inculpatului au fost descoperite droguri porţionate, respectiv 8 "bile" de cannabis, porţionare ce se realizează de regulă în vederea comercializării drogurilor; inculpatul nu a păstrat drogurile în propria locuinţă, ci le-a ascuns într-un imobil separat în care locuia numai mama sa - persoană în vârstă de 56 de ani; din declaraţia martorei A.I., mama inculpatului, a rezultat faptul că pe la sfârşitul lunii noiembrie 2012, fiul său A.V.C., înainte de a pleca în străinătate, i-a dat o pungă în care se aflau două pachete învelite în staniol, spunându-i să le pună bine şi să aibă grijă de ele. La scurt timp după întoarcerea în ţară a fiului său, organele de poliţie au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa lor şi considerând că ceea ce-i dăduse fiul său să păstreze putea fi periculos pentru el a încercat să ardă cele două pachete, aruncându-le în soba din cameră.
S-a învederat de către procuror că şi numai prin predarea drogurilor către mama sa A.I., inculpatul A.V.C. a realizat o operaţiune de circulaţie a drogurilor incriminată de textul de lege, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Situaţia de fapt s-a stabilit în urma coroborării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, constând în copie procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare; procesul-verbal de predare-primire droguri; declaraţie martor A.I., declaraţii inculpat şi Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 ianuarie 2013 întocmit de către Laboratorul Central de Analiză şi profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.
Prezent în instanţă la termenul de judecată din 11 iunie 2013, inculpatul a precizat, anterior audierii sale, că nu doreşte să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., aspect consemnat în cuprinsul încheierii de şedinţă, la acelaşi termen solicitând probe în apărare, inclusiv pe situaţia de fapt, probe admise de instanţă.
În declaraţia dată în cadrul cercetării judecătoreşti, inculpatul a adoptat aceiaşi poziţie procesuală exprimată în cadrul urmăririi penale, recunoscând deţinerea cantităţii de 455 g cannabis şi faptul că a consumat din acestea, pretinzând însă că nu a efectuat niciuna dintre operaţiunile de circulaţie a drogurilor incriminate de infracţiunea de trafic de droguri. A precizat inculpatul că el şi mama sa locuiesc în imobile diferite în aceiaşi curte, că a pus drogurile atunci când a plecat din ţară, într-un recamier, aflat în domiciliul mamei căreia i-a spus să nu se atingă de ele.
Cu referire la cele 8 bile găsite de organele de poliţie, consumase din ele, însă nu le-a porţionat el, revenind apoi şi declarând că le-a porţionat cu intenţia de a le consuma, o bilă cântărind până la un gram. Drogurile le-a dobândit de la Bucureşti, preţul acestora fiind de 10.000 RON, bani pe care îi obţinuse din vânzarea unui autoturism, marca B., care valora 10.000 euro, tranzacţie efectuată în perioada respectivă, inculpatul susţinând, totodată, că realiza şi realizează venituri din vânzarea de maşini, pe care le aduce din Germania.
A mai declarat inculpatul că a lucrat 6 ani, din martie 2006 până în februarie 2011 la SC A. SRL, fiind gestionar şef de depozit de materiale de construcţii. A arătat că obişnuia să consume până la 5 g de droguri pe zi, cannabis şi rareori etnobotanice, preţul fiind de 60 RON pe gram, însă nu cumpăra frecvent droguri, luând o cantitate mai mare pentru a fi mai ieftine şi pentru a evita contactul cu persoane care fac astfel de tranzacţii. Referitor la droguri, acesta a susţinut că le-a dus în imobilul mamei sale pentru că urma să plece din ţară, iar imobilul său nu avea un sistem de închidere sigur. În timp ce era la sediul poliţiei a văzut la televizor ştirea şi a aflat că mama sa a încercat să distrugă drogurile, însă nu-şi explică de ce a procedat aşa, întrucât nu i-a spus că pachetul conţine droguri, mama sa neştiind că el consuma astfel de substanţe de 1 an şi jumătate.
La termenul de judecată din data de 20 august 2013 apărătorul inculpatului a depus la dosar înscrisuri, respectiv copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit şi în circumstanţiere, caracterizare emisă de primăria de domiciliu a acestuia din urmă şi a cerut instanţei să admită ca inculpatul să beneficieze de disp. art. 3201 C. proc. pen., instanţa pronunţându-se motivat în cuprinsul încheierii în sensul respingerii cererii.
S-a procedat la audierea martorei din acte A.I., mama inculpatului, aceasta declarând că înainte de a a pleca din ţară, la sfârşitul lunii noiembrie 2012, fiul său i-a dat un pachet şi i-a spus să nu umble la el, pachet pe care ea l-a pus în lada studioului patului de la domiciliul său, fără a întreba ce conţine şi fără ca fiul să-i spună acest lucru. A mai declarat martora că nu locuieşte în acelaşi imobil cu fiul său, iar atunci când s-a efectuat percheziţia a aruncat pachetul în sobă întrucât s-a speriat. Fiul său i-a dat o plasă în interiorul căreia nu s-a uitat, acesta fiind pachetul despre care a făcut vorbire anterior, însă nu poate preciza ce dimensiuni avea punga respectivă şi nici eventualele pachete aflate în aceasta.
A fost audiat, de asemenea, martorul P.G.I., propus de inculpat, atât pe situaţia de fapt cât şi în circumstanţiere, declaraţia sa fiind în sensul că inculpatul consuma droguri, el văzându-l de mai multe ori aprinzându-şi o ţigară care nu arăta ca una obişnuită. A mai declarat martorul ca inculpatul este respectat în societate, are grijă de mama sa iar în trecut a lucrat la o firmă de materiale de construcţie.
Având în vedere menţiunile din cazierul judiciar al inculpatului, s-a procedat la ataşarea la dosarul cauzei a Sentinţei penale nr. 74 din 9 februarie 2010 a Judecătoriei Târgovişte, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 734 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
În urma analizării actelor şi lucrărilor cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la sfârşitul anului 2012 - începutul anului 2013, a deţinut cantitatea de 455,48 g cannabis, scopul deţinerii fiind altul decât cel al consumului propriu.
La data de 17 ianuarie 2013, cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului într-o altă cauză penală, au fost descoperite în imobilul acestuia 8 bile de staniol în care erau ambalate fragmente vegetale uscate iar în imobilul mamei sale, martora A.I., în. soba de teracotă, 2 batoane de staniol prezentând urme parţiale de ardere, în care erau de asemenea, ambalate fragmente vegetale uscate, aceste aspecte fiind consemnate în procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare.
Probele ridicate au făcut obiectul unei constatări tehnico-ştiinţifice, conform Raportului nr. 707765 din 18 ianuarie 2013 întocmit de Laboratorul Central de Analiza şi Profil al Drogurilor, întreaga cantitate găsită cântărind 455,48 g cannabis, în acesta punându-se în evidenţă tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă biosintetizată din planta cannabis, menţionată în Tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a recunoscut deţinerea de droguri, susţinând însă că erau destinate consumului propriu. Acesta a pretins în cursul cercetării judecătoreşti că nu a efectuat niciuna dintre operaţiunile de circulaţie a drogurilor, aspect infirmat de martora A.I., care a declarat că înainte de a pleca din ţară, la sfârşitul lunii noiembrie 2012, inculpatul i-a dat o pungă în care se aflau 2 pachete învelite în staniol, spunându-i să le pună bine. De asemenea, inculpatul, care potrivit propriilor susţineri a apelat la acesta modalitate pentru că urma să plece în străinătate iar imobilul său nu avea sistem de închidere sigur, nu a reintrat în posesia drogurilor după revenirea sa în ţară, acestea rămânând în imobilul locuit de mama sa.
Ca urmare, s-a apreciat de către instanţă că drogurile au ieşit din detenţia inculpatului fiind găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa martorei. Atât martora, cât şi inculpatul au pretins că cea dintâi nu cunoştea conţinutul pachetelor primite, însă acest aspect este infirmat de atitudinea martorei care, în timpul efectuării percheziţiei domiciliare la care s-a făcut referire, a aruncat în sobă cele două pachete.
Concluzionând, cantitatea mare de droguri găsită la percheziţie (cele 2 pachete aflate în imobilul martorei conţinând aproape jumătate de kilogram de cannabis), dar şi faptul că deţinerea de către inculpat a respectivei cantităţi a fost urmată de predarea sa către martoră realizată la sfârşitul lunii noiembrie 2012, a infirmat apărarea inculpatului cu privire la faptul că a deţinut drogurile pentru consum propriu, deţinerea urmată de o atare operaţiune de predare a drogurilor către martoră, operaţiune care poate fi calificată, la rândul său ca una privind circulaţia drogurilor, expresie prin care legiuitorul a dorit să incrimineze sub denumirea de trafic de droguri, orice alte activităţi, în afară de cele enunţate expres de disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care încalcă regimul legal al drogurilor, au constituit argumente suficiente în sensul reţinerii în sarcina inculpatului a infracţiunii de trafic de droguri şi nu a celei de deţinere pentru consum propriu de astfel de substanţe.
Ca urmare, apreciindu-se că fapta inculpatului aşa cum a fost descrisă a constituit infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi nu infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, incriminată de disp. art. 4 din acelaşi act normativ, s-a respins cererea sa privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, inculpatul urmând a fi condamnat pentru trafic de droguri.
La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama de disp. art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, urmarea produsă constând în starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică şi la ordinea de drept, persoana făptuitorului, care după punerea sa în libertate, s-a prezentat în faţa organelor judiciare, în ambele faze ale procesului penal, motiv pentru care a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., stabilindu-se o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.
Pentru un tratament penal complet, în baza disp. art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor electorale prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe perioadă de 1 an, iar în baza disp. art. 71 C. pen. pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi.
Cum inculpatul a comis prezenta faptă în termenul de încercare de 2 ani şi 8 luni stabilit prin Sentinţa penală nr. 74/2010 a Judecătoriei Târgovişte, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 734 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, hotărâre prin care a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, Tribunalul a revocat suspendarea condiţionată conform art. 83 C. pen., pedeapsa urmând a fi executată alături de cea aplicată în prezenta cauză.
În temeiul disp. art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 ianuarie 2013 până la 22 ianuarie 2013.
Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. f) C. pen. a confiscat cantitatea de 446,5 g cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
Potrivit disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.V.C. care a criticat soluţia primei instanţe de nelegalitate şi netemeinicie, susţinând cu ocazia dezbaterilor, prin apărător ales, că în mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că drogurile de risc descoperite cu ocazia efectuării percheziţiei erau deţinute pentru consum propriu iar nu în vederea traficării lor, neexistând probe care să justifice o asemenea concluzie ci doar supoziţii ale organului de urmărire penală însuşite de instanţa de fond.
Pentru motivul invocat s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiune prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în principal, aplicarea disp. art. 181 C. pen., având în vedere că inculpatul se află în situaţia prev. de art. 83 C. pen., în subsidiar, redozarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 4 din 15 ianuarie 2015, Curtea de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 565 din data de 15 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Examinând sentinţa în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen. Curtea de Apel a apreciat că aceasta este temeinică şi legală sub toate aspectele iar apelul declarat de inculpat nu se justifică.
Pe baza probelor şi mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv: Procesul-verbal de sesizare din oficiu încheiat la data de 17 ianuarie 2013, copie Proces-verbal de percheziţie domiciliară din data de 17 ianuarie 2013, Procesul-verbal din 17 ianuarie 2013, Procesul-verbal de primire a probelor înregistrat la data de 17 ianuarie 2013, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 ianuarie 2013, declaraţiile martorei A.I. ce se coroborează parţial cu declaraţiile date de inculpatul A.V.C., prima instanţă a reţinut, în mod corect şi complet, situaţia de fapt, astfel cum a fost arătată pe larg anterior.
Printr-o justă evaluare şi interpretare a acestora în lumina disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen. în mod corect s-a stabilit că la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013 inculpatul A.V.C. a deţinut cantitatea de 455, 48 g cannabis, scopul deţinerii fiind altul decât cel al consumului de droguri.
Apelantul-inculpat nu a contestat felul şi cantitatea drogurilor descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa sa într-o altă cauză penală şi nici pe cele descoperite în domiciliul mamei sale A.I., susţinând însă că acestea erau destinate consumului propriu şi că nu efectuat niciuna dintre operaţiunile de circulaţie a drogurilor, motiv pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de droguri în infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
Deşi în faţa instanţei de fond a fost audiat martorul P.G.I. care a declarat că inculpatul consuma droguri de risc şi că în mai multe rânduri l-a văzut aprinzându-şi o ţigară care nu arăta ca o ţigară obişnuită, o asemenea probă nu poate fi avută în vedere ca temei pentru schimbarea încadrării juridice a faptei atâta timp cât aceasta nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză şi care conduc la concluzia, la care a ajuns şi instanţa de fond, că inculpatul A.V.C. a deţinut drogurile de risc în vederea comercializării acestora.
Curtea a precizat că potrivit declaraţiei martorului, inculpatul prezintă un grad sporit de generalitate iar pe de altă parte, deşi a pretins că este consumator de droguri de circa un an şi jumătate şi consumă în medie circa 5 g pe zi, nu a făcut nici o referire la consumul de droguri în perioada în care a fost plecat în Germania, circa o lună şi jumătate, rezumându-se să afirme că după revenirea în ţară consuma circa 6 - 7 doze de cannabis.
Or, dacă inculpatul era consumator de droguri de risc, aşa cum a susţinut, era firesc ca această situaţie să o cunoască şi mama sa, dar şi alte persoane din anturaj şi mai ales s-ar fi impus ca cel puţin o parte din cantitatea de droguri cumpărată să rămână în posesia sa pentru consum, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, cantitatea importantă de droguri achiziţionată de către inculpat, respectiv cca. 500 g cannabis şi suma plătită pentru achiziţionarea acesteia - 10.000 RON conduc spre aceiaşi concluzie a deţinerii de droguri de risc în scopul comercializării lor câtă vreme inculpatul nu este angajat în muncă şi nici nu a făcut dovezi cu privire la obţinerea de venituri licite.
În acelaşi sens, stau acţiunile inculpatului care la plecarea sa din ţară a remis martorei A.I., mama sa, cele două pachete ambalate în staniol în care se aflau drogurile achiziţionate în luna noiembrie 2012, pe care le-a ascuns în lada recamierului din camera în care aceasta dormea şi căreia i-a atras atenţia să nu se atingă de ele.
Primirea celor două pachete în care se aflau drogurile a fost confirmată de martora A.I., aceasta recunoscând atât faptul că fiul său i-a atras atenţia asupra necesităţii păstrării drogurilor în condiţii de maximă siguranţă şi integritate cât şi faptul că la percheziţia efectuată la domiciliul său, la vederea organelor de poliţie, a aruncat cele două pachete, în care se aflau drogurile, în sobă.
Toate aceste circumstanţe au condus la concluzia, la care a ajuns şi instanţa de fond, în sensul că inculpatul a deţinut drogurile în scopul traficării acestora iar nu pentru consumul propriu, aşa încât în mod corect cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost respinsă, fapta comisă de inculpat în modalitatea reţinută de prima instanţă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care nici critica invocată în apel, sub acest aspect, nu poate fi primită.
Prin urmare, situaţia de fapt, circumstanţele comiterii infracţiunii şi vinovăţia inculpatului în forma prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. au fost corect reţinute de instanţa de fond iar sentinţa astfel pronunţată este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei s-a constatat că Tribunalul a evaluat în mod corespunzător toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. şi reţinând în favoarea inculpatului circumstanţa atenuată prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., constând în aceea că după punerea sa în libertate s-a prezentat în faţa organelor judiciare, a aplicat inculpatului o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigenţelor impuse de art. 52 C. pen. privind scopul preventiv educativ şi sancţionator al pedepsei.
Luând în considerare cantitatea de droguri deţinută de inculpat şi starea de pericol pentru relaţiile sociale ce ocrotesc sănătatea publică raportat la dispoziţiile cuprinse în art. 18 C. pen., Curtea a conchis că fapta comisă de inculpat prezintă pericolul social al infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare, motive pentru care se apreciază că nu se justifică achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen.
În acelaşi timp s-a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 74 din 9 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, definitivă prin Decizia penală nr. 734 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, aşa încât faţă de incidenţa disp. art. 83 C. pen., în mod corect s-a dispus executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin aceasta alături de pedeapsa stabilită în cauză, în total 2 ani şi 8 luni închisoare.
Şi pedeapsa complementară stabilită corespunde exigenţelor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 65 C. pen., interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an, fiind corespunzătoare gravităţii faptei şi periculozităţii inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.V.C.
A susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri, având în vedere că drogurile găsite asupra sa erau pentru consumul propriu şi nu pentru comercializare.
De asemenea, a arătat că, în mod greşit, nu s-au reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., art. 74, art. 76 C. pen.
A solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, cu aplicarea art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute expres de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În esenţă, aspectele invocate de către inculpat în susţinerea recursului vizează individualizarea pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare a acesteia, ori Înalta Curte aminteşte că art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen., ce viza posibilitatea reindividualizării judiciare a pedepsei sau a modalităţii executării a fost abrogat anterior declarării recursului la data de 21 ianuarie 2014 şi anterior pronunţării deciziei recurate, 15 ianuarie 2014, prin Legea nr. 2/2013. Ca urmare, acest aspect nu va putea fi valorificat în temeiul textului legal menţionat, dar nici în contextul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., voinţa legiuitorului fiind aceea de a supune cenzurii în al treilea grad de jurisdicţie numai elemente de nelegalitate. Ca urmare, aspectele referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei sau a modalităţii de executare, dacă nu se referă la elemente de nelegalitate, nu mai pot fi cenzurate în recurs.
În temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.
La nivel concret, cazul de casare de la pct. 172 nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situaţia de fapt", şi stabilirea efectivă a unei alte situaţii de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept".
Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
În consecinţă, atâta vreme cât instanţa de prim control judiciar, instanţa de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe şi a situaţiei de fapt, a pronunţat o soluţie, cazul de casare invocat nu permite stabilirea în recurs a unei alte situaţii de fapt şi o reapreciere care să conducă la o altă soluţie.
În mod corect, instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., având în vedere că inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost aceasta reţinută în rechizitoriu, ci a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri în infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., Înalta Curte constată că Tribunalul a reţinut la individualizarea pedepsei aplicate dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. şi a stabilit o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigenţelor impuse de art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate de inculpat nu sunt fondate.
Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanţa de recurs este învestită şi în acelaşi timp obligată în a realiza o analiză a speţei şi din perspectiva regulii constituţionale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.
În situaţia în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeaşi faptă, dar modifică tratamentul sancţionator, de principiu legislaţiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie şi cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.
Pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte se va raporta şi va determina pe de o parte dacă şi cum anume sunt încadrate juridic acuzaţiile şi faptele inculpatului în legea nouă şi apoi va compara sancţiunile prevăzute de legile speciale şi Noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acţiunea incriminatoare a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se regăseşte şi poate fi calificată în drept în conţinutul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Analiza acestui prim criteriu relevă şi reflectă că acţiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc şi în noile dispoziţii legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.
Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancţiunea prevăzută de noul C. pen. pentru această infracţiune şi dacă se circumscrie unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Din această perspectivă, realizând o corespondenţă juridică pe marginea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este de constatat că, sub aspect sancţionator legea noua prevede limite de pedeapsă mai reduse; în vechea reglementare pedeapsa era închisoarea de la 3 la 15 ani, iar în actuala reglementare pedeapsa era închisoare de la 2 la 7 ani.
Însă, deşi legea penală nouă prevede limite de pedeapsă mai reduse, totuşi aceasta nu este mai favorabilă, întrucât în considerarea celorlalte instituţii (circumstanţe atenuante), s-ar ajunge ca legea nouă prin aplicarea sa globală să creeze inculpatului o situaţie mai grea.
Înalta Curte aminteşte că, în materia căilor de atac exercitate de părţi operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanţa de control judiciar, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.
Raţiunea acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.
Înalta Curte apreciază că, o atenţie aparte trebuie alocată instituţiei "circumstanţelor atenuante", în speţă fiind aplicate inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.
Astfel, dacă se face trimitere la cadrul normativ privind efectele circumstanţelor atenuante, lesne se poate constata că prevederile art. 76 C. pen. anterior sunt mult favorabile persoanelor condamnate atâta vreme cât fac trimitere la necesitatea "coborârii sub minimul special legal", comparativ cu prevederile art. 76 din noul C. pen. care stipulează că "limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime".
Chiar acceptând în plan teoretic posibilitatea combinării unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în legi diferite, atunci când acestea privesc instituţii susceptibile de a fi aplicate autonom, problematica este circumscrisă abordării unitare a respectivei instituţii juridice - reţinerea circumstanţelor atenuante ce sunt reglementate de un anumit act normativ se vor raporta la pedeapsă şi efectele circumstanţelor din aceeaşi lege penală - o regulă de bază în aplicarea legii penale mai favorabile constituind-o interdicţia creării pe cale judiciară a unei lex tertia prin combinarea unor dispoziţii mai favorabile din mai multe legi.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuţie, în lipsa constatării incidenţei vreunui caz de casare de la art. 3859 C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituţionale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constatată o deplină legalitate a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2092/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 2112/2014. SECŢIA PENALĂ. Tâlhărie... → |
|---|
